Piele arsă

Bună! Acesta este primul meu fic, nu știu cât de (ne)reușit este, am zis s- o fac și pe asta. Menționez că ce este scris italic reprezintă gândurile personajelor.

Piele arsă

Capitolul unu

Sasuke Uchiha gândi: specimen avar și malițios.

          Naruto Uzumaki era înalt, avea peste 1,90, mișcările sale dețineau dramatismul și fastuozitatea ce îl caracterizau pe acest personaj anchilozat. Începutul de chelie se observa cu greu datorită felului excentric în care își aranja coama aurie, ceea ce îi făcea și mai vizibile anumite defecte nu tocmai ușor de ascuns. Singura trăsătură frumoasă a acestui Goliat era reprezentată de niște ochi mari, albaștri, cu tente verzi pe margini, puțin decolorați în mijloc.
          Avea un costum scorțos, cenușiu- nu acel cenușiu asemnănător argintului vechi, ci acela ce aducea a praf- , ceea ce îl făcea să semene și mai mult cu un șoarece.Vârsta era greu de aproximat. Putea să aiba treizeci de ani la fel de bine pe cât putea să aibă șaizeci.

          Sasuke îi analiză întreg aspectul, neputând să nu rânjească și să considere că el îi este net superior epavei din fața sa.
           Măcar cu atât să te am la mână, moș ticălos.
          - Deci ce spui?
          Tânărul nu îi auzise monologul, deci nu putea decât să tacă și să ridice o sprâncenă.
          Naruto oftă, neluându- și ochii de la chipul zăpăcit al băiatului. Îi dădu o palmă mentală.
Aștepta să surprindă o tresărie, ca răspuns al gândului violent, dar nu observă nimic. La naiba, ar fi dat orice să fi simțit măcar o înțepătură.Ar fi dat orice, absolut orice, pentru o firmitură de afrodisiacă durere. Afrodisiacă pentru el, pentru atacator, care s-ar fi îmbătat cu mireasma suferinței, cam seacă, ce-i drept, dar care nu îi aducea mai puțină plăcere infamă. Ciudată ironie. Să gândească în fața lui la asemenea lucruri. Poate nu era cea mai bună decizie, dar nu se putea opri din batjocorirea băiatului.
           La naiba, Naruto, amintește-ți cine este. Mai important, gândește-te la cine ești tu. Ești prea bun pentru asta. Nu te consuma pentru un nătâng.
           Nici nu îi păsa de unde a venit raționamentul. Avea dreptate. Prin apele tulburate ale revoltei simți un sentiment ciudat, asemănător cu vina. Era dezamăgit că a gândit astfel. În fond, bărbatul era fiul celui mai bun prieten.
          - Junior, fii mai atent.

          Sasuke se strâmbă la auzul apelativului. Nu îi plăcea să fie comparat cu bătrânul său, cu Sasuke Uchiha Senior. Mai ales după tot ce făcuse. Putea să își imaginze vena ce îi pulsa în frunte, mușchii contractați ai gâtului, gura făcută pungă, totul derulând-se cu încetinitorul pe un uriaș ecran al minții. Nările îi erau înțepate din nou de mirosul de rumeguș îmbibat în oțet și sânge, miros care îi inunda fiecare colțișor al creierului, fiecare răsuflare blestemată. Simțea un val de furie amestecată cu tristețe, căruia nu îi putea face față. Un nor negru i se așternu pe chip. Îl alungă repede, nevrând să facă o scenă din cauza unui fleac.
          Oare? Chiar a fost un fleac? Dar nu întrega mea existență s-a legat de el?
         Gândul îi fusese alungat de un zâmbet jovial.
          - Îmi cer scuze, domnule Uzumaki. Puteți repeta,vă rog?
         Blondul oftă scurt, mai mult în batjocură.
          - Te întrebam dacă vrei să vii în seara asta la cina de care ți- am vorbit la telefon. Așa îți vei cunoaște subiecții.
          - Nu am acceptat încă propunerea. Treaba asta necesită prea mult timp.
          - Îți înțeleg dilema. Îmi închipui că nu ar fi ușor să te abții.

          Sasuke înțelesese derâderea. Blond infantil. Își strânse gura într-o linie dreaptă și se afundă și mai mult în fotoliul de piele, aproape ajungând să stea orizontal.
          - De fapt, fac mari progrese. Mă stăpânesc mult mai bine. Doar că
           Doar că nu vreau să am de-a face cu oamenii tăi vreodată și nici să îți văd fața zbârcită atât de des.
          nu vreau să stau departe de fiul meu.
          Sigur, era o explicație plauzibilă. Moșneagul nu îi va cere să meargă în cealaltă parte a țării pentru un efort abscons.
          - Scuză- mă, credeam că Ino l-a luat cu el. Eram aproape sigur că ea va câștiga procesul. Ce mai face micuțul...
          - Itachi. Îl cheamă Itachi. Este foarte inteligent pentru vârsta lui. Se descurcă foarte bine.
          - Ai face bine să accepți oferta. Ești cu un picior în groapă. Nu îți permiți să refuzi. Parcă voiai să îi oferi ce e mai bun fiului tău. Îl poți lua și pe el cu tine.

