Foggy Days

Subiect: Foggy Days Sam 27 Apr 2013, 14:53

Foggy Days

Chapter I

O ultimă zi în această umilă casă care le-a fost un adevărat cămin, o adevărată perlă ce ascunde amintiri dar şi necazuri.

Heather, fiica avocatei Karen Gibson, era foarte agitată din această cauză. Vestea a dat-o pe spate ca un miros puternic. Nu putea suporta faptul că singurii spectatori care au ascultat-o şi au îndrumat-o indirect când nimeni nu putea să-i înţeleagă simţirile, pereţii, acei mimi fără chip, vor dispărea din privirele ei zilnice. Era o fată isteaţă care gândea rapid însă, uneori, din cauza emoţiilor, se pierdea. Tatăl lui Heather era mecanic auto, dar avea de asemenea o grămadă de istorie pe mână. Singurul membru al familiei care o simţea cel mai bine pe Heather era fratele ei, Rory, un frate cu probleme care niciodată nu va mai fi la fel.
Stătea singură în camera ei întunecoasă; era întinsă pe jos, langă fereastră. Gândea spre zilele când s-a simţit cel mai bine din lume în această casă însă nu putea schimba nimic, absolut nimic.
Uşa s-a deschis puternic, odată cu un scârţâit asurzitor, anunţând venirea unei persoane. Era mama ei; femeia îşi simţea odrasla palpantă şi mai rece, însă dorinţa ei era aceea de a-şi vedea fiica fericită. Mama a intrat în camera fetei care, cu toate vorbele spuse, nu a prezentat nicio reacţie cu o privire aţintită asupra ferestrei. Se simţea pierdută fără locul unde îşi petrecuse copilăria, înduioşându-se la gândul că în acea cămăruţă proprie, pierdută de lumina zilei, secretele şi sentimentele tinerei au fost păstrate în siguranţă de atâta amar de vreme. Părea a fi o rană gravă în sufletul ei firav şi plăpând.

Femeia, dorind să-i fie şi mai aproape, a păşit uşor către ea şi a atins-o pe umăr. Voia să-i fie din nou fericită iar ea s-o simtă exact ca pe-o mamă. Heather s-a întors spre ea, obrajii fiindu-i brăzdaţi de lacrimi fine ce accentuau durerea. Era o pierdere pentru ea, într-adevăr, ani, amintiri şi poate momente speciale şterse, unele ca pe-o tablă cu un burete care nu prea are multe de spus.

Voia să se ştie întotdeauna aici, într-un loc ascuns în inima ei, plin de mistere şi secrete încă din copilărie. Îi era teamă şi nu voia să-şi părăsească oraşul, dar nici să-şi dezvăluie sentimentele.

Femeia i-a înţeles durerea, fiind de acord cu ea, însă ştiau ambele de ce şi cum se va întâmpla.

Casa era una foarte veche, având mai bine de o sută de ani, iar structura era una foarte firavă, provocată de rugina atâtor ani şi de acţiunea persoanelor ce au intrat în posesia ei. Familia nu putea schimba nimic, chiar dacă toti doreau să locuiasca aici. Decretul primăriei oferea timp; şaisprezece ore până să-şi găsească un adăpost în timp ce li se vor da înapoi treizeci la sută din suma plătită pe impozit, ceea ce era infim.
Acum înţelesese cu adevărat totul, deşi juca precum nu ştia. Şi-a şters lacrimile cu zâmbetul fericirii şi a trecut la împachetat. Mama i-a promis că va face alegerea numai după placul fetei, însă nu se simţea pe picioarele ei.

Seara s-a instalat repede asupra oraşului şi, odată cu ea, în familia Gibson, tensiunea s-a mai risipit, astfel mama a ajuns să zâmbească şi să-i vadă împăcaţi cu ideea pe toţi, inclusiv pe Heather. Au întins masa, ultima de aici. Tatăl a intervenit în acest moment feeric, spunându-le odată ce mâncarea le era sub nas, să nu se grăbească şi să se gândească că este ultima. Heather a părăsit masa într-un mod zgomotos, fiind supărată la culme de remarca adusă, mai ales după ce tatăl a adus-o pe ea în prim plan.

S-a înapoiat peisajului închis al camerei sale reuşind să deschidă din nou paginile jurnalului său. Bineînţeles, avea o mulţime de lucruri pe care le putea strânge în braţe şi despre care putea spune ceva frumos, însă acel jurnal însemna o întreagă copilărie aşternută fin. Lacrimile i-au revenit pe faţa ei frumoasă, plină de pistrui. Singurul lucru pe care l-a făcut a fost să-şi continue un alt capitol al unul episod din viaţa ei. A început a aşterne cuvintele dăruite din inimă ce nutreau zeci de sentimente ce-i făceau pielea de găină.
A terminat; alte pagini magice cu sentimente oferite de propriul suflet odată cu lacrimile vărsate. De asemenea, a avut grijă să îl şi pună bine, în inima ei care păstra totul intact şi delicat. Parcă durerea s-a mai dres, lacrimile fiind mai atenuate de sentimentele oferite de acel jurnal.

Chiar în momentul când voia să-şi refacă trupul plin de ură sufletească şi slăbit de-a binelea, mama a revenit în faţa uşii să afle cum se simte. După mai multe minute petrecute în faţa uşii propriei fiice, a reuşit să poată intra pentru a discuta. Fata a invitat-o pe pat în timp ce ea scotea cu grijă jurnalul în care timp de câţiva ani îşi refugiase sufletul prin cuvintele aşternute natural, dintr-o mica firida aflată în peretele din partea ferestrei. Mama era uimită de ceea ce a putut simţi fata în tot acest timp. A încercat din nou să-i explice cum stau lucrurile şi cum să treacă uşor peste acest pas, însă tânăra, înfuriată destul de tare de încercarea pasivă efectuată de femeie, aruncă toate paginile şi scrisorile pe jos, odată cu lampa din cameră, dar numai din cauza nervilor. Se pare că fata a început să plângă, fiind într-un fel chiar ea uimită de ceea ce a făcut, fără a mai putea privi spre mamă sau a mai spune ceva împotriva afirmaţiilor acesteia.

Femeia nu a reacţionat rău, a început să plângă de fericire, din moment ce-şi înţelesese emoţional fiica nu mai putea cere nimic, dar şi de mâhnire că nu putea schimba în niciun fel acest lucru. S-au apropiat cele două una de cealaltă şi s-au îmbrăţişat, ambele dându-şi seama de ceva, ca două surori. În acest moment, mama a putut s-o facă să înţeleagă situaţia astfel lăsând-o să doarmă liniştită.
Astfel, seara a trecut precum un vis, dormind, iar dimineaţa şi-a intrat în rolul de început al zilei.

Heather s-a trezit mult mai bine ca în alte zile şi, de-ndată ce a arătat că nu doarme, mama a întâmpinat-o cu micul dejun. Totodată i-a spus să se pregătească că în jumătate de oră trebuie să plece. Forma feţei tinerei s-a schimbat cum a auzit că mai are doar o jumătate de oră aşa că a lăsat micul dejun şi a strâns tot în două rucsace. Nu mai părea atât de rănită, dar tot simţea ceva fierbinte în ea în tot acest timp. A strâns tot iar camera părea a fi o locaţie pustie. S-a îndreptat către uşă unde părinţii urcau totul în maşina, dar s-a oprit. Uitase ceva şi s-a întors în acea cameră.

A deschis acel mic loc din perete unde aproape pierdea acele momente minunate- jurnalul. S-a ridicat repede, dar nu a plecat înainte de a mulţumii întregii case, oferind un mic sărut pereţilor casei. Gata, acum era pregătită.
Fata ajunge la uşa şi cu lacrimi în ochi îşi ia la revedere ca de la un bun prieten.

-Să mergem, s-a închis totul! spuse fata senină şi cu o privire înceţoşată asupra grandiosului imobil.

S-au urcat în maşină şi-au pleacat. Singura care se uita înapoi era fata;casa urma să fie dărâmată, nu mai era sigură. Se pare că tatăl ştia deja ce aveau de făcut. Aranjase cu un agent imobiliar căutarea unui cămin ideal.
Urmau să ajungă la punctul de întalnire unde acel om îi va ajuta să-şi găsească o casă primitoare.

Primul lucru pe care l-a făcut Tim a fost să-şi prezinte familia iar ulterior să-şi arate dorinţa si preferinţele faţă de următorul cămin. S-au urcat din nou în maşină, alături de bărbat care spune el, ştia o zonă destul de bună a imobiliarelor. Heather părea mai îngustă, mai neîncrezătoare. În faţă stăteau părinţii, în spate copiii alături de agentul imobiliar care se uita direct copiii. Fata se simţea ciudat, nu voia să-l priveasca, însă el o făcea cu o privire criminală. Vedea ceva la el care nu-i plăcea...
Berry Norman a anunţat că urmează acea zonă precisă pentru imobile aşa că tatăl a fost mai atent asupra ceea ce era împrejur.

Acesta, de mână cu cel mic, fiul, păreau a fi cei mai bine dispuşi în timp ce mama şi fiica stăteau mai în spate, retrase. În drumul lor spre prima casă Heather a oprit-o pe mamă pentru a-i spune că nu se simte bine. I-a spus că simte ceva rău la adresa agentului imobiliar. Era sigură că va fi contrazisă, însă şi mama i-a spus că şi ea crede la fel dar a preferat ca motivul oferit fiicei să fie acela că acel bărbat voia să afle numai preferinţele.

Berry şi Tim erau deja în casă. Agentul era nerăbdător să afle părerea lor, însă nimeni nu a preferat această casă. Deşi era mobilată, în ochii acestora părea o casă fără suflet care nu poate oferi prea mult.
Tatăl se înfuriase puţin ce-i drept. I-a cerut explicaţie agentului Berry, însă... nu mai era.Se pare că agentul Berry dispăruse chiar înainte să le gasească o casă...

