Deplasare către nelegiuit

Deplasare către nelegiuit

Deplasare către nelegiuit 77j3

Capitolul 1

- partea 1 -

Imi tin ochii inchisi. Inspir adanc aer in plamani, tinandu-l cateva secunde, apoi expir lent printre buzele usor desfacute. Repet acest lucru de cinci ori ca sa ma destind si sa pot gandi limpede, eliberandu-mi mintea incarcata de presiune, de tot si de orice altceva. Incerc sa-mi relaxez corpul si sa nu-l mai tin atat de incordat, de parca as avea un bat vartos in loc de coloana vertebrala. Imi ridic mana dreapta in care tin pistolul, in fata, gandindu-ma ca trebuie o data sa-mi gasesc precizia cu care apas pe tragaci.
Imi deschid ochii si privesc atent tinta mare si rosie ce are un mic cerculet alb in mijloc, pe care eu trebuie sa-l nimeresc orice ar fi. Se afla chiar in capatul incaperii la cativa metri de usa de la intrare, mult mai departe de mine, care ma aflu aproape lipita de peretele galbui din spatele meu. Nu inteleg cum ar putea o incepatoare ca mine sa nimereasca tinta aia. Nu am putut sa o fac pana acum, iar daca nu reusesc in urmatoarele zile, sunt foarte sigura ca voi avea de furca cu tatal meu.
Poate ca daca nu ar fi zilnic aici, urmarindu-ma ca un soim cu ochii lui negri si fiorosi, nu as mai fi atat de distrasa de la ceea ce trebuie sa fac. Este un om aspru, iar daca dau gres, devine o adevarata creatura feroce pe care nu o mai poti indupleca. Sta sprijinit de peretele din stanga mea, chiar in dreptul tintei, avand mainile incrucisate la piept. Pare atat de rigit, serios si, banuiesc eu, ca ar fi chiar mai agitat de cat sunt eu. Simpla lui prezenta pur si simplu ma infioara, parca ar fi alta persoana cand suntem in mijlocul antrenamentului.
Imi scutur usor capul, pletele-mi lungi, rozalii clatinandu-se in acelasi ritm cu miscarile capului. Stiu ca ar trebui sa dau mai multa importanta acestui sistem de antrenament si sa fiu mai prudenta, asimiland informatiile tatei mai in amanunt, dar pur si simplu nu prea ma incanta ideea de a ma integra in organizatia lui. De fapt, nu este tocmai a lui, dar el este insarcinat cu instruirea novicilor in folosirea armelor. Si, cum eu sunt fiica lui, s-a gandit sa faca un loc special pentru practica, la cativa zeci de metri in jos, dedesubtul casei in care locuim. Ai zice ca intri intr-un beci, dar incaperea asta este mai mare decat o parcare uriasa plina cu masini.
Tatal meu tuseste fortat si bate alarmat cu un picior pe gresia bleumarin ce are un model de linii negre, seamana cu o mazgaleala reusita, prevenindu-ma astfel, ca nu mai este mult timp si isi pierde rabdarea, iar asta inseamna ca trebuie sa ma gandesc serios sa trag in tinta aceea. Imi inchid din nou ochii si trag aer in piept, incercand sa-mi controlez ritmul batailor inimii care acum cateva secunde, era chiar anormal de accelerat. Ma rog ca mainile sa nu mai imi tremure pe tragaci si sa nu mai simt acest val de emotie in zona cervicala. Palmele parca imi transpira, dar nu am de gand sa ma frec acum de haine, cand tatal meu arata ca un urs flamand ce nu a primit inca cina. Retinerea pe care o am si mica temere care m-a cuprins, nu este din cauza ca nu am curajul sa trag cu un pistol, ci din cauza ca nu vreau sa-i vad dezamagirea si furia tatalui meu cand voi da gres. Urasc asta.
Imi concentrez toata atentia in punctul alb, intinzand bratele la maxim si apas pe tragaci, rugandu-ma sa fie totusi ceva mai bina ca data trecuta cand am nimerit usa.
Oftez cand observ gaura la marginea tinei. Doamne, el chiar nu intelege ca eu nu sunt facuta pentru asa ceva? Ce tata normal, care mai este si intr-un program de exterminare a celor mai mari criminali din lume, si stie la ce pericole sunt dispusi membrii organitatiei, sa-si inscrie fiica ca novice. Incep sa cred ca n-are deloc minte si ma incrunt teribil. Ofteaza si el, iar situatia este destul de stanjenitoare, caci e a nu stiu cata oara cand ratez tinta asta nenorocita. Zau ca ma bantuie de o saptamana incoace, si simt cum deja imi explodeaza capul de nervi pentru ca nu pot trece de acest stadiu minor.
- Nici nu stiu de ce mai imi bat capul, Sakura, rosteste cu vocea lui groasa.
Daca nu ar baga o tona de tigari in acei plamani puternici pe care ii are, probabil nu mi s-ar zgribuli pielea pe mine cand imi vorbeste, iar de data asta a vorbit cat poate el de calm. Probabil acest lucru este normal la un instructor.
- Imi pare rau, rostesc cu o voce scazuta.
- Daca tu nu poti nimeri o amarata de tinta, cum naiba sa ma mai astept eu sa te descurci cu celelate arme, imi spune aratand cu degetul in dreptul peretelui din dreapta mea.
Imi intorc privirea spre el si vad cele trei usi albe, despartite intre ele doar cu treizeci de centimetri. Dincolo de aceste modele splendide se afla foarte multe arme pe care trebuie sa invat sa le folosesc si alte lucruri periculoase, cum ar fi: grenade, bombe, sabii, absolut tot ce se poate. Nu am cum sa-i spun parintelui meu insistent, ca de fapt urasc sa fac asta. El face aceste lucruri pentru a scapa lumea de criminali feroce, insetati de sange, care ucid pentru distractie, amuzament, in schimbul unei enorme sume de bani. Dar la ce ii trebuie atatia bani? Aproape ca-si risca viata zilnic, cand putea sa faca cu totul altceva si astfel, nu ma mai tortura pe mine acum. Si pentru ce? Pentru niste fiinte lacome, dezgustatoare si prefacute ca persoanele ce ma inconjoara pe mine mereu? Spre deosebire de el, eu nu sunt deloc asa. Nu as ridica niciun deget ca sa ajut pe cineva ce m-ar trada mai tarziu, sau care a facut-o deja, si ar uita ca l-am ajutat, cum se intampla in numeroasele cazuri. Daca acea persoana nu-mi inspira incredere sau nu-mi place maniera sa, nici nu ma gandesc s-o apar. Dar totusi, voi ajuge sa o fac, voi intra in organizatie sa protejez persoanele fara aparare de aceste bestii hapsane si mizerabile, pentru tatal meu care isi pune toata speranta in mine. Nu vreau sa-l dezamagesc si cu atat mai putin, nu vreau sa ma urasca pentru totdeauna.
- Sa vii in zece minute sus la cina, caci trebuie sa vorbim mai in amanunt.
- Imi pare rau, repet eu.
- Nu-ti cere scuze. Cu ele n-ai sa nimeresti tinta.
Iese din incapere si tranteste tare usa in urma lui, de parca ar vrea sa simt furia ce-i strabate trupul si ranchiuna pentru colegii sai de echipa, ce au baieti sau fete ca niste adevarate tancuri. Ei au trecut la urmatorul nivel si deasta tind sa-l inteleg. Sunt extrem de constienta ca n-am sa reusesc cu atitudinea mea delasatoare si cu dezgustul profund pentru aceasta treaba. Probabil si el este la fel de constient ca mine ca voi esua in organizatia asta, dar nu este vina mea ca m-am nascut fata, iar fratele meu este prea mic sa intre in organizatie.
- Blestemata sa fie ziua in care am implinit optsprezece ani! imi spun, apucandu-ma cu mainile de par si tragand tare de acesta incat am impresia ca mi-l jupoi cu tot cu piele.
Cad pe gresia rece si imi infund capul in genunchii ridicati. Imi sterg nasul de materialul pantalonilor negri cu curele pe care ii port, din cauza senzatiei de mancarime si las pistolul jos langa mine, apoi imi frec palmele transpirate tot de pantaloni. Oftez sonor si raman cu buzele-mi intredeschise, privind in gol. Ma surprinde nevoia de eliberare care ma zbuciuma pe interior si capul care sta sa-mi plesneasca din cauza oboselii. Simt ca-mi vine sa plang si asta doar pentru ca nu vreau sa-mi supar parintii, nu vreau sa fiu o povara in misiuni de cel mai jos grad, nu vreau sa-i fac de rusine in fata celui care a infiintat " Edenskill " sau cum imi explica tatal meu " abilitate divina " sau " paradisul indemanarii, al preciziei ". Sincer, dupa parerea mea, nu mi se pare un nume atat de stralucit. La spatele cartii mele de engleza scrie ca eden inseamna paradis, rai, iar la skill sensul este, intr-adevar, de indemanare, precizie sau talent. Dar felul cum suna nu este deloc potrivit, nici nu cred ca se pot uni aceste doua cuvinte, dar dupa cate am auzit de la tatal meu, conducatorul lor chiar este un ciudat cu plete albe.
Desi imi vine oarecum sa plang din cauza faptului c-am dat gres, iar tatal meu se lupta cu prorpia lui inversunare, urasc sa fac asta pentru ca ma simt slaba si buna de nimic. Urasc sa-mi arat sentimentele si ma bucur ca a plecat din camera, caci simt cum o lacrima mi se prelinge pe unul din obrajii tradafirii.
- Nu te mai gandi la prostia asta, Sakura... imi spun, oftand din rasputeri, in timp ce ma intrept spre usa ca sa urc sus la cina.

Melodia ficului

Revin cu un fic nou, care sper sa va placa. Stiu ca am inchis celelate ficuri. Am primit mesaje cu intrebari: " De ce le-ai blocat? " . Sunt mai multe motive: lipsa de timp, lipsa ideilor. Nu am spus ca le-am blocat definitif, deci le voi redeschide, dar nu acum. Tin sa precizez ca acest fic nu-l voi bloca deloc, nici nu o sa-mi treaca prin cap asa ceva.
Sper ca v-a placut acest capitol si astept parerile voastre. " hug "

~~prima! edit~~
Nu-mi vine sa cred ca ai deschis un alt fic. Este minunat!
Mereu mi-a placut cum descrii, ma faci sa cred ca ma aflu acolo, sunt in mintea ei si aflu tot ce stie, cum gandeste, ce fel de persoana e, totul!
Esti o zeita a scrisului si imi pare foarte bine ca ma anunti si pe mine de fiecare data cand aduci next-uri sau deschizi fic-uri noi!
Ai o imaginatie foarte bogata si se vede ca stii sa o folosesti. Ai ceva... nu stiu cum sa ma exprim dar esti cred ca mai buna sau la fel de buna ca un scriitor.
Merci ca ma anunti mereu cand scrii noi fic-uri sau ne aduci next-urile!
Stiu ca am editata cam tarziu dar nu am mai putut intra pe laptop din cauza unor... probleme.
In fine, ideea este foarte originala si imi place chiar foarte mult cum o dezvolti.
Sper sa poti sa ma anunti cand aduci next!
Ja ne! Ada te pupa pana te albeste.
Ah, da, si sunt PRIMAAA!! nr1

Ja ne! Iar.

Dana

Mersi foarte mult ca m anuntat de noul tau fic
dar imi pare rau ca le-ai inchis pe celalalte
Capitolul a fost foarte frumos, mai facut tare curioasa in privintata
sakurei si a vetei ei , vreau sa aflu mai multe
astep nextul
Kassidy te pwp dulce si Bafta in contioare

"I delved my passion deep within my soul.
I carved my heart in the shape of a flower.
To bloom and grow in the dark future that is today.
To keep my dreams alive once again, like in the past."