          Și eu care credeam că nu mai este același șantajist emoțional de odinioară. Nu ar putea mai bine să îmi dea un șut și să terminăm șarada?
          Într- adevăr, inteligentă mișcare. Să se folosească de fiul lui pentru a- l manipula, o mișcare ce nu se demoda, mai ales pentru bătrânul Uzumaki.
          În realitate, Naruto nu era chiar atât de bătrân. Avea numai cincizeci și opt de ani. Părea mai în vârstă din cauza meticulozității sale, grijii sale exagerate față de detalii. Desigur, faptul că el însuși se comporta ca un vulpoi trecut de șaptezeci de ani adăuga la rândul său greutate subiectului, dar nu reprezenta punctul principal.
          Când era mic, Sasuke aștepta cu nerăbdare venirea lui la cina de duminică.Naruto îi aducea întotdeauna bomboane mentolate și caramele. Oricum, acelea aveau gust un gust putred, de parcă le- a cumpărat dintr- un magazin de articole pentru bătrâni. În fine, gestul conta. Cel puțin asta spunea tatăl său. Cina de duminică era singurul caz în care acesta se comporta acasă precum se comporta în societate: calm, fără prea multe restricții, totul se desfășura într- o acalmie absolută.
          Cina cu Naruto era o evadare plăcută din rutina stresantă ce se desfășura zi de zi, oră de oră, fiecare clipă a fiecărui minut blestemat în care trebuia să primească informațiile, să le asimileze și să le păstreze pentru el.
         Abia peste câțiva ani Sasuke își dădu seama de cât de pueril privea situația. Naruto era un nenorocit, indiferent de cum o luai. Punct.
         " Un nenorocit care ți- a îndulcit puțin copilăria, nerecunoscătorule"
          Acea voce semăna înfricoșător de mult cu cea a mamei sale, ceea ce nu a putut decât să- i provoace fiori și picături reci de transpirație.

          Își drese vocea.
          - Dă- mi mai multe detalii. Mi- ai spus că ai mai încercat cercetarea asta ciudată și înainte. De ce nu ai finalizat totul?
          Naruto sorbi cu nesaț din ceșcuța de porțelan, plină ochi de cafea, închizând ochii și modelându- și gura după conturul recipientului, semănând izbitor cu un zâmbet. Părea mai tânăr cu zece ani.
          - Nu am găsit omul potrivit. De la toți mi- am luat țeapă în cel mai important moment. Presupun că tu nu vei face asta, nu?
          În acea clipă, cu ochii holbați, cu fălcile umflate și cu nasul strâmbat, Naruto chiar arăta ca un șoarece. Sau, mai bine spus, un șobolan. Sasuke trebui să își muște limba ca să nu izbucnească într- un râs isteric.
          De fapt, micuțuțul meu valet, chiar asta aș fi vrut să fac. Să te trag pe sfoară. Drăguț din partea mea, nu?
          - Nu, sigur că nu. Încă nu știu ce să spun despre asta.

          Atmosfera deveni mai apăsătoare. Sasuke era atât de concentrat încât putea să își audă bătăile inimii. Ar fi putut să le audă și pe cele ale blondului dacă acesta ar fi avut așa ceva.
           Nu este momentul să te gândești la asta, prostule.
           Nu era sigur dacă să accepte sau nu. Oricum, nici nu știa bine despre ce este vorba. Dar avea nevoie de bani cât mai repede. Naruto îl sunase și i- a spus că are o ofertă de nerefuzat. El mai spusese și „ cu un picior în groapă „ . De unde știa Naruto că se afla într- o situație disperată? De fapt, ce nu știa Naruto? Omul acela se comporta de parcă l- a creat pe Dumnezeu.
          Fir- ar, nu trebuia să vorbesc cu Deidera. Sigur că idiotul i- a spus tatălui său toată povestea.
          - Ce ai de pierdut?
          Sasuke pufni disprețuitor. Lui Nauto îi era ușor să spună asta. Lui îi era ușor să spună orice. Dacă nu de dragul sporovăielii, măcar de dragul infatuării.
          - Multe, domnule, multe. Mai ales dacă nu știu exact despre ce este vorba.
          - Sasuke, nu te mai comporta ca un copil. Uite, nu îți pot spune ce se întâmplă decât dacă accepți oferta.

          Sasuke era obosit de atât de mult mister. Nici nu știa dacă să accepte sau nu. Își acoperi ochii cu palmele. Itachi depindea de el. Era îngropat în datorii. Și, de ce să nu mai ia un motiv în calcul, era curios în privința afacerii dubioase.
          Începea să îl doară capul. Era treaz de la ora 5 dimineața. Se uită la ceasul prăfuit de pe peretele opus. Trecuseră zece ore. Cine știe cât îl va mai ține Naruto în birou. Drumul până acasă era lung. Trebuia să schimbe trei autobuze, să ia avionul și un taxi pentru a opri la depozitul unde și- a lăsat mașina. Apoi mai urmau alte două sau trei ore pentru a ajunge acasă. Dacă vremea se strica, nu putea ajunge mai devreme de miezul nopții.
          Blestemat să fii, bătrâne.

