Salut! La cererea voastra, va aduc cam cel mai bun dintre ficurile mele pana in prezent. Primul e varza, celalalt e ... nah, nu prea imi mai place
Vreau sa va spun de pe acum ca este postat pe inca un site Intervenit de Bubulina : Nu ai voie sa faci reclama !! Citeste regulamentu !!. Va cer scuze daca nu am voie sa spun numele, dar nu vreau sa gaseasca cineva pagina si sa spuna ca l-am plagiat. Daca este vreo problema in legatura cu asta doar sa imi spuneti :)
Cam atat. Enjoy ^_^.

Disclaimer: Nu detin nici un personaj din anime-ul/manga-ul Naruto si nu fac profit de pe urma acestora.

Cap 1 – Inapoi la el…

-Sefu’ va fi mandru de mine! ii spune o fata imbracata cu geaca de piele, pantaloni negri din stofa si pantofi negri de lac, punandu-i unui baiat un pistol la tampla.
Tragaciul a fost apasat, iar duhul tipului a fost dat in mainile Domnului. Daca va ganditi ca fata era o asasina, nu va inselati. Inca o privire catre acel trup fara viata iar apoi fata se confunda foarte usor cu intunericul. Telefonul incepu sa vibreze usurel in buzunarul ei, in timp ce se retragea catre aeroport. Deschise clapeta lui si vocea cunoscuta rasuna calm in difuzor.
-Ai ajuns la tinta?
-Da. Vin in patru ore. Ceva suplimentar de facut?
-Nu, esti libera de acum in doua saptamani. Te chem eu daca e ceva urgent.
Fata inchide clapeta de la telefon si isi continua drumul ascunzandu-si din ce in ce mai tare chipul sub cozorocul sapcii negre care o avea pe cap. Dar daca cineva ar fi reusit sa ii vada chipul, nu ar fi reusit cu usurinta sa descopere vreo urma de remuscare, doar ura care trecea incetul cu incetul.
De cand parintii meu au murit, doar asta fac. Chiar am ajuns in o stare atat de jalnica? Raspunsul sigur este da. Cand ma voi opri? Stiu sigur ca nu pot. Nu acum cel putin.. Se gandea acea fata care incerca din rasputeri sa isi opreasca din ochi sa curga o lacrima cristalina si fierbinte. Dar nimic nu o putea opri. Ambitia sa era aceeasi. Tot de neoprit a ramas, chiar si la douazeci si unu de ani.
Cine era? Sakura Haruno, criminala in serie. La prima vedere, fata pare a fi un inger cazut din rai, dar nu era asa. Aparentele inseala. Pe oricine, oriunde, oricand. Un chip angelic, inconjurat de suvite rozalii de par matasos, ochi verzi ca smaraldul, buze de culoarea trandafirului, toate ascundeau secretul unei vieti de asasin. Desi avea varsta de douazeci si unu de ani, aceasta arata ca o fata de saisprezece-saptesprezece ani si avea in sange deja intrata gena de ucigas. In ziua in care aceasta se simtea cel mai bine alaturi de prietenii ei, la majorat, a primit o veste groaznica: parintii sau fusesera ucisi. Atunci, Sakura intrase intr-o depresie foarte lunga iar la douazeci de ani intra in organizatia de criminali in serie din care facea parte acum. Omorase mii de oameni pana in prezent, isi riscase viata de prea multe ori, iar pe chipul ei se citea o seninatate rareori intalnita. Parca nu se intampla nimic cu ea. Dar adevarul cel intunecat si ascuns de ea oricui, era faptul ca ea in fiecare seara in care statea acasa lua o perna si plagea, gandindu-se la starea in care a ajuns. Mai bine murea ea in locul acelor oameni pe care i-a omorat, sau mai bine nurea ea in locul parintilor sai.
Fata ajunge la aeroport si urca in avionul care decola peste zece minute. Biletul a fost verificat iar Sakura se aseaza pe locul sau, alaturi de un baiat saten, cu ochii negri si doua dungi rosii pe obraji. Acesta intra in vorba cu ea, fata fiind foarte receptiva la ce spunea satenul si discutand si ea la randul ei cu el.
-Tu unde cobori?
-La Tokyo. Tu?
-Idem. Ma bucur ca vom petrece mai mult timp impreuna. imi spune acesta si afiseaza un zambet bland pe care i-l intorc.
As vrea sa fiu in locul lui. Nu mai vreau sa mint, vreau sa scap de aceste doua fete si sa imi fac o viata noua, dar imi este aproape imposibil. Tot va ramane undeva in amintiri trecutul meu, pe care nu pot sa il uit. Eram pe undeva prin Romania, tara pe care o urasc eu cel mai mult. Nu am idee de ce, dar pur si simplu o urasc.
Kiba roaga o stewardesa sa ne aduca doi hamburgeri si doua sucuri. Normal, carnea din acel hamburger nu prea avea gust. Pana si un caine ar fi putut sa prepare mai bine carnea aia.
-Nu ma asteptam sa fie asa naspa hamburgerii. Imi pare rau.
-Nu te scuza. O sa gasesti tu carne buna in Romania atunci cand Obama se va casatori cu Lady Gaga si vor adopta un baietel numit Alejandro.
Iar satenul izbucneste in ras. Eu eram destul de comoda si zambeam uitandu-ma la saten care isi mai amintea alte glume de-a le mele pe care le-am spus pana acum.
-Sakura, te-as intreba ceva dar…nu as vrea sa te superi.
-Spune, nu ma voi supara. si ii afisez un zambet dragastos.
-Ai cumva prieten?
-Da, de ce?
-…Ma gandeam ca as putea fi eu acela… spune satenul dezamagit.
-Kiba, nu te amagi, are balta peste!
-Da…dar nu toate fetele sunt ca tine. Mi-ar placea sa ne cunoastem mai bine…
Crede-ma, nu vrei asta! Isi spunea rozalia in gand.
-Poate mai incolo, iar fata ii afiseaza un zambet cald.
Kiba a inteles ca fata avea ceva de ascuns si nu stia ce anume. Dar in sinea lui ambitia nu ii dadea pace si il asigura ca intr-o buna zi va afla el ce.
*****
Timpul s-a scurs repede iar avionul deja aterizase in marea capitala japoneza, Tokyo. Ploaia deja a pus stapanire peste marele oras. Sakura a coborat din avion si si-a luat bagajele, practic, doar un rucsac, in timp ce Kiba ii strecura in buzunarul de la blugi un biletel cu numarul sau de telefon notat acolo. Cei doi se despart, iar satenul ii ia o suvita rozaliei sii ii sopteste dragastos: “Ne mai vedem.” .
Sakura iesi din aeroport lua primul taxi pe care il vazu. Ruga soferul sa o duca in parc.
-Nu e cam rea vremea ca sa mergi in parc?
-Am ceva personal de rezolvat.
-Ok, atunci nu ma bag.
Sakura nici nu baga in seama ca soferul era chiar fostul ei profesor de arte martiale. Nici macar nu a mai salutat dupa ce a coborat din masina, si doar a inaintat cu pasi mici si repezi catre parc.
Oare pe unde o fi? Eh, sigur o sa il gasesc eu. Gandea rozalia in sinea ei. Dar un baiat inalt, binefacut, cu parul brunet, lung prins intr-o coada la spate i-a atras atentia. El era. Pasii fetei erau din ce in ce mai rapizi, pana au ajuns la alergat. Acesta se intoarce nerabdator cu fata la ea cand ii aude pasii si urmeaza un impact brutal intre cei doi, dar plin de dragoste. O imbratisare ca aceasta vezi rareori, cei doi se strangeau din ce in ce mai tare in brate unul pe altul. Stansoarea slabeste dar acestia raman tot imbratisati.
-Mi-a fost atat de dor de tine, Sakura!
-Si mie de tine, Itachi. Te iubesc.
-Mon cerisier fleur! Je t'aime et je t'aimerai toujours!
Dupa care urma un sarut destul de apasat, dar plin de pasiune si dragoste.
-Hai acasa! iar brunetul o lua in brate pe Sakura asa cum mirii isi duc miresele.
Brunetul era Itachi, unul din membrii clanului Uchiha si unul din fondatorii lui. Ii parea rau ca Sakura nu facea parte din clan pentru a o putea invata mai multe secrete si tehnici de lupta. Sakurei i-a trebuit doar sa ii vada ochii abisali si stilul sau de “bad-boy” ca sa se indragosteasca imediat de el.
Imbratisati, cei doi au mers acasa sa se odihneasca. Pentru Sakura, era o zi foarte fericita, dar nici macar nu stia ce avea sa i se intample…


