Capitolul 1.

Intr-un oras decent, micut, dar totusi cu stil, frecventat de o multime de persoane datorita frumusetii lui, puteai vedea o locuinta extrem de mare, ce atragea toate privirile vizitatorilor.Era resedinta unui arhitect renumit si apreciat de toata lumea, datorita creatiilor sale perfecte.

O casa mare, cu foarte mult spatiu, dar fara folos. Linistea muribunda semnala lipsa prezentei de viata, lipsa caldurii unei familii unite.La suprafata era cel mai frumos apartament, ce incanta privirile trecatorilor, dar inauntru era ca un muzeu inchis, vechi si prafuit, uitat de privirile calduroase ce il vizitau cu atata pasiune si dorinta. Spre deosebire de un muzeu abandonat, ce a fost candva in centrul atentiei, aceasta resedinta a fost mereu lipsita de afectiune.

La un etaj mai sus, intr-o incapere nici prea mare,nici prea mica, o fereastra putin deschisa lasa aerul curat sa patrunda, improspatand atmosfera. Intunericul noptii se lasa greu peste oras, iar luna impreuna cu micii ei soldatei, stelele, faceau un mic dans pentru odihna locuitorilor, iar unii soldatei cadeau pe cerul senin, lasand in urma stralucirea lor orbitoare pentru dorintele sufletesti ale oamenilor. Vantul incepea sa bata cu putere si puteai observa cum frunzele ruginii ale copacilor se intreceau pentru a completa covorul solului.

Vantul rece si neeastamparat, si-a varsat furia pe fereastra acelei incaperi facand-o sa se deschide cu putere. Lumanare aparinsa de langa pat s-a stins.

O silueta se ridica alene din pat.Se da jos, deschide sertarul dulapiorului de langa pat si ia o lanterna, apoi se indreapta spre biroul din fata, bagand o lampa in priza.Se pare ca lampa refuza sa se aprinda, semn ca nu era curent. Putin speriata, fata se pune la birou si deschide o carte incercand sa-si faca de lucru, deoarece prezenta intrunericului o sufoca. In acea liniste profunda un ciocanit se aude, iar usa de deschide usor. Fata incepe sa tipe de teama fiind singura in acest spatiu imens.

- Stai linistita scumpa mea, sunt doar eu.
- Tata! M-ai speriat de moarte! Puteai sa ma anunti ca vii acasa! Spune aceasta cu un zambet fals.
- Stiu ca trebuia sa te anunt ca vin astazi. Au trecut 2 luni si m-am gandit sa iti fac o surpriza, dar vad ca mi-am ales prost momentul.Nu este curent si este 2 noaptea.Imi pare rau ca te-am speriat.
- Tata ce bine imi pare sa te vad! Mi-ai lipsit atat de….fata nu apuca sa ma spuna un cuvant, deoarece acesta o intrerupe sever.
- Cu invatatul cum stai? Sper ca de maine o sa iei numai note de 10, ca altfel stii ce se intampla. Sa nu cumva sa ma faci de ras in acest oras.
- Da tata. Maine voi face o impresie buna la noua scoala.

Dupa acest schimb de replici, frumoasa fiica a arhitectului, inchide fereastra si merge la culcare.Urmatoarea zi avea sa fie una importanta cu multe fete noi si un loc de studiu foarte dedicat. Si-a ingropat capul firav in perna, lasand suvitele lungi din parul ei bogat libere, acoperind aproape tot patul. Totusi emotiile care ii strabateau tot corpul nu o lasau sa adoarma. Ii era umpic teama de rectiile persoanelor noi.Nu mai trecuse prin asa ceva si se gandea la un mod prin care lumea sa o placa.Privea in gol, gandindu-se la ce este mai rau si nu isi dorea sa isi dezamageasca tatal.Isi trece usor mana ei firava prin parul bogat pentru a-si lasa fata palida si induiosatoare libera. Era destul de cald in incapere, dar tot se ghemuise in plapuma din cauza intunericului care o nelinistea. Rugandu-se la o impresie buna reuseste intr-un final sa ajunga in lumea viselor.O lume in care esti liber si nu trebuie sa depinzi de nimeni.

Impresia pe care urma sa o lase intr-un nou semestru la o noua scoala, avea sa tina de tot viitorul ei.Trebuia sa dea dovada de inteligenta si sa fie ascultatoare ca sa se ridice la standardele tatalui sau “ perfectiunea”.


Sper sa va placa si astept parerile voastre.

Ce îmi place cum descrii
Mie mi-a plăcut foarte mult până acum, dar cum este doar primul capitol nu prea ştiu ce ţi-aş mai putea spune
Aştept nextul! Spor la scris şi la idei!

Capitolul 2.


Dimineata urmatoare, in atmosfera rece de iarna, soarele reuseste sa isi arate dintii si sa-si trimita razele orbitoare catre ferestrele oamenilor, anuntandu-i ca este vremea sa se ridice din paturile lor confortabile. Sa treaca la treaba, deoarece cine se trezeste de dimineata departe ajunge.
Toti locuitorii mergeau la treburile lor cu zambetul pe buze, urandu-si o zi cat mai frumoasa. Era un oras atat de pasnic, unde toti oamenii erau egali.

Si cum toti erau tratati in mod egal, razele caldute trec si la etajul doi al casei arhitectului. Lumina stralucitoare patrundea usor printer jaluzelele lila, facand ca doi ochi somnorosi sa se deschida. Privirea fetei era somnoroasa, iar mimica fetei exprima frustrare, datorita strambaturilor.

Fata povesteste:

Era ora sase dimineata. Era atat de devreme si, desi imi placea sa pierd vremea printre asternuturile moi din matase, eram constienta ca trebuie sa ma grabesc pentru a ajunge la timp, la noua mea scoala. Uram asta. Nu mai trecusem prin asta si eram nelinistita. Trebuia sa fac o impresie buna, iar pentru asta aveam nevoie de curaj si multa incredere, ceea ce mie imi lipsea.

Ma ridic in capul oaselor si ma intind cat se poate de mult, apoi imi iau un prosop din sifonierul violet de langa birou si ma duc sa fac un dus relaxant. Ca orice adolescent de varsta mea, imi placea sa stau in dus cu orele sa simt cum apa fierbinte imi relaxeaza toti muschii si ma invioreaza. Dau drumul la apa, nici prea fierbinte, ca sa nu ma adoarma si imi prind parul lung si des intr-un coc pentru a nu-l uda. Ma spal bine, iar mintea mea zburdalnica numai la scoala nu era. Fiind presata de timp, imi termin dusul, imi fac siesta si merg inapoi in camera ca sa ma schimb. Nu aveam inca uniforma liceului, asa ca imi aleg o pereche de pantaloni negri si o camasa cu o curelusa .Ma duc in fata oglinzii, ma machez cat se poate de natural si imi pieptan parul matasos. Ma priveam in oglinda si simteam dintr-o data nevoia sa o sparg. Un oftat scapa printre buzele mele pline. De ce eram atat de agitata? Pana la urma era doar un liceu nou si am mai trecut prin asta cand eram clasa a 9-a, dar acum grupuletele sunt formate. Nu ar trebui sa fie o problema, avand in vedere ca eu nu am voie sa imi croiesc o legatura cu cineva. Nu am avut nici un fel de prieten sau prietena pana acum, fiind presata de tatal meu care vrea sa excelez la invatatura. Macar pentru putin mi-as dori sa schimb acest lucru. Sa cunosc sentimentul de a fi membru al unui grup.

Imi scutur capul, incercand sa alung aceste ganduri ce nu isi au rostul si revin la concluzia ca nu trebuie sa-mi dezamagesc tatal. Nu voi putea sa il ajung din urma daca ies din cuvantul sau.

Imi iau geanta care era sprijinita de dulap, ies din camera si cobor pe scari. Bine macar ca tatal meu o sa ma conduca. Cobor usor scarile si aud un tipat in timp ce sunetul unei cani sparte imi inunda urechile. Cobor mai iute si observ cum o cana de cafea zacea sparta pe gresia bucatariei. Imi ridic privirea si o vad pe menajera acasa.Stiam ca este in concediu. Ce cauta oare aici?

- Celina! Ce bine imi pare sa te revad! Imi spune aceasta strangandu-ma la pieptul ei bucuroasa. Vai dar ce aranjata si frumoasa esti! Haide repejor la masina sa mergem, altfel vom intarzia.

Mirata de spusele ei cer explicatii. Era imbracata elegant si era aici. Aflu ca tatal meu a trebuit sa plece pentru o saptamana ca sa isi termine un proiect, iar ea a venit in ajutor. Ca de obicei tatal meu m-a lasat iar cu ochii in soare. Eram mare intradevar. Puteam sa ma descurc, dar cateodata mai am nevoie si de afectiunea pe care nu o primesc. Oftez lung si merg spre masina, Lumiette ramand putin in urma pentru a curata cafeaua varsata in bucatarie si cioburile. Ma ajunge din urma, ne urcam in masina sport rosie parcata in spatele casei si pornim catre liceu. Respiram adanc pierduta in ritualurile mele, sperand ca totul va fi bine, iar dupa un drum de 15 minute, ajungem in fata liceului.

Ii multumesc frumos lui Lumiette pentru ca m-a condus, i-ar aceasta imi zambeste dandu-si parul de culoarea vaniliei pe dupa umar.Porneste masina si pleaca, lasandu-ma in fata liceului. Privesc catre cladirea imnesa din fata mea, inchid ochii pentru cateva secunde, trag aer in piept si ma indrept catre intrare...


Sper ca v-a placut. Astept parerile voastre.

Capitolul 3.


Mergeam cu pasi grabiti spre cladire si parea ca ma vaneaza. Imaginatia mea scapa de sub control. Deschid usa si intru. Atentia imi este luata de numeroasele tablouri si sculpturi rare. Plantele insirate intr-un mod dezordonat, dar placut, isi imprastiau noantele pigmentate pentru a oferi satisfactie. Draguta incercare, dar in mintea mea bonlava scoala ramane tot scoala. Un loc in care trebuie sa te omori ca sa iei numai note de zece.

Imi arunc privirea dezorientata in cautarea biroului directorului, in timp ce ma fatai de colo colo incercand sa-l gasesc. Cautarea mea ia sfarsit in momentul in care dau peste o femeie de servici caruia ii cer ajutorul, aceasta aratandu-mi drumul.

Ajung in dreptul usii, apas pe clanta si intru salutand politicos. Directorul cu un zambet larg pe fata, se ridica lenes de pe scaunul sau confortabil si imi srange mana, invitandu-ma sa iau loc. Dupa ce ochii lui negrii ma masoara din cap pana in picioare, incepe sa-mi prezinte programa scolara, reguli si alte lucruri care ma plictiseau. Ma simteam incordata. Eram singura si nu stiam sa ma descurc asa de bine.

- Domnisoara Celina. Acestea fiind spuse, am pretentia ca tatal tau sa semneze aceste dosare pentru mine, apoi sa participe la o sedinta pentru a fi totul in regula. Clasa in care ai fost repartizata este la etaj. Sper sa te integrezi in noua clasa si iti urez mult noroc cu invatatul.

Ii multumesc pentru incurajare si parasesc incaperea, apoi ma indrept catre noua mea clasa. De ce dintr-o data inima mi s-a urcat in gat? Trebuie sa-mi stapanesc emotiile. Merg cu pasi domoli mai departe, desi cel mai mare procent din corpul meu voia sa o ia in directia opusa. Si iata-ma aici, in fata clasei mele, 11 C.

Iau o gura mare de aer si intru. Profesorul inca nu ajunsese la ora, iar galagia din incapere se auzea inca din cancelarie. Totusi cred ca le-am facut o favoare profesorilor, deoarece aparitia mea a provocat o linistie de nedescris. Privirile tuturor erau atintite asupra mea, iar singurul loc liber era in spatele clasei langa o alta persoana.

Mergeam ca o regina pe covorul rosu, in timp ce lumea ingenunchea la sosirea mea intarziata. Ma simt atata de nesigura si nelinistita. Simt ca as putea sa lesin in orice moment. Parca eram un extraterestru de pe o alta planeta, ce a venit sa le distruga vietile. Ma asez in banca si vreau sa-mi scot un caiet, dar simt cum o mana ma trage de umar aruncandu-mi cutite din priviri.

- Ar trebui sa stii ca nu imi place sa se aseze cineva langa mine. Urasc compania altei persoane in banca, deci pleaca! Imi spune cu o voce macabra, avand un aer de superioritate. Se vede ca vorbeste serios. Se vedea in ochii sai fiorosi, ce erau fixati asupra mea. Chiar si asa nu am de gand sa fiu ascultatoare, desi eram umpic intmidata.

