Sphacelus

Subiect: Sphacelus Dum 18 Aug 2013, 16:58

Episodul I
Sphacelus Aj6l

Partea Întâi

Gen: Dramă Aventură Acţiune

Colaborare cu Yang

    O stradă mai mult goală, respectiv câteva automobile pierdute, printre care și una de poliție. Mai erau cătușele, șoferii și un personaj clandestin. Priveam în jos, către acea chestie metalică ce mă făcea un nevoiaș, aducându-mi aminte de ce sunt aici. Închideam ușor ochii, la un interval precis, simțind remușcarea.
Mi-am fixat privirea înainte, prin parbrizul mașinii, observând șoferul. Eram despărțiți de o singură bară metalică și de aceste cătușe, desigur. Cu o mână pe volan cotea mișcările automobilului și cu cealaltă regla poziția oglinzii, privindu-mă fără nicio remușcare. Mi-am întors capul, parcă sfâșiat de suflet, neavând curajul de a-l privi.
- Ei bine, nu cred c-ai făcut-o, m-a consolat șoferul neputincios, strâmbând din sprânceana stângă.
- Contează? am argumentat posomorât.
- Am condus o grămadă de ,,prieteni'' spre închisoare și-aproape toți spun ,,eu nu am făcut nimic!''.
   Mă gândeam ce voia; ori să pornească o discuție, sau să mă descoasă, deși găseam și tăcerea un răspuns.
,, Nu și eu...'', am cugetat fără suspiciuni.
Un alt copoi își făcuse apariția, de data aceasta prin stație. Nu-mi prea păsa de poliție, pușcărie sau alte prostii, precum și să ascult alte discuții. Era vorba de o adunare a tuturor nu știu pe ce stradă, pentru o comisie, deși nu înțelesesem mare lucru. Am privit peisajul dezolant al caselor de pe margine și observam că existau zeci de pogoane goale.
Am privit din nou în acea oglindă, imediat cum stația s-a oprit din a transmite și simțeam că nu e precum văd eu un așa-zis nepăsător.
- Ești un Macon, din câte-am stat eu să-ți instig cazul, a șoptit argumentând.
- Atunci ești din Macon, am susceptat eu liniștit.
- Da, venit prin șaptesprezece, mai mult pentru a lucra la cazuri de crimă, precum cazul tău, al senatorului pe care tocmai la zdrobit, cu tot respectul pentru el. Rușine, mare rușine! a exclamat, preferând să-și rătăcească privirea pe fereastră.
Voia să-mi mai transmită ceva, parcă vorbind mărunțișuri. Era vorba de pastile și de droguri în mintea lui, nimic foarte important. Se pregătea să-mi mai spună ceva, dar, tocmai când mi-a văzut înfățișarea întunecată de regret și furie, a rămas pentru o clipă pe gânduri.
- Oricum, puteai fi chiar tu cel care și-a ales femeia greșită! a exprimat el oful.
Doream să-i ofer ceva pe măsură, dar m-am abținut. Îmi spunea să dau la o parte lucrurile pe care știu că nu le voi putea controla niciodata. Probabil vorbea prostii, probabil mă atenționa, sau chiar nu avea ce face.
Deodată, un elicopter și-a făcut apariția, survolând pe deasupra mașinii de poliție. Mi-am întors trupul amorțit de la acea canapea scorojită și veche. Tocmai îmi vorbea despre un alt amator, venind în același loc cu al meu, cu niște ochi roșii, bulbucați și rotunzi, încercând să arate că nu are nicio vină. Se știa sătul. O altă transmisiune prin stație se interceptă. Ursuzul începuse să se înfurie, așa că a ales să oprească forțat aparatul, lovindu-l cu palma. Și-a continuat discuția fără nicio scânteie despre acel fost părtaș, care era în aceeași situație. Îmi povestea, gesticulând și chiar desprinzându-și atenția de la șofat, cum că acel bărbat era un bebeluș care începuse să se înfurie și să lovească tot ce are la-ndemnână.
- Așadar, o făcuse? am întrebat eu fără nicio satiră.
- Legionarii l-au prins însângerat, cu un cuțit în mână, nevastă-sa stând exact la picioarele lui, tăiată peste tot. Zăcea-n mașina mea, în drum spre răcoare, în timp ce bolborosea plângând că e inocent. Doamne, eram pe cale să-l cred! a răsunat din gura bătrânului.
- Oamenii o iau razna și cred că viața lor s-a sfârșit, dar ei doar înnebunesc! îmi explica precum unui țânc situația.
   Deodată, dispărând de sub acel pod întunecat, observ o siluetă macabră, etalându-și formele pe șoșea.
- Ai grijă! am tresărit eu speriat.

Subiect: Re: Sphacelus Dum 18 Aug 2013, 17:18

Hei!Dupa ce am citit titlul nu m-am mai gandit de doua ori inainte sa intru si ma bucur ca am facut asta.Una din combinatiile mele preferate;drama,actiune si aventura.Perfecta,as putea zice.Imi place mult cum ai inceput, misterios si fara sa ne oferi prea multe informatii despre ce se va intampla in continuare.Nu ne-ai dezvaluit aproape nimic, nici macar numele personajului principal iar la final ne-ai lasat in suspans toman atunci cand incepea si putina actiune.Genial!Altceva nu pot spune deoarece nu stiu mai nimic despre ce se va intampla mai departedar totusi vreau sa citesc si urmatorul capitol.Anunta-ti-ma si pe mine la next!Spor la scris.

Subiect: Re: Sphacelus Lun 19 Aug 2013, 20:08

Capitolul I

Partea a doua

Privirea mi s-a ameliorat treptat, cu toate că singurul lucru pe care-l puteam distinge era de fapt o mulţime de siluete macabre. Ochii mi se închideau lin, eram rănit. Din ceea ce vedeam, părea a fi o grămadă de urme, de sânge, sau doar de paşi, dar, la felul cum se mişcau acele incomode creaturi, nu erau doar nişte simple urme.
M-am ridicat cu ajutorul braţelor şi am observat că bancheta s-a răsturnat peste mine. Era sursa ce-mi provoca durerea exacerbată. Nu aveam deloc libertate de mişcare, întrucât aceste cătuşe nu aveau nicio gară pentru această situaţie.
Am căutat cu privirea şoferul peste tot, dar în maşină nu era. Mi-am întors privirea înspre spatele maşinii unde, în spatele portbagajului, se afla un cadavru.

- Hei, hei ofiţere, sunt în regulă? am strigat eu fără nicio speranţă. Sunt încă spânzurat aici! m-am înfuriat, încercând să-l fac să se ridice.

Niciun răspuns. Mi-am direcţionat privirea în spatele maşinii, unde am descoperit o puşcă. ,, De ce dracu o fi scos puşca asta?'' gândeam eu nedumerit. Îmi era şi sete, mă simţeam îndurerat şi mai eram şi lipit de chestiile astea. Am calculat fiecare detaliu şi singura opţiune validă de a scăpa din acest dezastru a fost fereastra de lângă. Trebuia să umblu uşor, astfel acele creaturi să nu apară pe aici şi să năvălească.
M-am frecat uşor, trăgându-mi puţin câte puţin picioarele până în punctul când puteam face un contact zdravăn. Mi-am încovoiat corpul, mi-am întins membrele inferioare extrem de amorţite şi am lovit. Fiecare impact îmi făcea corpul să tresară. Spuneam de fiecare dată un ,,au!'' involuntar, deşi nu era chiar aşa de rău.

