Arhanghelul negru.

Subiect: Re: Arhanghelul negru. Lun 14 Oct 2013, 20:24

Imi place,foarte mult sper sa il continui si sa ma anunti :)
Sper sa il continui si cu ideii tot mai faine.:*
Spor la scris:*:* happy2

$rainbow :\$

Subiect: Re: Arhanghelul negru. Lun 14 Oct 2013, 21:05

~~Dau edit.~~

Ei bine, am reuşit să citesc doar o mică parte din ceea ce ai scris, dar mi-am dat oarecum seama de ideea centrală, aşa că am să îţi spun. E unul dintre puţinele ficuri cu o idee bună, dar, nu ştiu dacă sunt aşa de mulţumit pe cum o dezvolţi. Mă bucur că, dacă la început ai început cu anumite greşeli, le-ai estompat pe parcurs, iar nu ca la primele capitole, când nu aveai un font, ai reuşit să îl dai. Păi, ce să zic... sper să termin tot de citit şi să îţi citesc şi next ul. O zi bună!

P.S. Nu ştiu dacă am zis bine, dar cred că este în colaborare, ori eu abia acum mi-am dat seama. Scuze. :))

Subiect: Re: Arhanghelul negru. Mier 16 Oct 2013, 22:15

Capitolul 8

Din perspectiva Sakurei:

Privesc cu o plăcere nebunească sângele ce curge fără încetare din rana provocată de tăişul ascuţit al unei săbii. Leg în jurul acesteia un material pe care l-am găsit în timp ce scotoceam după un pansament, sperând ca acesta să ajute cât-de-cât la oprirea sângerării. Pe lângă faptul că această rană este destul de adâncă, mai sunt şi altele care cu toate că nu arată provoacă destul de multă durere. Mereu am ştiu că Lucifer este impulsiv şi mult prea încrezător în forţele sale, dar nici chiar în aşa fel încât să vină mai găurit decât o strecurătoare din aceea misiune care am impresia că e ceva mult mai mult decât atât. Încep să mă îndoiesc serios de nivelul de inteligenţă de care dă dovadă îngerul decăzut din patul meu. Şi eu care credeam că este cel mai inteligent din gloata asta de idio*i.
-Tu ce cauţi aici vierme? se auzi vocea sadică şi plină de ură a demonului.
Mi-am întors privirea curioasă spre uşa acum deschisă şi descopăr că în pragul acesteia, asemeni unui zeu se arăta Shin ce părea dubios de sigur pe el. Se desprinde de tocul uşii pe care a stat până acum spijinit şi face câţiva paşi pe podeaua ce scârţâie la aproape fiecare mişcare.
-Am venit să văd cum se mai simte Întunecimea Voastră. Ştiu că vreţi să vă arătaţi puterea şi măreţia, dar cred că ar trebui să aveţi mai mare grijă data viitoare pentru că nu este un lucru tocmai demn să ajungi acasă plin de răni şi culmea cu mult înainte ca lupta să se fi terminat cu adevărat.
Ochii mi s-au mărit de uimire şi m-am întors imediat cu faţa spre pat aşteptând ca un răspuns acid să tâşnească din gura frumos conturată a demonului cu chip de înger. Secundele s-au scurs cu rapiditate şi nici un răspuns nu fu dat, iar din pură plictiseală poate am început să analizez chipul din faţa ochilor mei. Am fost foarte aproape în diferite ocazii de acest demon viclean, dar niciodată nu am putut observa cât de perfecte sunt trăsăturile feţei sale. Oricât aş încerca nu îi pot găsi măcar un micuţ defect, iar asta mă înfurie peste măsură. Nu ar trebui totuşi să mă mire pentru că noi arhanghelii suntem vestiţi pentru frumuseţea rar întâlnită, dar nu pot nega că din cauza acestei calităţi mă simt mult prea atrasă de el, poate chiar mult mai mult decât ar trebui.
-Cred că uiţi cine este cu adevărat la conducere aici vierme in***t ce eşti. Eu spre deosebire de tine m-am dus cu măreţie şi curaj într-o luptă din care puteam să nu mai scap cu viaţă. În timpul ăsta tu ce făceai? Stăteai aici şi îi făceai orice moft Sakurei pe când eu alături cu oştenii mei ne luptam pe viaţă şi moarte. Cine dintre noi doi mai este acum bărbatul adevărat?
Îmi dau plictisită ochii peste cap şi înainte ca un adevărat scandal să izbucnească termin de bandajat rana sângerândă a lui Lucifer şi apucându-l pe Shin de braţ ies odată cu el din cameră. De când cu acel sărut nu am mai petrecut mai deloc timp cu castaniul şi asta nu pentru că aş fi fost stânjenită de acel moment sau ceva asemănător. Nici pe departe aşa ceva! Sinceră să fiu chiar mi-a plăcut, dar mi-a adus atât de tare aminte de acel vis neno*ocit încât am făcut tot posibilul să îl uit. Problemele multiple pe care a trebuit să le rezolv m-au ajutat să îmi mai i-au gândul de la cele două, dar doar pentru câteva minute, poate ore urmând ca seara să revină în forţă în mintea şi gândurile mele. Visele răzleţe pe care le mai am cu Edenul nu fac decât să mă tulbure mai tare şi să mă facă să mă gândesc din ce în ce mai mult la planul acela al lui Lucifer. Probabil nu este cea mai bună idee să accept să îl ajut, dar dacă prin asta reuşesc să îmi alung din minte visele mult prea stranii atunci o să accept.
Îmi întorc capul spre Shin şi observ că acesta stătea deja rezemat de peretele dur privind impasibil zidul din faţa sa. Îmi trec o mână prin părul ciufulit încercând să îl aranjez cât de cât şi mă apropii vertiginos de acesta.
-Înţeleg că nu îl suporţi pe Lucifer şi viceversa, dar ar trebui să nu mai arăţi asta în faţa lui. Şti bine cât de impulsiv este şi nu aş vrea să am în grijă doi răniţi sau să se agraveze starea lui, aproape că ţip eu din cauza nervozităţii ce a pus stăpânire rapid pe corpul meu.
-Mi se pare mie sau îi ţineţi partea chiar şi în această situaţie domnului Lucifer? După cum bine s-a văzut nu eu am fost cel care a început cu jignirile şi nu de acum, îmi răspunde acesta cu o calmitate anormală.
-Nu ţin partea nimănui în această situaţie absurdă ci doar nu vreau ca un conflict să ia amploare din asta. Îmi este de ajuns că trebuie să am grijă de un rănit şi în acelaşi timp de un regat întreg, nu îmi mai trebuie încă o grijă pe cap. Acum dacă mă scuzi am un pacient de care să mă ocup.
Mă întorc pe călcâie şi înainte ca Shin să mai zică ceva pornesc cu paşi mari şi hotărâţi spre camera mea. Toată situaţia şi tensiunea asta existentă în palat începe să îmi dea dureri serioase de cap. După doar câţiva paşi spre marea mea uimire încep să dau de o mulţime de demoni ce parcă aşteptau ceva, iar cel mai ciudat e că sunt destul de aproape de camera mea. Încerc să îmi fac cu greu loc prin mulţimea de dobitoci ce clar nu ştiu ce e ăla respect şi mă abţin cu greu să nu scot o înjurătură pe gură.
-Mă scuzi, spun pe un ton mieros apucând cu brutalitate un demon de gât şi lovindu-l cu putere de zidul tare din piatră.
Privesc pentru câteva secunde sângele ce se scurge lin pe bucăţile dure de piatră, dar îmi continui drumul încercând să ignor exclamaţiile pline de uimire venite din partea spectatorilor din jur. Continui să îmi fac loc prin mulţimea aceasta şi în momentul în care ajung în dreptul uşii larg deschise încep să îi dau afară cu o proastă dispoziţie pe fiecare demon în partea. Închid cu nervozitate uşa şi sprijinindu-mă cu spatele de acesta oftez zgomotos.
-Argh! De ce trebuie să îmi pese mie atât de tare de doi idio*i care nu ştiu să facă altceva decât să se certe? întreb ca şi pentru mine.
-Ţi-aş putea arăta oricând doreşti că sunt bun şi alte lucruri în afară de a mă certa, se auzi imediat o voce senzuală mult prea cunoscută mine.
Aproape că am uitat că acest parazit încă mai stă în camera mea, iar asta îmi aminteşte că voi fi nevoită să îmi caut o cameră în care să dorm. Dormitul în acelaşi pat cu Lucifer chiar dacă este rănit destul de grav nu este o opţiune şi fiind conştientă de atracţia sa faţă se mine voi evita orice apropiere mult prea mare de acesta, mai ales în toiul nopţii. Îmi dau ochii peste cap şi evit să îi dau un răspuns pentru a nu începe un adevărat conflict cu el. Îmi este deja de ajuns faptul că în lipsa mea începe să cotrobăie prin lucruri şi mai ales prin haine auzind după tot felul de remarci şi glume perverse. Deja m-am săturat ca de fiecare dată când plec de aici din diferite motive să găsesc camera cu susul în jos, iar în fiecare colţişor să fie câte un articol vestimentar aruncat. Nu ştiu dacă Lucifer face asta intenţionat ştiind că urăsc ca cineva, oricine ar fi să îmi cotrobăie prin lucru sau pura curiozitate este responsabilă pentru toate astea, dar oricare ar fi răspunsul mie tot îmi vine să îl omor.

