Chapter XI
''Inceputul''

Iubesc dimineţile şi ştiu că ele sunt bucăţi de viată în plus, pe care alegem să le trăim sau nu, în funcţie de cât de amarnic ne apasă oboselile, deznădejdile. Le preţuiesc cu mare dragoste, le asez în calendarul cu zile si amintiri valoroase, dar câteodata, mi-aş dorii sa nu mă mai trezesc din visele mele.

Dorm în patul pufos al camerei, neimaginându-mi câte pericole aveau sa mă aştepte de-acum încolo. Mi-am planuit sa caut leacul pentru Aura, deşii aveam de parcurs un drum lung, o voi face, nu se pune problema. Un sunet supărător mă trezeşte, eu tresărind uşor si deschizând ochii. Langă mine îl remarc pe Itachi care se trezea şi el, bănuiesc din acelaş motiv. Am dormit in pat cu Itachi Uchiha, sună bine. Surâd in sinea mea si mă ridic alene din pat, uitandu-mă la ceasul de pe noptieră.

Este ora 6:30, destul de devreme pentru mine. Oftez, gândindu-mă cum pot scapa de aici câteva ore, pentru a ajunge in deşert. Nu îmi mai păsa nici de capturarea lui Naruto, nici de Sasuke, de nimic! Arunc o privire spre patul lui Kisame şi observ că este gol. Oare se bălăcea in veceu, căutându-l pe prietenul lui Nemo? De aceea m-a trezit? Pentru asta? Pufnesc.

Mă îndrept spre geam şi aruncând o privire, sesizez că Kisame şi Itachi erau afară. Stai putin, erau afara?! Ma uit rapid in spatele meu, privindu-l pe Itachi care stătea in faţa dulapului căutându-şi hainele. Kisame ieşea din baie degajat, neavând nici-o treabă. Nu întelegeam, cum putea fi şi afară dar şi aici? O clona! Sau poate cineva s-a transformat in ei, Doamne fă-mă să înteleg! Continuam sa mă zgâiesc la ei gândindu-mă la tot felul de posibilităti. Itachi se întoarce, văzând cum mă holbam şi mă întreabă politicos ce am paţit.

- De ce sunteţi afară? intreb eu, simţind că par o nebună.
- Am trimis clone sa îl caute pe jinchuriki. spune Kisame informandu-mă.

Încep sa râd dându-mi seama cât de prostuţă puteam fi. Până la urmă aici puteai rezolva treburile mult mai uşor. Se denotă că, în timp ce faci curătenie poţi să mergi şi la concert! Păcat că aici nu sunt concerte ca în lumea mea. Suspin amintindu-mi de cei de-acasă, văcuta din curte si tot restul. Trebuie sa mă concentrez la problemele cu adevarat importante. Analizând biroul, observ un carnetel si un creion care stăteau aşezate, parcă într-un reflector, şoptindu-mi ''Ia-ne! Ia-ne!''. Pe furiş apuc carnetelul si dau fuga în baie.

Când intru, văd gresia alba care lucea de curăţenie, mobilierul făcut din lemn de brad si toate mânerele lor erau, desigur, aurii. Încui uşa în urma mea şi mă asez pe taburetele de lângă chiuvetă. Ehh, iar îmi înmoaie sufletul colecţia genială de săpunuri lichide. Căpsuni, piersica, tot ce îţi pofteşte inima! Trebuie sa mă abţin şi să verific carneţelul dubios. Am rânjit strengăreste. În fata mea se arată programul care il aveau cei 2, fiindcă eu nu aveam de gând să particip, cel putin aşa sper.

7-8 Micul Dejun - Ramen
8-12 Cumpărături
12-1 Masa
1-6 Căutare jinchuriki

Ok, official îmi place ce au planificat, programul îmi surâde. Închid carneţelul şi îl aşez pe dulăpior. Acum, trebuia să încerc toate săpunurile!Yeah!

- În camera Aurei-

Kakuzu stătea pe scaunul din piele uitându-se îndelung la Aura. Linistea cuprindea camera de 10 minute încoace. Aura era confuză, şi-a dat seama ca nu îsi aminteste nimic din trecutul ei.

- Unde sunt părintii mei? intreabă ea suspicioasă.
- Au murit. spune el uitându-se in altă parte.
- Eu nu am prietene? Suspina.
- Taci si lasa-mă, oricum nu mai ai mult de trăit! s-a rastit Kakuzu la ea.