Eram pe cale să sparg geamul, dar, ca să fiu sută la sută sigur, am mai strigat odată pe acel bărbat. Din nou, niciun răspuns. ,,Nu arată bine... nu a fost aruncat prin fereastră.'' am cugetat eu destul de speriat.
Am lovit pentru ultima oară în acel geam care era făcut aproape bucăţele şi l-am împrăştiat pe acel sol extrem de întunecat.
În exterior se auzeau foşnete ale pomilor, dar şi alte sunete neidentificate pe care, la început, nu le-am băgat în seamă.
M-am dat puţin în spate, am întins mâinile care nu puteau fi foarte distanţate, am strâns degetele de acea ramă a geamului extrem de ruginită şi mi-am făcut avânt, lovindu-mă de pământ.
Tocmai când credeam că nu se poate şi mai rău, mi-am dat seama că m-am înşelat. Durerea a început să crească treptat, impactul fiind destul de brutal.
M-am ridicat lent, cu greutate şi, fără să observ că terenul era foarte denivelat, am rămas agăţat pe spate de uşa maşinii. Mi-am făcut avânt încât să rămân pe picioarele mele.
Eram într-un mic codru, extrem de întunecat, unde nu prea existau multe lucruri diferite. Privind din nou spre acel cadavru, am realizat că nu făcuse nicio mişcare de când m-am trezit în acest mobil şi până acum. Trebuia să mă descurc. Am atins suprafaţa maşinii şi, încet-încet, am paşit mai mult pe piciorul stâng spre a ajunge pe cealaltă parte a maşinii. Am traversat spatele maşinii ţinându-mă numai de maşină, astfel încât să nu îmi agravez starea care nu prea dădea semne de ameliorare.
Era extrem de ciudat, deoarece dârele acelea chiar erau urme de sânge care porneau exact de sub uşa din faţă. Zăcea într-o poziţie greu de descris, iar acum eram ferm convins că nu mai era-n viaţă.
M-am apropiat agale de el, ştiind că el deţine cheia de la aceste cătuşe nenorocite:

- Ofiţere? am exclamat eu, vrând să fiu sigur de premoniţiile mele.

Dacă nici de data aceasta nu am primit niciun răspuns, am întins direct mâna spre cureaua de piele de pe acei pantaloni jegmănaţi ai bărbatului şi am agăţat acele chei păcătoase, devenite acum preţul libertăţii depline a membrelor mele.
Mi-am îndoit încheietura mâinii drepte şi am introdus cheia în acel mic locşor. Am răsucit rapid, dorind cât mai repede să revin la acea mult dorită stare. O mână devenise liberă, dar acele obiecte indignante încă erau ataşate de mânna stângă. Am ţinut mâna nemişcată, astfel să o eliberez şi pe a doua.
Deodată, privind în jos, după ce mi-am experimentat această libertate dulce, am distins o mişcare neprevăzută de pe sol.

- Ăh, ofiţere? am rostit eu terifiat.

Mâna dreaptă se mişcare şi, de-ndată ce mi-am spus cuvintele, trupul putrefiat ş-a ridicat. Privirea mi s-a inşirat în mii de locuri, puterea acelui monstru aruncându-mă pe spate.
Se apropia de mine cu rapiditate, iar corpul meu firav în acest moment, abia se mişca. M-am dat în spate cât am putut, astfel spatele meu făcând contact cu partea extrem de rece a maşinii.

- Ah, la dracu! am tresărit eu stupefiat. Stai departe! am exclamat speriat, neştiind în ce parte s-o apuc.

Deodată, privind nenorocit în toate părţile, am dat peste un glonţ de culoare roşie. Mi-am adus aminte că în spatele maşini, adică aici! se afla o puşcă. Eram strălucit în mintea mea, dar pericolul nu a trecut; acea formă ambulantă încă se apropia, iar dacă nu mă mişcam rapid, eram pe cale să devin unul ca el.

Mi-am întors rapid trupul şi am apucat în viteză acea armă, devenită acum singura şansă de scăpare. Am luat în ambele braţe acea puşcă şi m-am grăbit să-l îndes pe cartuş.

- R***t, l-am scăpat! am spus eu fără să vreau nervos.

Am întins din nou mâna, sub presiunea acelui cadavru, ce se apropia fără nicio remuşcare.

- Nu mă face să trag! am exclamat eu înverşunat.

Nu avea nicio reacţie, aşa că am îndreptat-o spre direcţia lui şi-am apăsat pe trăgaci. Glonţul s-a oprit direct în creştetul infectat. I-am retezat întreaga compoziţie, sângele proaspăt scurgându-se prin părţi.
Am îndepărtat imediat acel obiect, la gândul că nu am mai făcut asta niciodată. Respiram sacadat, în timp ce priveam această rămăşiţă.

- Doamne! Toată pielea e putrezită şi miroase a... Ce dracului e asta? am constatat eu speriat.

Deodată, privind spre drumul ce se afla deasupra acestei mici păduri, am observat o mică siluetă, de această dată umană.

- Ajutor! Cheamă pe cineva, am strigat eu din răsputeri, dând din mâini. Aici... aici a avut loc o împuşcătură.

Subiect: Re: Sphacelus Lun 19 Aug 2013, 20:20

~~O SĂ DAU EDIT FIINDCĂ EXACT CÂND AM VRUT SĂ POSTEZ COMMUL, A APĂRUT YANG CU NEXTUL. : ))) COMMUL ACESTA MĂRUNT ESTE PENTRU FORTUNE. REVIN.~~

   Deci, se pare că va-ţi hotărât să postaţi, sper să vă ţineţi de fic şi să-l terminaţi.
   Să înţeleg că începutul trebuia să aibă un anume impact, să ne lase să alunecăm într-un univers depravat, mohorât unde lege parcă nu există şi răufăcători dansează ca nebunii? hmmm într-un fel merge, într-un fel nu, dar îmi place că descrierea nu este aşa de sfiaosă să ofere date mai vulgare... ca să spun aşa, în sens că dă pe faţă situaţia dezolantă. Îmi place finalul, căci când am citit replica personajului l-am văzut cum strigă şi totul a fost înghiţit de o gaură albă, precum în filme. Interesant. Oricum foarte multe detalii nu ne-ai oferit şi e bine, însă consider că acest prim capitol putea să fie lucrat şi mai bine de atât. Şi ceea ce nu am înţeles eu este acea imagine cu scris în engleză, dacă tot scrieţi în română lăsaţi totul în limba asta, nu face cu nimic mai interesant ficul.
   ~~Fără alte adaosuri, aştept nextul, succes şi sunt foarte încântată să citesc partea lui Yang~~

       Bine, deci am citit şi partea lui Yang acum. Scurt din păcate, se putea şi mai lung, puteai dezvolta mai multe idei. Nu ştiu dacă ai vrut să aduci mister rupând totul aşa, însă nu te sfii să detaliezi mai multe întâmplări. Ai avut câteva greşeli, dar minore, oricum ai un stil simplu, citibil pe înţeles, totul s-a desfăşurat bine. Însă nu înţeleg de ce atâtea paragrafe? normal paragraful e atunci când se trece de la o idee principală la o altă idee principală, nu secundară. Ţi-aş sugera paragrafe doar atunci când ai treizeci de rânduri, atât de tăiat nu arată prea bine. Oricum revenind la idee să înţeleg că e cu zombie? Îmi complace, deci o să fie interesant, mă întreb ce are să se întâmple cu personajul principal?
       Păi aştept nextul, spor şi succes!

