Vedeta reducerilor.
Vârstă minimă: 13
Gen: supranatural, romanţă, acţiune
Limbă: română
Observaţii cu privire la conţinut: -
Prolog: In felinarul cerului, atarnata de o stea palpainda, era banala luna. Dar pentru mine, luna era totul. Era ceea ce imi amintea de el, de singurul care tinuse la mine vreodata. Imi promisese, in fata lunii, ca va avea grija de mine. Era o promisiune ce nu putea fi incalcata. “-Neji! Raspunde-mi, fir-ar sa fie! am strigat cat de tare am putut la copacii din jurul meu. Vantul inghetat imi flutura parul, facandu-l sa zboare in cateva directii si imi facea corpul sa tremure ca varga. Bluza mea subtire, umflata de rafalele de vant, nu imi era de prea mare ajutor. Disparitia fratelui meu trezi in mine un val de furie fierbinte ce ma facea sa ard in bataia vantului. Numai ca ardeam de frica, trupul meu era inghetat de zeci de minute. Ma gandeam unde ar putea fi, spusese ca vrea numai o gura de aer. Dar lipsea de mai bine de o ora, si eram sigura ca m-ar fi anuntat daca pleca. Aveam un sentiment rau, mi-am amintit de promisiunea ce mi-o facuse si am alergat in casa. Dar la intrare, cu capul pe pragul usii era el…si era intr-o balta de sange. O balta care fusese cu numai catva timp inainte viata, era in jurul lui ca un cerc…ca o luna. “ Capitolul 1~~Ino~~Dau drumul muzicii la maxim, nu ma gandeam ca cineva poate urca pana in camera mea sa imi faca observatii. Nu ma deranja nimeni, niciodata. Si asta era teribil de dureros. Sa stii ca nimanui nu-i pasa de tine. Sa fii singur cu propia-ti fiinta, neauzindu-ti nici gandurile din cauza sentimentelor tensionate si la nesfarsit repetate. Astazi avea sa fie o zi obisnuita de scoala, intocmai ca cea de ieri si ca cea de maine. Viata mea nu este interesanta niciodata. Tot ceea ce fac este plictisitor si totul mi se pare lipsit de sens. Nu sunt multumita de viata mea, nimic nu-mi place. Sunt admirata la scoala intre colegi pentru ca am note foarte bune si ei ma cred frumoasa. Dar eu…cateodata nici nu-i aud. Imi priveam reflexia din oglina si ma gandeam la aspectul meu. Parul mi se parea prea lung, pielea prea palida, ochii prea albastri, totul exagerat de urat. Trag fermoarul de la jacheta si imi iau rucsacul cu carti pe un umar. Arunc o ultima privire dispretuitoare spre imaginea din oglinda si observ ca nici uniforma nu-mi vine bine. O fusta neagra cu camasa rosie nu erau chiar pe gustul meu, dar nu aveam de gand sa intru in probleme. As fi preferat de o mie de ori jeansi cu un tricou. “ Ceva banal, pentru o fata banala” a spus vocea din mintea mea.
Inchid usa de la camera si merg pe hol, dar ma opresc la scari. Imi placea sa le cobor impreuna cu Neji. Ca in prima mea zi de scoala, cand aveam emotii ca un actor ce debuteaza intr-un rol greu. Dar el m-a ajutat sa-mi inving teama, m-a luat de mana si m-a tarat in viteza dupa el. Am facut asta impreuna, ca un joc idiot si fara sens pana acum doi ani cand… ei bine, n-am mai avut cu cine cobora in fuga scarile. Am inchis ochii si m-am napustit pe ele.
Nu era nimeni in jur. Dar la ce trebuia sa ma astept? Un intreg alai cantator care sa ma escorteze pana la scoala? Doar…ploua. Padurea alaturata casei mele era mohorata, casele pareau sterse si cerul credeam ca se va deschide la cat de tare fulgera si tuna. Nu m-am oprit din fuga decat la statia de autobuz, unde m-am lasat in jos si am inceput sa tremur. Batea si vantul… exact ca in acea noapte pe care nu credeam ca o s-o uit prea curand sau vreodata. Dar gandurile mele au fost oprite de ceva. Ploua inca, totul era inca mohorat, dar pe mine nu ma mai ploua. Ma gandeam ce tocmai s-a intamplat. Mi-am ridicat privirea si am vazut o fata ce-mi zambea dulce, sincer. Parul ei lung si de culoare neagra ii cadea fabulous pe umeri, ochii ei erau prea mari pentru fata ei, expresia ii parea mirata din cauza asta.