A lăsat totul in ceaţă, plecând şi trântind uşa în urma lui. Ea se ghemuie într-un colţ, doua lacrimi făcându-şi drum pe chipul ei speriat.

- Inapoi la Sabrina -

Termin duşul şi, fredonând o melodie de-a lui Beyonce, ies din baie mergând agale spre televizor. Camera era goala, ceea ce mă facea să sar în sus de fericire. În sfârsit liberă! Încep să mă prostesc şi să mă rostogolesc prin pat căutând telecomanda. ''Şi-a murit Vasile! Şi-a murit in baie! C-o mana pe clanţă! Şi una pe-'' Kisame intra în camera întrerupându-mă, rămânând în pragul uşii, uitandu-se la mine ca la o cometa. Răman nemiscata iar apoi pufnesc.

- Kisame, azi trebuie neapărat să vin cu voi? zic eu cu ochi de căţeluş plouat, dar în gând imaginându-mi cum îi dau cu o bâtă în cap.

El îmi spune rânjind ca nu trebuie sa vin, dar în schimb voi sta în camera asta fara să mă mişc. Eu îi răspund cu sarcasm ca da şi îl las să plece. A fost atât de uşor! Las să treacă 5 minute apoi mă reped la uşş, deschizând-o uşor, simţindu-mă ca in filmele cu spioni. Mergeam pe furis, coborând încet scările, fara a face niciun zgomot. Ajungand la etajul de mai jos, rămân înmărmurită când în faţa mea se arată o scenă foarte cunoscută. Erau...


-------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Mulţumesc încă o dată pentru comment-uri :D

Chapter XII
''Întâlnirea''

Am păşit încet dar puternic pe coridor, mergând lent pentru a evita să mă împiedic. Înaintea mea erau Itachi şi Kisame, care stăteau faţă în faţă cu Naruto. Deja îmi imaginez scena de la tv, Itachi spunându-i blondului că va trebuii să vină cu el, Sasuke care apare de după colţ, Kisame întrebând cine e, Jiraya apărând, deja nu mă mai suprindea nimic. Merg alene până ajung in dreptul omului peşte, arcuindu-mi o sprânceană când îl vad pe Naruto, mai să leşine de frica, la vederea mea.

- Parcă nu mai veneai. spune Kisame rânjind
- M-am răzgândit, e prea multă plictiseală în cameră.

Mă uit in stânga mea din reflex, imaginându-mi deja cum apare Sasuke exclamând ''O să mă razbun!''. Jalnic. De când l-am văzut la televizor prima dată, nu mi-a plăcut şi mi sa părut că este naiv, fr*ier. Îl simt pe Itachi cum mă supraveghea atent, întrebându-se bănuiesc, la ce mă uit.

- Să mergem afară. îi spune Itachi blondului, impunător.

Îl văd pe Naruto care face câtiva paşi înainte tremurând, eu sprijinindu-mă de peretele holului, vizionând scena, ca la un film.
Sasuke apare pe hol, zbierând ce am spus mai sus,''O să te omor!'', la văzul lui Itachi. Casc. Spre mirarea mea, Sasuke începe sa se răstească la mine:

- Ţi se pare plictisitor?! Đacă te-aş omorî ar mai fi plictisitor?!

Încep sa râd in hohote. Un băieţel se ia de mine? Cu tupeul acesta? Nu accept aşa ceva. Simţeam cum dorinţa nebună de-al necăjii mă cuprinde. N-am obraz si nu am beneficiat de el niciodată până acum, aşa că:

- Vezi să nu te împiedici încercând. zic eu devenind serioasă.

Lucrurile s-au întors cu sus-ul in jos. Acum eu eram duşmanul lui principal, uitase de fratele lui. În mâna lui stângă apar fulgere, mai exact chidori. Fluier apreciativ. Merg spre el dându-i pe ceilalţi la o parte din calea mea foarte rapid.

- O să te omor, nimeni nu mă subestimeaza! Mai ales o fată! spune el ca un disperat, alergând spre mine.

Intre noi era o distanţă de un metru. Percepandu-i mişcările, când ajunge in dreptul meu îl prind de mână ridicândui-o şi îndreptândui-o spre perete. Ochii lui negri, smolatii, mă priveau cu o ură cum rar am mai văzut. Se vede ca a trecut printr-o tragedie, rectific, se vede că nu a trecut peste. Până la urmă când toată familia îţi este ucisă, zic şi eu, nu prea mai eşti normal. L-am strâns atât de tare de mână încât i-am rupt-o, el picând pe jos şi zăcând acolo.