Subiect: Re: Sphacelus Lun 19 Aug 2013, 21:53

Buna Yang!Imi place foarte mult cum ai continuat ceea ce a inceput Fortune m-ai sus.Ai inceput in forta dandune cateva detalii despre ce se va intampla insa apoi,la sfarsit, ne-ai lasat asa, sa procesam ceea ce tocmai sa intamplat si ,de ce nu, sa ne imaginam continuarea pana la urmatorul capitol.Ca si in primul ai invaluit totul intr-o aura de mister.Imi place,devine din ce in ce mai interesant iar toata poveste prinde contur.Nu stiam ca un baiat poate scrie asa ceva,dar mai doi baieti>:)) Oricum,lasand la oparte impresiile mele feministe(din cate stiu eu acesta este femininul pentru "Misogin") capitolul mi-a placut foarte mult si ii multumesc lui Fortune ca ma anuntat de continuare.Spor la scris!Astept nextul.

Subiect: Re: Sphacelus Dum 01 Sept 2013, 01:24

Episodul I
Partea a treia

    Eram singur, aici, în acest codru, de altfel foarte luminos. Eram rezemat de partea laterală a mașinii, în stare de șoc. Acea persoană se depărtase, totuși îi spusesem că aveam nevoie de ajutor. Se auzeau păsări cântând, simțind astfel o mică ameliorare, dar, din spatele copacilor se auzeau foșnete, astfel, complotul împotriva mea se punea pe picioare. Ieșeau, rând pe rând, din spatele mașinii, trupuri ambulante, cu mișcări dezorganizate, cu o înfățișare distrusă. Erau ga0ta să mă mutileze, nu numai pe mine de altfel, ci să distrugă întreaga rasă umană, ele, suflete părăginite, fără niciun pic de creier.
M-am ridicat cu grijă, astfel, aruncând puțin din greutatea corporală pe acest membru bolnav, am simțit cum toate oasele mă lasă. Priveam înapoi și vedeam terifiat cum nu îmi oferă nicio șansă, fiind gata să tabere pe mine, să mă transforme într-unul din ei. Mă depărtam lent, dar fără să mă uit, m-am împiedicat de acel cadavru distrus al fostului ofițer, care, deja mort, le dădea lor un pas înainte spre victorie. Erau peste tot, simțeam cum picioarele mele nu mai rezistă, dar continuam cu speranța că pot, că nu mai e mult până sus. Erau prin copaci, lângă copaci, la poalele lor, întinși pe jos, unde să scap?!
Erau din ce în ce mai aproape, așa că grăbeam pasul. Eram aproape de un gard vechi, de o culoare cărămizie, pe care, pe alocuri se instalase acea verdeață cățărătoare. Le auzeam gangurerile stupide în spatele meu, dar știam că scăpasem. Mi-am luat avânt și rezistență necesară încât să rezist durerii și m-am agățat de țambrele acelui gard destul de înalt, aruncându-mă acolo. Nu realizam că scapasem, încă depărtându-mă, deși eram într-un loc fortificat, pot spune. Gardul le era limita, în care își aruncau puterea, dând cu pumnii în el. Se auzeau împușcături în depărtare, acest lucru făcându-mă să realizez unde sunt, ce am făcut, iar plimbăreții să plece spre următoarea destinație. Am privit în jur și am observat că mă aflam pe un spațiu de locuit, unul frumos. Era o casă înaltă în spatele meu, cu etaj, care de altfel părea a fi una de vacanță. M-am ridicat și am privit mai vast, analizând fiecare detaliu. Mai era și o piscină necurățată, un șopron, iar împrejur, pe jos, totul era acoperit cu o iarbă încolțită. Se afla și un nuc bătrân, iar lucrul care m-a făcut să mă gândesc mai bine a fost acela că în acel pom era construită o mică căsuță. Trebuia să mă deplasez, să nu stau pe loc, așa că am urcat pe scările ce duceau în casă și m-am oprit în dreptul ușii care permitea lejer luminii să treacă, deși interiorul era un spațiu destul de întunecat.

- Alo! Am nevoie de ajutor! Nu... nu sunt unul dintre ei, sau vreun intrus dacă vă gândiți la asta!

Priveam împrejur, dar niciun răspuns. Am privit în jos deznădăjduit, încercând să împing de acea ușă.

- Intru, așa că nu trageți! Am insistat eu, încercând să mă fac auzit.

    Era liniște, o liniște bizară. Am privit în stânga, unde, pe acea măsuță de bucătărie, se afla un mic caiețel, deschis la o oarecare pagină, unde era desenat un unicorn. Am strâmbat puțin din gene, încercând să înțeleg aceste mici detalii. Am înaintat puțin, unde, în centrul camerei, am observat un mic coș cu fructe extrem de rotunde și frumoase. Am întins mâna spre ele, dar am retras totul.

- Sunt false, rahat! Am adăugat eu dezamăgit.

Observasem că o lumină fâlfâia, pe unul din micile dulăpioare, unde se afla un fax, cu câteva mesaje nepreluate se pare. L-am pornit și l-am lăsat să vorbească, în timp ce eu îmi continuam inspecția. Am pătruns într-o mică cămăruță, unde totul părea a fi extrem de înghesuit. Picasem din nou jos, alunecând pe sânge. Sânge?! Perfect... Erau câteva sertare, prin care, speram eu, găseam ceva. Am privit pe frigider, unde, am observat că ușa era încărcate cu note. Știam că era un fel de cod al Savanei, acel tip de bilețele pe care le lăsai pentru un babysitter. Scotocind prin dulapurile de alături nu am putut decât găsi o stație, care, pe moment, nu făcea altceva decât să pârâie. Am ales să o iau, găsind-o drept un artefact de ajutor. Lângă chiuvetă se afla un pahar, pe care l-am umplut cu apă, potolindu-mi setea. Am părăsit bucătăria, încercând să caut în altă parte. Am trecut pe lângă acea mașinărie, pe care, acum, am actualizat-o, citind mesajele.

Trei mesaje noi, primul primit la ora trei și paisprezece minute, p.m.: Hei, Sandra, aici Diana. Suntem încă în Savana. Ed a avut o mică altercație cu trei tipi nebuni lângă hotel, așa că a trebuit să îl aducem înapoi la E.R. . Oricum, încă nu se simte destul de bine încât să ne întoarcem la noapte acasă, așa că am mai plătit încă o zi. Mulțumesc extrem de mult că ai avut grijă de Beatrix în timp ce noi am fost plecați. Îți promitem că ne vom întoarce până la solstițiul de primăvară!

Mesajul al doilea, primit la ora unsprezece și nouăsprezece minute, p.m.: Doamne, Dumnezeule! În sfârșit! Nu am idee dacă ai încercat să dai de noi; toate apelurile au căzut, iar ăștia nu ne spun nimic despre plecarea în Atlanta. Te rog, te rog, părăsește orașul și ia-o pe Beatrix cu tine, la Marietta. Eu trebuie să mă întorc la spital. Te rog, spune-mi dacă sunteți amândouă bine!