Hei ya!

Ma bucur sa vad inca un fic...mai ales unul scris de tine!

Imi place ideea, desi am mai intalnit-o...sper sa o dezvolti intr-un mod cat mai original...

Deci...ma bucur ca nu o sa-l inchizi si pe acesta... yeah

Anunta-ma te rog la next! Te pwp dulce si spor la scris in continuare!! kiss

Hey, scuza-mi intarzierea sad

. Mi s-a parut un primul capitol foarte interesant si abia astept sa vad ce o sa mai aduci in continuare
Restul comentariului il voi posta la cel de-al doilea capitol, intrucat am cam intarziat cu acest comenatriul si deja ai sosit cu al doilea next sad

Sorry

Kisses and hugs ^^

If the sky could dream, it would dream of dragons.
As a little girl, I didn't like stories about little girls. I liked stories about dragons and beasts and princes
and princesses and fear and terror and the Four Musketeers and almost anything other than nice little girls
making moral decisions about whether to tell the teacher about what the other little girl did or did not do.
– ———— ✧❖✧ —————————————————————————————— –
Deplasare către nelegiuit Arptg

Ca sa fiu sincera, melodia pe care ai ales-o mi-a dat mai multe de gandit decat capitolul in sine. Ai inceput frumos si, desi am mai citit vreo cateva ficuri care abordeaza aceasta latura a Sakurei si in care familia ei sta la baza unor organizatii de lupta samd., cred ca ideea ta este originala si abia astept sa vad cum o vei contura in continuare. Nu am ce sa iti spun mai mult, astept urmatoarele capitole pentru a-mi forma o parere mai ampla si concreta. Am vazut ca ai incercat sa scrii cat mai bine, iar estetica ta este diferita de cea abordata pana acum, ceea ce chiar ma multumeste. Iti urez spor la scris si multe idei. Te pup. :*

cruelty is a gift humanity has given itself

De ce l-ai facut asa scurt puppy eyes

Inafara de lungimea capitolului heh

a fost superb in love

imi place foarte mult. Pacat ca Sakura nu ii spune tatalui ei ce simte sad

Astept next-ul si sa ma anunti happy

Si mersi ca m-ai anuntat de noul tau fic kiss

.Te-am

~Sayonara~ a hug

✿▫✿▫✿▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫
“Growing up is losing some illusions, in order to acquire others.”

Nu imi vine sa cred ca abia acum am ajuns si eu pe aici sa citesc acest capitol superb. Cu toate ca ideea am mai gasit-o si in alte ficuri cum e prezentata de tine chiar mi se pare foarte originala.
Imi pare sincer rau pentru Sakura pentru ca trebuie sa faca ceva ce clar nu ii place, dar sunt chiar curioasa sa vad daca chiar va reusi pana la urma sa nimereasca aceea tinta.

Dau edit diseara

“Sometimes I wonder if there's something wrong with me. Perhaps I've spent too long in the company of my literary romantic heroes, and consequently my ideals and expectations are far too high.”