Uitasem complet de Itachi, cred că i-am stricat planurile. Mă intorc cu spatele şi îi văd cum se holbau la mine, Naruto cu ură, ceilalţi doi cu uimire. Păşesc spre Itachi înghiţind în sec şi îi spun cu ironie că nu ştiu ce m-a apucat. Ştiam foarte bine că, îşi iubeşte foarte mult fratele dar la cât de repede m-am mişcat, nici nu avea cum sa intervină. Totul s-a întâmplat într-o fracţiune de secundă. Oftez. Kisame întreabă intr-un târziu cine este baiatul, Itachi raspunzandu-i calm că, fratele lui.

Parcă totul revenea la normal, când ''sensei'' îl apucă de guler pe brunet şi îl aruncă de perete, crăpându-l. Firicele de sânge se preling pe chipul lui albicios, dându-se bătut, dându-şi seama că e prea slab. Uitându-mă in spatele meu îl zăresc pe Naruto înconjurat de o chakra roşie, a vulpii cu nouă cozi. Somedana, sabia peştelui, absoarbe chakra, lăsând o dezamagire totala in privirea blondului. Kisame se întoarce, îndreptând sabia spre Naruto. Totul se întâmpla cu încetinitorul.

O broascuţă apare, făcând impact cu sabia, lăsând în urma ei foarte mult fum. Încep sa tuşesc, ştiind cine va avea sa apara. Jiraya zâmbeşte şmecher, cu o femeie in cârcă, spunând ca un erou ''Am ajuns!''. Zici ca eram in filmele vechi cu Batman, numai că aici personajul principal era un pervers cu parul alb. Pufnesc. Naruto începe sa se certe cu perversul. În dreapta mea Itachi îşi ţinea discursul demn de Oscar, în timp ce îl ţinea ţintuit de perete pe Sasuke. Era o nebunie totala! Eram total pe-lângă!

Kisame îşi mută privirea indicându-mi ieşirea. Nu mai apuc să-i arăt nimic, fiindcă Jiraya transformă holul într-o burta de broască. ''Ve-ţi fi digeraţi!'' zice el pe un ton triumfător. Eram ca în filmele cu proşti, mă uit in stânga şi in dreapta aşteptând ca cineva să se mişte. Încep să alerg împreună cu cei 2, îndreptându-ne spre ''ieşirea'' care o va face Itachi. Kisame se oprea din când in când tăind nişte ''carne'' care ieşea din pereţi urmărindu-ne. Totul era foarte dubios. Intr-un final ajungem la partea in care Itachi foloseşte Amaterasu pentru a găurii peretele, noi reuşind să scăpăm. Strigătul indurerat al lui Sasuke se auzea in urma noastra. Clar, aventura asta nu o voi uita niciodată.

- La Aura -

Totul îi era neclar, nu mai ştia ce să creadă. Se afla într-o cameră întunecoasă, ascultând şoaptele din încăperea alăturata. Se apropie de gaura cheii, arucând o privire înăuntrul camerei unde se aflau Kakuzu şi Pain, ciulind urechile. După 5 minute de tăcere îndelungată, cuvintele auzite o fac să tresară, tremurând. Fuge sărind pe geam, ajungând într-o pădure izolată. Fugea foarte repede, toate crengile zgâriindu-i chipul roşu. Sângele închegat la tâmplă devenea tare si rece. Îşi amintea fata de ziua trecută, care o oprise din drum. Încerca din răsputeri să îsi amintească cine este dar fără rost. Simţea că trebuie să ajungă la ea. Rând pe rând, lacrimi chinuite îi invadează ochii caprui. În mintea ei răsunau cuvintele lui Pain: ''O voi omorî, nu ştie nici-o informaţie despre noi, este inutilă''. Se împiedică căzând într-un tunel, neştiut de nimeni... Sau aproape nimeni.

Capitolul XIII

- Din Perspectiva Sabrinei -

Alergam pe apa cristalină a râului, lăsând în urma noastra ura nemărginită a fratelui său, Sasuke. Îmi făceam griji pentru Aura, simţeam că ceva nu este in regulă, ceea ce nu e de bine. Kisame îmi face semn să o iau la dreapta. Ajungem într-o poiană înconjurata de flori multicolore, unde peisajul mă îndemna cu insistenţă să îl invadez. În mijlocul poienei, crengile unui copac foarte înalt şi izolat de ceilalţi, se legănau lent. Adierea vântului de vară mă calma instantaneu, lăsam grijile şi problemele în urmă, puteam gândii limpede. Itachi şi Kisame se aşează pe rădăcinile copacului, care ieseau la suprafata, într-un mod foarte artistic. Cred că lui Deidara iar fi plăcut sa fie aici. Oftez.

