Fără cuvinte

Subiect: Fără cuvinte Mier 17 Apr 2013, 18:55

Vreau să meţionez că acest fic nu-mi aparţine. Mi-a placut mult, dar nu este al meu. Nu îl plagiez, sper să vă placă aşa cum mi-a plăcut mie. Lectură plăcută. Fără cuvinte 78717

Capitolul I - Strange outset

Mă bulversează neîncetat imaginea galopantă de acum. În realitate, în ficţiunea gândurilor încâlcite, în vise..e mereu acolo. Şi de fapt mereu a fost în ultimii ani. Mereu am fost fascinată de acest loc, de locul de care aparţineam, dar de a cărui drept am fost privată. Dar toate au un rost. Nimic nu mi-ar fi modificat în mai bine timpul petrecut departe, adică acea copilărie perfectă. M-ar fi ajutat mai mult la conturarea personalităţii mele, la adaptarea unui ritm de viaţă accelerat, cum e aici. Dar mă voi obişnui complet. Nu e o promisiune,e o exigenţă.
Aproape opt luni de când am aterizat aici şi încă sunt ameţită. Se vede în comportamentul meu. Şi nu, nu băusem nimic aseară. Încercasem şi varianta asta în primele săptămani.. „pentru încurajare”. Mare greşeală. Mai degrabă rămâneam la hohotele de râs urmate de întrebări stupide, continuate cu alte hohote de râs mult mai asurzitoare şi finalizate cu comentarii acide. Toate însoţite bineînţeles de fâstâcelile şi penibilele blocaje din nefericitul meu discurs de apărare în faţa acelor ochi de vultur care îmi vânau fiecare mişcare inutilă de a ieşi cât mai onorabil posibil din situaţia în care mă băgasem. Eram şoricelul naiv care tocmai se lăudase calm că nu îi place brânza, mănâncă doar frunze. Şi toate astea pentru că afirmasem nonşalant într-un pub că nu vreau nici o băutura, pentru ca nu consum alcool .Nimic exagerat de altfel, dar dacă eram oriunde altundeva decât în locul unde dacă până la 15 ani nu ai intrat într-o coma alcoolica sau nu ai fost la dezintoxicare măcar de doua ori.. clar, eşti anormal. Exact.. tărâmul tuturor posibilităţilor – America. Dar asta a fost ca o gura de sirop amar fata de doza de arsenic primita după încercarea eşuata din seara următoare în care am vrut să „îmi iau revanşa” – să şterg pata care îmi „murdărise orgoliul”. După doua înghițituri eram praf.Ca să nu-mi amintesc senzaţia fizica de a doua zi, întregita de „suportul moral” al noilor mei prieteni, care deşi erau la fel ca mine, nişte peştişori mici de acvariu care au ajuns într-un ocean aglomerat .. din care dacă scapi de rechini, probabil te pierzi prin imensul din faţa ta, ei se acomodau mult mai uşor, se descurcau mult mai bine.. fata de mine, care mă încurcam constant chiar şi în inofensivele alge, care mă împiedicau să ţin pasul cu ei..
Cu greu reuşesc şi acum să ţin pasul chiar dacă doar o urmăresc –imaginea – pe geamul maşinii. Nici taximetristul care conduce cu 150 km/h nu mă ajuta foarte mult. Nici condusul şi nici faţa lui.. Haosul , agitaţia.. şi interminabile dureri de cap – mă copleşeau constant în ultimul timp.
- Nu eşti de aici, nu?
Întreabă taximetristul brusc şi zâmbeşte cu subînţeles. Cu siguranţa s-ar fi simţit mai bine râzând în hohote de comportamentul meu infantil, dar trebuia să respecte totuşi formalităţile programului de lucru. Clientul, oricât de cretin, tot client e.
Probabil îmi revenise faţa de fraiera care am avut-o şi când am descoperit în prima zi, tot printr-un geam al maşinii, giganticul oraş, clădirile interminabile, străzile perfecte, netede ca un patinoar, magazinele în exces, reclamele ..modeste ale magazinelor – de dimensiunea blocului meu din copilărie de altfel.. Şi mai ales agitaţia produsa de o aglomerare sufocantă care la noi în ţară nu o găseai nici la un concert gratis cu artişti internaţionali..şi cu băutura gratis. Plus ca aveam senzaţia că mă uit la un concurs de cross, nu la nişte oameni, simpli muritori, care.. totuși..mai trebuiau să şi respire. Da.. cu siguranţă iar căscam gura şi mă uitam ca un copil obişnuit cu un singur leagăn prăfuit din faţa blocului şi ajuns deodată în Disneyland. Eram la fel de copleşita şi acum de imaginea care nu trebuia să mă şocheze la fel ca în primul moment în care mi se infățișase.
