Capitolul 1.

Mi-am dorit să devin cântăreaţă, dansatoare sau chiar directorul unei mari firme. Aş fi putut deveni fizician, matematician, doctor veterinar sau oricare altă meserie bănoasă.Dar nu, am făcut ce mi-a plăcut, am urmat o meserie care mi se potrivea, ce pare o făceam cu placere. Niciodată nu m-am gândit la bani, poate mereu îi aminteam in glume, dar am urmat meseria de arheolog pentru că eram pasionată de istorie.

Nu aveam nimic în comun cu el, dar totuşi ne legau atâtea lucruri unul de celălalt.Aveam personalităţile asemanătoare, ne certam, dar apoi ne împăcam rapid. La început eram sceptică, înclinam să nu-l suport din cauza asta, câteodată îmi doream să nu-l fi cunoscut, dar mă gandeam apoi : dacă nu era el, cel care îmi creea în serile liniştite de vara, nervii de care scăpam cu greu ? Da, mă enerva, îl enervam, dar niciodată nu am încercat să ne oprim din a ne iubi unul pe celălalt. Cine mi-ar fi cântat baladele si melodiile cu care adormeam şi mă trezeam în fiecare dimineaţă ?

Proaspăt ieşită de pe băncile Facultăţii de Istorie si Filosofie Bucuresti, îmi căutam zilnic de lucru. Speram să fiu acceptata oriunde, la un muzeu sau..orice. Îmi strângeam zilnic bani pentru ustensilele de care aveam nevoie,erau foarte costisitoare. Toata lumea îmi spunea să îmi aleg o meserie profitabilă pentru că la istorie nu aveam ce să devin, dar nu am ascultat pe nimeni.Vroiam să încep cu începutul. Să lucrez într-un muzeu, să devin cumva semi-cunoscută, să mă sponsorizeze cineva şi apoi să plec in Egipt.
Eram şi sunt îndrăgostită de Egiptul Antic, de limbă, de cultură, de tot.Câteodată îmi părea rău că nu am trăit in acele vremuri fabuloase, dar îmi aduceam aminte că nu toţi oamenii trăiau bine.

Începusem să lucrez la biblioteca unei şcoli.Elevii erau total neinteresaţi de cărţi, cine ştie cum le-ar fi folosit dacă nu erau pentru citit. Bine, nici eu nu mă înghesuiam cu cititul cărţilor, ceea ce-mi plăceau erau cărţile cu Religie-Mister, ca si Codul lui da Vinci, şi cele despre Popoarele Antice, mayaşii, hinduşii, egiptenii, despre istorie.

Găsisem cu greu un sponsor, dar măcar îmi puteam începe adevărata meserie. La început, nu eram de acord cu ideea de a pleca din România pentru Coreea de Sud, dar nu puteam da cu piciorul unei şanse atât de uriaşe. Da, sponsorul meu era străin, era din Coreea de Sud. Acceptasem ideea, iar la câteva zile am plecat alături de el.
Avea dorinţa să ajute cât mai mulţi tineri care nu îşi puteau găsi o slujbă, ca mine. Eu nu aveam o slujă propriu-zisă, ci eram ajutorul mătuşii mele.

Eram o persoană caldă la suprafaţă, dar rece pe dinăuntru, sau invers. Puteam renunţa cu uşurinţă la o prietenie, chiar dacă puneam sentimente puternice în ea. Toţi prietenii mei îmi spuneau să nu plec, să rămân în ţară, nu am ce să caut în Coreea,dar nu le-am ascultat micile rugăminţi. Niciodată nu m-a interesat ceea ce îmi spuneau ei. Robert îmi spunea că nu mă vede făcându-mi un viitor acolo, Alexandra îmi spunea că să nu plec, îi va fi prea dor de mine, Maria nu vroia să plec, dar niciodată nu mi-a spus asta în faţă. Toţi îşi exprimau părerile, majoritatea erau negative, dar am făcut cum am vrut. Am plecat. N-am regretat niciodată acest lucru. Cu toţii mă cunoşteau drept o tipă nebună, glumeaţă, care se făcea de râs doar ca să-i facă pe ceilalţi să râdă, care râde din orice şi mereu zâmbeşte. Ehh..Adevărul e că doar Maria şi Alexandra îmi cunoşteau adevărata faţă. Nu eram şi nu sunt respectuoasă, sociabilă sau politicoasă. Sunt săgetator. Asta poate spune multe lucruri despre mine. Sunt impulsivă, superficială, nerăbdătoare, emotivă, de un narcisism cât Casa Poporului, în unele cazuri.