Bat hotărâtă în uşa din lemn privind plictisită tavanul ce acum este un mare punct de interes din cauza acestei mari cantităţi de plictiseală prezentă în jurul meu, sperând ca aceste minute ce parcă se transformă în ore să nu se mai prelungească cu prea mult. Sunetul unei uşi care tocmai s-a deschis mi-a ajuns rapid la urechi şi întorcând curioasă privirea am dat de chipul lui Shin pe care licărea o mică urmă de uimire.
-Ştiu că pare ciudat că mă vezi aici şi la această oră, dar aş cam acea nevoie de ajutorul tău.
Acesta fără a-mi adresa un cuvânt îmi făcu semn să intru şi se dădu din pragul uşii având grijă să o deschidă mai larg. Intru privind curioasă în jur camera necunoscută de mine până acum şi respirând adânc mă întorc cu faţa spre protejatul meu. Îmi îndepărtez cu grijă o şuviţă rebelă ce aproape îmi intră în ochii şi privesc cum uşa fu închisă cu o mare precizie.
-Aşa cum spuneam am o mare problemă, ceva mai ciudată.
-Şi care este aceasta? întrebă Shin cu o curiozitate nemascată.
-Se pare că din cauza tărăboiului făcut de venire în glorie a lui Lucifer am cam ajuns să nu am unde să dorm în seara asta. Cum camera mea este ocupată nici nu mă gândesc să continui să dorm acolo pentru că sincer nu aş vrea să mă trezesc cu acel demon pervers peste mine la miezul nopţii, iar toate celelalte camere din palat sunt ocupate de nobili veniţi pentru a-i arăta consolidarea lor şi slujitori meniţi să îi îndeplinească toate poftele lui Lucifer.
-Dar în camera domnului Lucifer? întrebă dubios de calm tânărul.
-Să nu crezi că nu m-am gândit deja la toate soluţiile posibile. Se pare că regele acestui ţinut a ordonat chiar înainte de a pleca în vestita misiune ca preţioasa sa cameră să fie sigilată, iar în acest moment nu poate intra nimeni acolo. Aş fi putut să mă duc la Cynthia în cameră, dar este prea departe de a mea şi în cazul în care acel parazit ar avea nevoie de mine, lucru de care nu mă îndoiesc, nu voi putea ajunge prea repede. Ceea ce cam înseamnă că te-ai procopsit cu mine pentru seara asta, asta dacă eşti de accord să mă laşi să dorm aici.
Zâmbesc degajat desfăcându-mi cu grijă părul negru ca tăciunele ce până acum fuse prins într-un coc lejer. Trec rapid cu mâinile prin păr cu scopul de a-l ciufuli puţin şi îmi întorc privirea curioasă spre cel ce urmează să îmi dea un răspuns. M-am gândit deja la ceea ce aş putea face dacă acesta nu ar accepta, iar situaţia este convenabilă pentru mine indiferent de răspunsul primit.
-V-aş putea oare refuza? răspunse cu o altă întrebare Shin începând să zâmbească complice.
-Probabil că nu. Apropo, aş vrea ca de acum încolo să mă tutuieşti. Când te aud că îmi vorbeşti cu dumneavoastră mă face să mă simt ca o babă, spun zâmbind şi apropiindu-mă de uşă.
-Mă duc să mă schimb de acest haine, răspund la întrebarea încă nepusă de acesta.

Intru vijelios în camera în care voi dormi în această noapte şi cum nimeni nu se vedea prin preajmă m-am trântit obosită şi plictisită pe suprafaţa moale şi catifelată a patului. Nu se vede nici urmă de Shin şi pentru prima dată după câteva zile destul de pline încep să mă gândesc iar la acel sărut şi mai ales la Itachi. Acum mai mult ca oricând simt un dor neobişnuit de sfâşietor care mă arde pe interior. El era singura persoană care mai conta pentru mine din acel loc şi probabil singura pentru care mă voi simţi toată viaţa vinovată că l-am dezamăgit în acest mod.
Sunetul unei uşi ce tocmai a fost deschisă, iar la un interval foarte scurt de timp închisă, îmi ajunse rapid la urechi şi din instinct am ridicat capul privind curioasă. Observând că este doar Shin îmi las relaxată capul înapoi pe lenjeria fină de pe pat privind plictisită tavanul.
-Dar ştiu că te schimbi destul de repede, spuse cu amuzament castaniul.
-Nu am vrut ca Lucifer să vadă mai mult decât probabil a văzut deja, răspund încă privind tavanul şi trăgând cu grijă de maieul roşu în jos făcând micul decolteu să pară ceva mai mare.
Un râs cristalin străbătu camera şi pentru a doua oară patul se zgâlţâi uşor la contactul cu un corp ceva mai greu decât celălalt. Îmi ridic picioarele acoperite doar de o pereche de pantaloni scurţi şi atingând cu tălpile materialul ce acoperă patul am întors privirea curioasă spre Shin.
-Ce e atât de amuzant în toată situaţia asta? întreb foarte serioasă.
Shin nu răspunse ci doar continuă să râdă cu poftă, parcă nereuşind să îşi stăpânească râsul molipsitor. L-am privit preţ de câteva secunde perplexă şi fără am da seama prea bine de ce am început şi eu să râd zgomotos. Pur şi simplu felul în care se amuza de această situaţie mă făcu să râd incontrolabil.
-Nu mă mai face să râd că te bat şi ştii că vorbesc serios, spun încercând să mă abţin din râs şi dându-i un pumn uşor în braţ lui Shin.
-Dar eu nu fac nimic, îşi luă acesta apărarea.
Am reuşit pentru câteva minute să îmi păstrez seriozitatea de care trebuie să dau dovadă în fiecare zi în faţa demonilor, dar după încă doar zece am început să râd fără nici un motiv. Doar amintindu-mi de râsul colorat al castaniului nu am mai putut să îmi păstrez seriozitatea în continuare şi am izbucnit în râs. Inevitabil Shin începu şi el să râdă, iar în cameră se auzeau numai râsetele noastre.
-Acum nu mă mai face tu să râd, îmi spune acesta în glumă ciupindu-mă de braţul stâng.
-Asta înseamnă război, răspuns eu ameninţător, năpustindu-mă asupra sa şi începând să îl ciupesc.
În curând începu între noi un adevărat război al ciupiturilor, iar fiecare dintre noi profita de fiecare centimetru în plus de piele descoperită pentru a obţine mai multe puncte, în cazul nostru ciupiturile aplicate adversarului. Râdeam zgomotos în timp ce îl ciupeam pe unde apucam şi încercam în acelaşi timp să mă feresc de mâinile sale.
Am continuat cu micul nostru joc până ce fără măcar să intenţionăm asta am ajuns inexplicabil mult prea aproape unul de altul. Pentru a doua oară buzele noastre erau la doar câţiva centimetri distanţă, dar spre deosebire de data precedentă am reuşit să mă dezmeticesc la timp şi să mă îndepărtez încet, dar sigur de ispită.
-Cred că ar trebui să ne culcăm. Bănuiesc că este destul de târziu, încerc eu să scap de stânjeneala ce m-a cuprins şi să schimb subiectul în aşa fel încât să nu am parte de nici o discuţie mult mai stânjenitoare decât acest moment.
Shin aprobă depărtându-se la rândul său de mine. Mă proptesc în mâini şi ridicându-mă mai sus în pat îmi las capul să cadă greu pe suprafaţa mult prea moale a pernei albe. Am oftat silenţios şi închizând ochii am simţit cum sunt învelită cu delicateţe cu o pătură. Nici nu trebuie să deschid ochii pentru a ştii cine este cel ce cu o prea mare grijă mă înveleşte ca şi cum aş fi un simplu copil mic şi neajutorat. M-am aşezat mai bine încercând să adorm ştiind totuşi că îmi va lua ceva după toate cele întâmplate.
Am simţit cum şi castaniul se aruncă obosit asupra patului chiar lângă mine şi chiar dacă gândurile nu îmi dau pace am preferat să mă prefac într-un mod foarte ingenios că somnul a început să mă prindă în mrejele sale. Oboseala este prezentă în corpul meu, dar pur şi simplu aceste gânduri şi mai ales visul acela care mi se tot derulează în faţa ochilor neîncetat nu mă lasă în pace. Oare când îmi vor oferi un mic răgaz de pace?
După alte câteva minute în care nu am făcut altceva decât să mă gândesc intens la tot ceea ce s-a întâmplat în ultimul timp în viaţa asta a mea, am simţit cum Shin şi-a dus o mână peste talia trăgându-mă periculos de aproape de acesta. Am deschis imediat ochii şi întorcându-mă uşor cu faţa spre acesta mi-am dat seama că doarme fără nici o îndoială şi probabil m-a luat în braţe în mod inconştient. Dintr-un impuls necunoscut mie am început să îi mângâi cu tandreţe mâna poposită pe talia mea şi întorcându-mă cu faţa spre el acum început să îi admir chipul parcă fără nici o imperfecţiune. Mă apropii parcă hipnotizată din ce în de mai mult de acesta cuibărindu-mă la pieptul său şi închizând lent ochii simt cum veşnicul somn mă prinde în petalele sale parfumat lăsând în urmă orice gând sau vis stupid.