Capitolul 1

- partea a doua -

Apas pe clanta cu putere, apoi imping usa grea din metal cu palmele-mi transpirate si privesc in sus pe scari. Coridorul este ingust si intunecat, privelistea fiind atat de sumbra incat ma sperie, iar cand ma uit la numeroasele trepte pe care trebuie sa le urc, mai precis noua etaje, deja raman fara grai. Privind de jos, arata ca o sosea stramtorata, ce prinde forma unui con pana in capat. Parca ar fi o infundatura si nu intrarea de la casa in care locuiesc. Ochii imi sunt atintiti asupra lampilor atarnate de ziduri, luminand tot culoareul, ce pulseaza o lumina verde, aprinsa, dandu-mi impresia ca as avea licurici in loc de felinare. Oftez, si simt o durere ingrozitoare ce-mi apasa umerii slabiti, de parca un teanc s-ar fi prabusit pe gatul meu si mai jos pe spinare, alunecand cu o precizie perfecta pentru a-mi accentua suferinta. Urc cu greu scarile pentru ca genunghii imi sunt inmuiati si abia daca mai stau in picioare. Febra musculara nici acum nu mi-a trecut din cauza exercitiilor dificile pe care trebuie sa le fac inainte de a pune mana pe o arma, lucru extrem de enervant. Chiar nu putea si tatal meu sa faca doar cateva etaje sau, deloc? Mi-ar fi incalzit inima cinci etaje in minus, zau. Rasuflu din ce in ce mai greu pe masura ce inaintez si injur printre buzele ce-mi tremura.
- La dracu, nici macar bari de care sa ma sprijin nu am, murmur total iritata de mintea bonlava a tatalui meu.
Cu ce naiba ma ajuta urcatul noua etaje in fiecare zi dupa antrenament, cand deja sunt ca o leguma din cauza efortului depus? Nu pot sa cred ca-mi vine sa spun asta, dar chiar imi urasc tatal pentru ca exagereaza de o saptamana incoace.
Ajung intr-un final in capatul scarilor, gafaind, si intru in casa. Ma descalt de cizmele negre la intrare, lasandu-le langa usa si ma indrept spre bucatarie cu gandul de a ma indopa cu mancare cam pentru un an, caci toata aceasta agitatie mi-a provocat o foame de nedescris, iar stomacul meu ce scoate niste sunete mai rau ca cele ale unei viori stricate, confirma asta. O lumina puternica imi supara ochii, facandu-ma sa mii inchid pentru cateva secunde, oboseala intiparindu-se mai adanc in simturile mele. O vad apoi pe mama cum se plimba dintr-o parte intr-alta a bucatariei, tinand in maini diefrite platouri cu mancare pe care le aseaza pe masa ovala si maronie din centrul incaperii. Culoarea mesei chiar ma sacaie, caci nu se asorteaza deloc cu peretii de un lila floral si tavanul galbui, la fel ca nuanta peretilor de la subsol. Mama mea chiar are niste gusturi urate.
- Ia loc la masa, Sakura, imi spune mama pe un ton bland.
Ma asez pe scaun si astept ca ea sa-mi intinda o farfurie cu mancare.
- Da-te mai incolo, n-am loc de tine! ma trezeste vocea fratiorului meu mai mic din amorteala, in timp ce se aseaza si el pe un scaun langa mine, poate prea aproape, si ma simt destul de sufocata. Incep sa cred ca devin prea familista petrecand atat de mult timp cu ei si cu acest program stupid al organizatiei Edenskill.
- Taci, Garra. Imi este atat de foame incat as putea sa te mananc, obictez, afisand un ranjet diavolesc pe chip.
- Sunt prea frumos ca sa ma mananci, mami mi-a spus asta, rosteste mandru, scotandu-mi limba, apoi incepe sa rada, aratand cu degetul spre mine.
- Garra, il atentioneaza mama, las-o pe Sakura, a avut o zi grea.
- Eu cred ca s-a distrat, raspunde foarte incantat incat ma face sa devin ceva mai atenta la conversatia ce s-a aprins intre ei.
- Distractie? il indreb eu nedumerita.
- Ai putut sa te joci cu armele. Pe mine, tata nu ma lasa sa fac asta, imi spune bosumflandu-se, tuguinsu-si buzele formand un botic. Este chiar dulce cand il vad asa.
- Ar trebui sa te bucuri ca n-ai parte de ele, ii spun.
Din privirea lui imi dau seama ca nu intelege la ce ma refer, dar nici nu trebuie sa auda de Edenskill, desi stie de armele de la subsol si faptul ca tata ma antreneaza. I s-a spus doar ca ma pregatesc sa-mi apar familia in caz ca va veni vreodata un razboi.
Imi las o falca sprijinita de mana pe care o tin pe masa, intrebandu-ma cum poate Garra sa aiba atat de multa energie in el si cum poate sa rada in orice secunda a zilei. Chiar daca are doar unsprezece ani, il invidiez pentru lipsa lui de griji si pentru faptul ca nu este inscris ca novice intr-o organizatie ca sa-si riste viata. Mai mereu obisnuiesc sa ma contrazic cu el si il tachinez, dar mai avem si momente frumoase in care radem impreuna si cred ca acum, gestul lui oscileaza intre cele doua. Spre deosebire de parintii mei nebuni, care nu se gandesc ce pericol ma pandeste acolo, Garra este singurul care ma face sa ma simt cat de cat o adolescenta normala si ma inveseleste, chiar daca mai mereu vrea sa ma provoace. Probabil sufera din lipsa de atentie si nu stie cum sa ma distraga. Il inteleg. Trebuie sa se faca intr-un fel remarcat si sa aiba pe cineva langa el cand tata este la munca si mama la fel. Doar astazi putem sta impreuna ca o familie, caci este duminica.
Cand mama reuseste sa-l faca pe fratele meu sa taca din gura si sa nu mai vorbeasca despre arme, stam cu totii la masa si mancam in liniste. Infig furculita in mazarea de langa puiul prajit si nu incetez nici o clipa sa ma minunez de gust. Mama mea mereu a fost o bucatareasa de exceptie, specealizata in arta culinara, de aceea restaurantul ei este tot timpul aglomerat, incat nu mai stie de capul ei. Ma intreb, nu se plictiseste toata ziua gatind acolo si ajutand la toate lucrurile gospodaresti? Nu, bineinteles ca nu, doar e vorba de sume mari de bani. Bani, bani si iarasi bani, aproape ca mi se intoarce stomacul pe dos cand ma gandesc la asta si-mi vine sa ma ridic de la masa.
- Chiar nu ai niciun stres? ma intreaba tatal meu, aruncandu-mi acea privire serioasa.
Una din sprancenele negre si stufoase ii este ridicata, iar buzele sale la fel ca intotdeauna, exprimand o linie dreapta, avand colturile putin lasate in jos. Rar mi se intampla sa-l vad schitand un zambet. Nici daca i-as desena cu markerul niste curbe sa para ca zambeste, nu cred ca i-ar insenina privirea, ba chiar l-ar face sa para mai inspaimantator.
- In legatura cu ce? il intreb, band din paharul cu apa pe care l-am luat de langa farfuria mea.
- Cum adica in legatura cu ce, Sakura? intervine mama in discutie. Maine este ziua in care veti primi proiectul in echipa.
- De fapt, voiam sa-i reamintesc ca de o saptamana se chinuie sa nimereasca o amarata de tinta si nici acum nu a reusit. Partea buna este ca nu a mai gaurit usa. Am facut bine cand am inlocuit lemnul cu metalul, in caz ca se repeta, ii spune acesta cu o privire decisiva.
- Antrenamentul asta o ajuta si pentru orele care li s-au bagat in plus dupa scoala.
- Chiar daca s-au adaugat o ora in plus dupa scoala pentru acest proiect al politiei, tot nu am sa-i reduc programul de antrenament. Nu vreau ca la simulari sa pice din prima.
- Nu crezi ca poti sa i-l scurtezi nici cu jumatate de ora? Are nevoie si de putina relaxare ca sa devina un bun membru in organizatie.
- Nu, bineinteles ca nu. Este in urma rau de tot si nu este in stare sa...
Parintii mei trancanesc in continuare de acel proiect afurisit de la scoala si nici nu ma gandesc sa-i intrerup ca mai apoi sa se transforme intr-un adevarat scandal.
Acum o luna s-a petrecut un incident neplacut in liceul meu, intr-o clasa de a 12-a aflata la etaj. Cativa elevi s-au luat la bataie, bolborosind despre criminali, arme si jafuri. Se contraziceau pe diferite teme vazute la stirile de la televizor, ce sunt difuzate in fiecare joi la ora opt fix. Unii chiar aveau arme, asa ca s-au luat la bataie, vrand sa-si demonstreze teoriile si conceptille in legatura cu tehincile de criminalistica pe care ei credeau ca le inteleg. Patetic. Astfel, s-a ajuns cu doi raniti si trei morti, iar restul colegilor au fost atat de ingroziti incat au fugit cat au putut de repede de pe holuri in loc sa-i opreasca sau sa cheme pe cineva. Director, politie, orice, dar toata lumea e ingrozita sa nu fie urmatorii pe lista si sa fie zdravan batuti, in caz ca acei copii nebuni le dadeau de urma pentru ca i-a parat. Mie nu-mi era teama de ei, puteam sa sun la politie sau sa anunt directorul, dar de ce as fi facut-o? In niciun caz nu aveam de gand sa apar niste oameni inculti si prosti ca mai tarziu sa-mi scoata ochii. Au primit ce au meritat, nu sunt obligata sa apar prostia omeneasca. Bine, cel putin, nu eram si la naiba, ma enervez iar gandindu-ma la asta.
- Nu-i mare lucru, ii intrerup, amandoi indreptandu-si privirile spre mine.
- Cum adica nu-i mare lucru? intervine tata serios. Politia intervine dupa acel incident, si tu spui ca nu-i mare lucru? tranteste el cu pumnul in pasa, mazarea aprope sarindu-i din farfurie.
Tonul cu care mi s-a adresat ma face sa inghit in sec, parca imi doresc sa nu-i fi spus asta, doar ca nu-mi pot controla idiferenta cu care privesc eu lucrurile. De ce se agita atat de mult? Nu eu sunt cea moarta. Ii observ chipul minutios, iar un fior imi strabate sira spinarii cand realizez ca l-am contrazis.
- Acea organizatie infiintata de politie vine cu un proiect la scoala noastra ca sa ne inmaneze cate un subiect pe care va trebui sa-l cercetam si sa-l rezolvam cum stim noi mai bine, caci va fi pe echipe de cate doi. Va contine lucruri despre legi, criminali si alte lucruri. Nimeni nu stie ce proiecte ne vor da sau ce este necesar sa stim si nu sunt singura in echipa ca sa decid eu totul.
- Nu conteaza asta. Indiferent de partenerul pe care-l vei avea, tot nu ai voie sa ne faci de ras. Deasta te tot bat la cap sa inveti acel manual cu tehinci de rezolvare a crimelor si oprirea ucigasilor in serie. Pun pariu ca si acum zece sub patul tau. Cum o sa ne mandrim noi cu tine la acel proiect cand il veti preda, cand tu habar nu ai cum functioneaza legea? ma chestioneza tata.
- G-garra este aici si se uita la noi, le reamintesc eu, schimband subiectul.
Nu mai vreau sa-i ascult nici o secunda. In fiecare parte a zilei in care ei sunt acasa, trebuie sa-mi faca capul caledar cu aceleasi subiecte: politie, crime, apararea legii, motivul pentru care sunt in familia asta. Este adevarat, nu vreau sa-i dezamageasc. Nu as putea sa-i vad indurerati si cu capul in pamant de rusine ca fiica lor incapatanata o ia pe alte cai. N-as putea sa mi-o iert daca ii supar, dar chiar m-am saturat. Si cel mai rau ma doare faptul ca nu pot sa le spun ceea ce gandesc eu cu adevarat ca sa poata sa-mi inteleaga sentimentele. Dar probabil ar fi in zadar, banii sunt mai importanti decat mine. Mandria lor este mai importanta, respectul de sine, competitiile cu ceilalti membri, pariurile prostesti pe care le pun, iar toata treaba cade pe novici. Chiar inainte sa ma ia in aripa organizatiei, i-a spus unui coleg ca voi fi mai buna la trasul tintei decat fiica lui, pariind pe tot felul de prostii, iar daca pierde, nu ma va mai privi probabil cateva zile. Bineinteles, toate acestea sunt mai importante decat siguranta mea.
- Garra stie de faptul ca tu te antrenezi sa ajuti politia, in plus te va urma cand va deveni major, trebuie sa auda lucrurile astea de mic, spune mama pe jumatate adevarul.
Da, ma antrenez sa ajut politia, dar o ajut prin misiuni de asasinare a criminalilor, ceea ce m-ar putea costa viata. Garra chiar va avea aceeasi surpriza placuta cum am avut-o si eu la saptesprezece ani, cand am aflat. Pana in acel moment, am crezut ca tatal meu este doar un simplu instructor si ajuta la capturarea catorva oameni malefici, dar in niciun caz sa fie trimis in misiuni periculoase. Doar gandindu-ma la expresia lipsita de viata pe care am avut-o, imi face ca sangele sa-mi clocoteasca in vene de furie.
- Poate, dar macar sa-i explici ca armele de la subsol nu sunt jucarii, mama. Nu-mi place ca ma invidiaza degeaba, spun uitandu-ma serioasa la Garra, care nu mai stie cum sa-si indese mancarea in gura. Deja ii da pe afara si este plin se sos pe obraji.
- Doamne, parca ai mai avea cinci ani, sterge-te la gura, il atentionez, inmanndu-i un servetel uscat din pachetul pe care il am in buzunar. Le foloseama ca sa-mi sterg transpiratia de pe frunte in timpul antrenamentelor. Imi insfaca servetelul din mana si-mi scoate limba.
- Hmm, nu-mi spui tu cum sa mananc. Habar nu ai sa nimeresti o tinta. Sakura, eu cum pot sa il nimeresc pe tata in inima cand folosesc pistolul cu apa? Nu este atat de greu, esti inutila.
Imi vine sa rad la raspunsul pe care mi l-a dat, dar ma abtin pentru ca stiu ca nu este de glumit cu asta. N-ar trebui sa par atat de incordata in preajma lui Garra ca sa-l nelinistesc sau sa-i dau de inteles ca lucrurile nu sunt ceea ce par, de aceea intru putin in jocul lui.
- Ai dreptate, cred ca ai fi mult mai bun la trasul cu arma decat mine, dar mai asteapta sa cresti, ii spun, ciufulindu-i parul rosiatic, zambind usor in coltul gurii.
- Bineinteles ca sunt mai bun, doar sunt barbat. Tu esti doar... o fata.
- Ce e rau in a fi fata si a tine o sageata in mana?
- Faptul ca fetele sunt slabe, nu ar trebui sa iti pui baza in ele pentru ca dau gres, cum o faci tu.
- Cand vei creste, imi vei demonstra aceasta teorie.
Ambii mei parinti ofteaza, lasandu-si capetele in jos. Cred ca si acum isi dau ochii peste cap dupa ce au asistat la micul meu schimb de replici cu pustiul de langa mine, dar mai bine vorbesc cu un copil ca si Garra decat cu ei.
- Daca tot am terminat de mancat, sa ne ridicam de la masa, zice mama cu acelasi ton bland, dar parca e putin tras de par pentru ca sunt sigura ca este infundata de stres.
- Am sa te ajut eu sa strangi masa, Laria, ii spune tata sotiei lui care ii zambeste acum de parca ar fi venit cavalerul ei in armura pe un cal alb si fermecator, gata sa-i indeplineasca porunca; aceea de a spala vasele.
Si cand ma amuz si eu putin de unicul moment cand ii vad pe amandoi zambindu-si reciproc, tatal meu imi arunca iar acea privire judicioasa de care m-am saturat. Cred ca as putea sa-i fac un portret cu ochii inchisi, caci am imaginea asta intiparita adanc in minte de cand ma stiu.
- Tu si Garra mergeti fiecare in camerele voastre. Este deja ora noua, iar mai ales tu, Sakura trebuie sa te odihnesti foarte bine. Maine vei primi proiectul si nu vreau sa dormi pe banca, astfel sa uiti ce ti se cere, inteles?
- Mda...
Tuseste fortat, iar eu imi scutur capul, incercand sa nu las oboseala sa-mi fure mintile de tot si-mi reiau propozitia:
- Da, domnule! spun intr-un mod stupid de formal, facandu-i pe plac si asigurandu-l ca am inteles.
Va trebui sa ma obisnuiesc cu aceasta vorba in organizatie. Si asa antrenamentul ma oboseste incat imi vine sa dorm si in timp ce trag la tinta, dar acum? Fara sa mai pierd timpul de pomana, ii ciufulesc din nou parul fratelui meu care mai ramane sa manance o prajitura. Chiar il admir pentru faptul ca are un stomac puternic care nu-i pocneste la cat mananca.
Urc o alta serie de scari la etajul trei in care este imensa mea camera, caci parintii mei s-au gandit ca eu si Garra sa avem un singur etaj cu doua bai si o sufragerie. Asta numesc ei intimitate, iar la etajul doi este camera lor cu toate prostiile care le vin in cap unor oameni casatoriti, iar la parter este bucataria, o alta baie si livingul in care vin musafiri. De fapt la cat de mare este casa asta, ma mir ca mai stiu unde se afla totul.
Ajung in camera mea si, total rupta de oboseala, ma trantesc in patul meu mare si alb, luand perna strans in brate. Imi afund capul in materialul de matase, bucurandu-ma de comoditatea pe care mi-o ofera si de mirosul de trandafiri pe care il emana. Cred ca acesta este unicul loc in care imi place sa stau, caci e decorata aproape cum imi place mie, intr-un mov inchis cu diferite modele negre. Sifonierele fiind tot negre. Este destul de reusita, caci mama nu imi permite sa-mi pun toate ideile in decorul camerei. Nu stiu de ce uraste modelul pe care l-am ales, spunandu-mi ca este un model pentru satanisti, dar ar trebui sa inteleaga ca gusturile nu exprima ceea ce gandeste persoana respectiva. Sau poate o fi asa? In cazul asta mama ar fi o ciudata, caci ar combina si cinsprezece culori pe un singur perete.
Nici nu ma mai sinchisesc sa fac un dus sau sa ma schimb, caci somnul ma fura incetul cu incetul si in minte mi se deruleaza discutia de la masa. Acum chiar ma ingrijoreaza acele proiecte si chiar imi doresc sa obtin nota maxima, pentru a-mi bucura afurisitii mei de parinti.

Multumesc pentru pareri, ma bucur ca v-a placut.
Sper sa va placa si acest capitol si astept parerile voaste. " hug "

~~Eu prima! Edit in 2 secunde.~~
Cum am zis, edit in doua secunde! Imi place foarte mult de Gaara, adica... nu parca era cam de aceeasi varsta ca Sakura in anime, dar sincer, nu conteaza, este fic-ul tau, ideea ta... si parca mai mult imi place asa cum scrii.
Merci ca m-ai anuntat si sper sa continui.
Ti-am zis cam tot ce gandeam in celalalt comentariu, deci.... mda.
Ada te pupapana te albeste!
Ja ne!

Hei ya!

Am ajuns si eu pe aici, si mi-a placut acest capitol, totusi as vrea ca Sakura sa fie mai tupeista, si sa le spana alor ei ca nu vrea sa ajute oamenii...

Nu stiu de ce, dar pur si simplu ma enerveaza pe mine parintii ei... lough

Vreau next-ul repejor!

Anunta-ma si pe mine!!!