          - Înseamnă că e vorba de ceva serios. Și murdar.
         Lui Naruto îi scăpă un mic hohot de râs.
         - Nu aș spune tocmai murdar, mon ami. Poate necuviincios, dar asta e limita. În orice caz, mă bucur că ai făcut observația. Înseamnă că te prinzi repede. De cineva ca tine am nevoie. Ești isteț, puștiule.
          - Nu știu dacă ai observat, dar nu mai sunt chiar un puști. Am douăzeci și opt de ani.
          - Ce mi- e mie că ai treizeci de ani sau zece? În comparație cu mine rămâi un licean.
          Sasuke întoarse capul în cealaltă parte și murmură:
          - Poți s-o mai spui o dată.
          Din fericire, Naruto nu îl auzi.
          - Ai zis ceva?
          - Am spus să nu exagerezi. Dacă nu aș fi știut, te- aș fi confundat cu un fost coleg de facultate.
          Mințea cu nerușinare. Putea oricând să recunoască. Împotriva lui Naruto, cea mai bună armă era lingușeala. Rectificare, cea mai bună armă legală. Dar Naruto era prea narcisist ca să își dea seama că cineva își bate joc de el.
           - Copilul meu, nu este momentul să vorbim despre cât de atrăgător sau nu sunt eu.
          Sau nu? Amice, cred că nici nu știi ce înseamnă să fii atrăgător.
         - Trebuie să discutăm serios. Deidera mi- a spus că ai fost concediat. Ce s- a întâmplat?
          - Nu vreau să vorbesc despre asta.
          Sasuke era atins de puține subiecte, printre care și profesionalismul de care (nu) a dat dovadă. Ideea eșecului îi rodea măruntaiele, îl făcea să se simtă așa cum nu s- a mai simțit niciodată. Nu înțelegea exact ce presupunea această nouă emoție, dar știa că întraga viață a fiului său depindea de cum îți gestionează sentimentele. Era furios pe propria persoană. Nu a putut să păstreze un lucru care îl făcea întreg, de care aparținea cu totul.
          Se gândea serios să îi ceară consiliului o audiere pentru a- și primi slujba. Totul ar fi devenit ca înainte, nu ar fi trebuit să accepte jobul oferit de Naruto. Trebuia să meargă perfect. Fără ocolișuri, fără obstacole, ar fi mers direct la țintă. Nu avea ce să nu meargă.

          Naruto îl observa atent. Niciodată nu i- a plăcut puștiul. Întotdeauna i s- a părut mai mult decât detestabil. Nu avea niciun motiv clar, pur și simplu se simțea găurit cu privirea. Poate era invidios. Până la urmă, Sasuke era un Adonis modern. Terminase o facultate bună. Dar nu era de ajuns. Mereu a oscilat între slujbe. În ultima vreme găsise una care se voia definitivă, dar se pare că nu a fost să fie. Într- un mod, Naruto se bucura. Sasuke a învățat că drumul vieții nu este întotdeauna drept. Dar pe Naruto altceva îl satisfăcea. Un fel de împlinire personală îi inunda simțurile, să simțea bine că băiatul este doborât. În plus, acum era disponibil. Categoric, Naruto a avut numai de câștigat. Avea să îl convingă să accepte. Cu orice preț.
          - Înțeleg că ești dezamăgit, dar nu lăsa asta să îți afecteze viitorul. Am priceput că nu îți place misterul, dar te asigur că nu vei regreta dacă vei accepta. Ușa mea nu va fi deschisă pe veci. Nu crezi că ai așteptat prea mult? E timpul să mergi mai departe.

          Sasuke cântări fiecare cuvânt în parte. Totul era logic. Probabil nu își va primi slujba înapoi. Jocul se încheiase. Era dator față de familia sa. Fiul său depindea de el. Un oftat lung i se desprinse de pe buze, căzând cu un ecou înfiorător. Renunțase. Nu mai avea cale de scăpare. Naruto avea dreptate.
          - Bine. Accept .
          Naruto îi arătă câteva hârtii. Contractul.
          - Mai înainte vreau să te întreb ceva. La un moment dat, ai pomenit ceva despre niște subiecți. Care- i treaba?
          - În privința asta o să te lămuresc.
          Naruto scoase din sertar câteva poze și i le înmână lui Sasuke. Erau fotografiile a zece oameni, din mai multe unghiuri, în cadre diferite. În general, erau oameni normali. O figură îi atrase atenția. Cel mai frumos chip pe care îl văzuse vreodată.
         - Cum îi cheamă?
         - Aceștia sunt Kiba Inuzuka, Neji și Hinata Hyuga,Shino Aburame, Shikamaru Nara, Gaara, Temari și Kankuro no Sabaku, Choji Akimichi și Sakura Haruno.
         - Și ce legătură au ei? Ce trebuie să fac? Să- i fur, să iau informații, să fiu damă de companie, ce naiba trebuie să fac?
         Naruto se aplecă puțin și spuse, cu cel mai sumbru ton de care era în stare:

         - Trebuie să îi omori.

