Fantezist

Subiect: Fantezist Mier 18 Sept 2013, 19:26

Ţin să spun de la început că debea acum 3 zile am început să scriu mici compuneri *de aceea nu sunt aşa avansate*. Totuşi, eu aştept păreri bune şi rele fiindcă vreau să evoluez puţin pe acest domeniu.

Culori polisemantice

E feeric. Firele de iarbă se leagănă sub adierea vântului de vară, iar eu zăbovesc pe banca ruginită de vreme a parcului pustiit, dar vederos graţie prea consacratului astru, soarele. El, lumină suavă şi inpozantă, al său foc nelăsându-te sa te apropii să-i vezi interiorul veridic. Cer senin, vreme prielnică, propice pentru deznădejdea ce-mi bântuia stăruitor mintea-mi sucită. Cel puţin clima să fie binevoitoare, dacă diferenţa nu. Pentru proprii patimi, unde vom găsi cuvântul ce exprimă justiţie adevărată? Într-un imaginar interlocutor, părtaş la a mea himeră fantezistă.

Dulcea lor eternitate, dă viciului repaos. Echilibrul e privizoriu, dar vidul nu. Priveam fără de ţintă-n sus, contemplător, inspirând cu osârdie din aerul rece. Tot ce-i cu adevărat mirobolant e ceva iluzoriu. Restu-s drame zguduitoare, care ale lor esenţă stârneşte fel de fel de nuanţe. Culoarea ecoului este de nelipsit pentru o estetică cu adevărat fermecătoare. Ce pitorească invitaţie la moarte! Şi totuşi, câte culori nu se pot desluşi în ceaţa obscură a unei nopţi obsidiene?

Păcat că orbii nu văd negrul! Niciodată nu va fi cum vrei tu să fie. Ceea ce detestai ieri, eşti tu de astăzi.

Subiect: Re: Fantezist Sam 21 Sept 2013, 15:14

Varietate de eroi

Lacrimi se frâng pe biroul de mahon, într-o cameră obscură şi sobră, şovâiala şi iritarea dominând pe chipul ei chinuit. Tu vrei să te duci de-a lungul, pentru că durerea ei e preţul pentru un râset batjocoritor ce-ţi alină monotonia. Nu e ca şi cum o urăşti sau o vrei moartă, dar poate când ajunge acasă se gândeşte la suicid. Sau vine înapoi pe trotuar, aruncându-se în faţa maşinii. Ar fi amabil şi corect dacă i-ai salva viaţa. Vanitatea şi egoismul este un narcotic administrat de diavolul celor care sufera de mediocritate. Suspinele se perindă în încăpere, dobândind astfel o infecţie morală de neînduplecat, care genera mânie. Rana ce n-o poate controla se revărsa la un cuţit.

Detestă atât de multe, dar se străduieşte să facă faţă minciunilor. Fiecare moment de curaj îi salvează fiinţa. Când aruncă pastilele jos un erou este născut. Ca să vezi un om care deţine puterea că a renunţat la o samavolnicie fără a fi constrâns, ci doar din simplă înduioşare la rugăminţile celor fără apărare, e mai curând ceva de neînchipuit decât rar. Are o vârstă fragedă, în pofida faptului că naivitatea ei pierise, iar drama nu se sfii să persiste cu înverşunare asupra timpului care-l deţinea. Esenţa ei nematerială îi tremură în al său trup, provocându-i fiori pe şirea spinării. Sunt taieturi, deşi nu sângerează. Inima este fragmentată în mii de bucăţele, aşa că n-o mai vrea bătând. Este folosită, rănită şi denigrată.

