Puteam spune că nu era o zi obişnuită de duminică. Ieşisem de ceva vreme din rutină, lăsându-mi la o parte obiceiurile zilnice, făcând lucruri spontane, nebuneşti. Doream să-mi dinamizez viaţa, să-mi demonstrez mie însămi că pot, aşa că am făcut-o. În dimineaţa lunii iulie, 24 mai exact, luasem o hotărâre pe care nu o credeam posibilă vreodată. Făcusem toate aranjamentele, îmi anunţasem prietenul şi... luasem biletele de avion. Deşi aveam o frică teribila de zbor, am hotărât să schimb acest lucru. Voiam să experimentez orice, să fac tot ceea ce n-am făcut în cei şaptesprezece ani de viaţă. Voiam să mă distrez.

        Nu puteam spune că eram calmă, dar speram că totul avea să fie bine. Un drum de şase ore cu avionul ar trebui să fie o nimica toată, o călătorie plăcută, bine primită, iar nimic nu putea strica acest lucru. Văzută în aeroplan, pe locul meu, aveam o uşoară stare de greaţă provocată de emoţiile ce le aveam. Era primul meu zbor, iar mai mult de atât, eram singură într-un loc în care niciodată nu m-am simţit în siguranţă. Dar... erau doar nişte gânduri. Nişte gânduri negre, ce mă făceau să retrăiesc amintiri ce le consideram uitate.

        Nu ştiam de ce se prăbuşeau avioanele, dar ştiam ce urmări aveau acele accidente. Simţeam, îmi aminteam... Frica ce o aveam de zbor se intensificase groaznic în momentul în care îmi amintisem accidentul verişoarei mele. Era atât de entuziasmată, atât de... fericită. Urma să plece în Anglia pentru studii, să-şi urmeze visele ce le avea de când era o copilă. Adora să zboare cu avionul, adora să viziteze cât mai multe locuri noi, să cunoască oameni. Era fericită pentru simplul fapt că urma să facă facultatea în străinătate, oportunitate ce nu mulţi o aveau, dar se părea că Universul nu era de aceeaşi părere. Trăiam un vis alături de ea, eram entuziasmată că avea să ajungă acolo, că îmi putea trimite poze, că puteam să o vizitez în vacanţe, puteam face împreună tot ceea ce ne doream. Îmi aminteam ce bucuroasă eram, îmi aminteam cum din cinci în cinci minute îmi verificam telefonul întrebându-mă dacă a ajuns, dar... nu îmi pusesem niciodată întrebarea dacă avea să mai ajungă. Părea imposibil ceea ce se întâmplase, nu voiam să cred ceea ce auzisem, nu voiam să aud că avionul verişoarei mele se prăbuşise, iar în avion nu era niciun supravieţuitor. Părea o secvenţă extrasă din coşmar ce-mi răsuna în cap ca un ecou, asemeni unui vis. Dar nu era unul. Era o realitate ce nu voiam să o cred sau să o experimentez, iar acum, era o amintire ce mă făcea să-mi pun o singură întrebare.

        Doar n-o să se prăbuşească, nu?




        Somnul îmi era perturbat de un zgâlţâit stresant, ochii deschizându-se brusc în momentul în care mi-am amintit unde ma aflam. Mă uit panicată în jur, la ceilalţi pasageri, dar nu păreau deranjaţi de ceea ce se întâmpla. Îmi aruncasem privirea spre geam, ochii căzându-mi pe culoarea norilor. Erau negri, încărcaţi cu o masă densă de apă ce îmi dădea clar de înţeles că în scurt timp avea să vină o furtună urâtă.

        Îmi întorsesem privirea spre femeia ce stătea lângă mine, privind-o lung, întrebându-mă în sinea mea de ce era atât de calmă. Daca avea să vină furtuna, zborul  avea să fie perturbat, exact ca... atunci. Amintirile încă mă măcinau, făcându-mă să mă gandesc la lucruri rele, la moarte, la orice. Nu suportam ideea de a muri, dar situaţia de faţă nu era tocmai roz, iar eu conştientizam asta mai mult decât restul pasagerilor.

        - Dragi pasageri, vă rugăm să rămâneţi calmi, şi să vă păstraţi locurile. Din cauza vremii neprielnice suntem obligaţi să întârziem aterizarea cu câteva ore. Mulţumim pentru înţelegere.

        Vocea ce tocmai a răsunat în difuzor se auzise clar si ferm, făcându-i pe cei din jurul meu să realizeze pericolul de care ne apropiam cu rapiditate. Dacă acum nu puteam ateriza, în timpul furtunii nu aveam cum să rămânem în aer. Tot ceea ce făceau ei în acest moment era să prelungească inevitabilul.

