Litera stacojie

"Iubirea, cu cît e mai intensă şi mai concentrată, cu atît se limitează mai mult în întindere, cu atît cere mai mult individualul şi unicul. Astfel se întîmplă că marile pasiuni descoperă absolutul într-o femeie, care la cea mai redusă analiză de abia îşi poate salva existenţa biologică. Unei consideraţii din afară, iubirea este atît de absurdă, încît ea nu poate fi apreciată decît pentru absurditatea ei. Din acest motiv, asupra iubirii nu se poate vorbi în consideraţii, ci numai în mirări."
Emil Cioran

    


    În ciuda aglomeraţiei din cafenea, a muzicii care mi se pare prea tare, reuşesc să mă refugiez printre rândurile cărţii, lăsându-mi mintea să-şi creeze imaginile scenelor, derulându-se precum un film de care nu mă pot sătura. Fără să-mi mut privirea din carte, apuc ceaşca şi mi-o duc spre buze, simţind acelaşi gust amărui al cafelei de care am ajuns să fiu dependent.  Dând lichidul pe gât, îmi trec limba peste buza inferioară, un obicei prost de care nu pot scăpa, şi cu o mişcare simplă dau pagina, fiind aproape de sfârşitul penultimului capitol. Încerc să nu citesc zilnic mai multe de cincizeci de pagini, vreau să profit de fiecare amănunt şi moment al cărţii. De mic copil mi-am impus să savurez fiecare clipă a vieţii, să nu trec niciodată repede printr-o etapă, ci din contră. Am reuşit să obţin mult mai multe lucruri prin această gândire, în acelaşi timp luând aminte din fiecare întâmplare prin care am trecut. Am învăţat îndeajuns de multe într-un timp relativ scurt.
    Vocile celorlalţi se estompează, ajungând la un nivel mic, aproape insesizabil, ceea ce mă extrage din lumea realităţii şi mă lasă captiv ficţiunii. Reuşesc zilnic să-mi aloc un anumit timp pentru micile plăceri, uneori în timpul micului dejun, stând într-o cafenea în pauza de prânz şi foarte rar noaptea,  deoarece nu-mi pot să-mi pierd nopţile,  cu atât mai mult ştiind ce orar strict trebuie să urmez la locul de muncă. Dacă ceilalţi mi-ar cunoaşte programul, ar rămâne uimiţi şi nu ar crede că sunt un om atât de calculat, chiar şi la secundă. Adevărul este că odată cu trecerea timpului anumite lucruri le faci inconştient, deoarece odată ce înveţi un drum, îl vei parcurge singur data viitoare. Aşa se întâmplă şi cu lucrurile care nu-mi lipsesc zilnic. Totul se rezolvă în timp şi răbdare, dar date fiind probleme cu care lumea se confruntă, aceasta este marea lor piedică.
    - Oh, Doamne,  Rin, spune-mi că ai o umbrelă…
    - A început ploaia, trebuia să o ascult pe mama şi să nu-mi iau balerinii…
    - Fir-ar, trebuie să ajung la muncă în douăzeci de minute, maşina mea e la două cvatrale de aici…
    Surprinzând mici frânturi din conversaţiile localnicilor, mă desprind din povestea cărţii, privind prin geamul de lângă care mă aflu spre străzile pline de oameni care încearcă să se adăpostească de ploaia ce i-a răpus pe neaşteptate. Îmi arunc ochii spre ceasul de la mână, realizând că mai am la dispoziţie o oră până să mă întorc la muncă, lucru care mă face să oftez relaxat şi, simultan, sperând ca ploaia să se domolească până atunci.  Închid cartea, lăsându-mi semn unde am rămas, şi-o aşez cu grijă pe masa din lemn, continuând să-mi beau cafeaua, urmărind chipurile oamenilor.  În ciuda peisajului anost şi trist pe care îl afişează oraşul aflat sub pojghiţa ploii, prezenţa unei singure persoane dintr-o masă întreagă îmi atrage atenţia prin gesturile simple pe care le face. Felul în care degetele lungi strâng pălaria albă de pe cap, poalele rochiei  cu care se luptă împotriva vântului, chiar şi părul ud lipit de gât, evocă senzualitate şi inocenţă. Înălţându-mi capul, reuşesc să surprind o frântură din buzele acelei femei,  de culoare rozalii, cu semne din urma muşcăturilor la care le supune. Chipul i se plimbă în jur, căutând un loc în care să se poată retrage până când ploaia are să se oprească, dar până si eu observ că fiecare local s-a umplu în ultimile cinci minute mai mult decât în cinci luni. Atunci când pălăria îi alunecă de pe cap, reuşesc să-I disting chipul, care priveşte undeva în direcţia mea.
