Confesiunile toamnei

Subiect: Confesiunile toamnei Dum 16 Mar 2014, 01:17

Prolog

”E o toamnă amară afară
E lacom timpul şi trecut,
Obosită e natura de suflu
Doar vântul colindă pierdut,
Totul e în plină melancolie-
Doar toamna din mine... e mai târzie.”

Ritmul frunzelor purtate de vantul inghetat ma face sa imi dau seama ca am ramas cu adevarat singura. Aerul proaspat imi calmeaza durerea si ma induce in euforie, intr-o ameteala placuta. Durerea surda din sufletul meu creste cu fiecare clipa pe care o petrec aici dar nu pot renunta. Sunt dependenta de padurea care mi-a fost refugiul suprem de fiecare data cand lucrurile nu mergeau cum imi doream. Locul plin de amintirile petrecute cu familia mea, cu fratiorul meu.
Locul care odata era luminos si plin de viata acum este atat de intunecos, linistit si rece. Afectat de raceala si indiferenta lunii octombrie impartaseste aceeasi durere cu mine. Pierderea celor dragi, o atmosfera singuratica si melancolie. Atat de multe amintiri care ma fac sa imi doresc trecutul, care ma obliga sa raman blocata cu sufletul si cu gandul la acele momente fericite. Oricat de mult mi-as dori, nu pot sa renunt la durere. Nu pot sa renunt la iubirea pe care o port pentru familia mea si la toate sentimentele care imi spinteca sufletul. Este o durere oarecum placuta care ma face sa imi dau seama cat de cruda este viata, durere care ma face sa simt ca sunt om.
Regret ca nu am fost acolo langa ei, regret ca am plecat de langa ei. Strangandu-mi mainile pe langa corp am continuat sa privesc frunzele luate de vantul puternic. Oh, cat de puternic ii aud vuietul in urechi. Cat de singuratic se simte conacul asta acum, cand sunt doar eu, avand vantul si animalele noptii ca si companie. Desi a plecat doar pentru o saptamana, deja simt ca au trecut ani de cand lipseste Lucy. Simt cum intunericul ma inghite, ma simt vanata in fiecare secunda a vietii mele.

Intunericul a fost mereu casa mea. Il simt pana in cele mai mici capilare ale mele, cum imi devoreaza fiecare muschi, fiecare farama din sufletul meu. Ma induce intr-o stare care ma face total neputincioasa in fata acestei paduri. Pana la urma doar locul asta mi-a mai ramas, dar nu fiindca vreau sa scap de ochii nobililor bolnavi din Londra, ci fiindca aici am cele mai multe amintiri cu el. Era atat de tanar, de ce nu l-am luat cu mine?
Clopotele sunand de la biserica din apropiere imi rup inima. Nu am fost acolo pentru inmormantarea lor, de ce m-as duce acum? Pana la urma locul asta este un cimitir. Cimitirul padurii, cimitirul fiintelor care traiesc ascunse in noapte. Aici niciun planset nu se aude si mortii nu se vaita. Aici nimeni nu are nimic de comentat ci totul isi urmeaza cursul normal. Un curs care face timpul sa se opreasca in loc pentru niste oameni.

Ah, totul este atat de linistit. Atat de tacut, numai datorita tie, draga octombrie. Toamna, de ce pleci si nu ma iei si pe mine cu tine?