-Tată, voiam să-ţi spun de la început că-i ceva în neregulă cu el, dar... aduăugă fata pe un ton alert, crezând că are dreptate.

Tatăl nu voia să creadă sau poate nu era conştient în acel moment de ceea ce i se spunea. În timp ce vorbeau, Tim văzuse o altă casă care-i atrase atenţia. Destul de agitat a cerut părerea celorlalţi în legătura cu imobilul. Familia urmează un drum printre celelalte case pentru a o imortaliza pe cealaltă. Casa era una veche, pereţii erau decolorati pe dinafară, scările scârţaiau iar prin geamuri nu puteai vedea absolut nimic din exterior.

Când au intrat înăuntru, au simţea o răcoare delicioasa dar înăuntru totul era prăfuit. Tatăl a sugerat ca soţia să meargă la parter cu copiii în timp ce el va admira partea de sus. Heather a intrat într-un living care era întunecos. A apăsat pe întrerupător dar nimic. Tatăl, plăcându-i la nebunie, nu voia ca ceva să-l împiedice pentru a o achiziţiona deci a ales să le spună că e ceva minor iar electricianul se va ocupa de asta.
Fata, fară nicio reacţie, a pătruns în interiorul întunecimii camerei şi a privit forma ferestrei din celălalt capăt al camerei. Karen şi-a făcut drum spre o altă fereastra din cameră, a tras obloanele scorojite iar lumina a năvălit înăuntru. Cei doi copii şi femeia au privit cu zâmbetul pe buze lumina care făcea cale spre admirarea camerelor. În living, o canapea mai degrabă decolorată şi două fotolii preferabile stăteau în jurul unui şemineu care dădea seamă că a ars iarna cu buşteni. Perdelele erau dungate cu mai mult sau mai puţine pete.

Afară Tim dăduse peste o terasă mai degrabă iar, în spatele copacilor, o iarbă crescută în neştire şi multe flori sălbatice păreau a descrie un munte în distanţă. Familia a mers în continuare într-o încăpere care ar fi trebuit să fie o bucătărie dar nu prea putea fi recunoscută dupa obiectele si echipamentele antice si vechi care existau deja in muzeele din centrul orasului. Heather a apasăt din nou pe un robinet de la chiuveta bucătăriei, dar din nou, nimic.

Tatăl, cu un mic rânjet pe faţă a spus că va aduce de îndată un instalator care se va ocupa repede de acea problema. Ceilalţi păreau din ce în ce mai neîncrezători dar, din nevoia de a avea o casă, au inspectat-o în continuare. Au mers din nou la etaj, unde erau două dormitoare şi o baie care avea tavanul foarte jos iar sub podea părea a fi ceva ascuns din cauza răcorii care işi făcea drum spre celelalte camere. Baia nu avea cadă si nici prea mult spaţiu dar priveliştea spre grădina din spatele casei era frumoasă. Lucrurile din baie erau lipicioase cu multe pânze de păianjen care arătau anii blocaţi în liniştea acestui loc care se vedea că nu a mai fost ocupat de mult timp. Tatăl a mers în dormitor, s-a asezat pe unul din paturile de alamă din camera prafuită, uitându-se în jur gândindu-se că nu-i rău deloc. În mintea lui vedea casa cu noi perdele, covoare, propria mobilă care a stat in depozit aşteptându-l, cărti pe rafturi cu paturile făcute, fiind chemat la masă pentru prânzurile prelungite pe terasă, veri fără de sfărşit şi cu o iarnă călduţă când putea face el toată treaba.
S-au întors jos gândindu-se cu grijă la alegerea ce-i apăsa. Cand au ajuns l-au găsit pe agent în faţa casei care le-au spus că nu a mai găsit nimic altceva aici. Tatăl, cu zâmbetul pe buze s-a grăbit s-a spună:

-Este doar ceea ce căutăm... -spuse cu încredere tatăl, zâmbind larg.

Subiect: Re: Foggy Days Dum 28 Apr 2013, 11:22

Prima!!!!!
Deci, imi place inceputul. Chiar este foarte frumos si interesant. M-ai captivat inca de la primele enunturi. Tu chiar stii cum sa redai sentimente si sa bagi cititorii in poveste si ii faci sa simta totul.
Ai talent, nu gluma si de abia astept urmatorul capitol. Spor! :*
Te-am pupat. :*

Subiect: Re: Foggy Days Dum 28 Apr 2013, 18:49

CHAPTER II

Lacrimile din spatele
fericirii

După acea zi alături de agent şi după ce toate transferurile casei s-au terminat, părinţii s-a apucat de renovarea casei. În acest timp copiii erau in oraş. Heather, puţin confuză de situaţie şi supărată, și-a desprins degetele subțiri de mânuța fratelui mai mic și a mers înainte, acesta rămânând singur în faţa parcului fără a putea spune ceva. Tânăra merge înainte,trecându-și picioarele peste liniile albe fără să se asigure şi se opreşte brusc în faţa unui restaurant care părea a fi o ocazie bună de a se înveseli şi de a mânca în afara agitaţiei de acasă, dar fără să-şi dea seama că fratele ei nu mai este cu ea, continuă să o ia înainte.

Îi cere chelnerului o salată şi-un suc şi se-aşează la cea mai înapoiată masă. După zece minute de relaxare în acel restaurant, fata iese. În acel moment îşi dă seama de situaţie şi, ca şi când ar fi fost în pericol, elimină un ţipăt asurzitor prin care îşi invoca fratele. Se uita în stânga şi-n dreapta, dar nici urmă de el. Fata era speriată şi era numai cu gândul că i se va întampla ceva fratelui ei. Era în faţa trecerii de pietoni şi, ca şi când s-ar pregăti să fugă la un maraton, a luat la fugă spre cealaltă parte, numai că unul din tenişi îi sări din picior. Cu toate acestea tânăra nu se lăsă şi se aplecă să-l apuce între degete, dar o maşină se apropia de trecere. Chiar înainte să ajungă în faţa trecerii cineva o trase de mâna. Heather s-a dezechilibrat, căzând astfel peste persoana care a ajutat-o.Toată lumea privea lung către fată care în ochii lor părea o ameţită, deşi era în braţele unui necunoscut. Si, ca prin farmec, a rămas aşa timp de câteva
secunde. Tânăra se ridică timidă şi se întoarse.

-Ai avut noroc de data asta, spuse eroul apoi continua cu un sfat prietenesc, zicându-i fetei să fie
mai atentă data viitoare.

Pentru a mia oară, Heather și-a dat seamă cât de neglijentă era cu propria-i persoană. Nu era atentă nici la ea, dar nici la alte persoane. Mereu făcea totul din obligație, nu punea suflet în nimic. Se simțea vinovată. Voia să se schimbe.Șirul gândurilor i-a fost întrerupt de privirea scrutătoare a băiatului care aștepta orice răspuns din partea fetei. Aceasta i-a mulțumit, cerându-și scuze pentru liniștea apăsătoare de adineaori, apoi s-a prezentat. Și-au unit mâinile într-o strânsoare amicală și și-au zâmbit. Involuntar sângele li s-a urcat în obraji, dându-le un aspect copilăresc.

Expresia tinerei s-a schimbat subit, aducându-și aminte de frățiorul ei. Alexzander, îngrijorat de starea fetei, a întrebat-o numaidecât ce s-a întâmplat. Cumici ezitări, i-a răspuns, zicându-i că și uitat fratele în parc. Au pornit într-un mers agale în care, parcă, Alex nu putea ţine pasul cu ea spre parcul oraşului în care, spune el, l-a văzut pe băieţelul care stătea singur şi plângea.

Erau în faţa parcului însă nu era niciun copilaş mic ce plângea, doar cei care jucau fotbal. Dintr-odată, ceva o trase pe Heather de fusta colorată ce radia în razele soarelui. Când s-a întors era chiar frăţiorul care radia de fericire când a văzut-o pe sora ce se purta destul de neglijent de la întâlnirea acelui băiat. Fata l-a luat necontenit în braţe şi i-a spus să o urmeze de fiecare dată când nu-i atentă.

Heather știa că dacă le va spune părinţilor se vor supăra, aşa ca l-a dus acasă cu motivul că tuşeşte
foarte tare. După, s-a întors pentru a umbla prin oraş alături de băiat. Primul lucru pe care îl vizitează este multitudinea de magazine care se aflau în oraş. A reuşit să se distreze cerându-i părerea băiatului despre modă şi despre proba hainelor. Găsise ceva ce-i plăcea foarte mult însă Alexzander nu a lăsat-o nici în ruptul capului pe ea să plătească. S-a simţit puţin jenată, însă niciunul nu putea refuza nimic. Cumpărase deja două rochii şi o bluză ce-i dădeau multe de gândit.

Băiatul a vrut să-i arate şi un loc spectaculos, cel mai frumos din oraş. Ceea ce voia să-i arate domnişoarei era acel lucru că se pricepe la pescuit dar, din cauză că nu avea o undiţă au stat doar pe malul lacului, unde au purtat o discuţie. Heather era destul de timidă, ce-i drept, şi se pierdea prin cuvinte însă a reuşit să nu-l năucească de cap pe Alex. Fata i-a spus cum a ajuns aici şi ceea ce se aşteaptă ea de la familie. Băiatul a adus şi el vorba despre familia lui care locuieşte într-un alt comitat, iar el are o casă proprie. I-a spus că profesia lui este aceea de barman şi se descurcă. Fata părea foarte interesată de el, întrucât nu era la fel de trufaş ca alţii, însă nici ea nu a scăpat uşor fiind întrebată ceva mai intim, lucruri legate de relaţii, prieteni şi frumuseţe.

