Cutremurător

Subiect: Cutremurător Mier 28 Aug 2013, 12:37

Gen: Horror
Nr. capitole: unul singur

Cutremurător

Ascult cu atenție ticăitul enervant al ceasului, amplasat pe peretele din partea dreaptă, unde mai șad mândre câteva tablouri care înfățișează peisaje, în al cărei subiect se regăsește Astrul Pământului, stând măiestos pe balta de cerneală neagră, picurată cu steluțe argintii sclipitoare. Timpul se scurge cu viteză pe lângă mine, încât nici nu-mi dau seama cum trec orele. Acum e șase după amiaza, mai târziu e șapte, opt, iar după aceea noaptea își face simțită prezența, răcorind și întunecând toată casa, razele Lunii intrând pe fereastra din sufragerie, scăldând casa într-o lumină enigmatică și înfricoșătoare. Astfel de lumini mi-au părut întotdeauna îngrijorătoare, deoarece nu știu de unde vine lovitura fatală, nu-mi pot da seama cine e ucigașul prin acea umbră infinită, în care spiritele diabolice domnesc, croindu-și drum prin sufletul tău, posedându-te până în măduva oaselor. Mereu am fost superstițioasă, niciodată nu m-am încadrat în realitate și nu cred că voi izbăvi prea curând. Cert este că întotdeauna mi-am dorit siguranță, să fiu o femeie inteligentă care lucrează într-un tribunal, iar totul să fie numai lapte și miere, flori și ciocolată. Nu am nevoie de dragoste, dar cine are? Nu e decât un alt mijloc prin care-ți poți răni sufletul neprihănit, îți poți distruge viața doar apreciând calitățile și aspectul unei persoane. Mi se pare un mijloc ridicol de a te distruge, când există atâtea căi pe care poți s-o apuci și de unul singur, să te cufunzi în pierzanie pe propria-ți mână, iar nimeni să nu cadă vinovat din pricina morții tale, sinuciderii care te-a adus în pragul Iadului.

Număr fiecare secundă, iar minutele trec în fugă pe lângă mine, încât nici nu-mi dau seama că noaptea a pus stăpânire pe întreg ținutul. Mă rdic cu o lentoare grațioasă de pe fotoliul în care obișnuiam să citesc vechi romane horror, scrise de Stephen King, îndreptându-mă alene înspre dormitorul meu. Mă uit de câteva ori peste umăr, ca să mă asigur că nimeni nu mă urmărește; realizez, în scurt timp, că paranoia și-a pus ghiara peste creierul meu. Am o imaginație destul de bolnavă, din punctul meu de vedere, mai ales că am niște vise ciudate, în a cărei personalitate nu mă voi regăsi niciodată. Sunt lacomă, ucigașă și doresc să obțin cât mai mult sânge. Visele astea îmi provoacă fiori, așa că găsesc rapid un subiect care să-mi atragă atenția de la aceste aspecte înfiorătoare.

Brusc, un fior îmi trece pe șira spinării, cu o viteză uluitoare. Undele spiralate ale fricii se răspândesc în trupul meu, făcându-mi oasele să se înmoaie și să devină asemenea unor jeleuri ale copilăriei. Înghit în sec și mă prind de tocul ușii, încercând să-mi regăsesc un oarecare echilbru, atât emoțional, cât și fizic. Scot un ușor icnet atunci când simt că aerul devine mai rece în jurul meu, pielea-mi zgribulindu-se sub curentul de vânt răcoros. Un miros ciudat îmi invadează nările. E un amestec între scorțișoară și flori, mirosind chiar încântător. Preț de o clipă, inhalez amestecul îmbietor de flori și scorțișoară, delectându-mă cu această aromă fină și delicată. Doar atunci când pleoapele îmi cad frânte peste pupile și îmi acoperă câmpul vizual, totul devenind o negură nesfârșită, realizez că a fost un somnifer de bună calitate. Mă întreb într-o doară când și unde mă voi trezi, dar nu apuc să-mi răspund la întrebare, căci totul se evaporă în acel negru fum și-mi pierd cunoștința.

