Am decis sa incerc un One Shot. Este prima oara cand scriu acest gen de poveste, asa ar trebui sa se numeasca, cred ( daca nu, puteti sa ma corectati, nu ma supar ). Sper sa va placa si astept parerile voastre.

           Te trezesti dimineata cu speranta ca totul o sa fie bine, si ca poate o sa reusesti sa apuci si ziua de maine. Te ridici din pat, faci curat in camera ta, deschizi ferestrele pentru a lasa aerul proaspat sa intre si sa se aeriseasca, te schimbi de pijamale, iesi din camera, te indrepti catre bucatarie, ii saluti pe cei ai casei, iti pregatesti micul dejun, mananci, iti strangi masa, speli vasele, nu vrei sa lasi in urma ta dezordine, exact cum ai invatat de la mama si bunica ta. Te duci inapoi in camera ta, iti iei telefonul si o tigare. Iesi din casa fara sa fi observat. In timp ce te indrepti spre locul tau pentru a fuma, suni persoana la care ai inceput sa ti de ceva timp, cam de cand ati format un cuplu...Vorbiti, iar intre timp tu ajungi in acel loc, te asezi pe o scara si iti aprinzi tigarea. Auzi pasarile in timp ce vorbesti la telefon, persoana respectiva iti spune ca nu mai poate vorbi pentru ca este ocupata. Inchei apelul, si fumezi in continuare, termini tigarea, te intorci acasa. Te duci direct in bucatarie, bei un pahar de cola, apoi iesi in curte, te suna cel mai apropiat prieten ca sa faceti planul zilei de azi, stabiliti totul, inchei si acest apel. Te intorci in bucatarie, te asezi pe un scaun, si incepe totul... Bunica ta, mama ta si verisoara au deschis acel subiect care te-a marcat pe viata, pierderea celei mai dragi persoane posibile, tatal tau. E subiectul pe care il ocolesti de cele mai multe ori, vrei sa pleci, dar ceva te tine in loc, vrei totusi sa afli mai multe, dar in acelasi timp iti doresti sa nu mai fi de fata. Vezi, auzi, dar in acelasi timp ravnesti sa fi orb si surd. Iti vezi bunica plangand, mama ta intunecandu-se la fata, iar verisoara plecandu-si privirea in podea, stai analizezi situatia, vocea iti este blocata de un nod care isi face aparitia in gat. Incerci de mai multe ori sa te ridici, nu poti, incepi sa te intrebi de ce. Intr-un final te ridici de pe scaun si te indrepti spre camera ta, refugiul tau, singura incapere care cunoaste toate suferintele, lacrimile si urletele de disperare. Te intinzi in pat, mintea iti este goala, incerci sa te gandesti la ceva, dar nu reusesti, in minte iti apare acea imagine care ai vazut-o si acum cativa ani, imaginea care te-a marcat pe viata, imaginea unui tron brun, inconjurat de flori. Incepi sa plangi, dar in liniste, nu vor sa te auda celelalte persoane. Suferi, iti doresti sa te stingi usor pentru ca nu mai faci fata acestei situatii, nu sti incotro sa o mai apuci, sa te orientezi, nu sti pentru ce sa mai speri.