Bine, pai stiu ca mai am inca doua ficuri, dar ideile ma omoara...mai ales intr-un moment de nelinste sufleteasca ca acesta. Sper sa va placa si astept multe commuri! Lectura Placuta!!!

Disclaimer: Nu detin nici un personaj din anime-ul / manga-ul Naruto si nu fac profit pe urma acestor personaje / intamplari.

Capitoulu 1: O noua echipa

Negru. Doar negru. Nu pot vedea nimic altceva decat un negru interminabil, apasator, dureros. Nu stiu unde sunt si de ce ma aflu aici. Nu mi-e frica, stiu foarte bine de ceea ce sunt in stare. Puterile pe care le detin ma sperie si pe mine insumi cateodata. Nu exista decat doua lucruri care ma sperie pe aceasta lume: sa pierd pe cineva drag si... intunericul. Stiu ca este jalnic sa-ti fie frica de intuneric dar.. am sa va spun o mica poveste ca sa intelegeti mai bine.
Acum multa vreme, cam cu vreo zece ani inainte, Orochimaru mi-a omorat familia, mai bine zis tot clanul, clanul Haruno. Clanul Haruno este unul dintre cele mai puternice clanuri, care detine mai multe feluri de chakra, opt feluri. Eu si tatal meu suntem singurii care le detinem pe toate. Chakrele au mai multe culori: alba, neagra, mov, verde, albastra, rosie si galbena, iar eu combinandu-le am reusit sa mai descopar inca patru feluri: gri, turcoaz, portocalie si..una transparenta. Cu cea alba, mov, rosie si roz creez tehnici, sa fac atacurile mai puternice si sa stapanesc aproape orice fel de tehnica, oricat de complicata ar fi. Cu celelalte ma pot apara, crea diferite arme si multe alte lucruri. Insa cu cele create de mine pot invata tehnicile altor clanuri, folosi tehnici interzice si inca cateva lucruri, dar ceea ce o sa vi se para imposibil este ca, cu chakra transparenta pot citi gandurile tuturor oamenilor si vedea prin lucruri, la mile departare. Bine, pai, sa trecem peste asta, unde ramasesem inainte sa incep sa va povestesc despre minunatele mele chakre ? Ah, da... Orochimaru si cum mi-a ucis el familia...pai, s-a intamplat cu mult timp in urma, eu insa imi amintesc ca si cum ar fi fost ieri. Era o seara linistita in Satul Ascuns Printre Frunze, eu ma plimbam cu mama prin parc, cand deodata suntem atacate. Imi era foarte frica pe atunci. Ochii mei verzi erau invadati din ce in ce mai mult de lacrimi, care curgeau fara incetare, vazand cum acel om crud se indreapta spre mama, bagandu-i o sabie, cam prea ascutita dupa parerea mea, drept in inima. In acel moment, inima mea s-a spart in mii si mii de bucatele, simteam durearea, tremuram, era ingrozitor. Ultimele cuvine alea mamei au fost acele in care mi-a spus sa fug si sa ma ascund, sa supravietuiesc. Am facut ceea ce mi-a spus, m-am ascuns in pamant, putand sa vad cum toti mureau rand, pe rand, neputand sa fac absolut nimic. Era socant, simteam ca si cum muream eu, ca si cum cineva mi-ar fi bagat o mie de sabii si o mie de cutite in inima in acelasi timp, iar in timp ce se invartea una, se invartea din ce in ce mai repede, mi se mai infigeau tot atatea. Era atat de dureros, ca si cum mi-as fi pierdut viata. Statea acolo, pierduta in acel abis de sub pamant. Uciderea intregului meu clan nu durase mult, aproximativ doua ore, doua ore nesfarsite de chin, durere, teama, furie si mult, foarte mult sange. Mai rau nu se putea, cel putin asa credeam eu. Asa a inceput sa-mi fie si mie teama de intuneric, stand in intuneric inghetata de teama, o frica care ma ucide pe dinauntru, care te imobilizeaza si te dezgusta, de nedescris.
