Deci, cum nu m-am putut abtine,am inceput un nou fic. Aceasta idee este una dintre cele mai originale pe care le-am facut, deoarece se vor intampla lucruri de care, cred, nu ati mai auzit. Sper sa va placa si...lectura palcuta! :*


            Priveau fericiți pe geamul de culoarea cărbunilor arși în focul Iadului, și zâmbeau plini de viață. Erau împliniți, făceau o pereche impecabilă. Familiile lor se înțelegeau perfect, iar ei făceau întocmai. Își savurau unul altuia zâmbetele, se îmbrățișau și-și șopteau cuvinte dulci și declarații de dragoste. Se sărutau cu același patos, se priveau ca și când ar fi fost îndrăgostți din nou. Dragostea lor înflorea pe zi ce trece, timpul parcă stătea în loc. Totuși, acest fapt a dus la... acel ceva ce nu se putea repara doar cu câteva cuvinte. Ea a țipat, el a țipat. Ea a urlat, el a strigat. Ea a dat în el, el a plecat. Ea a rămas singura, iar el...
Uneori, dragostea este medicamentul și alteori, acesta este factorul ce distruge orice faptă măreață pe care celălalt vrea s-o facă. Ura este sentimentul ce domnește în aerul primăvăratic... cei doi îndrăgostiți sunt depărtați unul de celălalt. Cerul se face gri, ploaia primăverii acoperind ținuturile. La naiba! Se împacă? Se urăsc? Adunați-vă fraților! Vin timpuri grele!




            Sasuke's point of view

            Îmi sprijin coatele de geamul aburit, luând o gură mare din cafeaua fierbinte ce ședea, într-o cană roșiatică, pe masa lăcuită, de culoarea ciocolatei calde. Privesc cerul cenușiu. Era gata, gata să izbucnească o aversă ce ar fi udat străzile pustii le orașului Seattle. Aici, ploaia era regina tuturor. Eram obișnuit cu acest fenomen delicat pe care, îl adoram cu toată ființa mea. Aveam impresia că cerul își plânge amarul, strigând după dragostea veșnică pe care o pierduse. Era atât de mirific să vezi un astfel de peisaj, un astfel de portret făcut îngerilor decăzuți. Lucifer își striga camarazii, iar aceștia plângeau că nu putea să ajungă la el. Atât de încântător, superb! Mai sorb o dată din cafea, aburi călduți ieșind la suprafață, după care deschid fereastra. Inspirând aerul răcoros, îmi încordez mușchii și o arunc cât colo pe geam. Zâmbesc, scoțând un râs diabolic ce l-ar fi speriat și pe Astaroth. Mă simțeam atât de împlinit de fapta mea necugetată și totodată, eram trist că pierdusem cana pe care boșorogul mi-o împrumutase cu gândul că, mai primind cadouri, voi ieși din obsesia pe care mi-o creasem. Nu suportam mizeria. Obișnuiam ca, după ce foloseam un lucru, să-l arunc. Nu aveam nevoie de aceste tâmpenii, indiferent cât ar fi costat ele. Aveam nevoie de acel lucru, ce odată, fusese al meu. Devenisem obsedat după acea privire, acel zâmbet ce-mi lumina diminețile și mi le umplea de fericire. Iubirea mă înmuiase și, fără să realizez, devenisem prea lipicios și prea sensibil. Mi-am alungat familia, vecinii, prietenii. Tot! Subliniând ”tot” adaug că Sakura era tot ceea ce aveam eu nevoie. Din păcate, în ziua de azi această ființă nu mai există și la propriu, și la figurat. După moartea ei, totul era ruinat. Nu aveam prieteni și nici familie. Eram pertotal singur. Mă vizita în fiecare noapte, deranjându-mi somnul și totuși îmi plăcea nespus. Puteam s-o revăd, să-i simt corpul lângă al meu. Până ce dimineața venea și realizam că eram din nou singur, pierdut în gânduri.