Trebuia să-i spun că plec, m-ar fi inteles, mereu o face. Trebuia să rezolv două probleme semnificative, prima şi cea mai importanta ar fi leacul Aurei iar apoi Deidara. Itachi îmi opreşte şirul gândurilor spunându-mi că ei vor merge la un ritual timp de o zi, doar cu spiritul lor, pentru că un jinchuriki a fost capturat. Ştiam deja procedura, aşa ca îl întrerup spunându-i ca voi sta cuminte aici, fără să mă mişc. Minţeam cu neruşinare dar nu îmi păsa. Trebuia să-i readuc memoria, cu acea plantă medicinală rară. Itachi şi Kisame fac nişte semne din mâini, închizând ochii şi rămânând într-o pozitie de yoga. Chicotesc puţin gândindu-mă la sumo, Itachi gras, cu chiloţi tanga, sărind pe Kisame.

Merg în faţa lor, scoţând din buzunar un marker şi le desenez o mustată, de mai toata frumuseşea. Încep sa râd în hohote când observ ca Itachi semăna cu Salam. Bine, trebuie sa fiu serioasă, în ce parte o iau ca sa ajung in deşert? Mă uit in stânga şi în dreapta, studiind pădurea, dar nu îmi dau seama de nimic. Aveam nevoie de o hartă, aşa ca fac cale intoarsă spre Kanoha. Trec de poiana, de râu, de hotel şi ajung în centrul oraşului. Era plin de magazine, printre care şi cel de Ramen. Mă gândesc ca voi avea de parcurs un drum lung, aşa că îmi fac curaj şi merg să mănânc. Am uitat, nu am bani. Pufnesc. Cum am putut fi aşa de id*oată, încât să nu iau banii lui Kisame? Dau ochii peste cap.

Chiar este necesar să fur banii cuiva? . Mergeam agale pe mijlocul potecii, înconjurată de magazine. Mă învârteam în cerc, analizând posibilităţile minime pe care le aveam.

- Din Perspectiva Aurei-

Am alunecat intr-o peşteră întunecoasă. Cu lacrimi in ochi, mă scutur de praf şi înaintez lent. În faţa mea se arătă o rază de lumină care se mărea cu cât mă apropiam mai mult. Păşesc suspinând, intrând într-un tunel unde culoarea dominantă era portocaliul. Umbra mea se alungea pe peretii imenşi ai holului, flacările lumânărilor dansând în undele aerului. Diferitele modele abstracte de pe podea ofereau un plus de atractivitate locului, parca bântuit de amintiri grele. Sincer, atmosfera era infioratoare. Eram ca intr-un labirint, parcă mă învârteam în cerc. Lumânările aprinse îmi transmit că cineva era aici. Alerg împiedicându-mă pe coridor lovindu-mă de un corp solid. Ridic privirea din pămant, rămânând împietrită. Înaintea mea era un bărbat cu parul negru si lung, cu ochii ca ai unui sarpe. Fac câţiva paşi înapoi neştiind ce sa fac. Eram pierduta. Suspinam în continuu si inima îmi batea cu putere, mai să-mi sară din piept.

- Ce faci aici? mă întreaba el pe un ton calm.
- M-am p-p-ierdut. S-s-cuze ca am intrat... din greseala! A-a-m a-a-lunecat! m-am balbait, fiind ferm convinsa ca acesta a perceput frica mea.

El îmi spune să merg după el, eu urmândul, neavând de ales. Nu vroiam sa mor, trebuie sa aflu trecutul meu...

- Din Perspectiva Sabrinei -

Am ticuit mult la planul acesta şi nu am de gând să dau greş. Intru într-un magazin de haine unde nu era lume, mă îndrept spre casieră mimând ''ingrijorarea'' unei tinere fete, inocente, incapabilă de a face vreun rău cuiva.

- Doamnă! Mi sa spus să vă anunţ că, casa dumneavoastră a luat foc! Vecinii m-au trimis aici, neputând oprii focul!
- Nu se poate! Ai grija te implor de magazin, până mă întorc!