Au petrecut trei ore superbe şi într-un loc mirific însă se făcea seară, iar adolescenta promisese mamei sale că se va întoarce devreme. A condus-o acasă, vorbind şi în timpul acestui drum. Când a ajuns în faţa casei luminile erau stinse iar uşa larg deschisă.

Fata intră cu grijă si încercă sa aprindă lumina, dar fără succes. Urcă sus fără să se uite încelelalte camere.Fratele ei era sus uitându-se speriat în toate părţile, cătândajutor, deoarece părinţi erau întinşi pe jos, inconştienţi.

-Oh Doamne, ce s-a întamplat ? a izbucnit tânăra când a văzut privirea îndurerată a micuțului.

Fratele ei îi făcea semn spre lustra de pe tavan care era spartă pe întreaga podea. Îşi puse mâinile în cap de teamă şi se întoarse în viteză pe trotuar cu speranţa că tipul nu plecase aşa de repede. Cu puţin noroc, a auzit-o strigând şi s-au întors înapoi în casă. Cu lumina unei lanterne au sunat la spital pentru ajutor. În acest timp, fata a încercat să-i ţină-n în viaţă dar părea că deja au fost aleşi de către Ea. În timp ce ceilalţi doi căutau o sursă rece de gheaţă, fata se întinse alături de părinţii ei şi-şi spuse confesiunile: ,,Mamă... îmi pare rau, sunt cea mai rea fiică din Univers... ai avut dreptate când mi-ai spus să stau acasă... vreau să mă pedepseşti! '' Fata începu să-şi dea palme singură şi să se-nvinovăţească.În acest timp o ambulanţă ajunse la faţa locului.

Medicilor le-a fost cam greu sa urce din cauza întunericului, dar într-un final au reuşit să-i ia pe cei doi şi să-i ducă la spital. Heather, foarte îngrijorată, le-a cerut medicilor să-i salveze părinţii, însă nu au dat nicio garanţie. Doctorii au spus că au suferit răni grave, iar cioburile le-au intrat adânc în organism aşa că părinţii au trebuit operaţi. Tânăra, fără să mai reacţioneze în niciun fel a rămas înţepenită pe scaunul din sala de aşteptare. Stătea cu capul în poala-i şi se gândea că e numai şi numai vina ei. Cel mai grav lucru la care se putea gândi e că putea rămâne fără părinţi.

La realizarea acestor gânduri, îşi revine într-o poziţie precedentă şi alte lacrimi începu să-i intersecteze obrajii obosiţi de acest lucru. Îşi dădea şi palme singură, însă Alex a ajutat-o să se potolească din această stare de regret continuu. Băiatul a pus-o cu capul în poala lui şi a început s-o mângâie până când a adormit.

Fata a stat toată noaptea în spital alături de băiat. Peste noapte, una dintre asistente a chemat-o să semneze o fişă. Pe fişă scria ,, Certificat de deces ” , dar, fiind adormită, fata nu şi-a dat seama ce scrie, fiind pe cale să semnze ceva ce nu realizase. Când doctorul a fost întrebat de starea părinţilor, acesta i-a arătat din nou fişa. Tânăra a rămas încremenită, aflând că doar mama ei a scăpat de moarte şi, încă în şoc, pică lată cu lacrimi în ochi blestemându-se singură. Doctorul a spus că a făcut tot ce a putut, însă fata, schimbându-se dintr-o dată, s-a ridicat la el şi i-a spus:

-Nu, nu, e vina ta! Din cauza ta nu mai am tată !- spuse revoltată peste măsura fata, gesticulând nevralgic.

Alex, auzind, a venit să vadă ce este.

-Heth, linişteşte-te,nu-i vina doctorului... Dar...- spuse pe un ton mai scăzut, trăgând-o de braţ.

-Lasă-mă, nu-i treaba ta! s-a rățoit la băiat, regretându-și apoi tonul ridicat.

El o trage de mâna şi fără să vrea, îl loveşte cu un pumn. Alex, destul de speriat de starea fetei, se retrage în spate şi iese din spital. Heather era şocată de ceea ce a putut elibera din ea în momentul când tatăl a plecat. Din această cauză, iese din spital ţinându-se de ce apucă şi, luându-l de mână pe fratele său, se îndreaptă spre recepţionistă.

Îi ceru fişa cu care au fost operaţi cei doi din care afla că trebuia să mai aştepte o zi până când va afla dacă mama va rămăne internată sau dacă va fi externată.

Subiect: Re: Foggy Days Lun 29 Apr 2013, 20:14

PRIMAAA, iar. :3
Deci, iar ai reusit sa ma captivezi. Ador felul tau de a tine oamenii in suspans, insa daca nu aduci next-ul repede te pap.
Asa, deci sa revenim, a fost genial! GE-NI-AL! M-ai tinut in suspans, plus ai acel lucru care imi place: CHESTII SUPRANATURALE SI INFRICOSATOARE! :3 Imi place cum ai descris si cum m-ai facut sa ma simt in pielea personajelor. Ador felul cum narezi!
Deci, aduci next si iar voi fii prima ( altfel omor pe cine a fost primul ^^). Te pup si spor in continuare!:*

CHAPTER III

Pulbere de dragoste şi Cuburi de durere

După o seară obositoare petrecută în acel spital, tânăra s-a întors acasă alături de persoana maternă. Heather încă aborda acest subiect, semn că tente închise de durere îi rămăseseră în suflet. Încerca să-i explice mamei că numai ea este de vină, însă femeia dădea vina pe neatenţia celor doi. Discuţia s-a deplasat uşor; Heath l-a adus în plan pe Berry despre care a gândit numai rău.

-Ce tot spui ? Accept faptul că totul s-a întamplat aici, dar de ce el ? a spus mama pe un ton mai răstit, dorind să-i arate copilei că greşeşte.

Fata, auzind ce spune mama ei, s-a aruncat din canapea ca şi arsă. A început s-o contrazică, intrigată de luarea apărării acelei persoane necunoscute, blestemată în gândul fetei.

-Îţi spun, putea fi oricine! - adaugă mama, cu acelaşi ton ascuţit arătându-i într-un alt fel că ea greşeşte.
Singurele argumente ale tinerei au fost acelea că Berry este vinovat şi că nu este un om bun. Heather, într-o criză de nervi, și-a luat jacheta și a ieșit tunând și fulgerând din casă. Ușa s-a izbit cu putere de tocul ei, arătând furia de care dispunea adolescenta. Aceasta mergea îmbufnată pe străzi și se întreba care-i este destinația. Într-un târziu și-a dat seama că nu are unde merge, casa ei fiind singurul loc în care este mereu binevenită. Neavând alte opțiuni, și-a creat singură o a doua variantă, continuând să colinde orașul. A mers pe lângă o mulţime de magazine însă nu avea niciun chef de ele, voia să meargă la fim însă era prea supărată. Lucrul care a înduioşat-o şi mai tare a fost acela că toată lumea din oraş se înţelegea cu familia.

Singurul loc în care putea admira ceva ce nu o afecta era parcul, plin de iarbă şi montaje, nefolosite acum de nimeni, se pare. Adolescenta pășește pe asfaltul prăguit al parcului, așezându-se pe una dintre cele mai apropiate băncuțe. Își îndoaie genunchii, apoi și-i duce sub bărbie, cuprinzându-i cu brațele-i subțiri. Gândul îi zboară la noul ei prieten, care se pare că i-a provocat lacrimile. Micile cristale își părăsesc originea, colindând pe fronturi necunoscute, dar fierbinți. Drumul lor se sfârșește în sânul ei micuț, fiind urmate de alte surate și mai îndurerate. O idee i-a străfulgerat mintea și și-a scos telefonul din buzunarul interior al jachetei albastre. Ștergându-și în grabă lacrimile, l-a apelat pe Alexzander.

Telefonul suna neîncetat, până la a doua încercare. Voi să închidă, dar ezită. Nu răspundea. Înainte să închidă telefonul, vocea lui Alexzander se auzi pe fundalul liniștii apăsătoare ce domina întregul parc.

-M-ai sunat să-mi spui că mă urăști? a întrebat băiatul, dezamăgirea fiind prezentă în tonul vocii joase.

Heather a înghițit în sec la gândul că băiatul este supărat pe ea. A izbucnit, apoi și-a pus mâna la gură, aducându-și aminte că nu este singură.

-Heather, plângi? s-a îngrijorat Alexzander, vocea devenindu-i ridicată.

Adolescenta a înganat un „nu” șoptit apoi, fiind la limită, a închis telefonul, începând să plângă în hohote. Își regret acțiunile anterioare și o îngrijora statusul relației dintre ea și Alexzander. Se simțea vinovată
până în măduva oaselor și credea că nu mai rezistă acestei presiuni carese lasă grea pe umerii ei. A cedat, crăpându-și buzele rozalii, lăsând gemetele de durere să diminueze supărarea. Nodul din gât o determină
să-și ducă mâna la el și într-un gest nebun se strânse cât putu de tare,însă își trase mâna rapid și își deschise larg degetele. Să fie acestea niște mâini de criminal? Se uita la ele îndelung și se întreba dacă
acesta este semnul, dacă acesta este pasul următor: moartea. Iși flutură palmele prin față, într-un gest dezaprobator. Liniștea fu spartă de sunetul asurzitor al telefonului. Fără a se uita la numărul afișat, răspunse.

-Spune-mi unde ești și voi veni la tine, suna mai mult ca o promisiune din partea tânărului.

Heather, fără să se sinchisească prea mult, rost un singur cuvânt, anume „parc”, apoi sunetul de apel terminat fu perceptat de urechile ”ascuțite” ale tinerei.

Timpul a trecut destul de repede. Se înserase. Orice
speranță din partea fetei pierise o dată cu marele disc auriu. Era
întinsă pe bancă, lacrimile scurgându-se de pe obrajii rumeni, pe
pământul rece.

