Ceea ce încă mă face om

Cred că voi mai posta one-shoturi din când în când.
Ţin să menţionez că acest one-shot îl mai am postat pe blogul meu.
Ps. mersi Emi, am dat un edit şi am coractat greşelile pe care mi le-ai punctat.

Ceea ce încă mă face om

Cu cât de multă credinţă cânta acea femeie bătrână, văduvă şi care îşi pierduse unicul fiu în război. Nu puteam să concep tăria cu care îşi trăia singuratică viaţa, dar se părea că nu era singură şi totuşi toate acele palme care îi atingeau umerii îmi aduceau aminte de trădare. Război poate că se încheiase, dar oamenii încă dădeau o luptă cu propria lor fiinţă. Răul se manifesta tardiv printre noi şi nu dormea la fel ca El, încet ,dar sigur ne acaparează pe fiecare în parte, de la mic la mare. Dar cum să ne mai salveze Domnul? Eram pierduţi şi strânşi în palmele Satanei care ne sugea sângele, frica, teama, devenea din ce în ce mai puternic, îmi puteam da seama de asta doar din simplul fapt că lumea îmi confirma vorbele. Toţi credeau că sunt un tânăr fără viitor, care scăpase din ghiarele războiului din cauză că mă culcasem cu soţia generalului din tabăra adversă. Prostii, minciuni, atât de multă indiferenţă faţă de adevărul pur pe care ochii mei îi reflectau. Cum puteau dormii acei oameni noaptea? Copii lor cum scăpaseră, sigur nu prin foc de armă, a fost totul o badjocură. Toţi s-au aliat cu inamicii şi au scăpat ieftin, dar nici eu nu mă pot înlătura, fiindcă am fost un laş. Adevăratul erou şi supravieţuitor a fost Kenned Lucian, fiul care a dat dovadă de iubire faţă de ţara sa, a trecut ca un titan prin gloanţe, fum şi nu a ezitat din ai înfrâna pe alţii din a ucide cu sânge rece. Era ca mine, un slăbănog, un nimic, subestimat de superiori care a arătat prin sacrificiu că îi pasă şi că nimic nu îl poate înlănţui la pământ. S-a ridicat din mocirlă, nămolul produs de ploile abundente şi a zâmbit spre noi, spunând: „Suntem liberi de când ne-am născut, nimeni nu ne poate fura acest dar dat De Dumnezeu, vom plăti în ceruri, nu pe câmpul de luptă, pe Pământ.”
Nu cred că am văzut-o pe mama lui vărsând vreo lacrimă atunci când îi pronunţa numele în cântec. Era la fel ca el sau el era ca ea. Oameni cu putere spirituală mare, care credeau în Dumnezeu şi nu ştiau nimic altceva decât fericire, indiferent de greutăţile pe care le treceau ca toţi restul muritorilor. Nu le păsa. Celelalte femei jeleau pentru ea? Pentru ce? Nu le interesa aşa de tare, le durea undeva de fiul mort pe câmpul de luptă a doamnei Kenned. Falsitatea lor nonşalantă mă dezgusta şi fără să mai stau pe gânduri m-am ridicat din locul meu izolat de restul, ieşind din negura aceea şi cu bocancii am păşit spre locurile din faţă. Preotul, un bărbat de culoare, mi-a zâmbit, eu la rândul meu i-am întors gestul. Mă cunoştea. Îmi arătase lumina când ea se stinsese. Am atins-o pe una din femeile care era mult prea lipită de bătrână şi i-am spus cu glasul calm fără ruşine.
- Plângi fără motiv. Vi aici ca să faci pe credincioasa? Doamnă Kenned, am continuat, mutându-mi ochii de pe femeia iritată spre văduvă, condoleanţe! Să ştiţi că eu cu fiul dumneavoastră am fost prieteni, nu atât de apropiaţi, dar vă spun că a fost un om minunat, demn de respectul tuturor, dar ce să-i facem dacă lumea este mult prea oarbă ca să aprecieze adevărata natură a unui tânăr rebel şi iubitor de patrie?
- Mulţumesc fiule, Dumnezeu să te bine cuvânteze pentru vorbele de aur pe care le scoţi şi inima mare.
Dând din cap aprobator, m-am ridicat de acolo, am privit crucea unde Iisus Hristos era răstignit şi m-am închinat. Am pupat icoanele şi am mers liniştit spre ieşirea din biserică. La porţi, am putut să o aud pe acea tanti cum mă blesteamă. Un rânjet mi s-a ivit pe buze, dar chiar nu îmi păsa de părerea ei, nu putea accepta adevărul, de ce altceva să se fi enervat? Minciuna este fiul tuturor, nu mai puteam să supravieţuim fără el, trebuie în continuu să îl hrănim cu prostia noastră. M-am aşteptat şi la asta, dar greu îmi venea să cred că unii copii aveau probleme mintale, căci la ieşirea din curtea bisericii erau câtiva băieţi şi câteva fete pe stradă jucându-se fiecare cu jucăriile lor, dar ceea ce mă debusola era comportamentul şi limbajul neadecvat pe care îl abordau doi sau trei dintre ei. Nu făceai aşa cum doreau, îţi altoiau o palmă sau te îmbrânceau, până ce te ştiau aproape mort. Îşi satisfăceau plăcerile necurate, atât de tineri erau şi nimeni nu cuteza să le explice că nu fac bine.