Am incunvinţat din cap mergand la casă, prefăcându-mă ca plâng la necazul ei. După ce îsi ia nişte lucruri fuge, aproape dărâmând un cal de lemn. Mâinile îmi tremurau aşa ca trebuia sa mă grăbesc, nu ştiam cât de departe e casa ei. Iau banii şi o şterg de-acolo. Alergam spre magazinul de Ramen, împiedicându-mă de chestile care ţineau loc de uşa. Mă aşez pe un scaun şi aştept să vina cineva. Nu ştiam cum se numără banii de aici, aşa ca mi-a venit încă o idee geniala. O să mă prefac că sunt oarba, în aşa fel încât îmi vor lua banii care trebuiesc. Bucătarul, sau mai bine zis moşul, îmi spune ca porţia va fi gata imediat. Mă uitam in gol. El mă întreabă, încercând sa deschidă un subiect, dacă sunt nouă aici.

Eu îi răspund calm că da, închizând uşor ochii. Într-un final îşi dă seama că sunt ''oarbă''. Îmi întinde uşor bolul cu ramen, eu luând betigaşele în mână, uşor nesigură, şi încep să mănânc. Era delicios! Nu mă mir că Naruto era înnebunit după el. După ce termin, îi întind banii lăsându-l să aleagă cât îi datorez. Ies cu grija afară, văzând-o pe femeia de mai devreme plângând, stând în faţa magazinului de haine, în jurul ei fiind foarte multa lume. Trec pe lângă ei cu privirea in pământ, mai apoi observând ca tot magazinul era gol. Cineva a furat lucrurile? Nu îmi păsa. Trebuia să găsesc o harta, ea nu conta.

La câtiva metrii de mine, zăresc un magazin de suveniruri. Intru înauntru, căutând cu privirea o hartă. Era destul de întunecos aici faţă de celelalte magazine, mirosea puternic a mir. Intr-un colt, pe un scaun se legăna un băiat, care mi se părea cunoscut. L-am examinat cu privirea din cap până-n picioare. Becul care aproape mai lumina, oferea părului lui nişte reflexi roşcate, deşii acesta în mod normal era brunet. Buzele lui se arcuira într-un zâmbet blând, la văzul cainelui care iese de dupa tejghea. Erau Kiba şi Akamaru. Când mă observă, caţeluşul vine la picioarele mele şi se suie pe umarul meu. Era atât de dragut!

- Ce faci cuţu? Ododo! spun eu mângâindu-l.
- Eşti prima persoana cu care s-a comportat aşa! îmi spune el râzând.
- Sunt onorată! Awww! Pot găsii aici o hartă? zic eu in timp ce mă jucam cu Akamaru.

El îmi dă harta şi îmi spune ca este gratis. Îi mulţumesc, întrebându-l cum îl cheama deşii stiam şi am început să ne cunoaştem. I-am povestit unde vreau să merg şi de ce, iar acesta îmi spune că din întâmplare, are el planta de care am nevoie. Săream in sus de fericire! Mi-a dat-o într-o plăsuţă şi mi-a spus chiar şi cum se face ceaiul. O pun în buzunar zâmbind şi îi spun că ne mai vedem. Ies afara îndreptându-mă spre poiană, mândră de reuşita mea.

- Din Perspectiva Aurei -

Am ajuns într-o cameră cu un birou şi mai multe sticluţe cu diferite substanţe. Un tip cu parul alb intră şi el în încăpere adresându-se bărbatului cu ''Orochimaru''. Acest Orochimaru se aşeaza la birou studiindu-mă. Vroiam să mă fac nevăzută, să dispar de acolo.

- Unde este ieşirea? întreb eu cu îndrăzneala.
- O dată ce-ai intrat aici, nu mai ieşi. îmi spun ei in acelaş timp.

Îmi fac curaj şi mă transform într-o leoaică, dărâmandui pe cei doi la pământ. Îi rănesc pe amândoi destul de grav şi ies din camera transformându-ma într-un ghepard. În urma mea tipul cu parul alb mă privea uimit, în timp ce Orochimaru şi-a lungit capul urmărindu-mă. Eram şocată, nu am mai văzut niciodată aşa ceva. Semăna cu un film S.F de prost gust. Un pui de lumina ceva mai puternic se observa undeva la sfârşitul holului, distanţa diminuându-se cu fiecare pas facut. În urma mea vedeam foarte mulţi şerpi care nu-mi dădeau pace, dar mă ambiţionau şi mai tare. Alergam din ce in ce mai repede reuşind sa ies afară, în padurea întunecată. Mi-a pierdut urma. Încetinesc oftând.