Totul era distrus, astfel mi-am dat seama că aici a fost un dezastru total.

Mesajul al treilea, primit la ora șase și douăzeci și unu de minute, a.m.: Beatrix, iubito! Dacă auzi asta, te rog, sună la poliție! Este nouă nouă unu. Te iubim, noi te iubim, te iub...

Se terminase, totul. Vocea părea extrem de speriată, îngrijorată de această Sandra și Beatrix. Probabil era vorba de un copil, după acel desen, căsuța din copac și acea piscină. Alături, pe acea măsuță, se mai afla o poză care reflecta un portret de familie. Erau toți, printre care și o mică fetiță. Îmi dădusem seama, după aceste mici detalii, precum unicornul, căsuța din copac și acea piscină.
    M-am întors cu spatele, cu intenția de a mă depărta, dar o voce m-a făcut să mă opresc.

- Tăticule? S-a auzit o voce speriată prin acea stație.
- Huh...? Bună... am adăugat eu, deplasându-mă către ușă.
- Trebuie să menții liniștea, a spus acea voce subțire.

M-am întors, realizând că nu era nimeni afară.

- Ești în regulă? Am întrebat eu cu o oarecare reținere.
- Sunt O.K., au încercat să mă prindă, dar acum stau ascunsă până când părinții mei ajung acasă.
- Ăh... cum te numești? Am chestionat-o, încercând să dau scânteie unei discuții.
- Sunt Beatrix, iar asta este căsuța mea! A murmurat încet.
- Bună, Beatrix. Eu sunt Chester! Unde sunt părinții tăi? Am întrebat curios.
- Au plecat într-o excursie, lăsându-mă cu Sandra. Ei sunt în Savanna, cred.

M-am deplasat la fereastra din bucătărie, încercând să mușc din peisaj.

- Ești în siguranță?
- Da, sunt în casa din copac. Nu pot intra. Nu eşti tatăl meu... a realizat ea supărată.
- Nu, nu sunt.
- Observi? Mă vezi? Eu te pot vedea prin acel geam, a adăugat, observând o mișcare afară.

    Era ea, o fetiță, care, fără nicio voie a fost băgată în acest război. Am salutat-o bucuros, mișcându-mi gentil mâna. Deodată, fata s-a retras, lăsând un mic strigăt. Când m-am întors, am fost luat pe nepregătite de unul dintre plimbăreți, care încerca să mă muște. Am încercat să-l evit, dar m-a împins, alunecând pe acea baltă de sânge, lovindu-mă cu bărbia de acea masă.

- Rahat! Am exclamat eu surprins.

Se apropia rapid de mine, iar singura mea șansă era să-l țin departe de mine, lovindu-l cu piciorul. M-am ridicat grăbit, oasele trosnindu-mi, dar, cu o mișcare extrem de rapidă, m-a apucat de picior. M-am târât până la ușă, încercând să dau acel plimbăreț jos de pe mine. Ușa s-a deschis în spatele meu, acea fată venind în ajutor cu un ciocan. L-am apucat numaidecât, lovind acel zombie fără nicio ezitare, punându-l la pământ. Ea tremura de frică, eu luptându-mă cu acel trup ambulant. Încă mai mișca, așa că m-am ridicat, punându-i talpile pe trup, lovindu-l în față cu acea unealtă, desfigurându-l complet.
    Răsuflam greu, obosit și sacadat, odată cu gândul că fata a privit totul.

- L-ai omorât? A adăugat ea terifiată.
- Nu sunt sigur, așa cred... am spus eu fără nicio putere.

M-am pus în genunchi, încercând să o analizez. Era mică de statură, cu o șapcă în cap. Avea un păr des și creț. Era un mic copil, afectat de această luptă.

- Am auzit țipete acum două nopți. Cred că unul dintre ei au luat-o.
- Acum două nopți? Mda, da, cred că așa s-a întâmplat. Am adăugat eu, încă revenindu-mi.
- Ai fost de una singură tot timpul ăsta? Am întrebat eu, încercând să înțeleg ceea ce simte ea.
- Da, vreau ca părinții mei să vină acasă acum... am spus ea, legănându-și corpul.
- Uite, nu știu ce s-a întâmplat, dar aș putea să am grijă de tine până atunci. Adică, nu crezi că ar trece o vreme?
Fata ezita în priviri, parcă ferindu-se să mă privească.
- Ce ar trebui să facem acum? A adăugat ea fără speranță.
- Ar trebui să căutăm ajutor, înainte să se întunece.
    Fetița a zâmbit, ieșind pe ușă. M-am ridicat și am mers lângă ea, privind locația Soarelui. M-a luat de mână, semn că mă acceptase.

    Am ales singuranța luminii…

Subiect: Re: Sphacelus Sam 14 Sept 2013, 22:05

Capitolul I

Partea a patra

În camera de conferință a Pentagonului, generalul Raymond Peterson împreună cu domnul Fiers și doctorul Epps vorbeau despre proiectul ,,Necrosis", finanțat de către guvernul american și pentagon. Cu mâinile împreunate la nivelul nasului, având o figură încordată, generalul Peterson cere informații legate de așa-zisul proiect de 13,4 miliarde de dolari. Adică, ce nu ar face Statele Unite pentru a cuceri vastul pământ al fostei Uniuni Sovietice?
Domnul Fiers, foarte sigur pe sine, păstrându-și o atitudine sobră, îi înmânează superiorului ceea ce pare a fi un dosar, intitulat ,,Confidențial".

- Raportează, răsună vocea generalului.

Domnul Fiers îl inghiontește pe Epps, acesta dregându-și vocea și așezându-și ochelarii pe nas. Doctorul începu să prezinte starea proiectului. Acesta făcea referință la un virus, întâlnit mai des în conversație sub denumirea de Q-47, care afectează celulele nervoase, în special celulele cortexului cerebral. Acesta începu să explice cum pornind de la o simplă celulă stem, prin modificarea genomului și injectarea unei substanțe, virusul a început să se dividă extrem de rapid, în condițiile specifice corpului uman, formând, astfel, o colonie de două sute de mii de indivizi în trei secunde. Acesta, explicând cum au extras celulele stem dintr-un fetus ,,donat" de o femeie a străzii, aflată în luna a treia a sarcinii, a prezentat și efectele lui asupra ,,cobaiului": practic, virusul odată intrat în organism, începe să se dividă. Acesta, trecând prin artere, atacă fiecare organ până ajung la creier, unde ,,preia comanda". Efectele vizibile ale virusului sunt decolorarea țesutului epitelial, prin distrugerea unor cantității destul de mari de melanină, prezența unor răni cangrenoase pe suprafața corpului, datorate efectelor razelor UVA și UVB, cât și schimbarea culorii ochilor într-un galben fosforescent, datorită unei creșteri bruște a vitaminei B2 în globul ocular. Alt efect observat la cobai a fost schimbarea bruscă a comportamentului, subiectul devenind extrem de agresiv.