*

Lumina invadează camera și răscolește totul în calea ei, provocându-mă într-un duel cu propria mea persoană, în care eu obiectez să mă trezesc, dar ea insistă și devine cât se poate de insuportabilă. Conștientizez că e dimineață atunci când, pe pleoapele-mi văd un amestec de portocaliu și roșu, culorile schimbându-se ritmic între ele. Scot un oftat înăbușit de durere, căci îmi simt spatele arzând de parcă aș dormi pe cărbuni încinși. Mă sprijin pe perna moale și pufoasă, care-mi mai alină din durerea ucigătoare, ce aproape că-mi ia respirația și-mi blochează accesul la plămâni. Poate ceva să fie mai frustrant?

Mă sprijin în saltea, ridicându-mă și crispându-mă ușor atunci când spatele meu se depărtează de suprafața netedă și moale a patului. Îmi apropii palmele de față, frecându-mi în mișcări circulare ochii, în speranța că somnul va dispărea și mă voi putea relaxa pentru prima oară în ultimele săptămâni, când am stat într-o totală tensiune. Da, două săptămâni de când au îngropat-o pe mama, de când mi-au furat femeia care m-a strâns la pieptu-i și m-a îngrijit așa cum a putut, așa cum a știut, așa cum a fost învățată. Nu era o femeie calculată, ba din contră. Era aeriană, cu un aer de adolescentă, deși ridurile îi dădeau de gol vârsta, căci era trecută de patruzeci de ani. Avea o personalitate puternică care mereu mă ajuta să sper, să mă înalț dincolo de zăbrelele închisorii interioare și să izbăvesc în orice decizie aș fi luat, indiferent de cât de nebunească părea. A fost o onoare să fiu fiica unei astfel de femei, o persoană fără principii, dar care poate fi foarte înțeleaptă uneori. Deși, de data aceasta, a fost înfrântă de cancer, a fost terminată atât psihic cât și fizic de acest ghimpe, care i-a făcut ultimele zile din viață un întreg calvar, plin de plânsete și aiureli. Starea ei psihică mă speria, iar acum, nu știu dacă să mă simt liberă sau tristă că a murit.

Mă ridic ușor din lăcașul încălzit de trupul meu subțirel și lung, crispându-mă pentru a doua oară. Durerea devine insuportabilă, chiar enervantă. Nu suport chestiile de lungă durată, sunt o persoană schimbătoare, care refuză monotonia, deși câteodată plictiseala își face loc printre lemnele șubrede ale gardului care desparte realitatea și ficțiunea din a mea imaginație. Întotdeauna am fost acuzată că sunt o fată cu mult prea multă imaginație, dar nu mă deranjează; așa am putut să interacționezcu mine, să-mi cunosc trupul mai bine decât oricine.

Îndreptându-mă cu nonșalanță înspre bucătărie, fac pași mici pentru a mă asigura că nu-mi fac durerea și mai insuportabilă decât este. Chiar când ajung în pragul încăperii, ai cărui pereți sunt vopsiți într-o nuanță caldă de stacojiu, iar obiectele de bucătărie sunt din lemn închis la culoare și lăcuit, distind prezența stranie a unei persoane, a cărei înfățișare mi se pare cunoscută, poate prea familiară. Din câte pot vedea, este o femeie îmbrăcată într-o rochie de casă neagră cu buline albe și mici, un șorț fiindu-i legat de mijloc. Talia ei nu prea subțire este vizibilă prin materialul larg, iar șortul îi strânge o parte din pielea lăsată de pe spate, idată și albă ca frișca de pe tortul pe care-l pregătește cu multă grație, privindu-l cu admirație. Nu reușesc să-i văd decât o parte din față. Părul cafeniu îi este strâns în urechii, așa cum obișnuia mama să facă când gătește. Ochii ei sunt conturați de gene alungite și arcuite într-un frumos șir, dese și negre ca întunericul,care înconjoară
pădurea în mijlocul iernii. Ochii îi sunt umbriți de bretonul care-i caee în valuri pe frunte, până la jumătatea pleoapei date cu fard verzui. E o femei frumoasă pentru vârsta ei.

