Acest fic mai apare pe un site, postat tot de mine.

Capitolul 1- Primul pas, evadarea


Ura padurea. Ii ura peticele de umezeala si intuneric. Ii ura nesfarsitul amestec de copaci si boscheti. Totul asa muribund… pana si creaturile vii urmarindu-si neincetat viitoarea lor masa, la un esec distanta de viata. Avea sa moara. Stia asta, nu cu intentia unica de suicid sau cu disperarea fara speranta a blestematului, ci cu simpla resemnare a unui suflet ce stie ca este la numai cativa pasi de libertate. Aici, in duhnindul, intunecatul si al naibii de umed loc, avea sa moara. Nu isi cauta moartea. Daca ar fi putut, ar fi evitat-o. Veneau dupa ea acum, o vanau.

Putea sa auda Haita aproape, venind pe urmele ei. Latrau zgomotos napustindu-se spre locul in care era ea. Dar ajunsi acolo nu l-au vazut, mirosul i se mai simtea inca in aer, dar vag. O cautau prin tufisuri, prin copaci, dupa miros sau zgomote. Era de negasit. Convinsi ca n-o vor mai gasi, s-au dat batuti.
………………
Fugeam spre rau. Un urlet asurzitor s-a auzit din dreapta mea, atat de aproape ca i-am simtit vibratia. Am virat bursc la stanga si mi-am continuat cursa. M-am aplecat si am prins viteza. Eram mai rapida decat un lup. Tot ce trebuia sa fac era sa alerg rapid si in cea mai mare liniste, sa nu fiu auzita de Haita. Cata vreme nu mai picam in alte capcane, puteam s-o fac. Sunteul apei curgatoare s-a intensificat pana cand a acoperit orice alt zgomot facut de animale si nu numai. Unde era raul ala? Il puteam mirosi, il puteam auzi… dar nu-l puteam vedea. Tot ce puteam vedea era doar poteca intinzandu-se inca vreo treizeci de metri. Si dincolo de cei treizeci de metri? Nimic. Asta insemna ca pamantul se prabusea in rau, asta credeam. Fara sa incetinesc, am alergat spre capatul cararii. Apoi, la mai putin de zece metri, o silueta s-a avantat din marginea padurii si s-a protapit in calea mea.

Toate cele patru picioare ale mele s-au intins in fata, precum franele unei masini care scapa de sub control. Am surprins o imagine de blana, o stralucire de canini si m-am pregatit de atac. Un racnet de furie a spart aerul noptii. M-am orpit brusc din inaintare. Cunoasteam acel racnet. Adulmecand, am prins mirosul atacatorului meu si am inteles de ce nu ma atacase.

Intorcandu-ma m-am uitat in ochii lui profunzi. Acum aveam certitudinea, Sasuke venise sa ma salveze. Nu puteam sa cred ceea ce vedeam. De unde sa stie unde eram sau noaptea in care aveam sa fug? Doar nu statuse in padurea asta periculoasa pana acum?

Probabil si-a dat seama ca sunt cuprinsa de ganduri si a marait: nu e momentul acum.
S-a indreptat spre nord-est alergand usor iar eu l-am urmat vreo doi kilometri. O jumatate de ora mai tarziu, am adulmecat un miros distant de drum. Vremea sa ne transformam.

………………
Chiar dupa ce m-am transformat la loc, am ramas in ascunzatoare. In timp ce Sasuke a iesit dincolo de desis, m-am lasat pe vine acolo, ascultand fosnetul frunzelor moarte. Auzul meu nu era asa de bun acum , in forma umana dar era destul de folositor fiind inca mai bun ca al oamenilor. Timp de doua luni n-am stiut daca o sa-l mai vad vreodata. Timp de o noapte nesfarsita, m-am gandit chiar ca putea fi mort. Am ingenunchiat, sau am cazut la pamant cu inima batand, nu cu anticipare, ci mai mult de frica. Nu stiam cum sa dau ochii cu el. Era ca si cum un strain ma astepta si nu eram sigura cum sa reactionez, dorind nimic mai mult decat sa ma ascund aici pana cand pleca. Nu era vorba ca voiam sa plece Sasuke. Pur si simplu... imi doream ca Hinata sa fi fost acolo. Nu era ingrozitor? Dorind un fel de bariera, temporara, intre mine si si reintalnirea cu el, cel pe care-l iubeam? Langa Sasuke m-am simtit mereu confortabil, in largul meu, bine dispusa. Iar acum ma simteam de parca ma confruntam cu un strain? Ce cretinitate era asta? Dar chiar ma mustruluiam singura pentru comportamentul meu bizar, nu puteam sa-mi fac curaj sa ma duc la el. Mi-era teama. Teama ca voi vedea ceva lipsind din ochii lui, ca voi vedea urme din privirile pe care le arunca oamenilor sau celor din Haita. Priviri pline de ura, de scarba. Sasuke s-a oprit din plimbat.