    Ridicându-mi mâna îi fac un semn, pe care-l remarcă imediat, cu degetul arătător indicându-I locul neocupat din faţa mea. Observ reticenţa din privrea ei, buzele fiindu-i  într-o linie dreaptă, dar după câteva minute de gândire, cu o mişcare scurtă a capului îmi acceptă invitaţia nerostită. Mă las înapoi în canapeaua din piele, simţindu-I căldura, şi mă întreb de ce am făcut un asemenea gest. Poate pentru că are ceva specific feminin care nu se regăseşte la un număr impresionat de femei? Poate pentru că mă atrage? Nu, e imposibil, niciodată nu m-am simţit atras de altcineva, îmi este greu până şi să accept această idee ca o opţiune.
    - Mulţumesc mult pentru gestul frumos pe care l-ai făcut.
    Trezit de glasul ei, îmi ridic chipul spre ea, dând peste ceva ce nu am întâlnit până acum. Zâmbetul firav de pe chip mă întărâtă să o pun într-o situaţie jenantă, numai ca acea culoarea roşiatică care o are în obraji să dăinuie mai mult decât câteva minute.
    - Nu puteam să-mi permit să las o femeie în ploaie, iar eu nu trebuia să ocup o masă de două persoane, mai ales să risipesc un loc aiurea.
    Zâmbeşte, invindu-şi dinţii albi ascunşi de acele buze subţiri, dar drăguţe.
    - Poate că ai dreptate, cine ştie, poate o că aşa trebuia să faci. Totul are un motiv…
    Remarc aşteptarea pe care o aduce între noi doi.
    - Sasuke, poţi să-mi spui Sasuke. Nu e nevoie de mai mult.
    Ochii îi lucesc în lumina lămpii care cade din tavan. O privesc năucit de energia pe care o etalează, cât şi de feminitatea ei. Chiar înainte de a se aşeza pe locul din faţa mea, reuşesc să o analizez, trecând cu ochii peste rochia albă de vară: mulată la bust şi abdomen, scotând în evidenţă formele medii, dar aproximativ perfecte; voalurile care-i ajung până aproape de genunchi, ascunzând acea parte a unei femei care mă e*cită, cât şi platformele în care intrau picioarele ei micuţe. Este plină de eleganţă, feminism, dar, în acelaşi timp, abordează un aer copilăros, tineresc, care o face cu mult mai atractivă decât o femeie matură, cu capul pe umeri, care-şi stabileşte totul la secundă, ca mine. Nu asta este femeia. Ea trebuie să facă totul din instinct, să fie născută cu acel simţ al realităţii şi să ştie să ia o decizie pe moment.
    - Şi - rosteşte ea - cum de nu eşti însoţit de o femeie?
    Zâmbesc, uşor amuzat de întrebarea ei.
    - De ce ai specificat neapărat că trebuie să fiu însoţit de o femeie? Nu se poate şi bărbat?
    - Ba da, desigur – râde uşor –, dar e de aşteptat ca un bărbat ca tine să aibă o femeie la fel de elegantă lângă el. Totuşi, să fiu sinceră, în momentul ăsta nu ai un aer ce exercită prietenie, poate ceva mai intim, deci exclud varianta bărbatului.
    Îi urmăresc privirea care-i cade pe romanul de pe masă şi cafeaua pe jumătate băută.
    - Cum ziceam, un aer intim. Luai o pauză.
    Fascinat de simţul ei de observaţie, îmi sprjin bărbia în palmă, privind-o atent, lucru care-l face şi ea. Niciunul dintre noi nu-şi fereşte privirea de celălalt,  ceea ce îmi trezeşte o senzatie de căldură în corp, cât şi admiraţie pentru această copilă care nu are mai mult de douăzeci şi cinci de ani. Jocul nostru se încheie când decide să-şi scoată pachetul de ţigări din geantă, astfel rupând orice fel de contact vizual cu mine. Zâmbesc, curios şi exaltat de gândul că o femeie fumează. Deşi pentru unii ar părea ceva stupid, ceva neobişnuit pentru sexul feminin, adevărul este contrariul. O femeie puternică îşi permite să fumeze într-o limită impusă de aceasta, să bea şi să se distreze cât doreşte, fără să treacă graniţa dintre normal şi absurd. Văzând-o gata să-şi aprindă ţigara, rostesc:
    - Ştii că nu ai voie să fumezi aici, nu?
    Mă priveşte sceptic, înălţându-şi o sprânceană perfect pensată. Înclinându-şi capul îmi arată spre o plăcuţă metalică.
    - Suntem în zona fumătorilor, Sasuke. Mă mir cum de un bărbat îmbrăcat la patru ace, cu o bună purtare ca a ta, nu este pus la curent cu situaţia în care se află.