Prima !!!
Ce fericită sunt că am reușit să fiu prima.
În fine, să trecem la subiect.
Ador ficul tău, ști ?
Chiar dacă este primul tău capitol, mi-a atras atenția,ceea ce nu poate face orice fic cu mine.
Îmi place faptul că nu am putut găsi nici o greșeală de tastare în capitol.
Se vede că te-ai străduit mult să îl corectezi.
Apreciez asta.
Ehe...aștept următorul capitol.
Iarăși m-a luat valul și am început să vorbesc aiurea....
Ja Ne :-*

Bună. Am revenit cu un nou capitol. Cool. După trei săptămâni. Not so cool. Creierul meu nu a putut să facă nimic productiv. Abia săpămâna asta am reușit să scriu. Am avut mult de tras la școală. Teste, ascultări, toată porcăria de sfârșit de semestru. Se va observa în capitol că am forțat scrisul. Nici nu am corectat. Bleah.

Capitolul doi

          - Sper că glumești.
          Naruto își lăsă capul pe spate, lăsând să îi scape un hohot de râs.
          Moșneag imatur.
          Sasuke aștepta câteva semne care să dovedească falsitatea cererii. Poate Naruto nu vorbea serios. Poate doar îl punea la încercare, îl testa pentru a vedea dacă într- adevăr avea un caracter ideal pentru postul oferit. Ciudat, pentru că nu și- l amintea pe Naruto atât de viclean. El nu era genul de persoană care ar păcăli pe cineva în legătură cu un lucru atât de grav. Dar, dacă Naruto chiar îl mințise, atunci care erau detaliile adevărate? Până unde mergea farsa? Sasuke decise să o ia de la început, să analizeze toate posibilitățile. În mod clar Naruto nu îl chemase degeaba. Chiar avea o slujbă pentru el. Nu l- ar fi chemat de la o distanță așa de mare numai pentru a se distra pe seama lui. Doar fiul său, Deidera, probabil îl rugase să îi găsească ceva de făcut. Măcar pentru odorul său ar fi făcut un efort. Da, deci avea o confirmare. Sasuke trecu la alt punct. Putea cerința să conste în ceva chiar serios? Toată vorbăria despre marele secret era prefăcătorie? Probabil că nu, altfel Sasuke ar fi fost testat pentru un nimic. Mai rămâneau două incertitudini. Pozele cu acei oameni și faza cu asasinatul. Băiatul își îndreptă privirea negricioasă peste fotografii. Erau bine realizate, fiecare persoană era imortalizată de cel puțin cincisprezece ori, de fiecare dată într- o împrejurare diferiă, chiar în țări diferite. Cineva municse mult la ele, deci era aproape imposibil să nu fie și acei oameni implicați în poveste. Dacă asasinatul era o glumă, atunci ce trebuia cu adevărat să facă? Naruto avea destul de mulți dușmani, deci poate Sasuke avea misiunea de a colecta informații. Sigur, era o explicație plauzibilă.

         Își trecu limba peste buzele crăpate.
         - Deci?
         Întrebarea sunase mai mult ca un ecou, nici nu părea a fi vocea lui. Își întoarse ochii spre Naruto. Acesta clătină din cap.
         - Nu aș glumi niciodată cu așa ceva. Nu- ți obosi frumosul tău căpșor brunet ca să găsești o explicație. Ți- am spus adevărul.
         Da, și vrei să cred gogomănia asta?
         - Poți să spui ce vrei, că eu tot nu te cred. Sunt sigur că mă minți.
         Sasuke refuza să creadă că este adevărat. Naruto nu era un om rău. Nu atât de rău. În fond, ce putea avea cu acei oameni? Ce îi puteau face încât să îl determine să ia o decizie atât de extremă? Naruto era cel mai calm om pe care îl cunoscuse vreodată, deci trebuia să fie ceva cu adevărat colosal. Sau poate bărbatul făcea pur și simplu parte din mafie. Dar asta ar fi ănsemnat că și tatăl său ar fi fost un mafiot. Din câte știa el, rangul se transmitea din generație în generație. El nu fusese niciodată cooptat.
           Poate pentru că și- au dat seama că nu am stofă. Pe mine m- ar cuprinde vinovăția și aș fugi imediat la poliție.
           Posibil, dar sunt sigur că nici Deidera nu s- a alăturat.
           Numai pentru că Naruto este viu momentan.
          Pe Sasuke îl trăsni o idee. Viu momentan. Poate viața lui este în pericol. Poate voia doar să se apere. Totuși dacă acei oameni îi amenințau existența, atunci el trebuia să fi murit deja. Ilogic.

          Naruto se aplecă peste birou și îi apucă mâna. Sasuke tresări. Rece.
          - Copilul meu, știu că este greu să înțelegi. Cu toate astea, nici nu trebuie să o faci. Doar ai încredere în mine.
          - Încredere am avut și atunci când m- ai dus la parcul de distracții, când eu aveam cinci ani, Știai asta. Dar ți- a păsat? Nu, nu prea cred.
          Ajunsese să țipe. Tuși preț de câteva secunde, apoi își reluă replica, de data asta șoptind.
          - Ți- a păsat numai de tine. M- ai fi lăsat să mor fară să te intereseze de sentimentele mele. Sau ale tatălui meu.
          Sasuke încercă să își recapete calmul. Își înfipse unghiile în mâna liberă pentru a face față impulsului de a- i da una lui Naruto. Își închise ochii. Încercă să își retragă mâna din strânsoare, dar Naruto îl ținea mult prea puternic pentru a reuși.
          -Te rog, lasă- mă să îți explic. În acea zi...
          Luă o pauză de gândire. Îl strânse mai tare pe Sasuke.
          - În acea zi doar mi- am pierdut controlul. Și mi- a părut rău după aceea. Foarte rău. Crede- mă, nu a fost intenționat.

