Sa vorbim despre moarte...

Subiect: Re: Sa vorbim despre moarte... Mier 15 Aug 2012, 14:04

1 . Daca as muri in clipa asta nu as regreta nimic ...nu as avea ce , poate doar suferinta provocata parintilor

2. In ploaie , mi-ar place sa mor in ploaie singura dance2

Oricum e prea devreme sa ne gandim deja la moarte , mai am totusi degand sa mai fac umbra pamantului lough

Subiect: Re: Sa vorbim despre moarte... Lun 20 Aug 2012, 23:08

1.Pai daca as muri chiar acum, as regreta, ca nu am putut sa-mi public cartile ce le-am scris pana acum...si pentru faptul ca nu am apucat sa-l cunosc mai bine in viata asta pe Dumnezeu, si nu am avut timp sa ma inteleg mai bine la partea asta.

2.As vrea sa mor de batranete, adica, sa mor cand vrea Dumnezeu, dar nu ucisa, otravita, accidentata, sau de vreo boala Doamne fereste!Doar, as vrea sa mor de moarte bune, ca un om normal

Subiect: Re: Sa vorbim despre moarte... Sam 25 Aug 2012, 17:15

I. Cred că aş regreta multe. Nu că aş fi făcut ceva rău ca să îmi rămână pe conştiinţă ceva, însă mi-ar părea rău că nu am apucat să îmi scriu testamentul, aş regreta că nu am putut să-mi iau rămas de la părinţii, bunici şi prieteni. Şi desigur că aş regreta gândul că voi părăsi această lume, e mult prea frumoasă dacă stau să mă gândesc, cu bune cu rele, pe lângă asta că nu am reuşit să fac tot ce mi-am propus cât am trăit. Eu una cel puţin aşa văd, privesc pe o altă undă.
Aceştea ar fi regretele mele.

II. Aş vrea în somn, fiindcă îmi e frică de moarte, doar gândindu-mă cum aş putea să mă strofoc să-mi ţin în frău bătăile inimii sau respiraţia, mă sperie şi recunosc că îmi e frică să mor, de aceea prefer în somn.

Subiect: Re: Sa vorbim despre moarte... Mar 28 Aug 2012, 12:34

Nu prea m-am gandit la acest subiect, dar sa vedem ce iese:
1. As regreta faptul ca nu am apucat sa schimb lumea asta, cat de putin, sa am o cariera si o familie.
2. Singura, undeva departe unde nimeni sa nu ma conoasca si sa nu sufere dupa mine, nu ca ar avea cine

Subiect: Re: Sa vorbim despre moarte... Dum 30 Sept 2012, 14:42

_{Pai daca as muri in momentul asta si daca as mai avea timp sa regret ceva nu as regreta ce am facut pana acum , as regreta ca nu am apucat sa fac tot ce mi-am dorit si aici am o lista destul de lunga .

As vrea ca moartea mes sa marcheze oarecum pe cineva nu neaparat intr-un mod rau . As vrea ca persoanele dragi mie sa imi duca dorul cum lea-s duce si eu lor , sa stiu ca intradevar am contat pentru cineva si ca nu am trait degeaba.

Nu stiu cum e sa mori dar as vrea sa mor fara durere alaturi de cineva drag.}

Hello. :) Am deschis acest topic pentru a afla parerile voastre despre acest factor straniu care face, fie cu sau fara voia noastra, parte din viata.

Eu consider ca moartea este un fenomen straniu, care produce durere celorlalti si fericire celui ce-a pierit. Sunt interesata de moarte, intotdeauna am vrut sa stiu cum te simti atunci cand esti mort. Despre moarte nu se prea gasesc atatea articole, caci nimeni nu s-a intors din lumea mortlior sa povesteasca cum este acolo.
Moartea este infatisata ca o femeie cu parul saten si o bentita neagra, nicidecum in acel costum negru, schelet si coasa.

Voi ce parere aveti despre moarte? Cum credeti ca este ea?

P.S. Daca a mai fost deschis un topic de genul, rog un admin/mod sa-l trimite la Cosul de Gunoi.