Capitolul I

Cand am auzit usa deschizandu-se in minte mi-a aparut imaginea servitoarei mele, Lucy. Servitoare este prea josnic. Lucy este cea mai buna prietena a mea de cand s-a intamplat tragedia. Tragedie este putin spus. Incendiul in care parintii si fratiorul meu au murit nu este o tragedie, nu este un simplu eveniment. Este momentul in care toata viata mea s-a schimbat, cand singuratatea mi-a devenit singurul aliat. Au incercat sa ma omoare de atat de multe ori, uneori imi doresc sa-i fi lasat. Dar nu pot muri cat timp stiu ca din cauza lor familia mea a decedat intr-un mod atat de josnic. Chiar daca o mai am pe matusa Ann asta nu inseamna nimic pentru mine! Nu va putea fi niciodata la fel de apropiata pe cat au fost ei. Orice as face nu il voi mai tine niciodata pe fratiorul meu in brate, nu il voi privi cum creste. Cateodata numai acest gand ma face sa imi pierd suflul pentru secunde bune din cauza furiei.
Durerea persista desi au trecut 3 ani. De ce nu trec peste? Fiindca aceasta singuratate care imi sfasie sufletul, furia si dorinta de razbunare ma fac sa raman puternica. De fiecare data cand ma privesc in oglinda ii vad pe ei. Ceilalti nobili ma consider o proasta. Am tot ce imi doresc, ii mostenesc frumusetea mamei si sunt nobila dar ma izolez intr-un conac din mijlocul padurii si lucrez din umbra. Nu ma voi casatori pana nu voi reduce onoarea familei in societate. Nu voi fi fericita pana cand nu voi afla cine este responsabil pentru incendiu. Eu sunt noul cap Phantomhive, eu am acum afacerile pe umerii mei. Nu am timp pentru prostii precum serate si baluri organizate fara rost, petreceri si distractie.
Dar cum as putea spune ca nu le organizez ocazitional? Castig multe informatii de pe urma nobililor beti care isi tradeaza firmele fara sa-si dea seama si pana la urma trebuie sa fac orice pentru Elizabeth in calitate de cumnata. Ea, matusa Ann si Lucy sunt singurele persoane care au ramas pe lumea asta langa mine, singurele fiinte cu care imi impartasesc durerea si ma inteleg cu adevarat. Au atat de multa rabdare cu mine desi poate uneori le-am ranit fara sa-mi dau seama. Dar Elizabeth va avea mereu un loc special in inima mea pentru ceea ce face si pentru ca a fost logodnica fratiorului meu scump, Ciel.

- Domnisoara, daca mai stati mult cu geamul deschis vei raci! Ploua afara, bate vantul si este frig de iti ingheata oasele si dumneavoastra lasati sa intre racoarea inauntru. Am privit cum Lucy inchide fereastra grabita. Uneori o invidiez pentru ceea ce este. O femeie solida cu parul blond prins mereu intr-un coc slab, cu trupul zvel si tenul mereu usor bronzat. Femeia care a ales sa stea langa mine, sa ma educe corespunzator si sa ma transforme intr-o doamna ca a reusit sa castige pana si inima reginei.
- Ce tot spui Lucy? Nu vezi ce vreme frumoasa e afara? Asculta vantul macar odata si o sa auzi plansetul copacilor care jelesc dupa primavara. Zambind mi-am lipit mana de geamul rece si am incercat sa disting copacii prin stropii mari care se lovesc de sticla.
-Imi pare rau dar nu puteti ramane langa fereastra toata ziua. Cum de numai in perioada asta deveniti atat de moale? Haide, repede sus ca sa va ajut cu rochia! Madame Red a spus ca va trece pe aici mai tarziu si o va aduce cu ea pe Elizabeth.

Trebuie sa recunosc, vestea ca Elizabeth ma va vizita cu siguranta a reusit sa ma puna pe picioare. De fiecare data cand fetita asta trece pe aici lasa o parte din veselia ei, reusind sa uit de trecut chiar si pentru cateva minute. M-am ridicat de langa fereastra si am lasat-o pe Lucy sa ma ajute sa ma schimb. Nu am putut retine zambetul ironic cand am auzit-o ca mi-a cumparat cateva rochii noi. Niciodata nu am acceptat rochiile radiante, care ies in evidenta dar Lucy mereu spune ca ”este necesar ca o tanara nobila sa-si schimbe garderopa in functie de sezon” dar mereu am facut ce mi-a cerut, ea stie mai bine decat mine. A trecut prin greutatile vietii si stie ce este mai bine pentru mine.
Cand Lucy mi-a spus sa nu ma uit la rochie cat timp ma ajuta sa o umbrac mi-am dat seama ca nu o sa-mi placa. Mi-am mentinut calmul si seriozitatea cand a inceput sa-mi stranga corsetul, nevrand sa par o plangacioasa. In numele Domnului, cum poate suporta Elizabeth asa ceva? Atentia mi-a fost totusi distrasa de un corb aflat in fata ferestrei. Un corb mare, cu ochi rosiatici si cu un cioc ascutit, lung. Reincarnarea Diavolului.