De fapt, prima dată e impropriu spus. Am trăit.. aici. Prea puţin şi prea mică pentru a mă ajuta acum acea perioadă.O perioadă pe care mi-aş fi dorit din suflet să persiste, dar care acum îmi trezeşte durere doar datorită senzaţiei de lipsă care mi-o aduce. Un an.. poate puţin mai mult. Atât am mai avut parte de mediul asta. Dar pentru ochii unui copil prea fraged de aproape un an, toate astea nu au valorat nimic. La fel ca şi amintirile din acea perioadă– zero.
- E aşa de evident?
Răspund stânjenita după destul timp în care am încercat să mă adun. Am măcar certitudinea ca nu mă înroșisem.Aproape niciodată nu o fac. Mare noroc. Dar care din nefericire compensează cu stângăcia jenanta care mă caracterizează uneori, şi e atât de stresanta, ca un post-it lipit în frunte pe care nu îl pot dezlipi.
Şoferul se uita o clipa fugar la mine, schiţând un zâmbet care părea ca e de înţelegere, dar de fapt cred ca era de compătimire, şi apoi își concentrează din nou atenţia la trafic.
Mda..cu siguranţă a crezut ca e o întrebare retorica. De parcă altceva putea fi.Dacă e evident..?! Mai evident cred decât Ferrari-ul negru care ne depășeşte. După care bineînţeles ca iar m-am holbat, la fel de subtil ca acum câteva clipe – adică deloc. Domnul bineînţeles ca nu își schimbase mimica feţei deloc. Pentru el era ceva normal, nimic nou.Atât maşina superba, cât şi reacţia mea imbecilă.
- E identică fascinaţia fiecărui nou- venit, şi aproape zilnic am de-a face cu câțiva. Rar am văzut persoane puţin impresionate. Dar e uşor să te adaptezi, asta e cel mai bine.
Nou – venit? Depinde ce înţelegea el prin asta. De fapt, cum să nu fii impresionat. Parca erau cu vreo 500 de ani înaintea noastră.. Hmm..greşită aproximarea. Mult mai mulţi ani de atât. De ce naiba se mai numeşte Europa Bătrânul Continent dacă dezvoltarea era jumătate –cel puţin de unde vin eu-, şi cu tot timpul clar favorabil ei? Cat despre al doilea aspect.. mai uşor m-am adaptat la orele depresive de mate, fizica, chimie din liceu decât aici. Cel puţin..până acum. Doar din aceasta cauza regret privarea mea din acest loc. Pentru ca trebuia să mă adaptez, şi pentru ca era greu uneori.
- Sper să mă pot obişnui complet, până acum mi s-a părut dificil.Dar.. trebuie să reuşesc.De fapt nu trebuie dar aşa ar fi cel mai optim..
Hmm..vorbeam singură? Cel mai probabil. Fără sens? Normal că da.
- Dacă nu mă expulzează până atunci datorita calamitaţilor iminente care le pot produce.
Încep să rad aiurea, dar fără să ştiu de ce rad. Taximetristul avea o faţă inexpresivă, rece.
- Ăăă.. şi mă uit în jos intrigată. Era o glumă..
Tot faţa de piatră o avea..
- Stiţi..glumă..şi încep să gesticulez aiurea.
Nici o schimbare.
- În momentul acesta poate reacţia recomandată ar fi să râdeţi. Şi silabisesc „r â d e t i”..Trebuia să anunţ asta înainte poate până la sfârşit îmi ieşea totuşi,şi îmi dau ochii peste cap îmbufnată.
- Foarte nostim. Sunteţi o actriţa desăvârşită.Bolborosi printre dinţi.
Mă analiza mai atent şi detailat,încruntându-se. Probabil credea ca sunt vreo terorista, încerca să găsească asemănările cu Bin Laden.
- 11246 Magnolia Blvd, North Hollywood CA. Am ajuns. Zâmbi discret
Am expirat profund.Aleluia! Fără Bin Laden, fără terorism,fără politie. Asta da noroc.Pentru ca aici te puteai aştepta la orice.
- A.. aici mergeaţi. Sigur. Vedeţi ce spirit bun de observaţie am?V-am citit din prima. Şi rânji mulţumit.
Hmm.. era vreun spital de nebuni prin zona sau ce abera atunci?
- Aici e partea din spate. Va sfătuiesc să intraţi pe uşa de aici. Aveţi mai multe şanse decât prin fata. Mult succes!
Mă întorc cu faţa spre clădire şi încep să-l imit mormăind în timp ce mergeam fără să vad pe unde..”Mult succes!” Sigur,sigur. De ce să intru prin spate? Era vreo capcana? .. Şi în clipa aceea mă opresc cu capul direct în uşa gigantica, auzindu-se un gol puternic.. ..dar nu ştiu dacă în uşa, sau în capul meu.. care răsuna insuportabil ca gongurile din coride . Mai trebuia să dea drumul la taurin şi gata. Pachet complet. Bingo! Uşi de sticla – preferatele mele.
Îmi duc mâna la cap, de parcă asta ar opri balansarea imaginii care dansa în el.Ca în desene animate..clar. Parca aveam în fata un glob de discoteca, strălucitor. Probabil era uşa. Şi strălucirea.. nu, nu, Crăciunul nu era sigur, deci beculeţe din instalaţiile artificiale nu erau. Stele verzi? Mai plauzibil.