Te pwp dulce si spor la scris in continuare!!! kiss

Hei! Asa cum ti-am si zis imi place foarte mult capitolul si ma mira sincer ca l-ai adus asa de repede.
Cum am mai si zis imi pare rau de Sakura ca are astfel de parinti obsedati de bani si mai pun interesata de ea, dar poate scapa in curand de ei. Copiii aia clar sunt nebuni daca au ajuns sa se omoare intre ei din cauza unor contraziceri, dar nu m-ar mira sa aud cat de curand si la stiri o chestie de genu.
Sunt foarte curioasa sa aflu cine va fi partenerul Sakurei la acel proiect si m-ai ales ca va cuprinde acesta.

Hei Mersi de anunt
Saraca Sakura ce parinti incuiati are Chiar nu se gandesc decat la bani? adica asta este ceva ce intalnesti aproape zilnic dar nah... Dar cine sunt acei colegi care s-au luat la bataie...of acum ma roade curiozitatea
Sper sa aduci next-ul cat mai repede si inca odata mersi ca mai anuntat de next si scuze ca am zis ca celalalt capitol a fost scurt dar l-am citit de pe telefon si a fost asa interesant ca nu am realizat cand s-a terminat...si de aia mi s-a parut asa scurt sper ca nu te-ai suparat sper sa nu .Pana data viitoare te-am
~Sayonara~

✿▫✿▫✿▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫
“Growing up is losing some illusions, in order to acquire others.”

Dana

Saraca Sakura, chiar si pe mine mau enervat parinti ei
multumesc de anunt, un capitol foarte frumos, tot
sunt curioasa in legatura cu partenerul sau parteneri care o sa ii aiba , nustiu poate o sa fie mai multi
astep nextul
te pwp dulce si spor la idei in continoare

"I delved my passion deep within my soul.
I carved my heart in the shape of a flower.
To bloom and grow in the dark future that is today.
To keep my dreams alive once again, like in the past."

Se pare ca am gasit pe cineva care mi-a luat-o inainte cu ideea melodiei Criminal a lui Britney Spears.
Imi place fic-ul, m-a captivat cu totul si abia astept next.
Sper sa ma anunti.
Ja ne !

"I won't allow it! I won't allow you to die like this! You've committed crimes! You must remember everything! Don't think you can be at ease without knowing anything! Don't expect to be forgiven by the people who you've hurt! Live and struggle!"

Erza Scarlet to Jellal Fernandes

Capitolul 1

- partea a 3-a -

Pasesc tematoare prin intunericul ce ma invaluie. Un fum rosu aprins ca din lava dainuieste deasupra mea, avand forma unor nori sangerii. Aerul este taiat de acest abis infricosator si imi simt respiratia grea. Atmosfera sumbra reuseste parca sa ma sufoce. Ceva imi inconjoara gatul, iar cand ma uit in jos, vad doua manusi negre cum incearca sa ma stranga si mai tare de aceasta parte a corpului ca sa ma omoare. Ma sperii si incerc sa slabesc stransoarea cu mainile mele, dar mi le simt moi si amortite, nu pot sa apuc manusile cum trebuie, nici nu cred ca ating ceva. Incerc sa tip, sa respir si casc gura, lasand ca saliva sa mi se prelinga pe barbie, dar observ ca nu mai am nici voce. Ceva tremura in mine, imi rascolestea mintea si-mi provoaca fiori pe sira spinarii. Simt furnicaturi pe brate si mi se zbarleste pielea.
Disperata, inchid ochii si ma rog ca acest calvar sa inceteze, iar apoi ii deschid. Mainile au disparut din jurul gatlejului meu, iar din instinct ma pipai in acea zona ca sa fiu sigura ca mai am capul pe umeri. Imi ridic privirea, observand acelasi peisaj infricosator si ma intreb cum de sunt aici. Oare m-au ucis parintii in somn, iar acum am ajuns in iad pentru ca am o minte total opusa de a lor? Am ajuns pe acest taram pentru ca nu vreau sa salvez persoanele neajutorate care nu au pic de gram de creier, pentru faptul ca nu-mi pasa catusi de putin ce moarte are o persoana cu nasul pe sus ce se crede atotputernica? Daca asa este, mi-ar placea sa spun ca am intentii bune de a ajuta cretinii si mitocanii, dar as minti cu desafarsire.
- Ajuti persoanele rele care sunt pe punctul de a fi ucise? ma intreaba o voce groasa, tematoare.
Inima imi bate cu putere si-mi simt palmele transpirate, de parca un demon mi-ar fi vorbit, de parca aceasta voce este strapana in acest loc. Ii simt hotararea din glas, superioritatea cu care mi s-a adresat, iar pulsul accelerat din fiecare colt al corpului meu, imi da semnal sa raspund aceste voci, dar nu cu o minciuna. Imi intorc capul in toate partile pentru a cauta persoana ce mi-a vorbit, dar tot ce vad sunt siroaie de sange cum se preling peste tot in jurul meu, formand balti care-mi inconjoara picioare. Inghit in sec, incercand sa-mi iau gandul de la ce ma inconjoara, si raspund:
- Ajut, doar daca merita. Cineva care crede ca e atotputernic si cu nasul pe sus, fiind scarbiti si invidiosi pe altii, care au impresia ca au ceva in plus fata de restul, care se duc in incaierari sa nimiceasca pe altul mai slab... merita sa moara! spun cu hotarare in glas la ultima parte.
In cap mi se deruleaza din nou incidentul care a avut loc la scoala si ma gandesc cu furie si dezgust la acei idioti care s-au luat la bataie pana s-au ucis intre ei din cauza ca unul avea sau nu dreptate. Huh, de ce m-as baga sa salvez un astfel de ipocrit? Singur s-a dus spre moarte... Cum imi reamintesc acestea, aceasta voce ma trezeste din nou:
- Atunci... ucide-i! Daca merita sa moara, ucide-i! urla pe un ton superior.
Imi inclestez pumnii si privesc in jos, lasandu-mi suvitele de par sa mi se reverse pe fata, ascunzandu-mi frustrarea. Stiu ca nu gandesc cum trebuie, ca parintii mei ar fi profund dezamagiti de claritatea cu care vad eu lucrurile, de cum as actiona in astfel de moment, de nepasarea mea legata de viata unui prost, dar nu am ce sa fac. Nu am cum sa spun ca as salva pe oricine, riscandu-mi mie vita, ca sunt buna cu toata lumea si ca vreau sa aduc pacea in lume, cum este organizatia Edenskill. As vrea sa pot sa gandesc precum ei, dar temperamentul meu flegmatic, simtamantul meu indiferent, nepasator pentru aceste fiinte, este prea puternic. Mi-a ajuns pana in adancurile mintii... mi-a ajuns sa vad cum aparam prostia, riscandu-ne vietile. Organizatie stupida in care am intrat! gandesc, inclestandu-mi maxilarele.
- Sa-i ucid? intreb cu un glas scazut.
- Daca crezi ca nu merita sa-i lasi in viata, fa-o...

***
Alarma ceasului de pe noptiera ma trezeste si sar din pat ca arsa. Respir greu si privesc in gol cu ochii mari, incercand sa realizez ce tocmai s-a intamplat. Inima imi bate cu putere, iar mainile-mi tremura de parca intreg corpul mi-ar fi traversat de cureti alectrici. Privesc in jurul meu si imi vad camera, incercand sa ma linistesc. Opresc alarma ceasului si-mi privesc degetele-mi tremurande, apoi imi duc palma in fata ochilor. Ma rog ca acest incident sa nu ma mai cutremure si sa ma potolesc.
- Dumnezeule, doar un vis...
Ma dezmeticesc cu greu, ritmul batailor inimii revenind incet la normal. Rasuflu usurata, gandindu-ma ca a fost doar un vis stupid, provocat de conceptiile mele adanc impregnate in subconstient. A fost doar o iluzie creata de modul cum vad eu lucrurile, dar a parut atat de real. Pasesc cu greu si ma privesc in oglinda sifonierului negru. Vad o fata slaba, inaltuta, cu o fata rotunda, usor ascutita in barbie. Ochi verzi, atat de profunzi precum abisul ce ma invaluia in vis si un nas subtire, micut. Uneori am impresia ca sunt doar o fetiscana cu o privire de catelus nevinovat, iar pletele-mi rozalii ce imi cad in valuri pe umerii firavi, accentueaza infatisarea unei copile si nu a unei majore de clasa a 12-a. Imi pipai din nou gatul cu degetele-mi prelungi si subtiri, iar durerea din zcea zona se intensifica odata cu atingerile. Inca simt cum o funie spinoasa ma lasa fara suflu, infiorandu-ma.
Incerc sa pun cap la cap aceste lucruri legate de vis si realitate, cautand o posibila explicatie prin care sa simt ce-am simtit in vis. Cum este posibil? ma intreb infricosata in timp ce pupilele mi se dilateaza. Imi scutur capul, incercand sa ma conving ca nu a fost real, a fost doar un vis, un vis! repet agitata.
- Ai patit ceva, Sakura? ma intreaba Garra cand intra in camera mea.
- N-nu, sunt bine. Dar de ce ai intrat aici fara sa bati? Am mai vorbit despre asta.
- Te-am auzit tipand, am crezut ca s-a intamplat ceva. Parintii nu sunt acasa, deci am venit sa vad ce ai.
Inca am o privire perplexa si ma gandesc daca am tipat cand dormeam. Din ce-mi spune Garra, cred ca asa este. Niciodata n-am vorbit in som sau altceva, probabil chiar l-am speriat. Ma apropii de el si ii pun o mana pe cap, lasandu-ma mai aproape de nivelul sau. Stau cu ochii tintiti asupra lui timp de cateva minute, apoi ii ciufulesc usor parul si zambesc putin in coltul gurii, afisand acea latura blanda din adancul sufletului meu. Grija lui pentru mine ma fascineaza si ma linisteste, atat prin acea privire blajina pe care mi-o ofera cat si prin ranjetul usor lasat din cauza impancientatii. Are o culoare usor rosiatica in obraji, iar ochii aproape ca-i lacrimeaza, ceea ca ma uimeste uneori, stiindu-l pe acest baiat cel care da tonul numeroaselor certuri dintre noi.
- Sunt bine Garra, nu am tipat in somn. Hmm... vazusem un gandac pe patura, dar a disparut acum, nu ai de ce sa-ti faci griji.
- Bine, pentru ca nu vreau sa ma lasi si tu singur ca mama si tata, rosteste, apoi isi incolaceste mainile in jurul taliei mele, presandu-se atat de tare de mine, incat ii simt caldura corpului si vibratiile puternice din cauza spaimei.
- Linisteste-te, nu te voi lasa niciodata singur. Acum hai jos sa luam micul de jun si sa mergem la scoala. Nu-mi permit sa intarzii chiar astazi cand primesc acel proiect de care vorbeau parintii ieri la cina.