Subiect: Re: Arhanghelul negru. Vin 18 Oct 2013, 19:53

Nu mai pot de somn, sunt toata bolnava dar totusi m-am oprit si la nextul tau.

In primul rand vreau sa-ti spun ca-mi place mult de

Shin(Itachi) cum se comporta fata de Lucifer si cum

Sakura ii ia apararea.

Abea astept urmatorul capitol si sper sa fie

la fel de lung ca acesta.

P.S. Sa ma anunti cand pui nextul. happy

$rainbow :\$ $rainbow :\$

Subiect: Re: Arhanghelul negru. Vin 18 Oct 2013, 23:06

Ca de obicei un capitol foarte frumos.♥
Imi place asa mult cum desfasori actiunea.. Super!
Anuntati-ma la next:**

Hei, guys! Ştiu că ar trebui să încep printr-un "Bună", dar în primul rând aş vrea să îmi cer scuze pentru absenţa mea pe la acest fic. Am avut foarte multe teme pentru şcoală şi nu am mai avut timp să scriu nimic. Acum însă, iată-mă aici. Da, am adus în sfârşit capitolul 9, dar fără să va dezamăgesc aş vrea să va anunţ dinainte că este unul mic. Am scris puţin pentru că nici nu prea aveam ce nara fără să va dau prea multe indicii, dar nici timpul nu a fost de partea mea. Oricum, eu una nu sunt chiar foarte mândră de acest capitol, dar sper să vă placă. Lectură plăcută! kiss

Arhanghelul Negru.

Capitolul 9.

- Ascuns in lumina. –

Din perspectiva lui Sasuke.

Stau şi privesc pereţii albi, luminaţi de candelabrul gigantic ce atârna pe tavan. Număram plictisit secundele ce se scurgeau domol, aşteptându-mi fratele ce din clipă-n clipă trebuia să ajungă. Extazul şi neasteptarea ce mi se infiltraseră printre sentimente îmi accelerau bătăile inimii. Mii de imagini şi clipe cu noi doi din copilărie îmi invadaseră mintea odată ce numele brunetului îmi scapă printre buze. Toate acele secvenţe se derulau cu rapiditate, formând un mic filmuleţ plin de veselie şi entuziasm, un filmuleţ la care m-aş fii uitat ore în şir fără a mă plictisi. Deşi nu arătam asta, îmi iubeam fratele, el reprezentând cel mai bun prieten al meu de la şase ani încoace, chiar dacă nu ne-am văzut, legătură strânsă din copilărie s-a menţinut.

Deşi am vrut să uit, îmi era imposibil, iar cu cât încercam mai mult să şterg acel moment, cu atât frecvenţa lui printre gândurile mele se marea. Imaginea fiecărei lacrimi vărsate, sunetul fiecărui strigat îndurerat erau încă adânc scufundate în mintea mea. Eram doar un copil ce era obligat să îşi ia adio de la părinţii lui pentru totdeauna. Era de la sine înţeles să reacţionez astfel. Regretul îşi face şi el prezenţa odată cu nostalgia produsă de trecerea atât de pripită a anilor.

- Treisprezece ani...

Da, acum treisprezece ani am fost luat de lângă mama, tata şi fratele meu mai mare cu simplul pretext că este mai bine să fiu departe de ei. Lucru ce pentru mine nu avea niciun sens, cel puţin nu atunci. Însă, odată cu ajungerea mea aici Creatorul s-a asigurat că Iisus şi Rafael îmi vor explică totul, făcându-mă să înţeleg motivul luării mele sub aripa Să şi pericolul ce i-ar pândi pe ai mei dacă ar stă în preajma mea. La început nu îmi puteam crede ochilor că aşa ceva ar fi posibil, dar dovezile ce m-au convins într-un sfârşit apăreau una după altă la o perioada de timp extrem de mică. Nu vroiam să recunosc ceea ce sunt, sau mai bine spus ceea ce pot face. Nici acum nu cred că m-am obişnuit cu această latura a mea, dar nu mă puteam schimba, lucru total ironic având în vedere puterile cu care am fost înzestrat.

Singurii îngeri ce mi-au fost alături în aceşti ani au fost Rafael, Cynthia şi bunul Creator. Printre aceştia s-ar fii aflat şi ceilalţi Uchiha, dar se pare că nu aveau voie să stea în preajma mea. Motivul? Unul ciudat; distrugea echilibrul mistic. Însă acum asta s-a terminat. Îmi puteam vedea familia. Îmi puteam îmbrăţişa tatăl, puteam admira frumuseţea mamei care cu siguranţă nu s-a schimbat niciun pic şi cel mai important, puteam fii alături de el, adevăratul meu model în viaţă, arhanghelul asemeni căruia am sperat întotdeauna să ajung. Acest lucru a devenit posibil acum câteva zile, anume joi, moment în care am împlinit 18 ani, vârstă la care puterile erau stabile, iar pericolul a dispărut.

Scârţâitul uşii se făcu auzit în camera spaţioasă în care mă aflăm. Cu siguranţă era Rafael care, după cum indică ceasul de pe mâna stânga, a venit să mă ia la antrenamente, la care nu mă voi duce astăzi. O zi nu cred că va afecta nivelul la care am reuşit să ajung în aceşti ani, iar fratele meu era mult mai important decât orice ora petrecută înafara acestei încăperi.

-Nu te-ai schimbat deloc. Nici acum nu mă saluţi când vin să văd ce faci.

Vocea asta... Era el! Îmi întorc capul către uşa neagră, iar acolo observ acelaşi trup înalt, aceeaşi ochi negri şi acelaşi par ca pana corbului. Sar de pe canapea că şi ars şi mă îndrept către persoană ce stătea rezemată de tocul bucăţii de lemn de stejar. Ajuns în dreptul lui batem palmă, formând un salut secret pe care obişnuiam să îl facem când eram mici, iar apoi îl îmbrăţişez fratern.

- Cu fetele cum stai, frăţioare? Întreabă el amuzat.