Locul se opri încet din mişcarea sâcâitoare. Reuşesc să citesc anunţul de pe uşa : „Intrare privata, aşteptaţi persoana din interior pentru acces”. Şoferul şi sfatul lui stupid. De parcă ar fi contat la o expoziţie din domeniul artei şi designului pe unde intri.
Vad umbre în dreapta . Aa.. patru..sau.. sase.. ,..mai clar, multe perechi de ochi, parcă mă găureau cu privirile uimite, ironice şi plictisite în acelaşi timp – diversitatea la ea acasă . Le studiez calma. Doar un stol de găşte băgăcioase. Albe, de ziceai că sunt dubluri în filmul Casper – oare erau date cu pudra sau cu faină ? – , şi cu buzele umflate şi roşii de aveai impresia ca tocmai şi le-au prins în uşa. Ce să mai, erau numai bune de pus în loc de semafor. Era mai uşor să le observi pe ele decât alte indicaţii rutiere de stop. Le priveam năucita aşteptând să chicotească. Nu.. cred ca ori sunt pietrificate, ori proaste, de tac şi nu profita de moment.
- Um.. verificam rezistenta geamului. Şi bat demonstrativ în el, uitându-mă plictisită.
Deja eram obişnuită. Deja ştiam ce urma. De parcă nu mă întâlnisem de sute de ori cu situaţii de genul. Situaţii penibile şi râsete ironice. Dar acum devenisem imună la ele.
- Serios!?
Una răspunse, şi veni spre mine, apropiindu-se mult şi uitându-se arogantă. Mă uit beată de la norul albicios care se formase în faţa ei din cauza mişcărilor rapide şi îmi ţin respiraţia,pentru a nu risca să inspir varul ce puhaia în jurul ei. Eu făceam haz de necaz,desigur, crezând ca lovitura mă făcuse să vad distorsionat,şi imaginaţia o luase razna, sperând că ele sunt de fapt distribuitoare de la Mc Donald’s. Puteai să juri de la distanţă că sunt surori gemene cu clownul de la ei. Mă înşelasem însă.
- Şi eu aveam aceeaşi problemă. Acum încerc clanţa.Şi rânji ironic,începând imediat toate să râdă în hohote.
Mda.. Foarte comică era!Faţă de ghips. Înghit în sec, dezgustată, pentru a-mi reveni.
- Asta e bine, pentru că în caz contrar ar fi crezut cei dinăuntru că a aruncat cineva cu o pungă de făină din cauza urmei care rămânea. Şi mă strâmb.
Mai era până la Halloween, şi nici noapte nu era pentru a bântui acum. Cineva trebuia să le aducă la realitate pe fetele astea,clar.
- Noi ..suntem fane adevărate, originale, de aceea.
Fane? Fanele cui? Ale fantomelor?
- A! Şi se cheamă machiaj artistic, inculto!
- Poate “straturi de fard înghesuite” vrei să spui.
Scoate un strigăt de nervi şi frustrare.
- Bine, reformulez, „depăşirea saturaţiei cosmetice”. Şi mişc din cap resemnată după ce îmi dau ochii peste cap.
Mi-am dat seama, gata. Expoziţia era de artă modernă, și ele erau promotoarele picturii naive. Un fel de mascote, probabil. Altă explicaţie logică nu găseam.Le trecusem pe toate prin filtrul analizei .
- Invidioaso! Nu suporţi că eşti atât de ştearsă faţă de mine.
- A, dar îţi stă foarte bine, recunosc. Zici că eşti în viaţă. Zâmbesc ironic şi aştept nerăbdătoare reacţiile.
Ea se uita pierdută în gol. Gata cele două minute de luciditate?
Una dintre ele ţipă brusc,uitându-se agitată spre altă parte a clădirii ,iar sunetul mă lovi de parcă ar fi zgâriat cu unghiile o tabla. Apoi au dispărut într-o secundă toate. Poate iniţial , termenul de turmă ar fi fost mai potrivit.
Mă întreb pe cine văzuseră. În fine. Bine ca au plecat.
Mă uit la clădirea modernă şi uriaşă din faţa mea. Uite un loc unde cultura e apreciată. O galerie cu expoziţii într-un loc atât de impresionant asta demonstrează nu? Importanţa care i se acordă. Pentru momente ca cele care vor urma imediat ce se deschidea uşa şi intram merita să te bucuri, fără să te mai gândeşti la părţile rele .Minuni decorative..Adevărata artă. Linişte, inspiraţie. Şi dacă mai întâlneam şi pe unul dintre marii arhitecţi sau disagnerii a căror carieră am studiat-o, deja era un vis îndeplinit.
Aud în spate zumzete obositoare. Mă întorc şi rămân uimită de grupul impresionant care venise. Oare sunt şi ei studenţi? Sau într-adevăr pasiunea pentru frumos se afla în mulţi? Mda. Bineînţeles că grupul meu vesel nu ajunsese. Au spus că nu ajung la timp şi de ce şi-ar fi încălcat vorbele? Oricum,bine că stabilisem să ne vedem înăuntru.
