Hope dies last...

Subiect: Hope dies last... Mar 13 Aug 2013, 03:17

Siii m-am gandit sa aduc si eu un one shot. Este primul deci nu fiti duri. Are trei parti, iar protagonistul e real, mai exact fostul meu prieten (sentimentele inca au ramas, deci o sa va dati seama de ele cand o sa cititi rusinos

] ) doar ca numele e altul. Intamplarile insa nu sunt reale. Ei, sper sa va placa. Lectura placuta!

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

Hope dies last...

Partea intai

"De-alungul timpului, omul cunoscuse iubirea. Dar, ce e aceasta iubire? Ce inseamna acest cuvant? Multe intrebari, dar raspunsurile...sunt greu de gasit. Cel putin asta cred. Din povestile vechi ale bunicii mele despre tineretea ei, aflasem ca iubirea e cel mai frumos sentiment pe care l-a simtit omul pana acum. Acest cuvant ce duce dupa el atatea sentimente. Iubirea fata de persoana draga poate uneori sa ne aduca suferinta in suflete. Pentru unii...acest sentiment nu aduce intotdeauna bucurie"

- Lissa! Haide la masa pana nu ti se raceste mancarea. Zise mama strigand din bucatarie.
Inchid jurnalul, apoi il asez pe birou. Oftand in sinea mea, parasesc incaperea inchizand usa incet, fara zgomot. Mergand de-alungul holului destul de abatuta, gandurile despre acel baiat pe care il intalnisem imi acapareaza din nou mintea. L-am intalnit acum o saptamana cand fusesem impreuna cu fratele meu la ziua prietenului sau. De cum l-am zarit prin multimea de adolescenti ce petreceau, inima mea o luase razna. Nu-mi puteam lua ochii de la el. Era atat de frumos. Emana acel aer misterios ce te facea sa vrei sa afli mai multe despre el, sa il cunosti mai indeaproape. Statusem la povesti, cred ca mai mult de o ora. Fusesem total absenta de la subiectul despre care discutam. Tot ce aveam in minte era zambetul sau angelic si vocea melodioasa precum a unei privighetori. "Lissa, esti bine?" ma intrebase atunci readucandu-ma la realitate. Auzindu-mi numele rostit de vocea sa atat de dulce parca ma conduse spre al noualea cer. Eram in culmea fericirii... Ma indragostisem...
- Lissa! Heeei! Lissa, esti cu noi?? ma intreaba Alex, fratele meu.
Imi scutur putin capul incercand sa alung acele ganduri, dar fara rost. Nu ma puteam gandi la altceva, decat la el, la Leon. Oftez in sinea mea, apoi ma asez la masa alaturi de tata si Alex ce isi savurau linistiti gratarul cu salata de rosii si castraveti.
- Copii, stiu ca nu e momentul potrivit, dar cei de la politie unde lucrez mi-au dat un caz destul de complicat si va trebui sa plec din oras pentru cateva zile. Se pare ca individul acuzat de crima a dat bir cu fugitii, iar acum trebuie arestat. Spuse tata oftand trist.
- Iar eu va trebui sa plec pentru cateva zile in New Jersey, la matusa voastra. M-a sunat ieri Anelise si mi-a spus ca va pleca pentru o luna in Italia, si cum matusa e bolnava m-a rugat sa merg sa am grija de ea pana se va intoarce. O sa fiti bine pana se va intoarce tata acasa? zise mama asezandu-se si ea la masa.
- Sigur mama, nu-ti face griji. O sa ne descurcam pana o sa va intoarceti. Zise Alex zambind.

Mai tarziu, dupa cina m-am intors in camera mea. Am facut un dus rapid, dupa care m-am bagat direct in pat incercand sa adorm. Ma intreb daca Leon doarme in momentul asta. As vrea atat de mult sa il vad, sa ii vad zambetul bland, sa ii aud vocea suava, sa il simt aproape. Buzele mele tanjeau de zile intregi dupa buzele lui. Sufletul meu tanjea dupa el. Il vroia aproape. Dar din pacate acest lucru era imposibil. Oftez din nou in sinea mea, apoi ma intorc pe o parte inchizand ochii. Dar nici bine nu adorm pentru ca telefonul incepuse sa sune. Primisem un mesaj.

"Ce faci? Dormi? Leon"

Un mic zambet imi incolti pe chip la vederea mesajului. Oare se gandea la mine? Se spune ca atunci cand fata sau baiatul se gandeste la persoana draga, aceasta se gandeste si ea la fata/baiat. Ma simt fericita. As vrea ca asta sa dureze, dar nu cred ca se poate.