-Sakura? m-a chema el bland.

-Mmmm… nu am nimci de imbracat.

Dintre toate lucrurile stupide pe care le puteam spune, asta era categoric in fruntea listei. Ma asteptam ca Sasuke sa cada pe spate de ras. N-a facut-o, n-a scos un sunet, doar s-a intins si mi-a dat mana. Am inchis ochii, am luat-o si l-am lasat sa ma traga afara.

Am cautat sa aud zgomote de oameni si am auzit numai ropotul inimii lui. Mi-a intins de dupa un copac o rochie oribila, genul ala de care se gasesc in reviste, deloc stilul meu. Dar cum nu aveam altceva, am acceptat-o.

-E un restaurant la vreun kilometru si jumatate. Luam masa cum trebuie acolo. Mai intai, totusi, va sugerez sa mai puneti niste haine pe voi.

Asta era Hinata, sefa grupului de varcolaci din care facem parte. Am pufnit in ras, tipic pentru ea, ma tinusera inchisa intr-o celula doua luni si prima ei grija era daca ma hranisera cum trebuie. Hianata nu era genul sa alerge sa ma intampine ca apoi sa ma cuprinda intr-o imbratisare de bun venit si sa-mi spuna ca i-a fost dor de mine. Dar cand mi-am aruncat bratele in jurul ei, m-a imbratisat si ea si a murmurat ca e fericita sa ma vada. Pentru mine acum era destul.

-Nu-i nici o graba sa vorbim, a spus ea. Cu totii sunt nerabdatori sa te vada dar mai intai, ingrijire medicala. Apoi dus, mancare si odihna.

Sasuke a lasat privirea in pamant si si-a cerut scuze. Hinata i-a aruncat o privire peste umar. Acum se legau toate. Sasuke isi cerea scuze pentru ultimele saptamani, cand a plecat pe cont propriu.



Sper ca e ok capitolul sau inceputul. As avea nevoie de macar o parere, dar pana atunci cred ca o sa incerc sa scriu urmatorul capitol, poate v-a placut.

Capitolul 2- Al doilea pas, recuperare

Dupa examinarea si curatarea nenumaratelor mele rani, Hinata mi-a cusut ranile. Sigur, v-ati putea intreba cum se facea de avea ac chirurgical si ata la indemana, dar Hinata ar fi plecat intr-o calatorie mai degraba fara periuta de dinti decat fara trusa medicala - or ea era foarte constiincioasa in legatura cu igiena. Din experientele trecute, a invatat sa ia trusa medicala aproape de fiecare daca cand iesea cu mine si Sasuke. Aveam un obicei in a transforma si cele mai inofensive evenimente in urgente medicale, ca atunci cand ne-am dus la teatru si-am sfarsit cu mana dreapta fracturata- prostia mea sincer, dar Sasuke incepuse.

Am convins-o pe Hinata sa nu-mi bandajeze inca ranile. Un dus fierbinte mi se parea mai important. Dupa ce m-a cusut si m-a avertizat sa nu le ud prea rau, am sarit in baie. Cateva zeci de minute am stat nemiscata, lasand apa fierbinte sa curga peste mine, indepartand ultimele ramasite ale noptii trecute. Cand usa de la baie s-a deschis, nu m-am intors. Sigur, vazusem multe filme de groaza, dar niciun intrus cu cutitul n-ar fi trecut de Hinata, iar eu stiam ca nu ar fi deschis ea usa. Aveam deci mai multe sanse sa dau peste un criminal cu cutitul in mana decat peste ea. Dupa ce s-a inchis usa de la dus, degetele ma gadilau pe solduri. Am inchis ochii si m-am sprijinit de Sasuke. Era asa bine sa stiu ca era aici, langa mine. Avand inca cincisprezece ani iar el saisprezece, nu urma sa avem vreo alta relatie intima, nu inca cel putin. Dar fiind varcolaci ne vedeam destul de des in pielea goala si ne-am obisnuit.

L-am simtit aplecandu-se inainte, intinzandu-se dupa sampon. Cand mi-am ridicat fata in sus, mainile lui s-au indreptat spre parul meu, degetele lui trecand prin prin parul meu roz si necarliontat, mirosul puternic de sapun parfumand aburul.

- Te rog nu-mi spune ca ai terminat, l-am apostrofat eu inca atarnand pe spate in bratele lui.