          Îi eliberă mâna lui Sasuke, apoi se lăsă din nou pe spate. Aștepta o reacție, orice dovadă că Sasuke nu era doar o păpușă de ceară. Totuși, el privea în gol spre tabloul din spatele biroului. Știa că Naruto nu era sincer, că nu i- a părut rău pentru ce a făcut.Și el știa asta. Totuși, nimeni nu spunea nimic, ferm convins că celălat nu bănuiește nimic.
          - Să spunem că te cred. De ce m- ai ales pe mine pentru asta?
          Naruto răsuflă ușurat. Știa că Sasuke nu era convins de autenticitatea sa, dar măcar schimbase subiectul.
          - Cred că știi și tu de ce te- am ales.
          Pentru câteva secunde, Sasuke simți că inima i- a amorțit. Extremitățile i se răciseră considerabil, de parcă o pânză țesută din fiori de gheață i se așternu peste trup. Avea oare Naruto vreun indiciu? Știa ce făcuse, îi cunoștea fapta care îi înfierbânta simțurile, fapta care îl făcea să se simtă ca un gunoi ambulant? Sau era vorba de cu totul alt lucru, de ceva fără nicio legătură cu realitatea? Drept vorbind, existau martori? Nimeni nu putea afirma că se întâmplase ceva rău, nimeni nu avea dovezi. Era implacabil, executarea lui a fost perfectă. Sasuke era plin de o mândrie murdară, nu putea admite că cineva l- a descoperit. În orice caz, se hotărî să se comporte de parcă nu ar ști nimic.

          - Nu, chiar nu știu despre ce este vorba.
          - Vreau să spun că nimeni nu te- ar bănui, chiar dacă ai profilul unui criminal în serie. Toată lumea știe că ești numai un toxicoman cu un copil bolnav.
          Trebuia să își închipuie. Naruto nu bănuia nimic.
          - Dacă vrei să știi, sunt în sevraj de destul de mult timp. Și ce legătură are boala lui Itachi cu ce vorbim noi?
          - Sasuke, toți cred că părintele unui copil epileptic nu ar omorî pe nimeni nicodată. Ai acoperirea perfectă, doar gândește- te.
          Sasuke se simțea frustrat. Nu îi plăcea să i se amintească neputința sa în fața bolii, să fie privit cu milă de părinții colegilor de grădiniță ai băiețelului, să fie întrebat zilnic dacă nu are nevoie de ajutor financiar. Medicamentele erau scumpe, dar nu era sacrificiu pe care Sasuke nu l- ar fi făcut pentru Itachi. Era în stare de orice pentru fiul său.
          - Mai ales că e vina ta pentru ce s- a întâmplat. Dacă nu ai fi fost nesăbuit, acum băiatul ar fi sănătos.Doar din cauza asta să a despărțit Ino de tine. Apropo, ce s- a întâmplat cu ea? Nu credeam că tu vei obține custodia.
          - Nu îmi place să vorbesc despre asta, dar Ino a murit.
          Naruto nu așteptă mai mult. Era timpul să treacă la atac.
          - Cum s- a întâmplat? Părea o femeie foarte sănătoasă.
          - A fost găsită moartă în apartamentul ei. Doctorii au spus că a avut o boală care te ia prin surprindere. Cred că era vorba despre meningită.
          - Îi stătea în fire lui Ino, dacă nu a acordat importanță simptomelor.
          Pe Sasuke nu îl mai atingea chiar atât de tare subiectul. Trecuse prin aceeași discuție de atât de multe ori încât își visa replicile.
          - Putem să ne întoarcem la discuția principală?
          Naruto îngână. Sasuke o luă ca pe o aprobare.
          - Ce ai cu oamenii ăștia? Ce ți- au făcut? Sau vrei să îi omor numai pentru distracție? Te cred în stare de asta.
          Era imposibil să nu te iei și de asta, plod nesuferit.