Era înghețată de frig, însă refuza cu înverșunare să se
întoarcă acasa. Din când în când, printre buzele-i vineții i se
strecurau câteva suspine. Credea că în sfârșit și-a găsit jumătatea,
chiar credea în el.

Baiatul era îngrijorat de cum i s-a adresat fata şi imediat s-a deplasat în
parc. Când a ajuns, a rămas împietrit găsind-o pe fată întinsă pe lângă
banca şi uşor însângerată. S-a repezit să o ridice şi s-o aşeze întinsă
pe bancă crezând că ameţeala este tot ceea ce s-a întamplat.
De-ndată ce a simţit banca, copila s-a trezit agitată şi din nou cu un val de ameţeli.

-Hei, ce s-a întâmplat aici ? spuse pe un ton speriat Alex.

Tânara nu a spus nimic, s-a uitat doar la el cu o privire parcă hipnotizată, fără ca băiatul să primească vreun răspuns.

Tipul părea confuz. Nu o cunoştea foarte bine şi nu înţelegea nici cum a ajuns tocmai pe jos şi de ce nu dorea să fie acasă. Nu ştia unde să o ducă aşa că a întrebat-o dacă vrea să meargă la el acasă. La sugestia baiatului, fata a dat din cap, uitându-se în în ochii lui, semn că acceptă. Alexzander a luat-o uşor de şold iar ea s-a ţinut strâns de el si nu l-a lăsat pâna la maşină. În tot acest timp Heath s-a gândit numai la mama ei şi la frate. Şe ştia vinovată.,,Mamă, îmi pare rău. Ştiu că nu a fost bine ceea ce am făcut însa nu ai putut asculta părerea mea, niciodată nu ai putut. Dar nici eu nu am putut conta pe ajutorul tău când am avut nevoie însa el m-a ajutat fără ezitare chiar dacă înca suntem străini. Sper ca eu şi tu să putem repara împreună această neînţelegere...''

-Heather, la ce te gândești? întrebă băiatul, observându-i absența.

-Alex, sunt bine. Sunt puţin îngrijorată în privinţa mea şi a mamei...

Băiatul, uitându-se în ochii ei, punând mâna lui peste a ei, i-a spus că totul
se va rezolva, orice-ar fi. Ajungând acasa şi intrând în prima cameră,
fata a rămas mirată. rămăsese mirată de eleganța casei frumos mobilate. Peste tot predomina albul marmurei, iar pe alocuri se găseau tablouri frumos încadrate de o ramă lăcuită. Fată iși întoarse capul la nouăzeci de grade, apoi, fiind atrasă de o fotografie, se repezi asupraei, dar băiatul o trase de mână, luând-o într-un tur al casei. Acesta i-a prezentat fiecare cameră în parte, spunând cine și când a locuit acolo, însă fata părea furată de măreția tuturor lucrurilor, astfel că nu dădea prea mare importanță informațiile date de Alexander.

Copila părea încântată de atitudinea băiatului așa că, odată cu mulțumirile i-a oferit un mic pupic pe obraz.

-Ăăă... eu o să fiu jos, pregătesc ceva de mâncare. - a anunțat-o tânărul pe adolescent drăgăstoasă.

Fata a intrat în baie și și-a văzut de treabă. De-ndată ce apa a picat precum o cascadă asupra trupului ei rece, s-a simţit îngrijită, precum atingeri fine şi catifelate. Închise ochii şi lăsa mintea să curgă prin toate locurile imaginabile şi inimaginabile în timp ce apa curgea picătura cu picătura asupra ei. Se simtea atat de bine încât nu mai deschidea ochii. Lăsa apa să curgă, în timp ce mâinile lucrau asupra corpului care devenise moale şi catifelat ca un fulg.
Satisfacţia acelei reîmprospătări a durat până când picăturile de apă au devenit aspre şi reci. Atunci a deschis ochii şi a ieşit din baie zâmbind.
Ieşind, a rămas plăcut uimită, văzând că are haine de schimb pe clanța ușii și ceaiul încă fierbinte pe măsuța de alături. S-a schimbat de vechile haine și a luat cănuța de ceai în mână.

-Alex... Alex, am terminat! Alex ?- a întrebat într-un ecou.

Băiatul părea că nu aude însă nu era nici jos. Heather a urmat drumul holului spre o cameră alături care era un mic bar, de tip vechi. Părea drăguț însă nu a mai poposit acolo fiind deja târziu. O altă cameră era o sufragerie care totuși dădea spre un dormitor, având două paturi televizor, dulapuri debara și multe plante. Pe una dintre măsuțele de lângă ușa camerei scria ,, Pentru Heather''. Fata zâmbea aiurea fiind uimită din nou.

Când s-a întors, l-a văzut pe Alex în spatele ei.

-Surpriză!- a spus băiatul încântat de ce i-a oferit musafirului.

-Lasă-mă!- a spus fata pe un ton răspicat şi clar, cu o mimică încruntată şi tristă.

Se speriase destul de tare fiind şi prima dată în acest paradis. Fata se supără și se întoarse în capătul holului. Băiatul afectat de acțiunea lui se duce după ea.

-Ce s-a întamplat? Te-am supărat cu ceva?- spuse el mâhnit stând întins cu palmele pe genunchi, aţintit spre ea.

Copila i-a spus băiatului că o speriase şi înţelesese oricum că nu o făcuse cu intenţie, însă a râs puţin de el. Tânărul şi-a cerut scuze şi a invitat-o jos la masă.

Cei doi au coborât, Alexzander ținând-o pe fată ca pe o adevărată parteneră.

-Mmm, ce bune sunt! Tu le-ai gătit ? - spuse fata cu un zâmbet frumos de la un capăt la altul.

Simţea un gust nemaipomenit, al unor paste italieneşti, un gust atât de grandios încât îi lăsa gura apă; un gust chiar mai bun decât al unei ciocolate bine preparate.

-Nu, eu am cumpărat doar farfuriile! -adăugând băiatul pe un ton prietenesc, rânjit uşor, cu gura plină către fată.

-Sunt foarte bune! Nu știam că băieții de pe aici știu să gătească.- relatându-i gândurile ei uimită.

-Eh, e un fel de tradiție.

Deodată, curentul se opri. Totul era întunecat, aboslut tot. Fata a țipat ascuțit, o dată, semn că s-a speriat destul de tare.

-Heth ? Ești bine ? Unde ești ? Nu te mișca din loc, flutură-ți mâinile.- spuse cu un glas ascuţit şi timid către ea,au picat siguranțele, mi s-a mai întamplat asta însă nimeni nu a venit să inspecteze. - adaugă el supărat, amintindu-şi de această problemă.

Cei doi s-au găsit în sfârșit. Din moment ce Alex mai avusese problema asta și nu a putut-o rezolva, a trebuit să plece spre dormitoare însă nu înainte de a lua fiecare o lanternă. Înainte de despărțirea din hol, cei doi și-au urat noapte bună şi vise plăcute. Heather s-a dus în camera ei, ușor, neavând nici lumină și neștiind nici casa foarte bine. Și-a ales unul din paturi în care va dormi și a pus capul jos. Nu putea dormi. Gânduri rele și regrete îi îmblânzea mintea.

S-a ridicat dinnou și s-a dus spre fereastră. Se gândea adânc la ce a pățit săptămâna aceea simțindu-se vinovată.

,, Oare este vina mea pentru toate ? Știu
că este vina mea pentru că nu am fost în stare să vă sar în ajutor
atunci când ați avut nevoie. A fost și vina mea, a fost, a fost. De
aceea te-am pierdut pe tine tată... ''

În tot acest timp, o mașină suspectă se opri drept în fața casei. Un bărbat cu haine negre se dădu jos.

-Doamne, e Berry ?! Ce caută aici ? Mama ?! Doamne, au venit să ma ia, dar cum....? Trebuie să-i spun lui Alex.- şoptind pe un ton revoltător, cu o altă figură speriată.

Fata a mers în vârful degetelor ca și cum cei doi erau deja în casă. Alex dormea, însă a fost trezit imediat de fată care nu ştia cum să o facă. I-a explicat ceea ce văzuse şi o parte din motiv, până când bătăi puternice s-au auzit din uşa de la parter.

În timp ce fata îi spunea băiatului de situație, ușa s-a auzit şi lovindu-se. Fata a devenit şi mai melancolică şi uşor înfricoşată, mai ales la zgomotele puternice din uşă.

-Nu...!- îşi spunea fata în şoaptă închizând ochii de teamă.

Era speriată iar gândul îi nutrea numai gânduri rele, nimic însă sigur.
Băiatul văzând-o mai moale în priviri, aşa că i-a spus că nu i se va întampla
nimic; el a adus-o, el are grijă de ea.

Aceştia au coborât rapid jos, iar Alex a deschis uşa celor doi în plină noapte.

-Mamă, tu, aici ?- uitându-se nesigură asupra mamei ei, cu un ton neaşteptat.

Femeia, agitată, a tras-o zdravăn pe fată din fața ușii ca și cum ar fi făcut ceva groaznic.

-Taci, proasto, nu mi-ai spus că vii aici... Ți-am dat eu voie ?- urlând de-a binelea la ea, cu o mimică de-a dreptul feroce şi plesnind-o tare.

Alex a intervenit între cele două fete, vâzând că totul se adânceşte şi mai tare. Incredibil, însă şi Berry a intervenit între aceștia. Nu l-a lăsat pe Alex să se bage trântindu-l la pământ.
Cei doi au luat-o de brațe și au urcat-o în mașină. Alex era întins pe jos, abia putea să se ridice. Când a realizat ce s-a întamplat a fost prea târziu. Fata stătea pe bancheta din spate ținută de femeie de gură, dând cu pumnii în geamul mașinii.

-Ahh! Este numai vina mea! Nu trebuia să-i las s-o ia ! La dracu!- ţipă înfuriat de-odată cu un sentiment de vinovăţie ce-i omogeniza întreg trupul.