    Îi remarc tonul uşor răutăcios, lucru care mă uimeşte, dar, simultan, îmi stârneşte atracţia faţă de ea. O privesc în timp ce-şi aprinde ţigara, din care iese un strat subţire de fum imediat ce trage o gură, destul de lungă şi adâncă. Mă gândesc cât de puternică poate să fie această copilă, la o vârstă la care majoritatea fetelor de vârsta ei sunt  încă necoapte, pe când ea atârnă pe craca copacului, gata să cadă, fiind perfectă, un fruct roditor, dulce şi cum rar întâlneşti. Felul în care buzele ei se ţuguie pe ţigară când trage fumul în gâtlejul ei subţire, care îmi oferă senzaţia că nu poate să fie folosit în acest mod meschin, îmi trezeşte sentimente şi dorinţe pe care nu le-am avut de mult timp, unele chiar niciodată.
    Prin fumul dens, care s-a acumulat cu timpul, îi desluşesc culoarea ochilor, pătrunzătoarea şi vie, de un verde închis. Privirea îi sclipeşte când mă observă că o analizez, iar eu nu mă încumet să mă opresc, aşa că-I urmăresc conturul buzelor subţiri, dar plăcute la privire, continuând cu bărbia ei ascuţită, obraji uşor îmbujoraţi, urechile micuţe, ascunse parţial după pletele de păr ondulat la vârfuri, tâmpla proeminentă, cât şi fruntea mai mare decât normal, dar care-I dă un aer copilăresc, în ciuda personalităţii puternice.
    - Mă găseşti atractivă, Sasuke?
    Suflă uşor fumul spre mine, nelăsându-şi privirea din a mea nicio secundă.
    - Eşti cu siguranţă diferită faţă de restul tiparului.
    - Într-un mod pozitiv? Rosteşte, pe un ton jos.
    - Fără indoială unul pozitiv.
    Un zâmbet de mândrie îi apare pe chip şi atunci îi prind privirea sălbatică, care nu e a unei copile, ci al unui suflet  lovit de probleme de la o vârstă fragedă. O privire enigmatică, plină de secrete.
    - Spune-mi, ai fost abuzată fizic în copilărie?
    Tresărim amândoi la întrebarea mea.
    Ce naiba te-a apucat să o întrebi un asemenea lucru? Judeci?
    Tăcerea se lasă peste noi, iar chipul ei devine serios. În timp ce-şi sfărâmă chiştocul ţigării în scrumieră, îmi răspunde pe un ton glacial.
    - Deşi întrebarea ta nu se potriveşte în situaţia în care noi doi suntem încă în stadiul de străini, cât şi faptul că vorbeam despre atracţia mea asupra ta, îţi voi răspunde. Da, am fost abuzată fizic în copilărie. Totuşi vreau să te întreb şi eu ceva, dacă tu ţi-ai permis să faci asta. De ce te-ai gândit la asta?
    Gândindu-mă cu atenţie la răspuns, zic:
    - Pentru că ai un caracter puternic, ai mişcări sigure, nu laşi loc de intimidare, iar încrederea cu care vorbeşti pare, după o a doua privire mai atentă, să ascundă ceva întunecat din tine. Ceva te-a determinat să iei controlul, iar acest lucru se datoreză cuiva sau unei întâmplări din copilăria ta.
    - Hmm, poţi spune şi aşa. Îmi place spiritul tău de observaţie, Sasuke, dar tu de ce te simţi atras de o femeie…
    - Copilă, nu ai mai mult de douăzeci şi cinci de ani…
    - Asta mă face copilă? Mă aşteptam să nu judeci după aparenţe, cu atât mai mult din moment ce ţi-ai dat seama că nu sunt tocmai ceea ce par.
    - Eşti mai mică ca mine,  rămâi o copilă neexperimentată şi…
    - Atunci de ce stai cu mine la masă, când tu eşti însurat? Hm? De ce îmi spui că sunt atrăgătoare când tu ai o soţie acasă, Sasuke? Oare eu sunt mai prejos decât tine?
    Rămân uimit, fără puterea de a-mi aduna gândurile şi oferi un atac pentru vorbele ei care au avut un impact asupra mea.
    - Ţi-am văzut verigheta încă de când mi-ai făcut semn cu mâna. Sasuke, nu sunt o copilă, ascund mai multe lucruri decât ai putea să-ţi imaginezi.
    Vorbele ei ajung la mine, dar fără un rost, pentru că-mi rămân indiferente după replica de mai devreme, clar cu un scop răutăcios şi fără să fie luată în glumă. Gândul mi se duce la ea, femeia căreia i-am oferit sufletul şi corpul meu, cea care mi-a dovedit că există incredere şi susţinere în cele mai nenorocite momente ale vieţii. Nu mi-a greşit niciodată şi datorită ei, am decis să fac o schimbare importantă asupra modului meu de viaţă, reuşind astfel să ating rezultate cât mai apropriate de perfecţiune. I-am promis că nu vom urma tiparul omenesc al căsniciei care se destramă, că vom trăi fericiţi şi ne vom ajuta pe celălal,  îl vom asculta şi sfătui. O ştiu, mă ştie. Nu e un dubiu, e un fact, iar iubirea mea pentru ea nu se poate pune sub semnul întrebării, pentru că ştiu că există acolo, este o relaţie strânsă între mine şi ea.