Atunci, eram doar o fetita mica, dragalasa si neputincioasa, acum , insa, sunt cea mai puternica ninja din Konoha. Atunci eram vesela tot timpul, stateam cu prietenii, zambeam si multe alte chestii, dar acum nu mai vorbesc cu nimeni, nu am prieteni, stau retrasa, nu mai zambesc deloc, nu mai simt nimic, bine, aproape nimic, mai simt ceva, durere, numai si numai durere. Simt durerea pe care o simteam cand mi-am vazut familia murind, momentul in care mi-am pierdut dragostea, fericirea si in care toata viata mea s-a stins. Dragostea...ce tampenie! Degeaba iubesti pe cineva, oricum vei suferi pe urma, vrand, nevrand, tot vei varsa lacrimi, rauri de lacrimi interminabile, din ce in ce mai amare, mai ucigatoare.
Gandindu-ma asa, la trecut, o lacrima nevinovata cade din ochii mei cristalini si verzi, precum smaraldele. Refuz sa plang! Gata m-am saturat sa-mi amintesc de trecut, este o pierdere de timp! Imi sterg repede lacrima de pe obrazul fin, refuzand sa plang, dupa care imi amintesc ca ma aflu in acel intuneric imposibil de suportat. O teama m-a cuprins imediat. Genunchii imi tremurau din ce in ce mai tare, facandu-ma sa ma dezechilibrez incet. Cadeam, dar nu stiu unde, fara sa-mi dau seama am aterizat pe ceva, nu am simtit nimic, ce ciudat. Lacrimi evadau nebuneste din ochii mei inexpresivi, ne mai gandind limpede. Frica imi controla creierul si deasemenea pusese stapanire pe intreg corpul meu. Simteam cum ma pierd, cum vine sfarsitul si cum mor. Ochii mi se inchideau usor, parca obligandu-ma sa mor. Deodata o lumina puternica apara in fata mea, iar eu vad un om, un om oribil, Orochimaru! Imi deschid imediat ochii, mari, plini de furie si lacrimi. Tremuram mai rau ca inainte, simteam imbinarea dintre teama si furie, nestiind care dintre ele are o cantitate mai mare. Incerc sa ma ridic, dar picioarele mele parca erau de piatra. Nu ma mai puteam misca. Am mai incercat de cateva ori, dar fara rezultat. In acel moment Orochimaru vine spre mine spunandu-mi cu scarba in glas:
- Sakura Haruno! Singura supravietuitoare a clanului Haruno! Ne intalnim in sfarsit! Acum te voi ucide si voi fi cel mai puternic ninja! dupa care incepe sa rada malefic.
Ma uitam dezgustata la el, nestiind ce ar trebui sa fac. Incercam din rasputeri sa ma misc dar nu reuseam. El se apropia de mine, avanand pe fata un zambet pervers. Doamne, ce avea de gand!? Eram atat de speriata, pentru prima data in viata mea, de cand am ramas singura, imi este frica si nu stiu ce sa fac, nu mi s-a mai intamplat asta niciodata! Este un sentiment atat de ciudat. Dar stai! Eu nu imi permint asa ceva, doar eu sunt Sakura Haruno! Cred ca am uitat ceva, sa ma prezint, cat de ametita sunt si eu, se vede ca nu sunt in apele mele, adica sunt eu uituca, dar nici chiar asa...cred. Pai, o sa ma prezint acum, cu putina intarziere, dar...asta e. Ma numesc Sakura Haruno, am treisprezece ani, parul roz, precum florile de cires...mda, stiu, ce tampeni de culoare, urasc rozul! Am ochii verzi ca smaraldele si...cred ca restul v-am mai spus. Bine, asta nu e important, deci unde ramasesem? Ah, da, cum eram eu pierduta si incapabila de ceva. Pentru un moment mi-am inchis ochii, incercand sa-mi gasesc sfarsitul, care se pare ca ma evita. Fara sa-mi dau seama, timp de cateva secunde, uitasem sa