Niciodată nu mi-a fost dat să-nţeleg de ce aproape toţi oamenii privesc moartea ca pe ceva straniu, rău, ceva de care să le fie frică. Din punctul meu de vedere, moartea este, de fapt, adevărata naştere, pentru că prin ea înfăptuim destinul nostru ca şi oameni dar, în acelaşi timp, renaştem alături de Dumnezeu. Nu toţi, bineînţeles; aşa cum Dumnezeu a creat Iadul, aşa a creat şi moartea, iar ceva ce vine de la El nu are de ce să fie rău. Pe principiul 'Ţi-e teamă de ce nu înţelegi', omul dă crezare diferitelor stereotipuri care împaienjenesc mintea şi aşa ia naştere concepţia greşită asupra morţii. Când cineva moare, trebuie să te bucuri pentru că acum respectivul sau respectiva va trăi cu adevărat. Dacă nu în Rai, cu Dumnezeu, în Iad, cu diavolul, că şi-acolo tot viaţă este.

Topicuri fuzionate.

1.Ca moartea mea nu a ajutat pe nimeni. crying

2.Nu conteaza, nu ma tem de moarte. dap !

Eu o sa plusez la ce a spus Bibi. ( Lucifer ) Nici eu nu inteleg de ce oamenilor le e frica de moarte. Moartea este un proces natural, prin care o sa treceti toti la un moment dat. Trebuie intampinat ca un prieten vechi, nu ca un monstru. Daca viata pe care ai trait-o a fost plina si realizata, iar tu ai facut lucruri de care nu-ti pare rau, nu prea inteleg rostul fricii. Bineinteles, exista si acel tip de oameni care nu sunt in stare sa faca bine si care stiu unde le este locul. Pentru voi, oameni "buni", frica ar trebui sa fie numai un steuroptip inventat de...fanatici.

Ce cred despre pedeapsa capitala? ( pedeapsa cu moartea ) Cum au spus mai multi comentatori, depinde de gravitatea faptei. Parerea mea este ca teroristii, gen Bin Laden si criminalii in serie ar trebui sa fie injectati sau pusi pe scaunul electric, pentru ca doar acestia nu sunt in stare sa se opreasca din ucis. Ceilalti pot fi reabilitati, in functie de capactitatea personalului, si readusi la o viata cat de cat normala, asta daca nu o sa putrezeasca in puscarie.

Ce as regreta daca as muri in momentul acesta? Ei bine, n-as ajuge sa mai regret nimic, deoarece as muri in momentul acesta. :)) Pentru cei care s-au prins, glumesc. As regreta faptul ca nu am ajuns sa sar din nou cu parasuta, ca nu am reusit sa ma revansez fata de ai mei si cam atat. In rest, bo$$, ai putea sa ma iei.

Cum as vrea sa mor? Haolo, o sa ma credeti o psihopata. Sa presupunem ca as muri de batranete. Atunci cand esti batran, la un moment dat iti dai seama cat mai ai de trait si te-ai pregati sufleteste pentru marea trecere in lumea nefiintelor. Ei bine, not my shit! Mi-as aranja astfel moartea, incat sa para ca a fost un complot in spatele asasinarii mele, as lasa indicii si biletele, si ca o ultima sfidare as lasa un biletel cu "lol, ce v-am pacalit" or smth like that.
Saaaaaau, as vrea sa sar cu parasuta dintr-un avion la batranete si sa fac stop cardiac.

Pedeapsa supreama? Cred, ca un om nu este in masura sa hotareasca continuarea vietii altuia, dar totusi o face. Ei bine, asa cum un criminal isi ucide victima, asa si cei ce au o astfel de meserie ucid un om, o persoana, o fiinta vie, un frate, deci devine la randul lui un criminal. Este un fel de "blestem" pentru ca un criminal ucide, apoi este ucis, iar cel ce-l ucide ii ia locul. Ce cred eu despre astfel de oameni? Sunt niste oameni fara scrupule, pot spune chiar mai insetati decat criminalii, oameni ce nu pretuiesc legaturile dintre ei. Oricat de vinovat este un om, nu ai dreptul sa ii curmi viata, indiferent de circumstante. 'Iar daca el deja a luat viata unui om, iarta-l, caci si tu la randul tau vei fi iertat.'-chiar daca nu a pomenit nimeni de asa ceva, asta le-as spune oamenilor ce omoara criminali-. (cum a spus si Kitty, exista mici mari exceptii cum ar fi criminalii obsedati)

Regretele? Daca as muri chiar acum, in momentul asta, as regreta faptul ca am iertat de prea multe ori desi nu trebuia ipocrizia si superficialitatea oamenilor, iar persoanelor care m-au iubit, le-am pierdut, ma iubesc si le am langa mine, nu le-am oferit dragostea necesara.

