Jocul pasiunii
Proolog
" Nu sunt o adolescentă normală.
Când sunt nervoasă ochii mi se fac albastri şi mâinile îmi sunt înconjurate de aceiaşi culoare: albastru.
Fratele meu, Tudor, se poate transforma în orice extraterestru cu ajutorul unei brăţări care nu poate să o mai dea jos de pe mâna stânga iar bunicul nostru ne ajută să învingem răul."

Capitolul 1

Dimineaţa a venit. Uraa! Abea aştept să omor un marţian. Sar din pat şi mă îmbrac într-o pereche de pantaloni verzi şi o bluză cu mânecă trei sferturi albă după care îl scol pe Tudor.
Fratele meu doarme destul de mult. Parcă ar fi un bebeluş. Ha-ha!
- Ce e? Cine a murit? Bunicul este bine?
Ce repezit! Probabil a visat ceva legat de bunicul şi de moarte. Dar este aşa de amuzant!
- Nu a murit nimeni, idiotule.
Nu este o insultă. Mai degrabă este un obicei.
- Pe cine faci tu idiot, mucoaso?
De dată asta a întrecut masura.
- Pe tine şi eu nu sunt mucoasa.
- Nu? Păi....habar n-aveam că tu eşti aia mai mare.
Ce prost!
- Ce? Nu! Tu eşti ăla mai mare!
Bunicul a apărut. Insfarsit! Sper să se termine cearta asta.
- Tudor! Diana! Ceretiva scuze unul de la celălalt.
Chiar trebuie? Mă rog!
Ne cerem scuze după care bunicul ne spune vestea proastă:" Vă duc acasă. Părinţii voştri m-au rugat. Îmi pare rău, copii!". Îmi pare aşa de rău.
Oare ce vor să ne spună mama şi tata?
Ne urcăm în camionetă şi pornim spre casa. În sinea mea plâng. Îmi vă fi dor de bunicul, de cel mai tare bunic!
Vorbim ce mai vorbim şi ajungem. Ce tristeţe! Îi văd pe părinţii mei şi ai lui Tudor cum ne fac cu mâna din curte. Asta mai trebuia!
Coborâm din camionetă, ne luăm rămas bun de la bunicul şi intram în casa.
- Diana, îmi pare rău că bunicul nu mai este cu noi.
- Şi mie. Oare ce vor să ne zică părinţii?
- Habar n-am.
Pornesc spre dormitorul meu dar când să apas pe clanta mă strigă mama şi îmi spune să vin la bucătărie. Probabil că să mănânc. Nu prea îmi este foame.
Intru în bucătărie. Toţi membrii familiei mele sunt asezati la masă, până şi Tudor. Cred că mama m-a chemat ca să ne dea vestea. Mă aşez şi eu la masă lângă tata şi mama începe:
- Nu este o veste proastă. Plecăm la munte mâine.
Super! Fratele meu începe să sară în sus de bucurie. Nu prea se observă că are 16 ani. Este prea copilăros.
Mă duc grăbită până în dormitorul meu.
După ce îmi fac bagajele mă bag în pat şi citesc câteva vrăji din cărticică mea după care sting lumină şi adorm intrunsfarsit.
Dimineaţa următoare a venit repede. Alarmă îmi sună la ora 5:00. Aşa mă trezesc eu, deobicei. Îmi place să privesc răsăritul.
După o ora se trezeşte toată casa şi plecăm la munte.
În jur de ora 9 am ajuns la Braşov. Este aşa frumos aici!
Ne cazam la o cabană, imi despachetam hainele şi iesim afară.
Îmi întorc capul şi văd un băiat bine făcut şi de varsta lui Tudor. Ce frumos este! Aş vrea să mă imprietenesc cu el.
Fratele meu se duce până la el ca să-i ceară un lemn şi se pare că nu se mai întoarce deoarece vorbeşte cu tipul nou.

VĂ ROG UN COMENTARIU!