- Gata domnisoara, puteti sa va uitati in oglinda! Dand aprobator din cap imi arunc privirea peste oglinda. Rochia este una simpla, alb-negru cu decoratiuni simple.
-Imi place Lucy, iti multumesc din suflet. I-am zambit si dupa ce mi-am pieptanat parul am coborat la parter. Toata casa este bine luminata, primitoare si un adevarat camin in comparatie cu ce era acum o zi. Dar un lucru ingrjiorator a reusit sa-mi atraga atentia: sala de bal este decorata.
- Lucy, imi explici ce s-a intamplat cu sala de bal? Vestea mi-a lasat de gandit. Un geamat frustrat a scapat printre buzele mele. M-am adancit atat de mult in melancolia mea incat am uitat ca voi organiza maine un bal de Halloween. Defapt am devenit atat de moale incat nici nu am observat ca Lucy a venit.

Subiect: Re: Confesiunile toamnei Dum 16 Mar 2014, 22:52

Buna lume! Sper sa va placa ce am scris eu aici and enjoy!

Capitolul 2

Am continuat sa ma holbez la portretul mamei mele aflat in sala de bal. Atat de inexpresiv dar totodata parand viu. Acel chip luminos care imi alunga cosmarurile cand eram mica. Un chip pe care nu o sa-l mai vad niciodata sau daca o sa se intample, numai in visele dulci si frumoase pe care le am atat de rar.
-Domnisoara, sunteti bine? Vocea ingrjiorata a lui Lucy m-a facut sa zambesc. Dand aprobator din cap mi-am dat o suvita dupa ureche privind in continuare tabloul mare aflat pe perete.
- Sunt bine, Lucy. Cat de rau imi pare ca nu am apucat sa cer sa i se faca un portret si lui Ciel. Lucy ofta imediat dupa ce am terminat de vorbit. O inteleg dar nu ma pot schimba desi uneori il mentionez exagerat de mult pe Ciel in vorbele mele. Acei ochi albastri, parul inchis la culoare si zambetul lui cand ma privea. Lumina ochilor mei, singurul lucru de care mi-a pasat cu adevarat.
De ce tin la Ciel atat de mult? El este fratele meu, l-am iubit din prima clipa in care l-am vazut si am incercat sa-l protejez mereu. Sa-i readuc zambetul pe buze in clipele grele ale copilariei era cea mai mare provocare. El a fost febletea mea din prima pana in ultima clipa. Dar se pare ca nu am reusit sa-l protejez cum mi-as fi dorit.
-Elena, mi-a fost atat de dor de tine! Abia astept balul de mine, sunt sigura ca ne vom distra de minune. Nu pot spune ca sunt surprinsa, Elizabeth reuseste mereu sa ma sperie. In sensul bun, desigur.
-Atunci ma voi asigura ca va fi cel mai frumos bal pentru mica mea printesa! Am zambit si raspunzand la imbratisarea ei calduroasa mi-am simtit sufletul incalzindu-se.

P.o.v Autor

- Elena, putem discuta cateva minute intre patru ochi? Fata isi ridica privirea spre matusa ei si zambind dadu aprobator din cap. Ii dadu drumul lui Elizabeth si intra in biroul ei, urmata de Madame Red. Dar nu era pregatita pentru vestea primita.
Socul o facu sa-si tina respiratia secunde bune. Pentru prima data ii era cu adevarat frica de ce urma sa se intample. „Cum voi da ochii cu el? Cum poate fi viu?” Isi acoperi fata cu palmele. Era bucuroasa dar parea ireal, prea frumos ca sa fie adevarat. Isi intreba matusa ezitant unde a fost gasit Ciel.
- Nimeni nu stie ce s-a intamplat cu el. A aparut dintr-o data cu un majordom, un anumit Sebastian Michaelis si nici nu l-am intrebat ce s-a intamplat in acesti ani. Bietul Ciel este probabil inca in soc! Elena a oftat exsperata vazand comportamentul copilaresc al matusii sale.Dar oricat se straduia suspiciunile nu o lasau sa se bucure. Intrebari absurde ii apareau in minte: Cine este barbatul misterios? De ce este majordomul sau, de unde a avut Ciel bani ca sa-l plateasca? De ce a fost plecat atat de mult?
Dar prin toate acele intrebari ceva era sigur, vroia sa-l vada. Sa fie sigura ca este fratiorul ei, sa-l stranga din nou in brate. Elena zambi din toata inima, in sfarsit gasi un motiv pentru existenta ei. Dintr-o data conacul nu mai parea chiar atat de intunecat.
-Matusa Ann, iti multumesc din tot sufletul ca te-ai deranjat sa vii si sa ma anunti. Stiu ca esti o persoana foarte ocupata si vestea cum ca fratiorul meu mai mic traieste mi-a adus sufletul inapoi in piept. A mentionat ceva de mine? Imi doresc foarte mult sa il vad, pot sa merg cu tine la conac? Elena se lasa pe spate in fotoliu si isi privi matusa calma. Asculta murmurul monoton al ploii si la lumina lumanarilor observa ca matusa ei se sfieste.
- Ciel nu a mentionat nimic de tine. Defapt nu a intrebat nici despre parintii vostri, asa ca ar trebui sa ii dai putin timp. Dar sa nu discutam despre asta! De ce nu te pregatesti in timp ce eu vorbesc cu Elizabeth?