-Ti-as face eu una ca asta? a chicotit el.

Am ezitat o fractiune de secunda. Stomacul imi ghiortaia.

-Scos din scena de sunca si clatite, a declarat Sasuke. Din nou.


Am iesit fara sa ne deranjam sa punem un prosop macar pe noi. Eu m-am imbracat cu singura rochie pe care am gasit-o, una din dantela si m-am intins pe pat. Am inchis ochii sa ma bucur, doar pentru ca sunt aici, cu el. Dar am simtit miros de sunca aproape de mine si ceva presandu-mi buzele.
-Mmmmm!...

-Asta-i pentru mine sau pentru sunca? mi-a soptit el in par.

Inainte sa-i pot alina orgoliul, mi-a intins o clatita impaturita. Cand am terminat, mi-am ingropat fata in pieptul lui, am inspirat si am oftat.

-Mirosi atat de bine.

El a chicotit a zecea oara in dimineata asta.

-Ca sunca?

-Nu, ca tine. Mi-a fost asa dor de tine.

A rasuflat surprins. Nu vorbeam asa de obicei. Daca spuneam ca mi-e dor de el, urma de obicei si o poanta. De ce? Pentru ca mi-era teama, teama ca recunoscand cat de mult inseamna pentru mine, ii voi da puterea sa ma raneasca chiar mai rau decat o facuse cand m-a transformat, -i drept din greseala in urma cu numai trei ani. Dar copii supravietuiesc mai bine transformarii decat adultii. Dar de ceea ce ma temeam era stupid, bineinteles. Stiam exact cat de mult il iubeam si cat de mult ma iubeste. Singura persoana pe care o prosteam eram eu insami.

-Mi-a fost teama....m-am trezit ca-mi recunosc eu vocea spunand ceva ce nu voiam sa fie spus...

-La fel si mie, mi-a spus el sarutandu-ma pe crestet. Cand am realizat ca ai disparut...

M-am dat jos din pat si i-am aruncat lui Sasuke blugii. Cand si-a deschis gura sa protesteze, am ridicat un deget si i-am aratat fereastra apoi usa de la camera Hinatei, apoi l-am dus spre buze. El a inteles. A deschis incet fereastra si a desfacut oblonul. Apoi, in timp ce Hinata probabil astepta rabdatoare sa spunem ceva, am scapat in padurea invecinata.

Ne-am intins pe iarba si am inchis ochii. Prima incercare seducatoare de somn m-a cuprins. Somn. Somn neintrerupt. M-am rotit spre Sasuke, zambind somnoroasa si lasand valuri de somn sa ma toropeasca. Apoi m-am dezmeticit.



-Nu putem dormi aici, am spus eu. Nu suntem in siguranta.


Buzele lui Sasuke mi-au mangaiat fruntea.

-Voi sta treaz, draga.

Am deschis gura sa comentez, dar vocea Hinatei, ciudat, deloc nervoasa, s-a auzit de la distanta.

-Puteti dormi amandoi. Sunt eu aici.

Am ezitat, dar Sasuke m-a tras din nou langa el, cuprinzandu-ma si sprijinindu-mi capul cu bratul sau. M-am cuibarit la pieptul lui si-am adormit.

Imi pare rau pentru asa mult dialog, o sa incerc sa-l mai reduc si sa descriu mai mult si mai bine.

Supeer tare ! Sa pui repede Nextu' ca de nu te pap ! A si daca poti sa ma si anunti !

Buna! Imi place ficul tau, este dragut! N-am inteles multe lucruri, dar sper sa inteleg din urmatorul capitol. Imi place relatia dintre Sasuke si Sakura! Astrpt nextul si te rog anunta-ma cand il pui! Spor la scris! Te dulce!

Capitolul 3- Intalnirea


Se facuse tarziu, aproape apunea soarele cand Hinata a tras de noi sa ne trezim. Sasuke a marait ceva printre sforaieli dar nu s-a ridicat. Hinata ne-a scuturat mai tare.

-Da, stiu ca sunteti inca obositi, a spus ea auzindu-l pe Sasuke mormaind ceva neinteligibil.Dar Sakura trebuie sa vorbeasca cu ceilalti astazi. Nu mai pot mana inca o zi.

Intalnirea trebuia sa aiba loc in camera fratelui meu, Mark. Traversand padurea, l-am vazut pe Sasuke masurand aleea nerabdator. Parea ca are un baraj de intrebari sa-mi adreseze. Bineinteles ca era nerabdator sa afle totul. Fusesem in tabara inamicului, doar. Era de inteles ca avea sa rabufneasca cu intrebari despre inchisoare, despre rapitorii mei, despre ceilalti prizonieri. Ultimele doua luni au fost asa un talmes-balmes!