Am vrut să trec peste această scenă, gândindu-mă că au să înceteze şi să le lase în pace pe fete sau pe cei mai slabi dintre ei, dar nimic. S-a auzit ca o greadă acea palmă peste obrazul acelei fete de şase ani, era unul mai mare ca ea, pervertit săracul, conştient de tot ceea ce desăvârşea. Am strâns buzele şi m-am întors spre el, l-am apucat de braţe şi l-am întors cu chipul spre mine, acum mă privea fix, puţin crispat şi speriat, dar tot strâmba din buze de parcă dorea să arate că e superior şi că părinţii lui aveau imediat să vină să mă mustreze pentru că le atinsesem unica odraslă. Tatăl sosise, striga animalic, de parcă aş fi înfipt cuţitul în copil. Nu mă temeam, de mult nu o mai făceam, ştiam că am dreptate şi ştiam că el are doar să se dea mare în faţa mea, eu un tânăr băiat care nu îşi avea locul în acest univers construit pe brânci de ei. Ei cine? Toţi se considerau supremi, nu aveau puţină compasiune.
Băiatul s-a ascuns în spatele tatălui său, când acesta la întrebat ce i-am făcut, a minţit spunând că i-am tras o palmă, dar faţa îl trăda, dar când un porc mistreţ este enervat nu se dă în lături să împungă cu dinţii aceia scoşi din maxilar.
- Uite ce este rebelule, ai impresia că poţi să-mi vătămezi copilul pentru nimic?
- Neştiinţa te macină domnule, dar este drept ca fiul dumneavoastră să lovească alt copil? Normal, nu mă veţi crede, dar aceea fetiţă plânge de la palma dată de băiatul acela. Am arătat cu privirea spre copilul său, bărbatul s-a enervat, dar chiar nu doream să se ajungă la violenţă, ce exemplu bun mai dădeam atunci? Îmi voi cere scuze atunci pentru fapta care nu am săvârşit-o, dar îţi spun băiete că vei avea mustrări şi faptul că vei păstra minciuna, te va bântui neliniştea în somn. La revedere şi o zi bună să aveţi cu toţii!
Priviri, acele priviri arogante, dar pline de nelinişte, toţi cunoşteau adevărul, dar la toţi le plăcea să învinuiască nevinovatul pentru o prostie. Era copil, se accepta, dar când va creşte mai avea să se accepte?
Locul acesta mă amăgea şi îmi readucea aminte de scene din război, din luptele crâncene pe care le-am dat pe acel câmp blestemat de luptă. Am fost un laş, dar am gustat destul din paradis, a venit timpul să mă întorc în realitate şi să-mi tăriesc viaţa împreună cu cei pe care îi iubesc.
Ocolisem câteva străzi şi ajunsese într-un loc destul de slab luminat, căci copacii înalţi şi falnici cu frunzele lor verzi ţineau de umbră unei întregi străzi pavate cude pietre, câteva femei aruncau găleţi cu apă şi săpun, iar copii strigau şi alergau, jucându-se tot felul de tâmpenii, dar erau inocenţi, săraci cu familii cărora le păsa cu adevărat. Îmi văzusem casa, poarta era deschisă şi puteam să-l văd pe Spark, cătelul lăţos care nici acum nu îmi mai părăsise curtea, îi plăcea aici, era locul său preferat, putea să se simtă liber. La fel ca mine. Un călător, care nu şi-a găsit pacea interioară şi într-un final a găsit liniştea în braţele unei femei atât de minunate.
Elenore ieşise pe stradă salutând vecinii şi oferindu-le copiilor prăjituri făcute în casă, era un tablou pe care nu doream să-l mai şterg din memorie. Aveam să-l păstrez pentru totdeauna întipărit pe muşchiul inimii şi în neuronii din creier. Am strigat-o din capătul străzii, eram doar o siluetă în negru, pe care razele solare o evidenţiau strident. Pentru câteva momente ezitase, îmi şoptise prenumele pe buze, apoi scăpând tava goală o luase la fugă în direcţia mea şi regăsindu-ne din nou în braţele fiecăruia ne-am cufundat în sărutări şi lacrimi scurte. Mă întorsesem şi acum puteam să continui să fiu om, fiindcă aveam tot acest loc, toţi aceşti oameni care îmi reamintiseră că sunt o fiinţă ce merită să fie liberă şi să trăiesc într-o lume unde iubirea încă exista.

