Academy of blood

Heyaaaaaa guys a hug

. Si iata-ma cu un fic nou-nout, mai traznit de felul lui cool

. Sper sa va placa noua mea idee si sa urmariti in continuare povestea. Daca aveti intrebari, nu ezitati sa mi le puneti. Ei bine enjoy and See ya kiss

.

Chapter I

Sakura's point of view

Eternitatea. Probabil că dacă aș fi fost născută de părinți umani aș fi aspirat la astfel de lucruri citind cărțiile de domeniul fantasticului, dar cum nu sunt în postura aceea mă plictisesc groaznic. Tot ce am de făcut este să mă ascund de celelalte creaturi din ”rasa” asta ca să nu sfârșesc tragic. Și cu toate ăstea încep să mă întreb dacă merită să fug ca să-mi salvez viața. În fond, mă deprimă cum timpul trece pe lângă mine fără să-și lase fie și o nenorocită de amprentă, pe când, peste ceilalți își lasă o grămadă, lăsându-mă să stau neputincioasă pe lângă ei și să-i privesc cum mor. Fie om sau animal, odată și odată inima o să înceteze să-i mai bată. Am confirmat asta cu ochii mei de ani buni și grei, ce continuă să îmi apese umeri sau să mă tragă în jos. Melancolia mă cuprinde prea repede, la fel și regretul.
Uneori stau și mă întreb, eu de ce nu puteam să fiu ori om normal sau vampir din ambi părinții? Așa sunt o corcitură ce nu este acceptată de niciuna dintre părți și, fie că vreau sau nu, sunt obligată să trăiesc singură pentru eternitate. Am oftat sonor în timp ce mi-am așezat o suviță rebela la locul ei. Dacă tata și mama nu m-ar fi abandonat, aș fi fost într-adevăr fericită? Am zâmbit amar. Asta nu ar fi fost posibil. În fond, nimeni nu-și dorește o corcitură. Ceea ce îmi doresc eu sunt vise și iar vise, pe care din păcate, nu o să le ajung din urmă niciodată.
Cu o viteză incredibilă pentru oameni și una normală pentru mine, am ajuns în fața locului în care i-am văzut ultima oară pe ai mei. Cu pași ușori am înaintat până în fața ușii de o culoare închisă, maro. Mi-am așezat palma pe suprafața lemnoasă lăsând-o câteva momente lipită de ea, căci numai atingând un lucru ce odată l-am utilizat îmi oferea informațiile dorite. Am strâmbat din nas. Se părea că nenorociții ăia își doreau într-adevăr să mă vadă moartă că nu se lăsau nicicum. Și eu, cu mai multe lipsuri la cap, nu vroiam în nici un chip să plec din orașul ăsta blestemat, ce fără îndoială, îmi făcea inima praf din cauza amintirilor odată dulci. Mi-am retras mâna de pe suprafața rece și solidă, așezându-mă pe scările din ciment. Mă simțeam așa de aiurea încât nici nu reușeam să mai fac un pas, darmite să întru înăuntru. Am oftat sonor din nou. În ultima vreme nu ezitam să oftez ori de câte ori aveam ocazia, constatând că devenea un obicei.
Atât relaxarea cât și depănatul amintirilor au dispărut într-o cortină din fum imensă, încordarea și nervii făcându-și apariția în locul lor. Prezenta demonică a vampirului e atât de puternică și familiară încât nemernicul a reusit să mă facă să tresar, și cu toate că nu era în fața mea, puteam să-mi imaginez că nu am nici o șansă în fața lui. Mi-am trecut mâna prin părul deschis la culoare, scoțându-mi sabia din teacă. Oricine ar fi nu o să îi dau satisfacția aceea de a mă vedea împlorând sau dând bir cu fugiții.
- Ieși afară, vampirule! Ți-am simțit prezența deja.
- Oh, nu știam că ești așa de sensibilă la prezența unui nobil.