            - Nu mai fi așa bosumflat! se auzi un glas grav, ce venea din ușă. Uram când cineva îmi strica liniștea. Ce mai vrea de data asta, boșorogul?! îmi spun în intimitatea gândurilor mele, fiind pregătit să suport încă o predică pe care obișnuia să mi-o țină în fiecare seară.
            - Scopul și durata vizitei, spun întorcându-mă înspre el.
            - Am aflat că noaptea vorbești singur și că îți petreci timpul bând alcool și fumând. Credeam că-ți trebuie o gazelă, râse făcându-mi cu ochiul.
            - Pentru asta m-ai deranjat?! grăiesc indiferent, apropiindu-mă de boșorog.
            - Știu că încă suferi după Sakura, dar pe bune! Sunt sigur că începi să te uzezi, mai ieși și tu pe afară! auzind aceste cuvinte, îi pun o palmă pe umăr.
            - Daca am zis nu, nu să fie. Și până la urma, ce te interesează pe tine? Sunt sigur că nu pentru asta ai venit, trebuie să fi avut un motiv adevărat. Deci, spune-l înainte să te șterg de pe fața Pământului.
            - Bine, bine taurule. Vreau să lucrezi ca fotograf la Models. Va trebui să fotografiezi niște fete în diferite ipostaze și, să le însoțești în diferite turnee ale lor. Până la urmă, sunt sigur că-ți va plăcea. Fără comentarii, Uchiha! îmi spuse pe un ton lafel de grav, de data aceasta mărind volumul cu câțiva decibeli în plus.

            Îmi aruncă o privire sângeroasă, după care ieși și trânti ușa în urma lui. De ceva vreme, nu eram în relații bune cu acest domn pe care cu greu îl pot numi ”bunic”. Nu eram nepotul pe care el l-ar fi dorit, și nici el nu era bunicul pe care eu îl mi-l doream. Totuși, nu-mi închipui cum am reușit să stau cu el sub același acoperiș timp de doi ani. Să fiu sincer, parcă au trecut nouă ani, nicidecum doi. Era atât de enervant! Plus că mirosul său de vechitură îmi deranja nasul.

            Mă întind pe pat, strâmbând cuvertura perfect așezată în culoarea neagră. Iubeam această culoare, dacă puteam o purtam zilnic. Mulți ar spune că sunt un psihopat, și chiar nu-i contrazic. Înnebunisem cu adevărat, doar că și boșorogul o făcuse în același timp cu mine. Cât despre decizia lui, nici nu vreau sa aud de așa ceva. Nici gând! Nu! Am zis! El vrea să mă distrugă, sunt sigur că vrea să mă bage la îinghesuială ca să-i aduc lui bani de câte ori are nevoie. Ce? Crede că sunt cumva magazinul său în care își bagă economiile? Nici gând, nu intenționez să mă duc la nici o firmă sau ce naiba o fi. Mai bine mă duc la hotel decât să mai trăiesc dirijat de acest moș, căruia îi pârâiau articulațiile și încheieturile. Huh... lucrul pe care îl detestam cel mai mult la el era acea figură de mafiot, ce îl făcea să pară autoritar și mai știu eu cum. Sau, mai bine mă duceam la Naruto. Naruto fiind fratele meu, ce mai nou, adoră vopseaua de păr. În ultima vreme, a avut șuvițe verzi, negre și roșii. Se pare că o lua după urma mea, lucru care nu mă deranja deloc. Totuși, îl suportam. Puteam sta cu el într-o casă, cu toate că iubita lui nu prea mă înghițea. Și prin iubita lui mă refer la Hinata, o brunetă gustoasă, înaltă și de-a dreptul superbă.

            Îmi mut privirea spre ceas și observ că deja se făcuse ora nouă. Două ore și venea aici, chiar dacă pentru puțin timp. Mi-aș dori să fie reală, să-mi petrec tot timpul din viață cu ea. El...cel care a dat cu mașina peste ea... Va plăti scump pentru ce a făcut!