Ann Academy Student
Sex : Varsta : 26 Localizare : Mda, nu contează .. Nr. mesaje : 3 Puncte : 7 Reputatie : 0 Hobby-uri : Cel mai des, dansez :3 Stare de spirit : Mda, nu contează :3
| Subiect: Pradă de război Vin 19 Apr 2013, 23:03 | |
| Pradă de război
Capitolul I Continuam să forțez accelerația ce opunea rezistență nesațului meu sălbatic după pericol. Simțeam cum adrenalina îmi străbate ca un fulger prin vene, cum pulsează asupra lor cu duritate, clocotindu-mi cu rapiditate sângele monopolizat de mulțumire, de satisfacția aceea sadică, cu gust de învingător.. Eram în elementul meu, revenisem la stilul de existență vicios și distructiv, dar care atât de tare mă alimenta și îmi sporea pofta să nu renunț, indiferent de consecințe. Uram pierderea de timp, doream să mor în momentul de faţă. Telefonul îmi acaparează atenţia. Apăs pe verde fară să mă uit cine mă apelase. - Ce d**cu vrei? - ţip către persona care mă apelase - Ăăăă ... Saku-chan, scuze de deranj, dar părinţii tăi sunt foarte îngrijoraţi pentru tine. Se întreabă când vei ajunge acasă .. - Când vreau eu ! Înhid telefonul şi, apăs pe frână, cobor din maşină. Priveam absentă pe geamul fumuriu, conacul nu se schimbase deloc. Cobor din maşină şi, intru în conac. Mă opresc pentru un momet, în grădină un băiat de cisprezece ani sta pe iarba umedă. Cu paşi repezi mă îndrept către el, m-am întins să îl sărut, dar m-a respins într-un mod grosolan, întorcându-se scârbit de parcă eram o mortăciune. Am deschis ochii mari și m-am încruntat, neînțelegând. Probabil fumul i-a afectat creierul, sau încă e traumatizat. Dragostea are propriile ei planuri. - Nu sunt vinovată, el este de vină, nu eu! Chiar nu eram. La urma urmei schimbasem două silabe cu el, atât. Nu era cazul să facă pe iubitul patetic și gelos. - Dacă n-ai fi așa depravată și nu ți-ai băga limba în gâtul oricărui cretin pe care abia îl cunoști, nu s-ar petrece așa nenorociri. Am înlemnit parcă refuzând să accept ce tocmai mi-a spus. Mi-aș fi tăiat urechile doar să nu aud asemenea infamii. Sau i-aș fi spart lui capul pentru a nu mai avea cu ce debita atrocități despre mine. - Nu păreai așa categoric când ți-ai băgat și tu limba în gura mea. l-am ars plină de mine, fără să îl contrazic, dar dezamăgită în sinea mea. Nu vroiam să mă apăr. Dacă astfel mă credea el, dispusă să mă ofer pe tavă din prima oricui, de ce să mă mai complic? - Aia a fost o greșeală. mă respinse scurt. Ochii lui erau ca un cărbune – limpezi şi foarte adânci. Parcă puteam vedea în ei adâncimi de kilometri întregi, şi totuşi în profunzimea interminabilă nu găseam nicăieri o contrazicere a ceea ce tocmai rostise. Am tăcut și am lăsat să mă cuprindă durerea într-o bulă , să mă sufoce. Mă simțeam din nou mică și nefolositoare, și îl detestam pentru că era autorul condamnării mele, cel ce împinse cuțite otrăvite în mine din nou, exact când nu mă așteptam. Când credeam că o urmă firavă de lumină pâlpâie în viața mea obscură, ca și noaptea, și că acea văpaie este el. Se pare că era doar un bec pârlit, și ars prea repede. Cel mai urât lucru pe care ţi-l poate face cineva e să te facă să te simţi dispensabil. De parcă ai fi un obiect pe care îl foloseşti un timp pentru a nu te plictisi, iar apoi când nu îţi mai este folositor îl arunci în cel mai îndepărtat colţ, ca un gunoi. Iar tu, gunoiul,îţi spui,îţi impui,că nu o să mai cazi în mreje, că o să fi ferm şi hotărât să rezişti tentaţiei, dar până la sfârşitul zile,ajungi tot “obiectul dispensabil”,uitat, tot gunoiul la care el se întoarce și apoi îi dă iar cu piciorul. Dar