I need a doctor

Subiect: I need a doctor Mar 10 Sept 2013, 21:58

Capitolul 1.

-Ce avem aici?
-Accident de maşină. Două victime. Orochimaru se ocupă de unul din ei. În sala şapte te aşteaptă o noapte luungă, accentuează ultimul cuvânt dinadins un domn trecut de tinereţe, purtând o uniformă portocalie cu stema Crucii Roşii pe spate.
O doamnă cu talia subţirică, forme generoase şi trăsături rafinate priveşte cu ochii-i ciocolatii fişa care îi fu înmânată. Îşi înlătură printr-un suflu şuviţa care îşi făcea veacul pe chipul aparent încordat. Numai stă la discuţii şi se îndreaptă spre locul menţionat de doctorul Sarutobi, şef pe salvare.
Un caz destul de complicat, şi cu mari riscuri îi fu înmânat. Cu toată experienţa care o căpătase de-a lungul anilor, era îndoielnică încă de capacităţile sale remarcabile, bine văzute chiar şi de ministerul sănătăţii. Totuşi, acest caz îi părea mult prea mult. Tânăra care era întinsă de-a lungul mesei de operaţii era plină de tuburi şi bandaje. Se vedea durerea ei chiar şi fiind sub anestezie. Numai văzuse asemenea caz de ani buni. Era şansa ei să arate ce poate, chiar dacă şansele erau minime.
-2 g de morfină! răsună vocea impunătoare a doamnei cu părul de foc, pe numele său mic: Tsunade.
Fiecare îşi duce la bun sfârşit sarcina dată de dânsa, fiind convinşi că ştie ce face. Nici nu era de mirare. O carieră de cisprezece ani, nu e de trecut cu vederea.
Orele treceau, rezultatele eforturilor medicilor dădeau prea puţine roade. Pacienta pur şi simplu renunţase în a mai lupta pentru propria-i viaţă. Inima-i pulsa din ce în ce mai slab, fiind nevoie de stimulator pentru a o ajuta. Numai era speranţă. Cu toţii renunţaseră, dar Tsunade încă se zbătea pentru viaţa fetei.
Inima încetase. Un lucru destul de nesurprinzător pentru colegii doamnei doctor. Doar dânsa părea stupefiată. Fiecare viaţă care o salva, era precum un dar pentru sufletul său binevoitor, în schimb, când una este încheiată, momentul este acelaşi de fiecare dată: cutremurător. Părea singura cu adevărat afectată de situaţia tinerei. Era în florea vieţii, la cei douăzeci de ani ai săi. Nu era de acceptat să renunţe chiar atât de uşor. Cuprinde cu repezicune aparatul de electroşocuri şi îl aşterne pe pieptul fetei în speranţa ca aceasta să răspundă stimulilor transmişi cu disperare. Inima ei, acum plăpândă nu răspundea.
Lacrimile îi umezeau obrajii palizi, şi cu gura încleştată rosteşte într-una “haide fetiţo!” . Unul din doctorii prezenţi îi pune o palmă pe umăr văzând gesturile deznădăjduite ale femeii. Aceasta când îi simte atingerea, îl aţindeşte cu o privire fulgerătoare, dezaprobând dorinţa bărbatului de a înceta.
Şi aşa continuă minute în şir, până când, în cele din umră, renunţase. Îşi privea camarazii, observând uşurinţa cu care treceau peste. Era de neconceput asemenea lucru! Viaţa unei tinere tocmai se curmase, iar ei erau indiferenţi? Probabil aşa erau toţi medicii, dar ea, ea se simţea diferită. Trăia suferinţa pacientului, cât şi bucuria acestuia când se vindeca. O moarte era ceva devastator, chiar dacă nu cunoscuse acea persoană până în momentele respective, nu putea trece cu vederea.
-Rude? întreabă doctorul ce îi puse mâna pe umăr lui Tsunade cu ceva minute, un domn de vreo treizeci şi şapte de ani, cu părul gri care-i era acoperit, şi ochii negrii inexpresivi.
-Nu a venit nimeni până acum domnule doctor Hatake. Răspunde o asistentă robotic, dânsa fiind de asemenea cam de aceaşi vârstă, cu o talie destul de bine întreţinută, brunetă şi cu ochii de aceaşi culoare ca cei ai domnului doctor.
Asistentele se pregăteau să strângă ustensilele, dar înainte de asta, cu încă o urmă de speranţă, mai încarcă odată aparatul de electroşocuri, sub privirile negative a indivizilor prezenţi.
Linia orizontală care se plimba alene pe ecranul cu pulsul pacientei, începea să se plimbe în sus şi-n jos. Îşi revenise. Inima pulsa din nou. Privirile şocate urmăreau acele trasări ale monitorului precum cel mai important lucru de pe Pământ. Nimeni nu spuna nimic, iar după o linişte îndelungată, aplauze răsunau din încăperea sterilizată.
-Este un miracol! exclamă încă stupefiată una din asistente.
-Nu, este doar dorinţa de a trăi… adaugă doamna Tsunade, încă cu lacrimi în ochii, acum fiind moleşită de fericirea că a putut salva încă o viaţă din ghiarele morţii. Chiar dacă numărul lor erau inumărabile, fericirea era ca prima data. Felicitări Sakura… ai reprimit darul de a trăi. Şopteşte tremurat, ca pentru dânsa.