-Bine ai revenit! a tipat Mark din cealalta parte a parcarii.

M-am intors si l-am vazut alergand spre mine, ranjind. El nu e varcolac sau orice tip de supranatural. Se bucura de normalitate si de un par blond fabulos si ondulat. Ma privea cu ochii lui albastri, profunzi si inocenti trasmitandu-mi cat de dor i-a fost de mine.

-Ar trebui sa incepem intalnirea, ne-a indemnat el. Va fi cat se poate de scurta. Stim ca esti extenuata, Sakura. Nu te vom deranja pentru detalii in seara asta.

Inauntru, patru varcolaci sedeau la o masa. Uitandu-ma la ei, m-am simtit usurata- sau poate putin dezamagita- sa observ ca lipseau majoritatea. Cei prezenti erau Shikamaru, Naruto, Neji si Ten Ten. Asa cum o stiam deja, Ten ten, cea mai nonconformista persoana in viata pe care o stiam si de asemenea si cea mai buna prietena a mea, purta o rochita de vara, deloc potrivita pentru un varcolac, dar o lasam cu toii sa faca ce vrea.

-Am auzit ce s-a intamplat, a comentat Naruto ranjind spre mine. Prima victima a razboiului. Tine-o tot asa. M-ai facut gelos.

-Ar trebui sa fii, i-a intors-o Ten Ten.

Imediat dupa acest conflict inofensiv, le-am povestit. Nu prea voiam s-o fac, dar trebuia sa stie, ii lasasem deja sficient sa astepte.

-Cum am intrat intr-o astfel de situatie jenanta? Trebuie sa-mi marturisesc pacatul. O cursa pe drumurile laturalnice din apropiere a fost o distractie. Cum mergeam eu asa, bucurandu-ma de peisaj, mi-a aparut ceva in fata, ceva mare. Nu mi-am dat seama daca era un cerb, un om sau alt animal. N-am avut timp sa ma gandesc. Am reactionat. Am derapat spre sanga si imedia dupa ce am vazut sralucirea unei paduri, am intrat in primul copac. Inainte sa-mi revin, usa soferului s-a deschis, apoi m-am simtit purtata pe brate. M-am luptat cateva ore sa ma trezesc. Sa vad unde ma aflu si ce se intampla. M-am trezit intr-o celula... nu-mi venea sa cred. Mi-am scuturat capul ametita si lovita intrebandu-ma ce mi-au dat de nu ma puteam misca bine si nu puteam gandi limpede. Mai tarziu, mi-am dat seama ca ma drogasera. In fiecare zi faceau cate un test si de fieare data notau pe un carnetel. Imi dadeau sa beau diferite subsante, sa vada cum reactioneaza sau sa ma lupt pana la moarte cu cate un varcolac pentru a ne testa puterea si capacitatile. Eu am fost in situatia asta de doua ori. Am omorat doi dintre semenii nostril pentru a-mi salva mie viata. Dar printre rapitori, era unul caruia ii placea sa vaneze, pana la urma, m-a ales pe mine pentru vanatoare. Mi-a dat chiar si un avans de jumatate de ora. Daca nu ma intalneam cu Sasuke in padure, m-ar fi ucis cel mai probabil
.

Am inspirat adanc si m-am uitat atenta in jur. Nu eram suficient de odihnita sa ajut la intocmirea unui plan de salvare a varcolacilor si celorlalti prizonieri de acolo. Am vrut sa ma duc sa dorm, dar ceilalti m-am bombardat cu un buchet de intrebari la care n-aveam nici timp sa raspund. Enervata si obosita, m-am ridicat in picioare si am iesit din incapere fara sa mai zic vreun cuvant. Toti ceilalti erau liberi sa ia propria lor decizie. Eu hotarasem ca venise timpul pentru inca un somn bine meritat.

" Principalul nostru scop este sa-i oprim pe acei oameni, nu trebuie neaparat sa salvam pe cineva daca asta ne pune noua viata in pericol ." M-am gandit in timp ce ma schimbam in pijama. Dar ei fusesera colegi de suferinta cu mine. Nu-i puteam lasa. Aveam sa ma intorc.


............
Eram pe cale sa ma pun in pat cand Hinata a venit in camera mea. In acea clipa, am simtit nevoia de normal. Voiam sa fac lucruri normale, sa fiu normala, nu un nenorocit de varcolac. Ea s-a asezat pe marginea patului si a izbucnit in ras. Nu genul ei de chicot sau zambet rautacios, ci un hohot de ras care m-a speriat atat de tare incat era sa ma impiedic de propriile mele picioare.