„Cu siguranta imi ascunde ceva.” Fata si-a ingustat ochii in dezaprobare dar dadu din cap. Dorea sa afle mai multe despre Ciel inainte sa-l revada dar parea ca este imposibil in acel moment. „Sunt sigura ca ceva este in neregula si sincer ma inspaimanta ca Ciel a suferit vreo rana mai serioasa in urma incendiului. Oare si-a pierdut memoria?” Elena scutura capul incruntata. „Nu, daca si-ar fi pierdut memoria cu siguranta nu ar fi stiut cine este, ce sa mai spun despre gasirea drumului inapoi spre casa?”

Madame Red se ridica din scaun si iesi din birou. Un oftat adanc scapa din pieptul ei in timp ce mergea pe holurile nesfarsite si sumbre. Cum putea sa ii spuna adevarul crud? Dar oare era mai bine sa afle de una singura? Nu putea sa ii dea si cealalta veste, care umbrea bucuria adusa de intoarcerea mezinului familiei. Ii era imposibil sa vadadin nou suferinta, durerea si furia in ochii ei care abia se potolise dupa tragedie.
- Haide Lizzy, este timpul sa plecam. Elena va veni cu noi ca sa-l vada pe Ciel. Vazand veselia tinerei domnisoare inima ii mai veni putin la loc. Poate ca totusi Elena urma sa primeasca vestea fara probleme.
Elena schimba rochia cu una de un negru intens iar peste isi lua o capa lunga cu gluga, de un albastru inchis stralucitor care iesea in evidenta. Si-a intors capul spre oglinda mare care statea lipita de perete, lipsita de culoarea si stralucirea pe care o avea odata si analizandu-si infatisarea un zambet trist aparu pe buzele ei. Avea parul castaniu care cadea in cascade pe spatele ei pana aproape de genunchi, ochii mari si albastri asemanatori cu ochii unei caprioare si tenul prea palid pentru o fata de varsta ei. „ Lipsa soarelui isi pune amprenta pe pielea mea„ A gandit absenta tragand gluga peste cap. „De ce trebuie sa seman atat de mult cu mama? De ce de fiecare data cand ma uit in oglinda o vad pe ea?” Incerca sa-si stapaneasca lacrimile care incepeau sa curga din ochii ei. Presiunea era prea mare. Dupa ce reusise sa domoleasca durerea pana cand a devenit suportabila a aflat ca fratele ei traieste, lucru care a schimbat total cursul normal pe care il ducea. Parea atat de gresit faptul ca Ciel este in viata, ii era frica sa nu fie doar o fantoma a trecutului sau un baiat care seamana foarte bine cu el si vrea sa profite de dorul familiei.