- Vezi vreuna ascunsă după canapea sau zburând pe aici?! Îi răspund eu îmbufnat. Urăsc când face acest gen de glume la adresa mea, acum profitând de timpul în care acest lucru i-a fost imposibil. Adevărul este că în toţi aceşti ani în care am stat aici singură fată pe care am văzut-o sau cu care am discutat a fost Cynthia, iubita fratelui meu, iar acum şi ea s-a hotărât să plece de partea lui Lucifer, instalându-se în Infern.

Îl privesc cum se îndreaptă către canapea, mulţumindu-I Domnului că am scăpat de această dată, lipsindu-mă de încă unul din comentariile sale răutăcioase. Îl urmez, pregătindu-mă pentru următoarele replici ce nu vor evita să vină. Dacă lucrurile ar fi stat altfel acum l-aş fi dat afară sau m-aş fi luat la ceartă cu el, dar fiind prima dată când apucăm şi noi să discutăm după atât de mult timp voi încerca să nu îi dau importantă acestui mic amănunt. Acum tot ceea ce conta era să aflu cât mai multe despre el şi despre părinţii mei.

Oftez silenţios… Nu ştiam nimic despre niciunul, decât micuţele lucruri aflate în copilărie. Deşi şase ani înseamnă mult pentru unii, pentru mine nu au înseamnat nimic. Eu nu am avut timp să mă bucur de iubirea mamei, de timpul petrecut cu tata sau de prostiile făcute alături de cel de lângă mine. Eu nu am ştiut ce e familia, decât pentru puţin timp… Câteodată, când mă trezeam priveam spre uşa şi, jucând rolul naivităţii mele, aşteptăm că această să se deschidă, iar pe ea să intre scumpa mea mamă şi să mă răsfeţe cu alinturile ei, alinturi pe care mi le spunea în fiecare dimineaţă când eram mic. Eram prostuţ. Da, aşa eram. Şi poate încă sunt, dar asta numai contează acum. Încă puţin şi toate acelea vor deveni realitate, iar viaţa mea se va reîntoarce la normal. Îmi îndrept privirea către Itachi, gândindu-mă la cât de mult s-a schimbat. Şi eu mă schimbasem, toţi se schimbaseră, timpul ne schimbase…

-Itachi, cu Sakura cum mai e? Întreb eu fără a-mi da seama.

Realizând greşeală făcută întorc capul, privind în altă parte. Aşteptăm un răspuns, dar nimic. Mă uit din nou la el şi tot ce văd este chipul lui, ce exprimă o iritare evidentă, referitoare la întrebarea adresată mai devreme, sau cel puţin aşa cred – ce tot spun? Bineînţeles că trebuia să tac din gură şi să numai spun nimic -. Observ cum îşi pune capul între palme şi oftează puternic.

-Sasuke... Spune el în cele din urmă.

To be continued...

Sasuke... si mai ce? Vreau nextul foarte repede,

multumesc foarte mult ca mai anuntat de next si

sper sa faci asa incontinuare

ca sa nu pierd niciun

capitol.

Abea astept nextul,

sper sa ma anunti.

Hey, Rebee! Scuze ca am ajuns atat de tarziu la acest capitol, dar in ultimul timp am fost foarte ocupata cu scoala si am avut si musafiri, dar cred ca deja sti. Iti multumesc nespus de mult ca m-ai anuntat de aceasta data, sper ca o vei face in continuare. Tu sti ca mereu voi fi alaturi de tine, chiar daca timpul, distanta sau alte lucruri ne vor desparti. Nu stiu prea multe lucruri despre tine, dar am ajuns sa te cunosc cat de cat din felul tau de a scrie, care apropo este foarte frumos. Nu ma asteptam sa pui un capitol din punctul de vedere al lui Sasuke, dar a fost o surpiza placuta. Saracul brunet, a suferit foarte mult, si el si Itachi. Se pare ca Sasuke a cunoscut-o pe Cynthia si e dezamagit de ceea ce a ajuns. Ma intreb daca stie si de Sakura. Oricum va afla, dat fiind ca el l-a intrebat pe Itachi de ea. Spor la scris si cat mai multe idei bune. Deny te kiss

Capitolul 10

Sakura's point of view.

Razele jucăuşe şi pline de tandreţe venite de la mândul astru numit Soare poposesc deasupra chipului meu adormit, reuşind să îmi facă firavele pleoape să se deschidă lent asemenea unui boboc mic şi delicat. Privirea de foc îmi fu invadată în doar câteva secunde de necruţatoarea vâltoare de lumină ce parcă nu voia cu nici un chip să mă lase să privesc camera pe care nu am reuşit să o admir prea mult. Din instinct am tras cu o foarte mare viteză pătura care acum îmi pare mult, dar mult prea mică, deasupra feţei pentru a împiedica razele să îmi mai perturbe dulcele somn. Mă fac mai comodă în aşternuturile catifelate şi parfumate, dar după nici trei minute de relaxare totală simt cum corpul îmi este zdruncinat cu brutalitate de către o persoană necunoscută pentru moment.
-Sakura, e timpul să te trezeşti. Este deja dimineaţă, iar probleme din regat nu aşteaptă o eternitate!
-Mhmmm! Încă cinci minute, mamă!
-Am cumva faţă de femeie? Sper că măcar arată la fel de bine ca şi tine având în vedere că nu avut plăcerea de a o cunoaşte personal.
Zâmbesc asemenea pisicilor pe sub mustaţi şi îmi aşez mai bine capul pe perna atât de comodă ignorând orice alt răspuns sau comentariu venit din partea persoanei încă necunoscute pentru mine, dar care a venit se pare să îmi strice dulcele somn. Preţ de câteva secunde liniştea predomină camera, ceea ce ridică însemnate semne de întrebare în interiorul meu. Ignor însă acest micuţ aspect care în acest moment mă interesează cel mai puţin şi continui să dorm bucurându-mă de căldura oferită de pufoasa pătură ce mă acoperă. Aş putea foarte uşor să îmi deschid ochii şi să caut prin cameră persoana a cărui indentitate încă nu am reuşit să o aflu, dar cum mirajele viselor mă atrag mai mult decât ar trebui, oricât aş încerca nu pot face asta. Momentele mele pline de extaz şi plăcere au fost însă spulberate de un vânt tăios şi rece care îmi învălui imediat corpul dezgolit de puţinele haine de vară ce constituie pijamalele mele improvizate.
Universul meu plin de căldură şi siguranţă oferite numai şi numai de aceste simple obiecte fu distrus în mai puţin de un minut. Corpul începu să se cutremure uşor din cauza fiorului de gheaţă ce începu să îmi străbată fiecare petic de piele, iar ochii mi s-au deschid imediat ca din instinct. Mă ridic instantaneu în capul oaselor şi urmând cu privirea traiectoria invizibilă ce mă va duce la preţioasa pătură reuşesc să zăresc o mână masculină ce o ţinea foarte strâns. Îmi mut privirea ceva mai sus şi trecând cu o voinţă de fier peste corpul frumos sculptat zăresc faţa plină de amuzament al lui Shin. Trebuia să îmi imaginez că pungaşul ăsta mic este autorul, doar nu are cine altcineva. Asta cere o răzbunare pe măsură şi chiar am chef să văd pe cineva ud cât de curând.
-Frumos mod de a trezi o domnişoară, comentez eu vizibil nemulţumită de gestul său atât de imprevizibil în timp ce mă ridic vetiginos din pat.
-Ai fi vrut cumva să te trezesc cu un sărut? Pe mine nu m-ar fi deranjat să încerc, dar mi-am dat seama că după m-aş fi ales sigur cu o palmă zdravănă de la tine.
-Ce nu ţi-a ajuns acel sărut din camera mea? Atât de bine sărut că vrei să se repete aceea scenă? întreb prefăcându-mă uimită.
-Şi încă nici nu şti cum! Până şi cel mai pur şi crendincios înger ar face crimă să îţi atingă şi pentru doar câteva secunde buzele acelea atât de ispititoare.
Zâmbesc la auzul afirmaţiei sale şi păşesc somnoroasă spre baie mormăind o înjurătură ceva mai greu de înţeles în momentul în care am reuşit să dau peste un morman de haine de pe podea aproape căzând. Trântesc deja nervoasă uşa din lemn şi fără a mă mai privi în oglinda mare de pe peretele din faţa mea dau drumul robinetului lăsând lichidul incolor să curgă necontenit. Privesc pentru câteva secunde apa ce nu cugetă să se oprească şi punându-mi ambele mâini sub vâltoarea sa încep să mă stropesc cu aceasta pe chip.
Problemele în acest regat de înmulţesc pe zi ce trece şi pe lângă asta mai trebuie să am grijă şi de Lucifer care mi-a ocupat în întregime camera. Poate că totuşi era mai bine în Eden, când nu aveam parte de atât de multe bătăi de cap, dar nu din cauza asta am decis să mă aventurez în acel plan sortit eşecului? Jur că în momente ca acesta în care încep să mă contrazic singură îmi vine să mă dau cu capul de un perete pentru a-mi reveni, dar ştiu că asta nu ar avea nici un efect şi nu aş face decât să par o nebună adevărată.