Într-o cameră generos luminată de razele călduroase ale soarelui, stătea tânăra care primise o nouă şansă. Cea care era considerate “o minune” de majoritatea doctorilor odată aflându-i povestea dintre cei patru pereţi.
Tâmpla îi era bandajată, din bandaje izvorând plete roz, răvăşite pe perna cu lenjerie din bumbac alb. Pleoapele îi erau contopite, ascunzând probabil o splendoare de ochii. Chipul nu îi era chiar impecabil datorită accidentului apeoape fatal care îl suferise, fiind şi el în suferinţă, cu vânătăi şi zgârieturi. Cu toate astea, frumuseţea îi era încă prezentă, chiar dacă s-ar considera a fi desfigurată. Perfuzia care îi alimenta corpul cu proteine, şi tot ce mai avea nevoie, îi învineţise vena mâinii, dându-i un aspect urât. Chiar şi aşa, încă o vânătaie chiar nu mai conta dacă ar fi prezentă pe corpul micuţ, dar foarte bine conturat, fără urmă de grăsime nelalocul ei, şi forme bine definite. Se vedea că îi plăcea să aibă grijă de aspectul său fizic –sau probabil se trăgea dintr-o familie norocoasă, care oricât ar mânca, ar rămâne în stare perfectă.
Zăcea în acel pat de ore întregi, iar în afară de asistentele care veneau din când în când să îi verifice starea şi să însemne nişte date doar de ele cunoscute pe fişa medicală, şi vizitele doctoriţei care îi salvase viaţa, nimeni nu trecu pe acolo. Probabil singura persoană care ştia de acea îngrozitoare întâmplare era tânărul care fu părtaş la accident.
Acesta era exact lângă acelaşi salon cu tânăra rozalie. Starea sa nu fu chiar atât de complictă, scăpând doar cu răni uşoare, dar de asemnea şi ele destul de consistente. Nici el încă nu se trezi din anestezie, fiind pus pe calmante pentru momentul când aceasta îşi duce efectul, semn că durerile vor fi semnificative.
Arăta ca un băiat obişnuit din zilele noastre. Corpul bine pus în evidenţă –semn că sala era una din priorităţile sale- părul brunet, răvăşit pe pernă, cu chipul destul de atrăgător chiar şi sub “cochilia” consecinţelor accidentului.
Doctorul care se ocupă de el –dr. Orochimaru, soţul doamnei Tsunade, şi de asemena un doctor respectabil prin lumea cu aceaşi meserie, cât şi printre cei de rând. Înfăţişarea sa era plăcută, pentru o o vârstă nu întocmai “uşoară”, mai exact patruzeci şi doi de ani. Avea un păr destul de ciudat pentru un bărbat, lung până la mijloc, brunet şi drept, Ochi verzi, ageri şi câteodată neîndurători faţă de pacieţii în suferinţă, cu conceptul că “viaţa are proritate” şi orice neglijenţă adusă acesteia, trebuie pedepsită. Tenul îi era mai mereu palid, probabil îndatorat fiind programului foarte activ la job-ul său, şi cu o înălţime considerabilă.
Cazul tânărului care fu la bord cu “minunea” îi era indiferet. Ceva des întâlnit de ochii săi, fiind deja imun. Totuşi, cu toate astea, îşi respecta munca cu sfinţenie, fără a se plânge vreodată de ceva –cum de asemnea nu făcea nici soţia acestuia.

