Eat you up

Buna. :) Dupa cum puteti observa, am mai adus un one shot. ^^ De data aceasta, l-am corectat si sper sa nu fi avut prea multe greseli in afara de cele observate de mine. Acesta are tot un capitol.^^ In fine, lectura placuta. :*

Eat you up

O șuviță blondă îmi brăzdă chipul palid, însă nu m-am deranjat s-o îndepărtez. Discret, încep a fredona o melodie lentă care mă calma de fiecare dată când cineva mă umplea de nervi sau pur și simplu pentru a-mi relaxa timpanul. Nu eram sigură de cauza exactă, însă faptul că adoram acele versuri era cu totul și cu totul adevărat. Un glas angelic și puțin hârâit, asemeni unui codru învechit și părăsit, acompaniat de niște instrumentiști talentați, care-și cunoșteau instrumentele mai bine decât pe ei înșiși. Am zâmbit, deși eram în cea mai jenantă situație posibilă, care avea să fie comentată mult timp de acum înainte. Parcă îi aud râzând când mă vor vedea așa, dezbrăcată și plină de noroi, parcă ieșită din spitalul de nebuni.

- Uite-o! s-a auzit un glas răspicat, care mă devora cu privirea-i ucigătoare.

Mi-am plecat capul, fiind gata să suport o serie de critici dure, care mi-ar fi făcut ziua și mai rea decât părea. Am tăcut, așteptând în liniște să înceapă să-și dea cu părerea, să râdă sau orice altceva cu care știau că m-ar putea răni. Spre uimirea mea, nu s-a auzit nimic mai bine de o jumătate de oră. Când am hotărât să-mi ridic bărbia din piept, am observat că nu mai eram înconjurată de nimic și nimeni. Stăteam pe beznă, un întuneric straniu, singură în mijlocul unor străzi lăturalnice, uitate de primarii și prim-miniștrii acestui oraș aglomerat, al cărui nume mi-e necunoscut.

Vântul adie ușor, provocându-mi fiori pe șira spinării, făcându-mă să mă strâng precum un arici urmărit de o vulpe vicleană. De cele mai multe ori, acest aer răcoros mă calma și-mi făcea trupul să se bucure de oxigenul pe care în mijlocul orașului nu vei izbuti să-l găsești, oricât de mult l-ai căuta. Nimic nu era mai frumos decât să stai sub cerul înstelat, privind Astrul Pământului în toata splendoarea sa, expirând aburi călduți, în mijlocul nopții unei zile de toamnă târzie. Mi-am pus părul blond pe umeri-mi înghețați, în speranța că voi reuși a mă încălzi până dimineață. Închizându-mi ochii verzi, oftez sonor. Familia mea dispăruse, nu mai aveam pe nimeni. Oare pentru ce încă exist? De ce mă aflu aici și oare pentru cine sunt încă prezentă? Însemn pentru cineva ceva anume? Un lucru special? Nu, nu cred și nu am idee. Niciodată nu am avut norocul să găsesc fericirea eternă, am cunoscut doar ura și tristețea, aceștia fiind doi factori indispensabili în viața-mi. Trăiesc înconjurată de ură, simțind tristețe. Sunt deseori catalogată în mii de feluri. Cuvintele pe care mi le adresează valorează mai mult decât o mie de lovituri în stomac, căci ei izbutesc a mă răni doar atribuindu-mi câteva jigniri dureroase, pe care sunt nevoită să le aud zilnic, până când nervii-mi vor ceda iar inima-mi va înceta să bată.

Am oftat prelung, din nou, acesta devenind un obicei destul de enervant. Am mai repetat procesul de câteva ori la rând, până când somnul m-am doborât și inconștientă, am adormit într-un colț al unui bloc vechi, asemănat unei ruine.

***

Deschid ochii. Totul era în ceață și ce-i drept, nu puteam distinge nici un obiect din acea încăpere. Clipind de câteva ori, pot observa o măsuță învelită cu o cuvertură maro, pe care stătea o cană roșie de cafea, cu un model floral ce-mi încânta privirea. Din cafeaua negricioasă au ieșit câțiva aburi jucăuși, care dansau în aer un vals vienez sau un tango romantic, însoțiți de o aromă îmbietoare de lapte cald. M-am ridicat pe marginea patului, realizând că nu mai eram goală, ci îmbrăcată. Acele haine de un roz pal erau încărcate de parfumul fin al florilor de primăvară, un parfum atât de fin cu tentă bărbătească, însă feminin în același timp. Mi-am ridicat o sprânceană, fiind foarte dezorientată. Habar nu am cum am ajuns aici, căci nu-mi amintesc să fi plecat din acel loc întunecat, lipsit de căldură sau igienă.