- Nu exista alt loc liber. Daca nu iti convine asta e. Oricum nu am sa te deranjez niciodata. Ii spun eu pe un ton mai aspru simindu-ma ca o invingatoare, dar o alta voce imi intrerupe gloria:
- Ar trebui sa pleci de langa cel mai popular baiat din scoala! Este al meu fetit-o! Nici macare pe mine nu m-a lasat langa el si te asezi tu? Hmm. Dispari!

Aceasta fata imi aduce aminte de doamna Genil. Un alt arhitect care a colaborat cu tata pentru constructia unui cartier. Chiar o lunaga perioada de timp. Bine macar ca tata nu mai are de aface cu ea. Era in stare sa omoare pe oricine daca nu ii convenea ceva. In privinta fetei asteia, as vrea sa facem o runda de resling in fata clasei, dar curajul m-a parasit de mult si respectul de sine ma impiedica. Singurul gest pe care il fac, lasand-o sa vorbeasca sngura, este sa ma intorc la banca dandu-mi parul dupa ureche.. Nu aveam de gand sa ma mut din banca asta, nici nu mi-a placut vreodata sa stau in prima banca.

In timp ce imi faceam de lucru cu unghiile acoperite de un roz pal, persoana de langa mine ma tot sacaie:

- Ce cercei frumosi si scumpi! Cred ca au costat o avere, iar ceasul de la mana ta stanga imi confirma asta. Esti fata unui bogatas? Pentru ca daca raspunsul este da, afla ca mi s-a pus pat ape tine. Imi spune el ducandu-si mana printe suvitele rebele din parul sau maroniu bogat, afisand un zambet pervers.

Nu il bag in seama si imi fac in continuare de lucru. Profesorul intra in clasa si ma invita sa ma prezint in fata tuturor. Nu imi placea deloc asta, dar merg in fata clasei sub privirile curioase ale noilor mei colegi. Singurul lucru pe care l-am spus a fost ca ma chiama Celina. Mai multe informatii nu voiam sa divulg. Chiar daca profesorul m-a rugat, am refuzat apoi am mers la loc in banca, iar acesta a inceput sa isi predea lectia. De ce am impresia ca toti ma privesc ca si cand as fi o ciudata? Probabil asta este doar in capul meu, dar tot nu pot sa-mi ascund emotiile cand mainile mele tremura ca si cand as fi impuscat pe cineva pentru prima oara. Toti isi scot caietele, doar ca insistentul meu coleg de banca nu imi da pace.

- Ma numesc Codris. Acum este randul tau sa imi spui totul despre tine dulceata. Nu am sa spun nimanui ce te framanta. Deci? Imi spune acesta pe un ton autoritar.
- Hmm. Pot sa imi dau seama uitandu-ma in ochii tai verzi, ca nu esti de incredere.
- Iar eu pot vedea in ochii tai mari si negrii ca iti doresti enorm sa iesi cu mine. Cel mai cool baiat din scoala.
- Hmm. S-o crezi tu. Singura chestie cu care as vrea sa ies, ar fi cartea mea de matmatica.

Dupa ore, merg grabita spre casa, deoarece aveam o groaza de teme de facut. Doamne si speram sa ma ia mai usor in prima mea saptamana. Am vrut liceu de fite, primesc teme cu pretentii. Accelerand pasul aproape alergand sa prind autobuzul ce sosea in statie, ma lovesc de un panou publicitar. Of Lumiette, de ce naiba esti la manichiura fix acum cand trebuia sa ma iei cu masina. Cazuta pe asfalt, cu ochii inchisi, incercand sa ma ridic, simt cum o mana calda ma prinde de bratul drept si ma ridica in capul oaselor. Imi alung praful de pe paltonul meu negru desfacut si camasa mea rosie si imi ridic privirea. Era un barbat inalt , iar frumusetea lui oribitoare ma facea sa cred ca am in fata cea mai frumoasa sculptura a zeilor. Il privesc cum zambeste si isi adaposteste mainile puternice in parul lui brunet ca smoala. Stralucirea suvitelor ce ii alunecau lin pe fata, ma facea sa vrea sa le alung pentru ai vedea chipul alb in toata splendoarea lui.

- Imi…imi pare rau. Spun eu rusinata de faptul ca am cazut mai devreme.
- Nu trebuie sa-ti ceri scuze. Imi spune acesta punandusi o mana in jurul gatului meu, provocandu-mi fiori. Imi place ce vad acum. Esti inaltuta si slabuta cu forme date de la natura. As vrea sa te inscrii in programul meu de dans.

Program de dans? Eu nici nu am cum sa ies la o cafea in spatele casei, dar sa mai imi fact timp sa mai dansez. Daca tata ar auzi cu siguranta se va infuria si voi primi un raspuns negativ, plus inca trei ore de morala. Cu toate ca mi-as dori sa fac parte dintr-un grup sau cel putin sa vad cum este sa te misti pe ritmul muzicii. De obicei mai dansam prin casa, cand ramaneam singura. Dar nu erau miscari de dans, mai degraba o simpla manifestare a ritmului melodic.

- Imi pare rau dar nu cred ca pot…spun eu cu un tremurat in glas. Ceea ce ma face sa ma simt ca o fata ce tocmai a dat-o in bara. Acesta imi intinde un pliant cu numarul de telefon si locatia unde au loc cursurile. Se pare ca era un program pentru liceeni. Ma roaga sa ma mai gandesc si sa il sun dupa care pleaca.

Doamne ce a fost asta? Daca nu ma loveam de panoul ala nu mai aveam problema asta pe cap. Iar chestia asta cu dansul chiar ma tenteaza mai mult decat compania cartii de matematica. Desi sunt absolut sigura ca tatal meu nu va fi de acord. Cu o urma de regret si un oftat lung ce imi scapa printre buzele rosiatice, merg spre casa. De data asta netinand cont de pozitia mea dreapta...

Cand citesc ma simt intradevar ca si cand as fii acolo. E asa trist cand se termina un capitol si trebuie sa astept next-ul

Capitolul 4.


A trecut o saptamana de la acel incident cu panoul publicitar. Imi facusem temele si stateam in pat cu acel pliant in mana. Il asteptam pe tatal meu sa ajunga acasa, chiar daca era foarte tarziu si eram extrem de obosita invatand continu. Insfarsit a terminat cu acel proiect. Pana si Lumiette s-a saturat sa nu aiba parte de concediu pentru ca tata vine foarte rar pe acasa. Doamne ma intreb cum va reactiona dupa ce ii dau vestea ca vreau sa ma inscriu intr-un program de dans pentru tineri. Avand in vedere ca am luat 2 note bune saptamana asta este imposibil sa nu fie de acord.

Un ciocanit ma intrerupe din meditatie. Era si timpul sa ajunga, a intarziat prea mult. Inchid ochii si fug sa iau persoana din usa in brate cu un zambet larg.

- Tata ai…Lumiette? Spun eu cu o privire dezamagita. Oftez si ma intorc in pat, luand perna in brate. Stand in fund, imi pun capul in perna iar doua lacrimi se scurg pe obrazul meu fin udand cusatura din matase. Lumiette, ca orice femeie avea un instinct care o facea sa-mi inteleaga suferinta. Vine langa mine si se aseaza usor pe pat, masandu-mi umerii. Aceasta incearca sa ma calmeze, dar eu nu puteam accepta faptul ca mereu sunt data la oparte pentru proiectele tatei.

- Nu intelegi, Lumiette! Mereu cand spune ca vine, nu vine. Mereu ma da la oparte pentru proiectele lui si ma lasa in grija ta. Nu ai idee ce este in sufletul meu cand face asta. Niciodata nu am avut parte de iubire parinteasca. Nici macar nu mi-am cunoscut vreodata mama, iar daca nu erai tu probabil o luam razna. Iti multumesc ca imi esti alaturi dar…

- Scumpo. Tatal tau te iubeste, doar ca a fi un architect renumit si aproape cel mai bun, este dificil sa iti faci timp pentru familie. Trebuie sa-l intelegem. Te-am vazut mai devreme uitandu-te la un pliant. Vrei sa-mi spui despre ce este vorba?

Nu stiam ce sa fac. Aveam incredere in menajera mea, dar primul care voiam sa afle vestea era persoana caruia ii spun tata. Ce aveam de pierdut daca ii spun lui Lumiette? Ma intreb daca ea ar fi de acord, desi nu m-a controlat niciodata la teme sau la note. Tot ce isi dorea era sa ma vada fericita. Nu as putea spune ca sunt, cand am un tata sever, nu am pe nimeni ca prieten si invat continu. Pana la urma imi iau inima in dinti si ii spun Lumiettei despre ce este vorba, varsand in acelasi timp tot ce am pe suflet. Cred ca trebuia sa ai o rabdare de fier pentru a-mi asculta toate nemultumirile.

- Dar este minunat draga mea. Cum sa nu fie de acord. Ce ar fi sa-l suni chiar acum pe cel care ti-a dat pliantul. Hmm sa-l sun? La ora unsprezece? Nici vorba. Nici macar nu stiu cum il chiama sau daca tata va fi de acord. Nu imi place sa risc si imi era frica de consecinte. Dau dezaprobator din cap si o rog pe femeia intelegatoare de langa mine sa ma lase sa dorm.

Ce sa fac oare? Daca sun, cu cine am sa vorbesc nu stiu. Stau in pat cu lampa aprinsa langa patul meu aruncandu-mi ochii peste pliantul primit de la acel barbat. Eram atat de confuza. Voiam sa sun sa ma inscriu, dar imi era prea firca. Cu o urma de regret, pun telefonul pe masuta de langa pat si ma intorc pe partea opusa lasand somnul sa ma rapeasca, dar telefonul incepe sa sune. Iau telefonul in mana si observ un numar pe care nu il cunosteam. Voiam sa inchid, indepartandu-l, dar totusi eram prea curioasa asa ca raspund.

- Buna draga. Imi pare rau ca te deranjez la ora asta tarzie, dar vreau un raspuns. Esti fata de la panoul publicitar nu?
- Da eu sunt…c-c-u cine am onoarea? Intreb eu cu un tremurat in glas. Cine putea sa-mi stie numarul inafara de tata si Lumiette? Nu-mi spune ca este…
- Sunt Lixsei. Cel care ti-a dat pliantul. Am dat peste numarul tau cand ai cazut. Era scris pe un biletel si ti-a cazut din palton. Daca nu raspundeai, iti ratai sansa sa te inscrii. Deci care este raspunsul tau…aa care este numele tau? Intreaba acesta cu un suras in glas.
- Celina. Pai adevarul este ca vreau sa ma inscriu, dar obligatiile mele scolare nu imi acorda timp. Spun eu sperand sa nu mai insiste dar degeaba. Chiar asa de mult isi dorea sa fac parte din echipa lui? Putea gasi adolescente la orice pas. Am sa revin cu un telefon pentru a-ti spune raspunsul. Ii spun eu si inched telefonul.

Doamne cum a putut sa-mi cada hartiuta cu numarul de telefon din haina? Il scrisesem in caz de mi-l cerea directorul. Nu il stiam pe de rost, iar acum aveam o mare problema. Cum sa fac. Incepusem sa alerg prin camera cu un brat de haine, avand in gand sa plec de acasa sa ma intalnesc cu Lixei ca sa nu ratez ocazia de a ma inscrie la curs.

Cand sa ies pe usa ma lovesc de cineva, care avea intentia sa intre. Cad jos, iar gramada de haine peste mine. Imi dau hainele la oparte si imi ridic privirea spre tatal meu ce statea in pragul usi. Incepe sa ma ia la rost ca de ce stau treaza la ora asta si unde am de gand sa ma duc.
- Aveam de gand sa duc hainele la curatatorie. Lumiette este prea suparata din cauza lipsei de concediu ca sa mai spele ceva tata. Ii spun eu sperand sa ma creada. Acesta incheie subiectul si ma intreaba de note. Eu ii spun bucuroasa de note sperand sa-l fac sa zambeasca, apoi sa-i dau vestea.

- Hmm noua la franceza? De ce nu zece? puteai mai mult. Cum ai de gand sa-mi calci pe urrme cu nota asta la franceza? Trebuie sa fi as in limbile straine. Acum la lectii! Dupa care te culci. Este deja destul de tarziu. Nebagand de seama spusele lui ma tin dupa el in toata casa, facand pe spionul. Doamne nu stiam ca o sa ia fiecare camera in parte ca sa o verifice. Se pare ca m-a vazut dar nu imi spune nimic pana in momentul in care intra in baie si ma intreaba ce m-a apucat.

- Vreau sa ma inscriu la acest curs de dans pentru tineri tati. Ii spun eu aratandu-i pliantul pe care il tineam strans in mainile mele. Raspunsul pe care l-am primit a fost un “ Nu “ cat capul meu de mare, urmat de usa baii trantite.