respir, dupa care imi deschid ochii si il zaresc pe scarbosul de Orochimaru. Acum respiram greu si zgomotos, ca si cum as fi alergat cativa kilometrii fara oprire. El se uita la mine nedumerit, dar cu acelasi zambet pervers si stupid pe fata! Bine, deja ma enerva! Imi venea sa-l iau la pumni, dar nu o pot face. Se apropia de mine din ce in ce mai repede, acum fiind la doar cativa centimetrii de mine, mai exact de fata mea. Deschide gura si isi scoate limba lunga si scarboasa. Ma facea sa vomit si a-si fi facut-o cu cea mai mare placere, exact pe fata lui. Ma intreb ce are de gand...Isi indreapta limba spre fata mea, incepand sa ma linga. Devenea din ce in ce mai scarbos! Cand ma gandeam ca acum eram plina de saliva demonului acesta si nu puteam face nimic, absolut nimic! Yuck!
Chiar in momentul cand vroia sa-mi spuna ceva, un zgomot ciudat, totodata cunoscut mie. Era alarma de la ceas! Dintr-o data, acel negru nu se mai vedea, Orochimaru dispare iar eu ma puteam misca, constatand ca ma aflam pe un pat moale si calduros. Doamne, cat noroc! A fost doar un vis, mai bine zis un cosmar! Cel mai ingrozitor cosmar posibil! Incerc sa-mi deschid ochii, cu o oarecare lene in ploape. Cu greu ii deschid, clipesc de cateva ori, dupa care ma ridic, defapt sar, din pat si ma duc pe balcan.
Era dimineata. O dimineata frumoasa si calduroasa de vara. Iau o gura mare de aer si ma uit la cer. Imi amintesc ca azi ar trebui sa fie o zi importanta. Se vor alege echipele...pff... urasc asta! De ce as vrea sa am eu o echipa ? M-ar incetini cu siguranta...dar n-am ce face. Am oftat lung dupa care m-am dus spre baie sa ma pregatesc. In mai putin de cinci minute am iesit si m-am dus la dulap, pentru a-mi lua niste haine. M-am imbracat ca de obicei, simplu, intr-un kimono format dintr-un maieu roz si o fustita scurta alba spre roz, iar sub ea aveam niste egari scurti, negri. Era comod. Probabil va intrebati de ce port atata roz avand in vedere ca il urasc? Ei bine, sincer, nici eu nu stiu. In picioare imi iau niste cizme ninja, negre si plec spre scoala. Neavand chef sa merg, am disparut printr-un nor de fum. In mai putin de o secunda, ma aflam in curtea scolii, un loc plin de adolescenti agitati si vorbareti. Ma indrept spre o banca, de langa un cires care emana un miros divin, dar chiar cand am vrut sa ma asez, vine un profesor si ne spune sa ne adunam toti intr-o clasa mare si plictisitoare care semana cu laboratorul de istorie a lui Iruka-Sensei, fostul meu profesor. Ma asez intr-o banca fara sa-mi pese care, dar cred ca era a treia de pe mijloc. Langa mine se aseaza doi blonzi cu ochii albastrii pe nume Ino si Naruto. M-au salutat dar mie nu mi-a pasat si i-am ignorat total. In cateva minute a intrat si senseiul care era chiar Iruka. Incepuse sa zica echipele si senseii lor, timp in care eu muream de plictiseala, pana cand aude numele meu:
- Echipa sapte: Sakura Haruno, Naruto Uzumaki si Sasuke Uchiha, iar senseiul vostru va fi... Kakashi Hatake! dupa asta, ne-a spus ca ne putem duce sa ne intalnim cu senseiul in curtea scolii.
Ma intreb cine este acest Sasuke...nu cred ca il stiu, sau poate ca da, dar nu-mi pasa oricum de el. Ies prima din clasa, fara sa-i spun nimic lui Iruka, care se uita la mine zambind triumfator si balbaind ceva de genul "Ce mare te-ai facut Sakura...si ce te-ai mai schimbat...". In fata mea apare...

