Buna lume, insfarsit dupa atata timp mi-am facut curaj si am inceput un nou fic. Astept pareri.




          Picaturile de ploaie mici si grei se zdrobesc violent, una cate una, de geamul rece si chinuit de puternicile lovituri. Ploua necontenit incat nu-ti poti da seama unde s-a adunat toata aceasta apa. Sau poate acolo sus, in cerul negru plin de nori tristi, exista un ocean la fel de mare ca si acel de pe pamant ?Mama natura se exprima prin furiea imensa ce o purta , desigur, rasei umane. Natura suferise prea mult din cauza oamenilor. Uciderea animalelor, ardera sau taierea padurilor, distrugerea plantelor. Pentru toate aceste , ea se razbuna crunt. Peisajul sumbru si mohorat trezeste in suflet numai tristete, durere, dorinta de sinucidere. Daca nu ar fi o anumita persoana, demult as fi recurs la o asemenea moarte. Dar, indiferent de aceasta, viata mia nu va prinde niciodata un contur de culoare. Lumina sufletului meu va fi mereu stinsa, sau poate pana cand cineva o sa-mi aprinda, din nou, dorinta de a trai. Indiferent de cat o sa dureze, o sa astept. Imi lipesc manile de geamul umed, privind strada pustie pe care, din can in cand cate o masina spargea ritmul ploii.

         Peste cateva minute ploaia reia din nou ritmul sau normal. Noaptea deja cuprinsese toata lumea in plapuma neagra, fiind luminat doar de micutele stele, care si ele, cred ca exprimau tristete. Nu puteam vedea toate aceste minunati create de dumnezeu, de mult nu ma mai puteam bucura de lumina soarelui, sau chiar de zilele furtunoase. La acest gand lacrimile se ivira pe chipul alb, fugand grabiti pe suprafata obrajilor. In acest moment totul se darama cu fiecare clipa perduta in intunericul noptii. Starea in care ma aflam se combina perfect cu peisajul de afara. Pasi unei persoane se auzeau cum urca scarile silentios si puternic , urmat de holul lung si pustiu, ca de obicei, apoi ajungand in camera mea. Pasii din nou , in odaie, amutind pe loc. Acest gest putea insemna doar un lucru. Mila, ii era mila de mine, mereu a avut grija de mine, ocrotindu-ma cum a putut mai bine. Mereu fiind acolo pentru mine, m-a protejat de fiecare pericol sau amenintare pe care o primeam. Bunatatea de care a dat dovada in calitate de frate, m-a indemnat sa-l respect de o miie de ori mai mult, decat o facusem pana acum. De anii buni nu-i mai vazuzem chipul. Deja nu-i mai cunosteam ochi. Sunt la fel de albastri si plinii de viata ca acum doi ani sau nu? Oare crescuse ? nu stiiam, si nu cred ca o sa stiu vreodata.

         - Vad ca nu ai mai esit din camera, din nou. Zise cu un clas indurerat, care ma facea sa sufar si mai mult.

          - Naruto, intelege ca nu mai am ce cauta in societate, care ar fi rostul. Ii replicasem serioasa, privid intr-un anumit punct, desi nu stiiam care era acesta.

          - Inteleg perfect, daca o sa-ti apara dorinta de a esi din nou in lume, atunci ai sprijinul meu.