Stateam si plangeam in patul meu matasos. Ma simteam atat de singura si fara sprijin. Tipatul sau imi rasuna in inima ca un cutit ce nu voia sa iasa. Ma dureau atat de mult spusele lui. Faptul ca era atat de sever. Lacrimile luau forma unor cascade ce curgeau pe chipul meu trist. Ochii mei incruntati isi ascundeau frumusetea, lasand libere tot mai multe lacrimi. Imi venea sa sparg tot din camera si sa plec. Nu mai suportam sa stau toata ziua la comanda lui. Ma doare sa spun asta, dar cand este plecat am parte de mai multa liniste. Cu toate ca pune agenti pe urma mea sa vada daca invat. Simteam nevoia disperata de atentie. Voiam sa ma asculte si pe mine cineva. Voiam sa fiu si eu o liceana normala ca toti ceilalti. Mereu am stat cu capul in carti studiind din greu pentru note cat mai bune si tot ce primesc in schimb sunt raspunsuri negative si cheia cu care sa ma incui in casa.

M-am saturat de toate aceste lucruri. Nici nu se intereseaza de situatia mea si vrea sa am rezultate exceptionale. Cred ca este trimpul pentru o schimbare. Iau telefonul in mana si il sunt pe Lixei. Imi raspunde si ii dau o intalnire in parcul din apropierea casei mele. Iau un brat mare de hainde din sifonier si le bag sub plapuma sa para ca dorm. Oricum tatal meu nu umbla niciodata in camera mea. Imi iau o pereche de colanti, arunc o bluza la intamplare pe mine, paltonul si ies in graba pe fereasta casei. Imi iau curaj si sar pe asfalt, cazand pe vine. Merg in pasul piticului pana putin mai incolo. Camera mea era cu vedere in curtea din spate, deci nu ma observa nimeni si tata era in dus. Dar de ce am senzatia ca cineva m-a observat?

Nu mai facusem niciodata asa ceva. Ma simteam intr-un fel rebela si imi placea asta. Parca trecusem de la cea mai cumintica fata la cea mai rebela din orasul asta micut. Fugeam foarte repede si ies pe poarta, apoi o incui si merg mai departe fugind prin parculet. Vantul puternic imi cutreera suvitele roscate, lasandu-le in urma mea ca niste valuri ce se ondulau intr-o zi ploioasa de vara. Aerul rece si intepator al iernii imi faceau obrajii rosii ca focul, buzele rosiatice tremurand. Fugeam foarte repede ca sa nu intarzii si ma mai uitam in spate ca sa nu fiu urmarita. Puteam sa jur ca cineva m-a vazut. Probabil era Lumiette deci nu aveam griji.

Uitandu-ma in spate, ma izbesc puternic de cineva cazand iar pe asfaltul rece. Doamne sunt asa o impiedicata.

- Vad ca iti place sa te lovesti de lucruri. Imi spune o voce cunoscuta tragandu-ma sus, cu un suras in glas. Era el…

Ochii aceia albastrii ca safirul, ma priveau bland. Privirea lui frumoasa sclipea in bolta cereasca , stelele parca luminau asupra lui, ca pe o scena de dans. Era ata de frumos, iar asemenea frumusete ere orbitoare. Era periculos pentru mine. Daca se afla prin preajma nu ma mai puteam concentra la altceva. As sta ore in sir sa-i admir chipul.

- Unde trebuie sa semnz ca sa intru in grup? Zic eu cu un glas timid, rusinata de faptul sa sunt asa neindemanatica incat am cazut iar.
- Nu trebuie sa semnezi nicaieri. Voiam doar sa te vad. Imi trebuia doar raspunsul tau si atat nu era nici o graba. Dar de cand te-am vazut ieri… Acesta se apropie de mine cuprinzadu-ma de talie, trangandu-ma mai aproape de piptul sau. Puteam sa-i simt bataile inimii cum se multiplicau cu fiecare secunda. Incepe sa-mi mangaie tandru spatele provocandu-mi fiori iar cu celalta imi mangaie obrazul catifelat. Mainile lui erau atat de reci si totusi simteam nevoia sa sa-mi las obrazul pe palma lui. Se apropie de urechea mea soptindu-mi ceva seducator care imi trezeau fluturasii din ascunzatoare.. Impietrisem cand i-am simtit respiratia rece pe pielea gatului meu. Mii de fiori ma cuprinsesera iar corpul incepea sa imi tremure. Speriata de acest sentiment ma dau inapoi.

- Ai idee prin ce am trecut ca sa vin aici? Nu pot sa cred ca mi-am lasat cartea de matematica pentru asta. Ma intorc acasa! Ii spun eu, de data asta ridicand umpic tonul.

Alerg inapoi spre casa, lasandu-l pe Lixei in urma. Doamne ce a fost asta? De ce am fugit? Imi doream sa mai stau cu el dar…sunt o speriata. La saptesprezece ani nu am avut nici un prieten. O fi din cauza asta? Totusi cand stateam in banca langa Codris si ii suportam avansurile, nu simteam nimic. Imi vedeam de teme in banca mea. Singurele raspunsuri pe care le dadeam erau la intrebarile profesorilor. De ce imi bate inima atat de tare si simt cum o adevarata lupta se da in interiorul stomacului meu? Ma uit uimita la palmele mele care tremurau in cel mai rau mod. Emotiile au pus total stapanire pe mine si imi simteam obrajii fierbinti. Gandul imi era la barbatul brunet din parc si ma uit inapoi cu gandul ca vreau sa ma intorc la el.

Nu nu nu Celina trebuie sa te intorci acasa sau o sa ai probleme! Imi spuneam in sinea mea. Ajung acasa in cea mai mare graba si ma urc usor pe geam, dar vad cum usa camerei mele se deschide si sar inapoi afara, lasandu-ma pe vine langa fereastra. Trageam cu ochiul astfel incat nimeni sa nu ma vada si observ cum tatal meu vine langa pat. In mometul ala inima mi se urcase in gat de spaima. O sa ma omoare o sa ma rupa in doua. Il vad cum da sa puna mana pe gramada de haine ascunsa sub patura, dar si-o retrage in timp ce vorbea. Ma chinui sa aud ce spune si aflu ca este de acord sa vina cu mine sa vada despre ce este vorba si daca o sa-i convina o sa ma lase. Imi venea sa sar in sus de bucurie, dar gandul ca as putea fi vazuta imi tinea bucuria sa mai astepte.

Nu pot sa exprim ce bucurie era acum in inima mea ca voia sa ma lase , sau ce teama aveam sa nu ma prinda ca lipsesc de acasa sau cum voi mai da ochii cu Lixei. Trei in unu. Il observ pe tatal meu iesind din camera si intru usor pe ferestra, ma schimb si ma bag in pat.

Sper sa nu o iau razna pana maine dimineata. Oare ce intorsatura vor lua lucrurile de acum? Si daca nu m-a vazut tata cand am plecat, atunci cine? Sunt sigura ca am vazut pe cineva uitandu-se dupa mine.



Sper ca v-a placut. Astept parerile voastre. " hug "

Ce bine că ai adus nextul
Un capitol excelent, ca şi celelalte de asemenea
Mă surprinde faptul că Celina a sărit pe fereastră pentru a merge la Lixei... Dar cel mai mult mă surprinde fatul că tatăl său este de accord ca ea să meargă la cursurile de dans.
IÎţi mulţumesc pentru că m-ai anunţat şi aştept nextul! Spor la scris şi la idei!

Capitolul 5.


Ma trezesc alene din patul meu calduros si ma dezlipesc de pernele moi, care plangeau acum dupa atentie. Ca si mine de altfel. Un cascat lung ma facea sa ma intind si sa imi frec ochii incetosasti. Era asa de dimineata, iar eu nu prea am dormit. Toata noaptea m-am gandit la ce s-a intamplat in parc cu Lixei si la frica ce o purtam ca sa nu afle tatal meu.
Somnoroasa, inca flirtand cu pernele mele, imi iau un prosop din dulap pentru a intra in dus. Sper sa nu fie geloase una pe alta, doar ma intind pe amundoua seara de seara. Ar trebui sa nu ma mai gandesc la glume si sa iau in serios invatatul. Astazi dau doua teste si nu m-am pregatit chiar asa de bine, dar este intr-un fel placut sa stiu ca am o parte putin rebela.

Sub lacrimile caldute ale dusului ce se izbeau de trupul meu, imaginile de noaptea trecuta si-au facut un spatiu de dans in mintea mea. Ma intreb de ce Lixei s-a apropiat atat de mult, soptindu-mi acele lucruri. Ce voia de fapt? Alung toate aceste ganduri copilaresti, ce imi tulburau linistea si ies din dus. Pun prosopul pe pat, ramanand in lenjerie si caut ceva de imbracat.
Dintr-o data intimitatea mea este intrerupta de usa camerei, care este trantita mai sa se rupa. Puteau sa crape si peretii casei construite de tatal meu la impactul acela. Ori cineva vrea sa testeze rezistenta constructiei, ori am intrat in probleme. Si mi-as dori atat de mult sa fie prima varianta.

- Im-m-m-braca-te odata Celina! Acum am realizat ca stateam in linjerie in fata tatalui meu. Vai de mine ce rusine imi era. Imi venea sa intru in pamant. Imi iau repede prosopul si mi-l infasor in jurul corpului, acoperindu-ma bine. Tata se uita serios la mine. Puteam sa vad nervozitatea ce ii curge prin vene si furia ce ii strabate ochii negrii ce se incruntau.

Vai de mine m-a vazut cand am plecat. Acum chiar o sa fiu pedepsita pe viata. Tremuram si imploram iertare. In momentul asta mi-as dori sa am puterile unui elf si sa dispar.

- Celina ce tot indrugi acolo? Cum adica nu a fost intentia ta sa nu ma asculti? Ai lasat noaptea trecuta stropitorile mergand in curtea din spate. Unde ti-a fost capul? Acum toata curtea este un adevarat patinuar. Ce naiba fii mai atenta.

Nu pot sa cred ca era sa-mi sara inima din piept pentru asta. Cred ca am apasat pe maner cand am incercat sa intru in camera. Doamne nici nu are idee ce frica m-a cuprins cand a intrat pe usa. Ma las usurata pe pat, cu zambetul pe buze.

Cand imi era lumea mai draga, o voce cunoscuta imi rasuna in timpane. Era acea voce macabra, acea voce plina de dispret ce semnala superioritate. Nu imi venea a crede ochilor cand am vazut-o stand in pragul usii, rezemata de perete cu o ceasca de cafea in mana. Acele suvite blonde ce se asezau perfect in orice situatie si acei ochi fiorosi ce ma priveau cu atata rautate. Ma facea sa ma simt ca o tinta a lupilor. Numai cand o priveam ramaneam fara glas.

- Mai mai. Se pare ca sunt singura care a observat, nu-i asa Fred? spuse aceasta chicotind.
- Genil?! Ce cauti tu in casa asta?! Spun eu uimita de aparittia ei. Fostul arhitect, ce a colaborat cu tata la constructia cartierului Taco. Stiu ca au colaborat o perioada lunga de timp, dar ce cauta aici dupa doi ani de zile? De ce s-a intors tocmai acum?
- Am venit sa il ajut pe tatal tau Celina. Asa va putea sa stea mai mult timp acasa, desigur si in compania mea.
- Dar cum ai intrat aici Genil? Intreaba tata uimit de aparitia ei. Pot spune ca era mai socat decat mine.
- Fred ai uitat ca mi-ai lasat o cheie de rezerva acum doi ani cand lucram impreuna? Off scupule se vede ca ai imbatranit. Ce ar fi sa ma lasi pe mine sa ma ocup de probleme. Tu nu ai asa mult, dovada ca aseara nici nu ai observat ca fiica ta a plecat de acasa.

Tata isi intoarse privirea catre mine. Eu nu spuneam nici un cuvant, nu aveam ce. Femeia din fata mea spunea adevarul. Nu aveti idee cum a inceput sa tipe la mine in aceasta dimineata. Scotea fum pe nari mai rau decat un taur caruia ii arati un stegulet rosu. Puteam sa imi iau adio de la dans. Genil voia sa puna si agenti care sa ma urmareasca, dar tata a spus ca am totusi nevoie de intimitate. Totusi daca ma vede cu note proaste, va face si lucrul asta. Eram distrusa. Incercam sa ma abtin sa nu plang in fata celor doi, asa ca m-am dus in baie si m-am schimbat in uniforma scoii, apoi am plecat cat mai repede posibil.