Cum as vrea sa mor? As alege trei moduri, diferite, dar care au un singur lucru in comun: moartea.

In primul mi-as dori sa mor ucisa din gelozie, otravita cu cianura. Ador crimele savarsite cu ajutorul cianurei, deoarece eu le cred mai subtile decat cele in care vine unul la tine in casa, te ia de gat, te bate pana te omoara si apoi te cioparteste. (cam asa sunt majoritatea crimelor din ziua de azi)

Al doilea ar fi sa mor in somn, caci nu pot nega, dar mi-e frica de durerea sufleteasca, cea care trezeste regretul, care te face constient de faptul ca in fata ochilor tai mai sunt cateva firicele din propria viata, iar ele se scurg rapid, ca si intr-o clepsidra, cu nisip.

Al treilea mod este unul mai linistit, pot spune cel mai frumos mod pe care mi l-as imagina acum. Sa mor undeva in natura, intr-o padure, sub vederea lunii pline, in bratele iubitului, iubindu-ne. Da, cu siguranta este un mod romantic de a muri.

Si acum, aduc un nou subiect in discutie: ce parere aveti despre sinucidere? Eu sunt de parere ca sinuciderea este un mod josnic de a scapa de problemele vietii, de incercarile destinului si de secretul scopului. Cei ce se sinucid sunt niste cretini inconstienti de faptul ca lasa in urma o viata infloritoare, persoane care ii iubesc necondiotinat si momentele magnifice ale iubirii. 'Viata si norocul ti le faci singur, nu-ti pica din cer!'-asta ar fi replica mea pentru sinucigasi.

Moartea este un alt capat al vieții, perfect natural. Uneori privesc moartea precum o pedeapsă, uneori doar ceva ce trebuie să se întâmple, iar alteori mă blestem că știu că voi muri. Nu am o părere fixă deoarece știu că e inevitabil. Nu mi-e teamă de ea și toată lumea ar trebui să fie pregătită pentru că una din zile chiar va fi ultima.

Dacă aș alege cum să mor ar fi împușcat în cap sau de bătrânețe.

Aneta Blanche a scris:: Si acum, aduc un nou subiect in discutie: ce parere aveti despre sinucidere? Eu sunt de parere ca sinuciderea este un mod josnic de a scapa de problemele vietii, de incercarile destinului si de secretul scopului. Cei ce se sinucid sunt niste cretini inconstienti de faptul ca lasa in urma o viata infloritoare, persoane care ii iubesc necondiotinat si momentele magnifice ale iubirii. 'Viata si norocul ti le faci singur, nu-ti pica din cer!'-asta ar fi replica mea pentru sinucigasi.

O să-ncep prin a contesta modul în care priveşti tu lucrurile, dar nu o lua personal. Consideră ceea ce voi spune ca o părere din partea cuiva care a pierdut pe cineva iubit în acest mod. Există o vorbă care spune: 'Nu judeca fapta dacă nu ştii motivul'. Nimeni nu va şti vreodată ce se ascunde în sufletul unui sinucigaş, de aceea nu e dreptul tău sau al altcuiva să spui că e un mod josnic de a scăpa de probleme sau că sunt nişte cretini inconştienţi. Viaţa va fi întotdeauna o lamă cu două tăişuri, iar pentru un sinucigaş, partea înfloritoare s-a ofilit de mult timp. Degeaba sunt iubiţi, dacă nimeni nu ştie cum să le-o arate; ei simt doar goliciune şi singurătate. Nimeni nu ar trebui să se preocupe de motivele pe care le-a avut respectivul, pentru că e zadarnic. Tot ce se poate face e să-ţi pară rău şi să te rogi pentru sufletul respectivului.

Personal, eu condamn sinuciderea din simplul motiv că este un păcat care se face cu greu iertat de Dumnezeu.

Imi pare rau sa mentionez ca am uitat o parte din subiect. Ma refeream la persoanele tinere care se sinucid pentru faptul ca nu primesc suficienti bani de buzunar de la parinti pentru a-si procura droguri sau alte "minuni" ori pur si simplu ca nu cred, ca le-ajung banii (mi-am adus ieri aminte cand a pomenit mama ceva de sinugigasi). Iti multumesc pentru parere, oricum eu nu iau astfel de lucuri personal si, ca mi-ai amintit de faptul ca am uitat sa mentionez ce am scris in comentariul meu anterior.