-Sasuke, mi-a explicat ea dupa ce s-a mai linistit, dupa sapte ani inca il pot auzi perfect. Incercam sa pretind ca totul e bine, sa nu se afle de exmatriculare. Apoi, Naruto apare zbierand si anuntandu-ne pe toti: " Pe Sasuke l-au dat afara din scoala pentru ca spintecat un porcusor de guineea." Sasuke vine plangand in camera, se duce direct la Naruto, se uita in sus la el- erau de aceeasi varsta, dar Sasuke era cu cel putin un cap mai mic- si striga: " Era deja mort!..."

-Ceea ce explica totul, am spus eu fara sa ma mai mir de unde stia Hinata ca eu imi puneam acea intrebare...aceeasi din padure " Cum de era Sasuke acolo in noaptea in care am vrut sa evadez eu? "

-Absolut. Acum stii de ce nu se adapta, dar nici nu incerca. Antisocial. Sakura, Sasuke nu a avut o copilarie fericita si nu-i face placere sa vorbeasca despre asta. L-am vazut cu adevarat fericit si plin de viata numai in compania ta. Te iubeste, in felul lui. De asta a plecat sa te ajute sa evadezi, sa te salveze, fara sa spuna nimanui, nici macar mie si incalcand o multime de reguli pentru tine.

Capitolul 4- Intoarcerea

Doua zile mai tarziu, plecam de la motel. Ne intorceam. Petrecusem ultimele doua zile planificand. In cele din urma, Hinata fusese de acord ca avem toate informatiile pe care le puteam obtine si nu avea sens sa mai amanam. Planul era ca Hinata, Shikamaru si Kiba sa sa astepte in spate in timp ce Sasuke, Ten Ten, Neji si cu mine intram si curatam locul. Sasuke s-a apropiat de mine.

-Ce zici? Esti in regula cu asta? Sa intri inapoi? Ca daca nu...

................

Cand Sasuke si cu mine am scapat de pe terenurile inchisorii, folosisem principalul drum de acces. Evident, nu era cea mai sigura ruta. dar Sasuke n-a reusit sa gaseasca o alta. De data asta, foloseam un drum neingriit uitat cine stie de cand de cateva generatii de proprietari. Ten Ten il descoperise spargand actele de cadastru si unele prospectii vechi. Indiferent cum obtinuse informatia, ii eram recunoscatori. Vechile prospectii ne aratasera toate drumurile care traversau proprietatea inchisorii.

Pasul unu: inspectia terenului. Indata ce am ajuns destul de aproape incat sa zarim inchisoarea, ne-am oprit si-am dat roata perimetrului. Plimbarea noastra ne-a confirmat ca nu era nimeni afara.
Pasul doi: uciderea cainilor. Cand Sasuke fusese afara, descoperise unde erau tinuti caini. La doua sute de metri departare de inchisoare pe directia nord-vest. L-am lasat pe Neji sa-i ucida in timp ce noi am ocolit canisa, miscandu-ne in directia vantului.
Pasul trei: intrarea in inchisoare. Bine, acum lucrurile deveneau grele. Era o singura cale de iesire si de intrare. Usa din fata. Fara conducte de incalzire largi de un metru acoperite numai cu de un gratar de metal prins in patru surubele sau orice altceva de genul asta.

Sasuke nu descoperise doar locul unde erau caini folositi pentru vanatoare si ucidere, ci si prostul obicei al paznicilor de a fuma cate o tigara langa usa de iesire. Ne-am asezat langa cel mai apropiat boschete. Zece minute mai tarziu, un gardian a iesit si si-a aprins o tigara. Sasuke s-a oferit sa-l omoare. A sarit pur si simplu din tufis si i-a rupt gatul din spate. Abia terminase un sfert din tigara inainte sa-i vindece Sasuke de un obicei prost. Ten Ten si Neji i-au luat corpul. Aveam nevoie de el pentru sistemul de securitate.

Ne-am indreptat spre intrare, verificand mai intai daca a mai iesit cineva la vreo portie de nicotina. Neji a pus capul individului in fata scanatorului de retina, dar beculetul nici n-a palpait, a ramas rosu. Am incercat cu amprenta mainii si usa s-a deschis. Intraseram. Planuisem sa nu ne grabim sa ne ducem de la iesire la corpul de garda, ci sa folosim rute ocolitoare. Din fericire, am ajuns la centrul de comunicatii fara incidente. M-am uitat pe hol sa vad daca vine cineva si am recunoscut mirosul paznicului care asistase la vanatoarea mea. Sasuke a aparut in spatele meu si m-a intrebat daca-l vreau.

-Nu prea. Poti sa-l omori.