Arunc o privire prin camera goală şi închizând cu grijă uşa ca pentru a nu trezi pe cineva mă înndrept cu paşi mari spre dulapul din colţul opus al camerei. În nici un caz nu voi umbla îmbrăcată sau mai bine zis puţin îmbrăcată la ce haine port acum, prin castel până în camera mea, deci voi împrumuta ceva de la Shin fără să îi spun pentru moment sau să îmi pese dacă se va supăra sau nu când va afla.
Deschid larg cele două uşi ale dulapului şi după o privire de ansamblu asupra hainelor frumos aranjate aleg la întâmplare o cămaşă ceva mai lungă pe care o îmbrac fără a sta pe gânduri. Închei tacticos doar câţiva nasturi dând un aer mult mai provocator ţinutei şi ies în mare grabă din cameră. Îmi este deja de ajuns că o să mă vadă acel pervers îmbrăcată aşa şi chiar nu vreau să se mai holbeze şi alţii. Plus de asta, frigul a începu să mă învăluie treptat pe măsură ce paşii mei se îndreaptă spre camera în care se afla toate hainele de care am acum nevoie, iar piatra rece pe care calc nu face decât să înrăutăţească situaţia.
Continui să păşesc înfrigurată pe dalele duri şi reci până ce reuşesc să zăresc la doar trei metri distanţă uşa atât de căutată. Fără a mai aştepta îndemnul cuiva care în mod clar nu va veni, intru vijelios în cameră reuşind să îl surprind pe Lucifer încercând să îşi dea bandajele jos.
-Ai înnebunit? Este treaba mea să îţi schimb în fiecare zi pansamentele şi în locul lor să pun altele curate. Sigur prin prostia asta de a te băga ai reuşi să faci mai mult rău decât bine acelor răni care acum sunt foarte sensibile la orice microb.
Nu îmi pot explica nici măcar mie însămi de ce sunt atât de îngrijorată de soarta acestui demon pervers, dar simt că este de datoria mea să am grijă de el, cel puţin până îşi revine destul cât să nu mai aibă nevoie de îngrijirile mele. Mă apropii de acesta ignorând privirile pe care acesta inevitabil le aruncă asupra corpului meu acoperit doar de o simplă cămaşă destul de transparentă şi îi dau jos şi ultimele bandaje rămase. Aruncându-mi privirea asupra locurilor în care ar fi trebuit să se afle nişte răni destul de urâte, descopăr cu stupoare că aceste efectiv nu mai există. Ochii mi se măresc incontrolabil lăsând la iveală toată uimirea ce a pus stăpânire pe corpul şi mintea mea.
-Dar cum poate fi asta posibil? Rănile acelea erau destul de adânci şi cred că ar fi trebuit să treacă săptămâni bune până să se vindece complet şi până şi atunci ar fi trebuit să mai rămână nişte semne oricât de mici. Nu mai înţeleg nimic!
-E mult mai simplu decât crezi, scumpa mea. Datorită sângelui ce încă ne curge prin vene şi datorită căruia ne mai putem numi Arhangheli, rănile mele au fost vindecate într-un mod miraculos şi într-un timp atât de scurt. Exact ca în acele vremurile bune petrecute în Eden! Apropo, ar trebui să porţi mai des cămăşi bărbăteşti pentru că arăţi ... răvăşitor.
Îmi dau ochii peste cap la auzul ultimei sale afirmaţii şi fără a mai sta pe gânduri mă duc direct la dulap luând de acolo câteva haine cu care urmează să mă îmbrac. Nu am crezut niciodată că noi încă am mai putea avea sângele pur cu care ne-am născut în vene după tot planul acela de răzvrătire, dar se pare că există şi un mare avantaj în a fi născut cu un destin ceva mai special şi de care se leagă multe mistere şi obstacole. Am auzit de multe ori placa asta cu destinul încât am şi ţinut minte fiecare cuvânt în parte şi cu toate astea poate că motivul pentru care eu şi Lucifer ne-am păstrat puterile intacte este din cauza sângelui.
-Dacă tot eşti vindecat poţi şi chiar te rog să eliberezi chiar azi camera asta în care şi aşa ai stat prea mult după părerea mea.
Trântesc fără milă uşa dulapului şi intru vijelios în baia care sper că nu a fost încă invadată de Lucifer. Arunc hainele pe marginea căzii şi cu mâna uşor tremurândă ating robinetul rece. Dau drumul jetului de apă şi mai rece privindu-mi pentru ultima dată imaginea în oglindă. Îmi pun mâinile sub lichidul incolor stropindu-mă cu putere cu acesta pe faţă. Opresc oftând apa şi luând un pieptăn alb de pe suportul de deasupra chiuvetei încep să îmi descurc cu grijă părul ciufulit. Nici dacă mă străduiam nu cred că reuşeam să îl încurc aşa de tare.
Mă îmbrac rapid cu hainele luate acum câteva minute din dulap şi ies din baie privind cercetător prin jur. Străbat cu privirea fiecare colţişor al camerei cu scopul de a vedea dacă Lucifer a plecat. Nereuşind să găsesc pe nimeni ascuns prin vreun cotlon păşesc cu o mai multă încredere în cameră lăsând într-un colţ pijamalele improvizate pe care le-am purtat aseară. Deschid larg geamul pentru a mai aerisi camera şi a mai scăpa de acest miros de cameră închisă amestecat cu parfumul specific demonului ăla blestemat. Aş putea băga mâna în foc că Lucifer a dat cu o tonă de parfum pe aici doar-doar să îmi aduc aminte de el în fiecare minut petrecut aici şi mirosul acesta să rămână adânc imprimat în fiinţa mea. În mod evident acestea sunt doar simple vise ale sale, dar trebuie să recunosc chiar dacă doar pentru mine că într-un mod ciudat încep să mă simt atrasă de acesta. Mă enervează până peste măsură prin comportamentul său atât de diferit faţă de toate celelalte persoane cunoscute până acum, dar cu toate astea simt că parcă atracţia faţă de el să crească cu fiecare întâlnire dintre noi.