-Esti in regula? m-a intrebat ea curioasa. M-am uitat in sus si am vazut-o zambindu-mi inca. Parea asa sincera, am dat din cap si m-am ridicat multumindu-i politicos. Gandurile incep sa mi se limpezeasca si ma uit la ea. Parea genul de fata care arata mereu bine, cu pielea maslinie si privirea blanda. Ma gandeam ca are o multime de prieteni, pare chiar draguta. Nu o ratata ca mine. Las gandurile astea undeva intr-un colt al mintii mele si imi fac curaj s-o intreb cum o cheama.
-Sunt Hinata, Hin. Ma bucur sa te cunosc, a spus ea inca zambindu-mi si privindu-ma fix in ochi, parca spunandu-mi ca nu are nimic de ascuns si ca e pur si simplu de treaba. Sunt noua pe aici, a continuat ea inca fixandu-ma cu privirea. Nu i-am raspuns si i-am aratat autobuzul de scoala. Ma pregateam s-o intreb de la ce clasa era, numai ca zgomotul produs de claxonul pe care soferul apasa cu putere ma opri. Se opri in dreptul nostru si ne-am urcat inauntru incapabile sa vedem vreun loc liber.
~~~ La scoala ~~~
Intru in curtea scolii impreuna cu Hinata si o vad cum se uita curioasa in jur. De parca nu mai fusese niciodata la scoala. Analiza cu atentie fiecare detaliu si privea curioasa si interesata in jur. Am intrebat-o timid de ce se comporta asa de ciudat. Ea mi-a explicat cum ea si cei trei frati Sabaku au fost inscrisi la scoala asta pentru ca e cea mai buna din Japonia, cu totii erau in clasa a zecea. Konoha Gakuen e intr-adevar o scoala respectata. Ma intrebam cum sunt verisorii ei, sper sa fie si ei la fel de draguti si prietenosi ca ea. Ma gandeam ca daca Hin e noua, ar putea fi prietena cu mine. Ne-am cunoscut si ea avea nevoie de cineva care sa stie locurile. Am intrebat-o daca nu vrea sa stea cu mine in banca, dar ea doar m-a privit atent. A scos dintr-un rucsac o jacheta alba pe care si-a pus-o sa nu ii mai fie frig, apoi a dat din cap spre mine. Mi-a pus o mana pe umar si m-a intrebat daca nu vreau sa intram. Ne plouase suficient cat sa fim amenintate chiar si de o raceala. Nu am urcat nicaieri, clasa noastra era la parter si nici nu am mers mult pentru ca scoala nu e atat de mare.
-Uite-o pe Ino-purcica, a spus o voce cunoscuta mie. Cateodata chiar nu intelegeam genul asta de persoane, asa preocupati de viata altora. Nu inteleg de ce imi spunea “ purcica” pentru ca eram chiar prea slaba si numai ea se lua asa de mine. Ma intrebam ce i-am facut de nu ma lasa in pace. Dar am trecut pe langa Sakura fara sa o privesc si am intrat in clasa cu Hinata langa mine. Fata aia se ia de toata lumea si nimeni n-o suporta. Ma gandeam daca chiar si ea se suporta, sa se trezeasca dimineata si sa se uite in oglinda bucurandu-se ca-i face pe altii sa se simta ca naiba. Fata aia era dusa.
Colegii erau pe banci, Sasuke pe catedra dansa cu Ten Ten. Galagia era prea mare si nu stiam unde sa stam. M-am apropiat de o banca si mi-am pus ghiozdanul pe ea. Am indemnat-o pe Hinata sa faca la fel. Aceea era banca lui Lee, nu avea sa ne umble nimeni pe acolo. Am vrut sa iesim pe hol sa ii arat scoala, numai ca profesoara de matematica, Kurenai, s-a proptit in pragul usii si a batut din palme. Cand s-a facut liniste, a trimis un baiat dupa catalog si ne-a intrebat pe mine si pe bruneta de ce suntem inca in picioare. Am intrebat-o si eu ceva, in loc sa raspund, daca imi da voie sa stau cu noua colega. Ea a fost de acord, si n-a comentat nimic. M-am uitat mai atent in clasa si mi-am intosc privirea si in spatele meu. Trei persoane stateau acolo… asteptand. Erau nemiscati, ca niste zombi. Un roscat, o fata dulce cu patru codite si un baiat saten pe care l-am catalogat drept ciudat. Banuiam cine erau. Fratii Sabaku spusese Hinata, parca. Eram curioasa in legatura cu ei, voiam sa-i cunosc. Dar se pare ca… ziua asta nu va mai fi ca oricare alta, era speciala. Imi cunoscusem prietena si simteam ceva special. Probabil frica de necunoscut, de a descoperi cum sunt alti oameni si ei cum sunt eu, desi putea fi si o urma de raceala sau foame.
>>>> To be continued <<<<
Sper sa va placa si un fic din perspectiva lui Ino.