- Eluise, dragă, deja te-ai trezit? se auzi un glas blând, venind dinspre tocul ușii prin care puteai pătrunde în cameră.
- Da, sunt bine.
- Mă bucur! a spus tot același glas feminin, de această dată apărând în persoană, îndreptându-se spre mine.

Mă strângea la piept cu toată forța, deoarece îmi simțeam oasele troznind. Strânsoarea începuse să slăbească, cred că-și dăduse seama că eram pe cale să-mi dau duhul. Nu-mi plăcea atunci când eram prea cocoloșită, eram obișnuită să fiu ignorată de cei din jur sau cel puțin să nu le pese, nici de cum să mă sufoce.

Mi-a dat drumul, zâmbind și privindu-mă cu multă blândețe si dragoste în ochii-mi verzi. Nu știam cine era acea femeie sau cel puțin nu o cunoșteam eu. Cine era acea Eluise și ce treabă aveam eu cu ea? În fine, nu voi găsi un răspuns concret, până când nu voi lua în calcul sau nu voi afla ceea ce mi se întâmplase mai devreme, căci eram total confuză și dezorientată.

- Cine sunteți dumneavoastră? am întrebat eu pe un ton cât se poate de grav, ridicându-mi o sprânceană.

- Știam că se va întâmpla asta cândva, spuse ea oftând prelung. Sunt mama ta, iar numele tău este Eluise Phoenix.
- De ce nu-mi amintesc nimic? am spus holbându-mă la femeia care spunea ceva ce mi se părea total neadevărat.
- Ești pe cale să fi posedată de un demon care-ți ia părți din amintiri, pentru a te goli și a te convinge să-I dai corpul lui, a continuat ea, fiind vizibil speriată. Atunci când își începe procesul, începi să te visezi dezbrăcată. După, se mai adaugă câteva componente visului tău.

Am făcut ochii mari la auzul acelor cuvinte, încercând să devin rațională; evident, acest lucru nu s-a întâmplat. Am rămas oribilată de cele auzite. Cum să fiu posedată? Cum să nu am idee despre ceea ce se întâmpla? Nu, nu! Mai rău îmi pierd răbdarea dacă stau aici și aștept. Nu, e o nebunie! Nu pot să cred! Trebuie să mă calmez, că altfel voi ajunge la nebuni înainte de termen.

Mă așez pe pat, sprijinindu-mă cu spatele de o pernă ceva mai tare decât salteaua, pe care dacă-ți puneai capul riscai o lovitură de toată frumusețea, urmată de o amnezie. Mâinile-mi tremurau mai rău ca ale unui schizofrenic. Începusem să mă panichez, nimic nu mergea așa cum voiam eu, totul se întorcea împotriva mea și dorea să mă distrugă, rupând bucăți de carne vie din trupu-mi. Chiar nu puteam face nimic împotriva acestui demon? Și cum de am ajuns chiar eu să fiu posedată și nu alții?

Mă ridic, cerându-i scuze femeii ce insista asupra faptului că mi-era mamă. Având în vedere ceea ce mi se întâmplase, eram nevoită s-o cred pe cuvânt. Am început să dau târcoale prin holurile acelei vile imense, având impresia că mă rătăceam la fiecare pas când înaintam. Tot continuând să pășesc pe un hol lung, ceva mi-a sărit în ochi: un raft plin de cărți vechi, asemeni unei micuțe biblioteci. Am zâmbit, căci poate aveam norocul să găsesc ceva interesant. M-am apropiat, pășind tacticos prin întuneric, având grijă să nu mă împiedic de ceva inexistent, cum făceam de obicei. Am căutat în disperare printre cărțile prăfuite, tușind atunci când praful de o mie de ani sărea din foile șubrede, îngălbenite, fragile. Tot răscolind, am văzut un titlu care ieșea în evidență, așa anume ”Eat you Up”. Fără a mai adăuga ceva, m-am așezat pe covor și am început să citesc rândurile dintr-o suflare.