Mergeam spre scoala si priveam catre cerul ingreunat de norii ce isi cerneau stelutele argintii, completand pazelul alb de omat. Daca ar putea completa cineva si pazelul din inima mea ar fi atat de frumos. Podoabele reci din crengutele copacilor, tineau locul florilor de primavera, in acest orasel, ce sticlea din cauza ghetii. Fulgisorii mici de nea pluteau intr-un zbor leganat pe aripile vantului, completand campurile de cristal. Mergand mai departe intr-un pas lent de tristete, vad cum floricele sclipitoare de zapata se tes la ferestrele oamenilor. Eram eu, un suflet atat de trist intr-o atmosfera atat de frumoasa. Nu aveam puterea sa ma bucur de acest peisaj minunat ce incanta privirile oamenilor.

Toti erau atacati cu pete de culori si gloante de bucurie, numai eu eram in cea mai inchisa noanta. Poate ar trebui sa-mi vopsesc camera in gri sau negru pentru a exprima ce simt. Lacrimile calde imi cadeau pe obrajii rumeni. Mi-am luat mainile reci si m-am strans in jurul umerilor din cauza frigului. Ultimul lucru care mai lipsea era sa racesc. Varsandu-mi lacrimile si tristetea peste peizajul argintiu, doua maini calde ma cuprind de talie. Ma lipeste de corpul sau puternic si isi pune capul pe umarul meu drept.

Suvitile sale cadeau libere in dansul vandtului pe paltonul meu negru ce ma definea. Puteam sa-i simt respiratia rece si pielea catifelata. Imi intorc privirea si ma uit in ochii lui, ce alunecau pe formele mele. Vad cum isi apropie buzele de a le mele.

- Codris termina! Ii spun eu dandu-i capul de pe umarul meu cu mana inainte sa ma sarute.
- Nu este vina mea, este a frumusetii tale. Acum ca tot sunt aici sa mergem impreuna la scoala. Scap un mic oftat si merg alaturi de colegul meu de banca catre liceu. Tot ma intreba lucruri marunte, dar nu ii raspundeam si ma gandeam la testele pe care le dadeam astazi. Imi repetam toate formulele in minte si fara sa imi dau seam il las pe Codris sa-si puna bratul pe dupa umarul meu. Aratam ca un cuplu care mergea la scoala. Stiu ca nu are rost sa-i dau mana la oparte pentru ca vom ajunge sa ne certam. Iar daca se intampla asta, s-a dus cu concentrarea mea. Este oricum un miracol ca ma pot gandi la formule.

Mergeam cu Codris tinandu-ma strans langa el, pana ce ochii mei negrii isi intalnesc perechea. Erau acei ochi albastrii ca marea intr-o zi furtunoasa. Numai ca de data asta acei ochi de smarald nu ma mai priveau cu blandete, ci cu o oarecare dezamagire. Parul sau bogat era intr-o dezordine placuta pot spune, datorita vantului ce se juca cu firele lui rebele. Si mie mi-ar placea sa ma joc cu parul lui frumos. Mi-ar placea atat de mult sa-mi adapostesc mainile in parul lui si sa-l tin strans la piept, mangaindu-l si soptindui aceleasi lucruri pe care mi le-a spus si el.

Trece pe langa mine si Codris, fara sa ma bage in seama aruncandu-si privirea in alta parte. Eu imi intorc capul dupa el si-l strig.
- Lixei asteapta! Nu este ceea ce crezi eu…Continua sa mearga mai departe fara sa imi spuna ceva. Pana la urma de ce ma simteam asa de vinovata? Nu trebuia sa imi para rau ca merg pe strada langa un coleg. Cu toate ca aratam ca un cuplu. De ce ma simteam asa? Imi venea sa alerg dupa Lixei si sa imi cer iertare. Sa-i spun ca nu este nimic intre mine si Codris, dar probabil nu m-ar crede. Doar ne-a vazut asa…

Imi intorc privirea si merg mai departe, iar persoana de langa mine imi mangaia parul intrebandu-ma daca sunt in regula. Dau afirmativ din cap si mergem mai departe. Numai la formule nu imi statea mie gandul. Acum toata mintea mea era ocupata de proiectiile mele imaginare cu Lixei. Doamne imi doresc atata de mult sa ma intorc si sa fug la el.

La ore totul a decurs bine, iar la teste am rezolvat cea mai mare parte. Eram convinsa ca o sa iau niste de note de lauda, asa ca nu imi faceam prea multe griji din cauza tatei. Cand sa plec, Codris ma trage de parul meu roscat, dar nu atat de tare incat sa ma doara.

- Ce ar fi sa mergi cu mine in club in seara asta? Toata ziua stai cu capul in cartile alea si nu imi oferi deloc atentie! Imi spune acesta cu mainile incrucisate.

De ce ar trebui sa-i ofer atentie? Nu suntem un cuplu si banuiesc ca stie lucrul asta. Iar daca tata aude vreodata de club pot sa-mi iau adio de la libertate. Agentii de paza o sa rasune in scoala asta. Il refuz si pun mana pe clanta pentru a iesi din liceu.
- Asculta! Vei veni cu mine! Imi spune acesta prinzandu-ma de mijloc. Eu ma zbat sa ma lase in pace, dar ma strangea din ce in ce mai tare. Doamne ce voia si el de la mine? De ce dintr-o data am parte numai de surprize? Mai intai ajung intr-o clasa unde colegul meu de banca ma sacaie. Il intalnesc pe Lixei care imi provoaca aceste emotii si ma sperie. Genil apare dinnou in viata mea, iar tata sta foarte mult pea casa. Acum Codris trage de mine sa merg in club cu el, de parca am fi un cuplu. Imi vine sa ii trag o palma si sa plec de aici, dar sunt prea timida si speriata ca sa fac acest lucru.

- Las-o sa plece Codris! Nu vezi ce speriata este saraca? Voi veni eu cu tine in club in seara asta. Spuse blonda care m-a gonit in prima zi de langa el, dupa care vine si sare in bratele lui. Hmm daca avea impresia ca ma face geloasa, se insela. Putea sa il ia cu totul fara nici o garantie.

Ies din liceu si ma indrept catre masina sport rosie care ma astepta. La volan era Lumiette. Intru in masina langa ea, imi pun centura si pornim catre casa. Ca de obicei era zambareata si se juca in parul ei ca de vanilie.

- Ce sa-a intamplat de esti asa tacuta? Ma intreaba ea ingrijorata pe la jumatatea drumului.
- Toate sunt cu susul in jos. Ma gandesc la lucruri care ar trebui sa dispara din mintea mea.
- Hmm… ca veni vorba de lucruri ciudate. Genil s-a mutat la voi acasa de tot. Astazi si-a adus toate lucrurile. Sunt vreo trei camioane in fata casei. Surprinzator sta cu tatal tau in camera.
- Trebuia sa-mi dau seama ca era ceva intre ei. Dar cum pot sa ma gandesc la Genil ca la o mama Lumiette? Numai gandul ca voi impartii aerul cu ea imi provoaca o stare nu prea placuta si nu stiu cum voi face fata la tot. Nu m-a suportat niciodata. Pur si simplu nu mai sunt in stare sa ma ridic.
- Nu vorbi asa Celina. Asculta te voi ajuta sa te inscrii la dans fara ca tatal tau sa stie. Trebuie sa mergi! Iubesti dansul de cand erai micuta si ma puneai sa asist la spectacolele tale. Esti cu adevarat talentata si nu trebuie sa ratezi o sansa ca asta. Am un plan scumpa mea.

Un plan? Oare de ce vrea Lumiette sa ma ajute atat de mult? Si-ar putea pierde slujba si rar ca o menajera sa gastige cat ea. Nu stiu daca este bine in ce m-am bagat, dara ceva imi spune ca a venit timpul sa-mi urmez inima. Nu trebuie sa fiu la comanda nimanui...




Va multumesc mult pentru comentarii. Ma bucur foarte mult ca va place si sper ca nu va voi dezamagi in continuare.
Sper sa va placa acest capitol. Lectura placuta si astept in continuare parerile voastre. " hug " . " kiss "

Incurcata situatia .. sa vedem , sa vedem cum se va descurca Celina. Spor la scris

Scuze ca vin asa tarziu cu un comm, dar sunt coupata cu scoala si cu prietenii
A fost un capitol formidabil si chiar nu ma asteptam ca Genil sa se mute cu tatal Celinei.
Sunt curioasa in legatura cu planul Lumiettei... Oare ii va reusi ceea ce si-a propus?
Astept nextul! Spor la scris si la idei, draga mea!

Capitolul 6.


O alta zi plictisitoare plina de teste. Chiar nu am dreptul la putina libertate? Toata saptamana am stat in casa si am invatat si Lumiette nu a venit nici acum cu un plan, pentru a ma inscrie la dans. Of Lumiette! Nu esti buna de nimic! Spun eu in sinea mea, mergand mai departe pe alee spre casa. Nici macar nu a venit sa ma ia cu masina si toata saptamana asta a fost in permanenta plecata. Ce o face femeia asta?

Ingandurata, nici nu imi dau seama cand ajung acasa. Apas pe clanta, iar lumea se holba la mine ca la o opera de arta. De ce sunt stransi atat de multi oameni in fata casei mele?

- Tu deschizi expozitia de arta, a arhitectului Fred Hanabi? Cam tanara pentru un angajat. Imi spune un domn cu o privire serioasa, stand sprijinit de poarta casei mele. Ii explic ca eu sunt fiica acestui arhitect si acesta incepe sa rada. Doamne ce se intampla acum? Dupa ce ca am avut o saptamana grea, se mai strange si multimea in fata casei mele sa ma ia la intrebari.
Atacaata din toate partile cu intrebarile despre expozitia care se va deschide, il vad pe tatal meu venind cu masina. Acesta opreste masina langa mine si coboara din ea. In acesta zarva din fata casei, aflu ca tatal meu a deschis o expozitite de arta fix langa casa noastra. Doamne nu ii ajung banii? Si de ce a trebuit sa deschida expozitita chiar aici? Enervata la culme il las pe tatal meu sa se descurge cu multime si intru pe poarta.

Intru in casa si merg sus pe scari in camera mea. Aveam chef sa stau la inaltime astazi, nu la parter. Fac un dus relaxant si ma schimb, apoi ma trantesc pe canapeaua plina cu jucarii de plus. Insfarsit este vineri. Macar acum sa am parte de putina liniste. Ma uit pe tavanul alb din camera mea, gandindu-ma la aceasta expozitie si la tot ce s-a petrecut de cand m-am mutat la aceasta scoala. Imaginile se derulau ca intr-un film plin de drama, pe care daca il puteai vedea, pierdeai lupta cu lacrimile. Ca si mine. Lacrimile incepeau sa curga si ma tot intrebam de ce eu trebuie sa am un tata atat de strict. Nu m-a batut niciodata, dar mai bine ma batea decat sa-mi faca una ca asta si sa ma tina in casa ca pe o papusa de portelan ca sa nu cumva sa se sparga.

Deodata fereastra mea este trantita cu putere, si vad cum o persoana incearca sa intre in camera. Dumnezeule! Pentru o secunda m-am speriat de moarte, crezand ca mi-a venit sfarsitul, dar cand imi sterg lacrimile sa vad mai clar, ma duc la fereastra sa ajut persoana care era pe cale sa alunece. Ii iau bratele in maini si o ajut sa intre. Trageam cu putere sa nu cumva sa alunece si aceasta cade peste mine.

- Lumiette, ce naiba te-a apucat? Nu puteai sa intri si tu in casa ca omul? Adica pe usa? Sau puteai sa intri pe gemuletul de la parterul camerei mele.Ii spun cu o mana la cap si cu una incercand sa ma ridic de pe podea.
- Imi pare rau Celina, dar nu vreau ca miile de personae de afara sa ma vada, in timp ce ii dau vestea tatalui tau. Imi spuse aceasta cu un zambet larg pe fata. In plus stiu ca mereu cand esti suparata stai la etaj inconjurata de ursuletii astia.

- Ai noroc ca stau cu fata spre parc si ca nu am vedere in fata casei ca sa te vada acele personae. Ultimul lucru care mai lipsea era sa aparem la televizor, crezand ca s-a dat vreo spargere. Fii mai atenta. Si nu mai intra pe geam, m-ai speriat de moarte.
- Mai suntem si la etajul 1. Nu vreau sa stiu cum a reusit sa se urce pana aici cu greutatea ei, la mine era destul de simplu, deoarece m-am urcat pe gemuletul de langa patul meu de la parter. Camera mea este cu etaj si scari, si de obicei imi petrec timpul la parter, dar nu! Lumiette iubeste alpinismul.