    Mă simt copleşit de dezgust faţă de propria persoană, de greşeala pe care am făcut-o încă de când am invitat-o pe această copilă la masa, de felul în care am lăsat corpul să-mi reacţioneze la vorbele şi gesturile ei. Ea n-are nicio vină, singurul care trebuie tras la răspundere sunt eu. Mi-am călcat principiul în picioare, fără să realizez, fiind mult prea târziu ca eu să pot stopa lucrurile. Am reuşit să dau cu piciorul în regula cea mai de preţ, dărâmând totul precum nişte piese de domino, una după alta, cu prima secundă în care am găsit-o atractivă pe această necunoscută care a trezit în mine sentimente de compasiune şi regret. Cum aş putea să mă împac cu gândul că am găsit pe altcineva atractiv în afară de ea? Nu trebuie să afle asta, dintre toate lucrurile acesta trebuie sa rămână secretul meu; al nostru. Nu îi pot răni sentimentele faţă de mine, chiar dacă risc să încalc altă regulă; încrederea în celălalt.
     Trebuie să pun capăt acestei nebunii, indiferent cât de mult mă atrage. Nu pot distruge fericirea pe viitor pentru o întâlnire care ar putea duce plăcere pentru o perioadă limitată de timp.
     -Ştiu că te-au pus pe gânduri vorbele mele, dar să ştii ca nu este nimic rău în a sta de vorbă cu alte femei.
     O privesc curios, acum fiind eu cel care-şi ridică o sprânceană:
    - De ce ai schimbat dintr-o dată tactica? De ce acum mă mângăi cu vorbe dulci?
     - Pentru că am observat neliniştea pe care ţi-am provocat-o, cât şi regretul pentru tot, cel mai probabil pentru invitaţia pe care mi-ai făcut-o. O iubeşti, Sasuke, asta - arătând cu degetul spre mine, apoi spre ea - nu va schimba cu nimic relaţia ta. Suntem doi străini, o să dispar din viaţa ta, nu ne vom mai vedea, chiar dacă îmi pare rău, accept acest adevăr.
    - De ce îţi pare atât de rău?
    - Tu eşti singurul, până acum, care a văzut dincolo de vorbele şi gesturile mele.
    Ochii i se schimbă, lăsând la iveală o parte din secretul pe care-i port, împreună cu frumuseţea ei. Tresar, observând câtă tristeţe pot ascunde acei ochi care, numai cu câteva momente în urmă, erau veseli. Fără să realizez, îmi duc palma spre obrazul ei, atingându-l uşor cu degetele, delectându-mă cu pielea fină pe care o are.
    - Ce ai păţit de porţi atâta durere?
    - Multe, Sasuke, şi sper să întâlnesc pe cineva ca tine, să îmi petrec viaţa lângă un om care să-ţi semene la gândire şi suflet.
    Îmi presez palma pe obrazul ei, cu degetul mare netezindu-i pielea de sub ochi, simţindu-i adancitura cearcănelor mascate de corector. Fata asta, străinul ăsta, ascunde multe lucruri, suferă în fiecare zi şi nu are pe nimeni care să-i fie alături. Sentimentul de compasiune se intensifică., amintindu-mi de copilăria drastică pe care am îndurat-o cincisprezece ani, până în momentul în care am decis să fug de acasă, părăsindu-mi părinţii. Îmi aduce aminte de mine.
    - Mi-aş dori să te pot ajuta cu ceva. Nu meriţi ce înduri. Chiar dacă suntem străini, cred, chiar cred că sentimentele noastre seamănă.
    - Mă ajuți prin simpla dorință de a mă ajuta. Ești un om bun, Sasuke, nu te îndoi niciodată de tine.
    O privesc înghețat când se retrage, luându-și geanta și pălaria, dispărând din local înainte să îmi pot lua la revedere.
    - Nu, nu o las să plece așa, rostesc ca pentru mine.
    Strângându-mi lucrurile, ies pe ușa cafenelei, căutând-o cu privirea pe străzi, încercând să o indentific după rochia şi pălaria albă de vară. Fără mari probleme, deoarece este singura care poartă pălărie pe cap, dintr-o mulțime de oameni. O apuc de braţ şi fără să-mi mai pese de gândurile mele, de viața pe care o am, de concepţiile mele, chiar și cu riscul de a întârzia la muncă, îi apuc faţa mică în palme şi o sărut, devorându-i buzele, parcă dorindu-mi să iau o parte din durerea ce-o poartă. Mâinile ei poposesc peste ale mele, răspunzând la sărut cu aceiaşi intensitate ca a mea. Ii simt faţa încălzindu-i-se. Știu că e uimită de gestul meu, dar în același timp profită de această ocazie la fel de mult ca mine.
    - Ai grijă de tine, rostesc, sărutându-i fruntea lung.
    S-a întors și a plecat, fără să-mi spună nimic, privirea ei rămânând în mintea mea o perioadă lungă de timp.
    Fata asta nu e ceea ce pare.