Băiatul era foarte nervos şi respira rapid. A lovit ușa casei puternic, calmându-şi o parte din sentimentele agresive astfel.

Cel puțin Heather a reușit să-i ofere încrederea totală și înțelegerea băiatului, însă cât va ține ?

Prima!
Deci, imi place mult cum decurge actiunea, devine romantica. I like it. Deci, nu stiu cum si ce sa mai spun. M-ai lasat fara cuvinte. Mereu faci capitole bune. Why?
Revenind, eu una de abia astept sa pui urmatorul capitol. Sunt foarte entuziasmata si interesata de ce va urma. :3 Desi, ca de obicei, va fii inca un capitol minunat pe care il voi citii de mai multe ori ( am o obsesie sa fac asta la ceva care imi place).
Cand pui next ma anunti! Te pup si mult spor in continuare! kiss

Buna, Bogdan!
Este foarte frumos fic-ul ... Imi place atat de mult ideea si cum descrii si cum asezi in pagina si TOT !
Sper sa pui repede continuarea si sa ma anunti, da? Sunt ferm convinsa ca va fi minunata. Te pup si iti urez mult succes.

Kiss ^^

CHAPTER IV -

În Focuri

În tot acest calvar, fata nu a putut să dea înapoi. Se gândea numai la faptul că mama ei a plesnit-o şi nu-i venea să creadă cum de s-a schimbat rapid. În tot acest drum, ea aţipise pe scaunul din faţă al automobilului dar aproape de casă s-a trezit încordată, uitându-se în stânga şi în dreapta nedumerită.

În acel moment, Heather şi-a dat seama că era ceva la mijloc aşa că a vrut să poarte o conversaţie cu femeia doar pentru a vedea ce spune. I-a cerut scuze pe un ton grijiuliu apoi a întrebat-o dacă se simte bine. Karen a lămurit-o pe copilă că nu este nicio problemă cu ea însă nu-şi amintea nimic de când plecase ea.

Chiar atunci, Berry şi-a mişcat o mână, făcându-mi semn. Era momentul să mai inventeze o minciună numai pentru a-i satisface pofta radiantă de rău. Era bine într-un fel pentru că femeia nu mai ducea gândul asupra unor lucruri mărunte. Fata era foarte supărată, iar în interiorul ei urla de supărarea caniculară ce-i ardea sufletul. Nu putea schimba nimic; în acel moment era exact ca o păpuşă, târâtă pe scenă cu forţa de un păpuşar, fără a putea spune ceva. Era o victimă într-adevăr, însă tocmai când totul era în flăcări, s-a mai aprins un tăciune : mama a îmbrăţişat-o drăgăstos şi a mulţumit celor doi, spunându-i fiicei că este foarte bucuroasă ca a reuşit să facă diferenţa între bine şi rău. Nu-şi dădea seama, dar tocmai ea era o victimă şi o persoană blocată, pentru mult timp dacă acel bărbat va continua să-i distrugă gândurile.

Heth îl vedea pe acel om, care pretindea că-i ajută necondiţionat, o fiinţă foarte puternică care putea face orice chiar acum. Ştia că dacă va trebui să-l doboare, avea nevoie de ajutor şi mai ales să ştie cine este cu adevărat.

Au ajuns acasă, dar fata rămăsese pe bancheta din spate, gândindu-se în continuare. Ştia că trebuie să se întoarcă la Alex pentru că ea se simţea cel mai vinovat pion în acest joc. Avea de gând să-i ceară ajutorul cu privire la inspecţia generală a acestui mister cu agentul.

-Haide dragă, nu intri ? spuse mama cu zâmbetul pe buze, aşteptând ca fata s-o îmbrăţişeze de-ndată. Femeia era orbită de falsitatea bunătăţii şi binevoinţei acelei persoane.

-Mamă, i-am promis lui Rory că-l iau de la mătuşa Kenny astăzi aşa că... - spuse ea ezitând printre cuvinte, dar încântată parcă de idee.

-Am uitat, da, şi, dacă vrei, te poţi duce şi la prietenul tău, Alex sau cum îţ chema. -argumentă mama gesticulând rapid, cu un zâmbet natural pe buze.

Fata a zâmbit mamei şi a mulţumit. A trecut pe lângă acel om cu un zâmbet criminal, semn că avea ceva în gând.

Pe drum, era preocupată de faptul că a ajuns să mintă foarte mult, implicând şi alte persoane. Nu voia să o facă, mai ales pentru un motiv banal, dar împotriva acelei persoane, nu avea încotro deocamdată.

-Alex! Eşti aici ? - a strigat de vreo două ori, bâtând în uşa de la intrare.

Alex a auzit-o şi, de-ndată ce şi-a dat seama că era Heather a alergat într-un suflet la uşă să vadă cum se simte. Se simţeau în regulă amândoi, însă fata regreta foarte mult ceea ce s-a întâmplat. Alex i-a strâns mâinile şi i-a spus că mai bine ar fi îngrijoraţi de situaţia ei de acasă.

Atunci, Heather şi-a dat seama exact motivul real pentru care venise şi-i ceru ajutorul cu privire la el. Alex nu a ezitat deloc şi i-a spus să caute pe Internet orice doreşte. În acel timp i-a povestit şi ce s-a întâmplat tot drumul, cum mama ei nu ştia nimic din ce se întâmplase şi cum Berry a forţat-o să mintă. Alex a rămas foarte mirat şi a rugat-o să caute mai repede. O înţelesese totuşi .

Am reuşit să găsească ceva din care au şi aflat câte ceva despre el. În acel moment, tânăra avea o grămadă de lucruri în minte. Singurul loc şi singura persoană lângă care mă simţea bine atunci era Alex.

-Uite. El cred că este... - spuse rapid cu o voce înlesnită

-Poftim ?! E o minciună asta... Cum poate fi adevărat ... ?-adăuga una peste alta Heather înverşunată şi mirată.

*Articolul :

,,Bergam Philippe Norman, soldat dispărut. A fost părăsit de familie în urma unei încercări de sinucidere. După 20 ani de jertfă în slujba statului canadian a înne

Când au terminat articolul de citit, ambii s-au schimbat la faţă, ca după o tornadă. În timp ce Alex nu-şi putea explica cum persoana aceasta, pe care o cunoştea, a reapărut după aproape zece ani, Heather era plină de teamă şi începu să plângă punându-şi mâinile în cap şi suspinând.

Alex, schimbat dintr-odată i-a spus că nu o poate ajuta. Atunci, fata şi-a ridicat capul din poală şi cu faţa plină de lacrimi şi obrajii roşii ca trandafirul, s-a uitat lung la el fără a spune ceva.

~~PRIMA!~~

Deci, sa dea matzele daca te pui sa inchizi ficul!!
Asa, deci e foarte interesant. Mie imi place foarte mult. Nu mai zice ca nu ti-a iesit bine! Orice iese din mana ta e bun. Ador felul cum descrii si cum reusesti mereu sa ma lasi fara cuvinte. Mie imi place.
Succes si spor la idei! Te pup!

Bunaaa ! ^^
Scuze ca am ajuns tarziu aici :)) Mama lor de teme, corect ? :)
Sunt cu totul de acord cu Rebel Yell. Este tare frumos si imi place. Sper ca Alex sa o ajute pana la urma si totul sa iasa bine. Adu' continuarea rapid si nu uita sa ma anunti. Bafta !
Kiss ^^

CHAPTER V - Pericol, durere. Pericol, tăcere

    Au mai trecut două ore de suspans în care Alex se gândea ce să facă. Nu-şi putea trăda tatăl dar nici să-şi abandoneze prietena.

După o convorbire la telefon cu familia sa, Alex a decis.

-Heth, în acest moment am luat o decizie. Trebuie să te ajut. Am făcut o greşeală. Am ales să fac asta în mare parte pentru mine.- spuse el trist şi cartonat în priviri.

    Heather era foarte încordată de situaţia prezentă. Se gândea numai la mama ei şi la cine ţinea în casă. Nu prea înţelegea, însă avea doar douăzeci de ani şi voia să facă pe eroina pentru fiinţa maternă era gata să dea totul.

-Heather, e vreo problemă dacă mama vine aici ? -spuse el încordat în priviri.

Heather a părut foarte încântată de acest lucru, ba mai mult, şi-a revenit din acea stare de pierdere.

    Cu un zâmbet docil, expus unul altuia, s-au îmbrăcat şi au mers în celălalt oraş, la câteva mile distanţă.

    De îndată ce au ajuns, femeia i-a întâmpinat necontenit pe amândoi chiar dacă nu ştia cine-i Heather. Mama lui Alex se uita la ea din cap până în picioare. Alex întârzia să spună cine este aşa că s-a prezentat singură.
Femeia era încântată şi parcă o cunoştea. Vedea în ea o femeie adevărată. S-a grăbit să întrebe pe Alex dacă poate face cunoştiinţă cu tatăl său. Băiatul i-a făcut semn mamei, intervenind chiar ea. I-a spus povestea soţului ei, plecat în război dar care nu s-a mai întors, fiind psihopat. Alex se înfuriase deoarece ea nu înţelesese ce voia să-i comunice.

Din fericire, pentru el, nu şi-a dat seama, ba mai mult, şi-a prezentat condoleanţele cerânduşi scuze. Femeie s-a apropiat de ea şi a îmbrăţişat-o, afectată.
    Au pornit spre, celălalt oraş unde locuiau cei doi.

Femeia voia să vorbească cu un prieten de acolo dar din moment ce a observat că picăturile de ploaie tulburau straşnic drumul, a renunţat. Fiul nu o putea duce direct acasă; îi promisese lui Heather că o va aduce devreme acasă. Alex i-a făcut un mic semn mamei lui. Se pare că au vorbit ceva la telefon în legătura cu asta. Heather nu-şi putea da seama, era prea ocupată să fie îngrijorată. Alex încerca s-o ajute. Dar cum...?