Aud ceva şoptit în spate şi deja îmi imaginam ce urma. Întorc capul. Majoritatea se holbau, logic,aşa cum prevăzusem.Nu am stat să analizez privirile lor prea mult, să văd cauza. De obicei îmi era greu să mă uit în ochii oamenilor. Mai ales când ei nici nu păreau să aibă intenţia de a fi mai subtili,măcar.
Am observat fetele însă . Majoritatea dintre ele erau atât de aranjate, machiate, pregătite. Eu mai renunţasem din obiceiurile asta. Când am văzut moda de aici în primele zile, mi-am dat seama ca ce sens are să mă complic? Aici e ok să mergi şi cu o punga în cap, sau un ozn în miniatură pe post de pălărie. Stilul ales era decizia ta şi cu cât mai excentric, cu atât mai bine. Sau pe de alta parte, cu cât mai natural,nestudiat, cu atât mai frumos.
Toate erau cu fuste scurte, strâmte, cu bluze generoase. Parca vroiau să impresioneze pe cineva. Dar.. aveau pe cine?! Greu de crezut. Poate sunt doar maniace ale modei..sau ale kitch-ului. Ca să nu mai vorbim de coafurile impozante, cu onduleuri, bentiţe şi forme ciudate, extensii & co.
Eu eram într-o rochie simplă albă de pânză ,până deasupra genunchilor,strânsa în talie şi cu un imprimeu ciudat pe marginea fustei,făcut de mine – nişte stropi coloraţi din vopsea textila adică-, cizmuliţe scurte de vară – deşi era toamnă, mijlocul toamnei mai exact- , şi o jacketa grena spre mov. Cu gentuţa mica, gen postaş. Părul prins într-o coadă lejera pe o parte şi sus o împletitura simpla, copilărească. Machiaj discret, fără să atragă atenţia. OK. Poate de fapt eu eram ciudata. Trecând în revista astea, aşa pare. Nu era prima data când se întâmpla asta. Dar mie nu mi se părea aşa aparte.. Stilul meu vestimentar era ..altfel,recunosc. Amestec de nuanţe ciudate uneori, de materiale, de piese vestimentare opuse ca stil,personalizate uneori de mine..
Bine, poate ca eram ciudată acum,dar doar faţă de ele. Nu mă interesează. Nu îmi pasă asta. Faţă de multitudinile de personaje pe care le întâlneai aici, nu eram eu oaia neagră totuşi. Vorbeau atât de repede şi erau entuziasmate. Își verificau machiajul în mod obsedant de îmi venea de acum să le bag oglinzile pe gat.
- De abia aştept să intru! Visul meu cel mai mare e pe cale să se realizeze! Sper să fie şi el.
- Trebuie să fie!
- Eu când intru prima data mă duc să îl caut şi nu îl mai las să îmi scape când îl găsesc.
Era vreun artist atât de frumos de trezise atâtea pasiuni? Probabil ca nu, dacă aveau gusturi la băieţi ca la haine. Dar poate mă înşel. Sună bine. Ador stilul ciudat de viată și personalitatea artiştilor.
Cheia se aude în uşa şi un val de ţipete porneşte instant. Parcă erau ceasuri care aveau alarmă cu cheiţă, setate identic. Capul îmi vâjâia, nu puteam să mă concentrez. Când uşa se deschise, un start de lumini puternice şi orbitoare porni. Era război?! Mai lipseau mitralierele doar. Erau blitz-urile de la camerele foto. Sa fi găsit oare explicaţia luminiţelor magice de mai devreme? Era delir în jur. Începuseră să se împingă şi eu eram undeva la mijloc. Mă făceau afiş.
Un bodyguard uriaş ieşi şi îi împingea cu ciuda pe cei care îndrăzneau să vina spre el. Dinăuntru un grup de vreo zece fete iese, toate plângând şi cu machiajul întins. OK. Ori tema expoziţiei avea vreun subiect sensibil şi emoţionant ori şoferul malefic avea dreptate. Aici e vreun spital pentru cei cu probleme. Nu ştiu de ce cred că ştiu răspunsul deja.
Uşa se elibera şi toţi încep buluc să se împingă şi să se apropie pentru a intra. Eu o iau în sens opus şi încerc cât pot eu să ies din ei, împărţind coate în stânga şi în dreapta, dar era atât de inutil. Parcă erau de plastic. Îmi venea să îi bat cap în cap de nervi. În zadar tot, într-un moment am simţit cum oasele se îngustează şi cum nu mai am aer. Parca eram un braţ de haine mototolite şi împinse cu forţa în maşina de spălat.
Uşa s-a închis şi imediat a încuiat-o, blocându-mă inăuntru. După momentul de revenire la normal, privirea mi se opreşte pe cizmuliţe. Erau într-o stare deplorabilă. Îmi venea să plâng lângă ele. Sau să îmi iau revanşa de la needucaţii ăia.
Ridic capul nervoasă,bombănind lucruri nu tocmai ortodoxe, când o imagine şocantă mă izbeşte