Ei bine asta a fost primul capitol, sper ca va placut si vreau commuri. La cel putin 10 commuri pun nextu'.

Melodia Ficului:
https://www.youtube.com/watch?v=-H_9hTw4Yvc

Deci este super fara cuvinte !!! Haide mai chiar 10???? impartele si tu la cinci ok!!! nu mai pot de nerabdare !!!



PUPICI!!!

Iute cel deal doi-lea comm.Mie chiar imi place primul cap. ,chiar foarte mult !!!!!!!Sa pui nextu cat poti de repede.

bine, pai cred ca am exagerat un pic cu 10 commuri...dar vroiam mai multe decat la celelalte ficuri...dar ma rog...

Ai cam exagerat cu 10 commuri, ficul e frumos dar pana primesti 10 commuri o satreaca ceva vreme, ti-o spun din experienta

uite ai 4 commuri iti mai dau eu unul face 5 sh baga text/ next

Stiu ca ai zis ca vrei minim 10 comm-uri, dar pana acum ai doar sase. Si totusi... nu vrei tu sa faci o gapta buna si sa scrii capitolul urmator? Nu, nici daca te rog eu dulce ca o mica prajiturica ce sunt??? -puppy eyes- Te rooog!!! Vezi ca daca nu scrii nimic vin la tine si te bat. Nu cred ca vrei sa te bat. Daca totusi vrei sa treci prin aceasta experienta de neuitat nu mai scrie nimic. -dar te sfatuiesc sa nu te iei dupa mine si sa postezi ceva mai repede- Te pup!

Thm nu ti se pare exagerat>10 COMENARII
sa fim seriosi
Hai next repede^^

maine seara pun next, promit

Dupa cum am promis, am adus in sfarsit nextul. Imi cer mii de scuze pentru intarziere si pe viitor voi incerca sa nu se mai repete. Va multumesc mult pentru commuri si va urez tuturor: Lectura Placuta!