Aceasta ma strange in brate si imi spune ca a venit cu un plan, ca sa pot merge la cursurile de dans. La aceasta veste am inceput sa topai si sa dansez prin camera, iar in momentul acela tatal meu intra pe usa. Este putin surprins de reactia mea. Ma opresc din topait si ma asez pe un scaun. Tatal meu imi explica despre afacerea cu expozitita si tot tacamul. Apoi Lumiette se hotaraste sa iasa in frunte.

- Domnule Hanabi… Fiica dumneavoastra se plange intr-una de o saptamana ca nu intelge nimic la matematica. A inceput chiar sa planga de teama ca ii vor scadea notele. Credeti-ma, m-am uitat pe caietul ei si profesorul nu le explica nimic. Dupa ce Lumiette spune aceste lucruri care m-au socat, imi face semn sa ma prefac ca sunt trista. Incuviintez din cap si trec la treaba.
Totusi este umpic ciudat. Mai devreme topaiam prin casa si acum fac pe trista. Asadar, imi pun fata in palme si ma prefac ca plang, apoi tip si arunc pernele pe jos alergand in cerc. Poate ca am exagerat umpic, dar trebuia sa ma creada. Incep sa-i spun ca nu inteleg la matematica si tata propune sa am un meditator.

- Excelenta idee, domnule Hanabi. Spune Lumiette in culmea fericirii. Si am cel mai bun meditator de matematica. Se numeste Lixei Riko. Este excelent cand vine vorba de matematica, si ar putea sa o ajute pe Celina la invatat.

O Doamne, O Doamne, Lumiette este un geniu. Asa voi putea sa pretind ca merg la meditatii, cand defapt am sa ma duc la cursurile de dans. Si asa sunt foarte buna la matematica. Nu am nevoie de meditatii. Singurele meditatii care mi-ar trebui ar fi cum sa scap de tata. Incercam sa ma prefac in continuare trista, dar nu ma puteam stapanii de fericire si zambeam continu. Insfarsit aveam sansa sa fiu aproape de Lixei si de dans. Era visul meu si insfarsit puteam sa fac parte dintr-un grup. Eram atat de fericita incat nici nu mai imi pasa daca trec clasa.

Dar fericirea mea nu dureaza prea mult…

- In nici un caz Lumiette. Eu ii voi alege un meditator bun. Nu imi las fiica pe mana oricui. In plus un partener de afaceri are un fiu foarte inteligent la matematica. Am sa-l rog pe acesta sa o mediteze pe fata mea, si fiind un baiat calumea poate se vor intelege destul de bine.
Dupa acest discurs care mi-a distrus viata, tatal meu pleaca fericit cu Genil la o intalnire, in timp ce eu imi smulgeam parul din cap si consumam toate servetele din incapere. Am inceput sa plang si sa imi blestem zilele, dar Lumiette tot imi spunea ca va fi bine…

Cum poate sa fie bine cand nimeni nu ma intelege? Si cine stie ce meditator o sa-mi iasa in cale…



Scuzati greselile de tastare. Nu l-am corectat. Nu ma simt prea bine.
Sper sa va placa acest capitol si astept parerile voastre. " hug "

Nu pot sa cred cat de prost poate fi tatal Celinei Cum sa faca asa ceva???
Off... Parintii astia
Sper doar ca CLumiette isi va duce "planul" la bun sfarsit si ca totul se va termina cu bine
Astept nextul! Spor la scris si la idei!

Lumiette , Lumiette nu te-ai gandit la asta nu ? Pedeapsa! ... mhh sper totusi sa rezolve provblema cu meditatorul Celinei . Spor la scris. Vreau next !

Capitolul 7.


O alta saptamana plina de teste, de ascultat si de invatat. Doamne iti multumesc ca este vineri! Desi era mult mai bine daca venea Lumiette sa ma ia cu masina. Serios de ce era plecata asa de des? Ce treaba avea incat sa nu vina sa ma ia cu masina de la liceu? Acum iar merg pe jos spre casa si e un drum destul de lung. In jurul meu toata lumea era fericita, iar multe cupluri se distrau si radeau. Numai eu eram singura si trista. Numai eu nu aveam prieteni. Nu mai eu eram tinuta din scurt. De ce trebuia sa fie asa? De ar fi un miracol sa dispar acum intr-o alta lume...numai eu si cu Lixei. Sa fiu si eu fericita. Ochii lui de safiri mi-ar insenina diminetile. Aveam nevoie de ochii lui frumosi, aveam nevoie de privirea aceea calda. Pur simplu am sa mor daca nu o sa-l mai privesc in ochi. Sa-i vad zambetul dulce, sa aud vocea lui cum imi sopteste acele cuvinte...

De ce inca ma gandesc la el? Nu pot intelege ce mi-a facut in momentul in care ne-am intalnit la acel panou publicitar. Ziua aceea a fost una speciala. Pentru prima oara am simtit cu mintea mea o ia razna, dar intr-un fel aceste sentimente ma sperie pentru ca nu stiu cum sa reactionez. Ce mult mi-as dori sa-l vad acum si sa...
- Celina! Ce surpriza sa te vad aici, in acelasi loc in care ne-am intalnit prima oara. Imi spune o voce familiara, reusind astfel sa-mi blocheze simturile. Ce se intampla? Doar ce m-am gandit la aceste lucruri si se intampla. Persoana la care ma gandeam este acum fix in fata mea. Dar cum? Imi ridic usor privirea cu obrajii rosii din cauza emotiilor. Il privesc in acei ochi albastrii. Semanau ca un vartej marin gata sa ma inghita, iar daca nu eram atenta cadeam in vraja lui, sfarsind mancata de rechini. Doamne ce privire frumoasa. Parca visam si era un vis frumos din care nu voiam sa ma trezesc. Acesta imi zambeste si ii zambesc si eu, eram atat de fericita. Imi doream sa-i sar in brate si sa-i spun ca ma face fericita cand e in preajma mea, dar timiditatea este prea mare.

Acesta vine si ma ia in brate. Mainile lui alunecau usor pe paltonul meu negru, cuprinzandu-ma de mijloc. Neputand sa fac fata situatiilor si pierzandu-mi controlul, imi infasor si eu manile dupa gatul lui, lpindu-mi obrazul de al lu. Era atat de fin s moale. Imi doream sa-l sarut pe obraz, sa ii ating chipul sa il explorez si sa aflu cine este. Nu stiam mai nimic despre el si voiam dn ce in ce mai mult sa il cunosc. Imi doream sa stu ce se afla in vraja ochilor lui, de ce inimile noastre bateau in acelasi ritm in timp ce respiram acelasi aer. Imi puneam intrebari la care nu puteam sa primesc raspuns. Nu stiam daca el simte ce simt eu si nu stiam cum sa reactionez.

Nu am putut sa ma stapanesc si lacrmi au inceput sa se scurga din lacasul lor. M-am chinuit sa pun o bariera, dar am pierdut lupta asta. Sentimentele pusesera stapanaire pe inima mea. Ii pun mana pe piept, vrand sa-i simt bataile inimii, daca facea si el acelasi lucru cred ca lesinam. Acest cadru romantic este accentuat de soaptele lui " Mi-ai lipsit, Celina ". Chiar a spus asta. Chiar i-am lipsit? Chiar isi dorea atat de mult sa ma intalneasca? Voiam sa-i spun acelasi lucru, dar pur si simplu am ramas fara glas. Singurele raspunsuri erau lacrimile mele. Nu puteam sa scot nci un sunet si il strangeam din ce in ce mai tare in brate, el facand acelasi lucru.

- Imi p-p-are rau...imi pare rau ca nu pot veni la cursurile de dans. Ii spun eu cu o voce ragusita in soapta Acesta imi mangaie parul cu blandete, spunandu-mi ca totul va fi bine si ca se va gandi la o solutie. S eu sunt curioasa cum l-ar putea convinge cineva pe tatal meu sa faca ceva. Nic macar Genil nu are curajul sa spuna ceva in fata lu, toate fiind ca el, dar de ce? de ce e? de ce? de ce? de ce? Nu mai pot suporta asta si incep sa plang de-a binelea. Lixei ma strange tot mai tare in brate, apoi imi sterge lacrimile cu mana lu fina si calda. In acel moment ma uit fix in ochii lui si ii cuprind mana cu a mea, lipind-o de obrazul meu. Ma pierdeam in ochii lu blanzi ce imi trazmiteau caldura, fericire, iubire, tot ce aveam nevoie. Daca ar putea ucide cu privirea, eram moarta pana acum. Inchid ochii sa-i simt mai bine atingerea manii lui si un zambet imi apare pe fata. Imi indes apoi mainile in parul lui brunet si ii soptesc cu blandete " multumesc " , apoi dau sa plec mai departe acasa, dar acesta ma prinde de mana.

- Celina, cu cine esti acasa? Ma intreaba acesta, eu fiind uimita. De ce voia sa stie asta? Oare i-am dat de inteles altceva? Of doamne Celina nu te mai gandi la asta ! dar... Ii raspuns simplu ca da, deoarece tata avea treaba cu Genil si venea tarziu acasa, iar Lumiette...Lumiette cine stie pe unde umbla. Imi propune sa ma conduca si sunt de acord, desi nu eram prea singura, dar inima nu ma lasa sa-l refus, des mintea imi spunea ca voi avea probleme daca sunt prinsa. Urasc asta. Mintea contra inima. De ce nu poate si mintea sa castige cateodata? Se pare ca aceasta atractie fata de Lixei ma facea sa-mi pierd mintile. Cand eram in jurul lui nu mai gandeam logic. Totusi cum as putea defini acest sentiment, este oare iubire? Un oftat imi scapa printre buzele moi care voiau sa se contopeasca cu ale lui.

- O sa fie bine ai sa vezi. Vreau doar sa te cunosc mai mult. Iar daca iti faci griji in privnta tatalui tau, nu-i nici o problema. Nu isi va da seama niciodata ca am inceput sa dezvolt o oarecare atractie fata de tine, Celina.
- Ai simtit si tu? Ai simtit acei fiori cand m-ai tinut in brate? Il intreb eu umpic rusinata si acesta incuviinteza din cap in semn ca da. Nu pot sa cred ca simte intr-un fel si el acelasi lucru. Se pare ca nu sunt singura care a luat-o razna, dar ma intreb in ce masura se gandeste la mine. Am observat ca imi spune foarte des pe nume, ceea ce ma buzura. Imi poarta un anumit respect si torusi mi-a spus ca e atras de mine. In momentul asta ingerii imi cantau la harpe. Eram fericita si intr-un fel confuza pentru ca voiam sa aflu mai multe lucruri.
- Lixei...ai iubit vreodata? Stii ce este aceea iubire? Pentru un moment ramane nemiscat, gandindu-se la un raspuns.
- Nu...si incerc sa-mi dau seama ce sunt cu aceste sentimente care ma cuprind cand sunt cu tine, Celina. Vreau sa te cunosc mai mult sa vad de ce simt asta. De ce vreau sa te am mereu in preajma si de ce ma gandesc la tine mereu. Imi doresc sa fac atat de multe lucruri si totusi nu pot. Dar stiu ca vreau sa stiu totul despre tine. Sa descopar misterul ce zace in ochii tai negrii. Parca sunt portile unui abis care vor sa ma aspire. Imi pare rau...cred ca am spus cam multe.
- Nu...Ma bucur ca m-ai spus si ca sa te lamuresc. Sunt in aceeasi situatie.

Mergem mai departe pe strada si privim peisajul frumos de iarna. Fulgisori de zapada alunecau lin in dansul vantului asezandu-se pe asfaltul de cristal. Era asa frumos. Ma simteam putin stanjenita de conversatia noastra si umpic rusinata. De ce nu puteam sa ma stapanesc in jurul lui! Ahh la naiba! Chestia asta ma omoara! Vreau sa stiu chiar acum ce mi se intampla...hmm oare ce s-ar intampla daca l-as saruta? Cum m-as simti atunci. Of de ce nu pot sa scap de intrebarile astea stupide! Intr-un final ajungem in curtea mea din spate. Practic chiar era doar curtea mea. Imi pun geanta de oparte si il inteb pe Lixei daca vrea ceva de baut, si ma duc sa aduc doua sucuri. Ne asezam la masuta privind unul spre celalalt. Imi venea sa-mi bag acest suc pe gat, doar ca sa nu fiu nevoita sa spun dinnou ceva. Cred ca am sa golesc toata camara de sucuri daca deschidem iar subiectul de mai devreme.

Fara sa vreau imi dau singura o palma peste frunte, amintinu-mi de ce mi-a spus tata.
- Ahh la naiba! Am uitat complet Lixei. Tatal meu mi-a spus sa deschid expozitia, sau cel putin sa stau acolo doua ore in caz de vine un cumparator. Stiu ca astazi trebuia sa vina un om important sa-i vada tatei creatiile sa cumpere cateva si sunt nevoita sa stau acolo pana vine el acasa. Te superi daca vom sta in expozitite? Acesta imi spune ca nu este nici o problema. Se ridica de pe scaun si imi indinde mana sa ma ajute si pe mine sa ma ridic. Ii zambesc si mergem in expozitite la caldurica.