Moartea este probabil cel mai fascinant lucru pe care nu-l putem descrie. E un mister, lucru incitant pentru o o treime din populaţie, ceva indiferent pentru ceilalți, iar pentru cei din urmă ceva de care se tem. Aş spune că sunt undeva între prima și a doua categorie. Moartea este doar o punte, este un mijloc prin care noi trebuie să ne atingem scopul. Dacă citiți Adam şi Eva, de Liviu Rebreanu, o să vedeți cu alți ochi moartea. Scopul nostru în cele șapte vieți spirituale este să ne găsim jumătatea. Şapte șanse, deci nu e un lucru atât de grav că nu ne-am găsit sufletul pereche, cel mai probabil o să-l găsești în restul vieților care ți-au rămas. Revenind la moarte, pe mine mă lăsa indiferentă, probabil pentru că nu am ce pierde. Mi se pare și interesantă, ca fenomen şi e tentant, deoarece este singurul lucru pe care nu-l poți ierta, nici îndrepta. Respect oamenii care trec prin chinuri zilnice și au puterea necesară să ia o astfel de decizie, dar pe altă parte e cel mai mare păcat pe care omul îl face, deoarece nu el s-a creat, Dumnezeu a făcut-o și tot el trebuie să-ţi decidă moartea. Nu judec astfel de persoane. Precum a spus și Bibi: " Nu judeca fapta dacă nu știi motivul. ".

Nu prea am cuvinte despre sinucidere. De ce? Recunosc, si eu am avut cateva tentative, de la problemele scolare pana la cele de acasa. Dar nu cred ca este in regula sa gasim in moarte raspunsul la toate piedicile pe care ni le pune viata. Nu stiu, sa te sinucizi ar fi cel mai ridicol mod in care sa-ti termini viata. Probabil daca as alege drumul ala, as lasa o scrisoare in urma, cat mai usturatoare, care sa ii faca pe oameni sa realizeze cat de salbatic s-au purtat, si poate si-ar reveni unii dintre ei.

Acum, voi aborda alta tema legata oarecum de moarte, sau poate nu. Ce parere aveti despre cei care isi fac taieturi la mana, adica se mutileaza?

Recunosc, si eu am trecut prin acea ''moda'' sa-i zic asa, a taieturilor. Dar spre bucuria mea, am avut prieteni care m-au ajutat sa trec peste. Nu ii privesc ciudat pe cei care sufera, si astfel isi fac taieturi, nu. Asta e ca un mod de a da drumul afara suferintei din interior, sau cel putin, eu asa citesc aceasta mutilare. Multi ii critica pe cei cu semne pe mana, pe copiii emo, si toti ceilalti. Dar ei nu au simtit pe pielea lor nici macar jumatate de durere fata de emo.

Si acum, ma duc la o alta intrebare: ce parere aveti despre emo? :|

Ambriel Malphas a scris:: Acum, voi aborda alta tema legata oarecum de moarte, sau poate nu. Ce parere aveti despre cei care isi fac taieturi la mana, adica se mutileaza?
Si acum, ma duc la o alta intrebare: ce parere aveti despre emo? :|

Pe de-o parte, nu am nimic cu persoanele care se taie, mizez pe faptul că sunt conştiente că va trebui să dea explicaţii în faţa lui Dumnezeu pentru tot ce fac. Pe de altă parte, mi se par nişte epave umane acele fiinţe care se taie din motive neîntemeiate sau care doar doresc atenţie, şi nu ezit să le-o spun.
Referitor la a doua întrebare, din punctul meu de vedere, emo este mai mult o stare sufletească decât o modă de acum 2-3 ani, fapt pentru care în ziua de azi nu mai auzi pe nimeni spunând „sunt emo”. Ce părere pot avea despre o stare sufletească? Ei sunt reprezentanţii celor care se simt părăsiţi şi vor să tragă un fel de semnal de alarmă, dar bineînţeles că nu-i pasă nimanui. Curentul „emo” pe care adolescenţii l-au adoptat doar ca să fie în rând cu ceilalţi a făcut ca această noţiune să fie interpretată greşit. Bine că ne-am liniştit, că-ntr-un timp mă şi săturasem să deschid TV-ul şi să văd ştiri despre nu ştiu care ce şi-a tăiat venele din cauză că l-a părasit iubita. În concluzie, emo este un sentiment care încorporează multe altele, nu e un stil de a-ţi face părul sau de a te îmbrăca, cum au crezut unii.