Aveti si o poza cu imbratisarea celor doi:
http://images2.fanpop.com/image/photos/1...2-1017.jpg

Cap. 2 – Speranta inca mai exista


Sakura:

Stau lungita in poala lui Itachi pe canapeaua din sufragerie si ma uit cu el la televizor. Un film abia aparut la Tv, “Ultimul razboinic al aerului”. Am mai vazut si la cinema filmul asta, acolo mi s-a parut mai calumea decat aici. Ma duc in bucatarie sa iau doua pahare de suc si telefonul meu ma anunta ca am primit un mesaj, merg sa il citesc si in acelasi timp apare brunetul. Amandoi am primit cate un mesaj.
-La mine, acum!
-La mine, acum! citim amandoi in acelasi timp cu voce tare.
Imi dau seama ca sefu’ e cam nervos, deci cred ca ar trebui sa ma grabesc. Eu si Itachi mergem sa ne imbracam in “uniforma” si fugim catre biroul lui, acesta fiind intr-ul bar care esta cumva “casa” drogurilor si a lucrurilor ilegale, doar ca eu si Itachi suntem doar “curatatori”. Omoram fara mila orice daca ne este comandat sa facem asta, iar in rest nu prea avem treaba cu oamenii.
Fugim de nu mai putem pe drum si ajungem intr-un sfarsit la biroul lui. Intram intai in bar, care este cam pustiu, merg dupa tejghea si de acolo ma indrept pe un hol lung, chiar la penultima usa de pe stanga, pe care era o placuta aurie, pe care scria negru si ingrosat: “Boss”. Holul ala nu mi-a placut niciodata, era pustiu, ecoul care se auzea dupa ce vorbeai era infricosator, iar lumina era foarte slaba. Zgomotul tocurilor mele era singurul care se auzea in tot holul, ceea ce era ciudar, dar imi placea.
Intru fara sa mai bat la usa in birou, unde vad ca sefu’ ne astepta sprijinit cu spatele de birou. Lumina era inchisa si se mai vedeau doar cateva raze de soare, acesta fiind deasupra cladirii pentru ca era deja amiaza. Se vedea doar silueta lui intr-o umbra care ii contura foarte bine muschii bine lucrati. Cateva secunde de tacere se asternusera peste noi, momente in care ne priveam atent unul pe altul. Parul sau alb, dat pe spate lucea foarte putin iar ochii sai caprui spre visiniu erau singurii care se distingeau din toata umbra care ii invaluia silueta si care ma studiau atent.
Mainile mele, care acum trei secunde erau in buzunarele pantalonilor, sunt imobilizate la spatele meu. Ma uit langa mine si Itachi era in aceeasi situatie. Noi fiind inca pe hol, reuseam sa vedem cate o particica din chipurile celor care ne tineau.
-Trasaturile astea fine, actoria pe care o joci… Mi-a parut bine ca te-am avut in banda mea. imi spune el trasandu-mi fin conturul fetei cu un deget.
Privesc ingrozita cum un tip cam de aceiasi inaltime cu a lui Itachi, cu parul rosctat, sburlit, ochi de un verde ciudat si un tatuaj si mai ciudat ii aplica o lovitura in coaste brunetului. Privesc ingrozita cum ii pune un pistol la tampla brunetului.
-Ultimele cuvinte…?
-Te iubesc, Sakura. si brunetul muri chiar in fata mea.
Un tipat lung si disperat iese din gura mea, dupa care fata imi este invadata de lacrimi mari si amare. Ma zbat in stransoarea care ma tinea pana ma izbesc violent de podea in genunchi. Cad fix langa cadavrul brunetului care acum privea cu o privire goala spre mine. Suspinele si mai amare nu inceteaza sa apara. Il privesc printre lacrimi si il vad pe Kiba. Nu pot sa cred ca din tipul ala care de dadea la mine in avion s-a transformat in cel care a ajutat la tortura mea.
-Te credeam altfel…
-Si eu…
Dupa care vad numai negru in fata ochilor, nu imi mai pot misca trupul. Simt parfumul lui Kiba langa mine. Bratele lui ma ridica incet de pe podea si ma duc undeva anume, dar nu am curajul sa deschid ochii sa vad unde. Abia cand simt sub mine un pat moale si dupa ce aud usa inchizandu-se ma trezesc si vad ca sunt la mine acasa. Ascult atent si nu aud nici o miscare prin casa asa ca ma duc in sufragerie. Vad pe masuta de sticla poza cu noi… Imi trec usor degetele pe deasupra ei si cad pe canapea rapusa de lacrimi.
“Gandeste-te ca si altii au suferit tot asa din cauza ta. Poate ca intr-un fel o meriti.” Imi spuneam in gand dar fara rost. Nu puteam sa ma calmez sub nici o forma. Telefonul imi suna iar si vad ca ma suna o veche prietena de-a mea, cu care am facut liceul, Hinata. Era o fata finuta, cu parul lung, brunet si reflexii mov-albastrui, ochii aproape gri. Raspund si ii spun printre suspine tot ce s-a intamplat.
-Oh, si eu care credeam ca am o veste buna, dar nu cred ca voi reusi sa te inveselesc…
-Oricum…spune…
-Sunt in masina in fata casei tale.
In acel moment, pur si simplu mi-a cazut fata. Cand naiba sa fi ajuns nebuna asta in fata casei mele cu masina? Din Konoha pana aici…
Ok, mi-a venit o idee geniala, pe care o voi pune in aplicatie. Mai intai ii dau mesaj Hinatei in care ii spun sa vina la mine in casa. In timp ce aceasta urca scarile eu ii pregatesc un trening si il las pe pat, iar eu ma duc la baie si iau o lama. Imi fac un “I” pe brat dupa care ma pansez pentru a nu curge sange pe bluza, intru repede in dormitor si o iau in brate pe vechea mea prietena si incep sa plang din nou.
-Hinata, ai putea sa stai zilele astea la mine pana la inmormantarea lui Itachi? spun inca printre lacrimi.
-Tu crezi ca te las sa te sinucizi?
Merg la baie si imi ud fata cu apa rece pe fata in speranta ca ma voi opri din plans. Defapt, eu nici macar nu mai aveam lacrimi, atat de mult amar se adunase in sufletul meu.
Imi cufund fata in prosopul moale si gadurile in amintiri. “Cu ce am gresit? Eh, de ce mai intreb? Dupa ce ca am omorat o gramada de oameni sa fiu tot eu aia nevinovata?” Astea fiind printre putinele ganduri care ma cuprindeau treptat. Amintirile frumoase ma cuprind. Aproape ca nu mai pot sa respir cand ma gandesc la serile de vara frumoase, in care noi doi ne plimbam prin parcuri la ore tarzii, cand dragostea ce exista intre noi era indrazneata. Era ca un licurici in noapte, asemeni ca o lumanare intr-un cimitir pustiu.
O studiez atent pe Hinata si la prima ochiada vad ca are in mana un telefon.
-Cred ca ai vrea sa auzi asta.
Iau telefonul si ascult stupefiata cum un medic de la spitalul din Tokyo mi se prezinta si ma anunta ca sunt chemata la spital. Ii multumesc si inchid telefonul, ca apoi sa ma trezesc fugind de nebuna pe strazile marelui oras, cu Hinata in urma mea. Nu stiu cand am prins o asa viteza, dar sunt sigura ca nu e de bine. Dar trebuie sa rezist. Daca am rezistat stresului de a-i pierde pe ambii parinti si de a ucide atatia oameni, deci voi rezista si la asta. Trec in graba pe langa magazine si masini, pe strazile aglomerate, dau peste o gramada de oameni care in timp ce eu trec mai departe imi arunca injuraturi cu sacul. Nu imi pasa de ei si fug gafaind din ce in ce mai tare. La un moment dat ma izbesc de cineva a carui corp imi este foarte cunoscut atunci cand ma izesc de el. Cad pe jos si ma julesc putin la genunchi. Ma uit la persoana peste care am dat, ce nu as da sa am timp sa o imbratisez! Dar in momentele astea, se intampla exact ca in filme: unele secunde pot costa viata, timpul fiind foarte pretios. Privesc chipul sau bland, care gazduieste doi ochi mai albastri ca mare, inconjurati de suvite blonde zburlite. A ramas acelasi si dupa cei trei ani in care credeam ca se va schimba mult. Doar fizicul sau este mai lucrat decat inainte, ceea ce ma uimeste. Doar atat am remarcat pe moment, inainte sa ii spun:
-Salut Naruto, ce faci? Pa! in timp ce ma ridicam de pe jos si am luat-o iar la fuga.
Blondinul se uita la mine ca la al pais’pelea fel. Trag cu ochiul in spatele meu si o vad pe Hinata cum il ajunge pe blond si il trage de maneca de la jacheta dupa ea, venind impreuna dupa mine. Cad chiar in fata unui medic din fata spitalului care studia cu atentie o fisa medicala. Reusesc sa plonjez pe asfaltul rece destul de mult incat sa am nevoie de o gramada de bandaje la maini si picioare. Acel medic se apropie de mine in graba. Nici nu am avut dispozitia sa il privesc sa vad daca il recunos. De-abia acum imi dau seama ca e chiar Neji, varul Hinatei. Era un tip destul de inalt, bine-facut, cu parul lung, saten si prins intr-o coada joasa la spate. Ochii sai gri, cuprinzatori, ma privesc ingrijorati.
-Ai venit pentru Itachi, nu?
-Crezi? Unde e? Pot sa il vad?
-Deocamdata nu. Este in sala de operatii.
-Va trai, nu? il intreb pe vechiul meu prieten ca femeile din telenovele, dar scurtez propozitia.
-Sunt sanse mici. Dar totusi exista. spune acesta si ma ridica de pe jos in bratele sale puternice, ducandu-ma intr-un salon cu doua paturi. Imi dezinfecteaza ranile cu apa oxigenata pentru a nu-mi provoca usturimi si ma panseaza cu finete. Scoate din buzunarul halatului o pereche de ochelari cu rama si lentile inguste pe care ii pune pe ochi si ma studiaza cu atentie. Privesc in jurul meu si vad ca langa patul sau se afla mai multe aparate care sa il monitorizeze. Neji iese din incapere, iar peste putin timp apar si Hinata si Naruto.
-Si credeam ca eu sunt ala care da tot ce poate cand se antreneaza… spune Naruto privindu-ma ganditor.
Afisez un zambet care nici macar zambet nu se poate numi. Ochii mei au devenit inexpresivi. Doar sclipirea care o ofera soarele lasa sa se vada flacara imensa de speranta din sufletul meu. Hinata se aseaza pe marginea patului pe care stau intinsa. Ma ia de mana si incepe sa imi faca sperantele din ce in ce mai mari. Naruto mai face din cand in cand si glumite pe care le savrez cat pot de mult.
-Cred ca voi urma facultatea de medicina…Poate ma alatur lui Neji aici la spital.
-Iti dai seama ca va trebui sa faci si practica acolo, nu? ma intreaba Hinata.
-Depinde la ce lectie. spune Naruto reusind sa aduca un zambet pe fata mea.
O asistenta intra in salon cu o seringa si o eprubeta in mana. Se pare ca trebuie sa mi se ia si analize…ok, rezist la enervantele intepaturi ale asistente care incerca sa imi gaseasca vena si ii privesc pe prietenii mei care citesc in expresia fetei mele cum o injur pe asistenta.
Aceasta iese din salon si mai raman ceva timp cu prietenii mei, le povestesc ce s-a mai intamplat in ultimii ani in care noi am stat la kilometri departare unii de altii. Nu era de mirare ca Naruto a ramas masca atunci cand a auzit ca eu sunt iubita lui Itachi. Surprizele nu inceteaza sa apara: Naruto si Hinata sunt impreuna, Konoha si-a ales alt Hokage, cum s-ar spune acum, un nou primar, iar toti vechii mei colegi de liceu sunt acum la o academie de ninja, ceva gen facultate.
-Ma bucur mult pentru voi doi! Sa fiti fericiti impreuna!
-Multumim. Mie imi pare rau ca suferi atat cu Itachi.
-Totul va fi bine. Mai ales cand va am aici, langa mine.
Ne mai aruncam priviri calde si imratisari, pana ce Neji le cere prietenilor mei sa plece, in timp ce se apropie de aparatele medicale de langa patul alaturat. Aud cum o usa se inchide si un sunet pe care nu prea reusesc sa il disting se apropie de salonul in care ma aflu. Am vaga inpresie ca este o targa sau un pat cu rotile, ceea ce se adevereste. Mi se taie respiratia cand il vad pe brunetul meu cu o gramada de bandaje la cap si perfuzii la mana. Imi pun doar un gand in minte: ca vreau sa sufar eu in locul sau. Nu mai simt pamantul sub piciarele mele, imaginea se intuneca si aud voci parca prin vis cum ma strigau, cum o palma fina se izbea rapid si de multe ori de obrazul meu fin.
La un moment dat mi se afiseaza in fata o mica lumina, de parca as fi intr-un tunel. Incep sa fug catre lumina, sa scap de intunericul coplesitor. Ajung acolo cu greu si o zaresc pe mama. Mi-a fost atat de dor de ea…
-Nu ar trebui sa fii aici, stii nu?
-…Nu. ii spun si las capul in jos.
Aceasta imi ridica chipul, obligandu-ma sa o privesc.
-Du-te, tu trebuie sa traiesti. De-abia peste ani buni ne vom vedea. si imi pune mana sa fina pe frunte.
Instinstiv imi inchid ochii, iar cand ii deschid vad privirea calda a lui Neji care isi tinea mana fina pe fruntea mea. Deja aveam perfuzia la mana. Acum mai trebuia doar sa astept sa se termine…
Medicul pleaca din incapere iar eu reusesc sa atipesc. Dar somnul meu imi este tulburat de pasii care se auzeau indreptandu-se spre salonul meu. Ma uit speriata spre usa si stiu ca nu e a buna. Intra acelasi on rece si amar care mi-a distrus toate visele: Hidan, alias sefu’. Ma ridic panicata in sezut, incerc sa ma pregatesc de lupta in caz ca are de gand ceva.
-Stai linistita, nu va fac nimic.
Stai putin, “nu va”?? Deci se pare ca nu prea vrea sa il omoare de tot pe Itachi. Nu inca.
-Voiam doar sa iti spun ca de luna viitoare vei invata la facultatea de ninja din Konoha. Special te-am inscris acolo, stiu cat de mult iti place sa te lupti.
-Cum??
-M-ai auzit.
Dupa care imi lasa pe masuta dintre cele doua paturi un trandafir negru si iese din salon. Tipic lui: stilul gentleman. Ma ridic de pe pat si merg cu pasi mici si trag dupa mine suportul perfuziei catre patul lui Itachi. Zgomotul care atunci cand ma mai uitam la emisiuni de medicina provenit de la aparatul care monitoriza inima mi se parea acum o adevarata mangaiere.
Prind mana brunetului care avea un somn ce parea adanc. O tin strans intr-a mea si il mangai pe obraz. “Nu te las sa ma parasesti. Nu inca. Te iubesc prea mult.”
-Sakura… se auzi in soapta o voce obosita, dar care ma facea sa radiez de fericire. Te…iubesc.
-Si eu de iubesc. Iti promit ca voi face tot ce pot ca sa iesim cat mai repede de aici.
Privirea mea, defapt eu, eram in extaz. Nu credeam ca as putea fi vreodata atat de fericita. Mana lui se ridica incet de pe pat si ma imbratiseaza moale. Raspund cu o iubire care rareori o gasesti intre persoanele din spital.
-Ce dragut… ii aud vocea calma a lui Neji in spatele nostru.
Ma intorc cu fata la el si incep sa zambesc prosteste.
-Daca vrei cu adevarat sa pleci mai repede acasa mai bine ai sta in pat. si ma ajuta sa imi duc inapoi la locul sau suportul perfuziei.
-De ce nu aduceti in spitale si paturi pentru doi? iar satenul incepe sa rada si ii verifica starea brunetului, spunans ca este excelent pentru el ca s-a trezit acum.
Alti pacienti ar fi ramas in coma. Dar nu si el. El mereu surprindea pe toata lumea, chiar si pe mine. Neji iese intr-un final din salon spunandu-ne ca starea noastra este foarte buna in comparatie cu cea a altor pacienti.
Amandoi, la venirea serii adormim incetul cu incetul si asteptam ca ziua de maine sa ne aduca ceva mai bun. Eu nu prea am somn decat de pe la patru dimineata, cand doctorul a venit sa il monitorizeze mai atent pe Itachi, asigurandu-ma ca nu am de ce sa imi fac griji.









