P. S. Sa stii ca te iubesc

Subiect: P. S. Sa stii ca te iubesc Sam 21 Sept 2013, 20:41

Hey, mina-san. Dupa mult timp de cand am intrat pe acest cont m-am decis sa imi i-au inima in dinti si sa postez si eu un fic. Vreau sa va spun inca de pe acum ca ficul mai este postat si pe alte saituri deci nu este plagiat. Va fi bineinteles un fic cu personajele din Naruto. Primele capitole vor fi scurte si imi cer scuze inca de pe acum pentru ele si daca veti gasi greseli de tastatura sau altele de genul acesta(va rog sa-mi spuneti)
Bun deci Disclaimer: nu detin nici un personaj din manga-ul/anime-ul Naruto/Naruto Shippuden si nu vreau sa fac profit de pe urma acestuia. Toate personajele apartin lui Masashi Kishimoto.
Varsta:pentru moment nu stiu daca are o limita de varsta, poate vor fi ceva injuraturi mai tarziu si lupte, insa daca se schimba ceva voi modifica pe parcurs.
Gen: Romance, cu ceva Actiune sa zicem
Limba: Romana (of course)
Critica: daca mai trebuie sa adaug/schimb, modific ceva
Bun. Personajele va veti da voi seama care sunt. Titlurile capitolelor vor fi in engleza, si voi povestii din ambele perspective ale celor 2 personaje principale. Nu stiu ce sa va mai spun decat spor la citit si I hope you like it!
So let's start!

-Prolog & Primul capitol(red night)-

H

Viata este un lung sir de regrete si sperante ruinate, un loc in care visele nu au ce cauta, un loc in care tristetea si ura este pretutindeni…. Oriunde te-ai refugia in aceata lume, tristetea te ajunge din urma. Disperarea te cuprinde si inainte sa realizezi esti unul dintre ei: o umbra, o fantoma lipsita de sentimente, care se chinuie sa traiasca. Fara un scop in viata, fara nimic, de la o zi la alta incercand sa depasesti greutatile, dar niciodata reusind. Atunci pentru ce traiesti, care este rostul tau pe lume? Sa suferi mereu in tacere si sa treci pe langa altii ca tine? Lumea asta nu a fost altceva pentru mine decat durere si tristete, decat ura care te transforma dintr-un copil plin de sperante intr-o persoana dura lipsita de sentimente, de bucuria de a trai.
De multe ori m-am intrebat daca sunt singura care gandeste asa, daca numai mie mi-a fost dat sa trec printe acele amintiri. Daca voi fi mereu singura si neinteleasa. Insa sunt sigura ca sunt si altii ca mine. Odata ce exista iubire, va exista si ura. Odata cu fericirea vine si tristetea care ne copleste treptat pe toti. Insa de ce sunt ele atat de insemnate pentru noi? Ce este tristetea, ce inseamna durerea? Am putea raspunde multi la aceste intrebari, dar nu cred ca cineva ar gasi cu adevarat raspunsul. Si atunci daca nu stim ce inseamna oare cum le-am putea intelege? De fiecare data cand ma gandesc la ele imi apare in minte o imagine cu o fetita care plange din rasputeri. La inceput n-am inteles de ce, dar cu timpul am gasit durerea din inima fetei, tristetea din ochii ei pierduti de timp.