” Sunt eu, dragostea și ura din sufletul tâu, te voi cuprinde în brațele-mi puternice și-ți voi devora sufletul, voi rupe bucăți din tine. Apăsând pe claviatura pianului, o vei simți, vei afla răspunsul și-mi vei cunoaște puterea. Îți vei dori să nu fi intrat în casa mea, să nu fi existat vreodată. Nu omor, devorez, distrg și ucid tot ce-mi stă în cale. ”

Îmi simțeam inima zbătându-se în agonie în trupu-mi, parcă dorind să zboare de acolo și să se elibereze. Tocmai am găsit o carte despre exorcism, o carte înfiorătoare care-mi provoca fiori, care mă îngrozea și-mi făcea pielea de găină. Deodată, am simțit în jurul meu o alură rece și rea, iar după începusem să mă pierd undeva în abis. Auzind sunetul unui pian, inima a început să-mi pompeze cu putere. Știam, a reușit și nu l-am putut opri. În fine, sper să-i placă înăuntru-mi și să nu facă prea multe boacăne, căci asta nu i-aș fi iertat-o. Frate, Lucifer, mă bazez pe tine în a ține acest corp în funcțiune. Nu face lucruri nesăbuite, cândva mă voi întoarce, cândva...

Bună, Ely. Uite critica pe care ai cerut-o, sper să-ţi fie de ajutor.

Descriere
Îmi plac figurile de stil pe care le-ai încorporat. Deşi nu sunt atât de multe, sunt realizate cu mare forţă plastică şi apreciez asta. Descrierea în sine nu are un caracter amplu, dar după cum am spus, ai figuri de stil destul de deosebite. Am citit decât o dată, dar ceea ce m-a distras pe mine, în sensul negativ al cuvântului, au fost multele adjective pronominale posesive în dativ. (ex: trupu-mi, braţele-mi, etc.) E drept că ele dau o muzicalitate deosebită, dar din dorinţa de a ieşi cât mai bine, ai exagerat cu ele. Pe mine e posibil să mă fi distras acest aspect, aşa că dacă ţi-am subestimat puţin descrierea, îmi cer scuze. Sfatul meu este ca pe viitor să urmezi un plan al scrierii, adică să nu îmbini prea repede modurile de expunere cum s-a întâmplat în acest one shot. Un paragraf descriptiv, apoi unul narativ cu sau fără dialog. Fie că alegi descrierea artistică, fie pe cea fantastică, foloseşte multe figuri de stiu, în general epitete, metafore şi hiperbole.

Naraţiune
În general nu se întâmpină dificultăţi în a nara, iar tu nu faci excepţie. Te-ai menţinut pe-o linie, dar ai avut un pasaj care mi-a taiat din elanul de-a citi: “Am făcut ochii mari la auzul acelor cuvinte, încercând să devin raţională; evident, acest lucru nu s-a întâmplat.” Stilul tău tragic de a prezenta cronologic evenimentele se ciocneşte lamentabil de situaţiile cauză-efect. Ca să menţii suspansul, renunţă la a mai prezenta în detaliu un fapt. Ceea ce urmează după punct şi virgulă trebuia omis. Un alt sfat pe care ţi l-aş da este să eviţi să mai îmbini tragicul cu umorul. Ai prins în naraţiune multe fraze fără rost care nu îmbogăţesc cu nimic imaginea de final a capitolului.

Dialog
L-ai poziţionat foarte bine şi mă bucur că ai simţul măsurii când vine vorba de el.

Punctuaţie
Respecţi regulile de punctuaţie şi ai un stil ordonat şi organizat de a aşeza în pagină, ceea ce e foarte bine.

Greşeli de tastare/exprimare/ortografie
nici un - niciun
să fi - să fii (la modul conjunctiv, verbul “a fi” se scrie cu doi de “i”)

Titlu
Se potriveşte, oarecum, contextului. N-am ce să reproşez.

Tema aleasă de tine îmi surâde, cu toate că pare-mi-se că te-ai cam grăbit puţin cu evenimentele. Dar totuşi reese cadrul ciudat în care portagonista a picat, un abis care o vrăjeşte şi un demon devorator de suflet.
Misterul e bine clădit, încă mă întreb cum de femeia aia e mama ei, sincer mi se pare straniu. Nu cred că mai am nimic de adăugat, sper să mai aduci şi alte creaţii scurte. *hug*

Subiect: Re: Eat you up Mier 11 Sept 2013, 09:51

One shot finalizat.