Bătrânul îşi dădu şuviţele lungi, argintii după umerii săi puternici, cicatrizaţi şi obosiţi din cauza vremurilor bune, în care reprezenta un bărbat chipeş, dornic de luptă şi întodeauna la datorie. Îi era dor de vremurile în care putea să fie pe picioarele lui, fără griji şi îndatoriri, de vremurile în care el decidea pentru el, acele momente în care el conducea şi nu era condus. Îşi dorea răzbunare pentru ce-i ce-l batjocoreau, pentru cei ce-l călcau în picioare şi râdeau pentru ceea ce reprezenta el acum: un simplu şi biet cizmar. Aproape tot satul îl lua în râs că decăzuse atât de mult, ca de la un căpitan de elită în rândul majestăţii sale, regele, expert în folosirea celor mai rafinate arme, să ajungă expert în repararea şi curăţirea celor mai rafinaţi pantofi. Îi ura pe toţi, iar pofta de răzbunare creştea din ce în ce mai mult în inima lui slabă şi delăsătoare, setea de sânge îi inunda simţurile, pătrunzându-i în cele mai adânci gânduri. Mâinile îi tremurau de furie, şi-şi simţea pulsul accelerat tocmai în gât, făcându-l să respire greoi şi înverşunat.

               Îngenunche pe pămânrul roditor de la marginea pădurii în plină noapte, era deja trecut de miezul nopţii şi scotocea în pamântul moale până ce îi ajunsese sub unghii, până la zgârieturile ce le avea din cauza rădacinilor şi buruienilor, dar nimic nu-l oprea. Ploaia se pornise din ce în ce mai tare, iar picurii reci îi alunecau pe faţa lui ridată şi ochii încreţiţi de trecerea anilor, hainele îi erau ude, ca şi când ar fi ieşit dintr-un lac în care a făcut baie îmbracat. Parul i se încâlcise şi mai tare, picaturile i se strânseră în jurul barbiei, al nasului, îi patrundeau în ochi, înceţoşându-i privirea mânioasă, dar nu-i păsa. Tot ce îşi dorea era râzbunare şi nimic altceva nu mai conta pentru el. Era ca şi posedat de acea dorinţă de sânge, ce-i ardea trupul, ce-l înfierbânta mai tare ca nişte cărbuni încinşi. Adrenalina îi clocotea în vene, iar un zâmbet diavolesc îi încolţise pe faţă când se gândea la următoarea lui mişcare, cea pe care el o credea cea mai bună alegere, aceea de a câştiga respectul şi a-şi face dreptate, în schimbul sufletului lui. Se gândea că oricum nu mai avea mult de trăit, nu era o persoană credincioasă, nu-i păsa că-şi va vinde sufletul, că probabil va arde în chinuri sau că va avea de suferit, sufletul fiindu-i halit într-o secundă de un demon necruţătot ce-şi asteaptă prada, care tănjeşte după sângele cald şi proaspăt al unui suflet naiv, manipulat de faimă, bani, sau dorinţa patetică de răzbunare. Săpa mai adânc în pamantul muscuros, mâinile lui fiind murdare, săpa tot mai adânc şi nu se oprea. Deşi abia mai rezista în acea ploaie torenţială şi-si simţea corpul rece, stând aproape sa-i închilozeze spatele, sa-i întepeneasca membrele, el continua sa faca ce i-a zis o batrână vrajitoare, pentru a invoca un demon care să-i facă pe plac. Ştia numeroase leacuri de tot felul, era foarte cunoscută în sat, iar unii voiau să o închidă pentru că o considerau un diavol, iar în unele cazuri chiar era, unora le era chiar frică să treacă pe lângă locuinţa ei, crezând că dacă o vor supăra vor fi blestemaţi.

             Când decise că groapa era suficient de adâncă, scoase din buzunarul hainei lungi, maroni, plină de petice, un fel de clepsidră, nisipul ce se afla în micuţa sticlă, ce-i faceau ochii să lucească pecum cei ai diavolului, era roşu sângeriu, o culoare atât de cuceritoare privirii, o nuanţă ce-i fura privirea doar uitându-se pentru câteva secunde la ea. Fără să mai stea pe gânduri, a început să toarne conţinutul în groapa ce o săpase, a luat o brichetă şi i-a dat foc nisipului din groapă, flacăra crescând tot mai mult, luminându-i faţa bătranului Jiraya ce se minună de parcă erau artificii şi nu un mic ritual. Scoase apoi o lamă pe care o luase din atelierul sau sărăcăcios, o aseză pe palmă şi, scrâşnind din dinţii săi ce erau încă puternici, îşi crestă pielea, lama înfiripându-se mai adânc în carnea sa fragedă. Simţea durerea arzătoare cum se extinde prin tot corpul, dar probabil asta avea sa nu fie nimic pe lângă ceea ce urma să se întâmple. Işi îndreptă palma tăiată deasupra groapei şi îşi lăsă sângele să se prelinga, apoi începu sa murmure de trei ori, fraza pe care i-o spusese bătrâna ursitoare.

