Capitolul 1
-Dorinta mortii

Zi de zi, ora de ora, clipa de clipa aceleasi zgomote insuportabile pentru sufletul meu. Fiecare lovitura, fiecare palma ce o primea ea imi lovea inima lasand in urma cicatrici adanci. Stau ghemuita pe un scaun din camera mea si privesc pe fereastra. Pe fundal se auzeau zgomotele mamei de durere si sunetele loviturilor lui Ichigo.Lacrimile sunt pe chipul meu alb siroaie si nu stiu cum as putea sa opresc durerea ce ma inconjoara. In toata casa era acelasi zgomot, zgomotul frici si al suferintei. Nu exista colt in casa unde sa nu fi plans. Dar jur aici si acum ca fiecare lacrima ce am varsat-o din cauza lui si fiecare lovitura primita de la el le voi razbuna! Traiesc in calvarul asta de 4 ani, mai exact de cand a fost ucis tatal meu de catre Scorpionii Negri. A fost ucis cu sange rece de catre Yozuka, seful Scorpionilor, pur si simplu pentru ca il considera o amenintare.

Tatal meu a fost primul sef al Scorpionilor deci eu am crescut printre mafioti si crime. Scorpionul Negru, cum este poreclit Yozuka, i-a ordonat lui Ichigo sa ne tina pe mine si pe faptura care mi-a dat viata inchise, practic sechestrate in propria casa. Imbibata in teama, in frica pentru ziua ce are sa urmeze hotarasc sa pun capat acestei vieti mizerabile. Imi ridic chipul din pamant si imi inlatur acele cateva suvite de par rosu de pe ochii mei verzi ademenitori. Ma indrept timid si incet catre camera mamei unde stiam ca este lucrul ce avea sa ne salveze pe amandoua, stiam ca intr-o zi va trebui sa il folosesc. Intru in camera iar usa scoate un scartait asurzitor. Sper ca Ichigo sa nu fi auzit.. Ridic salteaua patului din lemn de brad si scot de acolo un pistol si o cutie cu gloante. Il incarc si ma pregatesc sa imi croiesc drumul catre libertate.

Sunetul pasilor mei era tradat de podeaua ce scartaia din toate incheieturile, totusi casa asta este veche. Ma aflu in capatul de sus al scarilor pe un intuneric sinistru iar mirosul lacrimilor plutea in aer. Era destul de obisnuita cu bataile omului asta, daca as putea sa il numesc asa. Cobor incetisor scarile astfel incat sa nu imi auda miscarile si odata ajunsa jos incarc pistolul ce scoate un zgomot si ii atrag atentia barbatului ce avea mana infipta in parul blond al mamei mele. Privirea lui rece care nu trada nici un sentiment se atinteste asupra mea. Ridic arma si i-o indrept catre tatuajul cu un scorpion negru facut in dreptul inimii. Acela era semnul ca facea parte din mafia Yozuka. Isi retrage mainile din parul mamei mele si le baga in buzunar. Statea nemiscat ca si cum stia ce are sa se intample si isi astepta resemnat moartea. Privirea mea de smarald era indurerata si atintita in ochii sai de culoarea cafelei.

Mai aveam nevoie de un singur impuls ca acest om sa cada secerat la pamant de catre un glont. Degetul meu aratator se plimba nestingherit pe tragaciul rece pana cand...impulsul a sosit. Zgomotul impuscaturii rasuna acum in toata casa. Pe jos zace trupul neinsufletit al barbatului care ne-a tinut sechestrate timp de 4 ani, barbatul care nu avea mila de fetita acea ce striga din rasputeri sa ii lase mama in pace. Acum am crescut, am 18 ani si am reusit sa scap de el. Parul blond al mamei este ciufulit si incurcat iar corpul este sprijinit de peretele bucatariei. Chipul ei angelic plin de lacrimi ma priveste cu mandrie si teama...! Privirea verde, un verde stins imi analizeaza amanuntit fiecare gest aruncand din cand in cand o privire cadavrului de pe podea.

Ca veni vorba de cadavru, ma gandesc unde il pot duce fara sa-l gaseasca nimeni. In mintea mea murdara rasare o idee. Prind corpul de picioare, mai exact de gleze si incep sa il tarasc incet pana in pivnita unde l-am si ingropat. Ies de acolo plina de sange si pamant si urc repede la mine in camera pentru a imi face un dus urgent. Picaturile de apa imi loveau nemiloase pielea fragila iar amintirile nu ezitau sa apara. Clipele minunate petrecute alaturi de familia mea cand mergeam la picnicuri in diferite locuri si prietenii copilariei mele...
Cred ca este timpul sa ma prezint. Numele meu este Shika si nu cred ca este nevoie sa va mai povestesc despre mine. Am parul rosu iar privirea de un smarald nestins. Ma mandresc cu corpul meu cu forme conturate si cu pielea fina fara urma de imperfectiuni.
Ies din dusul cald, imi iau pijamalele mele subtiri caci afara este vara si intru in patul meu din lemn de brad sub patura pufoasa de culoarea piersicii. Trebuie sa ma odihnesc caci maine va fi o zi incarcata, oficial ne vom intoarce in Tokyo si vom parasi definitiv America.
Nu mai astept mult caci pasesc incet dar sigur catre lumea viselor.!

Va rog sa lasati comm cu parerile voastre despre ce ar trebui sa mai schim. Vreau ca intr-o buna zi sa fie perfect!
Va saluta Angelyy!!! Pupici!!!