***

Stateam pe o canapea din piele neagra citind o carte pentru ca aveam de facut un comentariu, iar in timpul asta Lixei se minuna de tablouri si sculpturi si alte minunatii de-ale tatei. La naiba cu cititul. Cine putea sa se concentreze la citit, cand in fata aveam cea mai frumoasa sculptura, Lixei. Daca ar face parte din expozitita asta nu as permte nimanui sa-l cumpere si as sta mereu aici. Uite cum gandurile acestea imi invadeaza mintea, alungand concetrarea asupra cartii. Inchid cartea si o las pe canapea. Un cascat lung ma invaluie si ma face sa ma intind. Ce-i drept era deja ora noua, iar tata trebuia sa vina intr-o ora. Nu va stii in veci ca Lixei a fost aici si asta ma bucura si ma simt intr-un fel diabolica. Muhahahaa imi place!

Lixei vine si el langa mine pe canapea si imi ia mana intr-a lui. Numai la o simpla atingere imi doream mai mult, iar fiorii isi faceau aparitia. Ahh sentimentul asta nu ma lasa sa gandesc rational si incep sa ma pierd. Trebuie sa fiu puternica, nu se stie la ce se ajunge cand vreau sa-l cunosc atat de mult. Acesta se apropie de mine incet, buzele lu fiind la un milemtru fata de ale mele. Doamne ce mult asteptam o snasa ca asta. Inchid ochii asteptand ca miracolil sa aiba loc. Sa-i simt gustul buzelor si sa ma satur desi nu cred ca ar fi posibil. Chiar in mometul in care mi-am incolacit mainile in jurul lui si voiam sa il sarut cu adevarat, usa expozititei se deschide.

- Ce Dumnezeu faceti voi aici? Urla tatal meu cat il tin plamanii, fata lui fiind mai rosie ca a unui rac. Dumnezeule m-a vazut asa! Ce ma fac ? ce ma fac? Il imping pe Lixei mai incolo si ma ridic in picioare. Parca ti-am spus ca ai treaba in expozitite si tu ce faci? Te intinzi pe canapele cu strainii? Mai fata cum te-am educat eu? Tatl meu nu se mai oprea din predici si ii va lua destul de mult sa termine acest calvar. Tipa la mine in ultimul hal si era plin de nervi, Genil mirandu-se si ea de reactia lui.
- Fred calmeaza-te. Las-o sa-ti ecxplice ce se intampla. Sunt tare curioasa sa vad cum vei iesi din asta, Celina. Imi spune Genil cu un zambet diabolic pe fata. Cred ca se amuza foarte mult pe chestia asta.
- Tata ai inteles gresit. L-am luat in brate ca sa-i multumesc pentru ca...pentru ca...- gandeste-te repede la o solutie! - pentru ca...mi-a adus cartea asta vezi? Ii spun eu luand cartea de pe canapea in mana. Daca nu mi-o aducea astazi nu mai aveam cum sa-mi fac comentarul. Nu te infuria asa...ha...Ii spun eu incercand sa il linistesc. Dar nervos fiind, il ia si pe Lixei la intrebari. Dar parca il privea cu alti ochi pe el. Puteam sa vad ura si setea de sange sand se uita la el. Dar de ce? Ce avea atat de special.
- Tu! Cel de acolo! Spune indreptandu-si privirea catre Lixei. Daca te mai prin o data langa fata mea, te omor cu mana mea si pe tine si pe...iesi de aici! Zbiara tata la el. Lixei si-a cerut scuze si a plecat. Ce voia sa spuna? Si pe el si pe cine? De ce a urlat la el in halul asta? De ce il uraste? Doar pentru faptul ca l-a vazut langa mine? Asta este prea de tot. Trebuie sa fie ceva, dar nu pot gandi limpede.

- Celina! Imi spune tatal meu, fiind inca cuprins de manie. Daca te mai prind cu Lixei...te omor! Doamne oare a inebunit? Chiar vorbea serios? Dar de ce? Ce avea el? Oare ascundea ceva de mine? Nu eram in stare sa mai zic ceva de teama. Am tacut din gura ascultand in coninuare predicile lui si cu greu ma abtineam sa nu plang. Deja simteam cum inima mea este sfasiata de o mie de cutite, cum existenta mea nu conteaza, ma simteam ca ultimul om. Imi doream sa dispar sa nu ma mai intorc, sa fug departe de el...Il uram si nu voiam asta, dar prin felul lui de a fi incepeam sa il urasc tot mai mult.

- Voiam sa-ti spun ca ti-am gasit un meditator. Fiul unui coleg bun de afaceri...Dupa ce a rostit aceste cuvinte, vad cum meditatorul de care nu aveam nevoie, intra in incapere. Nu imi venea a crede ochilor. Parul lui saten sclipea iar ochii lui verzi ma priveau invingatori. Era chiar...
- Sper ca vei intelege la matematica cu mine, Celina. Imi spune Codris, colegul meu de banca cu un aer triumfator...




Sper ca v-a placut. Astept parerile voastre. " hug "

Capitolul 8.


Stateam in biblioteca casei mele la parter. Era cu vedere spre curtea din spate si stateam ingandurata, privind pe fereastra mare. Vremea nu era prea blanda cu noi, deoarece ploua intr-o veselie. Se pare ca si cerul plange pentru tot ce mi se intampla. Probabil ca daca as fi iesit afara, ploaia ma lovea cu putere si puteam sa dispar complet. Cel mai bun lucru decat sa stau aici in biblioteca. Plec de langa fereastra pe care m-am uitat in tot acest timp, meditand la ce mi se intampla, si ma asez la o masa mare, plina de carti de matematica. Puteam sa vad cum si masa sufera purtand atata greutate pe umeri, la fel ca mine. Iar oftez a mia oara pe ziua de azi, stand la masa, privind in fata mea. Intind mana si iau o cana de ciocolata calda, din cele doua care erau pe masa. De ce trebuiau sa fie doua? Nu ma deranjeaza ca sunt doua, ma deranjeaza ca una nu imi apartine mie.

Privesc incruntata la persoana din fata mea, vrand din tot sufletul sa dispara. De ce trebuia sa fie aici si de ce tocmai el? La naiba! Dintre toate persoanele posibile, ma indoiesc ca ar avea ceva in cap.
- Sa stii. Daca te uiti la mine cu privirea aceea, nu rezolvi nimic, Celuna! Nu este vina mea ca tu nu intelegi nimic si intri in probleme. Imi spune cu un zambet triunfator, parca vrand sa ma vada cum imi ies din minti. Ah nu puteam sa-l suport deloc!
- Nu am nevoie de meditatiile tale, Codris. Si nu mai imi spune Celuna sau te arunc in curte sa ingheti. Doamne stiam ca nu am cum sa fac asta sau tata ma omoara. Si o stia si el, de aceea radea cu atata pofta.

Doar vreo trei lampe erau aprinse in jurul nostru, din cauza ca becurile erau arse. Trebuia sa invatam aproape pe intuneric. La naiba cu planul lui Lumiette! Acum este si mai rau. Mai bine se gandea la alta solutie. De ce a trebuit ea sa se gandeasca la acest plan oribil? Ma mir ca tata a crezut planul ei, avand in vedere notele mele la matematica. Ce fraiera am fost atunci cand am luat parte la asta, dar nu puteam sa o fac de ras pe Lumiette. Codris imi intinde o culegere de matematica, reusind sa-mi atinga mana stanga pe care o tineam pe un caiet. Pun cana cu ciocolata pe masa si ma uit la el. Avea o privire smechera si putin perversa. Dumnezeule oare la ce se gandea? Mai eram si intr-o atmosfera intunecata plina de carti. Celina nu te mai gandi la tampenii, nu o sa se intample nimic, ma gandeam eu.

- Ce matematica stii tu? Te fac praf la materia asta, Codris. Nu pot sa cred ca ai impresia ca esti mai bun la matematica decat mine. Imposibil. Ii spun eu privindu-l dezgustata si enervata la culme de faptul ca tata credea ca eu trebuie sa iau lectii de la Codris. Ah si felul acela de a sta pe scaun. ma scoate din minti. Sta atat de serios cu privirea fixata asupra mea, examinand fiecare particica din mine. Ma simt ata de ...privita. Ma uit la mainile sale incrucisate, si muschii cum se incordau, scotand la iveala niste brate foarte lucrate si frumoase, trebuie sa recunosc. Daca el era infuriat de replica mea, eu ce puteam sa spun gandindu-ma ca nu sunt la nivelul lui? Cata mate putea sti? Observ cum isi ia cana de ciocolata calda, si soarbe din ea, dupa oftand.
- Sunt bun, Celuna. Din toate punctele de vedere - spune, apoi sorbind in continuare din ciocolata calda - Daca vrei pot sa-ti demontrez printre aceste rafturi, carti, sunt cel mai bun. Imi spune acesta afisand un zambet smecher. Isi bate joc de mine? Desi felul cum rostea replicile, cu o voce atat de sigura si de calma, felul cum ma privea dupa fiecare cuvant, cu intentia de a ma prinde in vraja lui. Nu stiam de ce, dar imi feream mereu privirea in timp ce vorbea cu mine, de teama ca privirile noastre sa nu se intalneasca. Oare era din cauza timiditatii mele? Oare era din cauza ca mi-e frica sa ma pierd in ochii lui? De ce enu puteam sa-l privesc in ochi? De ce mi se punea un nod in gat, cand ii vedeam acel zambet? De ce simteam nevoia sa prelungesc aceasta confruntare intre replicile noastre si de ce simteam nevoia sa-l provoc in continoare. Banuiesc ca asta si voia. Sa ma enerveze, sa ma faca sa-mi ies din minti si sa-mi arate ca a castigat si acum este mereu in preaja mea, dar...pe mine ma deranja asta sau nu? Doamne la ce tot ma gandesc? Eu trebuia sa ma gandesc la un mod de a fi cu Lixei si acum ce fac? Sunt distrasa de acest smecher.

Vad cum, colegul meu de banca se ridica de la masa si se duce la un raft sa caute o carte. Il urmaream cu privirea si vedeam cum cauta printre miile de carti. Dar oare ce cauta pe acolo? Ce voia sa imi arate? Ah de ce m-ar interesa pe mine ce face el? Imi las capul pe masa si stau sa analizez lucrurile care se intampla. Stau asa cateva minute si simt cum doua maini se strcoara prin spatele meu atingandu-mi sanii. Imi ridic capul de pe masa si ii vad mainile lui Codris. Cu una ma tinea de piept si in cealalta avea o carte. Acesta se apleaca mai mult peste mine si isi apropie buzele de urechea mea. Puteam sa-i simt respiratia si parfumul tare ce imi dadea fiori si imi trezea cheful. Doamne ce bine miroase. Imi vine sa-mi bag nasul in bluza lui de matase sa-i simt parfumul toata ziua. Acesta ma musca usor de ureche si imi sopteste suav sa citesc titlul cartii din fata mea. Fara sa gandesc rational fac cum spune, iar pe carte scria " Opusii se atrag " Il intreb cu o voce timida ce inseamna asta? Eram atat de panicata, nici nu voiam sa ma gandesc la ce vrea sa urmeze. De ce mi-a aratat aceasta carte? Ce are de gand? Corpul meu incepea sa tremure de la emotii si ma simteam incordata. Imi era teama sa nu se ajunga prea departe, dar oare de ce?

- Tu esti atat de timida si cuminte, iar eu atat de rau si de tupeist, bagacios, fara inima, nu?. Nu ai idee ce imi trece prin cap, C-e-l-i-n-a. Imi spune acesta soptind, saruntandu-ma tandru pe gat. Simteam cum limba lui se plimba in voie pe gatul meu, facand ca fluturasii din ascunzatoarea mea sa iasa la iveala. Fara sa ma controlez, las capul intr-o parte si il las pe baiat sa ma sarute in continuare. Acesta incepea sa isi miste mainile pe pieptul meu si sa ma sarute pe gat, astfel facandu-ma sa scot un mic geamat de placere. Nu nu pot sa cad in capcana, trebuie sa ma controlez. Trebuie sa plec de aici, dar ma simt atat de bine. Nu! Trebuie sa plec acum inainte sa se ajunga prea departe.