Moartea, asa cum a spus cineva, "...reprezinta nisipul dintr-o clepsidra. Odata ce se termina, se intoarce, si are o noua poveste.". Este un fel de granita intre noi si Dumnezeu. Avem sansa de a fi din nou aproape de el, sau de a-L pierde pentru totdeauna. De ce? Pentru ca atunci toti vom fi judecati si vom vedea adevarata noastra valoare. Ce parere am despre sinucigasi? Sunt simple persoane care nu au pretuit cu adevarat viata, care s-au lasat condusi spre moarte de catre cei din jur. Ce parere am despre persoanele care se taie? Niciuna foarte detaliata, consistenta. Consider doar ca sunt slabe din punct de vedere emotional si nu au curaj sa depaseasca totul de unele singure.

Primul pas către eternitate. well? awesome right?

Subiect: Re: Sa vorbim despre moarte... Sam 09 Aug 2014, 01:41

Lol, moartea. Acum depinde și de fiecare individ în parte. Unii cred în Dumnezeu, aceia au în cap ideea cum că, după moarte, sufletul s-ar desprinde de trup și ar ajunge la "judecata de apoi", iar în funcție de modul în care indivizii și-au trăit viața, le vor fi deschise ori porțile raiului (unde vor trăi o eternitate în pace și plăceri), ori porțile iadului (unde vor fi pedepsiți o eternitate pentru necugetările făcute d-alungul vieții). Aceia se străduiesc întreaga viață să respecte anumite limite pentru a nu sfârși în iad. Nu mulți reușesc, probabil că aceia văd moartea mai mult ca pe o pedeapsă.
Pe de altă parte, mulți dintre noi nu cred în Dumnezeu, deci preferă să justifice moartea într-un mod științific. După o anumită perioadă de timp, corpul cedează. Dacă corpul cedează, toate organele mor. Asta presupune moartea creierului care este răspunzător de emoții, acțiunile și modul de a gândi (în teoria creaționistă aceste însușiri sunt văzute ca fiind și "sufletul")al individului. Odată ce creierul nu mai funcționează, corpul este total nefolositor. Persoana nu mai are posibilitatea să se miște, să audă, să vadă, să gândească. Într-un fel, moartea nu înseamnă nimic altceva decât inactivitatea totală a corpului. Ce simte persoana? Nimic, din cauză că absolut tot corpul este inactiv. Teoria evoluționistă transformă presupusul suflet în funcții ale creierului uman, deci "sufletul" moare odată cu corpul.
Apoi există și oameni care cred în reîncarnare. Aceștia sunt convinși că sufletele celor dragi vor lua o nouă formă, vor pune stăpânire pe un alt corp (fie el omenesc sau nu) și vor începe o nouă viață, neamintindu-și de precedenta. Această credință nu promovează moartea, ci o scoate totalmente din peisaj.
Părerea mea este că nimeni nu știe cu adevărat ce se întâmplă după moartea propriu-zisă. Acest "necunoscut" a împins oamenii către diverse idei, dar nimeni nu știe exact care este cea corectă. De asemenea, fiecare vede moartea altfel, dar ideea despre moarte este, în mare parte, creată de modul de viață. Dacă viața este nașpa, mulți văd moartea ca pe o scăpare. Dacă viața este frumoasă și plină de plăceri, moartea este o pedeapsă.
Cu privire la ucigași, aceștia ar fi bine să stea la locul lor și să nu încerce să fure șansa la viață a altora. Dacă ei merită să trăiască, alții de ce să nu aibă dreptul la viață? Există și alte plăceri în afară de a lua viața unui om nevinovat.
Cei "ce se taie" sunt o cauză mai specială. Unii o fac pentru că "este la modă", alții o fac pentru a obține ceva, alții pentru că într-adevăr au nevoie. Este decizia fiecăruia dacă merită să-și continuie sau nu viața. Totuși, aceștia ar trebui să se gândească foarte bine înainte de orice, doar o dată trăiești. (Sau dacă crezi în reîncarnare, există posibilitatea să renaști în forma unui porc/purcea după sinucidere. Think about it!). Mulți dintre aceștia au și probleme psihice care pot fi tratate. Depinde de situație și de individ.
Deci, fiecare are dreptul să aibă propria imagine a morții, niciuna nu poate fi considerată greșită, asta din moment ce nu s-a găsit încă o explicație corectă, dar... really, trăiți-vă viața, pls!