          Ma bucur ca imi respecta dorintele si decizile , stiam mereu ca el este fratele ideal, de aceia am incredere deplina in el. Insa asta nu avea sa rezolve nimic. Nu aveam posibilitatea de a vedea, iar acest lucru era foarte chinuitor. Senzatia ca toti se uita cu mila si disptet la tine, este foarte dureroasa. Cand mii de ochi sunt indreptati asupta ta, ucigandute din priviri, simtindute inferior, fara un pic de incredere. Naruto nu se mai auzea, dandu-mi de inteles ca a plecat, linistea luand stapanire asupra intregi incaperi. Mi-am sters brutal lacrimile, repetandu-mi de nenumarate ori ,, Totul o sa fie bine'' nu ma ajutam prea mult, dar ceva tot era. Linistea ma coplesea cu fiecare moment petrecut in singuratate. Desi eram obisnuita cu asa ceva, nu mai puteam continua sa traiesc in acest mod. Defapt nici viata nu se numia. M-am ridicat din pat, incepand sa ma sprijin de orice obiect ce-mi esia in cale, speram sa gasesc macar iesirea din camera. Odata ajunsa la scari, urma cea mai grea parte, incet, ma coboram pe scari, apasand puternic pe trepte si tinandu-ma de perete. Se pare ca Naruto, scumpul meu frate, facea mancare. Mirosul senzual de taitei a inceput sa ma imbete din prima. Odata ajunsa la parchet, urma din nou, aceiasi rutina. Fratelo s-a apropiat usor de mine, ajutandu-ma sa ma deplases pana la masa. Am luat loc, multumind-ui politicos. Mi-am strecurat mana prin parul lung, roz , lipindumi fata de masa. Uneori este bine sa las totul asa cum este, sa nu ma mai agat de persoane cerindule ajutor. Sa merg in singuratate pe strazile pusti, unde ochi mi-ar fi singura salvare. Dar nu, sunt cuprinsa in abis, totul este intunecat si negru pentru mine.Dar cine stie pentru cata vreme o sa mai traiesc in acest cosmar.

- Sakura, esti bine? o voce catifelata si grijulie imi distrase atentia.

- Oh, da sunt bine. Ii replicasem, schitand un zambet fals, dar el si-a dat seama. Asa ca nu avea rost sa ma prefac.

- Sakura incearca sa vezi partea plina a paharului, nu esti singura. Ii simteam mana mangaindu-mi umarul, si fara sa vad imi dadeam seama ca zambea.

-Multumesc.

          Am inceput sa mananc cu pofta, savurand fiecare clipa petrecuta cu unicul meu salvator. Dupa o jumatate de ora eram deadreptul plina. Ii multumisem din nou lui Naruto pentru masa. As fi vrut sa-l ajut cu orice lucru, cat de mic n-ar fi. Am inceput sa insist sa spal vasele, incepand sa-l rog. Dar el mi-a intors-o foarte convingator ,, Poti sa vezi?'' dupa aceasta nu am mai spus nici-un cuvat, intelegand ce a avut in vedere. Avea dreptate, singura problema care imi distrugea existenta. Am inceput sa plec din bucatarie, dupa care din nou afurisitele scari, imi impedicau drumul spre dulcea si amara mea odaie. Cu ajutor lui Dumnezeu a-m trecut si peste acest obstacol. Ma trantesc pe pat, un gand nebunesc imi trece prin minte. Ma apropi de geam si il deschid, lasand picaturile de ploaie sa-mi purifice corpul, mintea si sufletu. Vreau sa simt ca traiesc, sa ma simt mai vie ca niciodata. As vrea sa fiu libera, asemenea acestui vant, acestor stele. Uneori noi ne temem sa perdem cea ce avem. Chiar daca tot ce facem si tot ce se intampla cu noi se scrie cu o singura mana. Insa daca noi am invata sa traim prezentul, nu ni-am mai ascunde dupa masca falsitati. Poate ca pentru asta exista singuratatea, ca omul sa inteleaga si sa inceapa sa zambeasca fericiri. Cand ma uit in ochi vostri inteleg ca ei nu se deosebesc unul de celalalt precum si apusul de rasarit. Si pe zi ce trece singuratatea devine insuportabila. De acea vreau sa ma agat de curaj, pentru ami face prieteni. Asta e singura mea dorinta. Realizand ca timpul trece, iar ora unsprezece imi indica ceasul, am cazut in plasa somnului. Asteptand ca soarele sa-mi daruiasca o farama de icredere pentru urmatoarea zi.

Oauuuuuuuuuuuuuuuuu e super vad ca te-ai perfectionat nu gluma de abea astept next, si anuntama te rog cind postezi

Mmm.... Buna, buna! Ce avem noi aici? Un nou fic SasuSaku, iar eu nu sunt anuntata? Nu-m,i prea convine.Imi placea descrierea si ideea, dar ai gresli de tastare.
"clas"-glas
"esi"-iesi
Adica astea m-au cam deranjat in timp ce citeam... Anunta-ma cand pui next.

Foarte frumos şi original. M-ai surprin şi m-ai făcut curioasă. Anunţă-mă te rog când pui nextul