***
Garra sta asezat la masa mare din centrul bucatariei, in timp ce fac micul de jun. Imi strang parul intr-un coc cum m-a invatat mama si incep sa scotocesc prin frigider. Iau repede cateva oua de rata si cateva legume pentru salata, apoi caut prin sertarele de langa aragaz chibrituri si condimente. Aprind cu grija flacara, apoi sparg ouale in tigaie dupa ce aceasta s-a incins suficient. Prepar si salata in timp ce imi fac si mie o cafea care sa ma tina treaza, caci am impresia ca nu am dormit aproape deloc, iar tot capul imi vajaie din cauza acelui vis.
Nu uit sa las curat in urma mea dupa ce-mi fac treaba si asez farfuriile cu mancare pe masa, dupa care iau un loc in fata fratelui meu.
- Sakura, de ce stau parintii atat de mult la servici si nu stau mai mult cu noi? Rar isi gaseste tati timp sa se joace cu mine cu pistoalele cu apa. In schimb, cu tine sta in fiecare seara jos la subsol sa va jucati.
- Garra... eu nu ma joc cu tata la subsol, ii spun in timp ce sorb din cana mea cu nirvana, cafeaua tare pe care am facut-o. Aproape ca-mi vine sa ma stramb la ce amara e.
- Atunci ce faceti?
As vrea sa-i spun fratelui meu ca parintii sunt mai mult la munca pentru ca sunt obsedati dupa avere, faima, respect si alte prostii. Plus ca organizatia Edenskill nu te lasa liber cand ai tu chef, dar nu am cum sa fac asta si-mi pare nespus de rau pentru fratele meu mic. Probabil este invidios pe mine, caci tata pentrece o parte a timpului la subsol cu mine. Uneori as vrea sa stie. In plus, eu ar trebui sa fiu invidioasa pe el, nu mi-ar displace sa ma joc cu pistoalele cu apa, in loc de cele cu gloante.
- Nu ti-a spus si el? Ma invata cum sa folosesc arme adevarata, daca va veni un razboi si el va fi bolnav. Tu nu ai voie sa le folosesti acum, cum nici eu nu am avut voie pana acum o saptamana cand am implinit optsprezece ani. Cand vei avea varsta mea, atunci vei petrece si tu timpul acolo, desi nu cred ca o sa-ti placa.
- De ce nu? Eu vreau sa devin spion si sa ma imbrac in negru. Si am sa merg pe funii cu face spiderman. Ai sa vezi, voi fi mai bun ca tine.
- Pai sper sa fii mai bun, de fapt sunt sigura ca iti vei da mai mult interesul ca mine, dar mai bine renunta la funii. Acum mananca, ti se raceste si trebuie sa ne grabim.

***
Cobor din autobuz insotita de fratele meu, apoi ne despartim. Scoala lui este despartita de liceu, dar se afla in aceeasi curte, in spate. Niciunul dintre noi doi nu vrea sa fie vazut cu celalalt. Bine, mai mult el, caci vrea sa para mai neinfricat.
Oftez, fiind plictisita de moarte si merg cu pasi lenti spre clasa mea, a 12-a RR. In curtea scolii multi elevi isi pierd timpul la ora opt dimineata, contrazicandu-se pe tot felul de lucruri, aratand cine este mai bun ca celalalt, barfind un eveniment pe care l-au vazut la televizor sau plangandu-se ca nu si-au gasit inca partenerul de viata. Tipic. De ce ti-ai irosi viata, plangandu-ti de mila ca acel cineva nu te vrea cand poti lasa destinul sa decida? Dar nu, acum daca esti singur, nu reprezinti nimic in societate. Ce prostie. Cu ce m-ar incalzi pe mine un prieten? Ar fi doar un lucru pentru care sa-mi fac griji si sa-mi dea batai de cap. Majoritatea baietilor din liceul meu sunt fustangii, cu capul in nori, copilarosi si nedrepti. Habar nu au cum sa se comporte, maturitatea lor este plecata cu sorcova, iar eu mai bine stau singura decat sa-mi cresc prietenul. As vrea sa invat eu ceva de la un asa zis prieten, decat sa invete doar el de la mine.
Imi continui drumul pe holurile liceului, ce incep sa se aglomereze o data cu sunetul clopotelului ce anunta inceperea primei ore. Un sunet ingrozitor, ce-mi face capul sa-mi plesneasca si mai tare.
Cineva ma loveste puternic peste umar in drumul sau grabit spre clasa, apoi se opreste inaintea mea cu vreo doi metri. Eu imi duc o mana in dreptul loviturii si imi scutur bluza alba din matase, asta doar de fatada, caci sunt sigura ca nu am nimic. Isi intoarce privirea spre mine si se uita incruntat precum un catel furios tinut in lesa.
- Imi stai in drum, ar fi trebuit sa te misti mai repede, doar s-a sunat.
Imi ridic privirea asupra ochilor lui fiorosi, iar incruntatura sa se intensifica o data cu asteptarea unui raspuns din partea mea. Dar ce naiba asteapta? Doar nu crede c-am sa-mi cer scuze cand el este cel care a dat peste mine.
- Nu este vina mea ca te grabesti atat de mult, iar eu sunt mai inceata. Ar trebui sa inveti sa ocolesti persoanele.
- Atunci ar trebui sa maresti pasul daca nu vrei ca cei din liceu sa se ia de tine si sa te omoare pentru ca le stai in drum.
- Crezi ca eu nu ma pot lua de ei? Cand stiu ca am dreptate, nu dau inapoi. Tine minte asta. Acele persoane ar trebui sa...
- Hmm? ma intreaba, ridicand o spranceana.
- Sa moara.

Hei ya!

Am ajuns si eu pe aici...deci...de ce nu m-ai anuntat??! very sad

Mi-a placut acest capitol...si ma intreb cine este misterioasa persoana...un baiat?! think

Anunta-ma la next!!! Sper sa vine repejor...si sa ma anunti! sad

Te pwp dulce si spor la scris in continuare!!! kiss

Am sa dau edit, probabil pentru fiecare capitol.

Capitolul 1. Sincer sa fiu, a fost placut. Prima parte, partea pe care acum am reusit sa citesc cred ca a fost un fel de lamurire, un prolog. A fost dragut incitant, iar ideea este destul de buna. Ai mai avut cateva greseli de tastare, unele semne lipsa, insa nu este o problema. Imi place foarte mult si abia astept cum va merge pana la capat. Spor la scris!

Deci, visul ala e cel mai dubios si ciudat din cate poate exista. Nu am mai vazut un astfel de vis atat de ciudat de ceva timp, de cand am avut eu unul. Chiar daca eram sigura ca e doar un vis tot ciudat a fost.
Sunt foarte curioasa ce a reprezentat acel vis si mai ales de cine s-a ciocnit Sakura pe hol. Finalul capitolului a fost cel mai tare si mai straniu, dar cu toate astea mi-a placut. Mersi inca o data ca m-ai anuntat si sper ca viitorul capitol sa fie mai lung.

Limoncello' a scris:: Capitolul 1

- partea a 3-a -

Pasesc tematoare prin intunericul ce ma invaluie. Un fum rosu aprins ca din lava dainuieste deasupra mea, avand forma unor nori sangerii. ( Ai oferit acelaşi detaliu de două ori. ) Aerul este taiat de acest abis infricosator si imi simt respiratia grea. ( Virgulă în loc de punct. ) Atmosfera sumbra ~~reuseste~~ ( Corect în contextul în care punem virgula în loc de punct: reuşind. ) parca sa ma sufoce. Ceva imi inconjoara gatul, iar cand ma uit in jos,( Fără virgulă. ) vad doua manusi negre cum incearca sa ma stranga si mai tare de aceasta parte a corpului ca sa ma omoare. Ma sperii si incerc sa slabesc stransoarea cu mainile mele, dar mi le simt moi si amortite, nu pot sa apuc manusile cum trebuie, nici nu cred ca ating ceva. Incerc sa tip, sa respir si casc gura, lasand ca saliva sa mi se prelinga pe barbie, dar observ ca nu mai am nici voce. Ceva tremura in mine, imi rascolestea mintea si-mi provoaca fiori pe sira spinarii. Simt furnicaturi pe brate si mi se zbarleste pielea.
Disperata, inchid ochii si ma rog ca acest calvar sa inceteze, iar apoi ii deschid. Mainile au disparut din jurul gatlejului meu, iar din instinct ma pipai in acea zona ca sa fiu sigura ca mai am capul pe umeri. Imi ridic privirea, observand acelasi peisaj infricosator si ma intreb cum de sunt aici. Oare m-au ucis parintii in somn, iar acum am ajuns in iad pentru ca am o minte total opusa de a lor? Am ajuns pe acest taram pentru ca nu vreau sa salvez persoanele neajutorate care nu au pic de gram de creier, pentru faptul ca nu-mi pasa catusi de putin ce moarte are o persoana cu nasul pe sus ce se crede atotputernica? Daca asa este, mi-ar placea sa spun ca am intentii bune de a ajuta cretinii si mitocanii, dar as minti cu desafarsire. ( Corect: desăvârşire. )
- Ajuti persoanele rele care sunt pe punctul de a fi ucise? ma intreaba o voce groasa, tematoare.
Inima imi bate cu putere si-mi simt palmele transpirate, de parca un demon mi-ar fi vorbit, de parca aceasta voce este strapana ( " Stăpână ", cel mai probabil voiai să scrii. ) in acest loc. Ii simt hotararea din glas, superioritatea cu care mi s-a adresat, iar pulsul accelerat din fiecare colt al corpului meu, ( Fără virgulă. ) imi da semnal sa raspund ~~aceste voci~~ ( Ai repetat de prea multe ori " voci". ) , dar nu cu o minciuna. Imi intorc capul in toate partile pentru a cauta persoana ce( Se spune " care ", nu " ce". ) mi-a vorbit, dar tot ce vad sunt siroaie de sange cum se preling peste tot in jurul meu, formand balti care-mi inconjoara picioare. Inghit in sec, incercand sa-mi iau gandul ~~de la ce ma inconjoara~~ ( Repetiţie. Corect: să-mi iau gândul de la asta, şi răspund: ) , si raspund:
- Ajut, doar daca merita. Cineva care crede ca e atotputernic si cu nasul pe sus, fiind scarbiti si invidiosi pe altii, care au impresia ca au ceva in plus fata de restul, care se duc in incaierari sa nimiceasca pe altul mai slab... merita sa moara! spun cu hotarare in glas la ultima parte.
In cap mi se deruleaza din nou incidentul care a avut loc la scoala si ma gandesc cu furie si dezgust la acei idioti care s-au luat la bataie pana s-au ucis intre ei din cauza ca unul avea sau nu dreptate. Huh, de ce m-as baga sa salvez un astfel de ipocrit? Singur s-a dus spre moarte... ( Punctele de suspensie se folosesc de obicei în circumstanţe în care există suspans sau replica unui personaj este lăsată în aer, ori întreruptă. ) Cum imi reamintesc acestea, aceasta voce ma trezeste din nou:
- Atunci... ( Fără puncte de suspensie. ) ucide-i! Daca merita sa moara, ucide-i! urla pe un ton superior.
Imi inclestez pumnii si privesc in jos, lasandu-mi suvitele de par sa mi se reverse pe fata, ascunzandu-mi frustrarea. Stiu ca nu gandesc cum trebuie, ca parintii mei ar fi profund dezamagiti de claritatea cu care vad eu lucrurile, de cum as actiona in astfel de moment, de nepasarea mea legata de viata unui prost, dar nu am ce sa fac. Nu am cum sa spun ca as salva pe oricine, riscandu-mi mie vita ( Corect: viaţa. ) , ca sunt buna cu toata lumea si ca vreau sa aduc pacea in lume, cum este organizatia Edenskill. As vrea sa pot sa gandesc precum ei, dar temperamentul meu flegmatic, simtamantul meu indiferent, nepasator pentru aceste fiinte, ( Fără virgulă. ) este prea puternic. Mi-a ajuns pana in adancurile mintii... ( Virgulă, nu puncte de suspensie. ) mi-a ajuns sa vad cum aparam prostia, riscandu-ne vietile. Organizatie stupida in care am intrat! gandesc, inclestandu-mi maxilarele.
- Sa-i ucid? intreb cu un glas scazut.
- Daca crezi ca nu merita sa-i lasi in viata, fa-o...

