CAP.1. Visezi negresit
 Îmi place să văd lucrurile astfel:" Să nu îţi pese de nimic in realitate şi să te prefaci că te implici în ceva.".
Teatru ieftin sau scump..? Să te porţi diplomat cu persoana nepotrivită,o mare greşeală... Mai ales când îi observi comportamentul jignitor şi criticant.
Izbucneşti şi te prefaci că te deranjează?
Probabil că nu.O aduci pe calea cea dreaptă? Da, o laşi să-şi descarce propriile concepţii neplauzibile.
 Mă bucur când văd cât-un personaj din desenele animate "de poveste" şi îţi aduce aminte de copilărie. Copilărie pe care ai avut-o în casă şi afară,alături de amicii tăi din copilărie, de prietenii aceia inocenţi,care nu se gândesc la nişte chestii deocheate,cum sunt acum în ziua de azi. Un singur cuvânt care descrie turma "absurditate. Iubesc complexitatea asta a vieţii si evoluţia celebrală pe care o poate avea un om. Cât de multe informaţii pot fi stocate într-un om. Ştiu că mă plâng şi m-am plâns mereu, chiar am început să îi enervez pe unii cu mofturile mele de copil fără trecut,care are de gând să se gândească numai la superioritate,să ajungă aşa mare şi tare,încât, să nu îl poată ajunge nimeni. Ca de obicei,ceilalţi zic "vise tată..." . Nu că mi-ar păsa atât de tare,dar,când tânjeşti după ceva,toţi ceilalţi,încep să te facă să renunţi.Să nu iţi mai pese şi să îi bagi în seamă cu nişte chestii normale.Speranţe şi vise,ăghen. Să vrei să schimbi ceva "în" oameni? Nici pomeneală. Să te deschizi în faţa cuiva, pe care simpatizezi? Doar de tine depinde .Monologhez dar nu îmi pasă. Prea mulţi "de obicei" si prea mulţi "ceilalţi","accentuez" ceva. dar nu ştiu ce. Nici nu vreau să aflu,subconştientul fuge de mine şi eu fug după el,dacă îl prind îl...,daca el tot mai aleargă înseamnă că şi-a pus "baterii". Deja,încep să îmi aduc aminte de nişte priviri. Încep să le evit. Încep să le consum pe ale mele in oglindă ca să am mai multe. Ce văd la mine, în ochii mei, la faţa mea, la felul în care arăt? Nu îmi pasă,de aceea le-am şi enumerat. Nu îmi pasă cum arăt, nu îmi pasă ce spun alţii, nu îmi pasă multe şi a început să nu îmi mai pese nimic. Mă sufoc şi nu ştiu cum să alerg dupa viaţă. Mă trezesc, mă uit la ceas , iar îmi pun capul pe perna în semn că nu am chef de nimeni şi nimic. Visez ceva frumos, parcă ceva ieşit din comun. Ceva care să nu mă ţină cu ochii închişi şi să mă facă să visez în cotinuare,ci ceva care se întâmplă în momentul de faţă şi se intâmplă în continuare,brusc,visul dispare.Speranţa odată cu el. Mă întristez ca un "deştept" de copil ce sunt. Îmi aduce mama şi cu tata aminte că trebuie să mă duc la şcoală. Îmi pun caietele în ghiozdan,îmi aduc aminte ca am teme la română, matematică, informatică şi engleză+de învăţat la geografie, chimie şi biologie.Ce să mai zici,te bucuri numai când auzi dar barem atunci când vezi şi "disperi".Ajung în clasă, colegii mei plini de energie,încep să ţipe ca nişte primate prin clasă ,iar eu îmi pun liniştit ghiozdanul în bancă. Caut liniştea,dar ea pleacă, şi se duce,fără întoarcere.Şi chiar aşa e. Uneori mă uit la unii oameni şi îmi vine un gând trist în minte " Eu de ce nu sunt ca ei? Atât de vesel şi zâmbitor? ",întrebarea cade odată cu lacrimile din suflet. Iubirea asta, pe care o au unii faţă de ceilalţi, mă scârbeşte. Ori mă scârbeşte că sunt atât de josnici, încât să îşi arate unele sentimente pe care i le poţi arăta şi unui copac,ori sunt atât de proşti, încât îi vezi cum se uită unul la altu', ca la o piatră valoroasă. Iubirea adevarată,nu se naşte o dată cu o discuţie, ci o dată cu cunoaşterea,cu schimbarea,cu frumuseţea. Toţi cei din ziua de azi văd iubirea ca pe ceva prostesc. Ca pe o cârpă. Măcar gestul contează, dar gestul ăsta, e mai jignitor ca atunci când vezi pe cineva care vorbeşte cu precipitaţi sau că nu ştie să se comporte cu alţii.
    SFARSITUL CAPITOLULUI .