             " Tu, demon, venit de jos, vino mai sus, pe groapa mea. Tu, demon, însetat ce eşti, vino, dorinţa a-mi împlini. Tu, demon, venit de jos, sufletul ţi-l voi oferi."

             După ce rostise acestea, îşi simtea din nou pulsul în gât, iar bătaile inimii mergeau pe alt ritm, unul mai accelerat, poate prea accelerat. Simţea fiori pe şira spinării, pe picioare şi până în măduva oaselor. Acea frică parcă avea sa-i distrugă şi raţiunea, având să devină scrum şi cenuşă. Parcă nu-i venea să creadă ce tocmai făcuse şi aşteptă cu sufletul la gură sosirea demonului ce avea să-l servească. Un fum cenuşiu şi înecăcios ieşea acum din groapă, după ce focul năucitor se stinse. Bătrânul închise ochii şi dădu alarmat din maini pentru a alunga fumul ce aproape că-l lăsă fară aer. Jiraya se dăduse câţiva paşi în spate, apoi îşi ridică privirea în locul de unde venea fumul. Mijii ochii ca să vadă mai bine silueta neagră ce începea să prindă formă. O pelerină neagră se vedea ieşind din acel fum, restul misterioasei umbre, încă fiind nedescoperită, deşi înainta tot mai mult spre el. Bătrânul căscă ochii la figura monstruasă ce avea să o vada, o dată ce fumul avea să dispară, nu-i venea să creada că ritualul ursitoarei chiar funcţionase şi dorinţa avea să-i fie împlinită. Totuşi, nu putea fi atât de sigur, doar era vorba de un demon, iar îndoielile prinseră rădacini în sufletul cizmarului. Se întreba oare dacă demonul avea să fie de acord cu cererea lui. O dată ce monstruozitatea se apropia mai mult, genunchii bietului om se inmuiau, iar stomacul i se strânse, parcă simtea o funie groasă înconjurându-i gâtul, fiind gata în orice moment să îl lase fară aer. Înghiţi în sec şi aşteptă să vada ce urma să se întâmple.

             - Presupun ca ai un motiv bun pentru care m-ai invocat pe ploaia asta, bătrâne! spuse demonul cu o voce senzuala, puternica. Cuvintele parcă îi ieşeau din gură în cel mai graţios mod, melodic şi cuceritor. Vocea lui îl facu pe Jiraya sa-i răspundă cât mai repede.
             - Bineînteles ca da, în schimbul sufletului meu, nu-i aşa?
             - Cine ţi-a spus că acesta ar fi preţul, bătrâne? rosti cu aceeasi voce macabra, trezindu-i fiori pe tot corpul sărmanului Jiraya. Vocea demonului era atât de înfiorătoare, încât parcă cuvintele bătrânului îi ingheţaseră în gât. Tuşi de câteva ori si parcă îi era din ce în ce mai greu să respire în preajma lui. Tonul pe care il folosea slujitorul diavolului, era calm, enervant de senzual, ca şi când fiecare literă pe care o rostea avea partitura sa melodică cu care te facea să ameţeşti, cu care te incita şi te înfierbânta, un singur cuvant si aveai să cazi din picioare. Cu greu îşi mai prinse cizmarul curaj să-i raspundă, dar trebuia să-şi păstreze calmul şi să nu o ia la fugă.
             - Ursitoarea care mi-a înmânat praful şi citatul cu care te-am chemat, lord al ţării de jos, spuse Jiraya cu o voce temătoare, aproape că-i tremurau buzele când i se adresa. Pe lângă vocea brunetului, a lui parcă era a unei pisici chinuite.

