Capitolul 1

Inima mea suferă şi plânge după el.... după o iubire imposibilă. Sunt îndrăgostită până peste cap de fratele meu adevărat şi când îl văd încep să plâng. Asta este reacţia mea când cineva aduce vorba de el dar doar în sufletul meu plâng. N-as putea să încep să plâng în faţă lui când el mă înjură şi mă face în toate felurile. Noi doi suntem foarte diferiţi. Andres este cel mai popular băiat din liceul lui, ia note de la 8 în sus şi nu pune inima la nicio relaţie. Eu sunt timidă, nepopulara, iau note de la 7 în sus şi nu pot să-l uit. Pur şi simplu nu pot. Acum sunt în camera mea şi îmi plâng de milă. Nu mai pot să suport cuvintele lui urâte adresate mie şi tot ce îmi zice. Dar nici nu pot să-i spun că-l plac. Mai bine m-as sinucide dar am toată viaţa înainte că să-l uit pe fratele meu.
Mă ridic din patul umplut cu lacrimi şi mă îndrept spre baie ca să nu se vadă că am plâns. După 5 minute de udat şi scarpinat ochii nu se mai vedeau ochii rosii de acum câteva minute.
Cobor jos şi îl văd pe stăpânul inimii mele. Îl salut drăguţ şi că de obicei el îmi răspunde nepăsător. Parcă mă inteapa ochii. O,nu! Nu trebuie să plâng. Trebuie să mă abţin.
Amândoi ne aşezăm la masă. Părinţii noştri nu sunt acasă. Ei sunt oameni de afaceri şi sunt plecati în jur de 2 săptămâni şi mai stau acasă 2 zile după care pleacă din nou.
- Ce-i cu tine? Eşti prea supărată, posomorata şi ,nu ştiu, parcă ai fi mai mult moartă decât vie. Ce se întâmplă? Se vede că ai plâns dar nu vrei să se observe asta. Nu mă interesează de tine cine ştie ce dar totuşi eşti sora mea şi mi-am dat seama destul de uşor că în ultima vreme suferi foarte mult. Dar de ce suferi?
Şi-a dat seama că am plâns, dar cum? Off! Iar mă inteapa ochii şi o tornada de lacrimi îşi fac apariţia pe faţă mea. Mă ridic de la masă şi fug în camera mea repede. Bineînţeles că el nu m-a urmat. Cel puţin îşi face griji pentru mine.
Am intrat în dormitor şi mă trântesc de patul pufos după care mă liniştesc. După 5 minute o sun pe Elena, o prietena de a mea deoarece vreau să-i spun că sunt îndrăgostită de Andres.
După ce am sunat-o şi a acceptat intalnirea încep să mă îmbrac într-o pereche de pantaloni scurţi verzi şi un maieu roz după care ies din casa.
După 5 minute de mers pe jos am ajuns la destinatie şi anume în parc. Ne salutăm şi ne ducem la o banca mai retrasă că să-i spun sentimentele mele pentru fratele meu. I-am spus de la telefon că vreau să-i spun un secret de-al meu.
Ne-am aşezat pe banca, ne uităm una în ochii alteia timp de 2 minute după care Elena sparge gheata.
-Vrei să mă uit în ochii tăi toată ziua? Spune-mi o dată. Promit că nu spun nimănui.
Am multe emoţii. Am încredere în ea că nu vă spune nimănui.
- Îl ştii pe fratele meu Andres? Eu simt ceva foarte pu-puternic pen-pentru e-el. Te rog să nu râzi de mine,bine?
- Asta chiar veste! Deci eşti îndrăgostită de fratele tău adevărat. Îl iubeşti aşa de mult încât să nu poţi să-l uiti?
- Da! Nu ştiu ce să fac adică nu pot să-i spun că-mi place de el dar nu pot nici să scap de sentimentul asta. Elena te rog, ajută-mă! Tu ai iubit...
- Da, am. Dar nu este fratele meu şi in plus este o iubire adolescentina ce simt eu pentru Alex faţă de tine care eşti îndrăgostită cu adevărat de el. Ce pot să-ţi spun este că trebuie să-i spui sentimentele tale. Diana, eu mă întâlnesc cu iubitul meu peste o ora deci pa!
Îi spun şi eu un pa după care mă gândesc la alternativă asta de a-i spune. Dar mi se pare o tîmpenie deoarece după ce o să ştie ce simt eu pentru el o să mă ia tot timpul peste picior. Şi-n plus n-am nici curajul. Deci nu.
În 5 minute am ajuns acasă unde este o petrecere de mamă,mamă. Îl caut pe Andres că să-i dea pe toţi prietenii lui afară.
Am căutat peste tot în afară de dormitorul lui. Sper să nu fie cu o fata dar ghinionul da peste mine că de obicei. Este peste o fata în patul lui iar eu ies din camera lui şi mă duc în a mea plângând. Îl iubesc aşa de mult. Aud un ciocnit în uşa. Mai mult decât sigur este el şi eu sunt plansa.
- Hey! Linişteşte-te! Nu trebuia să dau o petrecere fără stirea ta.
El crede că din cauza asta plâng? Dacă ar fi fost aşa n-as fi reactionat aşa dar l-am găsit într-un pat cu o fata. Sunt geloasă, ştiu.
Vocea cu care mi-a vorbit era una foarte răguşită. Este supărat.
- Nu de asta sunt supărată.
Îl văd cum îşi schimbă faţa în una de curiozitate după care mă întreabă "dacă nu de asta atunci de ce eşti supărată?". N-am curaj să-i spun aşa că nu-i zic nimic dar el se apropie de mine şi mă sărută franţuzesc după care îmi spune:
- Deci de asta plângi.

Hello, trec si eu pe-aici.
Aww.... ideea este asa de dulce. Dar ai o actiune grabita si nu ma pot bucura mult de asta caci o alta intamplare imi iese in cale.
Mi-a placut acest capitol si o sa-mi placa si celalalte, te asigur. :))

See ya ! Spor la scris si sa ma anunti cand pui next .