Cu un zâmbet prietenesc, femeia a întrebat-o pe copilă dacă poate veni să observe noul ei cămin. Era supărată, foarte, însă nu s-a împotrivit cu nimic acestei sugestii.
    Se pare că şi mama lui Alex era şi ea de asemenea îngrijorată însă suporta. Era agitată din cauză că-l va revedea pe Berry, soţul acesteia. Înseamnă că într-un fel, cu ajutorul lui Alex şi al mamei lui, situaţia se va îmbunătăţii în toate părţile. Se pare că Alex i-a spus şi mamei lui despre familia lui Heather.

-Am ajuns. Aceasta este casa mea. Am cumpărat-o recent, însă aduce numai necazuri. -spuse ea accentuând sentimentul strângându-şi zdravăn pumnii.

Cei trei s-au dat jos din maşină. Heather a mers înainte, iar Alex şi Jules au mers mai încet; mama i-a şoptit întrebându-l dacă era vorba despre Berry. Alex a confirmat, era Berry. Femeia era însă emoţionată. Trecuse zece ani, iar zvonul cum că ar fi murit se pare că în tot acest timp a fost o răstălmăcire.
    Uşa casei era deschisă şi mii de puncte colorate acopereau suprafaţa abia văruită a parterului. Nimeni acolo, nimeni la etaj şi nici zgomot nu se auzea din nicio parte. Un lucru ciudat era că pe aragazul bucătăriei fierbea un ceainic.

Tânăra a strigat de câteva ori prin toată casa, dar nimic. S-au întors la oaspeţi.     Jules era uimită. Ştia de această casă; toţi ştiau de ea. Se pare că după o grămadă de decade casa şi-a găsit în sfârşit un alt proprietar. Au păşit încet şi s-au aşezat pe canapea.
-Vă aduc ceva de băut şi nişte biscuiţi. Care ce doreşte ?-spuse ea cu un zâmbet fals ce expunea bunăvoinţa.
Cei doi au vrut doar nişte apă iar fata a zâmbit din nou fals, ceea ce s-a văzut.

S-a dus către frigider, însă, uitându-se pe scările ce duceau la etaj, erau o grămadă de pete negre unele roşii iar unele scări erau scorojite. A pus apa pe masă şi a mers uşor sus, luând un băţ.

     Uşile tuturor camerelor erau deschise. Camerele erau intacte; holul însă... parcă trecuse o întreagă armată pe acolo. În baia superioară nu era nimic, în dormitoare nu era nimic. Ajunsese în debara. Nu exista lumină acolo însă se putea observa ceva.

Era gol, însă era o perdea care avea forma unui om. Heather s-a dat puţin înapoi, gâfâind şi pregătind arma. Cu un picior în spate, bâta în mână şi... bau, nimic. A respirat uşurată, nu trebuia să-şi facă griji. Mergând în cealaltă baie a rămas înmărmurită.

-Mamă!- urlând cât o ţin plămânii, aruncându-se asupra trupului mamei sale ce era întins fără cunoştiinţă pe gresia rece.

    Erau două cadavre: cel al mamei şi cel al lui Berry. Cel al mamei părea a fi fost chinuit pe când cel al lui Berry a avut un leşin uşor. Ambele aveau puls, însă slab.

-Doamne! Ce s-a întâmplat aici ? Berrgam ? Ferească!- murmură mama lui Alex, uimită, scăpând şi geanta şi paharul.

     Femeia nu a mai spus nimic. S-a dus cu lacrimi în ochi lângă trupul acestuia şi l-a luat în braţe. Îl strângea în braţe cu mult regret fără să fii ştiut ceva de el atâta timp...
-Heth... trebuie să-ţi spun ceva. Berry, nu e cine crezi tu că este. Berry este...- spuse ruşinat, capul fiindu-i lăsat în jos.
-...Tatăl tău. Da, m-am gândit la asta însă nu eram sigură. Nu am vrut ca voi să ştiţi că eu ştiu deja asta.- întrerupându-l fata nervoasă şi plină de durere.

    Alex s-a apropiat de ea încercând s-o ia în braţe. Fata l-a respins, fugind jos. Alex a mers după ea însă plecase din casă. În timp ce mama lui îi plângea pe cei doi, el era plin de furie că s-a ajuns din nou la asta...

-Heather!

~~Prima!~~
Intr-un final dau si eu edit.
Deci, chiar m-ai dat peste cap. Mi-ai zis tu ce planuri ai, insa chiar nu credeam ca se va ajunge si la asta. Nu stiu ce sa mai spun. Chiar m-ai lasat masca. Ai descris bine si mi-a placut mult cum ai reusit sa faci o situatie mai complicata.
Nu mai am ce zice. Imi place cum ai facut capitolul.
Succes in continuare si spor la ideei! Te iubesc!

Astept nextul.....sa ma anunti obligatoriu,bine? happy2

Choco :) : comentariile din zona fanfiction trebuie sa aiba cel putin 10 cuvinte. Mai treceti pe la Regulament. hmm...?!

LIKE LIKE LIKE. Vreau sa ma anunti neaparat. kiss

*:* Poate treci si pe la mine cu un com. Te pwp kiss

*:*

CHAPTER VI - Duelul contra propriei persoane

Fata mergea stinghera pe drum plangand in palmele sale uscate de tot acest aer uscat de duere. Nu putea suporta acest lucru, nu voia sa creadă ca Alex a trădat-o. S-a întors din drum dar dintr-odată o lumină albă se instală asupra întregului peisaj.

-Heather? Eşti bine ? - întrebă mama impacientată, atingând-o uşor pe faţă.

-Mamă ?! Sfinte, ce mă bucur să te văd, te rog iartă-mă. - argumentă fiica uitându-se în stânga şi-n dreapta şi-mbrăţişându-şi mama.

-Mamă, ai păţit ceva, eşti bine ? Doamne, Berry este aici ?

Se pare că tot acest lanţ al unor amintiri neplăcute, a fost, din fericire, pare-se că, doar un vis.

Primise răspunsul- Berry încă era în această incintă, ba chiar de faţă, în camera fetei.

Karen i-a povestit fiicei sale tot ce s-a întâmplat. Se pare că nu a fost chiar total un vis. Ce-i important este că ceea ce se întamplase în vis nu e real.

Tipa o întrebase pe mamă dacă l-a văzut pe Alex. Femeia, auzindu-i numele, a fost mai retrasă în vorbe. Voia să o plesnească, dar chiar în acel moment Berry a intervenit şi a chemat-o pe femeie jos, spunându-i că instalaţia s-a defectat.

Femeia s-a deplasat jos, iar Berry i-a zâmbit fetei spunându-i că va trebui să-i mulţumească odată. Nervoasă peste măsură, a sărit din pat şi a ridicat mâna asupra lui, însă nu a putut face nimic. A stat cu mâna asupra lui câteva secunde, apoi i-a adus mâna fetei înapoi mişcând uşor arătătorul în vânt, cu un semn uşor al buzelor, zâmbind de asemenea.

Fiica a plecat jos pentru a o informa pe femeie că trebuie să îşi reia cursurile. Femeia a zâmbit şi a sărutat-o pe obraz. Fata s-a prefăcut că o sărută şi ea, dar mai mult, i-a şoptit să-l abordeze corect pe acest om. A plecat de acolo, uitându-se fix la acea persoană care-i zâmbea fetei fără oprire.

Copila mergea într-o singură direcţie, fără să privească în stânga sau dreapta. Ceea ce nu ştia ea era faptul că Alex era chiar în parc, locul pe lângă care ea trecea.

-Heather ? Ce faci aici, s-a întâmplat ceva ?- o salută el pe un ton strident.

-Alex, aici ? Chiar acum veneam să vorbesc cu tine. - argumentă fata cu un zâmbet prietenesc.

Fata i-a povestit lui Alex ce-o macină. Tot ceea ce i-a spus Alex părea a se potrivi temporar.
Dintr-odată, starea lui Heth s-a schimbat. Un zâmbet larg şi-un râs săţios a cuprins într-un din discuţiile cu Alex, în timp ce aceştia savurau un ceai.

În oraş urma a se organiza a XVI -a ediţie a măştilor şi costumelor Goth şi Loly unde perechile dansau şi împărtăşeau imaginile desăvârşite ale costumelor. Heth voia să participe, dar nu aveam partener. Motivul din care s-a stârnit voia bună a fost acela de a-i cere să-i fie partener. Alex zâmbea, de parcă ştia ce va fi întrebat. Nu, nu ştia, însă tocmai acest lucru voia şi el s-o întrebe.

-Da... deci totul s-a rezolvat. - spuse ea cu un zâmbet frumos, punând mâna ei peste a lui Alex. Înainte de a se întoarce acasă, Alex a luat-o de mână şi i-a spus să nu se mai gândească la tot ceea ce s-a întâmplat. Nu a lăsat-o deloc să plece până nu-i promitea acest lucru şi pentru că trebuia să se pregătească, nu a avut încotro.

Ajungând acasă, este întâmpinată de acel bărbat.

-Ce surpriză neaşteptată! o salută Berry, însă fără niciun răspuns deoarece fata dorea să o vadă pe mama ei.

-Unde este mama? întrebă aceasta înfuriată, privind în toate laturile casei.

Berry privi sinistru către dar niciun răspuns din partea lui. Luându-şi puterile în mână, s-a repezit asupra lui, arătând cu degetul şi ameninţând. Nici în acel moment persoana aceea nu şi-a pierdut acel umor fals deşi îi spuse unde este mama ei.

A mers sus, într-un dormitor mic, unde femeia se relaxa, stând în pat. A intrat în cameră şi i-a spus că s-a întors. Femeia a îmbrăţişat-o bucuroasă dar fata tot insista să stea departe de acel om. Karen i-a repetat a suta oară că va fi bine. I-a spus că are o veste pentru ea. Mama zâmbea şi aştepta răspunsul.