Flacarile straluceau in toata casa, distrugand totul in calea lor. Intr-o camera zacea pe parchetul rece o fetita de zece ani. Parul lung si frumos al fetei ii era ravasit pe fata sa fina, iar ochii tristi priveau spre cel mai intunecat colt al camerei, neatins inca de flacari. Din intuneric se putea distinge mana unei femei intr-o balta de sange, care cuprindea din ce in ce mai mult suprafata podelei. Lacrimile cristaline s-au prelins din nou pe obrajii fini ai copilei. Se rezema de pat ingropandu-si fata plina de lacrimi pe genunchii ei firavi. Isi dorea ca aceste lucruri sa nu se fi intamplat niciodata, ca acele amintiri sa dispara. Sa fie totul asa cum era cu cateva ore in urma. Ea stand in bratele puternice ale tatalui sau, ascultand vesela povestile pe care i le spunea mama, in timp ce o legana pe sora ei mai mica, ca in fiecare seara. Isi dorea ca totul sa fie ca mai devreme, inainte sa vine ei, inainte sa distruga tot… Insa stia ca acele seri fericite in familie s-au terminat. Intelegea ca acea viata frumoasa nu va mai exista niciodata pentru ea. Ii era teama de ce va urma, de ce se va intampla cu ea. Incerca sa isi cheme parintii sa o aline, dar nu venea nimeni. Era singura.
Imi priveam reflexia din oglinda cand o lacrima mi se prelinse pe obrazul meu alb. Ma gandeam ca acea fetita trista si singura mi-ar fi putut raspunde la intrebari. Ea ar stii mai bine decat orice cum este sa te izbesti de realitatea cruda a vietii, cum nu mai poti visa niciodata. Fetita aceea trista si speriata, destinul acela lipsit de orice speranta, nu am realizat l-a inceput ce sunt. Acea tristete nesfarsita, acele amintiri sfasietoarea nu stiam de unde le cunosc, dar apoi am inteles: acea fetita gingasa eram eu. Erau amintirile mele pe care incercam din rasputeri sa le uit, sa le arunc undeva departe de mine si sa nu le mai ating niciodata. Dar mereu se intorceau la mine. In fiecare noapte, de fiecare data cand imi vad imaginea in oglinda se intorc la mine, sa ma bantuie, sa imi aminteasca de acea zi.
De fiecare data ma intreb “De ce eu?”, “De ce viata mea este numai in alb si negru?”, dar nu am gasit niciun raspuns. Poate nu-l voi gasii niciodata, poate asa mi-a fost scris: sa fiu o fantoma ce rataceste noptile prin oras. M-as bucura daca aceste plimbari m-ar face sa-mi uit trecutul, sa uit acea noaste rosie de acum 7 ani si sa incep o viata noua. Nu mi-ar pasa unde m-ar duce pasii, atata timp cat as stii ca acest cosmar va inceta…..

so astept pareri and see ya' soon! ^^

Subiect: Re: P. S. Sa stii ca te iubesc Vin 27 Sept 2013, 10:29

Prima, dau edit diseară când mă întorc de la şcoală.

Subiect: Re: P. S. Sa stii ca te iubesc Vin 27 Sept 2013, 13:35

Ah!~ A fost trist, dar ideea capitolului/prologului a fost destul de banală. Totuşi ai reuşit să redai destul de bine cadrul. Însă simt că puteai şi mai bine de atât. Chiar voiam să spun de când am început să scriu, că ai un stil frumuşel. Nu am întâmpinat vreo problemă la cititre, nici o greutate. Fiecare propoziţie s-a prelins ca apa şi totul a fost explicat. Consider că puteai să mai dezvolţi, folosindu-te de figuri de stil mai ample, mai profunde sau un joc de cuvinte care să accentueze starea sufletească a personajului ori cadrul sumbru, care se ridica în flăcări. În fine şi aşa e destul de bine realizat, cum am mai spus şi sus ai un stil de sine stătător, rămâne doar să mai şlefuieşti şi să oferi originalitate. Bine, bine, ca şi îngheiere: ador ficurile naruxhina, îmi place stilul tău simplu şi drăguţ şi ideile până acum sunt bunicele. Spor la scris!

Subiect: Re: P. S. Sa stii ca te iubesc Lun 21 Oct 2013, 22:30

I'm here again! Multumesc mult pentru sfaturi si pareri. Capitolul l-am scris acum un an si nu am vrut sa mai modific nimic la el ca sa vad cum evoluez cu celelalte. Urmatoarele vor fi din ce in ce mai lungi, promit!. A, da contine limbaj indecent(o injuratura, 2). So here i go:

02:03 a.m.