Din clipă în clipă tânărul se putea trezi de sub anestezie, şi trebuia să fie pregătit pentru reacţia acestuia. Cineva trebuia să fie lângă el gata să îl calmeze, neştiind ce va face. De fiecare dată era imposibil de dedus asta, fiecare pacient având propriul mod de a-şi exprima durerile şi confuzia când se trezeşte după o asemnea intervenţie chirurgicală.

Trecuseră cinci ore după ieşirea din sala de operaţii a brunetului. Nu dădea vreun semn cum că ar vrea să redevină la realitate. Probabil îi plăcea ce visa. Oare ce visa? Sau era un somn profund, fără vise?
În cele din urmă, ochii acestuia de un negru pătrunzător ieşiră la iveală. Confuzia îl acaparase când privi încăperea văruită doar în alb, goală, doar cu o masă "ornată" cu o vază de asemnea goală lângă uşă şi un dulăpior lângă pat. Îşi privi mâna care era înţepată de acul perfuziei, şi îngrozit încearcă să se ridice în şezut. Imediat fu însă împiedicat de dr. Orochimaru, spunându-i că nu ar fi o idee prea bună în starea sa. Nu se opune, şi se întoarce în aceaşi poziţie fără a adăuga ceva. Doctorul începuse a-i explica starea sa, dar nu prea era ascultat. Privirea brunetului îi era aruncată pe domnul ce îi stătea în faţă, iar după un mic moment de reculegere, rosteşte bâlbâindu-se numele domnişoarei de lângă salonul său. Orochimaru încetează în a-i mai explica chestii care putea paria că nu le putea percepe, mai ales în acele momente, şi cu greutate îi spune că acum este în afara oricărui pericol şi aceasta.
Se observa uşurarea care îl acaparase pe tânăr. Probabil se simţea vinovat, purtând pe umeri povara unei crime. El era la volan în momentul incidentului, deci pe bună dreptate s-ar putea simţi în acel fel. Neglijenţa dă încă odată o demonstraţie de “ce s-ar putea întâmpla”. Din fericire, dacă s-ar putea numi aşa, în afară de cei doi nu au fost alte victime, dat fiind faptul că au căzut de pe pod. Un pod deasupra unei prăpăstii considerabile. Probabil dacă ar fi fost vreun râu, cei doi nu ar fi supravieţuit, dar nici circumstanţele în care au fost nu erau prea favorabile. Ba chiar deloc, fiind mortală pentru cineva fără noroc –iar cei doi, poţi spune că aveau destul noroc că încă mai erau capabili să respire.
-Aş putea să o văd? întreabă printre gânduri tânărul.
-Azi nu. primi răspunsul imediat, fără vreo urmă de-ndoială sau răzgândire. După ce dădu răspunsul prompt, ieşi, dar nu înainte de a adăugă un “o să trec mai târziu să văd cum te mai simţi, Sasuke”. Cum s-ar putea simţi o persoană după un asemenea accident? –bine sigur nu.
Rămânând doar cu gândurile sale, Sasuke închide ochii reconstituind iar şi iar momentul care îl aduse aici. Pe lângă asta, se gândea şi la tânăra care probabil îi distruse viaţa. Dorea cu disperare să nu rămână cu sechele. La el nu se gândea deloc. Nu simţea nevoia că ar trebui. Prioritate avea viaţa Sakurei, care de asemenea îi era şi soţie. În acel moment, era chiar recunoscător că nu aveau vreun copil, nefiind nevoie să îl târască şi pe acesta prin suferinţă. Mereu îşi dorise să devină tată, dar după această întâmplare, se îndoia de dorinţele sale. Dacă nu putea avea grijă de draga lui soţie, nu s-ar pune în discuţie un eventual copil. Nu acum. Îşi dăduse seama cât de neglijent a putut fi, sprând ca aceasta să fie o lecţie de viaţă. O lecţie fără urmări grave care le-ar putea distruge fericirea.
Dorea cu disperare să o atingă, să îi fie alături în acele momente grele, cu speranţa că asta i-ar putea ameliora în vreun fel vinovăţia care o purta în suflet. Chipul fetei cu ochii verzi îl purta în suflet precum cel mai sfânt lucru, dându-i putere să treacă peste. Dar oare… era de trecut?
O durere inimaginabilă îi învălui corpul. O tuse îşi făcu şi ea prezenţa. O tuse neobişuit de enervantă. Când îşi luă cearşaful de la gură, observă culoarea care îl pătase –coloarea sângelui. Durerea devenea din ce în ce mai insuportabilă, nemaiputând să se stăpânească, şi începând să scoată sunete involuntare de parcă cineva i-ar fi dat foc hainelor de pe el. Uşa se deschide cu repeziciune, iar două asistente intrau grăbite în salon.
-1 g de morfină! spune una din ele, cu ochii-i albaştri aparent îngrijoraţi. Părul lung şi blond îi era prins într-un coc aproape în creştet, dându-i un aer matur. Nu avea probabil mai mult de douăzeci şi cinci de ani, acestă vârstă fiind spusă cu indulgenţă. Halatul alb, uşor mulat pe corpul precum de felină o cuprindea nemaipoment.
Cealaltă asisteantă era total opusul tinerei, fiind destul de înaintată în vârstă, înfăţişarea nu prea era una din priorităţile acesteia.
Ochii brunetului începuseră să îşi piardă din strălucirea vagă care o căpătaseră când îi văzu chipul angelic al blondei, fiind acoperiţi de ploape.
După ce însemnară în fişa medicală de pe un suport pus în dreptul patului, la picioarele pacientului, părăsiră încăperea. Asta nu înainte de a mai da încă o ochiadă brunetului domniţa cu ochii precum cerul înseninat. Părea atrasă de tip. Şi pe bună dreptate. Cui nu i-ar plăcea un asemnea bărbat cu o înfăţişare atât de perfecta? Dar cu toate astea, probabil caracterul o fi una din problemele acestuia… după cum se zice, cu toţii avem defecte, nu?

