Fum şi ceaţă

Subiect: Fum şi ceaţă Dum 18 Aug 2013, 11:53

Fum şi ceaţă

Ezitând, atingea cu buricele degetelor rama tabloului, însă nu în totalitate; o teamă nebunească îi pătrunse pe sub piele, ca şi cum totul ar fi început să ardă dacă făcea o mişcare greşită. Pielea încreţită şi chipul palid, aspru, îi demascau primăverile ce nu i-au lăsat trupul nemarcat. Chiar dacă corpul îi era îmbătrânit, sufletul şi gândirea erau la fel de tinere ca atunci când se îndrăgostise pentru prima dată, cu zeci de ani în urmă.
Zâmbise trist, în colţul gurii, în amintirea celui ce reuşise să o pătrundă întru totul. Îi străpunse gândirea de adolescentă şi cicatrizase rana cu povestirile sale despre război, foamete şi lipsă de speranţă. O dureau remarcile sale, însă era purul adevăr de care inocenţa nu i-a permis să se izbească până atunci. Trezirea la realitate într-un timp atât de scurt, răceala din glasul lui şi tonul uşor ridicat şi nervos, pe care îl folosea numai atunci când încerca să îi explice durerea cu care se confruntau mii de oameni atunci, toate astea o provocau să dispere, o împingeau spre o moarte înceată, dar sigură, înecându-se în lacrimi şi suspine. Nu se lăsase pradă melancoliei, durerii, ci ţinuse capul sus, cu o mimică serioasă, luând aminte la spusele bărbatului trecut, ceva mai mult, prin viaţă decât ea. Înecase gândurile amare într-un colţ izolat al inimii sale, căci atunci cu ea gândea. Hotărâse să schimbe lumea şi avea de gând să înceapă cu ea, însă când mai era timp de schimbare, dacă el hotărâse să plece, să ajute şi să lase un suflet tânăr în urmă?
Pierduse, pierduse mult timp aşteptând în zadar întoarcerea lui, însă sosise şi ziua în care avea să îşi dea seama că plecarea lui o făcuse să devină ceea ce îşi dorea şi el: o femeie care reuşise să străpungă singurătatea şi să îşi deschidă sufletul şi mintea. Se schimbase, dispariţia lui reuşise ceea ce el a încercat luni întregi să o facă şi fără succes. Ce se întâmplase cu el nu o interesa, însă ţinea morţiş să îi mulţumească pentru toate lucrurile bune pe care i le-a adus în viaţa monotonă. Scria zilnic câte o scrisoare, fiecare dedicată lui, şi toate ajungeau în acelaşi loc: pădurea de la marginea oraşului. Fiecare bilet era atârnat de o ramură a unui pom, însă nimeni nu îndrăznise să deschidă vreunul, spre fericirea lor: a lui şi a ei, căci oriunde s-ar fi aflat, el ştia tot ceea ce era amintit în scrisori, fără ca măcar să citească vreuna.
Zeci de ani a scris foi peste foi, declaraţii peste declaraţii şi mărturisiri pe care nimeni nu trebuia să le afle. Începuse să ajute, să facă ceea ce el îşi dorise şi devenise o persoană caldă, cu simţ de răspundere şi înţeleaptă. Nu conta vârsta niciodată, nu pentru ea, căci învăţase că numerele nu trebuie să oglindească drumul pe care îl avea de parcurs. Se simţea în stare de orice şi chiar făcea ceea ce îşi dorea, iar împlinirile sufleteşti creşteau, încrederea la fel, numai timpul i se punea în cale. Se scurgea repede, iar teama de a lăsa umanitatea singură o speria, căci simţea că fără prezenţa sa aici, totul ar fi fost pierdut.
Totul până a apărut un al doilea el, care nu îi marcase existenţa atât de mult, deşi perioada în care şi-au stat alături unul altuia era atât de mare, încât ar fi cuprins vreo douăzeci şi unu de ani, timp în care foarte multe nu s-au petrecut. Au fost împreună, dar iubirea lor nu a fost atât de puternică încât să creeze un copil, nu au avut urmaşi şi poate nici nu şi-au dorit. Relaţia lor era nesigură, deşi convieţuiau de atâta timp, căci nicio nuntă nu avusese loc. Oricum n-ar fi avut farmec. Nimeni nu le mai era alături, erau singuri, iar o sărbătoare fără invitaţi e ca un film fără spectatori. Derulat degeaba, fără vreo însemnătate.
Revenise înapoi în salon, în faţa tabloului, privindu-şi când capodopera, când mâinile îmbătrânite care nu mai puteau susţine pensula aşa cum o făceau odată. Inelul de logodnă, primit acum două zile, îi atârna greu pe mână, ca şi cum cununia lor ar fi însemnat o povară pe care trebuia să o care cu ea în mormânt. Strânse mâna cu inelul la piept, lăsând lacrimile să alunece pe obraji, apoi pe bijuteria ce ar fi trebuit să o facă fericită. Nu, nu putea să o facă, să se unească cu un alt trup ce nu o marcase în vreun fel. Voia să fie cu cel ce o iubise, care o cunoscuse în toate fazele prin care trecuse în timp, chiar dacă asta nu era posibil atunci.
Mai suspinase odată, făcându-şi curaj, şi plecă spre biroul lui. Intrase silenţios, fără a bate la uşă, însă se opri în prag, privindu-l. Stătea cu spatele la ea, aşezat pe micuţul scaun, cântând la pian. Îl asculta în surdină, închizând ochii, stăpânindu-şi lacrimile. Regreta totul, decizia pe care o luase, însă nu într-atât încât să dea înapoi.
Păşi spre el, tocurile apăsând greu pe parchet, în timp ce melodia de la pian era cântată în fundal, adâncind profunzimea sentimentului de despărţire. Îşi dăduse jos inelul, strângându-l în palmă. Se apropiase şi aplecându-se spre el, lăsase inelul pe pian. Îl sărutase uşor pe obraz, apoi se întoarse şi plecă. Putea jura că el zâmbise, parcă anticipând acest moment.
Zâmbise şi ea. Erau fericiţi, toţi trei...