"Incercam sa adorm, dar nu-mi prea reuseste. Tu ce faci?"

Mesajul se trimise cat ai zice peste scotand la urma un sunet destul de enervant. Imi indrept privirea inspre tavan, in minte creandu-se fel si fel de filme cu mine si el. Mintea-mi "bolnava" imi era impanzita de scene romantice alaturi de el. Imi imaginam cum stateam pe malul unui rau privind apusul. Bratele sale imi inconjurau talia tragandu-ma mai aproape de el, iar la un moment dat privirile ni se intersectara pierzandu-ne unul in ochii celuilalt. Usor, brunetul meu isi apropiase chipul de al meu, iar buzele sale le intalnira pe ale mele intr-un sarut. Oh...totusi asta este si va fi mereu doar in mintea mea. Telefonul scoase din nou un beep-ait semn ca primisem un mesaj.

"Eu...stateam si ma gandeam la o pitica, mica si copilaroasa" (Leon)
"Ah...ok." (Eu)
"Ce e? De ce te-ai suparat?" (Leon)
"Lasa-ma, dute si vorbeste cu pitica aceea" (Eu)

"O pitica, mica si copilaroasa" deci... Oare sa aiba pe cineva? Nu...nu cred, nu vreau sa cred asta. Sunt sigura ca nu are pe nimeni. Adica, asa pare. Dar daca ma insel? Ce pot sa fac? Sunt prea timida, mie mult prea teama ca sa actionez in vreun fel. Mereu am fost asa. Am doar 16 ani, dar sunt o mare fricoasa si imatura. Mie teama sa nu fac sau sa nu zic ceva gresit. In cele din urma mereu ajung sa calc stramb si sa fac ce nu e bine. Oftez in sinea mea dezamagita asteptand ceva. Un mesaj de la el...

"Esti geloasa cumva? Pai hai sa-ti spun, pitica aceea esti tu. Esti pitica mea mica si copilaroasa."

Imi cazuse fisa cand citisem acele randuri scrise de el. Inima o lua razna, fluturasii isi facusera loc in stomac gadilandu-ma. Eu eram pitica lui. Ce bine suna..."a lui". Dar oare in ce sens ma considera astfel? Adica, se poate sa fiu pentru el precum o sora mai mica. Mie greu sa cred asta. Negativismul pune stapanire pe mine mereu in situatii de genul asta. Chiar sunt o fricoasa. Mereu mie teama sa nu pierd ceea ce iubesc. Mie teama ca intr-o zi...sa nu raman singura. Gandul asta doare atat de tare ca si cum o mie de ace mi-ar fi infipte puternic in inima. Cert e ca doar Dumnezeu stie ce se va intampla. Speranta moare ultima. Ultima...

"N...nu sunt geloasa...eu....nimic, lasa. Ma pun la somn. Vorbim maine. Pup, noaptea buna!"

Intradevar mi se facuse somn, asa ca am pus telefonul pe noptiera si m-am intors din nou pe o parte incercand sa adorm. Din pacate, gandurile imi acaparasera mintea facand imposibil sa merg inspre lumea viselor. Iarasi, mii de filme cu mine si el imi apar facandu-mi inima sa bata puternic. Nu mai simtisem ceva atat de puternic pentru cineva niciodata. As vrea atat de mult sa fie langa mine, sa il pot strange in brate. Sa nu ii mai dau drumul niciodata... Da, asta as vrea. Ma doare sufletul la gandul ca poate el nu simte la fel, ca poate n-o sa fie al meu niciodata. Ce sa fac...? Nu stiu, nu pot gandi limpede...nu pot...
Incetul cu incetul incepusem sa simt pe obraji-mi rumeni lacrimile fierbinti curgand lin. Imi simteam inima indurerata. Mereu ma astept la ce e mai rau. Sunt destul de negativista, as putea spune. Totusi, simt ca baiatul asta e special. Poate ca e mai mic decat mine cu doi ani, dar pe mine nu ma intereseaza. E destul de inalt, mai inalt ca mine. Parul sau e mereu ciufulit intr-un mod chiar adorabil ceea ce imi place foarte mult. E amuzant... Mereu cu zambetul pe buze, mereu alaturi de mine. Ochii sai, poate pare ciudat, dar unul e verde si unul albastru. Acei ochi ma fac mereu sa zambesc. Acea privire inocenta ce tanjea dupa iubire, acea privire pe care am inceput sa o iubesc...oare o pot avea?...