Poze:

- costumul Sakurei: http://www.pantofiori.net/web_continut/p.../126_1.jpg
http://shopping.flu.ro/files/clients/4/4...248733.jpg
http://www.madishop.ro/pics/large/1330_4...egru_1.jpg
http://images3.okr.ro/auctions/2010/03/2...00_700.jpg

- Sefu’ : http://browse.deviantart.com/?q=hidan&or...8#/d2dktkm
- Poza de pe masuta de sticla: http://browse.deviantart.com/?q=itasaku&...0#/d1mb09v
- Neji (doctor): http://browse.deviantart.com/?qh=§io...i#/d310qvu

Cap. 3 – Vise distruse…


O atingere fina pe obraz ma trezeste din somnul meu adanc. Am dormit asa de bine de parca as fi fost in coma trei saptamani. Imi las la vedere cele doua smaralde si zaresc doi ochi minunati, de care mi-a fost dor: ai lui Itachi. O lacrima cristalina evadeaza din ochii lui, dar i-o sterg repede si il sarut dulce in loc de “Buna dimineata!” .
Ma cuibaresc pentru cateva minute in bratele brunetului si ma bucur de atingerea placuta a muschilor sai binelucrati. Mainile sale se incolacesc in jurul meu si aud cum inima lui bate cu putere, sigur este foarte fericit pentru ca m-am trezit. Ma uit spre mainile lui Itachi si vad ca nu mai are perfuzii.
-Itachi! Tu…cat de repede te-ai refacut?
-Cat de repede m-am refacut sau cat de mult ai dormit tu?
Privesc podeaua ganditoare si nu stiu ce sa mai zic. Pur si simplu m-a lasat fara cuvinte.
-Cat eu am fost in recuperare, tu ai lesinat si ai fost in coma de gradul 1. Puteam sa vorbesc cu tine, tu raspundeai, dar cu ochii inchisi. Intr-un fel erai semi-constienta de ceea ce se intampla. imi spune el observand privirea mea incurcata.
Nu am mai spus nimic si ies din salon in cautarea doctorului. Itachi ramane acolo dandu-si seama ce ce voiam sa fac. Ma duc la usa si mi se arata in fata un hol mare si lung. Intre usi, lipite de perete erau puse banchete tapitate. Inaintez un pas pana intalnesc un parfum masculin imbatator, dar care nu era al lui Itachi. Langa mine statea un baiat cam de varsta mea, inalt, brunet cu reflexii albastrui si cu trasaturi perfecte. Ma privea cu atentie si in studia corpul binedefinit, formele mele erau accesntuate de pijamaua alba cu modele bleu si maneci si pantaloni trei sferturi. Imi duc privirea catre el si studiez si eu la randul meu trupul sau, cu muschi perfecti. La chipul sau, am ramas total fara cuvinte, arata exact ca un inger. Ochii sai de un negru abisal ma sorbeau din priviri. Doar trei secunde mi-a luat doar ca sa ma pierd in ei. Din neatentie ma dezechilibrez si cad, dar norocul meu a fost ca acest tip misterios si chipes era aproape de mine si m-a prins inainte sa imi rup ceva. Mana sa calda ma prinde de incheietura iar cealalta se incolaceste in jurul soldului meu, pentru o sustinere mai buna, parerea mea. Dupa care ma ia si de picioare si ma duce in brate ca pe o mireasa catre o usa pe care scria “Dr. Hyuga”.
-Stii ca puteam sa merg acolo si singura, nu?
-Stiam. Dar e mai sigur asa. Daca o sa cazi iar, s-ar putea sa nu mai fiu langa tine sa te prind. imi spune acesta calm.
Privesc in ochii sai reci, care citeau in smaraldele mele: “Ce se va inrampla cu mine?” iar raspunsul nu intarzaie sa vina.
-Neji!! striga el medicul care iese dupa cateva secunde. Cred ca ai putina treaba. si ma lasa pe un fotoliu de langa usa cabinetului.
Imi unesc genunchii si las capul in jos si mainile pe genunchi. Privirea mea inca il urmarea pe acel brunet, care intra in salonul meu. Probabil e vreo cunostinta de-a lui Itachi.
Asteptam cuminte sa vina morala medicului care ciudat era ca nu mai venea. Imi indrept privirea catre Neji care se uita bland la mine. Imi spune calm ca era de asteptat sa ma trezesc si ca in jumatate de ora voi fi externata dupa care intra inapoi in cabinet, asigurandu-se ca ma simt mai pe puterile mele si ca pot ajunge pe picioarele mele in salon. Itachi apare in timp ce eu deja eram pe alta planeta, gandindu-ma la ce s-a intamplat in urma cu cateva minute. Stateam pe marginea banchetei iar Itachi nu am idee cand a venit si s-a asezat langa mine. Si-a pus mana pe umarul meu si a reusit sa ma sperie destul de tare incat sa ma faca sa cad de pe bancheta.
-Hai sus! imi spune acesta si imi intinde mana, la care eu ii raspund pe un ton de copil.
-Mi-e lene.
Brunetul nu ma mai asteapta sa ma ridic si se apleaca, imi ia mana intr-a sa si incepe sa ma taraie cu fundul pe jos. Norocul meu ca spitalul era curat si nu aveam ce praf sa sterg.
-Daca te-ai aplecat sa imi iei mana, macar de ce nu m-ai luat in brate? intreb eu ironica.
-Mi-e lene. mi-o intoarce el.
Nici nu ma sinchisesc sa ma ridic de pe jos si astept sa ajung in fata patului din salon. Intra in camera unde vad ca inca mai era acolo brunetul de mai devreme, care se uita la noi ca la doi copii. Itachi imi da drumul de la mana cand ajung in fata patului si ma priveste ca pe un bebe.
-Daca esti cuminte si te urci singurica in pat…
-Primesc o acadea? il intrerup eu la care tipul de langa el bufneste in ras.
Ma urc pana la urma singura in pat iar brunetul imi mangaie obrazul fin cateva secunde in timp ce ma priveste intens in ochi.
-Sasuke, ea e Sakura. Sakura, el e Sasuke.
-Puteam sa raman si pe jos. Eram capabila sa fac singura asta. spun eu cu o fata plictisita.
-Marog… voiam doar sa iti spun ca el ne va duce acasa cu masina.
-Merci. ii spun eu cu un zambet discret pe fata.