Subiect: Re: Sa vorbim despre moarte... Sam 09 Aug 2014, 12:22

Cum este să fii mort? Păi, îmi închipui că e la fel ca atunci când dormi, doar că, devreme ce organele nu-ţi funcţionează, nu visezi, nu respiri, nu simţi ce se întâmplă în jurul tău şi nimic nu te poate trezi. E ca un somn veşnic, de aceea i se şi spune aşa.
Poate că pare superficial să tratez moartea în felul ăsta, devreme ce am toată viaţa înainte, dar eu o văd ca pe lumina de la capătul tunelului; în plus, pentru mine, o persoană care şi-a trăit viaţa într-un mod onorabil, contribuind la evoluţia societăţii, nu va fi niciodată moartă cu adevărat. Amintirea ei va dăinui în mintea şi în sufletul celorlalţi, ceea ce o va face vie, chiar dacă nu cu trupul.
Cum a mai spus altcineva tot în acest topic, moartea este, de fapt, renaştere. Ultimul pas spre eternitate.
Cu privire la sinucigași, aceștia ar fi bine să stea la locul lor și să nu încerce să fure șansa la viață a altora. Dacă ei merită să trăiască, alții de ce să nu aibă dreptul la viață? Există și alte plăceri în afară de a lua viața unui om nevinovat. Probabil că vrei să spui ucigaşi, dar, trecând peste asta, sunt întru totul de acord cu tine.
Şi psihologia sinucigaşului e interesantă, dar să lăsăm discuţia asta pe altă dată.

Subiect: Ce nu stiati despre moarte Vin 21 Aug 2015, 16:12

• Se poate muri de râs! Un bărbat a murit în urma lipsei de oxigen, după
ce a râs continuu 25 de minute.

• La fiecare 23 de minute, pe teritoriul Statelor Unite ale Americii are
loc o crimă. Totuși, sinuciderile sunt în număr mai mare decât omuciderile.

• Oamenii se tem mai mult de păianjeni decât de moarte! De asemenea, un
alt sondaj arată că se tem mai mult de vorbitul în public decât de
sfârşitul vieţii.

• Un bărbat a murit de foame, deoarece soția sa era în spital, iar
acesta refuza să mănânce orice ce nu era preparat de către aceasta
• Unghiile și părul nu mai cresc după moarte - există această impresie
din cauza uscării și retragerii pielii, ceea ce dă iluzia unghiilor și
părului crescând.

• La moarte, primul simț care dispare este vederea, urmată de gust,
miros și simțul tactil. Ultimul care dispare este auzul.

• Uneori, trupul uman se transformă după moarte în săpun - numit și
ceară de mormânt, în urma proceselor de descompunere a țesutului adipos
și a celorlalte lichide din organism.

• În urma decapitării, capul este încă conștient o perioadă de
aproximativ 20 de secunde, cel puțin în cazul oamenilor. Gândacii, însă,
pot trăi până la 9 zile fără cap, murind în cele din urmă de foame.

• Un cascador care a sfidat prin diverse acte moartea (printre acestea,
a traversat cascada Niagara într-un butoi) și-a găsit sfârșitul după ce
a alunecat pe o coajă de portocală! Şi-a rupt piciorul și a murit în
urma complicațiilor după operație.

• Oamenii dreptaci trăiesc în medie cu 3-4 ani mai mult decât stângacii;
de altfel, un număr mare de stângaci mor în urma folosirii unor unelte
create pentru dreptaci.

• O companie suedeză oferă înmormântarea eco, înghețând trupul, apoi
transformându-l într-o pulbere. Din pulbere sunt extrase apa și orice
urmă de metale, apoi aceasta este pusă într-o urnă din amidon de porumb,
complet biodegradabilă.

• O companie americană a venit cu o idee și mai interesantă: după
moarte, transformă rămășițele incinerate într-un diamant sintetic care
poate fi purtat de cei rămași în viață.