- Deci?
- Proiectul este un succes, domnule. Dar...
Generalul se încruntase.
- ,,Dar” ce? își ridică vocea generalul.
- Acum trei luni, în aprilie, a avut loc un incident iar cobaiul a scăpat.
- Poftim? țipă generalul. Cum este posibil așa ceva? Pentru ce v-am plătit 13 miliarde? Și tocmai acum îmi spuneți? Voi cei de la Fiers Corp sunteți niște incapabili!
- Vă rog să vă calmați, domnule general, răsună vocea calmă a domnului Fiers. Cobaiul a fost eliminat în zona lacului Jackson. Oamenii noștri ,,incapabili" s-au ocupat de cobaiul dispărut.

Totuși, doctorul Epps era neliniștit. Încercând să intervină, acesta le spune că au existat șanse destul de mari ca sângele cobaiului să fi ajuns în apele lacului, astfel, infectând apele din zona orașului Jackson, a Atlantei și a orașului Macon. Nu se știe exact dacă virusul s-a răspândit așa de repede, dar există șanse mari ca locuitorii din jumătatea estică a statului Georgia să fie deja infectați.

- Cum? Vrei să spui că aproximativ cinci milioane de oameni sunt infectați cu acest virus? țipă generalul extrem de nervos.
- Nu știm sigur...adaugă doctorul Epps.
- Măcar aveți un antidot? oftă generalul în timp ce se așeza la loc pe scaunul său.
- Este încă în stadiul de procesare, domnule general, continuă domnul Fiers.

Totuși, din punctul de vedere al doctorului Epps, infectarea a cinci milioane de oameni în doar trei luni părea cam imposibilă. Nu au apucat să testeze modurile prin care se poate contacta virusul: cel mai probabil, prin introducerea sa în organism. Dar cine ar bea apă direct dintr-un lac sau un râu?

- Domnule general, întrerupse doctorul Epps, este imposibil ca cinci milioane de oameni să fi fost infectați. Alaltăieri am plecat din Atlanta cu avionul spre Washington, și niciun caz de infecție nu a fost întâlnit până acum în zonă.
- Hmmm, înțeleg...răspunse generalul. Totuși, ca să fim siguri că acest așa-zis virus nu se va mai răspândi, ar trebui să introducem niște măsuri de securitate mai riguroase.
- Mă voi ocupa personal și de eliminarea virusului din zonă, generale, spuse domnul Fiers cu un zâmbet mic pe față. Nu vă faceți griji, în câteva săptămâni statul Georgia va fi curat iar virusul va fi gata pentru a-l trimite spre Rusia, domnule general.

Deși generalul nu era un om naiv, s-a încrezut în cuvintele domnului Fiers. Însă, planul acestuia era cu totul altul. Odată ce se întoarce în Atlanta, virusul urma să fie eliberat în oraș. Cu cât oamenii se infectau în număr mai mare, cu atât era nevoie mai mare de un vaccin. Cum Fiers Corp se ocupă în principal cu produse medicamentoase, cu apariția virusului ar fi putut vinde vaccinul cu milioane de dolari, dacă nu miliarde. În concluzie, Fiers avea de câștigat din toate punctele de vedere.

- Epps, grăbește cercetarea antidotului. Am un plan, spuse acesta în drum spre aeroport.

Fanfic original blocat din cauza inactivităţii.

Capitolul I

Partea a cincea

Păşind afară, am realizat în tăcere că se întâmpla mai repede decât credeam. Am privit către ea, încercând să nu o îngrijorez, dar nu m-am abţinut de la a mă încrunta. Ştiind că nu va mai fi mult până la întuneric, eram şi mai mult presat. Privind în jur nu vedeam decât un simplu cartier, cu puţine vieţi care în momentul de faţă nu îmi putea oferi siguranţa. Era un simplu copic, nu voiam a îmi imagina ce ar putea păţi sau cauza de una singură.
Am păşit spre ieşire şi, fără să realizez, în faţa locuinţei micuţei păreau a fi alţi doi supravieţuitori.
- Ce... ce s-a întâmplat ? am întrebat-o mai îngrijorat decât eram.
Cu o doză de sfială şi timiditate, privind în pământ, Bea îmi spuse:
- Nu crezi că ar trebui să rămân aici ?
- Adică?
Privind înapoi îmi răspunse:
- Nu vreau să dorm în căsuţa din copac, însă nu ştiu dacă ar fi bine să plec. Cum ar fi dacă părinţii mei s-ar întoarce?
Mâhnit, i-am explicat că nu se cuvine să rămână singură într-o astfel de situaţie. Bea părea puţin mai relaxată, zâmbind către mine.
- Atunci... atunci să găsim un loc din apropiere în care să stăm.
Mă bătea gândul; mi se părea imposibil ca în acest cartier să mai găsim un loc sigur, de-ndată ce toţi au plecat. Totuşi, am spus că ar fi o idee bună.
Înaintând, fata urni zdravăn poarta, astfel, cei doi străini tresări speriaţi.
- La dr**u!
- Nu ne mânca!!! urlă unul din ei, gesticulând puternic.
- Uşor, uşor! Nu suntem aici să creăm probleme.
Uşurat, unul din ei spuse:
- Pfeu, pentru o secundă am crezut că tu şi micuţa aţi venit să ne faceţi felul.
Gândindu-mă că asta ar putea creea o discuţie nesfârşită, am adăugat întrerupându-l:
- Avem nevoie de ajutor.
- Cumva vrei să pleci de aici ? Sigur asta ar trebui să faci. Chestiile alea-s peste tot prin acest cartier nenorocit.
Privind către noi, se prezentă ca fiind Rot, Rot Miler.
- Chester, ea este Beatrice.
Celălalt prieten al băiatului se aplecă prietenos asupra micuţei.
- Eu sunt Gees.
- Ştiţi, întrerupse Rot, nu ar trebui să ne aflăm afară pe o stradă aşa vastă ca aceasta. Ce ar fi să ne ajutaţi să facem loc; vă putem lua pe tine şi pe fiica ta de aici, la ferma familiei mele.
- Ştii, totuşi... nu-s tatăl ei, adaug încruntat, sunt un... simplu bărbat.
Spunând asta oarecum liber, cei doi începuse a-şi pune semne de întrebare ?
- Un simplu bărbat ? întrebă nedumerit. E singură ? adăugă holbându-se.
Dorind a fi doar nişte simple întrebări, dădu din cap, ca şi cum ar fi un ,, mă rog ''.
- Să mergem. Să ne oprim prea mult înseamnă o mare greşeală, ne garantă, de parcă nu am şti.
Amintindu-mi că nu-s singur, am privit către ea.
- Tu ce vrei să faci ?
- Eu... privind înapoi.
Deodată, vocea disperată a unuia din ei mă îngrijoră.
- Vin! O mulţime de umblători vine chiar aici!
- Chester, rapid, împinge de ea.
Simţeam o mare presiune. Roţile maşinii abia se mişcau, iar creaturile erau în pragul de a năvăli. Automobilul eliberă strada până la urmă şi tocmai când erau gata să ne străpungă, automobilul celor doi apăru şi, din acea mişcare, am reuşit să o urc pe Bea în carlingă, iar eu, agăţându-mă, m-am prins de ea. Cei doi ţipau de bucurie, însă eu eram totuşi îngrijorat că micuţa ar putea avea traume.