          Naruto își roti privire prin camera, căutând dosarul pe care îl pusese la punct cu atât de multă acuratețe. Inutil. Totul era ținut la vedere. Totul în afară de dosar. Hârtii, pixuri, cești, ambalaje, sacouri, pungi, serviete, mâncare, obiecte decorative, toate acestea erau într- un haos cumplit. Naruto se ridică și începu să caute. După câteva minute, găsi în sfârșit dosarul. Se întoarse la birou, apoi trânti dosarul pe el.
          - Sasuke, în povestea asta nu eu sunt cel rău. Acei oameni au făcut lucruri oribile, pe care nici nu ți le poți imagina. În dosarul ăsta sunt trecute numai câteva dintre realizările lor.
           Sasuke privi mai atent dosarul. Coperțile sângerii adăposteau cu grijă un amalgam de foi. Foliile păreau să pleznească datorită volumului informațiilor. Chiar atât de răi puteau fi? Era posibil ca Naruto să falsifice, dar ce avea de câștigat?
            Pe mine.
           Naruto îi întinse dosarul.
           - Vrei să îl studiezi?
           Sasuke deveni revoltat. Naruto voia să îl convingă să omoare atâția oameni doar pentru că aceia sunt machiavelici? Dacă într- adevăr el spunea adevărul. Nici nu știa unde i- a fost capul când s- a gândit că ar putea accepta așa atrocitate. Până la urmă era vorba despre Naruto, cel care era să îi sfârșească existența. Nu avea de gând să se înjosească, nu în așa hal.
            Sasuke se ridică repede de pe fotoliu.
            - În niciun caz. Păstrează- ți banii murdari, nenorocitule.
            Era la jumătatea distanței dintre birou și ușă când se auzi strigat.
            - Ce mai vrei acum?
            Câteva clipe de tăcere, apoi:
            - Hai să o luăm altfel. Dacă nu faci ce îți spun eu, toți vor afla că tu ai omorât- o pe Ino.

Subiect: Re: Piele arsă Lun 17 Mar 2014, 00:11

Capitolul trei

       - Rămâi calm, Sasuke, rămâi calm...

