Viaţa este o curgere, este un fluviu, este o mişcare continuă. Dar oamenii au impresia că ei înşişi reprezintă ceva static. Numai obiectele sunt statice, numai moartea este încremenită; viaţa este o continuă schimbare. Cu cât există mai multă schimbare, cu atât viaţa este mai abundentă. Iar o viaţă abundentă aduce cu sine extraordinare schimbări, clipă de clipă.




     Îmbrăcaţi în nişte şorţuri pătate, cu nişte papuci zdrenţuiţi, ei munceau fără încetare, deşi lumina nu-şi făcuse încă o cale prin noapte.
- Uşor, să nu le scapi! urlă, aruncând cu grijă sacii de la unul la altul.
- Ce treabă facem noi? întrebă melancolic unul dintre ei.
- Treabă ca...
O lumină slabă se ivi dintr-una din casele de alături.
- Oameni buni, e ora cinci, munciţi mai cu spor! Nu vedeţi că s-a aprins lumina?
Unul din acei câţiva oameni săraci dormea, stând pe unul din saci.
- Tu, trezeşte-te! ţipă cel autoritar la el.
- Ce contează dacă lumina s-a aprins? întrebă adormit.
- Ascultă, nu cunosc această familie, dar ştiu că atunci când această lumină se aprinde, este ora cinci. O femeie, continuă calm şi gânditor, nu pierde nicio zi fără să aprindă lumina, la aceeaşi oră, făcând acelaşi lucru, zilnic. E singura care face asta din blocul ăsta! îi arătă neliniştit. Noi nu suntem în stare să livrăm o nişte ziare? întrebă nemulţumit.



     Radioul fu aprins, astfel glasul unei zilnici slujbe bisericeşti se împrăştia de-a lungul întregii case. Robinetul curgea de zor, în timp de mulţimea de vase murdare dispărea rapid, fiind curăţate. Îşi folosea darul cu atâta delicateţe, încât şi cel mai banal lucru părea fermecat. Apa i se plimba de-a lungul mâini precum un râu curat, binecuvântat.
Nici lumina nu se impulsionă până când perdelele casei nu se fluturau în vânt, deschizând ferestrele.
Zâmbea de fiecare dată, bucuroasă că putea să se bucure din lucruri minore. Cu o basma înfăşurată pe cap, îşi întindea palmele gentil pe geam şi privea afară, spre cei ce munceau. Îşi împreună mâinile, şi le duse spre frunte şi mulţumi, ca de obicei. Se întoarse şi părăsi fereastra.
Bătrâna se ridică de jos, realizând că o nouă zi a început. Privi în jur şi zâmbi.
- Draga mea, e timpul pentru şcoală. Hai, trezeşte-te! o îndemnă cu bunătate.
Micuţa Poli era mezina casei; era în primul an de şcoală. Bătrâna o luă de mână, ajutând-o să se ridice. Bătrânul se ridică şi el, observând că aproape toţi erau în picioare. O luă în braţe şi se deplasă cu ea spre cealaltă cameră, însă deodată se opri, realizând că vine spre ea. Femeia se aplecă zâmbind şi îi oferi o sărutare. O iubea, extrem de mult. O ezitare îi împovără înfăţişarea. Realiză că trebuia să facă totul mai devreme. Se făcuse deja lumină, iar ea nu terminase. Se aplecă pe podea şi ridică toate saltele şi păturile şi le aşeză la locul lor.
Se deplasă către uşă şi se ridică, întinzându-şi mâinile, trăgând de acea piedică a uşii. Păşi pe covorul de afară, lăsând boarea să-i mângâie feţişoara. Luă ziarul de dimineaţă şi cele câteva pungi gratis de lapte. Aşeză ziarul pe un scaun improvizat afară, alături de o pereche de ochelari. Se întoarse în casă, luând produsele.
Bătrânul îşi luă papucii şi merse afară. Privi ziarul deja pus, alături de ochelarii săi, proaspăt şterşi, luându-i şi punându-i la ochi. Privirea sa reflectă o mulţumire imposibilă şi o admiraţie necontenită pentru fiica lui.
Se deplasă către celelalte camere şi privi nemulţumită. Se opri asupra patului.
- Soră, spuse fetei din dreapta, trăgând-o uşor de un picior. Cât mai dormi?
Se ridică rapid, cu părul ciufulit, zâmbindu-i.
- Soră, spuse ea, nu vreau să merg azi la seriviciu. Te rog!
Nu spuse nimic, ci se duse şi la cealaltă.
- Da, te-am auzit. Mai stau puţin, mi-e prea somn.
Se trânti înapoi cu capul pe pernă şi îşi întoarse capul. Singurele persoane care nu se treziseră încă erau ele.
În bucătărie, mâncarea avea un miros ademenitor. Era gata să se ardă, dar se opri şi asupra ei, luând-o de pe foc, fiind gata să o pregătească.
- Draga mea, spuse bătrâna, mai odihneşte-te puţin. Abia a început ziua, spuse râzând.
- Mamă, nu am cum să nu te ajut, îşi argumentă bucuroasă activitatea.
Mama îşi luă câteva tăvi din frigider, apoi se depărtă. Deodată, în timp ce servi cafeaua, înfăţişarea fetei se schimbă. Din acea privire ce reflectă numai bunătate, faţa ei păru mai degrabă speriată.
     Trânti fără voie ceainicul jos şi se depărtă în fugă din bucătărie.

Buna !
Fic-ul pare interesnant, dar no ma pot pronunta inca de la primul capitol.
Astept next, te rog sa ma anunti.
Ja ne !

Frumos! Ceva ce n-am mai citit, sincer! Anunța-ma cu NexT-ul si poate treci pe la ficurile mele...:-D xd
Titluri:
"Arta sau blestem?" Si "Shall we date?"
Mult succes la acest fic dragut!:-*