1.



         În seara aceea ploua.
         În maşina care parcurgea aglomerata stradă Kyushin, Takahashi "Take" Hayame întoarse brusc de volan pe fundalul operei italieneşti. Încerca să nu se gândească la ce îi aştepta. Nu voia să ştie ce li se va derula în faţa ochilor. Aveau să descopere destul de repede, dar băieţii de la patrula de serviciu păreau îngroziţi când îl sunaseră. Vocea gravă de tenor al unui italian cu burtă părea totuşi să adăpostească numai bunătate; o simplitate în glasul său care nu lasă loc pentru rău. El, însă, era în drum spre rău. Cu siguranţă.
          Întoarse pe strada Midorikawa, trecând  de tribunalul din Osaka şi îl zări pe Sasuke fumând liniştit din ţigara sa ieftină; trabucul, spunea el, îl făcea să se simtă în vârstă. Tânărul se pregătea să părăsească comisariatul când fusese anunţat de incident, şi cu toate astea ascultase ordinele întocmai, fără să se plângă. Pentru că Uchiha Sasuke era născut pentru a fi poliţist. Avea un instinct şi un al şaselea simţ nativ, rar întâlnit la un tânăr de vârsta sa, iar asta îl ridica considerabil în ochii superiorilor şi nu numai. Dacă ar fi trebuit să îl descrie într-un cuvânt, Take ar fi ştiut exact ce să spună.
          Arogant?
          Da, acela era cuvântul. Un individ impunătoar şi lipsit de scrupule, însă cu un farmec şi un s*x-appel irezistibile; o persoană capabilă şi promiţătoare, după părerea sa. Un om de încredere. Mult prea tânăr şi lipsit de experienţă, ar fi spus unii, însă compensa cu perseverenţa şi inteligenţa ieşite din comuln, arme vitale ale unui poliţist de la criminalistică.
          Muzica era dată la minimum, vocea burtosului răsunând atât de încet încât abia se sesiza. Ceasul de la bord arăta ora 21:47. Sasuke deschise uşa, iar legistul reuşi să observe încreţitura care se formase pe fruntea tânărului. Nu îi putea vedea ochii, însă în întunecimea mată a ochilor, neagră, ardea mereu o flacără dură, ironică şi usturătoare . Alături de el, care se aşezase pe locul din dreapta al Toyotei, Take fixa parbrizul asaltat de stropii mari de ploaie.
          - După câte ziceau cei din patrulă, nu e prea frumos de văzut. Asta de parcă ar fi vreodată... spuse acesta grav, accentuând ultimul cuvânt.
          - Niciodată, continuă Sasuke vag, în tonul său sarcastic.
          Brunetul nu îi putea urmări privirea medicului legist, dar îl cunoştea foarte bine; lucra cu el încă de la începuturile carierei sale. La patruzeci şi nouă de ani a acumulat multă experienţă în cariera sa ce îl învăţase să nu se despartă vreodată de temperamentul său impasibil. În ciuda tuturor lucrurilor pe care le văzuse, anii de criminalistică făcuseră din el un neobosit, detaşat, tot mai implacabil. Deşi deloc vizibilă, simţea starea nervoasă a lui Take. Atât de agitat, încât nici măcar opera italienească nu îi putea calma tremurul piciorului drept şi felul în care ochii albaştrii se zbăteau în spatele ochelarilor cu ramă groasă.
          - Nu, nu e deloc plăcut...repetă acesta, ca un murmur slab.
          Cuvintele aceste îl aduseseră pe Sasuke înapoi în maşina lui Take, în care se îndrepta către scena unei crime, către violenţă. Muzica încă răsuna în surdină, fiind acoperită de sunetul ploii ce lovea neîncetat parbrizul. Sasuke ar fi preferat să îi spună să mai calce acceleraţia, însă se abţinu, mulţumindu-se să închidă ochii şi să ofteze greu.