N

Am avut o viata simpla inca de la inceput. M-am nascut, am invatat sa merg, sa vorbesc ca oricare alt copil. Nimic neobisnuit, as putea spune. Cateodata m-am intrebat daca se va intampla candva ceva interesant cu viata mea, ceva mai palpitant. De aceea am ales sa devin politist, sa schimb ceva la viata mea atat de monotona si lipsita de sens. Cand eram mic imi doream sa pot trai de mai multe ori ca sa pot fi tot ce mi.am dorit. Visam cu ochii deschisi cum ar fi daca as deveni astronaut sau poate bucatar sau sofer de curse, asta da meserie. Insa cel mai mult mi-ar fi placut sa merg in lume sa vad tot ce se poate, sa inteleg cat mai multe traditii si obiceiuri despre fiecare loc in parte. Un vis cam neobisnuit pentru un copil de 10 ani.
Acum cand privesc la toti acesti necunosctuti grabiti, fiecare alergand cu un scop anume, ma face sa ma intreb daca nu sunt o persoana norocoasa. Nu trebuie sa alerg, nu am un anumit program de respectat. Trebuie doar sa astept ca sefa mea sa-mi dea ceva de lucru. De aceea petrec foarte mult timp in masina: pentru munca dar si pentru ca este un loc in care ma pot relaxa, pot medita la cele intamplate peste zi.
Astazi, o alta zi monotona si calduroasa de vara. Nu mai e mult si piticii vor primi si ei vacanta bine meritata. Tot ce am facut azi a fost sa privesc intrarea unui magazin si sa dau raportul daca ceva neobisnuit se intampla. Cum nu s-a intamplat nimic am iesit din masina la o plimbare. Aerul racoros de seara imi rasfira parul blond in timp ce ultimele raze ale zilei imi mangaiau pielea. Priveam pe trotuar la umbrele strainilor din apropiere, care se rasfirau din ce in ce mai tare.
Cand am realizat ca nu mai e nimeni pe strada m-am hotarat sa ma intorc la masina. O alta zi risipita printre necunoscuti, o alta zi pierduta in ganduri inutile.
Zgomotul facut de orologiu ma trezeste brusc din somn. Ora 2 si 3 minute dimineata. Bezna, strazi pustii, linistea deplina. Cate o masina plina cu tineri mai trece din cand in cand cu muzica data la maxim. Imi amintesc ca si eu eram asa odata, atat de lipsit de experianta si nestiutor, atat de nepasator de schimbarile din viata, de trecerea timpului. Insa acele vremuri s-au terminat de mult pentru mine. Nu, nu sunt pe moarte. Am 25 de ani, am toata viata inainte.
Un sunet de arma im reaminteste unde ma aflu, oprimdu-ma din visare. Oricat de tanar si incult ai fi odata ce se aude o arma sigur vor fi urmari grave. Grabesc pasul, indreptandu-ma spre locul din care provine zgomotul. Intre 2 blocuri zaresc vag 3 silete. Ma apropi putin, cate putin, sa le pot distinge trasaturile fetei. Un barbat trecut de 40 ani astepta cu o tigara in gura si cu o sticla sparta in mana stanga ca prietenul sau sa-si termine "treaba". Amandoi au hainele rupte si par cam ametit ceea ce ma duce cu gandul la doi oameni ai strazi care au pierdut numarul paharelor. Celalat, putin mai tanar, tine un pistol la gatul unei fete in timp ce o dezbraca fara voia ei. Fara sa ma mai gandesc la consecinte tip la cei 2 sa-i dea drumul fetei. Cel cu tigara isi indreapta privirea parca plictisita spre mine.
-Asta e a noastra. Daca nu vrei probleme cara-te d***u de aici, baiete.
O privesc pe copila care nu se mai putea opri din plans.
-Baieti, daca va opriti acum o sa va las sa plecati. Nu puteti sa obligati o persoana sa faca ceva impotriva vointei sale. Suntem oameni. Ne putem intelege, nu?
Cei doi rad la comentariul meu nestiind cine sunt. Cel cu tigara se repede sa ma loveasca, insa barez lovitura cu usurinta si il intorc asa incat sa cada lesinat la pamant. Imi indrept privirea spre celalalt care deja o tinea pe fata ca un scut intre noi.
-Daca te apropi o omor, striga acesta in timp ce mana care tinea tragaciul incepe sa.i tremure, semn de slabiciune.
Ma uit la chipul fetei care, care priveste speriata cu ochii sai de o nuanta atat de rara. In ciuda situatiei, aceasta incearca sa-mi spuna printre lacrimi sa fug, sa o abandonez. Imi intorc repede atentia spre animalul de langa ea, ignorand sfaturile ei. Nu o pot lasa aici singura cu un asemenea monstru. Fac un pas incet spre ei, aceasta indepartandu.se, insa prea tarziu pentru ca in uramtoarea secunda se zvarcoleste pe jos de durere cu mana si piciorul drept sangerand. Betivul se ridica si incearca sa scape, insa in starea care e nu va ajunge prea departate. Raman doar eu si copila care priveste pierduta pamantul, in imp ce sta in genunchi pe solul rece. Imi pun sfeterul pe spatele dezgolit al fetei ceea ce o face sa tresara.
-Au plecat. Nu.ti vor mai face nimic, spun in timp ce pun o mana pe umarul fetei. Sti nu ar trebui sa te plimbi singura la ora asta, spun incercand sa zambesc.
Aceasta tresare brusc si se ridica repede de jos. Tremura, abia reusind sa se tina pe picioare. Se vede ca ii este teama, dar de ce? Socul de mai devreme ? Nu, ii este teama de mine. Vreau sa o i-au in brate sa o linistesc, insa nu stiu cum va reactiona. Nu imi place sa o vad plangand. Dau sa ma apropi de ea insa se intoarce repede si fuge. Vreau sa strig dupa ea, dar e prea tarziu. Tot ce pot face este sa privesc cum se pierde in negura noptii, in sfeterul meu portocaliu.

sper sa fie pe masura asteptarilor.
P.S. in capitolul III si IV se vor lamuri lucrurile (si vor fi mai lungi)

Fanfic original blocat din cauza inactivităţii.