asta a început-o el și o voi termina eu. Mă ridic de pe iarba umedă. - Mmm, pleci? - mă privea cu o anumită sclipire în ochi. Am deschis buzele ca să-l ard cu disprețul care fierbea în mine și mă mistuia, dar mi le-am înfundat în loc cu o țigară. Continuând să să îmi împrăștii ochii pretutindeni pe drumul gol și monoton, brăzdat doar de pietriș și întuneric.Am ridicat voioasă din umeri și cu o față triumfașă. Chiar eram mândră de mine. Dar n-am apucat să fac vreun pas când am simțit din nou acea apăsare incomodă pe braț, acele degete rigide care se înfingeau tot mai nesătule în carnea mea, trăgându-mă spre specimenul ce mă făcea să pierd timpul. - Să nu îndrăznești. tună cu o voce amenințătoare. Sângele începea să fiarbă în mine și dorința de a-l vedea pe jos în dureri mă tortura. - Dacă nu îți iei labele de pe mine o să-ți rup două coaste și o să cânt ca la țambal pe restul. l-am înștiințat acidă, strângând din dinți. Mâna lui alunecă ușor în jos, către degetele mele care parcă deveneau scurtcircuitate de atingerea lui. L-am privit confuză și m-a rugat pe un ton umil: - Nu îmi doresc asta. Vreau să rămâi. L-am ironizat prin reacția plină de mine și indiferentă, fără să pară că mă interesează ce vrea el sau nu. - Ce te face să crezi că îmi pasă ? - Eu.. nu vreau să se termine asta.. Nu pricepeam o iotă. Prin ”asta” se referea la competiția vicioasă dintre noi, în care cel care rănește mai mult câștigă ? Sau ce? - Doar ţine-mă de mână, priveşte-mă în ochi şi şopteşte-mi: îmi pasă. Și, îţi promit, voi fi plecată înainte să auzi ecoul. Și dacă îți spun că plec, e pentru că vreau să mă oprești.. dorința trădătoare răsună cu ecou, ca un refren, în mintea mea. Îmi luă faţa în mâinile lui de piatră, ţinând-o strâns în timp ce ochii lui deveniți brusc parcă negri ca noaptea priveau furioşi într-ai mei, absorbindu-mi privirea cu forţa gravitaţională a unei găuri negre. - E doar un nenorocit de joc. Nimic altceva.
** Priveam în gol, și toate priveliștile ce se schimbau fulgerător în fața retinei mele obosite erau ca niște fantasme invizibile și reci. Era imperceptibil orice, nu eram atentă la nimic, nu gândeam, doar respiram. Refuzam să planific orice mizerie, pentru că altfel aș tinde să devin ca el, și asta înseamnă că m-a transformat și manipulat după bunul lui plac. Încercam să îmi imaginez casa lui, dar nu putea fi așa imprevizibilă. Rudimentară și urâtă, plină de animăluțe în jur.. – altele decât el. O experiență la țară putea fi palpitantă și nouă pentru mine. - Îmi dai o țigară ? l-am auzit ca prin vis, fără să conștientizez ce vrea. Am dat din cap aeriană, fără să reacționez. Imaginile se derulau ca la un film vechi, pe diapozitive prost filmate, și le vedeam alb negru. Ca și amintirile neplăcute și inevitabile. O atingere stingheră se propti pe umărul meu și un curent fin îmi străbătu prin corp, dar am evitat să îmi îndrept atenția spre cel care îmi provocase asta. - Ai pățit ceva ? i-am auzit tonul îngrijorat. M-am uitat trufașă și rece, împingându-i mâna de pe mine. - Da, am un ghimpe în coastă. l-am informat mânioasă. A ridicat sprânceana curios, de parcă analiza vreun obiect colțuros și preistoric. - Și are și nume. am completat agresivă. A pufnit într-un râs zgomotos, cinic, instigându-mă prin comportamentul nesimțit să îl pocnesc. Dar am început doar să-l înjur printre mârâieli. - Ești foarte bine atunci. . - Da.. și tu încă rămâi același imbecil. A renunțat să mă enerveze și a devenit imobil și indiferent, iar eu mi-am reluat poziția de soldățel de plumb. - Știi că Hitler a fost