        Corpul îmi tremura teribil, făcând parcă şi scaunul să se mişte odată cu mine. Mii de fiori îmi treceau prin corp, scene îngrozitoare în care avionul se prăbuşea, scene în care toţi muream. Încercam să mă stăpânesc, să mă rog ca acea furtună să nu înceapă niciodată, dar... mici stropi de ploaie se observau cu uşurinţă pe geamurile avionului. Aici începea totul.


        Toţi pasagerii se panicaseră atunci când aeroplanul începuse să se zguduie teribil, semn că pilotul nu reuşea să-l mai controleze. Vântul se înteţea, iar ploaia bătea ameninţător în geamurile de lângă mine. Aerul era încărcat cu o masă densă de panică, un sentiment teribil ce nu-l puteam alunga cu nimic. Îmi simţeam moartea aproape, mai aproape decât am simţit-o vreodată. Brusc, avionul începea să coboare. Toţi pasagerii se ridicaseră necontrolat, începând să se panicheze, să ţipe, să alerge dintr-o parte în alta a avionului, în speranţa lor disperată de a rămâne în viaţă. Dar... nu se putea. Coboram cu o viteză uimitoare, eu aşteptând impactul ce avea să-mi ia viaţa.
 
        Nu am apucat să simt nimic, doar căldura flăcărilor de mă înconjurau. Am ajuns jos, iar ochii mei se închideau treptat, parcă vrând să nu simtă cum erau învăluiţi de flăcări. O ultimă dorinţă?

       - Tu eşti iubitul meu? L-am întrebat plină de speranţă.

Primaaaa!

Dau Edit!

Siiiii, am revenit cu editul meu.
O colaborare superba fetele mele. Sunteti geniala si nici nu se pbserva diferentele de perspectiva dintre voi.
Ficul? Pai ce mai pot sa spun? Imi place! Evident ca imi place! De ce nu mi-ar placea? Oricum, ideea nu am cum sa spun ca mi se pare in vreun fel pentru ca nu e inca o idee clara. Ramane de vazut pe mai tarziu ce se va mai intampla.
Eu va las acum. Sa nu uitati sa ma anuntati si pe mine la post-ul urmator si multa bafta la scris!
Pupici!



P.S. Ohhh da Claudia! Ti-am luat-o inainteeee!
Like a diva! :))

Bună, dragelor! Mă bucuram că aveam ocazia să citesc ceva scris de fiecare dintre voi, dar să citesc ceva scris de amândouă îmi place mai mult decât m-aș fi așteptat vreodată. Stilurile voastre nu se aseamănă chiar atât de mult, dar este impresionant felul în care se îmbină, creând un echilibru perfect. Scrieți foarte frumos, aveți talent, sunteți geniale. Ador ficul vostru încă de la primul capitol și mărturisesc că abia aștept să aduceți next-ul. Sper că vă veți mișca repede, fetelor. Ne-ați lăsat cu multe întrebări și un suspans greu de suportat. Să nu uitați să mă anunțați, vă rog. Kiss.

Auziti, pentru un moment am crezut ca-s singura care nu o sa dea edit. Bine, bine, nu-i bai, conteaza c-am ajuns si eu pe-aici. (D) Asadar, mi-a placut la nebunie capitolul asta, inceputul, cat si ideea in sine, care, desi nu si-a facut inca aparitia, este promitatoare. Intai si-ntai, imi place titlul, pe care cred ca-l veti contura tare bine, avand in vedere cadrul in jurul caruia va rotiti. In al doilea rand, as vrea sa va spun ca imi place felul in care olaborati si cum scrieti amandoua la fiecare capitol, pare sa fie ceva foarte interesant. In afara de asta, capitolul a fost bine structurat si, de fiecare data cand ati schimbat cadrele, ati avut o propozitie, ceva semnificativ care s-a potrivit exact acolo si nicaieri altundeva, fapt care ma face sa cred c-ati stat ceva sa va ganditi la acest capitol. Bineinteles, ultima replica a fost cea care a declansat explozia, banuiesc ca pe ea se bazeaza intreaba intriga si sunt tare curioasa care va fi reactia sau/ si raspunsul lui Sasuke. Imi inchipui ca este logic sa fie iubitul ei, insa e la fel de logic sa fie altcineva, complet diferit de cadrul romantic. Si uite-asa, cu multe intrebari in minte, va urez spor la scris in continuare si o colaborare cat mai reusita. Va pup. :*

Buna mrs de anunt
                           Idea , ficul sunt bazate pe animeul Amnezia
                                E  totusi frumos sa o vezi intr-un fic
                     De ex cei ce nu au vazut filmul , cand citesc ficul isi dau seama    
                                    Astept next si sa ma anunti

Un fic in colaborare, nu? Super! Imi place taree mult ideea, chiar mi se pare foarte interesanta. Sakura cu amnezie, huh? Doamne, ce idee buna! Sunt tare curioasa cum o sa dezvoltati idee. Mai ales ce rol are Sasuke si Itachi(presupun) in chestia asta. Parca vad cum incep toti sa se joace cu mintea rozaliei. Abea astept sa vad ce o sa iasa din mintea a doua genii. Fara indoala o sa fie uimitor.

