Răvășirea sufletului.

Subiect: Răvășirea sufletului. Dum 31 Mar 2013, 22:48

Insemnarea morții.

O lacrimă rece îmi udă bluza-mi. Reușesc să privesc coșciugul în care zaci nemișcat pentru o eternitate. Nu voiam să vin, nu voiam să lipsesc. Sentimentul era foarte neclar, gandu-mi fiind foarte aglomerat de probleme. Încerc să mă liniștesc, ștergându-mi fața cu o batistă mototolită, purtându-mă normal. Tristețea nu se observa pe chipul meu, însă mă măcina pe interior. Durerea era indistructibila, iar sentimentul se accentua amețindu-mă. Doar privindu-te, ochii mi se umpleau de lacrimile ce curgeau repede pe chipul alb ca cerul iernii, provocându-mă să țip. Încercam să par puternică, să ascund oroarea și agonia, să mă calmez, însă văzându-te acolo, simțeam că voi cădea pradă acestui sentiment despre care am o părere vagă.
O vară, o iarnă și încă o mie de anotimpuri vor trece nemaivazandu-te ieșind din scară... Un zâmbet, o privire, o insultă, un strigăt, o chemare... Cine mi le va mai da?!

Subiect: Re: Răvășirea sufletului. Lun 01 Apr 2013, 14:03

Da, scrie! nu mai fii nesigură pe tine. ^ ^
Îmi place cum ai scris, simplu şi extrem, ai descris un sentiment profund, frumos conturat prin cuvintele sincere.
Eu îţi spun că ai făcut o treabă minunată şi să aduci în continuare fragmente rupte din al tău suflet sau gând. *hug*

Subiect: Re: Răvășirea sufletului. Mar 09 Apr 2013, 23:37

Mori în chinuri!

Felul în care tu încerci să mă impresionezi mă amuză teribil. Doar gândindu-mă că faci un mare efort, mă face sa zâmbesc. Simtământul care mă cuprinde este de nedescris. Nu îinteleg felul tău de a fi, iar daca as încerca săa aflu, mi-aş călca orgoliul in picioare. Mă amuzi teribil, băieţaş. Sufletul tău ce ţipă încordat după libertate îmi face corpul să tremure de fericire. Mă simt superioară ţie. Eşti doar o bucată de om, nu-mi poţi face nimic, nu-mi poţi atinge sufletul, nu mă poţi omorî. Sunt nemuritoare, am venit pe acest pământ doar ca să te torturez, fiindca simţind durerea trupul se maturizează.

Ai ajuns marioneta mea, ai ajuns tot ce voiam eu să fii. Mă pot juca cu tine, îţi pot tortura sufletul aşa cum ai făcut-o tu acum caţiva ani cu mine. Teama ta rezistă. Crezi ca te pot omorî doar cu o singură bătaie din palmă, dar nu, eu am ales alt mod pentru moartea ta. Eu te voi lăsa să mori în chinuri, suferind şi rugându-ma să-ţi dau drumul. Însa te-ai gândit prea târziu să repari ce-ai făacut.

Ţipi. E normal, dar inutil.

Subiect: Re: Răvășirea sufletului. Mier 10 Apr 2013, 09:00

Oh! Ce creaţie frumoasă, plină de sumbritatea morţii, dorinţa aceea nestăpânită de a tortura pe cineva, mi se zbârleşte pielea. XD
Vezi că ai pus de două ori aceiaşi literă (cu diactrică şi apoi fără) la două cuvinte parcă... Deci să ai grijă, chiar şi aşa lucrarea e interesantă şi abia aştept să mai aduci şi alte creaţii gândite pe moment. *hug & kiss*

Subiect: Re: Răvășirea sufletului. Mier 24 Apr 2013, 23:53

Auuu, Crii!!! a hug

Multumesc ca ai trecut, multumescde incurajari si pentru tot ce faci pentru mine. Parerea ta si prezenta ta aici sunt foarte valoroase pentru mine. *hug*

Ură eternă

Stiu că niciodată nu mă veți ierta, ca eu sunt ținta voastră către răzbunare. Vreți să mă ucideți, sa simțiți sângele meu curgându-vă pe palme, alunecând pe cuțit in jos. Nu vă condamn, nici măcar nu vreau să vă opresc, însă înainte să mă aruncați în infern, vreau să vă expun povestea mea, ce justifică toată amărăciunea cu care trăiesc, ura cu care vă tratez...

Voi, ticăloșii care spuneți cu mândrie c-ați învins, fără nici o urmă de remușcare... Cei care lasă copiii orfani in voia sorții... Specia voastră e ceea ce m-a transformat, sunteți cei ce m-au obligat să fiu cea mai oribilă persoană!

