Oglinda

Subiect: Oglinda Joi 12 Sept 2013, 22:10

Oglinda
Doar o iluzie

Ce ciudat…Niciodata nu ne-am vazut chipul in mod direct; ne-am observat figura in poze sau am vazut reflexia ei. Nu ne-am vazut fata cu proprii ochi. Nu stim exact cum ne privesc altii. Nu stim cum aparem in ochii lor. Tot ce cunoastem despre noi este reflexia figurii noastre. Si, totusi, de unde stim ca reflexia noastra infatiseaza adevaratul nostru trup?
M-am gandit sa incerc ceva.
Timp de treizeci de minute m-am privit incontinuu in oglinda, incercand sa-mi dau seama exact cum arat. Ca de fiecare data, privesc in adancul unor ochi negri, blajini, lipsiti de luciu, ascunsi in spatele unor suvite dense, pacurii. Cobor pupilele: un nas mic, usor borcanat si o gura mica, cu buzele bine definite, asezate proportionat pe tenul pal si uscat, improscat de pistrui. Doar atat stiu despre chipul meu. Cel putin, cred ca este chipul meu.
De treizeci de minute privesc in continuu in acelasi punct, in presupusul ochi drept. Aceleasi miscari usoare ale pupilei, acelasi ritm al clipitului. Asa cred.
Ridic usor fotografia de referinta de pe masa din dreapta mea: aceleasi trasaturi, putin distorsionate. Privirea mi se plimba rapid dinspre fotografie spre oglinda, si viceversa.
Hmm, surand incet. Expresia mea ma amuza: putin derutata, cu ochii mari si gura intredeschisa. Nicio asemanare cu expresia curenta: nesigura, monotona.
Poate, nu stiu, chiar asa aratam. Sa fii crezut atata timp ca nu stiu cum arat, ca sunt total diferita fata de reflexia mea in oglinda…O mare iluzie. Sa credem ca mintea ne altereaza imaginea fata de sine? O gluma.
Ma uit inapoi in acele adancimi. Doar ca observ ca relfexia mea a clipit. Iar eu nu clipisem. Sa fie, oare, efectul xanax-ului? Nu am avut halucinatii pana acum. Ma indepartez cativa pasi si verific din nou oglinda. Chiar daca efectuam miscari ciudate, reflexia le imita in acelasi timp. Poate, doar mi s-a parut?
Ceasul incepe sa sune. Este miezul noptii. Ar trebui sa ma culc, pana nu ajung sa am halucinatii. Imi intorc privirea spre oglinda, sa ma asigur ca totul este normal; ma rasucesc, sting lumina si ma asez pe pat, intre asternuturile aspre si reci.
De cand cu depresia, nu-mi pot sa-mi dau seama ce este real si ce este imaginatie. Doctorul a spus sa ignor orice mi se pare iesit din comun. E doar in mintea mea.
Hmm, de as adormi si eu o data mai repede...Nu simt nici oboseala, nici energie. Vreau doar sa stau. Rotesc capul si imi plimb privirea prin toata incaperea intunecata, unde nu se distingea decat fereastra inchisa. Luna era aproape plina; ma cam deranja. Oricum as face, privirea mi se opreste mereu inspre oglinda. Ca in fiecare noapte, cercetez chipul intunecat, aflat paralel de mine, pana adorm.
Cert e ca am auzit un zgomot puternic si m-am trezit. Parea a fi un ciocanit. Doua ciocanituri urmate de o pauza, apoi trei ciocanituri, si tot asa, in continuu. Ceasul indica ora trei si patruzeci si sase de minute. Cam tarziu pentru o vizita. Mi-este asa lene sa verific cine poate fi incat il las sa ciocane in continuu. Dar, de cinci minute tot continua.
Oftez, ma ridic si ma indrept spre usa dar ma opresc in mijlocul camerei: ciocanitul nu venea dinspre usa. Cel putin, nu parea ca cineva ciocane intr-o bucata de lemn. Urmatorul meu gand a fost sa verific fereastra. Dar cine putea sa bata in geamul unei locuinte aflate la etajul trei? Oare, sa fie vantul care loveste crengile copacului de afara de geamul meu? Deschid fereastra: nimic. Apoi mi-am dat seama.

Ciocanitul venea dinspre oglinda.

______________________________________________________________
M-a chinuit talentul.

Subiect: Re: Oglinda Joi 26 Sept 2013, 20:37

Mi-a plăcut în special ultima propoziţie. Cât şi întreg textul, dar ultimele cuvinte mult prea frumoase care au trezit în mine un fior electrizant. Am şi zâmbit, chiar. Ai fost directă, cu un stil clar şi la obiect. Îmi place cum ai gândit această lucrare, mă întreb are reflexii din viaţa ta? Fiindcă simt că aşa ar fi, dacă nu, îmi cer scuze, dar indiferent de ce te-a inspirat, a fost bine structurată, bine compusă. Simplu, te-ai adresat minunat. Nu ştiu, poate te laud prea mult când poate ar trebui să spun ce ai greşit... Însă nu văd greşeli, asta fiindcă şi am tot citit până acum la română. Nu mai disting bine lucrurile. Cu toate acestea, m-a fermecat proza aceasta scurtă şi năzuiesc să mai regăsesc prin acest topic şi alte lucrări de ale tale. *smile* Pot spune că am citit cu ochii minţii, astfel că m-am lăsat pătrunsă într-un univers real-iluzionist.