Capitolul 2: „ – Ce ai spus ?! „

Ies prima din clasa, iar in fata mea apare mama!? Nu, asta nu se poate! Pur si simplu ramasesem incremenita. Ea era moarta de ani buni si totusi se afla aici, in fata mea, parca cersind o imbratisare. Incerc sa spun ceva dar nu pot. Deschid gura, dar cuvintele nu vor sa iasa din ea. Nu stiam daca ar putea fi un atacator, un test de la noul meu profesor sau orice altceva. Nu aveam nici o idee ce se intampla. Ma uitam mirata la persoana din fata mea. Nu imi era frica, nici nu cred ca avea de ce sa imi fie frica, eram doar total uimita. De fapt nici nu prea imi dadeam seama ce simteam in acest moment. Acum se vedea ca si cum ar fi o fantoma. Era putin transparenta, si totusi umana. Arata total ciudat. Dar ea nu era singurul lucru ciudat, ceilalti de ce nu ieseau si de ce nu se intampla absolut nimic? De ce nu ma puteam misca, respira sau orice altceva? De ce nu simteam nimic? De ce? Totul devenea din ce in ce mai ciudat, mai neobisnuit, mai anormal si nu mai avea nici o logica. Peretii se faceau verzi, apoi mov, apoi totul era negru. Asta nu dura mult, deoarece in cateva secunde, in fata mea apare un fel de gaura neagra care parca vrea sa ma soaba. Prin ea dispare mama, facandu-mi cu mana si soptindu-mi ca ne vom revedea curand, foarte curand. Raman cu gura cascata, inca incercand sa folosesc cuvinte. Acum eram atat de ametita si de confuza, incat cu greu ma tineam pe picioare. Imi clatin rapid capul, pentru a-mi revenii, dupa care ma indrept spre curtea scolii. Ies incet din scoala, iar ceva surprinzator era faptul ca in fata mea, langa o banca, se aflau coechipierii mei. Alerg usor pana la ei si ii intreb de cat timp stau aici. Sensei-ul imi spune ca au trecut aproape zece minute, iar Naruto sare cu gura pe mine ca de ce am intarziat atat, unde am fost si inca niste intrebari stupide de ale lui. Ma uit la el cu o privire ucigatoare si cu multa ura in ochi, dupa care ii spun simplu ca am fost la baie. El comenteaza ca cica a iesit imediat dupa mine si ca nu m-a vazut acolo, iar baia fetelor era destul de departe. Chiar cand ma pregateam sa ii intorc replica, imi amintesc de ceea ce am vazut. Acest lucru ma pune pe ganduri . Ma intreb ce a fost acea intamplare. Stai! Oare are cumva legatura cu visul, sau mai bine zis cosmarul, de aseara? Eu una, cred ca da. Dar gandurile imi sunt intrerupte de catre sensei, care imi spune pe un ton dulce ca acum suntem cu totii o echipa si ca nu trebuie sa existe nici un secret intre noi. Ehh, pai, asta nu prea imi convine. Voi incerca sa evit acest subiect, cu secretele, pe viitor. Ma uit la Naruto si la Sasuke, care se pare ca se gandeau cam la acelasi lucru. Macar nu sunt singura care nu este incantata de idee. Dau afirmativ din cap, dupa care decid sa schimb repede subiectul, deoarece acesta devine incomod. Il intreb pe sensei de ce ne-am adunat aici, iar el zice ca vrea sa ne cunoastem mai bine, ca vrea sa ne mai zica cateva chestii, dupa care intreaba cine vrea sa se prezinte primul si sa ne mai zica cate ceva despre el. Nimeni nu zicea nimic. Era o liniste asurzitoare, care, pe mine, una, ma ucidea. Uram linistea. Imi amintea de acea clipa cand statea in pamantul ud si vizionam moartea tuturor, atunci, acolo, era o liniste imposibila, care ma omora. Noi ne holbam plictisiti la el. Kakashi, vazand ca nimeni nu spunea absolut nimic, adauga:
- Daca nu vrea nimeni, voi alege eu pe cineva. Naruto, ce zici daca incepi tu? Spune-ne ce iti place, ce nu, care este obiectivul tau in viata si inca cateva lucruri despre tine.
- Bine, bine, zic eu primul! Spune Naruto iritat. Se pare ca nici el nu avea chef de asta. Pai, mie imi place sa mananc mult, sa ma lupt, sa ma distrez, sa dorm sis a devin din ce in ce mai puternic. Nu-mi place sa ma plictisesc, sa astept ceva sau pe cineva si sa aud cum cineva isi bate joc de mine, fie pentru ca nu am parinti sau prieteni, fie pentru ca in mine este sigilata vulpea cu noua cozi. Cat despre scopul meu in viata… hmm… as vrea ca sa devin ce mai puternic hokage din toti cati au fost sis a creez o tehnica cu care sa-mi pot invia familia, fara a pati cineva ceva.
Sensei-ul se uita la el, cu un oarecare zambet pe fata. Era cam greu sa-mi dau seama daca zambeste sau nu, deoarece el avea un fel de masca ce ii acoperea gura si ochiul stang. Mie mi se pare un professor ciudat, dar cred ca voi afla pe parcurs mai multe despre el. Dupa un moment lung de liniste, care dura aproximativ cinci minute, Kakashi ne intreaba, pe mine sip e Sasuke, cine vrea sa continue. Eu nu dau nici un raspuns, deoarece nu aveam nici un chef de asa ceva si in plus, nu vroiam sa le zic prea multe despre mine, mai bine zis nimic, mai ales despre clanul meu, puterile mele, Orochimaru si cum mi-a omorat el familia,cum vreau sa-l omor pe Orochimaru… sau alte chestii inutile. Sasuke, vazand ca nu am de gand sa zic ceva, spune :