Ochii paznicului s-au bulbucat. Gura i s-a deschis dar inainte sa iasa ceva, Sasuke i-a rupt gatul. Dupa ce Ten Ten a reusit sa deconecteze tot echipamentul de comunicatii si sistemele de securitate, ne-am indreptat spre celule. I-am trimis pe Ten Ten si Neji sa le spuna celorlalti ca pot veni. Eu si Sasuke am acoperit intregul etaj de doua ori. Nimic. Asa cum m-am asteptat, erau doar cei doi gardieni obisnuiti la postul de garda din zona celulelor.Eu si Sasuke ne-am despartit. Hinata ne spusese sa n-o facem dar, discretia mea imi spunea ca era mai bine pentru amandoi sa intram prin doua locuri. Asta ar fi insemnat ca nimeni nu putea scapa pe partea cealalta. O precautie inutila. Am ucisi cei doi gardieni si am eliberat celulele.

Am auzit pasi, nu erau aproape si nici in campul vizual dar nu aveam timp sa ne intoarcem la usa. Exista o singura cale. Cu totii ne-am uitat spre geam. Persoana care s-ar fi transformat cel mai repede in varcolac ar fi fost Hinata, dar ea era afara cu ceilalti omorand paznicii de pe teren. Asa ca cel care s-a transformat a fost Neji. Doua minute dupa, a sarit pe geam cu ghearele si l-a spart suficient de mult cat sa poata trece prin el. Noi restul, am luat cate un prizonier si am sarit. Exact cand vocile paznicilor se auzeau injurand. O voce cunoscuta ne-a salutat. Hinata iesea din padure, Shikamaru si Kiba venind mai in spate.

-Ce s-a intamplat? a intrebat ea admirandu-ne hainele acoperite de praf si pielea intepata de cioburi.

Intinzandu-se spre mine, mi-a sters o dara de sange de pe obraz. M-am sprijinit cu spatele de Sasuke, inchizand ochii sa ma linistesc intr-un scurt moment de pace.


Am pus doua capitole pentru ca o sa fiu plecata toata vacanta!
Katherina terminat!

Buna! Ms ca m-ai anuntat! Ma bucur ca ai postat 2 capitole, care au fost foarte frumoase! Este de apreciat ca au fost mai lungi! :D:Sasuke chiar o iubeste pe Sakura! Am inteles ca vei fi plecata si astept nextul cand te vei intoarce! Am observat ca ai mai evoluat, felicitari! Anunta-ma cand pui nextul, please! Spor la scris! Vacanta placuta! Te dulce!

Capitolul 5 -
Vampirul





Ma aflam impreuna cu
Itachi intr-o masina. Paziti de intuneric si de ploaie, nu faceam decat sa
stam. Eram amandoi absorbiti de ganduri. Bineinteles toate astea se intamplau
la numai cateva saptamani de la evadarea mea din inchisoarea aceea.


Eram intr-o periculoasa
misiune cu acest vampir. Il fixam cu privirea. Ii vedeam ochii rosii privind in
gol, facandu-ma sa ma intreb daca are vreodata vreun sentiment.Parul sau roscat
si ondulat, era ne moda veche, lung pana la umeri.





Si-a intors privirea
spre mine si m-am gandit sa-i spun ceva… orice. Ma gandeam chiar si la cel mai
idiot cuvant, dar nu-mi trecea nimic prin minte. Ma simteam ciudat. Nu chiar in
siguranta. Nu aveam cum sa ma simt in siguranta cu un vampir, dar macar in
limita in care se poate spune asta. Nu-mi placea acest sentiment, dar m-am
gandit sa nu-i dau importanta.


-Sakura, priveste
acolo, si imi arata la stanga. Se vedea o silueta ce se apropia de noi prin
intuneric. Nu-mi puteam da seama daca e doar un om sau cineva periculos. Itachi
a lasat geamul masinii in joc suficient de mult cat sa pot eu sa-i simt
mirosul. Varcolac, corcitura chiar. Nu stiam cum sa-i spun lui Itachi, tipului
aluia ii straluceau ochii, avea simturile perfecte. Ma gandeam la ce as putea
face. I-am scris pe telefon, iar el s-a uitat. Dar varcolacul s-a oprit. In
urmatoarea secunda, Itachi nu mai era in masina si nu se mai vedea nici
varcolacul. Apoi am auzit o cazatura, ca si cum un corp ar fi cauzut.. Ma
gandeam ca l-a omorat.