Păşesc pe asfaltul dur al holului privind distrată prin jur, mintea fiind probabil într-un loc foarte îndepărtat. Apuc să merg o bună bucată de drum fără nici o problemă, dar după doar alţi câţiva paşi mă ciocnesc din cauza neatenţiei de cineva. M-am clătinat pentru câteva secunde din cauza impactului, dar îmi recapăt rapid echilibrul privind mai bine persoana cu care am reuşit să mă ciocnesc. Ridic treptat privirea descoperind în primul rând că am reuşit să dau peste o fată, ceea ce mă linişteşte puţin. Ajungând cu privirea asupra chipului său îmi dau seama că am avut norocul de a mă întâlni pe aceste holuri pustii cu Cynthia. Măcar am reuşit să dau peste cineva cu care voi putea vorbi şi nu mă voi mai plictisi atât.
-Cine ar fi crezut că mă voi întâlni cu tine chiar acum şi aici, spun eu zâmbind sincer.
-Se pare că norocul se află de partea mea azi. Chiar pe tine te căutam draga mea prietenă. Voiam să te întreb dacă l-ai văzut cumva pe Shin. Îl tot caut de minute bune şi e de negăsit.
-Nu l-am mai văzut de când m-am trezit de dimineaţă şi la cât de somnoroasă eram în acel moment ar fi putut fi chiar şi Lucifer, iar eu să nu îmi fi dat seama.
-Foarte tare asta Sakura, dar ce căuta Shin în camera ta atât de devreme? întrebă aceasta râzând şi ridicând o sprânceană intrigată.
-Defapt nu era tocmai camera mea. Am multe să îţi povestesc scumpa mea prietenă, lucruri pe care probabil încă nu le-ai aflat.
-Aaaa, deci e vorba de picanterii aici. Atunci abia aştept să aflu până şi cel mai neînsemnat detaliu.
Pornim din mijlocul holului în care fără să vrem ne-am aşezat, străbătând şi ultimii câţiva paşi rămaşi până la frumoasa grădină ce înconjoară acest castel. Întotdeauna am adorat şi admirat frumuseţea naturală a împrejurimilor şi nu de puţine ori am zis că acesta este probabil cel mai frumos loc din tot Infernul chiar dacă nu am prea avut prilejul de a vizita în întregime aceste locuri enigmatice.
-Acum îmi poţi spune totul fără să îţi faci griji că ne poate auzi cineva, spuse voioasă buna mea prietenă în momentul în care ne-am aşezat pe o băncuţă amplasată destul de departe în acest paradis plin de flori.
-Sunt sigură că ai auzit şi tu despre problema atât de cunoscută a lui Lucifer. Ei bine, din cauza eu am cam rămas fără o cameră să pot dormi şi am fost nevoită să găsesc rapid alta. M-am gândit totuşi şi la acel amărât, iar tocmai de aceea am zis că voi trebui să stau undeva aproape de acesta. Am stăruit ceva timp asupra acestui subiect şi mi-am dat seama că eliminând fiecare opţiune din diferite motive evidente, singura cameră disponibila şi sigură pe a-mi petrece noaptea acolo este cea a lui Shin. Tocmai de aceea şi faptul că nu l-am mai văzut de când m-am trezit.
-Mi se pare mie sau se întrezăreşte aici o nouă poveste de iubire? întrebă ridicând o sprânceană Cynthia.
-În mod clar doar ţi se pare ţie. Cu toate astea nu e aşa de simplu pe cum pare şi probabil crezi. Partea complicată a întregii poveşti e că printr-un mod inexplicabil mă simt atrasă şi de Lucifer, dar în acelaşi timp şi de Shin. Nu ştiu cum de asta este posibil, dar simt ceva la fel de puternic pentru amândoi în parte. În inima mea este prezent un amalgam de sentimente contradictorii care încearcă din răsputeri să se anuleze unul pe altul.
-Din câte se vede nu eşti într-o situaţie prea frumoasă, dar sincer într-un fel mă miră. Încă din prima clipă în care te-am cunoscut mi-am zis că eşti genul de fiinţă care a renunţat în totalitate la sentimente şi s-a dedicat complet forţelor malefice, dar cu timpul mi-am dat seama că nu eşti chiar aşa de rea pe cât am crezut.
-Asta am crezut şi eu sau mai bine zis am vrut să cred, dar se pare că situaţia stă altfel. Cu toate astea aş vrea să te rog ca în calitate de prietenă să nu încerci să te schimbi pentru nimic în lume. Nu merită să te laşi influenţată de împrejurări şi din cauza asta să devi o persoană care nu te reprezintă.
-Şi tocmai tu îmi spui asta Sakura? Tu care te-ai schimbat radical tocmai din cauza faptului că împrejurările te-au forţat într-un mod sau altul, iar acum îmi spui mie asta? întrebă uşor indignată Cynthia.
-Da, chiar eu cea care a ales această cale şi care în unele momente regretă fiecare mică şi neînsemnată greşeală făcută până acum şi care a condus aici. Eu spre deosebire de tine nu am avut alături pe nimeni care să mă îndrume în fiecare moment al vieţii şi care să îmi ofere dragostea părintească de care am avut atât de multă nevoie. Încă de mică am rămas fără ambii părinţi, iar o mare parte a vieţii mi-am petrecut-o alături de o familie care fusese foarte apropiată de noi. Am reuşit să mă maturizez mult mai devreme decât ar fi trebuit, iar la doar cincisprezece ani m-am detaşat de toţi devenind independentă din toate punctele de vedere şi am primit chiar şi primele mele misiuni mai mult sau mai puţin importante.
-Chiar nu ştiam că tu ai trecut prin aceste momente, dar părinţii tăi din ce cauză au murit?
-Nu ştiu prea bine care a fost cauza morţii lor, dar tot ce am putut afla a fost că ei au murit în timpul unei misiuni foarte importante şi în acelaşi timp periculoasa.
Îmi şterg lacrimile înţepătoare ce au apărut imediat în colţurile ochilor privind cerul senin de un roşu sângeriu. Înghit nodul ce mi se pusese în gât şi încerc să îmi reţin picurii de apă ce stau să apară şi mă ridic imediat de pe bancă. Această discuţie a reuşit să mă facă după atâţia ani să plâng chiar dacă nu în adevăratul sens al cuvântului. Toate astea îmi fac destul de mult rău din cauza amintirilor pe care am vrut până acum să le îngrop undeva adânc în mintea şi inima mea, iar situaţia complicată dintre mine, Shin şi Lucifer nu mă ajută cu nimic.
-Ca un ultim sfat pe care sper să îl asculţi cu atenţie vreau să îţi spun că tatăl tău te iubeşte enorm şi orice ai făcut , bună sau rea, el este încă mândru de tine şi chiar te-aş sfătui să îl apreciezi la adevărata sa valoare până nu este prea târziu. Eu nu am ştiut ce înseamnă lipsa şi dorul de cineva până ce părinţii mei nu au murit.
Nu mai aştept nici un răspuns din partea Cynthiei şi înghiţind în sec mă îndrept cu paşi mari spre castel. Trebuie să mă detaşez de toţi şi toate, dar cel mai important să scap de aceste amintiri şi sentimente stupide care nu mă ajută cu nimi.

Şterg ultima picătură de pe chipul meu palid şi păşind uşor distrasă intru pe holul principal. Nu ştiu unde mă voi duce sau ce voi face în următoarele minute sau chiar ore, dar mă voi lăsa ghidată de propriile picioare ce parcă au fost setate pe modul automat. Tot ce ştiu acum şi ce contează cel mai tare este că trebuie să găsesc cât mai repede un loc liniştit şi pustiu în care voi putea să mă descarc şi să scap de acest sentimente inutile. Trebuie să revin imediat la vechea eu, cu orice preţ!
-Unde te grăbeşti aşa scumpa mea regină?
Am întors curioasă privirea spre cel care îmi vorbise şi oprindu-mă în faţa sa încep să îi admir chipul ispititor de perfect.
-Undeva departe de acest loc. Dar tu ce cauţi pe aici când regatul are atât de multă nevoie de tine? Ultima dată când am verificat problemele erau cu carul şi slujitorii incompetenţi poate chiar mai mulţi.
-Mă bucur că îţi faci griji pentru mine şi pentru acest loc care este şi al tău şi ca să îţi răspund la întrebare mă aflu pe aici prin trecere. Trebuie să găsesc un demon anume şi am sperat că poate îl voi găsi prin castel. Totuşi cine a îndrăznit să facă aceşti ochişori superbi să verse lacrimi amare?
-Ce te face să crezi că eu am plâns? întreb vizibil curioasă.
-Se vede foarte clar după privirea tristă pe care o ai şi mai ales după urmele lacrimilor rămase pe obrajii tăi. Ştiu că probabil nu îmi vei spune nimic aşa că voi face singur cercetări şi îţi promit că cel ce a îndraznit să facă asta va plăti scump.
Îşi trece delicat palma dreapta peste obrazul meu stergând o lacrimă rătăcită şi privindu-mă adânc în ochii se apropie lent de mine parcă vrând să îmi spună ceva important. Inima începu să îmi bată într-un mod nebunesc şi inexplicabil, iar tot ce îmi doream în acest moment era să stau cât mai departe de el de frică de a nu-şi da seama că prezenţa sa atât de aproape de mine nu îmi face bine.
-Din păcate nu pot sta mai mult să îţi admir frumuseţea, dar aş vrea să îţi mai spun doar că în curând planul nostru se va pune în mişcare, iar Dumnezeu va primi o lovitură de care nu va avea timp să se ferească pentru că va descoperi mult prea târziu.
Nu am reuşit să spun nimic în primele secunde din cauza şocului pe care l-am avut la auzirea acestor lucruri. Am dat să plec, dar mâna puternică a lui Lucifer mă opri din drum, iar chiar înainte de a putea reacţiona acesta m-a sărutat scurt, dar pasional pe buze şi a plecat în mare grabă, silueta sa pierzându-se în întuneric. Am rămas aşa privind uimită pata de întuneric ce se afişa în faţa mea şi atingându-mi cu mâna tremurândă buzele m-am întors pe călcâie plecând şi eu de acolo.