Doctorul, adica Neji intra in camera unde de vreo cateva minute se asternuse o liniste apasatoare. Avea in mana o folie cu cateva hartoage in ea si o punga cu cateva haine care sunt ale mele. Imi inmaneaza punga si foliile si imi doreste sa nu mamai vada prin spital decat cu ocazia unui control sau pentru a mai vorbi. Pleaca din salon dupa ce ne imbratiseaza cald pe toti. Baietii ies din camera si ma lasa sa ma schimb. Discuta ceva intre ei, pana ce Sasuke isi aminteste ca si-a uitat telefonul in salon. Eu ma imbrac linistita, dar incerc sa ma grabesc cand aud pasii brunetului ca se apropie, urmati de un ciocanit in usa.
-Sakura, pot sa intru cateva secunde? Mi-am uitat acolo telefonul.
Imi pun rapid pe mine bluza si fusta dupa care ii zic ca poate intra. Telefonul vibra de mult pe masuta, iar din intamplare am vazut si un nume al contactului ce apela: “Karin”.
Brunetul a raspuns la telefon si se pare ca era destul de nervos dupa ce a auzit vocea celei care il suna. Il las singur pe brunet pentru a avea intimitate, cine stie, daca ea e iubita lui?
-Nu, Karin! Intelege ca nu am nici o relatie si ca nu am prea mare nevoie de una, mai ales cu tine! Vrei sa stiu ce cred despre tine? Esti o taratura, copil facut din l**a. Te crezi cea mai tare? Ei bine draga mea afla ca esti mai proasta decat s***a unui curcan ca de minte mai bine nu mai spun ca tu iti tii capu, ca asa se numeste chestia aia care o ti tu pe gat casa nu te ploua-n el.
Dupa care ii inchide fetei telefonul in nas si iese nervos din camera dupa care tranteste usa dupa el. Merge cu pasi apasati si rapizi catre iesire in timp ce eu si Itachi il asteptam. Il urmarim in fuga si ne oprim la usa. O deschid si merg dupa el, i-am vazut umbra. S-a oprit la coltul spitalului iar acum si-a scos din buzunarul de la blugi un pachet din care scoate o tigara, o aprinde si fumeaza din ea. Vad ca si pe el il calmeaza asta. Ii spun lui Itachi sa ma astepte acolo, pentru ca vreau sa vorbesc singura ceva cu Sasuke. Itachi ramane cum l-am rugat si se aseaza linistit pe scarile de la iesire.
-Stii ca asta e un spital, nu?
-Nu e problema mea. spune uitandu-se la peretele din spatele sau si aratandu-mi doua ferestre. Plus ca nu stau bolnavii prea mult pe la baie decat daca sunt constipati…
Iar eu rad discret. Brunetul imi ofera si mie o tigara iar eu refuz, ii spun ca mai bine fumez acasa. Ma uit abia acum mai atent la cum era brunetul imbracat: blugi negri, tricou mulat de un gri inchis si jacheta de blugi tot neagra. Imi semana mult stilului vestimentar. Desi ezit cateva secunde, imi iau inima in dinti si il intreb ceea ce ma framanta de cateva minute.
-Sasuke. Te pot intreba ceva?
-Depinde ce anume.
Mi-a spus el pe un ton foarte calm, cu o nota de senzualitate greu observabila, in timp ce imi mangaie fata cu doua degete. Atingerea sa ma facea sa ard. Nu inteleg de ce, dar sunt sigura ca o face. Las asta momentan, imi fac mai mult curaj si las tremuratul altora.
-Faci parte din Mafia de pe aici, nu?
-Nu. Nu inca. Deocamdata, ma voi muta la o scoala de ninja din Konoha, nu cred ca o stii. Am nevoie de cunostinte avansate de lupta pentru a fi cineva in aceasta jungla.
-Coincidenta, merg si eu acolo. “Sefu’ “ m-a transferat acolo dupa ce am crezut ca l-a omorat pe Itachi. Noroc ca a fost bine, dar vad ca eu nu…
-Nu era o mare pierdere… Oricum, tu ai mare grija cu alimentatia. Poti deveni anemica daca vei continua asa. Defapt…cred ca deja esti.
-Tu de unde stii?
Dar inainte ca raspunsul sau sa apara, Itachi intervine intre noi si ne spune sa mergem acasa pana la revelion. Sasuke isi stingea tigara si ne urma cu o atitudine ciudata. Era mai calm inainte sa apara Itachi. Ne indreptam catre o masina parcata in fata spitalului, un Ferrari F430 negru.
Sasuke ne pofteste in masina si ne duce acasa. Abia acum imi spune si mie Itachi ca va ramane la noi ceva timp… Ok, nu ma deranjeaza, doar e curat, nu mai e dezordinea de altadata.
* * *
Ma arunc in pat obosita dupa ce ii arat lui Sasuke camera lui Itachi, pentru ca apartamentul nostru este cu doar doua camere deci nu prea avem loc, dar ne putem strange putin, in sensul ca Itachi va dormi cu mine pentru a-i oferi intimitate lui Sasuke.
Privesc peretele din fata mea di nu inteleg unele lucruri care de mult nu le-am inteles… Dar unul nou apare in mintea mea: de ce se comporta asa ciudat Sasuke cu mine? Cand Itachi e in prajma, e rece si distant cu toti, iar cand el lipsea, imi mangaia fin fata cu doua degete. Tipul asta e chiar ciudat. Oare stie ca sunt cu Itachi? Sunt asa de obosita ca de-abea mai gandesc. Defapt nu sunt obosita, mi-e lene. Usa camerei se deschide si stiu ca e brunetul meu, pentru ca celalalt sigur este destul de educat incat sa stie ca trebuie sa bata la usa cand intra undeva. Nici nu ma mai ostenesc sa ma uit spre el, tot peretele ala il privesc. Abia acum imi dau seama ca imi place culoarea mai mult decat credeam pana acum. Simt cum Itachi se aseaza in pat si imi inconjoara cu o mana mijlocul, sarutandu-mi gatul cu tandrete.
-Itachi, lasa-ma. Nu sunt in apele mele. ii spun eu cu jumatate de gura.
-Ce s-a itamplat? m-a intrebat el ingrijorat.
-Habar nu am. Pur si simplu nu am chef…
Dupa care el isi intinde bratul, ma priveste smecher stiind ca o sa ma supun invitatiei lui.
Ma cuibaresc in bratele lui si adorm rapid, intrand cu usurinta in lumea viselor, locul unde daca vrei, poti sa zbori, poti muri, poti orice si se poate intampla orice.
* * *
Ma trezesc pe jos, transpirata si cu un gand teribil in minte. Cosmarurile…ele nu apar prea des noaptea la mine. A fost chiar ciudat sa ma vad pe mine ascunsa dupa un copac, urmarindu-l distrusa pe Itachi cum de saruta cu alta fata. A fost cumplit. Ma ridic in coate iar capul meu ajunge putin mai sus de nivelul patului. Il vad pe brunet cum se uita lung la mine, studiind amuzat privirea mea cu ochii sai intunecati.