Eram mică, mă jucam cu păpușile în timp ce voi, nemiloșii mândrii de statutul vostru, ridicați în picioare războiul. Mi-am văzut moartea cu ochii, părinții mei au pierit lăsându-mă în urmă! De ce?! Pentru ca voi trădătorilor să vă măriți terenurile! Am suportat, tăcând și lăsându-mă călcată în picioare de voi, plângând și urându-vă cu cea mai mare sete de sânge...

Până când nu ați văzut totul călcat, distrus, nu v-ați abținut. Mi-ați ucis familia, prietenii, amicii, visele, speranțele, TOT! Și acum vreți ca eu să vă accept? Să vă las in viață și să vă privesc cu multă seninătate în ochi? Vă înșelați, deja v-am distrus însă vreau mai mult sânge, mai multă teroare... Vreau să cunoasteți durerea mea!

Pfff... sunteți patetici. Mi-e scârbă de fizicul vostru... și acum când vă privesc în ochi, pun mâna pe cuțit și zâmbind, spun:

- Muriți, blestemaților!.. sunetul sfâșierii cărnii auzindu-se până departe...

Subiect: Re: Răvășirea sufletului. Joi 25 Apr 2013, 07:29

Nu trebuie să-mi mulţumeşti sau alte chestii din acestea, trec fiindcă îmi place cum scrii, trec fiindcă am realizat că poţi foarte frumos să-ţi conturezi gândurile şi sentimentele.
Plus îmi place să citesc şi de ce să nu explorez şi alte ţinuturi. Revenind la text, e aşa de interesant, mi-au plăcut două propoziţii din el şi m-a cuprins o stare pe care nu o am eu deobicei.
Chiar faci o treabă minunată, nici nu ştiu ce să îţi mai spun, doar ca să mai aduci cât mai curând şi alte gânduri, emoţii scrise, fiindcă sunt cele mai profunde. Spor şi te-am pupat! *kiss & hug*

Vin cu tine!

Și când mă gândesc că încurând vei pleca și mă vei lăsa singura în această dimensiune, îmi vine să țip. N-au trecut decât cateva luni de când te-ai îmbolnăvit; și deși te iubesc nu-mi pare rău. Într-un fel mă simt ușurată; nu va mai trebui să mă îngrijorez pentru tine, va fi ca și când ai fi plecat undeva departe.

Totuși, mă gândesc la trecutul nostru, prin câte am trecut încă de mici copii. Erai unul dintre acei oameni pedepsiți de soartă, unul dintre orfani, iar eu care aveam părinții mei, am ales să te urmez. Îți purtam grijă și nu voiam să pățești nimic rău; voiam doar ca totul sa fie bine.

„Nu mai vreau tristețe! Nu asta era ce voiam eu de la soartă!” îmi spuneam adesea în gând, lacrimile argintii si stralucitoare brăzdându-mi chipul palid, parcă cuprins de o răceală incurabila, boală fară tratament.

Îți aud sufletul, scâncetele înnecate în durerea morții. Îmi pun palma la piept si suspin, trăgând aer cu greu în plămâni.

- S-a terminat... spun eu, îngaduind durerea si lacrimile sa iasă din interiorul trupului meu, prabușindu-mă la pământ. Vin cu tine!

Eee sper ca am reusit ceva. :))) Si inca sper ca nu v-am bagat in depresie. =))

Scumpa mea Ele sun fascinata de modul in care scri . Reprezinti asa de profund si frumos sentimentele pe hartie , incat imi vine a te strang in brate . Ai un talet uimitor , sa nu te opresti din scris , ti s-ar potrivi ca o manusa titlul de scriitoare . Continua sa te dezvolti , mie imi place felul in care dezvolti fiecare cuvant , propozitie . Presupun ca toti deja te-au laudat pentru creeatile aceste . Mai face foarte fericita , daca ai mi posta astfel de minunati . kiss

Bella, my lovee. a hug

Multumesc pentru parere chiar conteaza. :) Si ohohoo, mai am mult pana sa devin scriitoare. ^^

Știu

Și știu ca par o povară pentru tine, un lucru nesemnificativ. Si nu pot să-ți spun ce voiam să fac înainte să apari în viața mea.
Dacă pentru un moment m-ai fi ascultat, acum nu ai fi stat întins lângă mine, sângerând si rugându-te la o moarte mult mai liniștită.
Ai reușit, ți-aai atins scopul și totuși, de ce te superi? Ți-ai gasit calea, nu mai ai nici o dorințță, deci ce contează daca mori acum?
Știu că mă urăști, că ai vrea să rupi bucăți din mine, însă nu mai ai cum, s-a terminat. Vei pleca în curând.
Nu ne vom mai întâlni fiindcă tu vei arde in focul Infernului, iar eu voi zambi dincolo de poarta Raiului.