Subiect: Re: Fum şi ceaţă Mar 20 Aug 2013, 22:34

- GENIAL ! Îmi place la nebunie fiecare cuvânt. Felicitări ! kiss

- Te rog anunță-mă când pui continuarea .

Subiect: Re: Fum şi ceaţă Vin 23 Aug 2013, 16:29

Apreciez extrem de mult felul în care scrii. felul în care descrii fiecare sentiment al femeii îndurerate și până și ultimul strop de durere pe care ea-l ține înăuntrul ei. Faptul că, per total, nu ai spus prea multe despre ceea ce va urma în acest one shot mă face să fiu nerăbdătoare în privința continuării. Vreau să citesc mai mult ca să pot să înțeleg cu adevărat ce ai vrut tu să ne arăți aici. Succes și aștept un P.M. când postezi, nu vreau să ratez nimic! *kiss*

Subiect: Re: Fum şi ceaţă Vin 23 Aug 2013, 23:25

R∆IN a scris:: Fum şi ceaţă

În surdină

Ezitând, atingea cu buricele degetelor rama tabloului, însă nu în totalitate; o teamă nebunească îi pătrunse pe sub piele, ca şi cum totul ar fi început să ardă dacă făcea o mişcare greşită. Pielea încreţită şi chipul palid, aspru, îi demascau primăverile ce nu i-au lăsat trupul nemarcat. Chiar dacă corpul îi era îmbătrânit, sufletul şi gândirea erau la fel de tinere ca atunci când se îndrăgostise pentru prima dată, cu zeci de ani în urmă.
Zâmbise trist, în colţul gurii, în amintirea celui ce ( Sună mai bine " care", în loc de " ce ") reuşise să o pătrundă întru totul. Îi străpunse gândirea de adolescentă şi cicatrizase rana cu povestirile sale despre război, foamete şi lipsă de speranţă. O dureau remarcile sale, însă era purul adevăr de care inocenţa nu i-a permis să se izbească până atunci. Trezirea la realitate într-un timp atât de scurt, răceala din glasul lui şi tonul uşor ridicat şi nervos, pe care îl folosea numai atunci când încerca să îi explice durerea cu care se confruntau mii de oameni atunci, toate astea o provocau să dispere, o împingeau spre o moarte înceată, dar sigură, înecându-se în lacrimi şi suspine. Nu se lăsase pradă melancoliei, durerii, ci ţinuse capul sus, cu o mimică serioasă, luând aminte la spusele bărbatului trecut, ceva mai mult, prin viaţă decât ea. Înecase gândurile amare într-un colţ izolat al inimii sale, căci atunci cu ea gândea. Hotărâse să schimbe lumea şi avea de gând să înceapă cu ea, însă când mai era timp de schimbare, dacă el hotărâse să plece, să ajute şi să lase un suflet tânăr în urmă?
Pierduse, pierduse mult timp aşteptând în zadar întoarcerea lui, însă sosise şi ziua în care avea să îşi dea seama că plecarea lui o făcuse să devină ceea ce îşi dorea şi el: o femeie care reuşise să străpungă singurătatea şi să îşi deschidă sufletul şi mintea. Se schimbase, dispariţia lui reuşise ceea ce el a încercat luni întregi să o facă şi fără succes. Ce se întâmplase cu el nu o interesa, însă ţinea morţiş să îi mulţumească pentru toate lucrurile bune pe care i le-a adus în viaţa monotonă. Scria zilnic câte o scrisoare, fiecare dedicată lui, şi toate ajungeau în acelaşi loc: pădurea de la marginea oraşului. Fiecare bilet era atârnat de o ramură a unui pom, însă nimeni nu îndrăznise să deschidă vreunul, spre fericirea lor: a lui şi a ei, căci oriunde s-ar fi aflat, el ştia tot ceea ce era amintit în scrisori, fără ca măcar să citească vreuna.
Zeci de ani a scris foi peste foi, declaraţii peste declaraţii şi mărturisiri pe care nimeni nu trebuia să le afle. Începuse să ajute, să facă ceea ce el îşi dorise şi devenise o persoană caldă, cu simţ de răspundere şi înţeleaptă. Nu conta vârsta niciodată, nu pentru ea, căci învăţase că numerele nu trebuie să oglindească drumul pe care îl avea de parcurs. Se simţea în stare de orice şi chiar făcea ceea ce îşi dorea, iar împlinirile sufleteşti creşteau, încrederea la fel, numai timpul i se punea în cale. Se scurgea repede, iar teama de a lăsa umanitatea singură o speria, căci simţea că fără prezenţa sa aici, totul ar fi fost pierdut.
Totul până a apărut un al doilea el, care nu îi marcase existenţa atât de mult, deşi perioada în care şi-au stat alături unul altuia era atât de mare, încât ar fi cuprins vreo douăzeci şi unu de ani, timp în care foarte multe nu s-au petrecut. Au fost împreună, dar iubirea lor nu a fost atât de puternică încât să creeze un copil, nu au avut urmaşi şi poate nici nu şi-au dorit. Relaţia lor era nesigură, deşi convieţuiau de atâta timp, căci nicio nuntă nu avusese loc. Oricum n-ar fi avut farmec. Nimeni nu le mai era alături, erau singuri, iar o sărbătoare fără invitaţi e ca un film fără spectatori. Derulat degeaba, fără vreo însemnătate.
Revenise înapoi în salon, în faţa tabloului, privindu-şi când capodopera, când mâinile îmbătrânite care nu mai puteau susţine pensula aşa cum o făceau odată. Inelul de logodnă, primit acum două zile, îi atârna greu pe mână, ca şi cum cununia lor ar fi însemnat o povară pe care trebuia să o care cu ea în mormânt. Strânse mâna cu inelul la piept, lăsând lacrimile să alunece pe obraji, apoi pe bijuteria ce ar fi trebuit să o facă fericită. Nu, nu putea să o facă, să se unească cu un alt trup ce nu o marcase în vreun fel. Voia să fie cu cel ce o iubise, care o cunoscuse în toate fazele prin care trecuse în timp, chiar dacă asta nu era posibil atunci.
Mai suspinase odată, făcându-şi curaj, şi plecă spre biroul lui. Intrase silenţios, fără a bate la uşă, însă se opri în prag, privindu-l. Stătea cu spatele la ea, aşezat pe micuţul scaun, cântând la pian. Îl asculta în surdină, închizând ochii, stăpânindu-şi lacrimile. Regreta totul, decizia pe care o luase, însă nu într-atât încât să dea înapoi.
Păşi spre el, tocurile apăsând greu pe parchet, în timp ce melodia de la pian era cântată în fundal, adâncind profunzimea sentimentului de despărţire. Îşi dăduse jos inelul, strângându-l în palmă. Se apropiase şi aplecându-se spre el, lăsase inelul pe pian. Îl sărutase uşor pe obraz, apoi se întoarse şi plecă. Putea jura că el zâmbise, parcă anticipând acest moment.
Zâmbise şi ea. Erau fericiţi, toţi trei...