Capitolul 2

Mă îndrept spre fratele meu ca să iau nişte lemne de la noul lui prieten.
- Hey! Bună. Eu sunt Diana, ai nişte lemne?
Cred că orice fata s-ar îndrăgosti de el...dar eu nu.
- Câte vrei?
Hm! Trece la subiect aşa simplu. Adică mă aşteptăm să se prezinte, cel puţin. Ceva nu-i în regulă aici şi eu o să aflu ce.
- 3 şi cum te cheamă?
Tipul asta este ciudat. S-a întors şi în două secunde a revenit cu lemnele cerute de mine. Ceva nu-i normal la el.
- Îl cheamă Ivan. Ce te interesează pe tine?
- Întrebam şi eu.
Mă simt jenată. Adică Ivan se uită la mine urât şi fratele meu, da fratele meu m-a întrebat ce mă interesează pe mine cum îl cheamă pe prietenul lui. Sincer, mă simt un pic atrasă de Ivan. El îmi întinde lemnele şi eu plec să i le dau mamei după care mă duc în cabană şi încep să citesc cartea mea cu vrăji.
Deodată se aude un ciocnit în uşa şi pe ea intră Tudor fără aprobarea mea.
- Cred că Ivan are puteri sau cel puţin ştie despre noi, cei cu puteri supranaturale.
Ce? Nu se poate! Oare cum şi-a dat seama Tudor că ceva nu este în ordine cu acel băiat?
- Ce vreau să spun este că dacă este un pericol? Sau poate îmi fac griji degeaba deoarece el m-a întrebat doar de brăţară şi de unde o am.
Ce prost este! Normal că l-a întrebat de brăţară pentru că arată anormal. Este unică!
- Tudor! Am şi eu o întrebare pentru tine: cât de idiot poţi fi? Este logic că băiatul ăla te-a întrebat de brăţară deoarece este unică, nu crezi?
- Mersi, surioara. Pa!
"Pentru insultă? Cu placere!" Am vrut să-i spun asta dar m-am oprit la timp pentru a evita o ceartă.
Ies din cabană şi mă duc la cei doi prieteni.
- Hey! Ce faceti?
- Bine....ghici ce mi-a spus Ivan!
- Taci! Nu trebuie să ştie şi ea. Este secret, ţi-am spus.
M-au făcut curioasă dar na, nu pot să insist ca să nu mă considere o pisaloaga.
- Ok! Am înţeles, băi. Şi apropo nu sunt curioasă să aflu micuţul tău secret.
Am mintit! Şi printr-o minune am avut un glas aşa de....calm. Ciudat!
- Hey! Ea ştie să ţină un secret şi în plus Diana nu este normală. Are nişte cărţi de unde....
- Taci! Nu-i spune! Cer prea mult?
Deci lui îi spune secretul meu dar mie nu-mi spune secretul lui. Grozav! Ce frate mai am!
Plec nervoasă din acel loc şi mă duc în pădure. La naiba! Un robot! Îmi îndrept mâinile spre el şi spun:
- Extrosion banboshy qert e lo!
L-am făcut praf! Super! Fără ajutorul lui Tudor!
Dar să mă întorc înapoi deoarece dacă apare unul mai mare există şansă că mâine eu să nu mai exist pe planetă asta. Aşa şi fac. Am ajuns la cei doi. Trec pe lângă ei fără să le zic nimic şi intru în cabană. Mă întind în pat şi adorm dar zgomotul uşii încuiate de mine mă trezeşte.
- Ce-i?
- Vrei să ştii nu?
Este fratele meu. Sunt foarte supărată pe el. Eu sunt sora lui şi el îmi spune secretul aşa pur şi simplu? Şi la un străin? Nu-i corect.
- Nu! Pleacă.
- Dacă nu deschizi sparg uşa.
Mă ridic din pat şi îi deschid.
- El este că noi! Poate să absoarbă puterea şi orice fier şi metal. Tare, nu? Apropo, nu i-am spus de tine. Scuze!
Ce drăguţ din partea lui. Ar trebui să-i zică. Îi spun asta şi el pleacă spre Ivan. Mda.
Nu am curaj să mă duc la cei doi deoarece mă simt jenată.
După 5 minute mă hotărăsc să ies afară unde-l observ pe prietenul lui Tudor cum se îndreaptă spre mine.
- Hey! Uite....îmi cer scuze pentru cuvintele pe care ţi le-am adresat. Vii cu mine pe un skateboard care zboară? Nu mai ştiu cum se numeşte şi fără frati-tu deoarece nu putem să fim mai mult de 3 persoane.

Prima!!! Ce dragut este ficul tua si imi palce ideea. Vreuas a continui sa scri si sa aduci next-urile si la celelalte ficuri. Si vreau nex-tul la acest fic mai repede ca sunt curioasa !!!