respins de două ori de la Academia de Arte Frumoase din Viena ? vorbi cu subînțeles. - Unde bați ? m-am prefăcut că nu înțeleg. - Orice tiran are un trecut admirabil, dar încărcat de frustrări și deziluzii. accentuă cuvintele, ațintindu-mă cu un interes științific. Mi-am încrucișat brațele, ignorându-l. - Și orice comportament dur are un substrat , o fundație scăldată în durere. Am strâns buzele, în timp ce începeam să mă întunec la față. - Curiozitatea legată de alții ar trebui pedepsită cu moartea. am atacat plină de venin. - La fel ca vanitatea și falsitatea. bombăni cicălitor. - Eu nu sunt falsă! De ce dracu’ e așa greu să pricepi ? Așa sunt eu, înțelegi ! Asta ! Așa că încetează să mai aberezi și să creezi basme legate de persoana mea, și lasă-mă dracului o dată în pace ! am răcnit simțind cum îmi pierd treptat vocea și curajul, în timp ce el mă privea consternat. A deschis gura , și apoi a încleștat-o într-o linie dreaptă. Trăsăturile au început să i se contracte și maxilarele să se încleșteze, când a izbucnit ca un ciclon ce dădea semne de pace. - Știam că ești imposibilă și că e cea mai mare greșeală să te iau cu mine ! Nu știu ce dracu’ e în capul meu, de ce mă complic cu o cauză pierdută. Mi-am încordat maxilarele și mi-am pregătit o adevărată avalanșă de pumni în apărare, dar am preferat să-l las pe el să se desfășoare în voie, mai ales că îmi era imposibil să mă mișc, eram ca un șnițel prins la mijloc. - Unii bărbați se poartă cu femeile ca un urangutan cu o vioară. am bombănit ofensată, pentru sine. - Încetează să mă mai jignești! îmi tună în față, notele joase din basul vocii lovindu-se de fața mea. Își încrețise nasul și își mărise nările, ca un buldog care își mirosea prada, pregătit să atace. Ochii păreau două prăpastii lungi și tenebroase, pânzite de pericole și moarte, iar fălcile dure și lacome păreau gata să mă rupă în bucăți. - Tu nu îmi comanzi mie nimic! m-am răstit trufașă.Mă simțeam din nou ca la grădiniță, când mă certam cu colegul meu contrazicându-ne care are creionul mai ascuțit. Țin minte că acea altercație s-a terminat cu înțepături pe mâini, sânge și răni. Dar nu aveam ce să înfing în el acum, cu ce să îl lezez. Un țăruș, sau o bară metalică, orice ar fi fost de folos. Mi-a prins gâtlejul cu o mână, fără să apese, doar imobilizându-mi mișcările capului. Credea că o să-l împung? - Brută! am chițcăit cu greu, respirând cu dificultate datorită degetelor lui care pulsau pe gât. - Vom merge la mine, și n-o să faci vreun circ, cum ești obișnuită. mă amenință dur. Mi-am imaginat că e mai dement decât păruse vreodată, deoarece vorbele lui nu aveau nici un sens. Se temea că o să fac panarama..cui ? Mobilei..? Și nu o să mă mai aplaude ? Cred că am greșit spitalul unde l-am dus să fie tratat. Psihiatrie suna perfect pentru el. Ochii sticloși păreau gata să se spargă în mii de ciobulețe ascuțite, care să-mi desfigureze fața. Am privit subtil după umărul lui, observând două staturi înlemnite și curioase din pragul unei uși. Mi-am abținut un surâs meschin sau să mă dau de gol din priviri, mascând excepțional aceeași stare de tupeu și dorință de a-l scoate din toți dracii. Doar că acum nu mă mai temeam deloc, aveam deja un plan. - Dacă mergem la Grădina Zoologică, mă voi comporta cum o fac și cu tine. Cum sunt eu cu animalele de obicei. l-am instigat la luptă disprețuitoare. A început să sufle pe nări ca un taur în coridă, în timp ce fața lui se înroșea ca steagul toreadorilor. Cu celălat braț cu care mă imobiliza, a început să mă strângă tot mai tare, o ușoară durere