Nimeni încă nu venise să îi viziteze pe cei doi pacienţi. Trecuseră două zile de când erau internaţi, iar Sakura încă nu deschise un ochi. Nimeni nu o grăbea însă. La starea ei, totul ar depinde de ea, nefiind nicio grabă. Probabil, dacă ar dori să se trezească peste două luni, nimeni nu ar avea ceva împotrivă. Erau lejeri în ceea ce privea timpul. Din fericire, era unul dintre cele mai mari spitale din Statele Unite, locurile nefiind o problemă.
În acest timp, soţii Uchiha nu se întâlniră. Fiecare trebuia să se recupereze, cu toate că totul depindea de Sasuke, el fiind singurul care se trezi.

Acea zi, ziua de douăzeci şi trei decembrie, trebuia să fie una din zilele mari pentru brunet. Urma să îşi vadă sortita, după o perioadă destul de considerabilă, cu toate că doar un zid îi despărţea. Un zid, şi subconştientul Sakurei care încă nu voia să o părăsească.
Se ridică din pat de parcă ar fi fost paralizat o viaţă-ntreagă, iar acum face primii paşi –asta datorită blondei care din ziua în care îl drogase cu calmante, îl vizita constant. Chiar şi aşa, se descurca destul de bine, nevrând să fie o povară pentru tânăra domnişoară care se oferise să îl ajute. Cu toate că aceasta îi era meseria, mândria lui de bărbat încă nu îl părăsi.
Ajuns în faţa uşii de lemn, cu un geam pe mijloc strâmt de vreo 25 de cm, şi lung cam de un metru din care nu puteai deduce nimic dinăuntru. Părea să fie constrâns de gânduri negativiste, iar idea de a veni în vizită nepărându-i acum chiar bună. Blonda îi observă intimidarea, şi aştepta cu el fără a scoate vreun sunet. Nu voia să spună ceva nepotrivit. Se simţea într-un oarecare fel geloasă pe tânăra care urma să o vadă. Tânăra minune. Ei însă, nu i se părea chiar o minune. Nu avea nicio treabă cu ea, dar simţea că îl doreşte pe brunet. Nu prea se împăca cu idea că acesta este căsătorit. Într-un fel, îi dorea moartea soţiei sale, şi nu se simţea deloc vinovată de asta.
Se hotărâse. Lăsă vizita pe altă dată, spunând doar că nu se simte în stare acum să o vadă în această stare, neştiind dacă va fi capabil să treacă peste. Un zâmbet discret îi cuprinde buzele frumos conturate a voluptoasei blonde. Se simţea împlinită că nu vrea să o vadă. Voia să facă ceva în lăgătură cu pasiunea care îşi făcuse rădăcini în sufletul său păcătos. Simţea un îndemn cum că ar trebui să facă ceva să fie cu el, chiar dacă ar trebui să ajungă în pânzele albe.