***
Alarma ceasului de pe noptiera ma trezeste si sar din pat ca arsa. Respir greu si privesc in gol cu ochii mari, incercand sa realizez ce tocmai s-a intamplat. Inima imi bate cu putere, iar mainile-mi tremura de parca intreg corpul mi-ar fi traversat de cureti alectrici ( Corect: electrici. ) . Privesc in jurul meu si imi vad camera, ~~incercand sa ma linistesc.~~ ( Recomandabil: [..] în timp ce încerc să-mi recapăt liniştea. ) Opresc alarma ceasului si-mi privesc degetele-mi tremurande, apoi imi duc palma in fata ochilor. Ma rog ca acest incident sa nu ma mai cutremure si sa ma potolesc.
- Dumnezeule, doar un vis...
Ma dezmeticesc cu greu, ritmul batailor inimii revenind incet la normal. Rasuflu usurata, gandindu-ma ca a fost doar un vis stupid, provocat de conceptiile mele adanc impregnate in subconstient. A fost doar o iluzie creata de modul cum vad eu lucrurile, dar a parut atat de real. Pasesc cu greu si ma privesc in oglinda sifonierului negru. Vad o fata slaba, inaltuta, cu o fata rotunda, usor ascutita in barbie. Ochi verzi, atat de profunzi precum abisul ce ma invaluia in vis si un nas subtire, micut. Uneori am impresia ca sunt doar o fetiscana cu o privire de catelus nevinovat, iar pletele-mi rozalii ce imi cad in valuri pe umerii firavi, accentueaza infatisarea unei copile si nu a unei majore de clasa a 12-a. Imi pipai din nou gatul cu degetele-mi prelungi si subtiri, iar durerea din zcea ( Corect: acea ) zona se intensifica odata cu atingerile. Inca simt cum o funie spinoasa ma lasa fara suflu, infiorandu-ma.
Incerc sa pun cap la cap aceste lucruri legate de vis si realitate, cautand o posibila explicatie prin care sa simt ce-am simtit in vis. Cum este posibil? ma intreb infricosata in timp ce pupilele mi se dilateaza. Imi scutur capul, incercand sa ma conving ca nu a fost real, a fost doar un vis, un vis! repet agitata.
- Ai patit ceva, Sakura? ma intreaba Garra cand intra in camera mea.
- N-nu, sunt bine. Dar de ce ai intrat aici fara sa bati? Am mai vorbit despre asta.
- Te-am auzit tipand, am crezut ca s-a intamplat ceva. Parintii nu sunt acasa, deci am venit sa vad ce ai.
Inca am o privire perplexa si ma gandesc daca am tipat cand dormeam. Din ce-mi spune Garra, cred ca asa este. Niciodata n-am vorbit in som sau altceva, probabil chiar l-am speriat. Ma apropii de el si ii pun o mana pe cap, lasandu-ma mai aproape de nivelul sau. Stau cu ochii tintiti asupra lui timp de cateva minute, apoi ii ciufulesc usor parul si zambesc ~~putin~~ ( Recomandabil: insesizabil/uşor/stângaci ) in coltul gurii, afisand acea latura blanda din adancul sufletului meu. Grija lui pentru mine ma fascineaza si ma linisteste, atat prin acea privire blajina pe care mi-o ofera cat si prin ranjetul usor lasat din cauza impancientatii. Are o culoare usor rosiatica in obraji, iar ochii aproape ca-i lacrimeaza, ceea ca ma uimeste uneori, stiindu-l pe acest baiat cel care da tonul numeroaselor certuri dintre noi.
- Sunt bine Garra, nu am tipat in somn. Hmm... vazusem un gandac pe patura, dar a disparut acum, nu ai de ce sa-ti faci griji.
- Bine, pentru ca nu vreau sa ma lasi si tu singur ca mama si tata, rosteste, apoi isi incolaceste mainile in jurul taliei mele, presandu-se atat de tare de mine, incat ii simt caldura corpului si vibratiile puternice din cauza spaimei.
- Linisteste-te, nu te voi lasa niciodata singur. Acum hai jos sa luam micul de jun ( " Dejun" se scrie legat. ) si sa mergem la scoala. Nu-mi permit sa intarzii chiar astazi cand primesc acel proiect de care vorbeau parintii ieri la cina.

***
Garra sta asezat la masa mare din centrul bucatariei, in timp ce fac micul de jun ( Legat " dejun". ) . Imi strang parul intr-un coc cum m-a invatat mama si incep sa scotocesc prin frigider. Iau repede cateva oua de rata si cateva legume pentru salata, apoi caut prin sertarele de langa aragaz chibrituri si condimente. Aprind cu grija flacara, apoi sparg ouale in tigaie dupa ce aceasta s-a incins suficient. Prepar si salata in timp ce imi fac si mie o cafea care sa ma tina treaza, caci am impresia ca nu am dormit aproape deloc, iar tot capul imi vajaie din cauza acelui vis.
Nu uit sa las curat in urma mea dupa ce-mi fac treaba si asez farfuriile cu mancare pe masa, dupa care iau un loc in fata fratelui meu.
- Sakura, de ce stau parintii atat de mult la servici si nu stau mai mult cu noi? Rar isi gaseste tati timp sa se joace cu mine cu pistoalele cu apa. In schimb, cu tine sta in fiecare seara jos la subsol sa va jucati.
- Garra... eu nu ma joc cu tata la subsol, ii spun in timp ce sorb din cana mea cu nirvana ( Nirvana este nume de trupă rock, deci se scrie cu literă mare. ) , cafeaua tare pe care am facut-o. Aproape ca-mi vine sa ma stramb la ce amara e.
- Atunci ce faceti?
As vrea sa-i spun fratelui meu ca parintii sunt mai mult la munca pentru ca sunt obsedati dupa avere, faima, respect si alte prostii. Plus ca organizatia Edenskill nu te lasa liber cand ai tu chef, dar nu am cum sa fac asta si-mi pare nespus de rau pentru fratele meu mic. Probabil este invidios pe mine, caci tata pentrece ( Corect: petrece. ) o parte a timpului la subsol cu mine. Uneori as vrea sa stie. In plus, eu ar trebui sa fiu invidioasa pe el, nu mi-ar displace sa ma joc cu pistoalele cu apa, in loc de cele cu gloante.
- Nu ti-a spus si el? Ma invata cum sa folosesc arme adevarata ( Corect: adevărate. ) , daca va veni un razboi si el va fi bolnav. Tu nu ai voie sa le folosesti acum, cum nici eu nu am avut voie pana acum o saptamana cand am implinit optsprezece ani. Cand vei avea varsta mea, atunci vei petrece si tu timpul acolo, desi nu cred ca o sa-ti placa.
- De ce nu? Eu vreau sa devin spion si sa ma imbrac in negru. Si am sa merg pe funii cu face spiderman. Ai sa vezi, voi fi mai bun ca tine.
- Pai sper sa fii mai bun, de fapt sunt sigura ca iti vei da mai mult interesul ca mine, dar mai bine renunta la funii. Acum mananca, ti se raceste ( Ce i se răceşte?! Mâncarea, da, dar trebuie să specifici. ) si trebuie sa ne grabim.

***
Cobor din autobuz insotita de fratele meu, apoi ne despartim. Scoala lui este ~~despartita~~ ( "separată" sună mai bine, astfel eviţi şi o repetiţie. ) de liceu, dar se afla in aceeasi curte, in spate. Niciunul dintre noi ~~doi~~ nu vrea sa fie vazut cu celalalt. Bine, mai mult el, caci vrea sa para mai neinfricat.
Oftez, fiind plictisita de moarte si merg cu pasi lenti spre clasa mea, a 12-a RR. In curtea scolii multi elevi isi pierd timpul la ora opt dimineata, contrazicandu-se pe tot felul de lucruri, aratand cine este mai bun ca celalalt, barfind un eveniment pe care l-au vazut la televizor sau plangandu-se ca nu si-au gasit inca partenerul de viata. Tipic. De ce ti-ai irosi viata, plangandu-ti de mila ca acel cineva nu te vrea cand poti lasa destinul sa decida? Dar nu, acum daca esti singur, nu reprezinti nimic in societate. Ce prostie. Cu ce m-ar incalzi pe mine un prieten? Ar fi doar un lucru pentru care sa-mi fac griji si sa-mi dea batai de cap. Majoritatea baietilor din liceul meu sunt fustangii, cu capul in nori, copilarosi si nedrepti. Habar nu au cum sa se comporte, maturitatea lor este plecata cu sorcova, iar eu mai bine stau singura decat sa-mi cresc prietenul. As vrea sa invat eu ceva de la un asa zis prieten, decat sa invete doar el de la mine.
Imi continui drumul pe holurile liceului, ce ( Corect: care, în loc de ce. ) incep sa se aglomereze o data cu sunetul clopotelului ce anunta inceperea primei ore. Un sunet ingrozitor, ce-mi face capul sa-mi plesneasca si mai tare.
Cineva ma loveste puternic peste umar in drumul sau grabit spre clasa, apoi se opreste inaintea mea cu vreo doi metri. Eu imi duc o mana in dreptul loviturii si imi scutur bluza alba din matase, asta doar de fatada, caci sunt sigura ca nu am nimic. Isi intoarce privirea spre mine si se uita incruntat precum un catel furios tinut in lesa.
- Imi stai in drum, ar fi trebuit sa te misti mai repede, doar s-a sunat.
Imi ridic privirea asupra ochilor lui fiorosi, iar incruntatura sa se intensifica o data cu asteptarea unui raspuns din partea mea. Dar ce naiba asteapta? Doar nu crede c-am sa-mi cer scuze cand el este cel care a dat peste mine.
- Nu este vina mea ca te grabesti atat de mult, iar eu sunt mai inceata. Ar trebui sa inveti sa ocolesti persoanele.
- Atunci ar trebui sa maresti pasul daca nu vrei ca cei din liceu sa se ia de tine si sa te omoare pentru ca le stai in drum.
- Crezi ca eu nu ma pot lua de ei? Cand stiu ca am dreptate, nu dau inapoi. Tine minte asta. Acele persoane ar trebui sa...
- ~~Hmm? ma intreaba, ridicand o spranceana.~~
~~- Sa moara.~~( Ultimile două replici sunt seci. )

În primul rând îmi cer scuze că vin cu critica tocmai acum, ieri n-am fost acasă şi când m-am întors era destul de târziu, deci nu am putut să-ţi ofer critica.

Titlu: Este interesant, presupun că o să apară şi legătura dintre el şi fic, dar e prea devreme de la capitolul 1, partea a 3-a, totuşi pe mine nu mă atrage, dar e o alegere bună.
Idee: Mdeh, am întâlnit o sumedenie de astfel de idei, nu sunt tocmai originale, de cele mai multe ori se întâmplă acelaşi lucru, dar am senzaţia că la tine nu o să fie aşa şi sper să nu mă înşel. În mare e o idee uzată, acum depinde de felul în care vrei tu s-o dezvolţi şi unde vrei să ajungi cu acţiunea. Ţin să-ţi spun că-mi place comportamentul tatălui, este aşa cum ar trebui să fie. Mi-a plăcut dialogul dintre ei, cât şi autoritatea cu care se afirmă.
Descriere/Exprimare: Lipseşte descrierea sentimentală, ţi-aş sugera să dezvolţi această parte, în rest e destul de acceptabilă, deşi uneori te repeţi cu o anumită idee şi este enervant pentru cine observă. Mi-ar place să văd iubirea pe care o nutreşte Sakura pentru Garra - apropo, nu trebuia să fie Gaara?! -, să reliefezi sentimentul de furie pe care îl provoacă tatăl ei şi dispreţul pentru toată organizaţia Edenskill. Legat de exprimare, este bună, îmi plac anumite paragrafe foarte mult, dar în altele dai cu băţul în baltă, e păcat. Totuşi cu antrenament vei reuşi să scapi şi de acest minus.
Acţiune: Mi se pare okei, nu e grăbită, mai ales din moment ce te-ai întins cu un singur capitol în 3 părţi destul de lungi; nu m-a deranjat că ai scris mult.
Dialog: Ai avut momente bune şi rele, dar majoritatea sunt bune. Reuşeşti să creezi un dialog interesant, dar nu încerca prea mult, pentru că altfel devine sec. Încearcă să-ţi imaginezi dialogul în realitate, în viaţa ta sau în viaţa personajelor; dacă le considerăm existente, aşa o să reuşeşti să te dezvolţi.
Estetică: Nimic de comentat, îmi place mult, exceptând titlurile care sunt colorate - eu aş opta pentru alb.
Greşeli de ortografie/gramatică: Ai grijă cu virgulele, pentru că le pui când nu e nevoie, iar alte dăţi lipsesc. La fel şi cu punctele de suspensie, redu-le mai mult de jumătate, pentru că nu este aşa mare nevoie de ele. Îţi sugerez să verifici capitolul, citindu-l cu voce tare, înainte să-l postezi, deoarece există şi greşeli de tastare care pot să fie remediate.