Pentru numele lui Dumnezeu, geniu nemaipomenit, tu ce scrii capodopere pe acest forum, tu, tu om prea talentat pentru pământul ăsta, tu!
Un om logodit a sărutat o femeie stăină, este o idee atât de originală, prea originală. Mi-am imaginat tot momentul, atât de lent și mișcările lui Sasuke când a sărutat-o și când i-a pus mâna pe obraz, atât de senzuale, mișcările „femeii” atât de hotărâte, Doamne, un film ce a derulat în capul meu atât de frumos și lent. Ne-ai lăsat în suspansul ăla nenorocit, a sărutat-o și după ea a plecat, ce se întâmplă mai departe? O să îi ascundă oare Sasuke soției (?) acest gest ce l-a făcut.
Nu mai am cuvinte, vreau neapărat să știu ce se întâmplă mai departe, Doamne, să te grăbești cu next-ul și să mă anunți. (desigur)

Bună, scumpă şi extrem de talentată Ema! Nu ştiu sigur de ce am intrat să citesc acest fic al tău, dar nu regret deloc. Îmi place foarte mult acest început şi chiar am rămas impresionată. Pentru prima oară nu am nici cea mai vagă idee ce o să se întâmple sau măcar cine e femeia cu care a vorbit el. Sakura poate să fie şi ea, dar şi soţia lui, deci aştept foarte mult primul capitol. Sper să îţi faci timp să mă anunţi şi pe mine. Te pup!