Am trecut și eu pe la ficul vostru deoarece am observat titlul și m-a făcut curioasă. Văd că e postat de ceva timp, însă este prima dată când îl vad și îmi pare rău că nu am ajuns mai devreme să îl citesc. Încă din primul capitol mi s-a părut interesant și misterios, abia la ultimul realizasem că se termină, ceea ce nu mi-a oferit deloc o stare agreabilă, fiindcă voiam mai muuult.
E primul fic, citit până acum, în colaboare, unde autorii se completează și scriu la fel de bine, încât nu îți sar în ochi diferențe de stil și de potențial, care să scadă plăcerea de a citi.
Nu știu ce să mai spun, toate de bine, demnă de atenție și bine aleasă tema abordată. Sper să postați următorul capitol cât mai repede și să mă anunțați.
Spor la scris și baftă în continuare!

Subiect: Re: Sphacelus Joi 06 Feb 2014, 18:40

Capitolul I

Partea a şasea

Realizând că am scăpat de-acolo, Rot îşi abătu privirea asupra mea.
- Pentru un necunoscut, se pare că ai salvat câteva vieţi azi, spuse mulţumit.
Noaptea se aşternu, iar noi, se pare că aproape am ajuns. Cu toţii erau liniştiţi, exprimau satisfacere, însă Bea nu a glăsuit nimic.
Privind alături, un vast lan de grâu se putea vedea. Maşina coti spre dreapta, intrând pe o mică alee. Ajunsesem.
- Prietene, spuse Gees, trebuie să plec. Cine ştie ce va crede mama mea...
- Bine. Ne vedem mâine... seară.
- Şi... da, mi-a făcut plăcere să vă întâlnesc, adăugă zâmbind înainte să plece.
Deodată, uşa casei se deschise larg. Un om înalt, obosit după înfăţişare, cu barba căruntă, apăru bucuros.
- Dumnezeule! exclamă vibrând. Eşti teafăr, continuă mergând către Rot.
- Ştii că nu m-aş mai fi întors dacă nu era Gees, îi spuse ruşinat, în şoaptă.
Privirea bătrânului se schimbă. Muşchii feţei numai erau încordaţi, astfel, o pată de regret îi apăru.
- Atunci mă bucur că l-ai luat cu tine.
Credeam că nu ne-a observat, însă se întoarse spre mine şi spre Bea, privindu-ne din cap până-n picioare.
- Ne-ai adus câţiva musafiri, spuse tare, ţinând mâinile în şold.
- Băiatul tău ne-a salvat, îi sunt recunoscător, i-am spus, admirându-l indirect.
- Mă bucur că a reuşit să fie cuiva de ajutor.
Tânărul se încruntă, uşor iritat.
- Păi... cred că avem un loc pentru tine şi... îndreptânduşi privirea către fetiţă, şi fiica ta.
Voiam să îi spun adevărul, dar Rot mi-o luă înainte.
- Nu e fata lui, e... ă... a găsit-o singură.
Bărbatul se încruntă, scărpinându-şi barba. Se apropie câţiva centimetri, după care se aplecă.
- Iubito, îl cunoşti pe acest... om ?
- ... Da, spuse crispată, lăsându-şi ochii mai mult acoperiţi de pleoape, clipind rapid.
- Atunci, bine. Iar tu, spuse privindu-i piciorul drept, se pare că ai ceva grav acolo.
- Mda, nu e de bine, spun îngrijorat.
Fermeriul rămase o clipă pe gânduri, frecându-şi bărbia, mormăind.
- Te pot ajuta. Rot, poţi intra în casă. Iar tu... ia un loc pe verdandă, să văd ce am prin casă.
Cei doi intră în casă.
- Să te ajut! spuse Bea zâmbind.
Mă lua de şold, după care începu să păşească încet, urcând scările, lăsându-mă întins pe o bancă.
Sunetul greierilor îmi făcea gândurile şi mai greu de exprimat. Mă simţeam aiurea că sunt pe mâna altora, mă simţeam aiurea că trebuie să fac asta.
Bătrânul se întoarse, cu o rolă de pansament.
- Oh, e umflat ca naiba!
- Dac-ai ştii ce doare... am şoptit trist.
- Desigur, comentă, privindu-mă în ochi. Şi cine ziceai că eşti ? mă întrebă zâmbind, întinzând pansamentul de-a lungul piciorului.
- Sunt Chester.
- Menik Green, încântat, îmi spuse, întinzându-mi palma.
Green oftă, observând că a l-a tăiat greşit.
- Şi unde mergeai ? Înainte de accident ?
- Eram dus departe de Atlanta.
- Atunci ceva spune să stai.
- Mda, a fost o mare greşeală. Şi am lovit un individ, unul din ăia de care şi tu ai auzit, pe... autostradă, am întins răspunsul întrebării.
- Cu cine erai ? Tu conduceai ?
- Eram cu un poliţai. Mă ,, plimba ".
Bărbatul îşi încordă muşchii, privindu-mă sever.
- Grozav, pentru tine.
- Ei bine, sunt un tip groaznic de tare.
Observând că privesc înăuntru, îşi aminti ceva.
- A, da; casa mea e plină. Dar avem o altă familie strămutată, 3 oameni, care dorm în hambar. Tu şi fiica ta sunteţi bineveniţi să staţi acolo, cel puţin până termin cu ale mele.
Se întoarse spre fetiţă, zâmbindu-i.
- Să ştii că deja ţi-am uitat numele, dulceaţă.
- Bea, Beatrice, spuse retrasă.
- Nu îmi pot imagina prin ce ai trecut tu, Bee.
- Voi avea eu grijă de ea până când îi găsim părinţii, i-am spus cu un gram de aroganţă.
- Tată, strigă Rot, sprijinindu-se de uşă, mă gândeam ca primul lucru mâine de dimineaţă să consolidăm gardul dimprejurul fermei.
- Nu e necesar, îi spuse dând din cap.
Băiatul se enervă.
- Nu ştiu eu ce ai văzut tu la T.V. sau ce-ai auzit la radio, îşi ridică vocea, dar suntem în pericol cu... ( privind către Bea) nenorocirile alea ce se plimbă pe aici. Înţelegi ? ţipă către el.
- Are dreptate, intervin eu, vei avea nevoie să fortifici locul ăsta. De-ai ştii ce -
- Aşa ceva nu se întâmplă pe aici, Rot, îi răspunse.
- Tată, pe bune! Chester, haide, spune-i omule ce-am văzut pe drumul spre casă! se răsti la mine, agitat.
- Păi, am fost fugăriţi de oameni morţi, am spus agitat, amintidu-mi din nou acea experienţă neplăcută.
- Bine atunci, spuse calm, faci ce crezi că e bine, dar să ştii că mai avem o mulţime de treburi pe-aici, mă informă.
- Chester şi cei din hambar putem fi de ajutor. Trebuie să facem asta, crede-mă, îi spuse, tapându-i umărul.
- Am spus deja, bine! exlamă iritat.
Green se ridică, trosnindu-şi oasele, văitându-se.
- Ăh, am terminat cu tine. Te vei simţi mai bine, de mâine.
- Mersi.
- Dar, spuse, întorcându-şi capul, dacă o să amorţească sau dacă rana se adânceşte, rişti o infecţie.
- Şi ce-avem de făcut ? am spus întristat.
- Probabil va trebui să te împuşcăm, gesticulă.
Observând că am luat-o serios, îmi spuse oftând:
- Vom lua plasturele, te vei curăţa şi îţi voi pune altul. E bine ?
- Mult mai bine, spun zâmbind.
- Ei bine, sunt nişte pături şi alte alea în hambar. Ne vedem mâine... de dimineaţă! A, şi unde vei pleca de aici ? mă întrebă rapid.
- Spre Macon, cred.
Bărbatul intră în casă, iar noi, am pornit spre hambar. Înăuntru, ceilalţi dormeau. Pentru noi erau întinse nişte saltele şi două pături. Micuţa începu a tuşi încontinuu.
- Oh, miroase a...
- Bălegar, am spus zâmbind.
- Bălegar ? Ca atunci când un cal... ?
- Da, aşa.
- Mi-e dor de ei... spuse fetiţa, deodată plângând.
- Te cred...
- Cât de departe e Savanna ?
- Destul...
- Bine, spuse căscând.