          Girofarurile maşinilor de poliţie împrăştiau o lumină difuză între stropii de ploaie. Cineva stătea în faţa maşinii poliţiei. În spate, alte două capete discutau aprins. La câţiva metrii mai departe se putea întrezării banda galbenă, ţipătoare, care înconjura un perimetru amplu. Sasuke recunoscu unul din capete ca fiind parteneul său, Aki, după felul în care şuviţele roşcate erau răvăşite în toate direcţiile de modul pasional în care acesta se folosea de gesturi pentru a explica situaţia inspectorului general, Higashi Ito. Chiar şi de la acea distanţă brunetul fu capabil să distingă vocea uşor nazală a prietenului său şi entuziasmul cu care acesta vorbea despre crimă. Probabil că văzuse cadavrul doar în trecere, dar teama sa ascunsă de sânge îl transformase în ceva incredibil şi grotesc, făcut de mâna unui adevărat psihopat. La urma urmei, Aki era încă un novice în departamentul de criminalistică. Atât în ochii săi, cât şi ai superiorilor, promitea în anii ce vor urma, însă nu avea acea sclipire şi acel instinct care l-ar fi propulsat în carieră. Sasuke îi mai aruncă o ultimă privire, după care înaintă printre maşinile de poliţie până în locul în care legistul, Take, dădea frenetic din mâini deasupra a ceva ce părea, de la distanţa la care se afla, o bucată de carne urât mirositoare.
           Şi, în faţa sa, lângă cutiile de carton, un spectacol deloc atractiv, pe care nu ţi-ar fi venit să îl crezi ochilor. Corpul tânăr, frumos, învăşmântat în hainele pline se sânge care lasă să se vadă pielea sfâşiată de pe braţe şi picioare, zăcea întins în apa care spăla în întregime mirosul de sânge şi îl accentua pe cel metalic, neplăcut. Chipul era de nerecunoscut, doar o bucată de carne spălată ce nu era altceva decât un amestec de nuanţe ale unui roşu pal. Numai ochii holbaţi, albaştrii, plini de o spaimă şi o teroare inimaginabile dovedesc că această fiinţă a fost vreodată om.
          Ochii.
          Distingea în ei, întâi de toate, disperarea. Şi agonia. O expresie a ochilor pe care a mai văzut-o de atâtea ori la persoanele asasinate. Acea privire înfricoşată, înfometată, dar surprinsă şi uşor pierdută, părând încă vie.
          - Nu poate avea mai mult de treizeci şi cinci de ani, constată Take ridicându-se de lângă cadavru.
          Sasuke îşi atinse uşor vârful nasului şi încleştă maxilarul, mutându-şi privirea de la cadavrul mutilat. Ţeava de metal, pătată uşor de sânge, îi atrase atenţia. Încercă să studieze înainte de orice altceva, ce era deja evident. Nici o urmă de om, nici o amprentă, şi o armă a crimei aruncată sfidător în vecinătatea cadavrului. Complet inutilă; ploaia spălase deja orice amprentă care i-ar mai fi putut duce la asasin.
          Cine dracu' s-ar fi plimbat pe străzi pe o ploaie ca aceea?
          Un psihopat, ar fi răspuns imediat Sasuke. Nu un borfaş obijnuit, un amant pasional şi în nici un caz un asasin cu sânge-rece. Anii săi de experienţă îl învăţaseră că o asemenea crimă brutală, primitivă, însă atât de bine gândită nu putea fi decât opera unui psihopat. Unul sadic şi capricios.
           - Nu vrei să ştii cine a găsit-o?
          Sasuke priveşte întrebătoar peste umărul bărbatului în uniformă, către o femeie înaltă, al cărei chip nu îl putea distinge din cauza ploii.
          - Tipa de acolo. Douăzeci de ani, studentă. Se întorcea la garsoniera ei când a simţit un miros supărător de sânge.