             Îl privi mai atent pe brunet şi observă atunci chipul mirific al unui demon în toată spledoarea lui. Era un tânar chipeş, şarmant şi musculos, păcat ca pelerina nu-i dezgolea formele în adevărata lor natură, caci probabil atunci, era prea frumos ca să mai poată fi privit. Faţa lui era albicioasă, foarte netedă şi fina, perfectă ai fi putut spune. Jiraya se holba la ochii lui negri, mai negri ca smoala, ca o gaură neagră plină de mister, ce avea ca temă principala necunoscutul. Îţi era teamă că dacă îi priveai prea mult, aveau să te trimită într-un univers paralel, înghiţit pentru totdeauna de forţele raului, ca şi când te-ai fi pierdut într-o lume inimaginabilă, atâta spledoare, atâta frumuseţe cu un contur atat de perfect, pe lângă genele arcuite şi dese pe care le avea, batrânul nu mai văzuse. Parul lui era ciufulit, o noantă la fel de năucitoare şi expresivă ca ochii lui de la care Jyraia nu-şi mai putea muta privirea stupefiată. Încă era uimit de zeitatea ce se afişă în faţa lui cu o privire mai serioasă şi mai ucigătoare ca a unui războinic de pe câmpul de luptă.

             - Vrei să-ţi fac munca mizerabilă în schimbul unui singur suflet bătrân ca al tău?
             - Ce altceva ai mai putea să-mi ceri, mare lord? îl întrebă Jiraya nesigur. O adevărată luptă se dădea în interiorul trupului său la miile de gânduri ce-i străbateau mintea însetată de răzbunare. Nu-şi putea da seama ce altceva ar mai putea să-i ceară.

             Sasuke îl privi pe bătrân şi-i analiză reacţiile. Îi plăcea să se amuze pe seama oamenilor ce-l invocau, iar prin numeroasele lui smecherii de manipularie şi tehnicile prin care îşi păcălea victimele, reuşea mereu să obţină ceea ce vrea. De mult nu mai gustase din sângele prospăt al unei domniţe, dar înainte să decidă preţul pe care avea sa i-l ofere bătrănul, dorea să auda cererea lui. Nici nu se grăbi să-i răspundă, fiind mereu atent la ce are de spus, pentru a-şi ascunde adevaratele intenţii ucigatoare şi pentru a-l controla pe bătrân cum îşi doreşte.

             - De foarte multă vreme nu am mai fost învocat, spuse cu sinceritate Sasuke, privindu-l pe bătrân, analizându-i înfăţişarea, încercând să-şi dea seama de adevăratele intenţii şi sentimente ale bătrânului. Daca frumosul demon simţea frica unei persoane ce l-a invocat sau a altora din împrejurimi, nu rata ocazia de a profita la maxim după naivitatea lor. Pentru el, oamenii erau doar nişte simple fiinţe fără creier, habar nu aveau ce înseamnă sa trăieşti sau care nici nu realizau ce înseamnă să-ţi vinzi sufletul unui demon înfometat care nu mai avusese de mult parte de un ospăţ.

             Sasuke se apropiase de bătrân, făcându-i semn să se ridice în picioare, iar acesta se conformă. Îi întinse un plic negru, ce lucea foarte tare, aproape că-i orbea privirea bietului cizmar. Jyraia se uită curios la plic, în timp ce mâinile-i tremurau pe el.
             - Ce vrei să fac cu ăsta? l-a întrebat pe demon, înghitind în sec, cu ochii încă aţintiţi asupra plicului, de parcă era un premiu câştigat.
             - În acel plic, bătrâne, se afla zece acţipilduri, cum le spuneţi voi. Pentru mine acelea sunt nişte însemnări. Vreau ca tu să împarţi aceste simboluri la câte o domnişoară din palatul regelui.
             - De ce vrei să fac asta? il întrebă din nou Jiraya.

             Sasuke se abţinea cu greu să nu izbucnească, nu era un tip răbdător, nu-i plăcea să dea explicaţii pentru ceea ce face şi îl enervau numeroasele întrebări ale persoanelor. Nu înţelegea de ce o fiinţă fără raţiune avea nevoie de atâta informaţie din partea lui. Evident, brunetul nu-i răspunse la întrebare şi dispăruse într-o secundă în spatele cizmarului. Jiraya tresări când îi simţi tânărului respiraţia în ceafă, iar înima avea să-i iasă din piept gândindu-se la ce avea să urmeze. Sasuke îşi apropie buzele pline şi rafinate la urechea bătrânului şi-i şoptise cu o voce senzuală:

             - Spune-ţi dorinţa, după care îi puse o mână pe umăr, făcandu-l pe Jiraya să-şi întoarcă privirea spre el.
             - Sigur îmi vei împlini doriţa? încerca sa se asigure el.
             - Este parte din datoria mea, nu-i aşa? Eu nu-mi calc niciodată promisiunea sau te îndoieşti de mine, vietate naivă ce eşti? spuze Sasuke, calm şi totuşi înţepat.
             - Bin-b-bineînteles, că nu. Dorinţa mea este să-l detronez pe actualul rege şi să îmi recâştig respectul la palat. O vrea de soţie pe nepoata mea, iar eu îl vreau pe el mort. Nu vreau să o văd cum suferă alături de un rege ca el.
             - Se va rezolva, dar nu te gândi ca imediat, nu am mai trăit aşa de mult.
             - Tot ce contează este să-i văd morţi pe cei de la palat, nu contează cât îţi va lua.

             Şi pentru Jiraya chiar nu conta cât avea să-i ia demonului să-şi termine treaba. Ştia că lucrurile se vor rezolva, iar pe o parte se bucura că mai poate sta cu nepoata lui un timp până când sufletul avea să-i fie devorat. Măcar să-şi ia adio de la ea aşa cum trebuia, deşi poate că nu conştientiza încă cât de periculos putea fi. Ştia că odată ce regele era eliminat, va muri cu inima împăcată ştiindu-şi frumoasa nepoată în regulă. Numai gândul că ea ar suferi alături de un rege ca cel de la palat, îl frământa, poate asta era şi cauza pentru care mersese atât de departe şi nu numai respectul ce nu i se cuvenea.
             - Noaptea după ora douăsprezece, voi fi nevoit să-ţi stau în preajmă, aşa ca să nu mai tremuri cum o faci acum când voi apărea la umila ta locuinţă. Ne vom vedea mâine noapte, iar spre binele tau, bătrâne, ar fi bine să împarţi acţipildurile. spuse cu aceeaşi voce impunătoare şi năucitoare, dar totuşi senzuală ca şi corzile unei viori, apoi dispăru imediat într-o perdea de fum, cine ştie unde.
             Jyraia îşi scuturase capul, se întoarse pe călcâie şi porni către sat, la atelierul său, cu aceleaşi gânduri şi anume: daca demonul avea să se ţină de cuvânt.






Ştiu că sunt o grămadă de ficuri cu demoni şi că eu abia am timp să scriu la numeroasele ficuri pe care le am, dar pur şi simplu, nu m-am putut abţine :)) Am vrut să abordez şi eu o idee în acest gen, care, sper eu, să vă placă. Vă pup şi aştept părerile voastre. " hug "

edit
      Doamne Sfinte! De ce am ratat eu atâtea scriitoare bune, mamă? De ce?
      Nu ştiu cum te cheamă pe tine, dar cu siguranţă ştii ceea ce faci. Îmi place modul cum abordezi ideea, modul cum descrii. Ca să fiu sinceră, e singurul fic cu demoni pe care-l citesc, deci pentru mine e o noutate :)) Mi l-ai prezentat pe Sasuke ca demon, e ceva tare, super tare chiar. Nu mă aşteptam ca Jiraya să fie oarecum în centrul atenţiei pentru că odată ce un smexy boy ca brunetul e prin preajmă, mai greu îţi vine să te gândeşti şi la bătrânul ista. Aştept să văd ce se pterece şi cu siguranţă Jiraya va regreta acest pact. Am fost atentă la ce se vorbea şi 'să-i văd morţi pe cei de la palat' nu prea e bine. Ca un demon, Sasuke cu siguranţă va răsuci dorinţa bătrânului în diferite feluri. Mă întreb dacă Sakura e nepoata lui Jiraya. Hm.... Nu e, nu? :))))
      Aştept următorul capitol şi să mă anunţi prin MP :D
      O zi fainoşag!

Ce frumos, imi place foarte mult cum descrii. Esti o zeita a scrisului. Merci ca m-ai anuntat ca ai inceput un alt fic. Mie imi convine ca scrii multe ficuri, dar sper sa si aduci next-ul la ele repede, repejor.
In fine, ideea imi place, este minunata. Sper sa o dezvolti din ce in ce mai mult si mai frumos.
Ja ne! Ada te pupa pana te albeste!

FanFic Blocat la cererea autoarei.