• O altă companie se oferă să trimită trupul incinerat în spațiu.

• În 1907, un doctor a dorit să dovedească existența sufletului. A
cântărit șase persoane bolnave în stadiu terminal, după care le-a
cântărit după moarte, pentru a vedea dacă sufletul părăsind corpul îl
lasă mai ușor. Toate șase erau mai ușoare cu 21 de grame.

• În Tibet, budiștii au un mod cel puțin straniu de a scăpa de trup după
moarte. Acesta este tăiat în bucăți, bătut cu pietre pentru a se înmuia
și amestecat cu făină. Aceasta pentru a îl transforma în hrană pentru
vulturi.

• Eschimoșii trebuiau să meargă în căutarea propriei morți, când
ajungeau prea bătrâni pentru a se descurca și pentru a mai fi utili
societății. Își părăseau comunitatea și se retrăgeau în sălbăticie, unde
de obicei erau atacați de lupi sau mureau de frig și foame.

• În Madagascar, oamenii practică încă un ritual ciudat care implică
morții lor: anual, dezgroapă oasele celor morți, le îmbracă în haine noi
și dansează cu ele în jurul mormintelor.

• În perioada victoriană, un obicei comun era fotografierea celor morți,
pentru ca cei dragi să păstreze o amintire. Aceasta deoarece picturile
erau scumpe, iar tehnica de fotografiere era încă precară, necesitând
nemișcarea completă a subiectului pozat. De aceea era cel mai ușor să se
facă fotografii cu cei morți.

Subiect: Re: Sa vorbim despre moarte... Vin 21 Aug 2015, 22:10

Există un topic în care se vorbește despre moarte, așa că le voi fuziona.
Interesante lucruri, mi se pare dubios acel ritual din Madagascar, eu nu aș dansa cu niște oase îmbrăcate ca să fiu sinceră. De asemenea, cea în legătură cu oamenii stângaci mi se pare puțin absurdă, nu înțeleg ce fel de obiecte ar putea fi destinate doar dreptacilor, iar cea cu omul care a murit de râs, asta-i ciudat rău de tot. Și mi se pare foarte trist că sinuciderile sunt într-un număr așa de mare, mai ales că motivul pentru majoritatea sinuciderilor e tristețea.
Cât despre ce cred eu despre moarte, hm. O certitudine simplă e că noi toți vom muri, iar asta îi înfioară pe unii. Eu sincer mă gândeam într-o perioadă la subiectul ăsta și deveneam extraordinar de tristă, iar acum, când mi-am reamitit de acea perioadă, mi-am dat seama că tristețea provenea din faptul că o să îmi pierd familia și toate persoanele la care țin. Mă gândeam la faptul că pur și simplu lumea va continua să evolueze, fără mine și acest lucru nu va afecta foarte multă lume. Ceea ce e adevărat, așa că am acceptat asta într-un final, căci nu pot face nimic. Eu una nu cred în Rai și nici în Iad. Cred că pur și simplu mori, dispari pentru totdeauna, iar sufletul tău se pierde. Cum mi-am petrecut o perioadă bună de timp studiind subiectul ăsta, nu mi se mai pare așa de înfiorător și nu mă sperie; până la urmă, trebuie să realizezi că viața ta se va sfârși, dar susțin că acest lucru te va ajuta să trăiești mai frumos, ca să spun așa. Sinuciderea mi se pare un moment în care te pierzi, și nu voi fi niciodată de acord cu ea, mă întristează foarte tare că se întâmplă, în special tinerilor, iar faptul că sunt atâtea cazuri mă înfioară. Înțeleg durerea sufletească, cauzată din diverse cauze, însă nu sunt de acord că acest motiv este cel pentru care să-ți pui capăt propriei tale vieți. Aș alege să trăiesc în continuare, căci știu că mai sunt atâtea lucruri pe care le voi vedea. Tristețea face parte din viață și sunt de părere că toate sentimentele, fie ele de fericire sau tristețe, trebuie acceptate; ambele te ajută.

In lipsa de ocupatie in dimineata asta, am citit printre randuri si in acest topic. Tot ce mai am de zis aici este:
" ... cu totii suntem datori cu o moarte. "

"Sârșitul este în început și, totuși, continuă." Iar: "Viața este o lungă călătorie- destinația: mormânt."

-Samuel Beckett