Micuţa se agită puţin, după care adormi, însă eu... abia spre dimineaţă am adormit.

Subiect: Re: Sphacelus Dum 16 Feb 2014, 17:41

Capitolul I

Partea a şaptea

- Treziţi-vă! exclamă o voce bărbătească.
Un om cu o înfăţişare palidă şi obosită se apropie, intrând în hambar.
- Oh, uh, am mâncărimi! se plânse micuţa de condiţiile în care dormise.
Privi în jur, scărpinându-şi neglijent pielea. Lumina instantanee şi puternică îmi rănea privirea.
- Doar ai dormit într-un hambar, micuţo. Eşti norocoasă că nu ai şi câţiva păienjeni prin păr, îi spuse bărbatul râzând.
Bea tresări, auzind de acei păinejeni. Privirea-mi era pironită asupra ei.
- Pun pariu că tăticul tău i-a speriat, continuă acesta.
- Nu-s tatăl ei, am spus a nu ştiu câta oară iritat. Mă numesc Chester.
- Eu-s Benny.
Dând mâna prieteneşte, o voce de copil se auzi din jurul hambarului.
- Tată, trebuie să vii, se va construi un gard! Am văzut şi un tractor chiar, spuse uimit.
- Da, ar trebui să mergem, spuse Benny obosit.
Deplasându-ne spre locul unde are loc consolidarea gardului, Benny îmi povesti despre familia sa, deşi abia ştiam cine este.
- El e fiul meu, apropo. Ben junior, continuă râzând. Noi îi spunem totuşi Duck.
- Duck ? am întrebat rânjind.
- Tatăăăă! se auzi iar vocea copilului.
Pe prispa cazei era soţia lui Benny. O femeie şaten vopsită, bătrână totuşi după ridurile ce se scufundau pe faţa ei.
- Chestia e că noi voiam să mergem spre Macon.
- Chiar ? Familia mea e de acolo, am reacţionat rapid.
Privi spre soţia sa, după care îmi spuse:
- Păi... spre Macon e dincolo de autostradă, iar eu, personal, aş aprecia compania ta, a unui tip care să poată lovi mai multe capete deodată, dacă e nevoie.
Un râs premeditat îmi încordă muşchii feţei. Beatrice nu avea niciun cuvânt de spus, sau poate nu îşi permitea.
- Voi vorbi şi cu fata, să văd ce are de spus.
Bărbatul se îndreptă către familia sa.
- Dragă, Duck, este este Chester, iar ea este... ă, care este numele ei?
- Beatrice.
Bea stătea în spatele meu, strângându-mi palma cu putere.
- Un nume atât de drăguţ! exclamă femeia.
- Mulţumesc.
Deodată, fiul fermierului se apropie cu repeziciune.
- Ar trebui să ne grăbim. Chester, doar ai văzut şi tu ce pot face chestiile alea acolo. Deci, cu cât lucrăm mai repede, cu atât mai bine.
- Vreau să construiesc un gard! exclamă Duck sigur pe sine.
- Serios? spuse tânărul fermier. Păi cred că e un loc şi pentru un supraveghetor. Deci poţi sta pe mult doritul tractor şi poţi să ţipi la mine ori de câte ori iau o pauză.
- Pe tractor!? întrebă uimit, punându-şi palmele pe obraji. Tare!
- Atunci eu şi piticul ne vom ocupa de asta.
Soţia lui Benny interveni şi ea.
- Dacă aveţi vreo treabă, eu şi cu Beatrice putem sta aici, pe verandă.
Bea se apropie sfioasă şi se aşeză pe un balot de fân, începând să discute.
- Ai un păr minunat, se auzi vocea femeii.
- Mulţumesc, dar... se încurcă atât de rău câteodată... exprimă oful fetiţa.
Mă apropii de Benny şi îl privesc căutând problema în motorul unei maşini.
- Ai nevoie de ajutor ?
- Mnu. Dar tu?
- Cum adică ?
- În a avea grijă de acea fată. Ştii măcar ce faci? Ai copii?
- Na, nu, nu am niciun copil, spun melancolic.
- Atunci ţi-ar plăcea unul, spuse zâmbind.
- Poate... Şi planul tău care e? întreb, schimbând subiectul.
- Cred că o să mă întorc în oraşul nostru şi las haosul ăsta în pace. Pentru că, începu să îşi înşire ideile, guvernul va începe să îşi folosească armele, iar Garda Naţională îşi va face treaba. Ceea ce mi se pare ciudat e că avem şansa să scăpăm, spuse cu reţinere.
- Şi băiatul tău cum e?
- Bănuiesc că e în regulă. Leja are o soră undeva în Memphis. Vom merge acolo să o vizităm şi poate îl vom lăsa o vreme să se liniştească. Pe drumul de aici, la o benzinărie, unul din acei monştri era cât pe ce să-mi atingă băiatul. Am crezut că...
- Nu-ţi face griji! Se va termina.
Se ridică de acolo, semn că a terminat, închizând capota. Se şterse pe frunte de sudoare, după care continuă:
- Am văzut o grămadă de umblători până am ajuns la ferma Hershel. Dar suntem uniţi şi cred că nimic nu se va amesteca între noi.
Discuţia aceasta tindea să mă întristeze. Îmi era greu să cred că doar asta va fi de vorbit de acum încolo.
- Fetelor, am spus zâmbind. Vă relaxaţi?
- Suntem bine. Bea tocmai îmi spunea despre primul ei an, îmi explică Leja situaţia.
Mă simţeam uşor prost că mie nu mi-a putut spune, sau doar pentru că nu eu sunt cel care o cunoaşte cel mai bine dintre aceşti străini.
- Ah, şi, cum a fost? întreb curios.
- A fost... uşor, spuse în prea puţine cuvinte fetiţa.
- Cred că e greu, şopti femeia. Pentru noi e greu să uităm, trei zile în care, deocamdată a fost bine, să nu vedem acei canibali. Ne vom întoarce curând, mă linişti ea.
- Dar cum e oraşul ?
- Nu prea ştiu. Benny doar a condus. Însă au fost o mulţime de oameni pe care nu i-am băgat în seamă şi aveau nevoie de ajutor. Atât de mulţi oameni...
Femeia începu să se bâlbâie, cu gândul la acel haos.
- E în regulă, nu trebuie să spui mai mult!
- Tu nu ai vrea să te întorci în trecut din momentul în care ştiai ce se va întâmpla?
- Cred că toţi am face asta. Dar niciodată nu realizezi exact în momentul respectiv ce se întâmplă cu tine şi cred că aşa e mereu.
- Perspectiva ta e... relaxantă. Ceva nou... în aceste zile, cel puţin.
- Mă bucur.
Dincolo de hambar, spre marginea fermei, băieţii munceau, cel puţin Rot.