simțind. - Chiar îți place să te joci cu focul. mârâi luându-mi o șuviță între degete. Intenționam că îl fac să turbeze, să reacționeze violent și sălbatic. Aveam acum martori, puteam să îl acuz. - Nu, doar să te ard pe tine. am mieunat sarcastic. Am privit din nou scurt la cei doi oameni care continuau să ne spioneze , privind ca la un spectacol prost. Bărbatul, ușor cărunt, dar cu o statură solidă, avea o mimică încurcată, ușor încruntată, pe când femeia blondă de lângă el era albă și inexpresivă. A fost de ajuns scăparea mea, că el rămase blocat brusc. Intenționă să întoarcă capul spre locul unde mă uitam, dar se răzgândi când era aproape de asta, stând nemișcat, cu gâtul semi răsucit, cu privirea îngrijorată și fața palidă, de parcă pricepuse dinainte la ce mă uitam. Nu am apucat să mă mai holbez o dată la curioșii de pe drum, când mi-am simțit gura cuprinsă cu totul într-a lui, fremătând și dansând în pașii de dans ai limbii lui. Eram de gheață, speriată, nu mai înțelegeam nimic. Mai devreme era gata să mă sugrume, acum mă sufoca cu sărutul lui umed, grăbit, apăsat, plin de pasiune. Îmi prindea ușor buza între dinți , comprimând cu nesaț, apoi o elibera și o mângâia cu finețea gurii lui blânde inițial, apoi grăbite și hotărâte. Eu rămăsesem consternată și nu răspundeam în nici un mod la reacția lui subită și ciudată, ochii îmi rămăseseră ficşi, imobili, asupra feței lui care părea împăcată și luminată brusc. O satisfacție și o mulțumire de sine tronau pe chipul lui calm, și ceva mă asigura în sinea mea că nu se datora sărutului. Părea învingător, de parcă tocmai ceva îi ieșise. Nu am putut să nu remarc fără să vreau fețele celor doi spectatori, care acum șușoteau și surâdeau galeș, privindu-ne cu drag și admirație. Ce naiba ? A deschis ochii, în timp ce sărutarea lui devenea tot mai leneșă și calculată. Am citit în ei o viclenie care nu mi-a plăcut deloc. Să îl plesnesc îmi era imposibil datorită poziției, așa că m-am resemnat să mă uit chiorâș și urât, așteptând să văd cu ce îmi mai vine de acum. - Chiar credeai că îți va merge cu mine ? îmi șopti ironic, pe un ton șiret. Am evitat să răspund pentru că aveam nemernica senzație că ceva îmi scăpase. Mi-a făcut semn să cobor și m-am resemnat gânditoare, fără să mă opun, datorită curiozității care mă marca. Vroiam să pricep odată, mă simțeam ca ursul păcălit de vulpe. Idiotul păși cu un rânjet cât Casa Albă, trecându-și o mână prin păr artistic, în timp ce cu cealaltă mă târâia după el. Eu pășeam mecanic ca o păpușă dereglată, pe baza de arc. La un moment dat mi-a dat drumul brusc, grăbindu-se să se apropie de ei, de parca forțe magnetice îi manipulau. Am rămas tâmpă, urmărindu-le cu interes gesturile celor doi omuleți ciudați, care și-au deschis larg brațele înspre englezul teribilist ce mă atacase mai devreme, în timp ce îi spuneau cu afecțiune: - Bine ai venit acasă, fiule. |
|
Theiana. Special Jōnin
Sex : Localizare : - Nr. mesaje : 1559 Puncte : 1815 Reputatie : 136
| Subiect: Re: Pradă de război Mar 23 Apr 2013, 20:34 | |
| Bună Ann. Mmm, ce fe mai fic, adica, esti de abia la inceput , ai un fan fic grazav. Daca ai fi vazut primul meu fic ... nu te-as sfatuii sa il citesti, o sa faci pipi pe tine :)))) Mda, revenind. Imi place ideea. Mm, Sakura se comporta ca o .... nu mai spun. Am ras la mometul cand ea a spus : " Nu păreai așa categoric când ți-ai băgat și tu limba în gura mea. " :))))) Vaii :)) Cat am ras :3 Mi-a placut mult, acest prim capitol. Ihihi, anunta-ma si pe mine cand aduci continuarea. Spor la scris. Te pupicesc |
|