Holy Water

Subiect: Holy Water Joi 01 Aug 2013, 03:34

Holy Water

       Cetăţeanul şi-a ridicat ochii obosiţi şi a privit plin de speranţă cerul senin de vară, după care şi-a rotit ochii împrejurul său şi a scos un oftat greu. Urechile îi rămăseseră surde la zumzetul deranjant de nerăbdare al consătenilor săi, iar gândurile îi zburară rapid la problemele sale de toate zilele. Datoria sa de bărbat şi de tată a şapte copii îi apăsase umerii atât de tare încât îi încovoiase spatele şi îi înăsprise mâinile mari şi puternice şi le umpluse de bătături, deoarece munca câmpului, contrar credinţei unor nobili, era una incredibil de grea şi istovitoare. Din nou, acesta îşi întoarse privirea către casa rustică din lemn şi fixă nerăbdrător uşile masive din stejar din spatele cărora nu se auzea niciun sunet, şoptind în barbă o rugăciune scurtă şi împreunându-şi palmele cu umilinţă. Ţinea strâns în mâini o statuetă prost făcută din lemn ce o înfăţişa pe Kohana cu braţele ridicate graţios către cer, dăruind sfânta apă muritorilor de rând ca şi el.
       Interiorul casei însă, pe cât de vie era grădina, era cufundat într-o linişte profundă deranjată din când în când de câte un suspin melancolic şi dureros. Intrând acolo, o amosferă sumbră şi trisă te învăluia şi îţi dădea fiori pe şirea spinării paralizându-te pe loc. Camera era goală şi curată, iar uşa ce dădea spre grădina din spate era larg deschisă în încercarea de a lăsa aerul cald şi proaspăt de vară să pătrundă în casă şi să cureţe mirosul puternic de mir şi apă sfântă ce umpluse încăperea. În inteior, femeile în vârstă îmbrăcate cu toate în yukata şterse şi învechite de vreme se mişcau în jurul unei siluete înteţind aceea senzaţie copleşitoare de tragedie cu nişte chipuri îmbătrânite de ani şi de grijile pe care aceste femei de familie erau nevoite să le poarte încă de când s-au născut. Ce dădea oare această senzaţie de neputinţă? Oare privirile grave şi reci din ochii mici şi încreţiţi de riduri ai acestor femei sau doar felul în care o priveau pe furiş, oftau şi continuau să se roage la zeitatea lor? Ori suferinţa tăcută a unei mame ce ştia că avea să îşi piardă unicul copil?
            Fata rămăsese îngenuncheată în mijlocul camerei ei şi, stând acolo în timp ce bătrânele satului îi strângeau kimono-ul alb ca spuma în jurul taliei subţiri şi îi pieptănau părul brun şi mătăsos ce curgea în valuri până la şolduri, părea cel mai firesc şi mai liniştit lucru. Expresia obosită de pe chipul ei rece, ca de marmură, şi calmul incredibil ce se putea citi în acei ochii albaştiri dădea impresia că o desprinde de tot ce e cald şi uman, însă mâinile albe şi mici ce îi tremurau în poală dovedeau contrariul. Nu plângea, dar culoarea i se scursese din obraji şi urmele de lacrimi ce i se uscaseră sub gene erau evidente. Statura ei fragilă şi pieptul pe care aceasta încerca să îl înalţe în faţă nu făceau decât să îi accentueze umilinţa şi suferinţa, pe care însă ar fi preferat să moară decât să le trădeze în faţa oamenilor care aveau aşteptări atât de mari de la ea.
   Dacă ar fi mărturisit că nu îşi dorea să moară, ci dimptrivă, îşi dorea cu ardoare să triască şi se agăţa în agonie de ultima fărâmă de viaţă ce îi rămăsese, ar fi fost numită egoistă şi ucisă cu pietre în piaţa oraşului. Aşa însă era ofrandă adusă Sfintelor Ape şi era sacrificată pentru ca ploaia mult-dorită să cadă din ceruri şi să inunde câmpurile de orez ca oamenii din acele ţinuturi să aibă ce mânca şi în acel an. An de an şi vară de vară, iar faptul că până în prezent asistase şi se bucurase cu cinism de sacrificiile umane îi dădea un sentiment apăsător de gol, de neputinţă; deşi ar fi trebuit să creadă cu tărie că face un lucru bun nu putea decât să se teamă, să spere şi să se roage pentru viaţa ei tânără. Îşi dorea să mai strângă odată mâna celui care îi fusese promis de la naştere şi să simtă căldura cum îi coboară din piept în tot corpul şi îi colorează obrajii palizi, tânjea după braţele protectoare ale mamei şi după cuvintele dure ale tatălui ei şi spera să mai poată zâmbi cu adevărat măcar odată înainte de moarte. Toate speranţele şi visele ei se pierdeau într-un negru adânc, înghiţite de ape. Sentimentele atât de intense şi opuse îi buimăciseră simţurile şi se estompaseră într-o singură senzaţie: o amorţeală binecuvântată care o ferea de chinurile agoniei.
            - Hana, e timpul să plecăm. îi şopti una din femei punându-i afectuos mâna pe umeri.
           Fără să scoată un cuvânt, fata se ridică şi o urmă umilă pe femeie afară din încăpere cu un calm nefiresc şi cu senzaţia de paralizie ce îi învăluia membrele atât de tare încât era surprinsă că se mai putea mişca. După ce uşile se închiseseră, tot ce mai putu auzi fu strigătul jalnic de durere al mamei ei şi gamătul înfundat al tatălui său, apoi nimic. Un zumzet de bucurie se distingea din grădină şi ea putea ghici că toţi cei care se adunaseră acolo îşi doreau în momentul acela moartea ei mai mult decât orice altceva. Deschise uşile grele şi coborî încet treptele, mutându-şi ochii albaştii în pământ şi străduindu-se să nu se lase doborâtă de oamenii egoişti ce o ucideau din priviri în timp ce căpetenia satului o urma îndeaproape ţinând-o strâns de încheietură; renunţase să mai tânjească compătimire şi încurajare de la oamenii cu care crescuse şi pe care îi văzuse crescând şi îmbătrânind. Renunţase să mai ceară ajutor, devenea prea dureros gândul că acesta nu va apărea de nicăieri.