Buna , scumpa mea Ema ! Cand am citit titlul mi-am zis " De ce ,sa nu vad despre ce este vorba ? " , se pare ca alegerea mea a fost una buna , avand in vedere ficul . Fata cu care Sasuke a vorbit poate fi Sakura sau Sakura poate fi sotia sa .
Imi place atat de mult cum descrii , cand citeam ma simtem eu personajul . Dialogul m-a incantat , pentru ce foloseai expresi diferite , politicoase , unele chiar le-am cautat in dictionar .
Sa citesc capitolul , fragment cu fragment , rand cu rand , cuvant cu cuvant , era pur si simpu o placere . Ma bucurau frazele lungi , dar nici cele scurte nu erau mai prejos .
Sper sa fi inteles ceva din adcest mesaj . Daca se poate , te rog nspus sa ma anunti si pe mine la next .
Multumesc pentru atentia acordata tanara domnisoara . Sper sa ne reauzim !

Se pare ca am intarziat, dar mai intai : multumesc de anunt, ma intrebam cand o sa postezi. Fic-ul tau, ca si anteriorul m-a captivat deja de la primul capitol. Abia astept next si sper sa ma poti anunta si data viitoare.
Ja ne !

Hei, hei pufulet
Primul capitol este chiar minunat. Imi place foarte mult aceasta idee, mentalitatea personajelor. Ma atrage foarte mult Sasuke in aceasta poveste si WTF ??? Sasuke insurat ? No, no Asta nu mai place =)))
Foarte socant a fost sfarsitul, acel sarut :X Mai vreau  
Ficul chair este unul genial si deabia astept continuarea. Sa nu uit sa ma anunti  

Spor la scris

Buna!
Am trecut si eu pe aici si tot ce pot spune este ca ador ce vad! Este un fic foarte fascinant si imi place la nebunie ideea. Mi-a placut cum ai scos in evidenta trasaturile Sakurei si desigur, caracterul lui Sasuke. Se pare ca el este insurat, dar in acelasi timp atras de Sakura; si ma intreb cu cine este insurat. Multumesc pentru mesaj si sper sa-l primesc si data viitoare! Spor la scris si la idei! Kiss!

Desi inca nu stiu nimic despre cum va evolua actiunea si relatia dintre personaje,cat si despre personalitatea lor,deja m-ai atras cu misterul pe care l-ai creat si pastrat pana la sfarsitul capitolului.Titlul,dupa parerea mea suna genial si e foarte atractiv.Am ajuns aici datorita lui iar atunci cand am vazut si cine e autoarea am zis ceva gen "Gata!Chiar tre' sa citesc asta" Si pot sa spun ca nu imi pare rau ca am citit.Fara sa mai lungim povestea ca nu are sens cand vei posta nextul te rog sa ma anunti si pe mine, desigur, daca poti.  

Heeeei! Fic nou. :> M-am bucurat enorm cand am vazut mesajul. Ma bucur ca m-ai anuntat pentru ca aveam un chef sa citesc un fic asa de bun. Ce pot sa spun..imi place, il ador si ce mai vrei tu. :)) Cand pui next-ul, anunta-ma. Te puuup. :*

Of, of Doamne. De ce naibii nu am ajuns nici pana acum la acest fic al tau cu toate ca m-ai anuntat ?!  
Este absolut genial !!!
Imi place la nebunie perspicacitatea lui Sasuke, dar si a Sakurei. Dialogul dintre cei doi este unul foarte interesant si sunt sigura ca si bine gandit
Ce mai ! Sunt totale curioasa cum vei continua aceasta poveste, care din punctul meu de vedere este foare originala, neintalnind pana acum un astfel de inceput adica, Sasuke si Sakura sa se intalneasca aleatoriu
ps: sa ma anunti si pe mine cand aduci next-ul

Kisses and hugs ^^

Buna!Ai o imaginatie nemaipomenita..... Firar ,de ce trb sa fie casatorit.Acea femeie trb sa dispara!!  Dar dupa acel sarut m-am simtit  ...mai bine  Dak nu te superi ,te rog sa ma anunti si pe mine la next! Thanks