Incorporare

 Alinierea tuturor gândurile omeneşti sunt în unele momente pe atât de clare precum la fel incandescente. Puterea minţii încă nu a fost descoperită în totalitate de către oameni şi nici nu va fi descoperită în veacul omenirii.Totul depinde doar de un curs fluid al cuvintelor şi sentimentelor,care curg în aceeaşi ruputură paradoxală.

                                                                 **                                                                        

  Picăturile de sânge şi lacrimi din inima oamenilor depăşiţi de pura activitate psihologică a majorităţii oamenilor dintr-un colectiv,sunt acum desfrânate de tristeţe şi de moarte adiacentă de scopurile fiecăruia. Drogurile minţii sunt cele care rup orice legătură interumană,de la dorinţa de a face rău până la dorinţa de a nu mai face nimic. Totul se sfârşeşte o dată cu dispariţia oamenilor pe care poţi conta în orice moment de-alungul vieţii.
  Vântul bate năprasnic. Un sunet cald de ploaie începe să spele inimile reci ale manipulaţilor.Toţi oamenii încep să caute sensul vieţii,sensul puterii şi al plăcerii .Totul se destramă.

CAP.2.Răzvrătire
 
 Totul începe cu un nimic,iar nimicul se termină cu totul. Starea de somnolenţă a umanităţii începe să ia o culoare închisă. Totul începe să decadă spre opusul a ceea ce ar trebui să fie. Opusul lumânărilor care ard şi fierb cu ceară scurzândă. Opoziţia este ceva care se întâlneşte tot timpul în minţile oamenilor şi se petrece într-un anumit interval de timp. Totuşi,cu ce folos?
 
 
 
                                                                 ~~~~
 
 Focul arde în inima lui,iar vântul îi alină privirea plină de ură pură. Ură pe care i-o distribuie cu teroare acelei persoane. Acelei persoane pe care o cunoaşte numai prin prezenţa oarbă a acelui om. Vântul îi suflă în părul lui negru. Se lasă seara iar el tot stă în ploaie. O adoră. Nu se mai poate despărţi de ea. O pictează,o cântă,o scrie. Spărgătorii de nuci,sunt făcurţi numai pentru un singur lucru,dar nu tot timpul,ceva se poate folosi doar pentru un singur scop. Un zâmbet,sclipeşte în ploaie. Nu este cineva anume,ci o ceva anume. Sângele începe să curgă în ploaie. Balta de sânge se năruie peste inima băiatului iar acesta îşi schimbă masca şi cu un ţipăt înduieşător,vede viitorul. Vede totul. Vede nimicul. Vede realitatea. Vede iluzia. Ajunge să nu mai vadă absolut nimic. Rămâne orb,pentru totdeauna. Totul o ia din nou de la început iar moartea devine viaţa.

Edit!
Hey..îmi place ficul tău foarte mult , dar ar avea un aspect mai draguţ dacă nu ai scrie două capitole unul după altul)e doar un sfat)
În orice caz, ideea este frumoasă, aştept next :*