-De ce te uiti asa la mine? il intreb eu rautacioasa.
-E amuzant. imi raspunde el si mai rautacios.
Ma ridic lenesa de pe jos si ii arat limba brunetului care acum se uita la mine mandru. Ma indrept cu pasi lenesi catre dulap de unde imi iau o pereche de blugi in degrade si un tricou albastru inchis cu simbolul familiei Uchiha. Ma duc la dus, ma dezbrac de hainele pe care aseara mi-a fost prea lene sa le inlociuesc cu o pijama si intru sub jetul de apa fierbinte care imi inunda corpul si ma duce intr-un vis frumos al placerii care se destrama, asa cum se topeste zapada primavara, cand incep sa ametesc de la aburul fierbinte. Imi dau parul cu un sampon cu extracte din naiba stie ce vitamine, dupa care il clatesc si reped procedura pe corp cu un gel de dus cu extract de lemn de trandafir.
Ies din dus, din parul meu scurgandu-se picaturi cristaline si intarzaiate de apa. Ma sterg cu un prosop moale de apa care a ramas pe corpul si pe parul meu matasos, dupa care imi infasor parul in alt prosop si ma imbrac cu hainele luate adineaori din dulap. Imi scot foehn-ul din dulapul de pe peretele opus oglinzii si il bag in priza, uscand si in acelasi timp pieptanand parul care se deschidea la culoare, intorcandu-se la culoarea sa de bombonele. Ma mai aranjez putin si ies din casa dupa ce ma incalt cu niste balerini comozi in timp ce il anunt pe Itachi ca merg sa ma plimb putin. Acesta imi spune ironic ca il urmez pe Sasuke, dar de data asta nu il mai bag in seama si nu mai comentez nimic si plec linistita.
Merg de-aiurea pe strazile din Tokyo pana ajung la mare, unde ma asez pe un ponton si privesc melancolica rasaritul soarelui.
Inca ma gandesc la acel vis…dar gandurile mi-au fost intrerupte deo voce calma.
-Te gandesti la el, nu?
Ma intorc cu fata la acea persoana si realizez ca este Sasuke. Oare ce cauta el aici? Prin tricoul sau mulat se vedeau muschii sa bine lucrati, cam ca ai lui Itachi, ceea ce ma facea sa salivez din ce in ce mai tare dar m-am trezit repede la realitate.
-La cine?
-La Itachi. Stiu ca ai avut un cosmar azi-noapte, te puteam auzi cum gemeai.
-Imi cer scuze daca te-am deranjat.
-Nu m-ai derajat. Ce ai visat?
-L-am visat pe Itachi sarutandu-se cu alta intr-un parc…si nu mea am o parere buna in legatura cu asta.
-Cei din familia Haruno mereu atunci cand au cosmaruri, acestea se adeveresc. Nu prea imi convine ca ti-am zis asta, dar trebuia sa stii pentru binele tau.
-De unde stii tu?
-Pur si simplu stiu.
-Si daca e adevarat?
-Este.
-Sasuke, dar ce pot sa fac? Am fost cu el atatia ani si tot acest timp care acum pare ca a fost un vis aflu ca este minciuna.
-Simplu, rupi tu totul inainte sa o faca el. Vei suferi mai putin, crede-ma.
-Dar tot la fel de mult l-am iubit…
Si o lacrima cristalina mi se prelinge pe obrazul meu din, in timp de o mangaiere de-a brunetului pe obraz ma consola. Doua brate puternice ma ridica de pe ponton si o pereche de ochi minunati citesc adanc in smaraldele mele.
-Ma lasi sa iti dovedesc?
Dau din cap afirmativ si izbucnesc si mai tare in plans ma agat de gatul brunetului in timp ce acesta m-a dus cu eleganta la masina lui si am mers impreuna pana la parcul pe care l-am visat. Nu mergem mult pana il bad pe cel in care am avut speranta ca imi va oferi un viitor, ca va fi sotul meu, ca se saruta cu o parasuta in vazul tuturor din parc. Ma duc in spatele ei si in fata lui. Un sarut destul de pasional dupa miscarile capului, adica cioatei ei. O fractiune de secunda in care da deschis ocii i-a fost de ajuns ca sa imi observe suvitele rozalii. Rupe brutal sarutul in timp ce vrea sa spuna ceva, dar i-o tai rapid:
-Ma gandeam cand o sa ma observi aici…
-Ce cauti tu aici? ma intreaba acesta nervos.
-Ce caut? Caut visele pe care le-am pierdut, cautam pe cineva pe care am iubit si m-am inselat amarnis de asta, caut speranta pe care acum mult timp eram sigura ca am gasit-o iar acum am pierdut-o iar.
Si nu am mai stat sa astept sa raspunda ceva ca il si iau la pumni. I-am tras un sut direct la bucurii, lasand-ul lat si plin de vanatai. Tarfa de langa el credea ca scapa prea usor? Nu. O iau la fuga si o fac sa creada ca voi parasi parcul. Ea se opreste iar eu fac un salt in aer si ma intorc, fugind inspre ea. Ii lipesc un pumn pe care o sa si-l aduca aminte multa vreme si o las lata pe jos, dupa care fug spre bratele lui Sasuke, ma izvesc violen de el si incep sa plang iarasi.
Il strang din ce in ce mai tare in brate.
-Ai avut dreptate…
-Ceea ce nu imi place…
Mai dau o tura pe langa Itachi care acum zacea pe jos si ma privea fara pic de sentimente. Ii trasez conturul fetei cu mana. Ma opresc la barbie dupa care ii f*t o palma frumoasa.
-Tu ai disparut din viata mea…
Dupa care ma ridic de langa el si ma indrept alaturi de Sasuke spre masina sa. Urc nervoasa si privesc cum oameni care treceau prin parc se opreau in jurul lui Itachi si a tarfei care chiar nu ma interesa cum arata, persoanele mai ingrijorate de starea lor dadeau deja telefoane la Salvare.
-Eu sic sa ne caram de-aici.
-Da, mai bine.
Mergem pana la fostul meu apartament, iau rapid o valiza si imi trantesc in ea toate lucrurile mele, lap-top si haine, machiaj si parfumuri. Las pe masa din sufragerie un bile destinat brunetului: “Adio. Nu ma cauta, nu mai ai nevoie de mine acum.” Dupa care ies din casa si arunc valiza in portbagajul brunetului. Oricum azi pleca in Konoha deci de ce sa nu merg cu el?
In masina, radioul crea o atmosfera enervanta, asa ca Sasuke l-a inchis.
-Ce ai de gand sa faci acum?
-Voi urma cursurile scolii ninja si voi intra iar in Mafia. Poti sa mi te alaturi, nu ma supar… Alegerea ta…