       Își repeta același lucru de trei zile, dar creierul său nu intenționase să coopereze. Se simțea de parcă cineva îi pusese un văl pe ochi pentru a fi orb în fața dovezilor. Nimeni nu îi spusese nimic. Absolut nimic. De atâta amar de vreme, nimeni nu și-a putut da seama ce s-a întâmplat. Nimeni în afară de Naruto.
       Amețea încetul cu încetul. Oare ar fi fost mai ușor să îl întrebe direct cum a aflat? Sau a făcut bine ocolind pericolul, fofilându-se din birou? Singurul lucru de care era sigur nu constituia nici un mare adevăt, nici o concluzie care îi putea salva piela. Și acea siguranță era că greșise. Nu își putea da seama ce anume, dar nici nu mai conta având în vedere elanul ce îl însoțea de îndată ce își pusese în aplicare planul. Studiase mult. Făcuse schițe. Calculase fiecare șansă de a greși ceva. Dar totul mersese bine. Nu își asumase nicun risc, totul era bine pus la punct. Niciun om normal nu ar fi aflat. De aici, întrebarea deriva: era Naruto cu adevărat un om normal?
        Sasuke se gândea că îl subestimase. Oricum, ce persoană întreagă la cap l-ar fi considerat o amenințare? Brusc, bărbatul se voia mai senil decât era deja. Poate chiar ar fi fost mai simplu. Vorba aia, cine se-aseamănă se-adună. Probabilitatea de a-și da seama mai repede de planul lui Naruto creștea semnificativ cu fiecare analiză pe care o făcea. Nu era o persoană care cugeta îndelung la natura umană, nimic din ființa lui nu îl îndemna să aibă acea aură spirituală la care mulți visau. Mergea direct la țintă, nu își pierdea timpul cu întrebări retorice sau cu diferite citate filozofice din care s-ar fi putut înfrupta cu nesaț dacă nu era un om de acțiune.
       Sasuke se considera o persoană dintr-o bucată, chiar dacă personalitatea directă și câteodată mult prea sinceră i-a dat de furcă mai mult decât ar fi suportat cineva cu principii sănătoase. În ultima vreme nu își putea da seama exact ce tip de persoană devenise. Fusese prea preocupat cu planurile, cu cercetările și cu lamentările pentru a se opri puțin și a se gândi la propria demnitate. Poate că despre asta era totul. Poate și-a făcut-o cu mâna lui, iar Naruto era un simplu intermediar trimis de divinitate, o pedeapsă capitală provenită din Cercuri. Dacă se gândea mai bine, chiar asta trebuia să se întâmple. Își pierduse controlul și făcuse ceva rău, apoi venea și suferința. Așa cum era corect.
       Își scutură de câteva ori capul. Nu era tocmai lucrul de care avea nevoie. Trebuia să se gândească la rezolvarea problemei, nu la Crimă și pedeapsă. Mai mult, dacă nu găsea o soluție în cel mai scurt timp putea să-și ia adio de la libertate. Nu l-ar fi deranjat atât de mult dacă nu ar fi avut un fiu în grijă. Într-adevăr, dacă nu era Itachi, s-ar fi predat cu mult timp în urmă.
       Fără Itachi nu ar fi existat crima.
       Pentru prima oară în viață îi era cu adevărat frică. Avea două soluții, dar niciuna nu îl mulțumea cu adevărat. Prima era să refuze cererea lui Naruto cu orice preț. Ar fi mers la închisoare, dar oricum întrega sa existență a fost privată de libertate, deci schimbarea mediului ar fi constituit singura diferență. Dar miezul problemei era altul. Ce ar fi făcut cu Itachi? L-ar fi putut lăsa pe drumuri, poate la un orfelinat sau vreo cunoștință amabilă? Dacă așa ar făcea, ce rost mai aveau toate? Exact din aceasta cauză și-a omorât fosta soție, pentru a nu fi despărțit de fiul său. Și nu ar fi rezolvat nimic, ba chiar ar fi înrăutățit lucrurile, având în vedere că Itachi ar fi fost separat de ambii părinți. Exclus, totul se voia mult prea deprimant.
       Mai rămânea o variantă. Chiar putea să omoare acei oameni, cu toate că avea să întâmpine oarecare dificultăți. Nu își subestima inteligența, știa că ar fi fost perfect capabil pentru orice fel de treabă, fie ea și una satanistă. Dar șpilul nu consta în capabilitate, ci în puterea psihică. Abia s-a putut abține să nu meargă direct la poliție după ce i-a făcut felul lui Ino, ce să mai zică de abilitatea de a deveni un criminal în serie? Era prea slab, conștiința îl rodea cu fiecare privire curioasă pe care o primea la înmormântarea blondei. Abia putea dormi, de obicei se scula transpirat dintr-un coșmar în care fantoma femeii îl urmărea peste tot, în fiecare loc de pe planetă. Orice colțișor din rațiune îi era invadat de imaginea sinistră din apartament, încă îi putea simți finețea pielii camuflate de lichidul roșu, totul îi reamintea de ea. Încă o iubea. Da, o iubea și nu se putea opri din a-și pedepsi conștiința și așa încărcată de cuvinte dureroase, de replici acide aruncate în vânt. Cu toate astea, trebuia să meargă mai departe. Pentru fiul său. Pe el îl iubea mai mult. Era în stare de orice numai pentru a-l ști fericit și în siguranță.
       Siguranță... Chiar mai poate Itachi să aibă vreodată parte de așa ceva având în vedere că l-am vârât în toată treba asta sângeroasă?
       Ei bine, trebuia să aibă. Ar fi avut el grijă. Totul se rezuma la el. De voie, de nevoie, trebuia să se conformeze. Pentru a-i oferi fiului său o viață aparent normală.
       Dacă se gândea mai bine, mai exista o soluție. Radicală și riscantă, dar era totuși o alternativă. Putea să îl omoare pe Naruto. Dar era oare o alegere bună? Un tip ca Naruto nu și-ar fi asumat atâtea primejdii dacă nu ar fi fost sigur de reușită. Mai mult, ar fi împânzit lumea de oameni și documente care ar fi știut toată povestea în eventualitatea unei tragedii. Într-adevăr, Naruto era acel gen de persoană prevăzătoare.
       Într-un exces de zel, Sasuke pufni. Ce știa el cu adevărat despre Naruto? Nu putea să se bazeze pe intuiție, nu încă o dată. O făcuse deja și a ajuns într-o situație a naibii de complicată. Tot ceea ce credea despre el fusese redus la tăcere, toate motivele erau un zero barat.
       Putea numai să accepte să omoare. Era o șansă să nu se simtă așa de rău, să prindă gustul. Se lămurise. Urma o mare întrebare: de ce îl alesese Naruto tocmai pe el? Nu avea nimic special față de ceilalți, dar poate era singurul ce putea fi manipulat. Irelevant. Naruto putea convinge pe orcine.
       Auzi un foșnet în dreapta sa. Își îndreptă privirea spre sursa zgomotului și dădu de ochii mari și lucitori ai fiului său. Zâmbi. Pușlamaua aceea mică merita efortul.
       - Ce s-a întâmplat, dragule?
       În timp ce îi adresa întrebarea, îl luă de subsuori și îl puse pe genunghii lui. Era ușor ca o pană.
       - Tati, de ce ești supărat zilele astea?
       Sasuke era uimit de perspicacitatea băiatului. De mic observase că este foarte inteligent, dar capacitatea senzorială nu era un lucru normal la copiii de cinci ani. Mai ales că aceștia credeau că sunt centrul universului, deci nu se puteau canaliza pe sentimentele altora. Cu Itachi întotdeauna fusese diferit. Nu avea plăcerile unui copil obișnuit de cinci ani, era cu mult mai matur. Și, surpinzător, chiar își înțelegea tatăl în măsura în care era în stare.
       - Este complicat. Am o problemă complicată. Sunt prea multe straturi, nu știu ce este important.
     Ocazional, Sasuke îi spunea lui Itachi lucruri de acel gen. Știa că pe el nu îl deranja și că îi plăcea să găsească rezolvări pentru tot felul de probleme. Avea un punct de vedere pe care Sasuke îl piersuse de mult timp, punctul de vedere al unui copil. Vedea lucruruile într-o manieră mai simplă, pentru el nu erau complexe.
       - Poate ar trebui să o repeți continuu. Știi tu, în cap. Atunci o să vezi lucrul principal.
       Itachi se dădu jos de pe Sasuke și ieși cu pași vioi din cameră.
       Copilul ăsta nu încetează să mă surprindă. Ei, ce pierd dacă încerc?
       Naruto. Naruto. Naruto. Naruto. Naruto. Naruto. Naruto. Naruto. Naruto. Naruto.
      Nu cred că merge așa. Este vorba doar despre el... Stai puțin, doar despre el. Poate nu eu sunt fetișul lui. Poate el e propria sa obsesie.
        Dacă se gândea mai bine, realiza că totul era logic. Naruto nu avea în realitate nimic cu el. Era legat numai de propria sa persoană. Putea să simtă, o avea în sânge. Încă nu știa despre ce era vorba, dar avea de gând să afle. Și asta înseamna să să implice în masacru.
        Își luă telefonul din buzunar. Tastă rapid un număr învățat pe de rost. Se auziră trei țârâituri înfundate.
        - Alo?
        - Naruto, îți accept propunerea.