Thanatos † a scris:: Ceea ce încă mă face om

Cu cât de multă credinţă cânta acea femeie bătrână, văduvă şi care îşi pierduse unicul fiu în război. Nu puteam să concep tăria cu care îşi trăia singuratică viaţa, dar se părea că nu era singură şi totuşi toate acele palme care îi atingeau umerii îmi aduceau aminte de trădare. Război poate că se încheiase, dar oamenii încă dădeau o luptă cu propria lor fiinţă. Răul se manifesta tardiv printre noi şi nu dormea la fel ca El, încet ( Înainte de "dar" se pune întotdeauna virgulă. ) dar sigur ne acapara ( Corect: acaparează) pe fiecare în parte, de la mic la mare. Dar cum să ne mai salveze Domnul? Eram pierduţi şi strânşi în palmele Satanei care ne sugea sângele, frica, teama, devenea din ce în ce mai puternic, îmi puteam da seama de asta doar din simplul fapt că lumea îmi confirma vorbele. Toţi credeau că sunt un tânăr fără viitor, care scăpase din ghiarele războilui ( Corect: războiului. ) din cauza ( Corect:cauză.) că mă culcasem cu soţia generalului din tabăra adversă. Prostii, minciuni, atât de multă indiferenţă faţă de adevărul pur pe care ochii mei îi reflectau. Cum puteau dormii acei oameni noaptea? Copii lor cum scăpaseră, sigur nu prin foc de armă, a fost totul o badjocoră. ( Corect: batjocură. ) Toţi s-au aliat cu inamicii şi au scăpat ieftin, dar nici eu nu mă pot înlătura, fiindcă am fost un laş. Adevăratul erou şi supravieţuitor a fost Kenned Lucian, fiul care a dat dovadă de iubire faţă de ţara sa, a trecut ca un titan prin gloanţe, fum şi nu a ezitat din ai înfrâna pe alţii din a ucide cu sânge rece. Era ca mine, un slăbănog, un nimic, subestimat de superiori care a arătat prin sacrificiu că îi pasă şi că nimic nu îl poate înlănţui la pământ. S-a ridicat din mocirlă, nămolul produs de ploile abundente şi a zâmbit spre noi, spunând: „Suntem liberi de când ne-am născut, nimeni nu ne poate fura acest dar dat De Dumnezeu, vom plăti în ceruri, nu pe câpul ( Corect: câmpul. ) de luptă, pe Pământ.”
Nu cred că am văzut-o pe mama lui vărsând vreo lacrimă atunci când îi pronunţa numele în cântec. Era la fel ca el sau el era ca ea. Oameni cu putere spirituală mare, ce ( Corect: care, nu ce. ) credeau în Dumnezeu şi nu ştiau nimic altceva decât fericire, indiferent de greutăţile pe care le treceau ca toţi restul muritorilor. Nu le păsa. Celelalte femei jeleau pentru ea? Pentru ce? Nu le interesa aşa de tare, le durea undeva de fiul mort pe câmpul de luptă a doamnei Kenned. Falsitatea lor nonşalantă mă dezgusta şi fără să mai stau pe gânduri m-am ridicat din locul meu izolat de restul, ieşind din negura aceea şi cu bocancii am păşit spre locurile din faţă. Preotul, un bărbat de culoare, mi-a zâmbit, eu la rândul meu i-am întors gestul. Mă cunoştea. Îmi arătase lumina când ea se sintisese. ( Corect: stinsese. ) Am atins-o pe una din femeile care era mult prea lipită de bătrână şi i-am spus cu glasul calm fără ruşine.
- Plângi fără motiv. Vi aici ca să faci pe credincioasa? Doamnă Kenned, am continuat, mutându-mi ochii de pe femeia iritată spre văduvă, condoleanţe! Să ştiţi că eu cu fiul dumneavoastră am fost prieteni, nu atât de apropiaţi, dar vă spun că a fost un om minunat, demn de respectul tuturor, dar ce să-i facem dacă lumea este mult prea oarbă ca să aprecieze adevărata natură a unui tânăr rebel şi iubitor de patrie. ( Semnul întrebării, nu punct. )
- Mulţumesc fiule, Dumnezeu să te bine cuvânteze pentru vorbele de aur pe care le scoţi şi inima mare.
Dând din cap aprobator, m-am ridicat de acolo, am privit crucea unde Iisus Hristos era răstignit şi ~~mi-am făcut cruce.~~ ( Ca să nu te repeți: " m-am închinat ". ) Am pupat icoanele şi am mers liniştit spre ieşirea din biserică. La porţi, am putut să o aud pe acea tanti cum mă blesteamă. Un rânjet mi s-a ivit pe buze, dar chiar nu îmi păsa de părerea ei, nu putea accepta adevărul, de ce altceva să se fi enervat? Minciuna este fiul tuturor, nu mai puteam să supravieţuim fără el, trebuie în continuu să îl hrănim cu prostia noastră. M-am aşteptat şi la asta, dar greu îmi venea să cred că unii copii aveau probleme mintale, căci la ieşirea din curtea bisericii erau câtiva băieţi şi câteva fete pe stradă jucându-se fiecare cu jucăriile lor, dar ceea ce mă debusola era comportamentul şi limbajul neadecvat pe care îl abordau doi sau trei dintre ei. Nu făceai aşa cum doreau, îţi altoiau o palmă sau te îmbrânceau, până ce te ştiau mort aproape. ( Corect: aproape mort. Sună mult mai bine. ) Îşi satisfăceau plăcerile necurate, atât de tineri erau şi nimeni nu cuteza să le explice că nu fac bine.