Am chicotit. Se pare
ca nu era un vampir asa de rau. Cat despre misiune.....cred ca va mai dura ceva
timp sa strangem informatii despre Haita principala. Itachi incepu sa se
holbeze la mine. Ma cam inspaimanta pentru ca atunci cand un vampir se holbeaza
la tine nu-ti trece prin minte " Ma place! O, ce dragut! ", ci "
O doamne, o sa ma manance! " . Asa m-am gandit si eu. Si ce insemna un
semn? Ce semn fusese varcolacul? Putea fi el numit " semn" ? Mi-a luat delicat mana intr-a lui si a
sarutat-o. M-a lipit brusc de el lasand sa se vada diferenta dintre 1,60 ai mei
si 1,90 ai lui. M-a strans in brate pana am simtit prea multa presiune in piept
si nu mai puteam respira. Era atata liniste in jur. Cred ca si zgomotul
provocat de o musca m-ar fi facut sa tresar. Eram prea ingrozita ca sa pot
spune ceva si prea panicata! Un varcolac, mai ales unul asa tanar ca mine, nu
s-ar fi ridicat niciodata la nivelul unui vampir batran de trei mii de ani.
Mi-am scos coltii si l-am muscat de fat, de spate, de umar, de unde apucam. Se
auzise un zgomot. Mi-a luat cateva secunde sa-mi dau seama de la ce venise.
Tocmai imi facuse praf coastele. Nu eram sigura daca m-a si muscat, dar cert
era ca eram sigura ca el o sa moara la fel cum eram sigura ca si eu o sa mor.
Muscatura unui varcolac e fatala pentru un vampir. Doar ca el va muri peste
cateva zile sau saptamani si eu aveam sa-mi vad sfarsitul in seara asta. Mi-a
dat drumul sa cad pe pamantul rece si deloc comod.





Inca ploua, si batea
vantul si fulgera si eu eram singura...Imi treceau prin minte toate lucrurile
rautacioase pe care le-am facut. Toate datile in care l-am tachinat pe Naruto,
am refuzat sa ma antrenez pentru ca preferam sa ma joc. Nu-mi venise nici macar
primul ciclu. Voiam sa mai petrec timp cu cei pe care-i iubeam. Voiam sa-mi
intalnesc parintii adevarati. Ma rugam sa lesin pentru ca imi era prea greau sa
respir, cerea un efort prea mare pentru mine si ma durea atat de tare pieptul
incat la un moement dat ma gandisem sa ma sinucid cu briceagul pe care il aveam
in jeansi, dat tot ce reusisem sa fac era sa raman in sutien si sa ma enervez
pentru ca aveam sanii prea mici pentru o pustoaica de cincispreze ani. Atunci
mi-am adus aminte. Semnul. Varcolacul. Asta a fost semnul pe care l-a primit
Itachi sa ma omoare? Un pic cam crud. Tot ceea ce voiam sa fac era sa ajung
acasa, toate visele mele formasera un ideal: inapoi acasa. Dar....oare....o
....s-sa...m....m-m...mor?

Sa va spun de pe acum. Nu e ea pe cont pentru ca nu ii mai merge pagina, ii da eroare. M-a rugat sa intru si sa pun eu capitolele pe care ea mi le da pe mess. :) Eu sunt colega de banca, si o sa pun next-urile in locul ei.
Capitolul 6-Gaara


Totul fusese numai un vis? Visam? Ceva intunecat… ploua. Dar
de ce ma gandeam la ploaie? Eram intr-un pat, cred. Am vrut sa deschid ochii,
dar n-am putut.

-Ma duc sa vad cum se
simte. Sa termini ce te-am rugat, a spus o voce.

Apoi cred ca s-a auzit o usa deschizandu-se si pasi. Era
cinvea in camera. Eram sigura, simteam asta. Am reusit sa vad cine. Era un
baiat cu parul rosu si ciufulit. Parea de vreo saptespreze ani si cam slabanog.
Dar….ochii lui pareau asa misteriosi. Imi aduceau aminte de niste ochi negri
dar nu stiam ai cui. Era imbracat in stil rock. Cu ochii lui ciudati ma privea
si se apropia de mine. Era frumos, chiar superb, dar asta nu era suficient
pentru mine ca sa zic macar ca-mi place de el. Mi-a pus mana pe frunte si a dat
din cap.

-Vad ca ti-ai revenit. Nici temperatura nu mai ai. Iti
amintesti despre tine? m-a intrebat el uitandu-se in ochii mei.

-Da, asa cred. Am totusi impresia ca am uitat ceva foarte
important, m-am trezit eu ca-mi aud vocea. Doamne, cap patrat ce sunt. In loc
sa intreb si eu ce e locul asta….unde ma aflu sau cine e el…

-Nu te ingrijora de asta acum. Nu trebuie sa te fortezi.