Speranţa îi rosteşte că poate cineva va observa melancolia şi o va îndruma. Gânduri macabre continua să traverseze prin mintea ei, nelăsând loc celor ce reprezentau cu mândrie ''bunătatea''. Din punctul ei de vedere, bunătatea era minciuna, iar răutatea adevărul. ''Poate sângerarea este răspunsul pentru a lăsa ardezia curată'', gândea ea. Era neîncetat ispitită, să-şi aducă sfârşitul. Ea ştia ca fiecare dintre noi stă de pază la o uşă a vindecării ce poate fi deschisă decât pe dinăuntru, sau poate nu. Propria persoană era cheia, dar ea se considera una ruginită, inutilă şi fără de sârg. Nu putea fi schimbată sau convinsă nici cu argumente raţionale, nici prin seducţie sentimentală. Nu i-au fost oferite, n-avea de unde să ştie. Dacă cheia trebuia să fie căpătată? Dacă avea nevoie de statornicia conştiinţei a ceea ce este, a ceea ce reprezintă? Nu putea descoperi singură ceea ce semnifică. Se putea afirma pe drept cuvânt că, avea un caracter tenace, dar nesusţinut. Din perspectiva ei, bunătatea era ceva amăgitor, înşelăror, destinat imbecililor.

- Duceţi-vă toţi în originile ancestrale, spune încercând să-şi schimbe forţat dispoziţia într-una furioasă, dar vocea îi poticni, iar lacrimile decorau cu strălucirea lor neîncetat biroul.

Poate este greu, dar eroii mereu o fac şi reuşesc. Bunătatea există, dar numai acompaniată de inteligenţă. Poţi şi tu să fii un erou, salveză o viaţă. Eroii sunt creaţi când iei decizia. Majoritatea stau jos privind ce se întâmplă, gândindu-se că nu-i responsabilitatea lor să rezolve o problemă ce nu-i despre ei. Aceasta este problema noastră! Aceasta este doar una din multitudinea de scenarii la care noi alegem să închidem ochii, în loc să facem lucrul bun ce se cuvine. Dacă luăm decizia şi o să fim vocea celor care nu rostesc pentru ei înşişi, câte vieţi vor fi salvate, schimbate, rearanjate? Este timpul să-i luăm partea, să nu continuăm să plecăm. Treziţi-vă, este timpul.

Subiect: Re: Fantezist Dum 22 Sept 2013, 19:49

Chiar aşa, nicio părere? *moment lacrimogen*

Jurnalul judecăţii

Ochii se mişcă iute în timpul odihnei adânci, în timp ce surâdem spre visele nimicite de absurditatea ce-o deţinem. O amplasăm pe-un postament din hermatit, cu atenţie şlefuit de ale noastre patimi acompaniate de vicii maliţioase specifice firii nedezvoltate. Un piedestal mai vederos şi mai bine susţinut de ale tale mâini timorate, decât propriu-ţi har necaptat actualmente. Decursul acţiunilor, un program ingenios acordat de El, dar la care putem face parte dacă suntem capabili, instinctivi, puternici pe toate planurile. Unu, doi, trei. Sincronizare, o moarte înşelătoare. Hoinar jalnic, cucereşte dreptul de a trăi într-o iluzie, acoperind miracolul cu acel curaj de a exista. Credeam că e o minune eternă, paradisul de la sfârşitul bucăţii noastre de timp. Nehotărârea a contribuit, iar loviturile insesizabile sunt cele care ne răstoarnă într-un abis veşnic. Mă rog pentru mântuire, dar vocea ta este de ajuns pentru a-mi agita inima şi sufletul. Putem să ne rugăm pe-un glas smerit pentru o salvare, dar tragedia este un impuls fără sfârşit. Acest abis al întunericului se repetă continuu, tulburând psihicul tuturor. Acest joc nu poate fi oprit. Este acesta viitorul sau o himeră? Unde eşti prea suav răspuns? Poarta judecăţii stă chiar sub privirea noastră, pământul cutremurându-se la aluzii, făcându-ne să cadem în genunchi, privind neprihărit.

- S-ar cuveni să deschidem uşa sau s-o spargem?