      Acum că-mi reîncep activitatea de cititoare, mă bucur că am făcut-o cu acest fic splendid, creat de două talentoase.
      Ai de capul meu!! O.O Ce capitol! E prima oară când citesc ceva scris de tine, Rin, şi nu pot spune că-mi displace. Ai un mod foarte frumos de a scrie. Lexule, tu-mi ştii părerea. Ştii că te admir. :D
      Întâmplările m-au dat peste cap. La un moment dat, după ce s-a trezit, credeam că e într-un alt univers, ceva SF =))) Apoi m-am prins că ea se prăbuşise cu avionul şi era în spital. Ai de mine! Apăi, da' voi fetelor mă uimiţi, mă! Combinat cu o melodie frumoasă de Thomas Bergersen, mi-aţi oferit nişte momente foarte, dar foarte frumoase... cel puţin pentru creierul meu. :)) Devine din ce în ce mai interesant, din ce în ce mai palpitant şi mai frumos, pun pariu. Nu vreau să cred că Itachi e iubitul ei, e imposibil. Dar ştiu că vor trece prin diferite întâmplări şi va fi un SasuSaku năucitor de bun. :)) Mă, da' bineînţeles, voi aţi băgat aici intriga şi aştept desfăşurarea :)) Data viitoare să scrieţi mai mult pentru că, spre deosebire de alte ficuri, voi aveţi acel ceva ce te face să-ţi doreşti mai mult. Aştept cu inima la gură următorul capitol şi sper că mă veţi anunţa pe mess sau MP despre Capitolul 2 . :D
      O zi fainoşag!

Ajung și eu într-un final pe aici:;;). Mersi mult pentru MP, altfel la cât de amețită sunt nu cred că ajungeam vreodată la acest fic care după părerea mea are un început grozav.
Am mai întâlnit ideea de amnezie în mai multe fic-uri , dar aceasta apărea abia după o perioadă mai lungă de timp în care puteai cunoaște personajele și să conștientizezi ceea ce au pierdut ele, în schimb aici toată ideea pare să se contureze pe această amnezie, ceea ce este o adevărată noutate pentru mine.
Viața pare a fi foarte ironică în ceea ce o privește pe Sakura, adică avionul în care s-a convins cu greu să se urce după moartea verișoarei ei se prăbușește.
Și acum vine și marea întrebare oare cine sunt cei doi bruneți din salon și ce legătură au ei cu aceasta.Există atât de multe variante de răspunsuri și sunt sigură că voi o veți alege pe cea mai bună.
Descrierea este super chiar știi cum să ții în priză un cititor fără să îl plictisești și fără să îl faci să se piardă în detalii.
Scuze pentru ideile cam alandala înșiruite mai sus dar pur și simplu mă gândesc la prea multe deodată și îmi eu greu să fac o legătură între ele.
Next repede

Deci, ce avem noi aici?! Un nou fic in coloborare, care este superb! Imi place la nebunie ideea, si imi place cum ai descris scena tragica din viata Sakurei, moartea verisoarei ei!:( Oricum, se pare ca si Sakura a avut parte de acelasi incident, dar a supravietuit!:) Imi place faptul ca Sasuke a aparut din primul capitol, iar celalalt pare a fi Itachi. Ma bucur ca pot citi ceva scris de voi si faceti o treba buna! Sper sa ma anuntati si pe mine cand puneti next-ul! Bafta in continuare! Kiss!

Heiii, mulţumesc pentru anunţ şi scuze că las un comentariu tocmai acum, dar lenea asta... Oricum:
Doamne, deci Sakura şi-a pierdut memoria în urma acelui accident de avion iar acum nu-şi poate aminti cine sunt cei doi. Ashh, oricum, bine că a scăpat cu viaţă. Oare Sakura face o confuzie şi iubitul ei e defapt Sasuke? Atunci, de ce Itachi - bănuiesc că acela este Itachi, nu?  - i-ar săruta mâna ca un prinţ? Hmm, m-ai lăsat cu multe întrebări.
Şi încă odată, mersi pentru anunţ. Era păcat să nu citesc un fic atât de bun ca al tău.
Să mă anunţi şi pe mine când pui continuarea, te rog

Hei! Mersi ca m-ai anuntat de noul fic. Scuze ca nu ti-am comentat pana acum, dar nu am mai avut timp.  Hm ce sa zic. E super mega ultra tare.
Sunt curioasa daca Sakura isi va aminti cine este cu adevarat iubitul ei.
Debea astept urmatorul capitol sper sa ma anunti si pe mine.