Subiect: Re: Piele arsă Joi 27 Mar 2014, 21:14

~~Edit~~

Vin şi eu cu edit-ul cam târziu. E frumos şi original. Ai idei foarte bune. Titlul este pe placul meu, chiar e interesant. Ai potenţial, descrii foarte bine pentru primul tău fic. Pot spune că este unul dintre fic-urile mele preferate. Itachi fiul lui Sasuke? M-ai surprins cu asta. Îmi place dialogul, replicile personajelor mi se pare bine alese. Naruto este destul de diferit, şi asta îmi place. Aştept să văd cum vei contura relaţia celor doi, Sasuke şi Sakura. Adu next-ul, abia aştept, acum că brunetul a acceptat propunerea lui Naruto. Să mă anunţi şi pe mine. Baftă la idei. :)

Subiect: Re: Piele arsă Lun 31 Mar 2014, 00:35

Buna! Ti-am citit dupa mult timp ficul, dar imi place foarte mult.Sasuke e cam ciudat, nu ma asteptam sa o omoare pe Ino sau sa aiba un fiu. Si culmea, si pe Itachi think

. Nu am mai vazut asta in niciun fic. Si Naruto mi se pare destul de bizar,ma intreb de unde stie de crima. Apropo, sper ca Sakura sa apara cat mai curand. Atat am avut de zis, abia astept sa aduci urmatorul capitol! Te rog sa ma anunti!

Subiect: Re: Piele arsă Sam 12 Apr 2014, 14:28

Acum m-am gandit si eu sa-ti las un comentariu la fic-ul pe care-l stiam de ceva timp. Nu am indraznit pana acum sa-ti las unul fiindca nu am avut timp si sincer nu cred ca aveam, eu, ce sa-ti zic tie. Bine...Am sa-ti spun numai lucruri bune si nemaipomenite la adresa ta. N-am intalnit pana acum, cel putin eu, pe NIMENI sa scrie atat de bine la primul lui fic. Imi place ideea fic-ului in love

si de asemenea imi place si cum o dezvolti. Sincer, n-ai reusit sa ma surprinzi din prima, de la primul capitol... Mi s-a parut putin plictisitor, dar nu-ti poti face o parere completa de la un singur capitol asa ca m-am gandit sa iti urmaresc fic-ul, chiar daca tu nu stiai, pentru a-mi face o parere. Ei bine...Cum iti urmaream eu fic-ul am vazut ca ai pus al doilea capitol. Ei bine acela mi-a placut foarte mult doar ca.... AM UITAT SA-TI LAS UN COMENTARIU crying

Sa-mi fie rusine.... shy

In regula, apoi am vazut ca ai pus si al treilea capitol care mi-a placut si mai mult.!!! Si acum m-am gandit sa-ti las un comentariu.
Ti-am urmarit fic-ul pentru ca nu voiam sa-ti las de la primul capitol, care mie nu prea mi-a placut, un comentariu negativ asa ca m-am gandit sa vad daca ma surprinzi ca, mai apoi, sa-ti las un comentariu plin de laude si de pareri bune. Nici nu stiai ce-mi place si ce nu la fic-ul tau, dar tot ai reusit sa ma surprinzi. Trebuie sa recunosc ca si eu trag concluzii gresite din prima.... Nici n-am asteptat sa vad cum continui ideea si deja eu ma gandeam: Ce fic naspa!!!! ...Creierul meu nu este, de obicei, contectat cu gura asa ca ignora ce am scris mai sus yeah

Apropo, sa nu uit un lucru, IUBESC MUUUUULT DE TOOOT in love

TITLUL!!!! Este foarte interesant desi nu dupa titlu am descoperit fic-ul... Am dat peste el cand cautam ceva si am apasat pe "un lucru" ce scria: "Mai multe optiuni" si am dat peste asta...Nici nu m-am uitat la titlu ci doar la autor. Am fost curioasa cum scrii tu fic-uri asa ca am citit in continuare..Cred ca daca vedeam titlul de la inceput, poate faceam o legatura intre continut si titlu, da' chioara de mine...ce sa vada?!

Cam atat aveam sa-ti zic!! Ah..Sa nu uiti sa ma anunti!!! cool

Subiect: Re: Piele arsă Sam 26 Apr 2014, 15:18

Esti foarte buna.Ai un stil aparte, care se leaga foarte mult de descriere.Adica:descrieriile pe care le faci si naratiunile sunt foarte bine gandite desigur ca si dialogul este foarte bine impletit cu naratiunea si descriera.Se vede ca esti atenta la personaje si actiune .Felicitari! Esti geniala! Bafta in continuare!

Fan Fic SasuSaku inchis la cererea autoarei.