***

             El îşi ridică ochii de culoarea vinului şi o căută disperat cu privirea, până ce silueta ei subţire şi albă îi apăru în faţa ochilor în toată splendoarea ei. Înaintă impacientat prin mulţime încercând să o ajungă, dar luciul morbid al lamei ce strălucea în lumină îl făcu să împietrească, răvăşit. Mâinile îi atârnau inerte pe lângă corp şi panica, asemenea situaţie de stres în care nu mai fusese pus niciodată, îi înceţoşa privirea şi îi întuneca judecata făcându-l să zacă fără vlagă. Culoarea vie a chipului său dispăruse aproape în întregime şi pielea devenise cadaverică, iar inima îi pulsa atât de tare încât începuse să îl doară. Când preotul îşi spuse binecuvântarea, acesta dădu să înainteze şi să spună ceva, însă deschizând gura tot ce îi părăsi buzele vineţii fu decât un geamăt jalnic, înfundat, nedemn de un adevărat domn al vremurilor acelea.
   Simţea că se sufocă. Inspira şi aerul i se oprea în piept, făcând imposibilă expirarea sa şi creându-i o durere acută ce persista şi se înteţea. Putea vedea cum ea îşi îndreptase acei ochii hipnotizanţi către pământul uscat şi căuta cu o privire agonizantă o persoană în care să îşi pună încrederea; putea simţi senzaţia ei de neputinţă, de disperare şi, într-un final, de resemnare. Era o privelişte morbidă, dezarmantă, ce îi făcea inima să se oprească: Hana stătea în picioare, cu un calm aparent întipărit pe faţă şi dreaptă ca un brad, aşteptând căpetenia satului să se apropie cu lama de inima ei ce bătea puternic în piept, gata să iasă .Ea mai căută din nou cu privirea în mulţime şi, întâlnindu-l pe el, îl înecă câteva momente în ochii ei azurii şi zâmbi, dezvăluindu-şi dinţii de un alb strălucitor într-un zâmbet iertător şi blând, după care lama tăioasă îi străpunse pieptul şi o făcu să scoată câteva gemete slabe.
   Hana simţi o durere puternică cum îi străfulgerează pieptul şi îi opreşte respiraţia în gât, sufocând-o. O senzaţie acută de suferinţă îi învălui trupul şi îi amorţea simţurile, însă văzând silueta lui deznădăjduită zăcând în bătaia soarelui arzător, găsi puterea şi îi oferi un zâmbet cald înainte ca privirea să i se înceţoşeze şi să se prăbuşească în apele adânci ale mării ce îi pătrundeau pe trahee şi îi inundau plămânii, sugrumând-o. Încercă să se zbată, lovind cu mâinile apa, însă părea că nişte braţe nevăzute îi străpung pielea şi o trag într-un loc întunecat, unde singura lumină e raza de soare ce nici măcar nu are destulă putere pentru a-i lumina chipul vineţiu.
Era obosită. Obosise să lupte împotriva morţii şi simţea că nu mai are destulă putere pentru a continua să se agaţe de viaţă. Încet, o amorţeală puternică îi cuprinse corpul şi începu să simtă viaţa cum i se scurge afară din corp, iar întunericul acela abisal înlocui curând orice lumină, făcând-o să clipească des. Încercă să privească, însă era înconjurată de negru, iar răcoarea aceea ce o învăluia nu putea fi altceva decât moartea. Pleoapele îi căzură şi, înainte de a se prăuşi moartă, murmură numele omului ce în momentul acela era atât de cald şi viu. Ea, pe de altă parte, era rece. Rece şi moartă.