Mi-era totusi teama. Vorbele lui erau blande si
incurajatoare, dar eu eram intr-un loc strain, printre straini. De ce ar trebui
sa am incredere in el? Voiam acasa. Voiam sa revin la ciudatele mele obiceiuri
si la deloc plictisitoarea mea viata. Aveam nevoie de normalul meu. Viata cu
care m-am obisnuit… El s-a pus pe marginea patului si s-a uitat din nou la
mine.

-Imi pare rau, dar va trebui sa-ti vad ranile.

Abia atunci mi-am dat seama ca tot abdomenul meu era
bandajat. A dat usor patura la o parte si m-a ajutat sa ma ridic. Apoi a dat
bandajele jos si m-a examinat cu atentie si parea chiar destul de multumit.
Zicea ca am numai trei coaste rupte si n-ar trebui sa-mi fac griji de ele,
puterile mele de varcolac trebuiau sa le vindece rapid. Pana maine seara, cel
mult. M-a bandajat din nou, dar nu m-a mai intrebat nimic, nici macar n-a spus
ceva si nici eu. Doar statea acolo,
tinand mana mea intr-a lui. Si asta era tot ce aveam eu nevoie. Ma simteam
cumva si in siguranta, dar simteam de asemenea ca ceva nu e in regula. Aveam
impresia ca voia sa-mi ofere tot ceea ce poate oferi: caldura, sentimente,
chiar ii tremura mana. Cu toate ca nu eram sigura daca el tremura sau eu. Am inchis
ochii. Eram asa de obosita! Mana lui s-a desprins de a mea si dupa vreun minut
s-a auzit si o usa. Doar ca nu s-a auzit si a doua oara, ramasese deschisa.

-Ce faci? De ce nu i-ai spus s-a auzit o voce feminina,
autoritara.

-E si asa stresata. Doar nu ma duceam sa dau buzna si sa
spun “ Stii, vampirul care te-a ranit a primit ordine de la haita ta s-o faca,
dar defapt tu trebuia sa mori. Acum ei nu trebuie sa stie ca ai supravietuit.
Nu voiam sa-ti spunem decat dupa ce ai fi fost in stare sa suporti. “

-Dar….a continuat vocea feminina, nu o putem lua in haita
noastra. Ce vor spune ceilalti? Perversul de Deidara cu siguranta nu se va
opune, dar el nu e singurul ramas. Aici vorbim de Haita principala! Noi avem
multe indatoriri, noi trebuie sa avem grija de varcolaci si sa ii eliminam pe
cei ce reprezinta un pericol! Crezi ca va face ea fata?

Am tipat. Am tipat atat de tare incat au intrat amandoi
alarmati. Ma comportam ca un copil mic si razgaiat. Dar adevarul e ca nu puteam
suporta atatea. Cine se credeau? Cine se credeau ei sa faca asta? Sa stie
atatea, sa omoare alti varcolaci! Am putut s-o vad pe fata. O blonda cu codite
care facea pe dura, nu mai mare de optspreze-nouaspreze ani. Ma uitam la ei si
ei la mine. Cum…..Cum au putut sa faca asta? Trebuia sa-mi spuna demult!
Trebuia sa stiu! Eram asa nervoasa….Sasuke, Hinata….nici nu credeam ca o sa se
gandeasca vreodata la asa ceva! Nu, nu puteam crede! Nu voiam sa cred! Ei
avusesera grija de mine atata timp, Hinata imi demonstrase, si nu numai odata,
cat ma iubeste Sasuke, si el chiar ma iubea….cel putin asa crezusem pana
atunci! Imi venea s-o strang de gat pe blondina! Se holba ca vitelul… . Zici ca
nu mai vazuse fete pana acum, altele inafara de ea. I-am spus sa se care, nu o
voiam langa mine. Ea doar a sarit pe geam, in forma de lup, dar numai dupa ce
s-a mai uitat odata urat la mine si eu i-am aratat coltii. Dar nu mai conta.
Aveam sa mai stau aici doar o zi si dupa sa ma intorc si sa cer niste
explicatii serioase. Acum….ma durea capul, si vedeam imagini . Eu, singura….o
padure, mult intuneric….se pare ca amintirile mele reveneau pe fragmente. Mabucur ca pana la urma imi amintisem si de Sasuke. “ Sasuke, idiotule! Sa vezi ce bataie o sa-ti iei. Sunt sigura ca poti explica toate astea, nu….

Fan-fic blocat din cauza inactivitatii. Ultimul post dateaza din 27 aprilie, noi aflandu-ne in 1 iulie.
Daca vrei sa il redeschizi, poti anunta un critic/moderator.