Mama.

- Oh, scumpa mea! Cum ai dormit? îmi spune aceasta pe un ton straniu, răsucindu-se pe călcâie pentru a păstra contactul vizual dintre mine și dânsa.

Rămân nemișcată în pragul bucătăriei, gândindu-mă cum o persoană moartă ar putea ajunge aici, sub forma unui abur care înfățișează o figură feminină. Și,ca să nu fie destul, mai și gătește! Inima începe să mi se zbată puternic în cutia toracică, lovindu-se de diafragma, plămânii și stomacul meu, fiind gata să părăsească strânsoarea provocată de celelalte oase și organe. Înghit saliva care mi s-a așezat fix sub limbă, iar un nod mi se pune în gât și parcă nu mai pot respira cum trebuie. Cineva mort e la mine în bucătărie, gătind și zâmbindu-mi într-un fel familiar și cordial! Cum naiba să nu mă sperii?

Genunchii mi se înmoaie și mă prind de tocul ușii, sprijinindu-mi capul între palme, masându-mi tâmplele cu vârfurile degetelor, în mișcări circulare și precise. Ochii îmi sunt acoperiți de aceeași negură îngrozitoare și iar simt că-mi pierd cunoștința. Glasul feminin mă trezește din reverie, și-mi simt ochii deschizându-se instantaneu. O pânză transparentă îmi acoperă câmpul vizual, provocându-mă să clipesc de câteva ori pentru a-mi reda vizibilitatea.

- Blestemu-ți este așezat pe spinare, căci nu ai cutezat să te rogi pentru sufletul meu, nu ai avut grijă. Simte durerea, suferă și roagă-te să mori mai repede. Vei ajunge în Rai, în timp ce eu voi suferi în Iad. Te iubesc, draga mea. Dacă nu te-aș fi iubit, probabil că ai fi murit din prima secundă.

Simt că mă crispez pentru a treia oară pe ziua de azi, dar durerea devine aproape o tortură îngrozitoare. Atât de rea este, încât simt că mă zvârcolesc în toate direcțiile. Fără a mai zăbovi, mă așez direct în genunchi, cuprinzându-mă în brațe. Din nou, un aer răcăoros mă învăluie într-o alură monstruoasă și parcă aud niște sunete imperceptibile, asemeni unor urlete venite dintr-un ospiciu. Mă simt strânsă de o funie, ca și când cineva ar încerca să mă ștranguleze. Încep să tușesc, simțind un gust amar în gură. Îmi arcuiesc spatele și tușesc cu și mai multă poftă, până când costat că spatele îmi arde mocnit și mă ustură. Mâinile mi se mișcă frenetic în jurul trupului și mă prăbușesc pe o parte pe podeaua din lemn.

- Ce cruce frumoasă ai pe spinare, domnișoară Scott, îmi spune mama, glasul ei fiind altfel decât cel obișnuit.

Cruce? Stai, ce?!
Nu mai apuc să analizez nimic, căci simt cum un val de căldură mă înconjoară. Durerea dispare, dar în schimb, pleoapele îmi cad peste pupile, acoperindu-mi ochii de un gri deschis, tăiat de niște negre linii lungi. Sunt învăluită într-un fum negru și urât mirositor, simțind că mă prăbușesc într-un hău nesfârșit, un hău al amărăciunii, o poveste infinită.

Aștept să mă trezesc, dar nu o mai fac niciodată.