Clipele pe care le petreceam in avion parcă erau milenii. 16 ore sau mai mult cu avionul era obositoare, plictisitoare. Mă înţelegeam cu sponsorul în limba engleză. Norocul meu a fost că m-a ajutat cu banii şi cursurile pentru limba coreeană, timp de un an,cât să mă pun pe picioare singura.

Momentele de nostalgie, mica emoţie care mă cuprindea din cap până-n picioare, asta e ce simteam atunci. Se anunţa aterizarea. Roţile avionului păşiră violent pe asfalt. Cred că mai merse 100 de metri, încetinind. Se opri şi fiecare om din acel avion îşi luă bagajul de mână si ieşi.
Aşteptam bagajul ala afurisit.Domnul Jung Hae Hae, căci aşa îl chema pe sponsorul meu, îşi aştepta bagajul lângă mine. Le luăm si ieşim din aeroport.O maşină neagra ne aştepta.

Ajunsesem la apartamentul la care eu trebuia să stau. Nu era mare, nu era mic, era bun pentru o persoană. Închisesem uşa de la intrare, mi-am aruncat cheile undeva pe canapea, iar apoi pe mine însămi. Îmi închisesem ochii şi am zâmbit. Aventura mea incepuse !


Acesta esti primul meu fic. Nu este perfect, ştiu asta. Vreau să mă perfecţionez. Sper că va plăcut acest prim capitol. E puţin cam scurt...darrrrr... Cuplul nu il dezvalui chiar acum..poate pe parcurs, poate il cel de-al doilea capitol Cam atât. Citire plăcută !

Capitolul 2.

Ziua următoare mă trezisem din cauza unui lucru : telefonul suna ca un nebun. Mă ridicasem buimacă de pe canapea in căutarea mizerabilului.Era Maria.
-Mdaaa ?
-Ce faci ? Ai ajuns bine? Cum e acolo ? Sunt băieţi frumoşi?
-Ştii cumva cât e ceasul ?
-Nu contează cât e ceasul!
-Maria, e ora…
-Am o veste importantă ! Peste câteva zile vin si eu in Seoul ! Abia aştept !

Maria era mai entuziasmată ca niciodată. Coreea era ţara în care vroia să locuiască, în care să se căsătoreasca.Ştia coreeana, cunoştea bine cultura şi tradiţiile, ştia totul despre Coreea de Sud.Era îndrăgostită de ţara asta.

După câteva zile, o aşteptam pe Maria împreună cu domnul Jung. Nu înţelegeam pe moment de ce venise şi el, dar apoi am aflat că el dorea să o lanseze pe piaţă. Maria era talentată, avea o voce fenomenală, dar nu a avut un mare success în România. Iar cum de s-au cunoscut cei doi, nici până acum nu ştiu.Am avut un noroc imens, tipa avea să stea cu mine. O cunoşteam de când aveam 6 anişori, ştiam ce-i poate face pielea.

Începusem cursurile de limba coreeană. Făceam câte 4 ore pe săptămână, plus ce mă mai ajuta şi Maria acasă. Învăţam repede, dar mai aveam de lucrat cu accentul.

Ahh, şi încă îmi aduc aminte de ziua în care l-am întâlnit.Era după-amiază. Domnul Jung, eu şi Maria mergeam către sediul dânsului. Era un om de afaceri, eu doar atât ştiu. Paşii noştrii se auzeau pe coridorul lung, bine luminat.Intrăm într-o camera curată, cu 5 băieţi stând pe o canapea din piele.Toţi îşi întorc privirile către noi. Se uitau oarecum ciudat la mine si la Maria, dau aşa mi s-a părut mie. S-au ridicat si s-au prezentat. Bineînţeles, eu vorbeam in engleză cu ei, nu ca Maria, care vorbea in coreeană cu ei.Primul era Onew, apoi Jonghyun, Minho, Taemin si Key. Engleza lui era atât de bună, zâmbetul lui era unu radiant. Faţa lui îmi intrase in minte, ca o poză. Domnul Jung luă aer în piept si începu să vorbească :
-Băieţi, domnişoara Maria va fi cea de care v-a trebui să aveţi mare grijă. Aş dori să o învăţaţi tot ce ştiţi, este de acum eleva voastră.
Da..Maria muncise mult ca să devina faimoasă, iar acum se afla la mijlocul drumului. Aceşti 5 cântăreţi vor avea mare grijă de ea şi o vor ajuta să-şi îndeplinească marele vis.