Ma las in jos, strecurandu-ma pe langa el si incerc sa fug prin biblioteca sa scap de tentatie. Dar vad cum Codris alearga dupa mine si din nefericire era mai rapid decat mine. Alergand in continuare. ma gandeam ce sa fac sa scap de el, sa nu ma mai urmareasca sau macar sa nu se mai atinga de mine. Asa ca fug la fereastra bibliotecii, mai merg cativa pasi in dreapta si ies pe usa, in curtea din spate, afara in ploaie. Ha! Sa te vad acum cum ma mai urmaresti in ploaia asta ingrozitoare, Codris. El statea la fereastra privindu-ma in ploaie, avand in continuare zambetul acela smecher pe fata. Cum poate sa mai zambeasca acum? Ma asez pe jos si ma uit pe cer, lasand picaturile reci de ploaie sa-mi inunde tenul. Dumnezeule, de ce voiam sa nu se opreasca? Mi-e frica. Mi-e frica sa nu cad in plasa lui. Dar de ce simt acest gol in stomac si de ce nu m-am oprit inca din tremurat? Era si groaznic de frig afara, fiind inca ultima luna de iarna. Lasam ca apa de ploaie sa-mi spele gandurile si sa-mi limpezeasca mintea, incercand sa gasesc niste raspunsuri legate de viata mea groaznica. De ce trebuia sa apara si Codris in peisaj?

Linistea mea este intrerupta de doua maini calde, care mi-au atins trupul firav si plouat. Persoana din fata mea se aseaza pe jos langa mine, eu ridicandu-ma pe coate, lasandu-l sa-si tina mainile in jurul taliei mele. Imi manga formele bine conturata pe camasa unda de la ploaie.
- De ce ma urmaresti si de ce nu ma lasi in pace? Ii spun eu cu o voce tremuranda, de la acest frig infernal.
- Fetele cuminti ca tine sunt inebuniete dupa baieti rai ca mine, Celuna. Stiu ca vrei mai mult din partea mea. Ti-am spus...din prima zi de liceu mi s-a pus pata pe tine si tu continui sa ma ignori. Chestia asta ma scoate din minti. Nu stiu ce sa mai fac sa ma observi. Ma enervezi la culme cand fugi de mine si ma privesti atat de rece, cand nu ma bagi in seama si cand te feresti de mine. Ah la naiba, te vreau mai mult ca orice si nu am sa ma las pana nu vei fi a mea! Imi spune acesta luandu-mi obrazul in mana, astfel reusind sa ne privim in ochi. Priveam acei ochi de smarald in toata splendoarea lor. Picaturile reci de ploaie se scurgeau usor pe genele sale lungi, iar firele rebele din parul sau bogat si des ii intrau in acei oachi frumosi. Ii dau cu mana la oparte suvitele care ma impiedicau sa-i privesc ochii, apoi imi las mana sa alunece libera pe obrazul lui fin. Il priveam in continuare in ochi, el facand acelasi lucrur. Cu toate ca la exterior era un bad boy, acum puteam sa ma uit in acesti ochi blanzi ce ma priveau cu atat dorinta.

Desi era seara, puteam sa vad frumusetea lui sclipind la intuneric. Fix de acest lucru imi era frica. Simteam sa ma pierd in ochii lui, cum sunt cuprinsa de aceasta vraja verde ce ma invaluie. Simteam cum picioarele mi se inmoaie la o simpla atingere din partea lui. Amundoi tremuram in ploaie. Amundoi ne priveam si amundoi ne doream, probabil la fel de mult. Vad cum se ridica si ma ia in brate, ducandu-ma inauntru, in biblioteca. Il tineam strans in brate si nu mai voiam sa-i dau drumul, dar totusi imi era teama sa nu fiu folosita. Daca era o capcana? Merge cu mine la un raft ce avea o masuta si ma tranteste de peretele lui, luandu-mi picioarele in jurul taliei lui. Stateam cu fundul pe masuta, lipita de peretele raftului de carti, Codris fiind intre picioarele mele. Inca tremura si eu la fel de la acet frig fiind plouati amundoi si ami adapostez mainile in parul lui saten si ud.
- Celi, ai sa racesti cu aceste haine recei pe tine, deci... Acesta incepe sa ma sarute pe burta, descheindu-mi nsturii de la camasa uda, urcand cu sarutarile tot mai sus, mangaindu-mi in continuare formele. Fara sa vreau imi las capul pe spate, cazand prada in jocul lui. Nu stiu de ce, dar incepeam sa devin putin violenta. tragandul tare de parul lui bogat, parca cerandu-i mai mult, si intocmai raman in sutien fara camasa. Nu imi venea sa cred ca am cazut in plasa si ca urma sa-mi pierd puritatea cu Codris in biblioteca. Daca nu voiam, puteam sa ma opresc oricand, dar ceva imi spunea sa merg mai departe. Ii dau si eu bluzonul rosu din matase jos, lasandu-i la iveala corpul bine lucrat. Nu degeaba se spunea ca este cel mai bun baiat din liceu. Isi merita cu adevarat titlul.

Chiar cand voiam sa trecem mai departe si lucrurile au devenit interesante, usa biblioteci se deschide. Persoana care a intrat pe usa era chiar...



Sper ca v-a placut, astept parerile voastre. " hug "
Melodia capitolului: Jace Everett - Bad Things https://www.youtube.com/watch?v=MdjHwSShzsc

Nu pot sa cred ca am ratat doua capitole Se pare ca nenorocita asta de scoala imi fura chiar tot timpul liber.
Capitolele au fost excelente si chiar sunt curioasa in legatura cu ce se va intampla in continuare
Astept nextul ^^ Spor la scris si la idei!

Capitolul 9


Persoana care a intrat pe usa, era chiar Lumiette! Intr-un fel m-a bucurat ca era ea si nu Genil sau tatal meu, dar tot nu era bine ca a intrat in biblioteca. Cum m-a vazut in postura aceasta, a venit intr-un pas alergator la noi, eu ramananand incremenita. Eram extrem de rusinata de modul in care m-a gasit. Roseata imi contura obrajii si imi venea sa plang de jena. Eram cu Codris, pe jumatate dezbracati, uzi din cauza ploii si urma sa trecem la alte lucruri printre rafturile acestei incaperi. Lumiette nu m-a crescut asa si imi venea sa intru in pamant sau sa ma arunc de pe cel mai inalt pod sau orice altceva, dar nu asta, nu sa ma vada asa. De ce trebuie eu sa patesc astfel de lucruri? De ce trebuia sa fiu intrerupta chiar in acest moment in care mi-l doream pe Codris mai mult ca orice? Am fost tinta principala a acestui destin blestemat. Cum am sa mai dau ochii cu Lumiette de acum inainte? Ce va crede despre mine?

Lumiette imi capteaza atentia cu tipatul ei infernal, spunandu-ne mie si lui Codris sa ne imbracam rapid sau cel putin sa renuntam la aceasta postura pentru ca tatal meu vine aici cu Genil sa ne verifice la meditatie. De ce trebuia sa ne verifice? Da, aproape ca uitasem. Tatal meu trebuie sa ma supravegheze zi de zi acum ca este acasa. De ce naiba nu se iveste inca un proiect si sa plece cinci ani? Sa ma lase si pe mine sa-mi traiesc viata? Sa pot gusta macar putin din libertatea care o mai am ca si adolescent? Dumnezeule! Daca ne vede asa, sunt moarta.
Codris ma lasa repede jos de pe acel raft de care eram lipita si incercam impreuna sa ne gasim hainele in acea bezna. Se pare ca nu a durat mult si usa bibliotecii voia sa se deschida dinnou, iar menajera mea de incredere se duce sa-l retina pe tatal meu cu diferite subiecte. Doamne te rog! Fa o minune si ajuta-ma sa scap din aceasta problema! Cum am putut fi atat de neglijenta, atat de fraiera incat sa cad intr-o capcana a sentimentelor? Gandurile mele ar trebui sa fie la scoala, nu la baieti. Asa ar trebui sa gandesc. Cum am putut sa ma las atat de usor influentata de frumusetea lui Codris? De ce nu am putut sa ma stapanesc in acele momente? Poate pentru ca eram pentru prima oara intr-o atfel de situatie cu un baiat? Nici acum nu pot sa-mi dau seama din ce cauza tremur. De frica, jena sau inca eram sub influenta acestui joc pasional cu Codris?

Chiar cand mi-am gasit camasa in bezna din incapere, unde mici lampe ne mai scapa de intunericul fioros, lumina incaperii se aprinde. Cum naibi se face ca fix in acest moment este curent? Pana acum am stat pe intuneric, dar chiar acum cand vine tata, nici circuitele electrice nu mai sunt de partea mea. Intr-adevar, el a facut aceasta casa, dar totul trebuia sa fie de partea lui? De ce trebuie sa intampin toate greutatile si sa nu am nici un drept la libertate, la fericire? Nu mai suport aceasta presiune, lucrurile care mi se intampla. Toate ma vor distruge.
Fiind dupa rafturi, imi permit sa mai arunc o privire spre conversatia celor doi intrusi din incapere. Mai bine nu o faceam pentru ca il vad pe tatal meu cum vine intr-o viteza umitoare spre colegul meu, iar eu o iau la fuga printre rafturile pline cu carti, incercand sa ma ascund.

Ce ma fac? Sper sa nu ma gaseasca in halul acesta. Nici nu vreau sa ma gandesc ce s-ar intampla daca m-ar vedea asa, doar in sutien si blugi, cu toate ca probabil acum il vede pe meditatorul meu fara bluza. Il aud pe tatal meu cum ii pune colegului meu mii de intrebari despre locatia in care ma aflu si ce anume s-a intamplat aici, Lumiette incercand sa repare situatia cu diferite subiecte, astfel sa ma ajute sa scap. Tot ce voiam era sa mai traga putin de timp, pana sa ies pe cealalta usa a bibliotecii, care ducea spre living. Fugeam disperata, dar totusi intr-un mod silentios, sa ajung cat mai repede la cealalta usa. Dar nenorocita asta de bilbioteca era ca un labirint pentru mine. La cat de agitata eram si la teama care ma cuprinsese, picioarele mi s-au inmuiat, atfel sfarsind pe podea, impreuna cu doua rafturi pline de carti. La acest impact, inima mi s-a urcat in gat. Inca putin si cadeau peste mine, dar au cazut in partea opusa. Rasuflu pentru ca eram departe de prima intrare si nu puteam fi observata, dar intorcandu-mi privirea, observ acele mii de carti imprastiate. Erau din epoca antica si vremurile de demult. In momentul acesta mi-as dori sa se fi inventat masina timpului ca sa pot ajunge si eu in acea epoca. Chiar daca lumea nu prea avea dreptul la libertate, cum este pe timpul nostru, macar nu il aveau pe tatal meu pe post de conducator al tarii.

Dumnezeule, nici nu vreau sa ma gandesc! Toata mintea imi este oricum invadata de ganduri negative. Tremuram din ce in ce mai tare si imi venea sa plang de teama, realizand ce dezastru am provocat. Am daramat doua rafturi pline de carti, iar acum nu stiu pe unde as mai putea sa fug sau sa pot sa-mi ascund prezenta. Era mai mult ca sigur pentru oricine ca ma aflam aici. Incercand sa ma ridic de pe podea, dand cu grija cartile la oparte, il aud pe tatal meu strigandu-ma cu disperare. Chiar si-a dat seama ca eram aici. Doamane, Celina! Esti o neindemanatica! Imi spun in mintea mea. Cum puteam sa ma lovesc de toate lucrurile din fata mea, de toate usile si sa fiu asa stangace?

Deja incep sa ma imaginez moarta, gandindu-ma la impactul ce va avea loc, cand privirea mea o va intalni pe cea a arhitectului. Ma stiga, dar nu vreau sa-i raspund. Imi este prea frica, gandindu-ma la reactia lui sau la ce se va intampla cu mine dupa ce ma gaseste. Ce puteam sa-i spun? Ca sunt mare si exploziile adolescentei imi scapa de sub control? Cum puteam sa dau ochii cu el in aceasta situatie? Cum puteam sa mai rostesc un cuvant, la auzul tipetelor lui? Singura mea bucurie, era ca totusi mai aveam o sansa sa scap, iesind pe usa dinspre living si ca aceasta biblioteca are mii de rafturi. Puteam sa ma ascund cu usurinta, in timp ce Codris si Lumiette gaseau o scuza. Dar daca fac un pas grest si sunt descoperita nu stiu ce se va intampla petru ca acum il aud pe arhitect cum ma striga printre rafturile pline, incercand sa ma gaseasca.