Subiect: Re: Confesiunile toamnei Mier 16 Apr 2014, 00:26

Capitolul 3

Elena privi pe fereastra la padurea intunecoasa care trecea cu viteza prin fata ochilor ei. Isi ingusta ochii continuand sa admire peisajul inghetat de vijelia care ameninta sa se starneasca si ofta adanc. Continua sa aiba indoieli in privinta fratelui ei mai mic dar nu putea sa discute despre ele cu matusa lor. Stia ca dansa urma sa considere acele vorbe absurde si va insinua ca nu are incredere in ea sau ca nu-si iubeste fratele. Asa ca prefera sa taca si sa-si asculte matusa povestind despre lucrurile prin care a trecut baiatul. Elenei nu-i venea sa creada cand auzise ca Ciel isi pierduse ochiul stang. Incepu sa analizeze mai atent situatia dar indoiala continua sa-si faca loc in sufletul ei. „Poate sunt doar paranoica” Gandi privindu-si matusa linistita.
- Cine l-a adus pana la urma? Vreau sa spun, nu a venit singur, am dreptate? Elena se sprijini cu cotul pe geam odihnindu-si mana in parul lasat pe spate.
- Nu inteleg cum a reusit Ciel sa-l convinga pe tanarul domn, dar a venit cu un majordom. Impreuna cu Tanaka, desigur. Tanara isi lasa capul pe spate si privi acoperisul abisal al trasurii. Ii era frica sa-si vada fratele dupa tot ce se intamplase si faptul ca nu-l gasise dupa atatea cautari nu o ajuta. „Poate daca as fi cautat mai mult, l-as fi gasit.” Ofta adanc si inchise ochii obosita. Fusese o zi grea pentru ea si Madame Red, iar fiind pe drumuri nu o ajuta.

***

Elena privea uimita conacul din fata ei. „Cum este posibil?” Nu-i venea sa creada ce vede. Conacul Phanomhive, vechea ei casa era reconstruit. Totul era la fel cum isi amintea din tinerete, tufele mari de trandafiri albi, fantana din fata conacului, totul. Ochii ei cazura pe barbatul inalt, brunet aflat in fata trasurii care ii dadea un sentiment de neliniste.
- Madame Red, domnisoara Elizabeth, ma bucur ca sunteti aici. Brunetul o privi pe Elena si dupa ce o analiza cateva secunde zambetul fals ii reaparu pe fata. Nu-i facea nicio placere sa aiba oaspeti, mai ales cand era nevoit sa aiba grija de un baiat rasfatat precum Ciel.
- Ea este Elena Phanomhive, Sebastian. Tii minte ca ti-am vorbit despre ea acum cateva ore. Madame Red zambi incurcata si cu o usoara teama in suflet. Deja cunostea capabilitatea tanarului majordom si era sigura ca acesta putea rezolva problema dintre cei doi copii. Desi era matura, Elena inca era un copil si nimeni nu putea nega asta. Sebastian ramase pe ganduri cateva clipe, meditand asupra situatiei. Realiza ca anuntarea stapanului sau despre venirea Elenei putea fi un dezastru asa ca hotari ca ar fi mai intelept sa taca. Ciel nu trebuia sa afle despre ea sau cel putin nu pentru moment. Le ajuta pe toate sa coboare din trasura si dupa le conduse in conac. Elena se stramba usor la culorile calde, batatoare la ochi.
-Elena, iti place? Eu i-am spus lui Sebastian sa schimbe putin decorul, era prea sumbru. Parca eram la tine acasa! Elena incerca sa ignore ultima propozitie zambind. ”Deci ea s-a ocupat cu decorul, de ce nu ma mir? Pana la urma este viitoarea mea cumnata. Sebastian trebuie sa fie majordomul”. Fata se aseza pe canapea langa matusa ei si astepta ca majordomul sa se intoarca cu fratele ei. Inima incepea sa-i bata mai tare, palmele sa-i transpire. Avea senzatia ca ceva rau urma sa se intample si vroia ca acea asteptare sa se termine cat mai repede. Se simtea pregatita pentru orice urma sa apara in capul scarilor. Dar cand il vazu, privirea ei de gheata se inmuie aproape imediat. Era la fel cum si-l amintea. Ochi albastri, parul inchis la culoare. O prezenta firava dar totodata puternica. Se ridica in picioare si continua sa-l priveasca uimita. „Este imposibil. Ciel chiar sta acolo? Este cu adevarat real?”
-Cine este ea? Tonul usor arogant si ascutit o facu sa tresara. Dupa atat de mult timp, avea impresia ca urechile o inseala.

Subiect: Re: Confesiunile toamnei Mier 16 Apr 2014, 18:22

Olaaa amigo. :)))) Am trecut si eu pe la tine sa citesc ce ai scris. Imi place iar ideea e interesanta. Estetica imi place, la fel si faptul ca ai descriere si am senzatia ca sunt acolo, in poveste. Sa o tii tot asa si daca vrei cand postezi urmatoarea parte sa ma anunti. kiss

Fanfic original blocat din cauza inactivitatii.