Titlu: Îmi place, e simplu şi totuşi interesant.
Idee: Îmi aduce aminte de videoclipul melodiei lui Katty Perry - The one that got away, dar nu cred că ai făcut acest one-shot pe baza videoclipului, plus că există diferenţe mari. Mi-a plăcut foarte mult partea în care ai descris cum ea îi scria mereu declaraţii pe care apoi le agăţa pe crengile copacilor, a fost un moment trist, dar în acelaşi timp romantic şi sensibil. Sfârşitul a fost foarte bun, mă aşteptam la asta, dar nu voiam să se întâmple aşa.
Descriere: Nu cred că am ceva de comentat, descri cursiv, reuşeşti să evidenţiezi detaliile cu adevărat importante, şi în ciuda descrierii masive, cititorul nu s-ar putea opri, asta pentru că acţiunea e plină de suspans, intrigantă.
Dialog: Nu consider că era nevoie, mai ales la o astfel de lucrare scurtă
Acţiune:Este una dintre puţinele lucrări care nu are o acţiune grăbită, deşi este puţin ce-ai scris.
Estetică:Nimic de comentat, este perfectă.
Greşeli de tastatre/gramaticale:Am specificat-o mai sus, singura pe care o ai.

Cam atât am avut de jurizat, ai avut un one shot foarte bun şi mă bucur că l-am cititi şi criticat ( deşi ai o singură greşeală, care nici greşeală nu poate să fie numită ). A fost o creaţie profundă, sensibilă, toată tristeţea asta mi s-a părut cât se poate de romantică, dacă pot spune aşa. Te pup. kiss

Subiect: Re: Fum şi ceaţă Joi 29 Aug 2013, 19:37

Salutare happy

Îmi place. Nu, nu îmi place! Ador? Da, cred că ador acest One Shot.

Mesajul este într-un oarecare fel discret, dar te atinge la inimă atunci când l-ai înţeles.

O poveste palpitantă, plină cu bun-gust şi romantism de asemenea.

Ideea în sine este tulburătoare. Mă face să reflectez la "true love".

Nu cred că ar mai fi cuvinte de adăgat. Doar: ceva minunat! Şi cu asta am spus totul.