Sper că ţi-am fost de ajutor.

Capitolul 2

- Esti o ciudata, imi spune incruntandu-se la mine.
Pufnesc iritata din cauza concluziei la care a ajuns, dar nu ar trebui sa-mi pese de acest lucru nesemnificativ, doar gura este de el. Ma intorc cu spatele si plec in graba spre clasa mea, lasandu-l pe acel mitocan cu ochii in soare.
Nu pot sa cred ca tot eu sunt aia ciudata, cand el este cel care da peste mine! Este nedrept. De fapt, daca stau sa ma gandesc mai bine, toata lumea din jurul meu este nedreapta. Ma gandesc ca ar fi frumos din partea mea sa le iau o carte de bune maniere pe care sa le-o indes direct pe gat.
Ahh, Doamne, uita-te la mine cum ma stresez ca un copil mic, careia tocmai i s-a luat acadeaua. Sunt patetica. Pun la suflet un comentariu stupid din partea unui baiat de clasa a 12-a care nici macar nu a pornit cu capul pe umeri in viata. Ma straduiesc mereu sa trec cu vederea si sa nu-mi pese, dar totusi ma doare cand stiu ca aceste fiinte fara creier au dreptul sa ma judece cand nici macar nu au avut sansa sa ma cunoasca.
Sa-i ia dracu pe toti! imi spun nervoasa, deschizand cu putere usa salii in care trebuia sa ma prezint acum cinci minute.
- Ai intarziata, Sakura, ma intampina profesoara de psihologie. Trebuia sa fii aici cu cel putin zece minute inainte sa inceapa ora. Stii cat de importanta este aceasta activitate, ma mustra ea, asezandu-si mai bine ochelarii la ochi.
- Imi pare rau, rostesc cu o voce cat se poate de calma.
Doamna Temari este o femeie de varsta medie, probabil in jur de treizeci de ani, daca nu ma insel? Mereu este zambareata si comoda, avand impresia ca le stie pe toate si niciodata nu rateaza ocazia de a te atentiona atunci cand gresesti. Este imbracata intr-o fusta mulata, rosie, pana la genunchi, ce-i vine frumos peste camasa sa alba. Eleganta femeie, intr-adevar. Daca eleganta unei persoane ar semana si cu sufletul acesteia, lumea probabil ar fi un loc mai bun in care nu ar mai exista atat de multi criminali si oameni cu nasul pe sus. Dar si eu pot sa-mi dau seama ca eleganta dovedeste acum dorinta persoanei respective de a da bine in public si de a se face remarcata. Nu este asa in cazul tuturor, dar majoritatea tin cont doar de aspect ca sa atraga privirile. Imi dau ochii peste cap la acest gand, desi ar trebui sa ma controlez, caci domna Temari are in continuare privirea acra fixata asupra mea.
Sta rezemata de catedra, batand cu un deget pe suprafata mesei din lemn lacuit. Chiar nu vreau sa-mi sune parintii, ca mai apoi sa suport cateva ore predicile tatei despre buna purtare si despre punctualitatea si perfectiunea de care dispune un membru Edenskill. La dracu cu acel idiot de pe hol, prostia lui m-a retinut pea tare, pe langa faptul ca inca tremur de nervi, iar acum imi dau seama ca ceea ce m-a deranjat cu adevarat a fost si faptul ca intarzii la o ora atat de importanta. Probabil o sa ajung sa-mi pierd mintile din cauza tatei, probabil, imi repet cu amaraciune in suflet.
- Treci la loc, Sakura, imi spune aratand cu degetul spre ultima banca de langa fereastra. Sper sa fie ultima oara, echipa de politie trebuie sa ajunga in orice moment.
Incuviintez si trec la locul meu sub privirile curioase ale ciudateniilor ce ma-ncojoara, colegi nu am cum sa-i numesc.
- Ce naiba, Sakura, stii ca nu trebuia sa intarizi chiar astazi, ma ia in primire colega mea de banca, Ino.
Este o fata buna, desteapta si la locul ei. Are parul blond si lung, ce-i acopera umerii subtiri. Genele lungi accentueaza frumusetea ochilor ei albastrii, senini care te indeamna la visare. Este foarte frumoasa, dar nu profita de pe urma acestui dar, asta-mi place la ea. Isi castiga respectul prin munca si creier, pastrandu-si fitele de pitipoanca adanc in subconstient.
Este, cred ca singura fata care a reusit sa ma cunoasca cat de cat, fiind obligate sa impartim aceeasi banca. Cu timpul am ajuns sa ne cunoastem, iar in patru ani de zile a reusit sa fie demna de admiratia mea.
- Ei bine scuza-ma ca ma confrunt cu probleme vietii, ii raspund usor nervoasa.
Imi scot penarul pe banca si cateva coli, apoi imi las privirea fixata asupra tablei de scris din fundul acestei clase care reuseste mereu sa ma deprime. Decorul este groaznic, de prost gust. Bancile rosii nu se asorteaza deloc cu nuanta piersicie a peretilor, iar catedra galbena ma face sa cred ca am intrat intr-un shake de fructe. Prea multe culori vii pentru mine, desi, recunosc, rosul imi place.
- Ai noroc ca nu au venit inca politistii, altfel chiar ar fi iesit un scandal, susoteste ea fara ca doamna Temari sa o auda.
Ma stramb, urasc sa mi se faca observatii.
- O sa iasa un scandal daca vei continua sa mai vorbesti, i-o trantesc, gandindu-ma la cu totul alte lucruri inafara de proiectul asta stupid. Sunt constienta ca ar trebui sa iau toata treaba asta in serios si mai sunt constienta si de faptul ca o voi incurca cu tatal meu daca-mi bat joc de acest lucru, poate deasta sunt plina de nervi acum. Nu vreau in ruptul capului ca usa aia nenorocita a clasei sa se deschida!
- La dracu, s-a deschis! imi spun fara sa ma auda cineva, cand trei politisti intra in clasa.
Sunt inalti si masivi, foarte muschiulosi si pot spune ca arata destul de bine. Frumusetea pe care o emana unul dintre ei o infioara si pe doamna Temari care deja a inceput sa zambeasca discret, uitandu-se cam mult la aspectul lor fizic. Dumnezeule, nu pot sa cred ca acesti oameni flirteaza chiar si la lucru. Si unii se polang ca nu gasesc modalitati prin care sa cunoasca oameni noi. Sau poate dragostea vine singura la tine cand ti-e destinat acest lucru, iar daca nu vine... atunci nu stiu cine este de vina: destinul sau nepasarea?
Privindu-le apoi fetele incruntate si ochii incruntati celor trei musafiri, imi dau seama ca nu este momentul sa ma gandesc la povesti de dragoste. Imi indrept spatele si devin ceva mai atenta la ce se petrece in clasa.
Unul din politisti bate tare cu pumnul in catedra. Nu prea inteleg de ce, din moment ce elevii acestei clase ii urmaresc cu sufletul la gura intr-o liniste de nedescris de parca ar fi venit sa ne duca la taiere. Dumnezeule, e doar un afurisit de proiect!
- Dupa cum bine stiti, incepe politistul care flirta mai devreme cu doamna Temari, am fost chemati pentru a ne implica intr-un proiect ce va va ajuta pe voi, elevii, sa intelegi legea, lucruri esentiale despre criminali si modul cum sunt pedepsiti.
Un elev ridica mana, iar politistul ii da permisiunea sa vorbeasca.
- Ma scuzati, dar pentru ce s-a facut mai exact acest proiect? Cu ce ne ajuta? Nu am inteles mare lucru din testul pe care l-am primit saptamana trecuta.
- Daca ma lasai sa vorbesc in continuare, intelegeai. Desi, mi se pare clara treaba, avand in vedere incidentul care a avut loc acum o saptamana in aceasta institutie. Scopul nostru este sa va dechidem mintea. Aceste proiecte au ca scop evaluarea mintii voastre si a reactiilor voastre. De fapt, voi veti actiona ca niste politisti, invantand totodata ca violenta nu este buna.
- Prin acest proiect, incercam sa va indreptam impulsurile negativiste si sa va facem sa infruntati pericolul. Fiecare va lucra cu cineva in echipa, cercetand modalitatile de evadare sau de distrugere a unor teme alese de noi. Bineinteles, temele vor fi diferite, dar voi le veti extrage dintr-un cosulet verde, spune alt politis din dreptul celui care a vorbit inainte.
Acesta pare mai calm decat cel care facea schimb de priviri cu profesoara. Are ochii verzi linistitori, pe cand celalalt are ochii alabastrii tulburatori si iritanti si un par lung si blond, aproape de talie. Este persmis ca un politist sa aiba parul atat de lung, ma intreb batand cu degetul pe masa. Cred ca-mi pierd rabdarea.
- Sakura, imi sopteste Ino, ma intreb daca echipele se vor forma pe banci. Imi va fi greu sa fac proiectul cu altcineva inafara de tine. Nu as vrea sa lucrez singura la el.
- Nu stiu, ii raspund agitata de situatie, nici eu nu vreau sa lucrez total singura la un astfel de proiect, Ino.
Habar nu am ce subiect imi va pica, iar pentru tatal meu este foarte important sa iau nota maxima, caci conteaza mult pentru un membru din organizatia lui stupida. Ino este perfecta pentru a-mi fi partenera. Lucram egal si o facem cu cap. Intotdeauna reusim sa facem lucrurile sa mearga, amuzandu-ne in acelasi timp, dar am o presimtire ca nu va fi cum vrem noi, ci cum vor ei.
- Vom echilibra echipele dupa rezultatele de la testele de psihologie pe care vi le-a inmanat domnisoara Temari saptamana trecuta dupa acel incident, ca sa va observe parerile legate de acel lucru, spune politistul blond, privind-o lung pe profa noastra.
- Si, bineinteles am ales echipele in functie de conceptiile fiecaruia, spune politistul numarul trei care nu a vorbit pana acum.
- Adica cum? intreaba Ino ridicand o mana, iar eu o privesc cu ochii mari de uimire.
Ce naiba i-a venit sa intrebe? Nu vreau sa stea cu ochii atintiti asupra bancii noastre, analizandu-ne reactiile. Pot simti cum fata mea ma tradeaza, emanand un aer nervos. Doamne, sunt nevoita sa zambesc fortat, imi spun ciupindu-ma usor de mana.
Politistul ofteaza, si flutura niste foi in mana.
- Ceea ce vreau sa spun este ca am ales partenerii care erau de aceeasi parere cu ceva anume, nu va spun ce. De exeplu tu, domnisoara, opinia pe care ai prezentat-o legata de accident este similara cu opinia altui elev din clasa.
- Deci nu voi fi cu Sakura?! spunea ea, lasandu-si capul jos, total sfasiata de explicatia politistului.
- Ino, ii spun putin deranjata de asta.