Hey!Hry!

Mersi ca m-ai anuntat de next. Sunt

ca deobicei

incontinuare curioasa sa aflu ce

se va intampla cu Shin si Sakura.

Abea astept nextul.Sa ma anunti. :)

Subiect: Re: Arhanghelul negru. Joi 05 Dec 2013, 20:16

Fanfic original închis la cererea autoarei.

Fanfic redeschis la cererea autoarei. Spor la scris!

Capitolul 11

Uşa biroului este deschisă cu o putere anormal de mare pentru o persoană normală, provocând un sunet asurzitor ce străbătu întreaga încăpere. Îmi ridic privirea din hârtiile pe care sunt ilustrate câteva hărţi ale Infernului şi dau de o privire ca de foc, ce exprimă mânie în stare pură. Dau la o parte cele câteva hărţi şi îmi îndrept toată atenţia asupra demoniţei ce se apropie cu paşi mari şi hotărâţi de mine.
-Cine ţi-a dat voie să îi pui pe nefericiţii ăştia să mă urmărească până şi la baie? Tu nu ai auzit până acum de acel ceva numit intimitate? răsună glasul său în întreaga încăpere.
-Zilele astea Infernul este mai agitat decât de obicei şi am zis că ar trebui să ai pe cineva alături care să te ajute în cazul în care cineva ar îndrăzni să îţi facă ceva.
-Lucifer tu şti mai bine decât oricine că sunt destul de capabilă să mă apăr de orice demon care ar încerca orice împotriva mea. Tu cumva nu ai încredere în mine şi folosindu-te de acest pretext i-ai pus pe aceşti doi ... demoni să mă urmărească pas cu pas doar pentru a mă spiona?
Mă ridic leneş de pe scaunul din piele neagră şi ocolesc biroul ajungând în faţa roşcatei ce mă priveşte cu o nervozitate deloc ascunsă. Zâmbesc la vederea chipului său luminat de câteva raze ce au reuşit să se strecoare printre draperiile vişinii şi îi mângâi cu delicateţe obrazul fin ca de porţelan. Nu ştiu cum, dar într-un timp atât de scurt această demoniţă superbă a reuşit să mă provoace şi incite aşa cum nimeni alta nu a reuşit să o facă până acum. Îmi doresc mai mult ca oricând să o fac a mea, cu atât mai mult cu cât ea mă respinge cu fiecare ocazie care îi apare în cale. Femeia asta ştie că mă incită cu atitudinea sa şi tocmai de aceea continuă totul din adins.
-Scumpa mea, nu aş avea nici un motiv pentru care să fac asta. Ştiu mult prea bine că între noi nu există nici un fel de secrete, şi în plus, noi suntem împreună în asta şi aşa va fi până la final.
-Să zicem că te cred, dar te anunţ încă de pe acum că dacă nu vrei să ai cu doi demoni mai puţin în armata ta ai face bine să le ordoni să nu se mai ţină după mine pentru că voi avea eu grijă să ajungă cât de curând în primul vulcan ce îmi iese în cale.
Îmi aruncă un zâmbet mârşav şi se întoarce pe tocurile de 16 cm lăsând în urmă o dâră discretă de parfum. Face câţiva paşi în faţă şi ajungând în dreptul celor doi demoni îi împinge din calea sa aproape dărmându-i şi iese furtunos din birou lăsând uşa să se închidă singură. Oftez visător privind în urma sa şi le ordon celor doi să plece şi până la noi ordine să îşi reia vechile atribuţii. Închid pentru câteva secunde ochii pentru a încerca să îmi alung din minte orice întrebare sau gând ce mi-ar putea distrage atenţia şi pentru a doua oară oftez aşezându-mă la birou.
Întreg Iadul este sub stăpânirea mea, tot mai mulţi îngeri sunt ispitiţi şi trec pe partea răului, dar tot nu am linişte. Totul merge mult prea perfect şi la cum îl ştiu de bine pe Dumnezeu sunt sigur că pune ceva la cale. Niciodată nu a pierdut atât de mult timp fără să facă ceva conştient fiind de faptele mele şi faptul că nu am nici un fel de spion de încredere în Eden îmi conferă o stare de nervozitate de care nu mai pot scăpa. Trebuie să fac imediat rost de un plan perfect prin care să înfiltrez pe cineva de încredere acolo cât mai repede posibil, înainte ca totul să se ducă de râpă, dar cine este suficient de priceput şi de încredere cât să facă treaba asta? Sakura poate? Dar dacă nu va vrea sau mai rău va fi descoperită?
Las coatele să mi se odihnească pe suprafaţa dură a biroului şi sprijinindu-mi capul de palme privesc nervos în jos. Durerea de cap ce parcă stătea la pândă până în acest moment şi-a făcut apariţia în forţă nelăsându-mă să gândesc în voie. Situaţia asta mă depăşeşte total cu toate problemele aferente şi simt că aş putea oricând ceda, dar nu. Eu sunt Lucifer, primul arhanghel care s-a gândit că poate obţine mai mult decât i se oferă şi pe lângă toate astea mai sunt şi conducătorul Infernului. Nu mă pot da aşa de uşor bătut când lupta nu este nici la jumătate.
Uşa fu trântită de perete cu un sunet asurzitor ce îmi ajunse rapid la urechi. Ridic privirea indignat şi curios către persoana care a îndrăznit să provoace un asemenea sunet şi dau de privirea tulbure a lui Andor ce era poate mai neliniştit decât mine. Îl privesc cum închide cu rapiditate uşa în urma sa şi se aşează fără nici o reţinere pe scaunul din faţa biroului meu. Îmi ridic coatele punându-le de data aceasta pe spătarele scaunului pe care stau şi îi arunc o privire arzătoare pentru a-i transmite că îl ascult şi că ar face bine să spună mai repede ce are de zis.
-Mă scuzaţi pentru intrarea de mai devreme Întunecimea Voastră, dar am venit cu veşti care nu suportă amânarea. Oamenii mei tocmai ce au găsit doi îngeri ce în mod clar nu sunt decăzuţi şi pe al căror corp sunt destul de multe răni. Presupunem că au ajuns în mod accidental pe aceste meleaguri şi din cauza faptului că nu au fost familiarizaţi cu locurile nu au ştiu la ce să se aştepte şi au fost atacaţi de animalele ce sălăşluiesc pe aici şi de acei câţiva demoni ce s-au alăturat rebeliunii.
-Şi aceşti îngeri mai sunt în viaţă? întreb cu un interes brusc.
-Din păcate au fost găsiţi morţi lângă râul de lavă, iar după faptul că nu au încercat în nici un moment să îşi ascundă identitatea aşa cum v-am mai zis probabil au ajuns accidental aici. Încă nu i-am inspectat prea bine pentru că am dorit să primim un ordin direct de la dumneavoastră, dar par nişte îngeri cu o vechime destul de mare şi cu o experienţă aş putea spune medie.
-Vreau să îmi aduci toate informaţiile posibile despre cei doi şi după aceea să îi aduci la mine pentru a-i vedea şi eu.
Andor se ridică de pe scaun şi face o plecăciune adâncă în semn de respect pentru mine întorcându-se rapid pe călcâie. Spune ceva în şoaptă ce seamănă mai mult cu o înjurătură şi din câţiva paşi străbate încăperea şi ies la fel cum a şi intrat. Poate că toate problemele mele au o singură rezolvare. După spusele lui Andor aceşti doi îngeri au venit aici accidental şi în nici un caz pentru a ne spiona pentru că atunci s-ar fi deghizat în demoni. Probleme mele se pare au acum o singură rezolvare, una care îmi va readuce la viaţă planul meu măreţ.
