Buna buna, deci dupa multa vreme miam luat inima in dinti , si am postat si eu primul meu fic , sper sa va placa , nu fiti duri stiu ca am multe grasele si  nu ma prea pricep cu drescrierea si alte chesti dar voi da tot ce pot sa va placa,

Lectura placuta!

Capitolul 1 Un nou inceput.

 "Dragostea cand e curata nu lipseste niciodata, nu-s nici ziduri , nici poveri s-o opreasca nicaieri ; dragostea cand e fierbinte arde-n ochi si-arde-n cuvinte...."



              Intr-o zi de vara , cand razele soarelui bateau cu putere pe fereastra unei incaperi spatiuase , in aceasta se aflase o fata  cu o infatisare ciudata , care statea alaturi de tatal ei.Statea cu picioarele indoite sub ea si se sprijinea de tatal ei care o tinea in brate, in timp ce se uita pe fereastra la oameni ce treceau , cu ochi ei mari ce tradau o intelepciune de om matur.Era o fata atat de timida in cat nimeni nu se astepta sa vada o astfel de privire pe fetisoare ei.Ar fi fost o privire de copil de doisprezece ani, iar Sakura Haruno avea saisprezece ani.Adevarul era ca intodeauna visa si se gandea la lucruri ciudate si chiar nu-si putea aminti ultima data cand nu se gandise la iubirea curata.
            In acest moment se simtia ca un copil care cauta iubire ori de la parinti ori de la o persoana necunoscuta , in mod deosebit se gandea ce lucru ciudat este ca poti sa fii intr-un moment in India, sub soarele puternic, apoi in mijlocul oceanului, dupa care sa te trezesti intr-un vehicul ciudat, pe strazi bizare , unde ziua era la fel ca noaptea.Gandise ca acest lucru era asa de enigmatic incat se cuibari si mai bine langa tatal ei , care era o persoana atat de buna la suflet era bland si dragastos in acelasi timp, pentru ea asta era o dragoste curata.
     -Tata! spuse ea cu o voce domoala simisterioasa , apoape soptita. Tata!
     -Stiu ca o sa iti fie greu, raspunde Hiro , tragand-o mai aproape  de el si uitandu-se la ea.La ce se gandeste Sakura?
     -De ce? sopti Sakura , cuibarindu-se si mai tare langa tatal ei.Spune-mi , tata , de ce?
    -Pentru ca ..., deja putea sa spuna un cuvant,  sefu meu ma va trimite inapoi in Japonia, am vorbit cu matusa ta Tusanabe si vei sta pe perioada veri la ea in New York
    - Dar ... , incepuse dar nu mai putuse sa continue.
    - O sa fie bine , o sa vezi, dupa ce termina de spus Hiro se ridica din patul moale unde a stat mai bine de o ora se indreptandu-se cu pasi marunti spre iesire, pe chipul lui ce putea citi tristetea si regretul
              Si desi avea doar saisprezece ani , ea stia ca el se simtea trist spunand asta.Mama ei murise la nasterea , asa ca nu o cunoscuse vreodata si nici nu-i era dor de ea. Tatal ei drag era singura ruda de pe acest pamant care intotdeauna se jucasera impreuna si tinusera foarte mult unul la celalalt acum ca aflase ca va pleca pe perioada veri in New York la matusa ei , simtea cainima ei e rupta in doua
            Dupa aproximativ doua zeci de minute in care a tot privit tavanul de un alb imaculat se ridicase si pornira spre baia, pornind apa cald si intrara in cada simtia cum un fior o stapunge din toate incheieturile, se tot gandea Cum o sa ii fie in aceste trei luni fara tatal ei?, dapa mai bine de 10 minute de relasare  se intinse in patul ei drag si pornise spre tara viselor unde ea era stapan peste tot ......
                                                    Va urma!
Nu fiti duri , sper sa va placa

Bună draga mea :>
Mă bucur că ai hotărât  să postezi un fic >:D<
Cum a zis și R∆IN un fic trebuie să aibă minim 25 de rânduri, însă nu te descuraja fiind prima oară se iartă cu condiția să nu  se mai repete :X
Ficul chiar îmi place, descrii bine pt o începătoare, dar mă deranjează greșelile de tastare/ortografie  te rog doar să corectezi un capitol înainte de al posta ^_^
Aștept next și te rog să mă anuntsi :X