Subiect: Re: Oglinda Dum 29 Sept 2013, 09:39

Yang a scris:: Oglinda
Doar o iluzie

Ce ciudat…Niciodata nu ne-am vazut chipul in mod direct; ne-am observat figura in poze sau am vazut reflexia ei. Nu ne-am vazut fata cu proprii ochi. Nu stim exact cum ne privesc altii. Nu stim cum aparem in ochii lor. Tot ce cunoastem despre noi este reflexia figurii noastre. Si, totusi, de unde stim ca reflexia noastra infatiseaza adevaratul nostru trup?
M-am gandit sa incerc ceva.
Timp de treizeci de minute m-am privit incontinuu in oglinda, incercand sa-mi dau seama exact cum arat. Ca de fiecare data, privesc in adancul unor ochi negri, blajini, lipsiti de luciu, ascunsi in spatele unor suvite dense, pacurii. Cobor pupilele: un nas mic, usor borcanat si o gura mica, cu buzele bine definite, asezate proportionat pe tenul pal si uscat, improscat de pistrui. Doar atat stiu despre chipul meu. Cel putin, cred ca este chipul meu.
De treizeci de minute privesc in continuu in acelasi punct, in presupusul ochi drept. Aceleasi miscari usoare ale pupilei, acelasi ritm al clipitului. Asa cred.
Ridic usor fotografia de referinta de pe masa din dreapta mea: aceleasi trasaturi, putin distorsionate. Privirea mi se plimba rapid dinspre fotografie spre oglinda, si viceversa.
Hmm, surand incet. Expresia mea ma amuza: putin derutata, cu ochii mari si gura intredeschisa. Nicio asemanare cu expresia curenta: nesigura, monotona.
Poate, nu stiu, chiar asa aratam. Sa fii crezut atata timp ca nu stiu cum arat, ca sunt total diferita fata de reflexia mea in oglinda…O mare iluzie. Sa credem ca mintea ne altereaza imaginea fata de sine? O gluma.
Ma uit inapoi in acele adancimi. Doar ca observ ca relfexia mea a clipit. Iar eu nu clipisem. Sa fie, oare, efectul xanax-ului? Nu am avut halucinatii pana acum. Ma indepartez cativa pasi si verific din nou oglinda. Chiar daca efectuam miscari ciudate, reflexia le imita in acelasi timp. Poate, doar mi s-a parut?
Ceasul incepe sa sune. Este miezul noptii. Ar trebui sa ma culc, pana nu ajung sa am halucinatii. Imi intorc privirea spre oglinda, sa ma asigur ca totul este normal; ma rasucesc, sting lumina si ma asez pe pat, intre asternuturile aspre si reci.
De cand cu depresia, nu-mi pot sa-mi dau seama ce este real si ce este imaginatie. Doctorul a spus sa ignor orice mi se pare iesit din comun. E doar in mintea mea.
Hmm, de as adormi si eu o data mai repede...Nu simt nici oboseala, nici energie. Vreau doar sa stau. Rotesc capul si imi plimb privirea prin toata incaperea intunecata, unde nu se distingea decat fereastra inchisa. Luna era aproape plina; ma cam deranja. Oricum as face, privirea mi se opreste mereu inspre oglinda. Ca in fiecare noapte, cercetez chipul intunecat, aflat paralel de mine, pana adorm.
Cert e ca am auzit un zgomot puternic si m-am trezit. Parea a fi un ciocanit. Doua ciocanituri urmate de o pauza, apoi trei ciocanituri, si tot asa, in continuu. Ceasul indica ora trei si patruzeci si sase de minute. Cam tarziu pentru o vizita. Mi-este asa lene sa verific cine poate fi incat il las sa ciocane in continuu. Dar, de cinci minute tot continua.
Oftez, ma ridic si ma indrept spre usa dar ma opresc in mijlocul camerei: ciocanitul nu venea dinspre usa. Cel putin, nu parea ca cineva ciocane intr-o bucata de lemn. Urmatorul meu gand a fost sa verific fereastra. Dar cine putea sa bata in geamul unei locuinte aflate la etajul trei? Oare, sa fie vantul care loveste crengile copacului de afara de geamul meu? Deschid fereastra: nimic. Apoi mi-am dat seama.

Ciocanitul venea dinspre oglinda.

______________________________________________________________
M-a chinuit talentul.

Nu înțeleg de ce-ai făcut o cerere de critică că nu ai greșeli. O să mă leg doar de:
Titlu - Este simplu și sec, dar simplu într-un mod bun, pentru că atrage cititorul, eu una, când să încep să citesc, mă întrebam despre ce ai scris.
Descriere - Nu a fost perfectă, ci foarte bună. Ori mi s-a părut mie, ori...nu știu, au existat fraze care erau seci, le citeam fără să am vreo expresie sau un sentiment, dar asta s-a întâmplat de maxim 2 ori. Descrierea a fost foarte bună la început chiar dacă pe parcurs a scăzut - la modul că a fost rară -, dar asta-i felul tău de a scrie, fără prea multe detalii, scurt și la obiect. Chiar dacă crezi că ți-am spus acum că descrierea ta nu e bună, nu-i așa, pentru că-i chiar bună prin simplitatea ei.
Idee - A fost interesantă, te-a făcut să te gândești mai bine la cuvintele pe care le-ai scris. Cel mai probabil majoritatea s-a regăsit în proza ta scurtă.

Nu știu ce aș mai putea critica, ți-am scris exact ce era esențial pentru că la celelalte nu aveam ce spune. Pwp:*

Subiect: Re: Oglinda Dum 06 Oct 2013, 13:42

O idee interesantă.
Chiar dacă a fost foarte scurt şi simţeam nevoia de mai mult, a fost totuşi perfect.

Şi la mine de asemenea, ultima pare a avut un impact... special. În unele momente, când descriai, mă vedeam în toiul acţiunii. Vedeam totul cu proprii ochi. A fost ceva plăcut. Ceva simplu, dar foarte plăcut.