I-a povestit că diseară este festivalul de măşti şi că Alex i-a acceptat propunerea de a o însoţi acolo. Mama a fost foarte încântată aşa că s-a apucat de-ndată să-i pună în ordine aceleaşi haine pe care le purtase şi când terminase liceul.
Avea o pereche frumoasă de pantofi albaştrii cu o fundă micuţă, o rochie până la genunchi, făcută dintr-o mătase fină de îţi era dragă s-o porţi numai la senzaţiile care ţi le producea când o simţeai şi câteva accesorii din argint care o făceau mai elegantă. Chiar dacă aceste lucruri au mai fost purtate, pentru cele două era întotdeauna ceva special când venea timpul să le folosească, ca şi acum.

Au trecut aproape patru ore de când mama se apucase să-i facă hainele la fel ca şi atunci când au fost cumpărate şi totul era aproape gata. Timpul se apropia de ora şapte şi jumătate, timp în care prinţul îşi va purta prinţesa într-un loc fericit.

A terminat. A pus pe ea acele haine şi arăta exact ca o zână; totul îi venea perfect. Nu mai avea decât să-şi aştepte partenerul care s-o invite care în acest moment a ajuns acasă la ea.
Înainte să plece, şi-a îmbrăţişat cu drag mama care i-a urat numai distracţie şi voie bună. Acum era pe mâinile lui Alex care nici el nu era mai prejos: o pereche de pantofi negri, abia unşi cu cremă, un sacou alb care-i releva o cămaşa spectaculoasă făcută din mii de carouri albastre şi nişte pantaloni tot albi care-i scotea în evidenţă, odată cu sacoul înălţimea şi postura.

-Heather, arăţi splendid! aclamă el, uimit de frumuseţea fetei care făcea piruete în faţa lui, zâmbind natural.

Nici Alex nu s-a lăsat necomplimentat, chiar mai mult, a fost sărutat pe obraz de către fată şi i-a mulţumit.

Au plecat la braţ până în centru oraşului unde se desfăşura spectacolul. Pe drum erau fel de fel de perechi, având costume negre, colorate, dar şi spectatori, fără un motiv anume.

Când au ajuns acolo, tot ce puteau vedea cei doi era doar o mulţime uriaşă care parcă era fără de sfârşit.
Fata a rămas fără cuvinte, nu se aştepta la asta. Spera doar că va putea dansa anul acesta şi va putea admira parada. Vedea că cei mai mulţi de acolo erau coloraţi iar ea albă. Se gândea, fără un sentiment anume, dacă Alex nu este ruşinat cu ea.

Înainte să înceapă dansul, era parada pe care tânăra domnişoară dorea s-o vadă, aşa că cei doi s-au despărţit deocamdată : băiatul s-a dus să observe hainele Goth, iar fata să-şi caute câteva măşti pentru paradă.

Alex se gândea şi el la faptul că Heth nu se simţea tocmai comodă alături de el, dar nu era tocmai aşa.

Alex a reuşit să-şi aleagă nişte tricouri. De asemenea, a găsit si pentru Heather ceva ce, crede el, îi va plăcea. Lucrul care părea imposibil era acela de a se întâlni; niciunul nu spuse înainte să plece unde se vor găsi din nou, mai ales în aglomeraţia aceasta.

În timp ce perechea era ocupată la cumpărături, organizatorii alături de juriul de anul acesta şi-au făcut apariţia pe scenă. Au anunţat dansul, care urma să înceapă numaidecât şi premiile de asemenea.

Auzind ce au avut de spus oamenii, Heather s-a grăbit să îl găsească pe Alex, însă nu ştia decât locul unde s-au despărţit. Tocmai acolo era şi Alex şi, din fericire, cei doi s-au regăsit.

-Vreau să mergem să ne înscriem! repeta frumoasa impacientată, arătând cu degetul unde.

-Heth... nu ştiu să dansez. - spuse jenat şi afectat tânărul, lăsând capul în jos.

Fata nu se dădu bătută aşa că l-a luat de mână şi l-a dus acolo, uitându-se cu un zâmbet magic în ochii băiatului care nu a putut să spună ,,nu''.

Când au ajuns la toneta de înscriere, moralul fetei s-a prăbuşit din nou, vâzând că sunt o grămadă de perechi. Ştia că nu toţi vor fi acceptaţi aşa că se gândea ce să facă.

Unul dintre organizatori a revenit pe scenă anunţând că dansul va începe în câteva minute. Au fost selectate patruzeci de perechi printre care şi cei doi drăgăstoşi.

Au urcat pe scările scenei unde toţi priveau sclipind perechile. S-au pus pe poziţii chiar dacă nu ştiau ce fel de muzică va fi. Muzica pornise, fiind un stil de dans rapid. Picioarele a multor perechi se mişcau profesionist, însă Heather şi Alex erau mai blocaţi.
-Doar ţine-te după mine. Nu face mişcări rupte.- îi şoptea tânăra care încerca să-l mobilizeze.

Cei doi s-au uitat unul în ochii celuilalt. Doar cu ajutorul privirilor şi-au arătat de unde a plecat prietenia lor şi unde sunt acum...

Dansul s-a terminat iar zece perechi au pierdut, dar ei au mers mai departe. De-ndată ce muzica a pornit, au devenit serioşi şi s-au concentrat pe dans.
Heather îi şoptea să aibe grijă şi ca mişcările să le facă doar în laterale. Băiatul zâmbea şi nu mai era nevoit să se uite la paşi deoarece prinsese cât de cât mişcarea. S-au apropiat mai mult dar numai din nevoia şi din simţirea de a dansa şi mai bine.
Organizatorii le-au dat o veste bună : au ieşit drept prima pereche în acest dans. Au mai rămas doar douăzeci de perechi. Deveniseră mai necontrolaţi pe emoţii şi tremurau destul de puternic. Erau foarte emoţionaţi şi puţini timizi. Alex se gândea doar la ce va crede Heather dacă va pierde cu el.

Urma ultimul dans al ultimelor zece perechi. Alex simţea că nu mai poate însă se ţinea tot după ea. Fata îi şoptea mişcarile şi se descurca destul de bine.

Se terminase totu, dar două perechi erau acum puse pe jar în faţa juriului.
Au decis care va câştiga. Unul dintre ei a apărut pe scenă cu un plic alb în care era un răspuns.

-Alex, felicitări! Ai dansat de minune. -îi spuse fata emoţionată şi entuziasmată de dans.

Toţi erau cu sufletul la gură în vederea câştigătorilor. Tensiunea a trecut precum un avion deoarece perechea nu a fost alta decât Alex şi Heather.

*Un ropot de aplauze cu felicitările de rigoare la adresa lor s-a pornit din toate părţile.

Alex avea ceva în el, ceva ce voia să împărtăşească. Nu i-a mulţumit fetei, dar în schimb tânăra a primit un sărut lung din partea acestuia. Nu a reacţionat în niciun fel, ci a primit sărutul aşa cum trebuie. Toţi aplaudau şi ţipau.

Deodată, un alt arbitru a reapărut pe scenă pentru a le spune ceva. Nu avea nimic în mână aşadar inspiraţia îi venea din minte.
A cerut linişte şi primul lucru pe care l-a făcut a făcut să-i felicite. A vorbit în numele tuturor prin care a argumentat clar de ce i-au ales pe ei. Ceea ce i-a uimit pe toţi a fost că un arbitru a argumentat asta dar ceea ce urma să spună i-a împietrit în extaz pe cei doi.
Arbitrul a prezentat lucrul că cei care judecă dansul nu se uită numai la mişcări, ci se uită şi dacă aceea e întocmai o pereche. A spus cu zâmbetul pe buze că la ei a văzut asta foarte bine, pe lângă faptul că au dansat mirific. Din nou au fost felicitaţi, iar Alex a sărutat-o din nou pe Heather drept un semn clar de mulţumire.

Au coborât de acolo şi s-au deplasat spre poarta ce ducea către trotuar. Spectacolul de anul acesta s-a terminat odată cu ultimul om care a părăsit zona urmându-i pe câştigători spre casă. Cei doi prieteni au ales să sărbătorească această reuşită, mai ales pentru Alex.

Au fost conduşi exact ca un cuplu monden ce urma a se căsători.[/color]

~~Prima! Jet oceanic!~~
Why, you?! Am inceput sa plang. Imi place atat de mult acest capitol! A foat atat de romantic si de frumos. La inceput nu stiam cum ai facut de s-a schimbat dintr-o data totul, insa am inteles si cand am continuat sa citesc a fost foarte frumos. Ai creeat momente interesante si romantice care mi-au placut foarte mult. Ai talent.
Well... Succes in continuare si multe ideei!

Buna, buna. :) Am venit si eu cu critica intr-un final apoteotic.

Descrierea ta mi se pare destul de buna, dar trebuie dezvoltata mai mult de-atat, caci stiu ce poti si vreau sa dai tot ce-i mai bun. In primul rand, ai tendinta de a complica prea mult frazele, le faci lungi, adaugi multe adjective si ajung sa nu mai inteleg care-i ideea principala. fa fraze mai scurte si limiteaza numarul de epitete pe care-l folosesti, cel putin pentru acelasi substantiv, pentru ca uneori devine enervant. De asemenea, incearca sa te axezi mai mult pe sentimente, sa treci de bariera pe care ai pus-o involuntar intre tine si personaje si sa ne dezvalui mai multe detalii despre ele. Nu te sfii sa adaugi adjective mai indraznete, pentru ca acestea dau contur si forma ficului si asa reusesti sa scoti in evidenta anumite caracteristici ale personajelor. Vreau sa le conturezi mai mult personalitatile si nu sa treci de la o idee la alta atat de repede incat sa nu imi dau seama ce si acum.