Domnu Jung ieşi. Ne aşezasem pe aceea canapea şi băieţii o îi puneau diferite întrebări Mariei. Ea ştia cine erau, erau SHINee, o faimoasă trupă de băieţi după care erau înnebunite foarte multe fete, dar se abţinea cu toată puterea pe care o avea ca să nu facă ceva fanatic şi să îi sperie. Telefonul meu suna, dar eu eram într-o altă lume, mă gândeam la nebunia prin care Maria începea să treaca.
-Andreea, telefonul, tuşise Maria.
-Ohh, da. Mulţumesc că mi-ai spus.

Era colega mea din facultate, Elise. Jumătate franţuzoaică, jumătate româncă, Elise făcuse facultatea în România, dar apoi a plecat în ţara din care ea provenea. Vorbeam cu ea în franceză, iubeam limba, iubeam ţara, am avut ghinionul de a o vizita doar de două ori.

Elise mă suna pentru a-şi anunţa reuşita. Găsise corpul unui cavaler templier, pe lângă Castelul Chinon.Mă bucuram pentru ea, îmi era o bună prietenă şi un camarad de excepţie.Îmi doream să calătoresc cu ea,îmi era ca o soră şi chiar dacă a plecat, vorbeam săptămânal.
-Mă bucur pentru tine, Elise. Chiar îmi pare rău, nu pot să vorbesc chiar acum. Te sun eu, pa !

După o oră, Maria se hotărî să plecăm. Făceam atunci cum spunea ea, pentru că atunci era vorba doar de ea. Maria pusese ochii pe Taemin, pe mezinul trupei. Îi plăcea de el la nebunie, era timid, era inocent.

Începeam să mă plictisesc la culme acasă, singură. Maria era la repetiţii cu acei băieţi, iar domnul Jung era în căutarea unei echipe. Câteodată mă întrebam de ce am acceptat, nu făceam decât să stau.Mă gândeam să renunţ şi să plec în căutarea unei adventuri, alături de buna mea prietenă, Elise, in minunatul Egipt.

Fusesem plecată, într-o seară, pentru câteva ore. Vroiam să plec acasă, dar nu înainte de a face câteva cumpăraturi,mici suveniruri pentru cei dragi. Ghinionul meu a fost acela că in ziua aceea plouase, iar seara, când am ajuns acasă, eram plină din cap până-n picioare de mult noroi. Mda,un idiot m-a stropit cu maşina când aşteptam la semafor.Intrasem liniştită în casă, ştiind că sunt singură acasă, dar nu dădusem atenţie faptului că uşa era descuiată. Ca să ajung la camera mea, trebuia să trec prin sufragerie. Surprizăă! Nu era doar Maria, erau si cei 5 băieţi. Îmi era puţin ruşine, eram jegoasă, obosită, nu aveam un chef de vizite. Maria îmi văzu pungile cu suveniruri in mână. Se apropiase entuziasmată către mine, iar în engleză îmi spuse :
-Ohh, nu trebuia să-mi faci atâtea cadouri.
-Iaa mâna ! Nu sunt pentru tine.Sunt pentru cei de-acasă. Mâine plec.
-Pleci ? De ce pleci ? Hai măăă, mai stai. Abia ai venit.
-Degeaba am venit dacă n-am ce să fac. Plus că m-am plictisit îngrozitor, vreau acasă, nu-mi place aici, iar domnul Jung nici măcar n-are o echipă formată..Aşa că mâine plec.

Se uita ciudat la mine, la fel ca şi prietenii ei. Înţeleseseră tot ce am spus, dar era adevărat. Nu-mi plăcea, limba era prea grea, iar acolo nu aveam niciun prieten.Eram un mic „forever alone”.Eram câteodată foarte nehotărâtă, dar simţeam că trebuie să plec.
Era oarecum ciudat că Maria nu s-a opus prea mult, simţeam că plănuieşte ceva. Da, aşa era. La fel ca şi ea, şi eu aveam o voce frumoasă, dar de care nu am profitat mai deloc. Maria avea un plan, iar aşa ştia că mă va ţine mai mult alături de ea. M-a pus să le cânt, să cânt o ultimă melodie înainte de a pleca. A insistat mult, m-a rugat, mi-a jurat că nu mă va mai ruga dacă voi cânta atunci. Nu îmi dădusem seama pe moment, ba chiar acum, când îmi scriu memoriile.

Am inceput să cânt, iar băieţii erau cu gurile căscate.Nu îmi plăcea să cânt prea mult de faţă cu ceilalţi. Key, blondul, se uita la mine, iar eu fierbeam în interiorul meu. Mă ruşinasem şi acest lucru se vedea pe faţa mea. Dispărusem destul de repede din sufragerie.Doamne, de ce m-am lăsat aşa uşor de manipulat de către Maria ?
~~~~~

Acesta a fost capitolul 2. Nu am prea mult timp ca sa scriu, dar imi voi face. Sper ca va place Spor la citit