Am vrut să trec peste această şcenă ( Corect: scenă. ) , gândindu-mă că au să înceteze şi să le lase în pace pe fete sau pe cei mai slabi dintre ei, dar nimic. S-a auzit ca o greadă acea palmă peste obrazul acelei fete de şase ani, era unul mai mare ca ea, pervertit sracul ( Corect: săracul. ) ,conştient de tot ceea ce desăvârşea. Am strâns buzele şi m-am întors spre el, l-am apucat de braţe şi l-am întors cu chipul spre mine, acum mă privea fix, puţin crispat şi speriat, dar tot strâmba din buze de parcă dorea să arate că e superior şi că părinţii lui aveau imediat să vină să mă mustreze pentru că le atinsesem unica odraslă. Tatăl sosise, striga animalic, de parcă aş fi înfipt cuţitul în copil. Nu mă temeam, de mult nu o mai făceam, ştiam că am dreptate şi ştiam că el are doar să se dea mare în faţa mea, eu un tânăr băiat care nu îşi avea locul în acest univers construit pe brânci de ei. Ei cine? Toţi se considerau supremi, nu aveau puţină compasiune.
Băiatul s-a ascuns după ( Corect;: în. ) spatele tatălui său, când acesta la întrebat ce i-am făcut, a minţit spunând că i-am tras o palmă, dar faţa îl trăda, dar când un porc mistreţ este enervat nu se dă în lături să împungă cu dinţii aceia scoşi din maxilar.
- Uite ce este rebelule, ai impresia că poţi să-mi vătămezi copilul pentru nimic?
- Neştiinţa de ( Corect: te ) macină domnule, dar este drept ca fiul dumneavoastră să lovească alt copil? Normal, nu mă veţi crede, dar aceea fetiţă plânge de la palma dată de băiatului acela. Am arătat cu privirea spre copilul său, bărbatul s-a enervat, dar chiar nu doream să se ajungă la violenţă, ce exemplu bun mai dădeam atunci? Îmi voi cere scuze atunci pentru fapta care nu am săvârşit-o, dar îţi spun băiete că vei avea mustrări şi faptul că vei păstra minciuna, te va bântui neliniştea în somn. La revedere şi o zi bună să aveţi cu toţii!
Priviri, acele priviri arogante, dar pline de nelinişte, toţi cunoşteau adevărul, dar la toţi le plăcea să învinuiască nevinovatul pentru o prostie. Era copil, se accepta, dar când va creşte mai avea să se accepte?
Locul acesta mă amăgea şi îmi readucea aminte de şcene (Corect: scene ) din război, din luptele crâncene pe care le-am dat pe acel câmp blestemat ~~de luptă.~~ Am fost un laş, dar am gustat destul din paradis, a venit timpul să mă întorc în realitate şi să-mi tăriesc viaţa împreună cu cei pe care îi iubesc.
Ocolisem câteva străzi şi ajunsese într-un loc destul de slab lumina (Corect: luminat. ) , căci copaci [cllor=pink] (Corect: copacii, cu doi de i. )[/color] înalţi şi falnici cu frunzele lor verzi ţineau de umbră unei întregi străzi pavate de (Corect: cu pietre. ) pietre, câteva femei aruncau găleţi cu apă şi săpun, iar copii strigau şi alergau, jucându-se tot felul de tâmpenii, dar erau inocenţi, săraci cu familii cărora le păsa cu adevărat. Îmi văzusem casa, poarta era deschisă şi puteam să-l văd pe Spark, cătelul lăţos care nici acum nu îmi mai părăsise curtea, îi plăcea aici, era locul său preferat, putea să se simtă liber. La fel ca mine. Un călător ce (Corect: care. ) nu şi-a găsit pacea interioară şi într-un final a găsit liniştea în braţele unei femei atât de minunate.
Elenore ieşise pe stradă salutând vecinii şi oferindu-le copiilor prăjituri făcute în casă, era un tablou pe care nu doream să-l mai şterg din memorie. Aveam să-l păstrez pentru totdeauna întipărit pe muşchiul inimii şi în neuronii din creier. Am strigat-o din capătul străzii, eram doar o siluetă în negru, pe care razele solare o evidenţiau strident. Pentru câteva momente ezitase, îmi şoptise prenumele pe buze, apoi scăpând tava goală o luase la fugă în direcţia mea şi regăsindu-ne din nou în braţele fiecăruia ne-am cufundat în sărutări şi lacrimi scurte. Mă întorsesem şi acum puteam să continui să fiu om, fiindcă avea ( Corect: aveam. ) tot acest loc, toţi aceşti oameni care îmi reamintiseră că sunt o fiinţă ce merită să fie liberă şi să trăiesc într-o lume unde iubirea încă exista.