Actiunea mi se pare grabita. Ideea este buna, foarte buna chiar, dar modul in care ai dezvoltat-o a mai scazut din frumusetea sa. Te grabesti si nu inteleg de ce, nu gasesc un motiv bun. Poti sa dezvolti mult mai mult si mai bine faptele si evenimentele la care iau parte personajele, nu sa le enumeri pur si simplu, sa imi spui doua, trei cuvinte despre ele si apoi sa treci la cadrul urmator. Vreau sa imi povestesti cu lux de amanunte anumite lucruri, mai ales ca ai idei bune, pe care, daca le conturezi asa cum trebuie, sunt sigura ca va iesi ceva nemaipomenit. Dialogul cred ca poate fi gandit mai bine de atat, replicile pot fi mai compleze si pot releva mai multe despre personajul care le rosteste. Incearca sa iti faci personajele sa para convingatoare, credibile, pentru ca asa ma vor atrage si ma vor face curioasa.

Ideea imi place, felul in care ai gandit lucrurile e foarte bun, dar, dupa cum am spus si mai sus, nu dezvolti indeajuns de mult evenimentele. Spre exemplu, puteai descrie un episod cu acel personaj, care fusese inrolat in armata si care omorase atatea persoane, in care el sa innebuneasca de-a binelea si sa descrii teroarea ce-i stapanea trupul, lucruri care sa ma inspaimante si sa ma faca sa ii inteleg gandirea bolnava, alterata. Puteai, de asemenea, sa descrii cu lux de amanunte, modul in care murise tatal personajului principal, intrucat sunt sigura ca puteai crea o scena terifianta. La carnavalul acela cu masti sau bal, ce era el de fapt, puteai accentua mai bine tot ce se intamplase, puteai adauga si acolo ceva iesit din comun care sa contureze mai bine aspectul SF al ficului. Titlul mi se pare interesant, putin cam lung pentru gustul meu, dar interesant.

La estetica iti recomand sa scrii de la capat, cu alineat sau lasand un rand liber intre paragrafe. De asemenea, nu mai folosi acele liniute, caci arata urat in capitol, mai ales ca sunt si atat de dese. O alta remarca este sa nu mai povestesti din perspectiva mai multor personaje in acelasi capitol, unul singur per capitol e mai mult decat suficient.

Greseli de ortografie/ punctuatie nu am observat cine stie ce, dar ai tendinta de a pune vorgula dupa verb, lucru care nu se face decat daca dupa verb urmeaza o structura apozitionala ce trebuie incadrata intre virgule.

-Chapter VII-
Foggy Days

-Flashback-

Siria, o ţară măcinată de problem, războaie şi amintiri groaznice, o ţară în care nu poţi spune prea multe pentru că eşti asaltat.

14 septembrie 2001- Baza militară Par de Toss

Toţi soldaţii erau atenţi la ultimele indicaţii ale ultimului război din ultimul an pentru Franţa. Era o seară lungă pentru toţi, seara în care doar atunci puteau contacta familia.
Se făcea prezenţa; aproape toţi erau acolo, numai cei decedaţi nu mai ajunseseră la ultima etapă a acestui război. Era unul greu, nu se punea problema. Trebuia să înfrunte trupele siriene şi cele irakiene.
Printre ei, un soldat brav, neînfricat, care mereu a avut rezultate uriaşe în faţa celorlalţi- Philippe Berrgam Norman. Nu a avut eşecuri şi niciodată nu a gândit cu pumnul. Chiar dacă era soldat, reuşea să aducă situaţiile critice la suprafaţă. Şi-a sunat familia pentru ultima oară în această lună şi era foarte încântat că-i aude. Fără să stea pe gânduri, deoarece timpul nu-i permitea, s-a interesat de fiul său și de relația acestuia cu logodnica lui. Soția soldatului s-a conformat, răspunzându-i numaidecât la întrebări. Astfel Philippe a aflat că odrasla lui este bine, însă s-a despărțit de logodnică. Femeia a adăugat că acum se află în grațiile lui o altă prințesă.

În acea zonă, în acel moment, era o stare caldă; toţi erau de faţă cu familiile lor, toţi sperau să fie bine, toţi erau fericiţi dar şi tensionaţi, însă doar în această seară. După ce acea oră a trecut ca un vânt de vară, toţi bărbaţii s-au pregătit pentru somn şi pentru ora de trezire, ora cinci. Acea noapte a fost una liniştită dar scurtă.

S-a dat Deşteptarea. Toţi au sărit imediat din pat îmbrăcându-se, însă Philippe era foarte obosit, abia se ridicase. S-a îmbrăcat şi el şi a mers către antrenament. Soldații se concentrau asupra acestei zile foarte importante, însă el era ameţit de ceva. Abia putea ţinti, abia putea să ţină puşca în mână. Oare să-l fi afectat vreun vis, acea convorbire cu soţia ?

Ora douăsprezece fără cinci

-Mişcaţi! Toţi înainte! ordonă amiralul fiind sigur că soldații vor executa.

Acum, Berry părea a fi mai receptiv. Mergeau înainte, la război, un război dur. Peisajul acelui oraş sirian era unul straniu, desprins de realitate. Avea clădiri ruinate, fără acoperişuri. Drum fără trotuar şi pavaj, curţile erau dezafectate dar cel mai decolorat lucru era acela că oamenii nu mai aveau speranţă, nu mai aveau pentru ce trăi- era familia şi atât.

-Ce crezi Jako? Vom câştiga ? Când se va termina cu toate, oare ...

-Bineînţeles. Mereu a fost aşa!

Mărşaluiau spre tot ce caracteriza acest oraş: război, moarte, durere- pierdere umană. Dintr-odată, un perete exterior al unei case se dărâmă. Cei trei au stat pe loc și au ascultat. Se pare că odată cu aceasta, un geamăt înfundat se amesteca cu sunetul vag al aerului. Strigătul de ajutor al acelei persoane îi făcu să meargă agale spre acel loc. În casă nu era nimeni; totul gol. Au dat ocolul casei, însă nu era nimic. S-au uitat mai bine şi era o copilă strangulată cu o sfoară groasă de o parte din acoperişul casei. Nu puteau ajunge la ea. Se gândea să împuşte frânghia dar deodată:

-Staţi pe loc, câinilor! Dacă mişcaţi vreun os, îl zbor.

Era un comandat inamic şi îl avea pe amiral. Cum a ajuns oare să-l prindă, dar mai ales cum a ştiut să-i găsească? Cei doi stăteau cu faţa la el şi cu mâinile sus, însă Berry era foarte îngrijorat de fată şi se temea că va muri. Nu lăsase puşca jos, nu era nici cu mâinile sus şi nici nu se uita la el. Pur şi simplu nu ştia ce să facă.

-Lasă arma jos ciorocule! Las-o sau îi zbor creierii!

-Nu!Ea va muri!

Acel animal s-a uitat încruntat către el. Vedea că nu îl ascultă aşa că a împuşcat pe unul dintre ei. Berry a urlat din răsputeri la el şi a ţintit cu puşca spre el. Nu voia să fie înjosit de el aşa că l-a doborât şi pe celălalt camarad, Kaklyn. L-a nimerit în burtă. Berry l-a împuşcat în picior, iar amiralul a putut scăpa şi fugi. Jaklyn nu murise şi încerca să pună mână pe una din puşti. Berry încă ţintea spre el, însă nu se lăsa mai prejos.
Se auzeau alte trupe prietene venind. Nu ştia ce să facă. Nu a reuşit să aleagă nimic. Acel soldat inamic a împuşcat şi fata în cap. Berry a alergat spre el cu puşca şi îţ umplea de gloanţe. Înainte să moară a râs cu poftă către el şi i-a spus că ei mereu au fost aşa.
Acele trupe au ajuns şi l-au văzut urlând şi împuşcând aiurea, un cadavru. Toţi se uitau lung şi nu ştiau cum să explice. Credeau că e nebun. Urla,urla şi urla din răsputeri. Când a văzut că e înconjurat de oameni, a ţintit din nou cu puşca în toate direcţiile. Păşea înapoi, şocat, speriat. Fugise.

-End Flashback-

-Trupele franceze învinseră sirienii. Rămăseseră puţine trupe, din fericire pentru ei, şi le-a fost uşor. La prezenţă, cinci soldaţi muriseră, printre care, se crede că şi Berry.Din acel moment nu a mai fost văzut niciodată acolo. Abia anul trecut s-a mai aflat că a mai ucis pe cineva.

-Doamne! Alex, nu-mi vine să cred. Totul a fost adevărat.

-Îmi pare rău Heather. E tatăl meu; nu am ştiut cum să-ţi spun. Dar, cum de ştiai deja ? a întrebat băiatul, fiind surprins de perspicacitatea fetei.

Prima!
Asa, deci ai evoluat foarte mult si te-ai perfectionat. Imi place mult cum ai inceput sa dezvolti ideile si sa descrii. Este foarte frumos capitolul si chiar foarte interesant.
Acum,spune-mi si mie... tu mereu vrei sa ma lasi fara cuvnte? Daca da,ei bine reusesi din plin.
Succes in continuare,spor la idei si bafta la concurs!

Andreea Schmitt: Sure, la ce bun daca nu dai si edit?

Hei, Bogdan! Am intrat sa citesc, evident :))
Paai, nu am nimic de comentat pentru ca imi place foarte mult. Sper sa aduci continuarea si sa ma anunti, dap ?
Bye <3

Kiss ^^

Hei, Bogdan! Am intrat sa citesc, evident :))
Paai, nu am nimic de comentat pentru ca imi place foarte mult. Sper sa aduci continuarea si sa ma anunti, dap ?
Bye <3

Kiss ^^

Subiect: Re: Foggy Days Mar 27 Aug 2013, 16:29

Fan fic blocat la cererea autoarei.