Ma las jos pe vine dupa alte rafturi, punandu-mi mainile in cap si las frau liber lacrimilor, care de mult incercau sa iasa din lacasul lor. Dumnezeule, este imposibil sa-mi ascund prezenta, din moment ce a auzit bubuitura pe care am provocat-o. Stia ca sunt aici si probabil era si mai nervos ca incerc sa ma fac nevazuta. Nu stiu ce ar trebui sa fac. Daca nu ies din ascunzatoare se va infuria si mai rau pentru ca stie ca vreau sa fug de el, dar nu am curaj sa ma predau, nu am cum sa apar in sutien in fata lui. Stateam si plangeam, aproapa ca-mi smulgeam parul din cap , la prostia pe care am facut-o. La naiba cu tine, Codris! Daca nu erai tu, eu nu ma aflam in situatia aceasta. Cum se presupune ca am sa ies din aceasta incurcatura? Ce ar trebui sa fac? Imi pun o mie de intrebari si tot nu gasesc o solutie pentru a rezolva problema. Lacrimile continuau sa curga intr-un ritm alert, formand aproape o balta pe podeaua lustruita. Simt cum capul imi explodeaza si nu ma pot opri din tremurat.

Uitam sa mai respir din cauza fricii ce pusese stapanire pe sentimentele si pe mintea mea. Tot ceea ce vedeam in fata ochilor, era cum sunt sfaramata de tatal meu, din cauza ca am facut prostii cu Codris, dar nu am facut. Dar cine ma va crede cand sunt doar pe jumatate imbracata? Parca o si vad pe Genil cum se bucura de suferinta mea si nimeni nu imi sare in ajutor. Eram extrem de disperata si nu mai gandeam deloc rational. Orice informatie legata de cum as putea sa scap inghetase. Orice gand ma ducea in infern, durere, suferinta.
Totusi nu trebuia sa cedez si sa las teama sa ma impidice sa gasesc o scapare.Trebuia sa ma ridic, sa merg mai departe si sa am incredere in propriile mele forte. Sa ma axez pe evadarea din aceasta incapere. Daca nu riscam sa fug acum pe usa care se afla la cativa metrii de mine, ramaneam aici, urmand sa fiu stearsa din aceasta lume. Exact ca o schita ce nu a iesit exact cum isi doreste domnul arhitect.

Ma ridic, stergandu-mi lacrimile si o iau in pasi marunti spre usa. Nu indrazneam sa ma uit inapoi, dar chiar cand eram total convinsa ca voi scapa, simt cum o mana fina dar puternica ma prinde de brat, infigandu-si unghile tari in pielea mea sensibila. Imi intorc incet privirea ingrozita si observ ca Genil era extrem de nervoasa. De unde a mai aparut si ea? Nici nu i-am simtit prezenta cand s-a furisat in spatele meu. Imi doream atat de mult sa ma smucesc din stransoarea ei , apoi sa-mi infig si eu mainile in parul ei blond, punand-o apoi la pamant. Imi doresc nespus sa o trantesc de toate rafturile si apoi sa fug, sa scap de furia tatalui meu, dar nu puteam sa fac nimic in aceasta privinta. Aveam niste ganduri diabolice pe care nu puteam sa le pun in aplicare din cauza respectului de sine. Frica, timiditatea, ceea ce vor crede ceilalti despre acest lucru, ma impiedica. Eram ca un soldat fara pusca. Nu puteam sa fac absolut nimic, iar asta ma scotea din minti.

Genil ma trage intr-un mod brutal pe urmele sale, de parca eram un catel al strazii, ce a fugit de la taiere, ducandu-ma la tatal meu. Imi tinea o mie de preidci legate de comportamentul meu inadecvat. Felul in care ma trata, ma facea sa par ca un detinut ce merge in fata judecatorului pentru a-si ispasi urmatoarea pedeapsa. Cum voi scapa din asta?
Ajung in fata tatei, cu capul in pamant. Nu aveam curajul sa-l privesc in ochi. Eram total rusinata de modul in care eram imracata, Codris fiind fara bluzon, iar Lumiette disparand din peisaj. Tot ce imi doresc este sa nu fie ea concediata din cauza mea. Unde naiba a trimis-o?
Asa cum credeam tatal meu imi cre explicati. Iau o gura mare de aer si incerc sa ma gandesc la o scuza. Ingenunghez in fata lui ca semn de respect si spun cu teama in glas:

- Te rog, iarta-ma pentru obraznicia mea, pentru lipsa de respect. Am iesit afara in ploaie sa - gandeste Celina! Imi spuneam eu. Stiam ca aveam un camion plin de sucuri ce a venit de dimineata in curtea din spate, puteam fi salvata - sa strang sticlele de suc ce s-au varsat din camionul care a venit dimineata. Codris m-a ajutata cu ele si astfel ne-am udat. Cand am intrat inauntru, hainele noastre erau unde si a trebuit sa ne schimbam, iar apoi ai venit tu si Genil. Spun eu, sperand sa ma creada.

Dupa rostirea acestor cuvinte, primesc o palma zdravana din partea tatei, ce era cumprins de manie. Nu imi venea sa cred. Niciodata nu m-a atins macar cu un deget, nu m-a batut, dar acum este prima oara cand il vad atat de nervos. Apoi vine si isi infige mana puternica in parul meu de foc, tragand tare de el. Lacrimile incep sa-mi curga pe fata palida ce exprima umirea, groaza, suferinta, tristetea si durerea ce ma macina acum. Incepeam sa blestem zilele in care m-am nascut, dorindu-mi sa trec in lumea eterna. O lume in care poti fi fericit. O lume in care esti liber si poti face ceea ce iti doresti. Undeva unde nu exista suferinta sau durere, ci o lumea frumoasa plina de iubire. Asta era ceea ce imi doream, dar niciodata nu am fost capabila sa-mi gasesc fericirea.
Tatal meu a inceput sa urle la mine, spunandu-mi ca mint. Mi-a tinut predici, observatii, urmate de palme, urlete, tipete.

- Codris mi-a spus tot ce s-a intamplat aici si cum tu ai incercat sa te dai la el! Cum l-ai obligat sa se dezbrace si alte lucruri! Numai la matematica nu ti-a stat tie gandul! Este inacceptabil! Este asa sau nu e? - nu spuneam nimic, nu aveam ce sa spun, avea dreptate chiar aveam altceva de gand. Nu mai aveam cum sa intorc situatia, deci am ales sa tac in semn ca este adevarat- Piei din ochii mei copilo! Imi spune acesta, apoi pleaca din incapere cu Genil care se amuza de acest dezastru.

Stateam in genunchi pe podea, pierduta in singuratate. Aveam cartea mea. Cartea vietii mele, unde eu eram ratacita printre paginile prafuite, printre randurile ce exprimau atata durere si suferinta. Un continut plin de lacrimi, o poveste ce nu avea sa aiba un final fericit.
Codris vine langa mine, ajutandu-ma sa ma ridic. Il las sa ma ridice de pe podea, apoi imi indrept privirea catre chipul sau. Eram extrem de nervoasa, iar in momentul acesta il urasc mai mult ca orice! Imi doresc sa matur cu el toata biblioteca, iar apoi sa-l arunc undeva departe. Il priveam cu atat dispret si ura, incat puteam sa-i simt uimirea, defapt puteam sa-i observ expresia mirata. Il uram atata de mult, am avut incredere in el si i-a spus minciuni tatei. El este cel care s-a dat la mine, cel care m-a folosit.

Las liber un gest necontrolat, dandu-i o palma tare peste chipul angelic, reusind sa-i inrosesc obrazul. Il vad cum incearca sa ma opreasca, dar ii mai dau o palma. Nu imi pasa daca vine tata sau daca sfarsesc dupa acest incident, dar stiam ca vreau sa-l fac praf pe Codris. Am inceput sa-mi descarc toata furia asupra lui.
- Am avut incredere in tine! Nenorocitule! - Ii spun eu apoi lovindu-l cu genunchiul in stomac, facandu-l aproape sa-si piarda echilibrul - Cum ai putut sa-mi faci una ca asta? Continui eu cu o voce infioratoare plina de durere. Urlam pe interior. Nu-ti dai seama ce ai facut? Voi fi pedepsita pe viata din cauza ta! Eram, pe cale sa ma ofer tie si tu ce faci?! Urlu eu la el, lovindu-l cu ce apuc, pe unde apuc. Acesta ma ruga sa ma opresc, sa-mi explice ce s-a intamplat, dar nu voiam sa-l ascult. Furia pusese stapanire pe mine, atat de nervoasa eram, incat imi doream sa-l vad mort. Incep sa ma comport ca o nebuna, luand cartile de pe rafturi, aruncandu-le in el fara mila. Fiecare carte ce imi trecea prin mana, o aruncam cu putere in Codris.

Lumiette vine in biblioteca speriata, ramanand socata de imaginle ce i-au acaparat atentia si ma opreste la timp.
- Celina! Ce dumnezeu faci? Tu nu esti asa! Calmeaza-te scumpa mea , nu lasa furia sa actioneze in locul tau! Trebuie sa fi calma, nu sa te razbuni pe Codris. El a incercat sa te ajute. Doar am fost si eu de fata si stiu ce s-a intamplat. I-a spus tatalui tau ca a iesit in ploaie si a fost nevoit sa isi dea bluzonul jos. Cat despre tine i-a spus ca esti la baie sa-i aduci un prosop ca sa se usuce. Te rog nu te mai incrunta asa la mine pentru ca... - ma vede cum bat din picior, pierzandu-mi rabdarea si trece direct la subiect - Din pacate tatal tau a auzit sunetul provocat de rafturile ce au cazut si a intrat la banuieli. Nu stiu de ce ti-a spus acel lucru despre Codris, am aflat si eu pe hol cand am vorbit cu el. Pe mine ma trimisese sa verific baia, sa vad daca esti acolo. Chiar nu stiu de ce ti-a spus acele lucruri despre Codris! Probabil a vrut sa vada ce spui si...

Nu-si mai gasea cuvintele cand m-a vazut plina de lacrimi. Am inceput sa plang si am lasat sa-mi scape cartile din mainile pe care apoi le-am dus in dreptul fetei sa-mi ascund privirea. Puteam sa jur ca aratam ingrozaitor. Printre lacrmile amare ce imi incetosau privirea, il vad pe Codris cum vrea sa plece din incapere. Lumiette vine la mine sa ma ia in brate, dar alerg dupa Codris si il apuc de mana dreapta, reusind sa-l opresc in pragul usii. Dupa ce am ascultat tot ce a avut de spus Lumiette, mi-am dat seama ca tatei ii placea sa se joace cu mine. Dar de ce ? Ce i-am facut? Iar cu cu mintea mea ce se afla sub nivelul marii, l-am lasat pe tata sa creada ca el are dreptate. I-am confrirmat acest lucru cu tacerea. Acum trebuia sa-l opresc pe baiatul din fata mea. Il imploram sa ma ierte. Nic nu mai stiam cum sa-mi aleg cuvintele, cum sa-l fac sa inteleaga ca am gresit si ca nu m-am putut controla, dar totul era in zadar. Numai smiorcaieli imi scapau printre buzele rosiatice si ma inecam aproape in lacrimi. Imploram in continuare iertare si il rugam sa ma ierte. Il priveam in ochii verzi aproape inlacrimati. Si lui ii venea sa planga? Oare de ce? Puteam sa-i ctesc pe chip dezamagirea si durerea ce il macina. Oare se simtea umilit, deranjat de gesturile mele copilaresti? Nu stiam si nici nu indrazneam sa-l intreb de ce este asa. Nu imi spunea nimic. Se uita la mine si isi trece degetele lungi prin parul meu ciufulit, lasandu-si apoi mana sa cada libera printre suvitele mele. Dupa acest gest pleaca, fara a mai spune ceva.

Cred ca a fost cea mai urata zi din toata viata mea. Tata ma ura, Codris ma ura, probabil si Lixei ma ura. Eram gata sa cad din picioare si sa sfarsesc in lacrimi pe podea, dar Lumiette vine si ma ajuta sa ma tin pe picioare incurajandu-ma, spunandu-mi ca totul va fi bine, dar eu stiam ca nu va fi. Tot ce imi doresc este sa plec departe. Nici nu stiu cum voi mai da ochii cu Codris la liceu sau cum vor decurge paginile cartii mele de acum.



Sper ca v-a placut acest capitol, astept parerile voastre. " hug "

Vai Doamne! Nu ti-am comentat inca?
Poti sa ma bati, daca vrei caci oricum imediat ma duc si ma dau cu capul de un perete
Capitolul a fost minunat si sunt tare curioasa in legatura cu ce se va intampla in continuare
Sper ca ma vei anunta cand aduci nextul ^^
Spor la scris si la idei, draga mea!

scumpete vreau sa iti zic,ca ochiul meu e incantat de ceea ce vede,si e nerabdator sa vada next-ul.semnat Akatsuki_lavy

FanFic Blocat la cererea autoarei.