Subiect: Re: I need a doctor Mar 10 Sept 2013, 22:28

Fic nou deci...si sunt prima dance2

Inceputul e unul extrem de bun. Te rog sa ma anunti si pe mine la next hi!

Subiect: Re: I need a doctor Mar 10 Sept 2013, 23:44

Buna .
Ce interesant suna...chiar imi place la nebunie. Ai desris superb , a fost lung , idee originala ai tot ce trebuie
Sper...ca aceasta blonda dubioasa sa nu incerce ceva cu Sakura ca o rup!
Next

Subiect: Re: I need a doctor Mier 11 Sept 2013, 12:25

super fic :D
imi place :D
descri totul foarte bine
anuntama cand pui nextul

Subiect: Re: I need a doctor Mier 11 Sept 2013, 14:13

Hey! Ti-am vazut titlul ficului , foarte atragator , si mi-am zis sa-l testez putin. Imi place chiar foarte mult , deoarece este cu doctori si chiar ma pasioneaza medicina . Capitol lung , idee originala, ai tot ce trebuie , dar bineinteles trebuie sa te mai perfectionezi . Ideea cu Sasuke si Sakura casatoriti ma incanta la nebunie . Sasuke ai face bine sa mergi in vizita la ea ca de nu te iau eu frumusel de manuta si hopa -hopa la Sakura .
Sper ca blonda stranie sa nu-i faca ceva rozaliei . Sa ma anunti la next!

Subiect: Re: I need a doctor Vin 13 Sept 2013, 03:00

Capitolul 2.

Trecuse încă o zi din calendar. Tânăra din salonul doisprezece, lipit de cel al brunetului, încă nu dădea vreun semn cum că doreşte să vadă pe cineva, sau să afle cum stă situaţia. Probabil simţea că realitatea este prea dură, dar de ce ar fi dură pentru o doamnă frumoasă, tânără şi căsătorită probabil cu unul dintre cei mai frumoşi şi râvniţi bărbaţi ai lumii? Oare situaţia nu era chiar atât de roz pe cum arăta de afară? Nimeni nu ştia prea multe despre cei doi, în afara faptului că s-au răsturnat de pe un pod datorită gheţii de pe şosea şi neglijenţei celor doi, desigur în mai mare parte a şoferului. Asta era cert pentru oricine, dar oare el de ce încă nu venisă să îşi viziteze soţioara? Vinovăţia era prea mare? Sau era altceva la mijloc?
Avea dureri intense zilnic tânărul, fiind de fiecare data nevoie ca cineva să intervină. Ceva era în neregulă cu acesta. Ar fi trebuit să se simtă mai bine după această perioadă, dar dădea contrariul. Starea i se înrăutăţea. Cu toate astea, reuşea încă să se ţină pe picioare –cu ajutorul cuiva, desigur. Se hotărî în cele din urmă să intre în salonul consacrat. De multe ori se plimba pe hol cu tânăra domniţă, care îi aflase şi numele într-una din plimbările sale –Ino. Un nume simplu, dar simpatic. Nu era greu de pronunţar sau reţinut.