          Tânăra se îndepărtă, asigurându-se că nu lasă timp nici unui poliţist să îi pună întrebări. Părea incredibil de sigură pe ea, însă Sasuke putu distinge oboseala şi slăbiciunea care în controla mişcările aşa că, pentru moment, o lăsă să plece şi continuă să o privească până ce dădu colţul şi dispăru. Fir-ar a dracului de treabă, îşi spuse brunetul părăsind zona şi îndreptându-se către maşină. Cum Take lăsase pornit motorul, cu siguranţă diferenţa între interiorul maşinii şi exterior era de apropae douăzeci de grade. Pe geamurile acesteia începuseră să se formeze aburi difuzi. Între timp îşi mai făcuseră apariţia încă două maşini de poliţie şi, prin colţul parbrizului, Sasuke îl putu vedea pe inspector dând ordine poliţiştilor, calm şi incredibil de profesionist.
          - E timpul să mergem, anunţă Take şi brunetul aprobă uşor distras.
          Ceasul de la bord arăta ora 22:29. Când trecură din nou prin faţa Universităţii, gândul îi zbură involuntar la tânăra studentă, la mersul ei silenţios şi la hanoracul imposibil de gros pentru acea zăpuşeală insuportabilă. De ce a dispărut aşa? Întrebarea nu putea decât să îl aducă din nou cu gândul la corpul multilat al femeii necunoscute şi la mirosul metalic, neplăcut, care umplea aerul. Experienţa sa îl învăţase să suspecteze întodeauna pe cei care descoperiseră cadavrele; această faţadă îi scutea de alibi şi de orice bănuială.
          - Cel care a făcut aşa ceva trebuie să aibă un fel de minte diabolică. Orice ar fi, nu e simplu să zdrobeşti caul unei persoane cu o ţeavă de metal...constată Sasuke.
          Rămase surprins de sunetul răsunător al vocii sale. Îşi pierduse orice urmă de oboseală, însă ironia îşi făcea simţită usturător prezenţa. În mod inexplicabil, un sentment copleşitor de milă pentru tânăra femeie asasinată îi acapară gândurile. Şi, în aceţaşi fel în care ar fi făcut-o şi brunetul, Take îl privi pentru o clipă şi dădu glas a ceea ce Sasuke procesa încă.
          - Nu mai e decât o grămadă de carne, şopti Take. O bucată de carne care nu simte nici ploaia şi nici vântul, cu atât mai mult durerea. Te las acasă?
          Sasuke aprobă din cap şi îşi aranjă şuviţele lungi, negre, deranjante, care îi încadrau faţa şi îi dădeau un aer de puşti, de rebel şi îi scădeau credibilitatea.
          Chip mutilat cu o bară de metal car nu putea spune nimic. Ucisă cu bestialitate şi lăsată în bătaia ploii care trebuia să-i spele toate păcatele. Cine-ai fost? se întrebă Sasuke, în timp ce gândul îi zbură din nou, involuntar, la tânăra fugară.         
         

Deci am trecut si eu pe la fic-ul tau datorita numelui!! Totusi, ideea imi place foarte mult. In sfarsit Sasuke este cel care interogheza si nu invers! Nu pot crede ca cineva poate sa scrie asa de bine. Chiar daca la rang scrie ca esti incepatoare, eu nu cred asa ceva! 
Vreau sa imi fi dat mai multe detalii in capitol, despre Sakura, dar stiu ca daca ai fi facut asta,tot misterul s-ar fi dus pe apa sambetei. Inca nu ma opresc din zambit! Nu prea sunt eu fana a fic-urilor cu criminalistica sau cu hoti, mafie, s.a.m.d, dar datorita tie cred ca am sa citesc mai multe carti si fic-uri in acest domeniu.
Esti o scriitoare buna, dupa mine, si-as dori sa ma anunti si pe mine de next!!! Spor la tastat!

Fanfic SasuSaku blocat din cauza inactivitatii.