Subiect: Re: Cutremurător Mier 28 Aug 2013, 16:09

Descrierea pe care ai avut-o aici mi se pare nemaipomenita. Ai reusit sa redai exact ce ti-ai dorit caci am simtit fiori tot citindu-ti creatia. Mi-a placut la nebunie inceputul, l-am citit de cateva ori, caci nu ma mai saturam. La un moment dat te-ai pierdut, nu in ceea ce priveste logica sau cursivitatea, dar parca s-a dus putin din magia indusa la inceput. Totusi, ai revenit cu un sfarsit interesant, mai ales in ceea ce priveste ultima fraza. Mi-ar fiplacut sa eviti acele intrebari retorice din final, caci nu mi-au placut in mod special. Ai fi putut sa le inlocuiesti cu o propozitie care sa denote nedumerirea fetei. Exprimarea a fost ok, ai avut greseli, dar ti le-am enumerat mai jos.

Actiunea a fost ok, chiar nu mi s-a parut grabita si totul a decurs conform planului, daca-i pot spune asa. Narezi bine si acorzi atentia necesara detaliilor importante. Nu am nimic de comentat aici. Cat desore dialog, as fi gandit altfel prima replica a femeii, ceva mai infricosator poate, nu chiar atat de familiar cum a sunat. De asemenea, si la a doua replica as schimba cate ceva, poate as fi taiat al doilea enunt. A treia replica imi place foarte mult, e expresiva si aduce in peisaj si mai multa tensiune, daca e posibil. Ideea e inedita si deci interesanta. E originala, chiar daca stilul horror e abordat destul de des, tie chiar ti-a iesit bine. Titlul imi place la nebunie, iar legatura sa cu textul este bine formulata. As citi o carte cu titlul asta.

Estetica este in regula, n-am ce comenta. La punctuatie ai cam facut exces de zel, mai ales in ceea ce priveste virgulele. Ai mai multa grija, caci uneori chiar nu-i nevoie sa pui virgula, deoarece intrerupi cursivitatea extului si am tentinta de a ma "impiedica" in timp ce citesc.

Greseli de tastare/ ortografie/ punctuatie:
șad - șed
in al carei subiect - e "in al caror subiect", intrucat substantivul cu care se acorda "caror" este la plural
dupa amiaza - dupa-amiaza
apreciand - apreciind
pe propria-ti mana - de propria-ti mana/ pe propria-ti raspundere
rdic - ridic
destul de bolnava, din punctul (...) - destul de bolnava din punctul meu (...)
in a carei personalitate - in a caror personalitate; din nou, pronumele se acorda cu un substantiv la plural
visele astea - visele acestea
de la aceste aspecte - pentru a evita repetitita poti spune "de la asemenea aspecte"
pe sira spinarii, cu o viteza (...) - pe sira spinarii cu o viteza (...)
asemenea unor jeleuri (...) - asemenea jeleurilor (...)
pe pleoapele-mi - prin pleoapele-mi
ma sprijin in saltea - ma sprijin de saltea
dar care poate - dar care putea; femeia murise, asadar se impune un timp trecut
iar acum, nu stiu - iar acum nu stiu
din a mea imaginatie - din imaginatia mea
interactionezcu - interactionez cu
ai carui pereti - ai carei, este vorba de bucatarie, un substativ feminin
distind - disting
idata - ridata
ca intunericul, care (...) - ca intunericul care(...)
care mi s-a asezat fix sub limba - care s-a adunat sub limba
provocandu-ma sa clipesc - facandu-ma sa clipesc
racaoros - racoros
costat - constat

Subiect: Re: Cutremurător Joi 29 Aug 2013, 22:05

Salutare

Ideea este excepţională! M-a învăluit o mare de tristeţe această idee, care m-a marcat pot spune.

Este extrem de... deamatică. Destul de pe gustul meu.

Faptul că nu a fost citită de mai multe persoane, mă intrigă extrem.

Acest tip de capodopere trebuie cunoscute!

Povestea în sine mi s-a părut cutremurătoare. Este trist să nu îţi iubeşti propriul părinte, iar acesta să te pedepsească în acest mod, chiar dacă i-a mai atenuat suferinţa.

Unele lucruri sunt atât de nedrepte pe această lume!