~ Va urma! ~


Ei bine, cam atat. Sper ca a fost de ajuns pentru voi Bye.

Nu ai voie sa faci reclama la alte forumuri ! Citeste regulamentul ! Nu am acum timp sa citesc ficul, desi lam citit insa nu mai stiu..vezi daca e +18 nu ai voie !! Asa..deci ai grija la reclame ! Ai deja 2 avertizari !! Si nu mai pune asa multe capitole ! Asteapta sa comenteze cineva..sa ne formam o parere..

Buna. In primul rand vreau sa imi cer scuze pentru greselile facute adineaori, dar am citit regulamentul dupa ce am postat, dupa cum aveam in plan. Abia acolo am vazut regulile astea doua si mi-am zis ca este chiar inutil sa imi editez comentariile. Inca o data, ma scuzati.

Acum...ficul, care va cer scuze ca [virgula] capitolul e mai scurt decat celelalte. Urmatorul capitol va aparea mai greu, recunosc, dar nu am voie la PC in timpul saptamanii -_-" si in week-end imi uit ideile

Ok, sper sa va placa

Cap. 4 – Din nou in spital


Credeam ca am ajuns cineva, credeam ca il cunosc, credeam ca…sunt iubita. Practic eram doar o jucarie pentru el. Eram doar “dama lui de companie” cu care statea mai mereu, iar cand eu eram plecata undeva el profita de ocazie sa se intalneasca cu alta.
Doar o intrebare imi mai framanta mintea: De ce el a fost cel la care tineam atat de mult?
Am facut o crima ca am iubit?
Genunchii mei fac un contact brusc cu ceva moale iar ochii mei vad printre lacrimi ca sunt pe plaja. Aud valurile facute de apa cristalina care “pasea” usor pe tarm si suspinele mele indurerate. Abia acum imi pot imagina cata durere am provocat celor carora le-am ucis persoanele dragi.
…Regret. Regret ce am facut, regret ca am ucis atata amar de lume, regret…ca traiesc.
-Crezi ca daca plangi vei rezolva ceva? Singura nu vei rezolva niciodata nimic.
Imi ridic privirea si il privesc pe cel care mi-a vorbit. Intalnesc in el ceva ce rareori am vazut: o privire calduroasa, care chiar tinea la mine.
-Ce altceva pot sa fac, Sasuke? Sa merg la el si sa il bat mar?
-Nu ma refeream la asta dar este si ea o solutie. Eu voiam sa iti zic sa iti continui viata. Poate ca exista o raza de speranta si pentru tine. Poate ca cineva te iubeste…
-Da…Satana poate.
-Eu ma refeream la altcineva… imi spune acesta si ma inconjoara cu bratele sale calzi si puternice.
Lumea s-a oprit in loc pentru minute bune. In viziunea mea, noi doi eram intr-un taram fara lumina, doar cu un reflector asupra noastra si nimeni in afara de noi. Sentimentul asta…e pentru prima oara cand simt inca o raza de speranta.
-Vrei sa mai ramanem aici sau mergem din seara asta sper Konoha si oprim peste noapte la un han?
-Plecam putin mai tarziu.
Imi opresc cu greu suspinele si privesc soarele printre lacrimi. E asa de bine in bratele sale! Ca intr-o fortaraeata calduroasa si moale, pe care nimeni nu o poate distruge. Ma ridic incet de pe nisipul moale in timp ce brunetul imi da drumul si ramane acolo studiind atent zona. Merg spre apa marii, iar aceasta imi umezeste picioarele ducandu-ma intr-o stare de completa relaxare. De parca as fi pus toate grijile si supararile mele intr-un cos, lasat in padure iar eu am fugit. De parca as fi sters totul cu un burete caruia apoi sa ii fi dat foc.
Doua focuri de arma imi readuc gandurile inapoi in capul meu. Stiam eu ca relaxearea mea nu va dura prea mult… Ma intorc cu fata spre nisip dar nu reusesc sa vad prea mult. Sunt luata in niste brate puternice si trantita in apa mai adanca. Un salt destul de impresionant. Nu stiu sa inot, dar stiu ca persoana care m-a adus aici este cineva care vrea sa ma protejeze, poate Sasuke? Ma smucesc din bratele acelei persoane si reusesc sa ajung pentru cateva secunde la suprafata apei pentru a lua o gura de aer, dar nici aia nu o iau bine ca sunt trasa de mana inapoi in apa. Strang ochii pentru a nu-mi intra brusc apa in ei, dar in apa sunt nevoita sa ii deschid, pentru a studia persoana care ma protejeaza chiar asa de mult. Imi ridic pleoapele lasand lichidul sarat sa imi provoace usturime ochilor. Ma obisnuiesc incetisor cu asta si il privesc pe cel din fata mea. Un chip care gazduieste doi ochi negri ca onixul, inconjurati de suvite de par de aceiasi culoare. Sasuke. Acesta imi face semn sa nu merg la mal, pentru ca e prea periculos. Probabil este vreun asasinat sau ceva, poate politistii cauta pe cineva, poate chiar pe mine…
Rezist cat pot fara aer, dar pana la urma tot simt ca ma pierd. Ametesc, nu imi mai pot tine ochii deschisi, simt ca merg intr-o alta lume, simt ca adorm. Imaginea se intuneca iar corpul imi amorteste. Nu inteleg prea bine ce este cu mine, dar banuiesc ca sunt lesinata. Imi simt buzele atinse de altele moi dar ferme intr-un sarut brutal. In gura mea este impins destul aer cat sa pot respira din nou. Ma trezesc la realitate si il vad pe Sasuke cum mi-a salvat viata, puteam sa ma inec. Ma departez incet de el si il privesc in ochi, dupa care imi cobor privirea peste trupul sau. Hainele ude ii conturau trupul perfect lucrat. Observ cum un punct rosu apare din senin pe coapsa lui si imi dau seama rapid ca este a unei mitraliere. Ma dau rapid in spate trantindu-ma de o stanca dupa care il apuc de tricou pe brunet. In secunda urmatoare ii multumeam lui Dumnezeu ca am putut sa ma misc atat de rapid, glontul fusese deja lansat.
De data aceasta vad prea tarziu cum glezna mea devine tinta. Nu reusesc sa vad cand, si cum, dar o durere cumplita isi face simtita prezenta, eu incep ca dau afara aerul de durere incepand sa ma inec, iar sangele nu se sfieste sa apara. Nu imi pasa de ce se va intampla. Ies la suprafata apei si incep sa respir ca un om normal. Cu gafaieli, dar pot. Incep sa racnesc de durere, nu mai pot. Cred ca glontul mi-a nimerit tendonul dupa care a ajuns in osul calcaiului. Doare groaznic. De sub apa iese si Sasuke care ma priveste ingrijorat si gaseste rapid o solutie. Isi smulge tricoul de pe el reusind sa il faca bucati destul de rapid. Apoi dispare si simt cum piciorul meu este atins cu blandete si strans foarte puternic, dupa care zona dureroasa incepe sa amorteasca. Focul de arme se linisteste iar noi mergem in graba la mal. Eu raman si imi studiez rana, sigur voi avea o infectie nasoala…
-Asteapta aici. dupa care brunetul dispare intr-un nor de fum.
Clar, in sangele meu a intrat prea multa apa de mare sarata si mi-a ajuns la creier, afectandu-l grav. Cum naiba sa dispara asa? Acum a mai si aparut, tot asa dintr-un nor de fum. Tinea in brate vreo cinci prosoape si un telefon mobil. Imi lasa mie patru dintre prosoape, ia unul cu care isi sterge capul dupa care suna rapid la Neji. Ii spune sa vine de urgenta pe plaja. Deja eram cu gura in pamant de uimire.
-Ce ai…cum? Ce era chestia aia de mai devreme? am spus eu naucita de tot ce mi se intampla prea rapid.
-Este ceva elementar de la scoala de ninja la care vom merge. M-am antrenat pe ascuns cu un tip din anii mai mari.
Iau un prosop si imi sterg fin fata, dupa care imi infasor parul in el.
-Cred ca ar fi mai bine sa te dezbraci si sa lasi unul din prosoapele astea pe tine. Vei raci.
Oftez resemnata si imi dau bluza si pantalonii jos in tip ce brunetul se intorcea cu spatele. Tipul asta doar nu e nebun, doar nu vrea sa raman in pielea goala. Nu suntem pe plaja la nudisti. Brunetul ia si el un prosop si isi sterge corpul dupa care sincera sa fiu, balesc intr-una in sinea mea. Astept sa vina Neji sa pot sa plec odata de aici. Din spatele brunetului se simte o briza puternica, iar apoi nisipul incepe sa zboare in straturi fine si mici. Acesta se pune in fata mea luandu-ma in brate, protejandu-mi fata de nisip pentru a nu-mi intra in ochi. Trag cu ochiul si din spatele lui vad un elicopter medical din care coboara Neji si imi da o pereche de blugi si un tricou pe care se pare ca ii uitasem la spital. Sasuke ma ia in brate si vine cu mine pana la spital, unde doctorii ma baga direct in operatie pentru a-mi scoate glontul din picior.

Cam atat, inca o data, sper ca v-a placut ^_^

Very nice, este chiar foarte frumos si sper sa pui nextul cat mai repede pentru ca eu una chiar ador ficul tau. Mult noroc in continuare si te pup dulce. Bye!

mie imi place ficul tau...
imi place ideea la fel si titlul..!!
vreau next..!!
pwwpici..!!

e mistoooh
nu inteleg dece nu continuuuuui
hai ca este foarte frummy

Bun, nu mai suport sa va mint. Eu sunt ElysS, mi-am facut acest cont pentru ca la celalalt nu mai stiu parola. Adminii sau moderatorii, daca puteti stergeti acel cont si puneti pe contul asta primele capitole. Deci, Lonely_Tears are 2 avertizari ^_^.
V-am adus capitolul 4, va cer scuze ca am stat milenii la el. Enjoy!