Acum toti colegii ne privesc cu ochii mariti si urechile ciulite. Ahh, Doamne, chiar nu au alta treaba? A mai si dezvalui faptul ca noi am impartasit parerile legate de acel test si, bineinteles toti stiu ca sunt diferite.
- Cine este Sakura? intreaba politistul cu par de fata, zau ca e prea lung, ma sacaie!
- Eu! ii spun, incruntandu-ma usor.
Il vad cu scotoceste prin cateva hartii pe care le avea in mana.
- Hmm, sa vedem ce parere ai avut tu legata de bataia dinte acei alevi.
- Poftim?! sar eu ca arsa. Scuzati-ma, dar acele opinii nu erau strict confidentiale? Nu ar trebui sa le stie intreaga clasa. Cum ar fi sa scrieti un eseu despre modul penibil care v-a influentat sa va lasati acel par lung, iar eu sa arat lumii modul prin care ati luat aceasta decizie! imi dau eu drumul la gura fara sa mai gandesc, dupa care imi vine sa-mi trag o palma. Ce m-a apaucat?
Probabil pentru ca nu vreau ca ciudateniile din jurul meu sa stie parerea mea legata de acea crima, desi am mintit in raspuns. Nu aveam cum sa scriu acolo ca eu nu as fi intervenit nicand sa apar viata unui prost si ca " in opinia mea " sunt contra apararii celor care sa baga singuri in probleme si celor care si-o cauta cu lumanarea, in schimb am specificat ca mi-a fost teama sa anunt acel eveniment, la fel ca si restul, prevenind astfel posibilitatea de a fi urmarita si ucisa de catre cei care s-au batut. Apoi, am mai spus ca tot ceea ce-mi doresc de fapt este sa apar persoanele fara aparare, indiferent de costuri. Proasta decizie, dar ma va salva de furia tatalui meu.
Acest barbat vine mai aproape de banca mea, trantind tare o mana pe colile mele albe, de parca ar vrea sa rupa banca in doua. Tresar cand ii intalnesc privirea fioaroasa si ochii care-si schimba nuanta intr-un albastru inchis. Oare l-am infuriat asa tare? Ar trebui sa-mi multumeasca pentru parere, un barbat cu parul cat o prajina nu da bine in public.
- Ai chef de glume, fetito? Parca voiai sa aperi oamenii slabi fara aparare, iar acum te legi de parul meu? Asculta, daca nu-ti place, tine pentru tine. Un bun exercitiu ar fi sa-ti pastrezi gandurile necurate si sa-ti controlezi vorbele.
Deja fac asta, la naiba! Nu am spus nimanui despre egoismul si furia ce-mi traverseaza zilnic intreg corpul si ratiunea ce este pe jumatate distrusa din cauza stresului de acasa.
- Sakura! Taci si asculta, imi spune profesoara.
Un singur gand: de ce eu?
Scotoceste din nou prin hartii, scotand doua la iveala, iar eu imi ridic privirea manioasa asupra lor, intrebandu-ma ce mama naibi are de gand sa faca acest politist.
Zau ca nesimtirea lui ma face sa pocnesc de furie, cum isi permite sa incalce intimitatea cuiva, dezvaluindu-i opiniile care ar trebui sa fie strict confindentiale pentru psiholog. O persoana rea, care nu-i pasa de sentimentele celorlalti, gandindu-se doar la propria satisfactie - o portie de ras. Ma intreb cat timp va mai avea de gand sa se strambe sa se incrunte si sa faca pe grozavul, batandu-si joc de noi. Persoanele ca el...
- Aici era, spune privind fisele. Tu, rozalio, vei face echipa cu Domnul Uchiha, se pare ca amadoi ati avut aceeasi parere. Ati raspuns asemanator la intrebari si ati ocolit intrebare numarul noua " Crezi ca persoanele rele merita sa moara? " Hmm, ciudat, spune el mangaindu-si barba imaginara.
Bineintels ca am ocolit intrebarea. Nu puteam sa raspund cu " nu " pentru ca as inebuni din cauza tatei si a profesorilor ce s-ar mira, dar nici nu am putut sa raspun cu " da " Simteam ca ma tradez prea mult pe mine si urasc sa spun ca as face acest lucru, desi uneori chiar sunt obligata. De exemplu cand a trebuit sa-mi exprim opinia, a trebuit sa infloresc, caci tatal meu va vedea asta, dar nu si intrebarile. Numarul noua venea chiar din cadrul politiei - nu puteam sa raspund cu " da "! Era prea mult. Organizatie stupida si parinti nebuni!
Celalt politist cu ochi verzi vine la banca mea si-mi intinde cosuletul verde din care suntem nevoiti eu si noul meu partener sa extragem un bilet pentru sarcina pe care o vom avea. Ma stramb. Eu nu am vorbit niciodata cu Sasuke Uchiha. Este foarte tacut, ganditor, scrie foarte mult si este foarte calculat si extrem de inteligent. Nu exista un lucru pe care sa nu-l stie si mereu da cele mai inteligente replici cand cineva i se adreseaza.
- Sasuke Uchiha, spune blondul, vino aici la banca domnisoarei cu gura mare.
Sasuke se ridica din banca lui, parasindu-si colegul de banca, Shikamaru si se indreapta gratios spre banca noastra, umindu-ne si acum felul lui perfect de a pasi pe parchet, atat de silentios. O vad pe Ino cum face ochii mari, lasandu-si mainile sa cada pe langa corp si nu invinuiesc, si eu simt un fior pe sira spinarii cand se apropie ne noi. Tipul asta este foarte ciudat, foarte respectabil si extrem de frumos.
Nu neg ca arata extrem de bine si prezenta lui ma intimideaza, iar asta se datoreaza comportamentului extrem de matur, gandirea foarte buna din cate am observat eu la ore si aerul misterios pe care il ofera. Nimeni nu stie multe despre el si de fiecare data omul asta reuseste sa ocoleasca problemele, manipulandu-i pe restul, facandu-i sa-l urmeze.
- Zau, Haruno, nu puteai sa iti retii impulsul de a raspunde intr-un mod atat de nepoliticos? Ai avea nevoie de ceva lectii.
- Ce fel de lectii? il intreb, incruntandu-ma la el, iar printre genele lungi, examinandu-i fata. Este prima oara cand se afla atat de aproape de mine, singura ocazie de a-i analiza chipul.
- De bune maniere, bineinteles.
Ii privesc ochii fixati asupra cosuletului verde, intrebandu-se probabil ce subiect ne va pica. Doamne, nici nu s-a uitat la mine cand a vorbit, cum e posibil? Incep sa cred ca par o ciudata holbandu-ma la parul sau brunet ce i se revarsa usor peste frunte, firele rebele dand impresia unor valuri asezate intr-un mod dezordonat, dar foarte elegant si ademenitor. Buzele carnoase si usor rosiatice, nu exprima nimic, avand forma unei lini drepte. Este intr-adevar frumos, naiba sa-l ia, avand acel corp bine facut, fiind si foarte inalt. Desi sunt mai scunda decat Ino, tind spre persoanele inalte.
Hmm, ce-i asta Sakura? Il urmaresti ca o idioata, imi spun oftand in sinea mea. Probabil ma atrage faptul ca nu a dat inca dovada de prostie. Recunosc, il admir pentru asta.
- Trage un bilet, spune blondul.
- Mai intai, care este numele dumneavoastra? intreaba Sasuke, privindu-l atent.
- Conteaza atat de mult?
- Bineinteles. Cum as putea avea incredere intr-un politist care a venit aici in clasa cu aceste subiecte, luandu-se chiar de intimitatea unui elev?
Mi-a luat cumva apararea sau doar il enerveaza siguranta blondului si aroganta stupida cu care se poarta?
- Deidara, acum alege un bilet, nu am timp de prostii.
Il vad pe Sasuke cum zambeste satisfacut, apoi intinde mana sa traga un bilet, dar se opreste automat cand eu incep sa bat cu unchiile de masa, plictisindu-ma.
Isi intoarce repede privirea asupra mea, iar ochii mei ii intalnesc pe-ai lui. Doamne, am incremenit! Capul meu sta pe loc, nu-l pot misca!
Il privesc si parca ma pierd in ochii lui negri, parca ar fi un abis, doua gauri negre ce sunt pe punctul de a ma inghiti. Aerul sumbru si privirea lui incruntata ma fac sa tresar si-mi simt inima batand cu putere. Mi-e cumva frica de el, de acea privire?
Cand se incrunta, sprincenele lui arcuindu-se la maxim, imi simt din nou gatul cuprins de acele radacini spinoase. Cineva ma strange de gat la propriu. Simt asta si aproape ca nu mai pot respira. Incep sa tusesc cu putere, atingandu-ma cu palmele in zona gatului, pipaindu-ma ca sa fiu sigura ca nu am nimic. Cand isi muta privirea de la mine, pot respira normal, dar durerea inca persista.
Ce naiba a fost asta?
Ma incrunt puternic, privindu-l cu o ura de nedescris. Oare el a facut asta? Ma priveste din nou in ochi, dar acum nu se intampla nimic, nu simt nimic si ma intreb daca nu cumva sunt nebuna. Poate ca visul de aseara m-a afectat si inca am impresia ca am o funie pregatita sa ma omoare.
- Ce s-a intamplat, Sakura? ma intreaba el, zambind usor. Isi bate cumva joc de mine? Ce ar fi sa extragi tu biletul pentru proiectul nostru, fetele ar trebui sa aiba onoarea mai intai, imi spune facandu-mi semn cu mana catre cosulet.
- Fie, voi alege eu, spun cu o voce decisiva.
Ma holbez la biletele din cos, si intind o mana ca sa extrag nenorocirea care ma va tine aproape de acest ciudat atragator, si in acelasi timp ma rog pentru viata mea, care deja este distrusa.
Extrag biletul, iar dupa ce-l desfac, eu si Sasuke privim atent la cerinta.
" Prin ce moduri opresti un adevarat criminal in serie? Cum ati putea sa-l prindeti si sa-l ucidezi pe Lordul Negru? "
Dar asta este cel mai mare criminal din lume...

Hei ya!

Am ajuns si eu pe aici...si in sfasrit apara Sasuke!

Ma intreb ce a fost cu faza aia in care Sakura se sufoca...

Ce e Sasuke? Caine?! Vampir?! Extraterestru?! Neah...sigur ai tu ceva mai bun...

Vreau next-ul! Nu m-ai anuntat...am noroc ca am trecut eu pe aici...

Anunta-ma la next te rog! puppy eyes

Te pwp dulce si spor la scris in continuare!!! kiss

Hei

Mersi ca mai anuntat de next thank you

Uuu ce coleg de echipa are Sakura lough

si ce mai proiect...naspa de ei rolling on the floor

Pana data viitoare spor la scris in continuare...
~Sayonara~ a hug

✿▫✿▫✿▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫▫
“Growing up is losing some illusions, in order to acquire others.”

Si un nou next, parca mai interesant decat precedentul.
Sasuke pare atat de misterios si dupa intamplarea aceea cred ca are o mare legatura cu visul Sakurei. Deja totul incepe sa devina din ce in ce mai complicat si in acelasi timp interesant.
Ma intreb totusi daca vor reusi sa termine acel proiect.