Frozen Tears

Subiect: Frozen Tears Mar 09 Apr 2013, 22:01

Capitolul 1

- Intrebari fara raspuns-

Sunt exact ca un fulg de nea care cade din cer, dar nu se mai ridica niciodata inapoi. Defapt chiar asta sunt. Un fulg fragil de nea.Voi cadea pe pamantul rece, imi voi pierde stralucirea, ma voi topi, voi disparea. Nu ma voi putea impotrivi in niciun fel. Voi privi cum lumea din jurul meu face tot ceea ce nu pot eu visa macar sa fac. Nu pot vorbi cu nimeni, nu pot auzi vantul care adie in fiecare zi, nu pot vedea soarele care rasare in fiecare dimineata. Voi simti doar cum o forta puternica ma coboara din norul meu pe care il numesc casa. M-as opune, dar nu ma voi putea misca. E ireal cum tot ce ma inconjoara imi poate influenta viitorul in doar cateva fractiuni de secunda. Traiesc doar pentru a simti cum ma voi prabusi pe pamant. Unii vor avea mai mult noroc ca mine, altii mai putin. Unii vor sfarsi zdrobiti de o masina, altii vor sfarsi inecati in vreo balta pe marginea atrazi. Mai sunt si fulgi de nea care vor ajunge sa formeze adevarate troiene de zapada si dupa, isi vor gasi sfarsitul in mainile calde ale vreunui copil care se bucura de prima zapada din an. Eu nu stiu cum imi voi trai ultimele clipe din viata. Dumnezeu m-a vrut in cer doar pentru putin timp. Soarta mi-e predestinata. Sunt obligata sa mor doar la cateva secunde de la ,, decolarea" mea.

Si cand ma gandesc ca oamenii, cei care au tot ceea ce isi pot dori, vor sa ajunga in locul meu, in locul nostru. Sa zboare ca fulgi de nea, liberi, dar nu se gandesc ca noi traim doar cateva minute. Suntem sortiti esecului. Este frumos sa zbori , dar este ingrozitor sa te prabusesti. Nu totul dureaza la nesfarsit. Fiintele numite ,,oameni" au o viata intreaga de trait. Pe cand noi nici nu putem numi ceea ce avem. Nu am avut destul timp sa ma gandesc la un cuvant potrivit care sa poata descrie tot ceea ce voi trai eu. Singurul care imi vine in minte este : AGONIE. Nu stiu cand norul nostru se va scutura si v-a fugi departe , iar pe noi ne v-a abandona. Singurul lucru pe care il stiu este ca noi von parasi locul pe care in numim ,, acasa" intr-o zi de iarna. Pacat ca nu pot vedea dincolo de portile acestei inchisori. As vrea sa stiu ce anotimp este afara acum sau cate zile ne mai desparte de la intalnirea cu gradul zero. Asa se numeste la noi prabusirea sau cel putin asa am decis sa o numesc eu.

E inevitabul. Ma voi prabusi. Azi, maine, poimaine... Cine stie? Eu una nu stiu cand mi-e scris sa cad. Nici cat timp voi apuca sa zbor nu stiu. Nu stiu mai nimic. Dar nici ca-mi pasa. Poata este mai bine sa ma prefac ca sunt indiferenta. Probabil n-ar trebui sa imi pun atatea intrebari, dar totusi de ce o fac? Vreau sa aflu raspunsuri doar punand intrebaru? Fac pariu ca daca in fata mea ar fi un om ar rade cu toata puterea acum. Ar rade doar pentru ca el sigur nu ar face asa. Omul ar cauta cu orice pret o metoda prin care sa isi gaseasca raspuns la toate intrebarile. Dar eu? Eu ce pot face? Nimic. Doar sa astept Cred ca asteptarea e raspunsul.Oricum pe mine asteptarea asta ma omoara. Vreau sa ies din inchisoarea asta. Din norul acesta care ma tine ostatica. Cu riscul de a ma prabusi. Vreau asta. Dar merita? Cateva secunde sau minute de glorie pentru mii de vise, de dorinte sfaramate de o cadere mortala. Nu prea am ce face. Trebuie sa ma obijnuiesc cu ideea. Asta este! Nu pot schimba cu nimic ceea ce se va intampla. Desii imi doresc, nu pot. Tragic, dar adevarat. Dar oare o sa ma doara? O sa simt ceva? E imposibil. Sunt doar o picatura de apa pura care se va transforma in gheata rece.

Doamne, ce n-as da sa ma eliberez vara. Sa nu ma mai transform intr-un fulg, sa raman o simpla picatura de apa. Sa cad pe fata unui om care sa ma dea cu mana la oparte. Dar norul in care stau acum este frig. Pare ciudat, nu pot vedea, nu pot auzi, nu pot mirosi, dar pot simti. Daca pot simti temperatura probabil ca pot simti si frica. Deci acum nu imi este frica. Dar daca o sa imi fie frica? Ce se v-a intampla cu mine? Nu inteleg de ce imi pun atatea intrebari, doar ca stiu raspunsul nu il voi afla niciodata. Irosesc timpul gandindu-ma la lucruri care nu imi vor permite sa le descopar. De parca am ceva mai bun de facut cu timpul ramas. Tot ce mai por sa fac este sa ma rog la un sfarsit cat se poate de nobil. Nu doar fiintele umane mor. Ia-ta ca si eu voi pieri odata cu gandurile care mi-ai dat destule de inteles. Desi sunt un simplu fulg de nea, am ratiune. Uneori ratiunea ucide, alte ori ea te ajuta.. Cred ca in cazul meu ratiunea ma face sa cred ca sunt inutila. Cu un singur fulg nu se face iarna, nu ? Cum cu o floare nu se face primavara.