Cap. 4 – Din nou in spital


Credeam ca am ajuns cineva, credeam ca il cunosc, credeam ca…sunt iubita. Practic eram doar o jucarie pentru el. Eram doar “dama lui de companie” cu care statea mai mereu, iar cand eu eram plecata undeva el profita de ocazie sa se intalneasca cu alta.
Doar o intrebare imi mai framanta mintea: De ce el a fost cel la care tineam atat de mult?
Am facut o crima ca am iubit?
Genunchii mei fac un contact brusc cu ceva moale iar ochii mei vad printre lacrimi ca sunt pe plaja. Aud valurile facute de apa cristalina care “pasea” usor pe tarm si suspinele mele indurerate. Abia acum imi pot imagina cata durere am provocat celor carora le-am ucis persoanele dragi.
…Regret. Regret ce am facut, regret ca am ucis atata amar de lume, regret…ca traiesc.
-Crezi ca daca plangi vei rezolva ceva? Singura nu vei rezolva niciodata nimic.
Imi ridic privirea si il privesc pe cel care mi-a vorbit. Intalnesc in el ceva ce rareori am vazut: o privire calduroasa, care chiar tinea la mine.
-Ce altceva pot sa fac, Sasuke? Sa merg la el si sa il bat mar?
-Nu ma refeream la asta dar este si ea o solutie. Eu voiam sa iti zic sa iti continui viata. Poate ca exista o raza de speranta si pentru tine. Poate ca cineva te iubeste…
-Da…Satana poate.
-Eu ma refeream la altcineva… imi spune acesta si ma inconjoara cu bratele sale calzi si puternice.
Lumea s-a oprit in loc pentru minute bune. In viziunea mea, noi doi eram intr-un taram fara lumina, doar cu un reflector asupra noastra si nimeni in afara de noi. Sentimentul asta…e pentru prima oara cand simt inca o raza de speranta.
-Vrei sa mai ramanem aici sau mergem din seara asta sper Konoha si oprim peste noapte la un han?
-Plecam putin mai tarziu.
Imi opresc cu greu suspinele si privesc soarele printre lacrimi. E asa de bine in bratele sale! Ca intr-o fortaraeata calduroasa si moale, pe care nimeni nu o poate distruge. Ma ridic incet de pe nisipul moale in timp ce brunetul imi da drumul si ramane acolo studiind atent zona. Merg spre apa marii, iar aceasta imi umezeste picioarele ducandu-ma intr-o stare de completa relaxare. De parca as fi pus toate grijile si supararile mele intr-un cos, lasat in padure iar eu am fugit. De parca as fi sters totul cu un burete caruia apoi sa ii fi dat foc.
Doua focuri de arma imi readuc gandurile inapoi in capul meu. Stiam eu ca relaxearea mea nu va dura prea mult… Ma intorc cu fata spre nisip dar nu reusesc sa vad prea mult. Sunt luata in niste brate puternice si trantita in apa mai adanca. Un salt destul de impresionant. Nu stiu sa inot, dar stiu ca persoana care m-a adus aici este cineva care vrea sa ma protejeze, poate Sasuke? Ma smucesc din bratele acelei persoane si reusesc sa ajung pentru cateva secunde la suprafata apei pentru a lua o gura de aer, dar nici aia nu o iau bine ca sunt trasa de mana inapoi in apa. Strang ochii pentru a nu-mi intra brusc apa in ei, dar in apa sunt nevoita sa ii deschid, pentru a studia persoana care ma protejeaza chiar asa de mult. Imi ridic pleoapele lasand lichidul sarat sa imi provoace usturime ochilor. Ma obisnuiesc incetisor cu asta si il privesc pe cel din fata mea. Un chip care gazduieste doi ochi negri ca onixul, inconjurati de suvite de par de aceiasi culoare. Sasuke. Acesta imi face semn sa nu merg la mal, pentru ca e prea periculos. Probabil este vreun asasinat sau ceva, poate politistii cauta pe cineva, poate chiar pe mine…
Rezist cat pot fara aer, dar pana la urma tot simt ca ma pierd. Ametesc, nu imi mai pot tine ochii deschisi, simt ca merg intr-o alta lume, simt ca adorm. Imaginea se intuneca iar corpul imi amorteste. Nu inteleg prea bine ce este cu mine, dar banuiesc ca sunt lesinata. Imi simt buzele atinse de altele moi dar ferme intr-un sarut brutal. In gura mea este impins destul aer cat sa pot respira din nou. Ma trezesc la realitate si il vad pe Sasuke cum mi-a salvat viata, puteam sa ma inec. Ma departez incet de el si il privesc in ochi, dupa care imi cobor privirea peste trupul sau. Hainele ude ii conturau trupul perfect lucrat. Observ cum un punct rosu apare din senin pe coapsa lui si imi dau seama rapid ca este a unei mitraliere. Ma dau rapid in spate trantindu-ma de o stanca dupa care il apuc de tricou pe brunet. In secunda urmatoare ii multumeam lui Dumnezeu ca am putut sa ma misc atat de rapid, glontul fusese deja lansat.
De data aceasta vad prea tarziu cum glezna mea devine tinta. Nu reusesc sa vad cand, si cum, dar o durere cumplita isi face simtita prezenta, eu incep ca dau afara aerul de durere incepand sa ma inec, iar sangele nu se sfieste sa apara. Nu imi pasa de ce se va intampla. Ies la suprafata apei si incep sa respir ca un om normal. Cu gafaieli, dar pot. Incep sa racnesc de durere, nu mai pot. Cred ca glontul mi-a nimerit tendonul dupa care a ajuns in osul calcaiului. Doare groaznic. De sub apa iese si Sasuke care ma priveste ingrijorat si gaseste rapid o solutie. Isi smulge tricoul de pe el reusind sa il faca bucati destul de rapid. Apoi dispare si simt cum piciorul meu este atins cu blandete si strans foarte puternic, dupa care zona dureroasa incepe sa amorteasca. Focul de arme se linisteste iar noi mergem in graba la mal. Eu raman si imi studiez rana, sigur voi avea o infectie nasoala…
-Asteapta aici. dupa care brunetul dispare intr-un nor de fum.
Clar, in sangele meu a intrat prea multa apa de mare sarata si mi-a ajuns la creier, afectandu-l grav. Cum naiba sa dispara asa? Acum a mai si aparut, tot asa dintr-un nor de fum. Tinea in brate vreo cinci prosoape si un telefon mobil. Imi lasa mie patru dintre prosoape, ia unul cu care isi sterge capul dupa care suna rapid la Neji. Ii spune sa vine de urgenta pe plaja. Deja eram cu gura in pamant de uimire.
-Ce ai…cum? Ce era chestia aia de mai devreme? am spus eu naucita de tot ce mi se intampla prea rapid.
-Este ceva elementar de la scoala de ninja la care vom merge. M-am antrenat pe ascuns cu un tip din anii mai mari.
Iau un prosop si imi sterg fin fata, dupa care imi infasor parul in el.
-Cred ca ar fi mai bine sa te dezbraci si sa lasi unul din prosoapele astea pe tine. Vei raci.
Oftez resemnata si imi dau bluza si pantalonii jos in tip ce brunetul se intorcea cu spatele. Tipul asta doar nu e nebun, doar nu vrea sa raman in pielea goala. Nu suntem pe plaja la nudisti. Brunetul ia si el un prosop si isi sterge corpul dupa care sincera sa fiu, balesc intr-una in sinea mea. Astept sa vina Neji sa pot sa plec odata de aici. Din spatele brunetului se simte o briza puternica, iar apoi nisipul incepe sa zboare in straturi fine si mici. Acesta se pune in fata mea luandu-ma in brate, protejandu-mi fata de nisip pentru a nu-mi intra in ochi. Trag cu ochiul si din spatele lui vad un elicopter medical din care coboara Neji si imi da o pereche de blugi si un tricou pe care se pare ca ii uitasem la spital. Sasuke ma ia in brate si vine cu mine pana la spital, unde doctorii ma baga direct in operatie pentru a-mi scoate glontul din picior.

~ Va urma! ~

Sper ca v-a placut, astept critici si pareri ^_^.