Ploaia începu să cadă peste sat, spălând petele de sânge ce rămăseseră în urmă. Copii, aduşi de părinţi pentru a vedea un astfel de spectacol macabru, acum râdeau şi se învârteau fericiţi prin ploaie, trăgându-şi de mână mamele ce zâmbeau mulţumite privind câmpurile de orez ce se întindeau până în zare, gândindu-se cu bucurie la mâncarea pe care o vor putea pune pe masă.
Însă undeva, în mulţime, un bărbat strânse din pumni şi îşi ridică privirea duşmănoasă către stropii de ploaie ce îi loveau obrazul ars de soare şi maxiliarul încleştat, blestemând zeiţa şi smulgându-şi colierul Kohanei de la gât se îndepărtă, dispersându-se în acea mare de suflete. Lacrimi amare i se rostogoleau pe obraji, fiecare purtând numele ei, şi cădeau zdrobindu-se de pământul acum fertil.
Renunţase la ei. În drumul său, nu mai putu nici măcar să întoarcă capul spre Apele lor Sfinte pentru că ar fi văzut, cu siguranţă, sângele roşiatic cum se ridică la suprafaţă şi este adus la mal de către valuri.
Acesta e preţul? Sângele şi lacrimile unor persoane nevinovate?
El refuză să creadă că da. Se întoarse cu spatele şi plecă, cât mai departe de acel sat şi de toate amintirile ce zăceau în el, însă purtând-o pe Hana în sufletul său mai vie ca oricând.

Subiect: Re: Holy Water Vin 02 Aug 2013, 09:13

In primul rand, multumesc pentru invitatia la lectura.
A fost foarte interesant. Mi-a placut ideea. Ai descris totul foarte bine,
actiunea nu mi s-a parut grabita, iar greselile de tastare/ortografie sunt
putine. Pertotal, ma bucur ca am citit acest one shot, pentru ca
ai facut o treba buna.
In cazul in care, postezi un fic sau un alt one shot, nu uita, ca poti
sa ma anunti si pe mine.

Subiect: Re: Holy Water Lun 05 Aug 2013, 17:56

Poftim critica cerută:

Titlu
Deşi nu sunt adepta titlurilor în engleză, al tău mi se pare foarte bine ales. L-ai făcut să fie în perfectă concordanţă cu conţinutul epic, iar asta-i foarte bine.

Idee
Ideea este şi ea surprinzătoare, chiar inedită. Ai plecat dintr-un punct comun, dar modul în care ai dezvoltat tema mi se pare foarte interesant. Ai un mod aparte de aţi scrie ideile.

Descriere
N-am nimic rău de spus. Foarte fine structurată, cu figuri de stil şi imagini artistice realizate cu mare forţă plastică. Aş zice că ai pus suflet în creaţia asta.

Dialog
Acea linie de dialog este bine plasată. Mă bucur că ai acest simţ al măsurii vizavi de 'cantitatea' unui dialog.

Exprimare
Per total, exprimarea e tare îngrijită, cu cuvinte şi sintagme bine alese. Singura observaţie ar fi că ai avut unele fraze interminabile unde ai omis virgula, şi aveau şi multe predicate. Devine obositor să citeşti cursiv, fără pauză unde ar trebui. (ex: Fără să scoată un cuvânt, fata se ridică şi o urmă umilă pe femeie afară din încăpere cu un calm nefiresc şi cu senzaţia de paralizie ce îi învăluia membrele atât de tare -virgulă- încât era surprinsă că se mai putea mişca.) Ai avut însă câteva greşeli:
gamătul - geamătul
ochii albaştii - ochi albaştri
mai vie ca oricând - mai vie decât oricând (atunci când compari ceva, dar nu la modul de egalitate, nu poţi folosi 'ca')

Estetică
Îmi place totul la capitolul ăsta.

Punctuaţie
Şi în privinţa asta te descurci bine.
'- Hana, e timpul să plecăm. îi şopti una din femei punându-i afectuos mâna pe umeri.' - nu se punea punct după 'plecăm', ci virgulă, pentru că urmează o apoziţie

Subiect: Re: Holy Water Mier 11 Sept 2013, 09:49

One shot finalizat.