Subiect: Re: Fără cuvinte Mier 17 Apr 2013, 19:17

Iupy!Sunt prima!Imi place foarte mult ce ai scris, e foarte intresant.Sa ma anunti la next.Te kiss

si spor la scris in continuare!

Subiect: Re: Fără cuvinte Mier 17 Apr 2013, 21:07

Mmm, nu este al tau, spui ... Si ce daca, imi place acest prim capito. Nu am inteles prea multe, dar abia astept sa vad ce se intampla incontinuare. Sper sa nu renuti si la celalalt fic al tau, imi plac ambele. Anuta ma si pe mine data viitoare. Iti urez spor la scris si laidei. Kiss.

Subiect: Re: Fără cuvinte Joi 18 Apr 2013, 18:57

Bunaaaaaaaaaa!
î Luuuu, Lu, Lu!
Ihihi, cum suna!! :)))
Hm, nu prea mi-am dat saeama despre ce este vorba,
dar imi place cum ai inceput.
Ideea, hm, cum am mai spus nimic de spus la acest capitol.
Astept continuarea, anunta ma si pe mine.
Kiss si multe imbratisari.

Fan-fic blocat din cauza inactivitatii. Ultimul post dateaza din 17 aprilie, noi aflandu-ne in 1 iulie.
Daca vrei sa il redeschizi, poti anunta un critic/moderator.