Sunt absolut sigur că Dumnezeu nu ştie ce s-a întâmplat cu cei doi copii ai săi, iar eu voi folosi asta în avantajul meu. Sakura împreună cu o altă persoană ar putea să le ia foarte uşor locul celor doi şi cu ajutorul unei mici poveşti destul de convingătoare în care să explice mica lor dispariţie sunt sigur că planul meu nu va da greş. Zâmbesc mulţumit şi ridicându-mă de pe scaunul din piele ocolesc biroul, moment în care uşa fu deschisă cu putere. Trei demoni şi-au făcut intrarea aducând cu ei cele două corpuri inerte pe care le cărau cu o prea mare uşurinţă şi pentru ei. Îi lasă cu grijă pe podea chiar la picioarele mele şi părăsesc în linişte încăperea, nu înainte de a-i ordona unuia dintre ei să o cheme cât mai repede pe Sakura la mine.
Un băiat şi o fată. Amândoi destul de tineri şi cu o frumuseţe deloc ieşită din tipare. Nu par a avea nimic ieşit din comun şi care ne-ar putea crea anumite probleme şi încep să cred tot mai tare că aceasta este unica şi cea mai potrivită soluţie pentru mica noastră problemă. Un zâmbet maliţios îmi înflori pe buze în timp ce uşa fu pentru a nu ştiu câta oară trântită cu brutalitate de perete. Nu trebuie să mă uit ca să îmi dau seama că ceea ce a produs tot acest zgomot este nimeni alta decât frumoasa mea Sakura care sunt mai mult ca sigur că aşteaptă un răspuns din partea mea şi asta repede.
-Pentru ce m-ai chemat până aici? se auzi imediat vocea demoniţei ce cu paşi mari se apropia de mine.
Îmi întorc privirea către ea şi descopăr cu uimire că s-a schimbat de hainele pe care le purta acum câteva minute în urmă când a venit furioasă să îmi reproşeze că nu are nevoie de gardă de corp. Părul până acum prins într-o coadă simplă este lăsat pe spate, şuviţele negre fiind acum mult mai vizibile şi dându-i cu aer misterios. Îşi îndreaptă privirea spre cele două cadavre de pe podea şi strâmbă uşor din buze.
-Deja ţi-ai început măreţul plan ce sunt sigură că va eşua, omorând fiecare înger în parte ce trece prin împrejurimea acestui loc? întrebă acru trecând pe lângă mine şi aşezându-se cu posteriorul peste biroul plin de tot felul de hârtii.
-Scumpa mea nu credeam că ai o asemenea părere proastă despre mine. Nu sunt atât de nesăbuit încât să mă avânt într-un plan atât de prostesc şi sortit eşecului. Aceşti doi îngeri au fost găsiţi de oamenii mei lângă râul de lavă deja morţi de ceva timp.
-Şi tu m-ai chemat aici doar pentru a mă informa în legătură cu asta? Te anunţ că puteam să trăiesc în continuare liniştită fără să ştiu acest mic amănunt, cum să zic eu ... inutil.
Se aşeză mai bine pe marginea biroului stând picior peste picior şi privindu-mă amuzată. Îşi aşează mai bine piciorul stâng, iar rochiţa neagră şi aşa criminal de scurtă se ridică în sus lăsând la iveală şi mai mult din picioarele lungi şi perfect bronzate. Încerc în zadar să îmi i-au privirea de pe acestea şi observ cu un zâmbet maliţios îi apăru roşcatei pe chip. Înghit în sec şi muşcându-mi puternic buza inferioară îmi ridic privirea căutând-o pe a ei. Clipesc de câteva ori pentru a-mi alunga din minte aceea imagine periculos de provocatoare şi oftez silentios încercând să mă concentrez asupra a orice altceva ce nu are legătură cu ţinuta mult prea sexi a Sakurei.
-Dulceaţă, nu te-am chemat aici pentru un asemenea fleac. Cred că îţi mai aminteşti de planul meu de a atrage cât mai mulţi îngeri de partea răului.
-O da îmi aduc aminte de asta. Ce s-a întâmplat? Aşa cum m-am şi aşteptat ceva nu a mers bine şi totul s-a dus de râpă? întrebă privindu-şi cu un mare interes manichiura perfectă.
-Mă simt măgulit de entuziasmul şi încrederea ta, dar nu. Totul merge perfect şi nimic nu dă semne ceva ar putea merge rău, dar mă nelinişteşte această linişte ca de mormânt. După cum bine şti Dumnezeu este cu un pas în faţa tuturor şi nu am nici o îndoială că şi de data asta ştie ce pun eu la cale, dar nu pot să nu mă întreb de ce nu face nimic în legătură cu asta. Cu siguranţă plănuieşte ceva şi trebuie să ştiu neapărat ce.
-Şi ce legătură are asta cu mine? întrebă diavoliţa ridicând o sprânceană sceptică.
-Tu draga mea împreună cu o altă persoană vă veţi duce în Eden ca şi înlocuitori ai acestor doi îngeri care din păcate au murit fără ca cineva din Eden să afle.
-Deci dacă am înţeles eu bine sunt nevoită să mă duc în aceea misiune sinucigaşă alături de cineva pe care sper că pot să îl aleg eu.
-Având în vedere că nu te-am întrebat dacă eşti de accord cu asta, mi se pare corect să ai acest drept.
-Atunci îl aleg ca şi partener pentru această misiune pe Shin. Consider că este destul de capabil cât să nu mă încetinească şi de o totală încredere. Apropo, când e plecarea?
-Cu toate că am avut sumbra presimţire că asta va fi alegerea ta nu pot spune că îmi convine, dar ştiu că orice aş spune tot ca tine o să faci. Sper că ai făcut o alegere potrivită şi plecarea voastră va fi peste două sau trei zile. Mai sunt câteva lucruri de pus la punct şi după aceea planul nostru va putea fi pus în aplicare.
-Şi pentru că am lămurit acest aspect aş vrea să mai ştiu doar ce ar trebui să spunem la întoarcerea noastră în Eden.
-Încă nu am stabilit asta, dar îndată ce voi primi toate informaţiile despre invitaţii noştri îţi voi trimite în detaliu povestea pe care vei fi nevoită să o prezinţi.
Îşi ridică piciorul stâng de peste celălalt şi după ce îşi trase puţin mai jos rochiţa mulată sări de pe birou pe tocurile sale privindu-mă sfidător. Zâmbeşte cuceritor în direcţia mea şi trecând pe lângă cele două corpuri de pe podea se întoarce cu faţa spre mine.
-Eu mă duc să îl caut pe Shin pentru a-l anunţa de misiunea asta. Aştept răspunsul tău în legătură cu aceea poveste şi sper să fie una destul de credibilă.
Reduce cu încă câţiva centimetri spaţiul şi aşa destul de mic dintre noi şi se apropie periculos de tare de buzele mele. Continuă să afişeze acel zâmbet şi apropiindu-se vertiginos de repede de mine îşi schimbă brusc direcţia. Închid pentru câteva secunde ochii ca pentru a savura momentul şi simt cum aceasta mă sărută pe obraz, foarte aproape de buze. Doar câţiva centimetri au făcut diferenţa şi cu toate că un impuls venit din interior îmi tot spunea să întorc brusc capul şi să mă bucur de dulceaţa buzelor am preferat să stau nemişcat şi să mă bucur cât mai mult posibil de moment.
Îşi desprinde buzele catifelate de obrazul meu şi măreşte considerabil distanţa dintre noi îndreptându-se cu paşi mari spre uşă. Face un semn cu mâna în semn de "la revedere" şi iese vijelios pe uşă lăsând în urma sa doar o urmă de parfum. Am rămas pentru câteva secunde privind visător în urma sa încercând să mă lupt cu fanteziile ce nu vor să îmi mai dea pace. Ating în treacăt locul unde acum câteva secunde au fost buzele sale, iar un zâmbet tâmp îmi apăru ca de nicăieri pe chip reuşind să descrie tot ceea ce simt eu în acest moment.

Subiect: Re: Arhanghelul negru. Mar 18 Feb 2014, 15:25

Sunt prima we party !!

:party:Ma bucur a ai adus nextul.Capitolul este minunat,dar sunt sigura ca deja stii asta.Ce as mai putea spune decat ca iti urez succes in continuare si ca sper sa aduci in curand next?

Subiect: Re: Arhanghelul negru. Joi 17 Apr 2014, 21:21

Fanfic blocat datorită inactivităţii.