Titlu: Are o legătură strânsă cu tema pe care ai abordat-o, dar pe mine una nu mă atrage, puteai să alegi un alt titlu care să fie în română/engleză sub forma unei metafore.
Idee: Mi-a plăcut, a fost o alegere bună. Sfârșitul a fost fericit, lucri pe care-l anticipam. M-ar fi plăcut ca personajul principal să se retragă la casa lui, fiind sigur și gandindu-se că nu și-ar dori să aibă o familie într-o astfel de lume în care există numai ură.
Descrierea: A fost foarte bună. Pot zice că descrierea este punctul tău forte și faci totul foarte bine. Mi-a plăcut când ai descris scena din fața bisericii, totul a fost realist și mi-am putut închipui conversația scurtă dintre protagonist și tatăl acelui copil.
Dialog: Nu a fost sec, mi s-a părut interesant și a fost pus la momentul potrivit.
Acțiune: Nu a fost grăbită, a decurs normal.
Estetică: N-am nimic de comentat.
Greșeli de ortografie/tastare: Ți le-am enumerat mai sus. Mare atenție la " ce ".

Subiect: Re: Ceea ce încă mă face om Mier 11 Sept 2013, 09:46

One shot finalizat.

Subiect: Re: Ceea ce încă mă face om Dum 06 Oct 2013, 13:57

Frumos One Shot. O idee genială după părerea mea.
Ai descris atât de frumos totul. Orice propoziţie îmi stârnea mai mult interesul decât precedenta.
Totul a fost îmbinat perfect. Mai ales întâmplarea cu copilul acela răzgâiat... e o lume atât de crudă, plină de nedreptăţi, iar tu, ai evidenţiat asta într-un mod atât de... realist. Totul a avut o concordanţă perfectă. Mai pe scurt: mi-a plăcut :)

Gata cu lauda :)) te pup :*