- Crezi că asta-i va ţine departe? am întrebat neliniştint, privind subţirele gard, construit doar din nişte amărâte de placaje.
- Am de gând să îl îmbunătăţesc mai târziu.
- Totuşi, vrei să te ajut?
- Aş aprecia, măcar dacă ai tăia pe jumătate scândurile de alături. Sigur ar merge mai repede.
- Tatăl meu nici nu ştie cum e...
- Am observat.
- Am văzut unul din Atlanta care şi-a ucis copilul. L-a împuşcat chiar în faţă.
- Băiatul era umblător ?
- Chiar nu ştiu. Ori voia să îl atace, ori să ceară ajutor. Nici măcar nu a ezitat, continuă. A ridicat-o, a pus cartuşul, a îndreptat-o spre fruntea băiatului şi a apăsat pe trăgaci. Nu prea vezi aşa ceva. Nici în filme nu e aşa! exclamă afectat. Tu ai făcut aşa ceva?
- Să fac ce? întreb, oprindu-mă din tăiat.
- Să omori... ?
- Ăh, uh... Câteodată ori omori, ori eşti cel omorât.
- Mda. Eu nu aş putea dormi dacă aş face aşa ceva. Mă bucur că mă ajuţi. Tata vrea doar ca totul să fie sigur.
Zâmbesc, după care ridic o altă scândură.
- Cu familia ta ce s-a întâmplat? întrebă din nou Rot.
- Nu sunt destul de sigur ce s-a întâmplat cu fosta mea soţie.
- Cred că e destul pentru acum, mulţumesc, spuse el.
- Şi, Rot, mersi pentru acel drum.
- Nu ai de ce. Nu aş fi putut lăsa pe nimeni în urmă. Ah, şi dacă îl vezi pe tata, cred că te va pune să îl ajuţi în hambar.
În hambar, bătrânul fermier, cu o veche furcă, sorta fânul. Îşi ridică privirea şi mă privi sever.
- Cum ai scăpat din Atlanta? mă întrebă direct.
- Eram cu poliţiştii când am făcut accident, după care, am mers pe jos până când băiatul m-a găsit.
- Aha, spuse neimpresionat.
Privesc în jur şi inhalez mirosul de ţară. Îmi exprim bucuria că mă aflu aici.
- O fermă minunată, cum ţi-ai ales-o?
- Nu am crezut niciodată că dintr-o simplă casă aveam să îmi fac propria magazie de alimente. Ştiind că am un loc ca ăsta, nu am avut niciodată un plac şi, continuă lăsând jos furca, era doar familia. Familia e importantă; e doar ceea ce contează. Eşti de acord ?
- Păi, aşa şi eu, deci da.
- Familia ta unde-ţi e?
Întrebarea asta mă neliniştea de fiecare dată şi mă făcea să mă gândesc şi mai profund.
- Soţie, fraţi, prietenă, părinţi?
- Părinţii sunt în Macon, cu fratele.
- Şi sper că sunt bine, spuse bătrânul. Oricum, trebuie să ai grijă de... Beatrice, aşa era, nu? Şi chiar ai dat peste ea? spuse bănuitor.
- Da. Am văzut casa, şi am crezut că poate fi cineva de ajutor.
- Hmmm, îţi pot da un sfat? întrebă apropiindu-se.
- Spune.
- Nu ştiu cine eşti sau ce ai făcut. Să spunem că lucrurile nu se ameliorează în oraşe, aşadar tu va trebui să depinzi de onestia străinilor pentru a supravieţui, iar dacă alţii îţi vor pune aceleaşi întrebări, vei avea probleme. Ah, da. Eu aş calcula mai bine atitudinea mea, prietene.
Voiam să îl anunţ cu privirea asupra unor lucruri, însă exact în acel moment, zgomotul unui motor ne alarmă. Îmi întorc rapid privirea şi realizez că se auzea de la marginea fermei.
- Du-te! ţipă fermierul. Îmi iau arma.
Alerg de-a lungul casei, ocolesc un copac şi observ câţiva umblăreţi. Nu asta era problema; ci aceea că Duck pornise tractorul şi îi năruise piciorul drept al lui Rot. Îşi întiseră mână, iar eu, abia acum realizasem că era foarte grav. Trebuia să fac ceva, dar ce. Şi pe cine să salvez?
Mă îndrept spre Rot şi încerc să îl trag. Era prea greu. Piciorul era blocat de roata tractorului. Umblătorii erau prea greu de ucis, aşa că singura şansă era doar să trag mai mult de timp.
Singurul lucru care mă liniştise puţin era acela că Benny îl salvase pe Duck, dar Rot... ?
Gardul se prăbuşise, iar cei doi zombi se prăbuşi peste el. Unul îl muşcă de picior, iar celălalt de gât. Ştiam că numai avea nicio şansă. Urletele lui de disperare îmi invadă cele mai întunecate colţuri ale minţi. Eram şocat şi distrus.
Gloanţele începu să se consume rapid, nimicind fiecare umblător. Lăsă arma jos şi îi curmă ultimele momente.
- Sunt în regulă, bătrâne, spuse cu ultimele puteri către tatăl său.
- Te vom pune pe picioare, spuse, ţinându-i capul în braţe.
- Aproape că m-au omorât, dar Chester a încercat să mă salveze.
Auzindu-i numele, fermierul şi-a întors capul către el şi l-a privit cu duşmănie.
- Ştiu.
- Eu doar...
Băiatul se prăbuşi, murind în braţele tatălui său.
Înnebunit de durerea pierderii se ridică lent şi exclamă cu toată puterea:
- Plecaţi!
Cu toţii îl priveam şi ne gândeam a cui vină e.
- Iesiţi dracului de aici! ordonă extrem de nervos.
- Îmi pare rău, spuse Kenny.
- Îţi pare rău? Fiul tău e în regulă, în timp ce al meu nu. Nu ai de ce să îţi pară rău!
Se aţinti cu privirea asupra mea, crezând că avea să îmi reproşeze mii de lucruri.
- Ai încercat să îl salvezi, dar ¤"#%/"!¤ ăsta l-a lăsat să moară!
- Nu îl poţi învinui pe Benny, îi întrerup criza.
- Pe dracu că nu pot! Tu vezi-ţi de tine!
Se întoarse şi începu să verse lacrimi.
- Vă rog, lăsaţi-mă. Duceţi-vă şi niciodată să nu vă mai întoarceţi!
Hershel se aplecă din nou asupra fiului lui şi îşi privi nenorocirea, în timp ce noi, trişti şi vinovat fiecare în parte, ne-am îndreptat să plecăm cât mai repede.

Subiect: Re: Sphacelus Sam 08 Mar 2014, 13:12

Fic inchis la cererea autorului.

Fic deschis la cererea autorului. Spor la scris a hug

Subiect: Re: Sphacelus Sam 27 Dec 2014, 23:02

FanFic inactiv.
Când mai cereți să vi se deschidă un fic, trebuie să fiți 100% siguri că veți posta măcar un capitol nou, nu doar așa, că nu aveți ce face.