Capitolul 2



            Trecuse apoximativ 2 zile de cand ma-m mutat in New York , la matusa nu cunosc pe nimeni si imi displace lucrul asta, viata este cruda cateodata si nu ai cum sa te inpotrivesti.
Mă ridic din pat şi bag nitro până la baie, unde-mi fac siesta de dimineaţă. Mă întorc în cameră şi mă duc direct la dulap pentru a-mi alege o ţinută adecvată pentru o prima plimbare prin parc. Stând aşa minute întregi în faţa dulapului mă hotărăsc! Datorită faptului că este vară şi afară e foarte cald şi frumos am să iau un tricou negru, o fustă albă cu tente de bej şi în picioare o pereche de pantofi alb cu negru şi cu o funtiţă drăguţă. Astăzi se pare că sunt tare office!
Părul de culoare roz mi-l las liber şi îl îndrept puţin pentru a face o prima impresie bună ( celor ce nu mă cunosc ) iar ca machiaj, hmm, doar puţin rimel şi pe buze un ruj roşu!
După ce termin, mă uit în oglindă şi sunt mândră de ce văd! Îmi iau o geantă si telefonul pentru ori ce eventualitate , şi cobor la parter unde o vad pe matusa savurand   o cafea. O  salut si ii  spun că voi mânca în oraş asta ca să nu deschidă subiectul '' Fata mea, tu nu mănânci nimic ?! '' şi ies vijelios din casă pornind cu paşi calculaţi spre parcul din apropiere. Pe drum gândul îmi zboară la diverse lucruri.. cum ar fi:
În viaţă avem parte de schimbări. Unele ne înalţă, iar altele ne doboară în genunchi şi ne lipesc de pământ. Toţi avem parte de asemenea momente. Dar nu toţi ne raportăm la fel. Unii aleg să înveţe ceva din ele, alţii să rămână blocaţi în acele etape. Cu timpul, acele răni ajung să se infecteze şi chiar să miroase urât. Dar nici măcar atunci, acei oameni nu sunt pregătiţi să ceară ajutorul spre vindecare. Rămân jos, întinşi şi se uită mereu spre rănile care se fac tot mai urâte şi mai mari. Cu cât trece mai mult timp, cu atât mai greu se vor vindeca acele răni. Răni care te opresc din a trăi o viaţă normală, răni care te opresc din a avea relaţii sănătoase şi care mănâncă din tine puţin câte puţin, aşa ca şi lepra.
                Sufletul îţi e în genunchi, ochii în lacrimi şi te apasă o durere pe care nu ştii cât o vei mai putea suporta. Nu ştii dacă în ziua următoare nu vei claca. Dacă se va sfârşi totul. Vei simţi poate dorinţa de a pleca. De a se sfârşi totul. E greu, dar nu muri puţin câte puţin…
Ţi-ai făcut planuri pe care acum le vezi cum se spubleră în faţa ta. Cum se topesc… îţi vin în minte fel şi fel de gânduri. Te gândeşti că nu eşti buna de nimic. Că tot ce-ţi propui, oricum nu reuşeşti. Aşa că… ce rost mai are. E greu, ştiu, dar nu muri puţin câte puţin…
Ai fost părăsita. Sentimentul groaznic de abandon îţi circulă prin fiecare fibră a corpului. Crezi că e ceva în neregulă cu tine. Că toată lumea îţi întoarce spatele exact când începi să pui suflet. Că tot ce mai vezi din oamenii pe care îi iubeşti este spatele… E greu să nu o faci dar… nu muri puţin câte puţin.
Din nou ai fost rănita, trădata,  dezamăgita .  urâta,  batjocorita,  ocolit. E mai simplu să nu mai simţi. Să te închizi în tine şi să uiţi de orice fel de sentiment. Fie el bun, fie rău. Ţi-ai dori ca inima să aibă un buton pe care să apeşi când vrei să opreşti funcţionarea ei. Şi apoi, când eşti pregătit, să o reporneşti. E greu să nu te pierzi în astfel de idei. Numai că dacă nu mai simţi, mori puţin câte puţin. Nu o face.
            Vei realiza că cel puţin o dată, oamenii vor arunca în tine cu pietre, îţi vor săpa gropi şi te vor înjunghia pe la spate. E aşa de simplu să-ţi pierzi astfel încrederea în oameni! Atât de simplu… Dar o dată cu încrederea pierdută, o dată cu ea, va pleca şi viaţa ta. Vei începe să mori puţin câte puţin. Nu muri.
Mulţi îşi vor dori să o faci. Vor dori să mori puţin câte puţin. Să dispari din graficul lor şi să nu le mai “încurci” planurile. Pur şi simplu să nu mai fii. Da, unii asta vor dori. Dar tu nu o face. Zâmbeşte. Bucură-te de ce-ţi oferă viaţa. Iubeşte. Iartă. Speră. Crede. Şi nu în ultimul rând, sufletul meu scump, trăieşte. Da! E atât de simplu să mori puţin câte puţin. Dar tu, da TU, trăieşte
              Eu.. Sakura Haruno, la vârsta de 16 ani, am suferit cât pentru un bărbat sau o femeie de 80, scumpul meu tata s-a mutat in Japonia si eu in New York, pentru ce?, pentru bani nu-i inteleg de ce unii sunt orbiti de tot si de toate lucrurile aste , bani si femei chiar nu-i inteleg de loc.Prin urmare, trebuie să avem grijă şi la modul în care trăim. Dacă nu vrei să te trezeşti în faţa unei situaţii în care să spui că ţi-ai fi dorit să fii diferit, ascultă bine! Caută să fii un părinte bun, petrece timp preţios cu copii tăi şi arată-le ce înseamnă cu adevărat un om de caracter. Încearcă să fii exemplul potrivit şi un model demn de urmat. Preţuieşte-ţi părinţii, ascultă-i şi respectă-i. Nu ştii cât de repede zboară timpul, cât îi vei mai avea sau nu în viaţa ta. Nu lăsa loc pentru regrete. Încurajează-ţi şi sprijină-ţi sora sau fratele. Nici nu ai idee cât de mare nevoie are de ajutorul tău şi de vorbele tale de îmbărbătare! Lasă-i să ştie că eşti alături de ei. Spune-i persoanei pe care o iubeşti, că o iubeşti. Acum, nu în 5 minute sau mai târziu. Când deschizi gura, păzeşte-ţi cuvintele care ies din ea. Dacă nu ai ceva bun de spus, mai bine nu spui nimic. Când începi să te enervezi, calmează-te şi acţionează înţelept! Mai aşteaptă să treacă o zi!
            


Sper sa va placa , cred ca e mai bun decat primul capitol, multumesc pentru com , am incercat sa il fac mai lung
Lectura placuta

FanFic inchis la cererea autoarei.