- O sa zic eu! Apoi ofteaza zgomotos si continua. Mie nu-mi place nimic, urasc absolut tot, nu-mi pasa de ceva, de cele mai multe ori imi petrec timpul antrenandu-ma, iar ceea ce vreau sa fac in viata mea se numeste razbunare. Vreau sa ma razbun pe Orochimaru, care mi-a ucis intregul clan, clanul Uchiha, acum zece ani, cand eu aveam numai trei ani. Restul nu conteaza!
Ceea ce a spus m-a uimit, de fapt cuvantul “uimit” este putin spus, mai bines pus m-a socat! Nu se putea sa fie adevarat ceea ce tocmai auzisem, era imposibil. Cum ar fi putut sa aiba exact acelasi obiectiv ca al meu?! Ceea ce tocmai am auzit mi-a taiat respiratia. Facusem niste ochi mari, cat cepele, de parca vazusem o fantoma sau altceva. Genunghii imi tremurau, dar peste cateva secunde mi s-au dezechilibrat, iar eu am cazut pe cimentul tare si rece. Baietii se uitau speriati la mine, nestiind ce am patit, ce s-a intamplat cu mine, de ce am deactionat in felul asta. Amintiri oribile, dureroase, care vroiau sa ma ucida, imi veneau acum in minte. Respiram repede si zgomotos. Inima imi batea cu putere, parca vrand sa-mi iasa din piept. Simteam o oarecare frica trecand prin vene, prin sange, prin tot corpul meu. Am inceput sa tremor ingrozitor de tare. Imi simteam inima ca si cum ar sangera. Nu stiam nici macar eu de ce am reactionat in felul asta. Doua lacrimi cristaline au aparut in ochii meu plini de uimire, durere, tristete si ura. Am incercat sa-mi misc mana dreapta in asa fel incat sa-mi sterg lacrimile, dar nu vroia sa se miste. Un urlet plin de durere, tristete, suparare si dorinta de a-l ucide pe Orochimaru, iese din gura mea. Probabil ceilalti erau déjà ingrijorati de starea in care ma aflam. Nevrand, imi activez chakra rosie si aproape ca am sarit pe Naruto, dar Kakashi-sensei m-a oprit facand un niste semene rapide din maini. Cele doua lacrimi cad lin pe obrazul meu fin si inghetat. Acum imi puteam misca mainile liber si mi le sterg cat de repede pot. Din nefericire pentru mine, Sasuke si Naruto au observat cum aproape incepusem sa plang. Ofetez lung si zgomotos, dupa care ma ridic incet de pe asfalt. Ma scutur de praf, apoi ii spun, mai bine zis ii urlu in ureche, lui Sasuke:
- Ce ai spus?! Tu faci misto de noi sau ce? El se uita speriat la mine, neintelegand ce a facut si de ce tip la el. Clipesc de cateva ori, dupa care spun pe un ton calm, de data asta, ca nu mai conteaza. Ei nu au incetat sa se uite la mine si m-au intrebat de ce am facut acea scena. Ofetez lung, dupa care le spun ca le voi povestii alta data despre ce este vorba. Naruto este multumit de raspuns si se aseaza pe banca, dar Sasuku si Kakashi- sensei se mai uita inca o data dubios la mine, dupa care Kakashi ma pune sa zic si eu despre mine. Fac ochii mari, intr-un fel speriata, trag mult aer in piept, apoi zic, aproape fara glas:
- La fel ca el… dupa aceea las capul in jos si oftez scurt.
Sasuke se uita la mine ca la masini straine. Era mult prea uimit. Acum el era cel socat. Cred ca intelesese de ce reactionasem asa, deoarece vine langa mine si imi zice ceva la ureche. Imi spune simplu “ Am inteles!”, dar parca in vocea lui se putea simti blandetea, bunatatea, tristetea, durerea si… iubirea pe care o simtea. Noi doi eram intr-un fel la fel. Schitez oarecum un zambet. Stai! Ce tocmai am facut?! Eu am zambit?! Dar nu am mai facut asta de zece ani. Este uimitor! Nu-mi vine sac red asa ceva, el, Sasuke, m-a facut sa zambesc?! Wow! Asta chiar mi se pare ceva ciudat. S-au intamplat mult prea multe lucruri caudate de ieri pana acum, extreme de multe.
Chiar cand Sasuke se pregatea sa plece, Kakashi ne-a spus ca maine la ora opt dimineata sa ne intalnim in “ Piata Centrala Konoha”. Am dat cu totii afirmativ din cap, dupa care fiecare s-a dus spre casa lui.
Eu mergeam incet si plictisita. Nu ma indreptam spre casa, de fapt nu stiu unde ma duceam, doar mergeam. Simteam, cu ajutorul chakrei galbene, ca cineva se afla in spatele meu, ma spioneaza, este atent la fiecare miscarea a mea, ma urmareste, dar nu vrea sa-mi faca rau, sunt sigura de asta. Dupa cateva ore de mers, in care parca am mers in cerc si nu am facut nici o miscare pentru ca urmaritorul meu sa nu afle prea multe despre ceea ce pot face, m-am saturat sa-l simt in spatele meu si m-am intors. Nu mai era acolo! M-am mai uitat prin jur dupa care am vrut sa-mi continui drumul. Ma intorc spre drumul meu, dar surpriza mare pentru mine a fost cand am vazut ca urmaritorul meu era chiar in fata mea. Se afla chiar aici. Ma intrebam ce cauta aici si ce vrea el de la mine. Acest om suspect este chiar…


Iar va las in suspans Astept commuri si aduc next sambata

nu pot se cred :X:X:X: imi place imi place imi place place place :x ...ramaneatiar suspansu in gat...... mici greseli da merge