Uneori ma gandesc la cum ar fi daca as avea infatisarea unui om si sensibilitatea lui. O sa fiu o fata, sa pot rade, sa pot zambi. Cum e oare sa plangi cu lacrimi reci sau sa vorbesti cu cei din jurul tau? Cat n-as da sa aud muzica, sa vad cerul plin de stele sau intunecat si innorat. Cat de dulce este oare primul sarut pe care il primesti timid? Cum este sa visezi? Cate intrebari fara raspuns. As vrea si eu sa trec prin tot ce trece un om. Chiar si de greutati as fi mandra sa trec. Dar nu se poate . Sunt fericita macar sa stiu ca unii au aceasta sansa. Sansa de a fi copil, sansa de a trai cu gandul ca dorintele tale se pot implini. Dar dorintele mele? Usor, usor isi vor gasi sfarsitul in bratele destinului si se vor stinge impreuna cu mine pe un drum pustiu.

Subiect: Re: Frozen Tears Joi 11 Apr 2013, 14:57

Capitolul 2

- Ganduri prabusite-

Cred ca momentul asteptat a sosit. Casa mea pare agitata. Probabil acum voi parasi imparatia aceasta albastra. Nu cunosc notiunea de ,,timp " . Nu stiu sa aproximez in secunde, minute sau ore cat am asteptat de la conceperea mea pana acum. Poate au trecut ani sau poate nu.Poate au trecut luni sau poate nu. Tot ce pot sa fac este sa imi dau cu parerea. Pana la urma nimeni nu imi va spune cat am stat aici. Si mai mult ca sigur nimeni nu va intelege niciodata prin ce trec eu. Ma gandeam uneori ca poate doar celelalte picaturi de apa simt la fel si ma inteleg. Poate simt si ele pericolul care duhneste in aer ca si mine de altfel. Si eu simt asta. Pericolul de a ma transforma intr-un fulg superb de nea si de a sfarsi zdrobita de primul meu contact cu lume de dincolo de nori.

M-am saturat sa astept. Desii mi-e frica sa cobor pe pamant asta imi doresc.In fond este ultima varianta care m-ar putea elibera de tot ceea ce simt si sunt acum.Dar totusi, m-am plictisit sa tot astept la infinit. Vreau sa cunosc si alta lume.O noua lume care inseamna sfarsitul existentei pentru mine. Dar mai mult de atat imi doresc ca nu numai eu sa-mi aud gandurile care ajung intr-un final sa-mi creeze o stare de nervozitate. Cred ca daca as putea vorbi, acum as tipa. Ce pacat! Eu doar imi pot imagina cum este sa vorbesti sau sa auzi. Mie mi-a fost dat doar sa-mi aud gandurile pe care nu le pot stapani nici de cum sunete balnde care mangaie auzul uman. Dar asta e! Nu ma pot impotrivi si chiar de-as vrea sa o fac nu stiu cum ar trebui sa procedez. Oricum am invatat sa ma impac cu acest gand precum si cu altele care nu vor sa-mi dea pace. Parca ma bantuie.

Admosfera de aici imi da o stare de neliniste. Norul, scumpa mea casa, se scutura din ce in ce mai tare si din ce in ce mai repede. Voi cadea, stiu sigur. Asta se va intampla. Cred ca era si timpul. Stau si astept sa simt frigul care imi va schimba starea de agregare. Deodata simt cum o forta puternica ma trage in jos. Cred ca norul ma scutura si pe mine odata cu restul fulgilor de nea. O raceala cumplita ma cupride. Am inghetat instantaneu. Dar acum nu mi-e frig. Probabil ca sunt si eu o parte din tot ceea ce se intampla acum. Insfarsit zbor ca o pasare. Ma simt mandra de asta, dar nu imi pot da seama cati metri mai am de parcurs pana la intalnirea de gradul zero. De ce nu mi-e frica? Intr-un fel ea acum face parte din mine. Ma clatin dintr-o parte in alta, dar nu vad nimic. Nici nu stiu cum arata un fulg de nea, dar ma simt frumoasa, implinita , puternica. Tocmai, mi-am atins telul pentru care am fost creata.Am ajuns sa imi traiesc momentul meu de glorie. Macar atat merit. Atat si mai sper ca sacrificiul meu nu va fi in zadar. Poate voi aduce un zambet pe buzele unei fete la fel de fragila ca mine. Acum simt cum incet, incet cobor. Ma las purtata de vantul la care decat pot visa sa il mai intalnesc inca odata. Cred ca mai am putin si am sa ma prabusesc impreuna cu gandurile mele si ce imi doresc cel mult este sa pot deveni om... O fata fragila ca un fulg de nea...

Fan-fic blocat din cauza inactivitatii. Ultimul post dateaza din 11 aprilie, noi aflandu-ne in 1 iulie.
Daca doresti sa il redeschizi, poti anunta un critic/moderator.