Fără să-mi mai rostească un cuvânt, acesta își făcu apariția înaintea mea. Îmbrăcămintea se asemăna cu cea a unui nobil din vremurile îndepărtate și, într-adevăr, emana un aer asemănător cu al unui prinț. Părul de un argintiu superb, lins, lung până la omoplați, și privirea de un mov închis se potrivea cu aspectul lui în întregime, dându-mi fiori reci pe șirea spinării. Nici la corp nu se lăsa mai prejos, căci și prin hainele acestea se observau cu ușurință mușchii lungi ca de felină. Mi-am scuturat capul ca să-mi alung analizele prostești din minte. Nu contează cât de frumos e și atrăgător, el îmi dorește moartea, ceea ce îl face dușmanul meu. Se vede cu ochiul liber că e un pur sânge și sunt sigură că nu a venit cu gânduri pașnice. Mi-am luat poziția de luptă, lăsând sabia să fie îndreptată către dușman, simțind cum privirea cândva de un verde smarald capătă o culoare sângerie.
- Vai, vai, vai. Ce nepoliticos! a rostit pe un ton amuzat. Nu am venit aici să lupt, a continuat serios.
- Ce păcat, am zis ironică. Nu mă interesează de ce ai venit și nici ce vrei de la mine. Am continuat sigură pe mine și cu o viteză incredibilă pentru oameni, dar normală pentru noi, m-am aruncat cu sabia înainte ca să-i retez capul.
- Nu te-a învățat nimeni bunele maniere, copilo? mi-a zis enervat de indiferența mea, prinzându-mi între două degete lama din argint a sabiei. Un firicel roșiatic se scursese pe aceasta scoțând un oftat din gura perfectă a vampirului.
- Atunci de ce ai venit?
După un moment de tăcere acesta răspunse.
- Nu e evident? Ca să te iau cu mine, mă anunță apoi îmi aruncă un zâmbet.
Când mi-am simțit sabia eliberată am făcut câțiva pași în spate, apoi i-am zâmbit ironică. Dacă el are impresia că o să mă las prinsă atât de ușor și târâtă în Academia lor distrusă, se înșeală. Până acum am reușit să mă descurc și singură, să trăiesc pe unde apuc și să vizitez din când în când casa parintească. De ce să mă dau bătută chiar acum, de ce să-mi accept moartea așa ușor? Hmp, tocmai asta e. Nu o să fac niciuna din greșelile ăstea. L-am privit scurt, încercând să-i analizez abilitățile de luptă. Sabia îi era lipsă, colții destul de mari, forța corpului 100%.
- Ce păcat! am rostit. Asta nu o să se întâmple niciodată.
Numai din zâmbetul lui am citit încrederea de sine și faptul că o să mă ducă cu forța dacă nu vreau. Îmi venea să râd, însă nu îmi permitea situația. Din câte am auzit de la vechii atacatori un nobil are o putere imensă, peste medie. Cum de m-am gândit eu că o să înving pe unul dintre ei? Cu cât mă avântam mai mult în luptă și-mi dădeam seama că nu pot să-l lovesc măcar, cu atât mai mult regretam faptul că nu am fugit când am avut ocazia. Acum era prea târziu. Pe măsură ce lupta continua îmi simțeam corpul tot mai greu, mai obosită ca niciodată, dar nu aveam de gând să renunț așa de ușor. O dată să-mi dovedesc mie însumi că nu sunt o lașă nenorocită care nu face altceva decât să apeleze la Sfânta fugă. Trebuie să-l înving!
Dacă aș reuși să-i îndepărtez armura aia nenorocită aș avea un nenorocit de avantaj, dar cum? Nici nu știu despre așa ceva. Eu n-am fost instruită ca cei ce frecventează Academia unde vrea nobilul să mă ducă, presupun. E doar o presupunere că acolo vrea să ajungem iar dacă nu, înseamnă că o să înot în supa lui. Mi-am luat avânt destul de mare, aruncându-mă asupra dușmanului. Mda. Cum să nu! Putea să rămână și el pe loc măcar odată? Nu, normal că nu. M-am ridicat în picioare scuturându-mi articolele vestimentare pe care le purtam. Nici nu am apucat să gândesc următoarea mișcare, că i-am auzit șoapta cutremuratoare.
- Acum mergem, fusese tot ce am mai auzit, înainte ca să fiu întâmpinată de întuneric.

Buna!
Am trecut pe aici si imi place ficul tau! Ador ficurile cu vampiri si varcolaci!
Ideea este interesant,dupa parerea mea si sunt sigura ca o vei dezvolta original!
Astept sa vad ce se va intampla la Academie, poate o sa-l intalneasca pe Sasuke...
Te rog anunta-ma cand pui nextul si spor la scris!
Te pup! :*

Fan fic blocat la cererea autoarei. Daca doresti sa il redeschizi, poti anunta un critic/moderator.