Era deja în aceaşi situaţia ca în ziua precedentă: în faţa uşii, plin de îndoieli. Nu se simţea încă în stare să o vadă. “Trebuie!”, asta fiind spus în sinea sa pentru ultima data, mai apoi înlăturând celelalte gânduri, devenind într-un final stăpân pe sine. Deschizând uşa, în faţa ochilor îi apărea imaginea unui salon asemănător cu cel în care îşi petrecuse el ultimele zile. Însă ceva era diferit. Da, persoana prezentă în el, bineînţeles.
Doamna Uchiha îşi făcea somnul dulce de mai bine de trei zile de-a lungul patului. Era învelită conştiincios, cearşaful modelându-se frumos după trupul acesteia. De la aeca distanţă, singurul lucru care ieşea mult în evidenţă, era claia de păr a acesteia, de un roz uşor şters, împrăştiat pe întreaga pernă. Arăta destul de rău, dar nu într-atât încât să nu vii să o vezi mai de-aproape. Chiar şi în starea în care era, putea atrage precum un magnet persoanele de (iertati-ma nu stiu ce vorbesc) opus. Probabil aceasta era una din aptitudinile ei. Bărbatul care îi fu predestinat pentru vecie se apropia de ea cu mai multă greutate decât o făcea pe hol. Momentul era unul destul de dramatic, probabil demn de un Oscar.
Ajuns în dreptul căpătâiului ei, trage un scaun pentru a-şi odinhi trupul, şi cu ochii tulburi o privi pierdut. Îşi ţinea mâinile în poală jucându-se cu un şerveţel care i-l înmână Ino observând cum o rană de pe mână începuse să îi sângereze. Ar fi trebuit pansată, dar tânărul consideră că era mult prea isignificantă pentru atenţia lor, un şerveţel fiind îndeajuns.
În cele din urmă, ridică o mână atent, fără urmă de bruscare. Părea că nici el nu ştia ce face, ci se lăsa pradă instinctelor. Îi atinge creştetul capului, ajungând să îi mângâie bandajele. Numai trecuse niciodată printr-o asemnea situaţie, neajungând niciodată într-un spital. Acum era şutul prin viaţă pe care nu îl primise niciodată, şi nu avea nicio lecţie în ceea ce priveşte.
Blonda observă cu invidie imaginea din ochii săi. Nu i se părea drept ca o asemnea făptură precum “minunea” să primească un asemenea dar de la viaţă. În aceste zile în care îi fu alături, ajunse să îşi facă o impresie despre el, ajungând să se îndrăgostească. Simţea pentru el o dragoste bolnavă, chiar cu intenţia de a ucide pentru a-l avea. Probabil numai era în toate facultăţile mintale de când îl întâlnise, ea mereu fiind o asistentă model, bună cu toată lumea şi înţelegătoare. Probabil niciodată nu simţise sentimente precum ura sau invidia. Dacă ai fi întrebat pe orice angajat al acestui spital, ţi-ar fi înşirat numai lucruri bune despre dânsa. Ei bine acum se simţea altfel. Voia să îi ajungă în graţii celui ce îi topise inima -la figurat, şi i-o face să bate poate de două ori mai tare -la propriu.
Liniştea era singura care predomina în camera. Nu se auzea decât sunetul acum asurzitor al aparatelor care o ajuta pe tânăra de pe patul confortabil pentru orice pacient. Chipul brunetului nu exprima decât regret. Regreta faptul că erau în această situaţie. Dar, cu toate astea, această întâmplare avuse şi o urmare bună: cunoscuse o persoană vrednică de prietenia sa, care după ce părere avea despre oameni, considera acest lucru un atuu imens pentru dânsa. Nu se considera o persoană importantă, dar nu îşi făcea prea mulţi prieteni, şi nu pe oricine. Probabil după aceast trist incident, când cei doi se vor recupera, or să iasă la o cafea toţi trei. Era sigur că Sakurei i-ar face o deosebită placere să o cunoască, şi probabil ar fi putut băga mâna în foc că cele două s-ar înţelege de minune.
Fiind în necunoştinţă de cauză, brunetul se avântă cu capul înainte într-o situaşie care nu o cunoaşte deloc. Probabil el crede ce crede toată lumea despre tânăra care îi intrase uşor uşor în graţii (însă nu într-u totul), dar sigur va urma să se ardă, provocând-şi nişte arsuri cel mai probabil de gradul IV.

Îi lua mâna într-a sa, sărutând-o cu blândeţe, mai apoi mângâind-o. Doar o privea. Nu îi spunea nimic, vorbele fiind oricum de prisos. Nu voia nici să se gândească cum va reacţiona când se va trezi. Numai era demult sub anestezie. Doctorii îi puneau somnifere cu pretextul că nu ar suporta trează o asemenea durere.
Tusea îi revenise. Din fericire, fără licoarea sangvină. Dar, aceaşi durere era prezentă ca înainte. Parcă orice os dinăuntrul său s-ar rupe, iar intestinele i-ar fierbe. Nu se simţea de parcă ar avea febră, dar cu toate astea, simţea că arde pe interior. Neputând să îşi ţină echilibrul pe scaun, se probuşi pe podea. Stupefiată, asistenta îi veni în ajutor numaidecât, îndurerată că dragostea sa ar putea fi într-o situaţie mult mai gravă decât au la cunoştinţă doctorii.
Îşi cheamă colegii-n ajutor îngrijorată, ajutându-i la venirea lor să îl urce pe o targă, îndreptându-se spre cabinetul doctorului care îl avea în grijă, din fericire el fiind de gardă. Spre surprinderea sa, văzându-i simptomele, se simţea îngrozitor cum de nu îşi putu da seama mai din pripă, lăsând asta să se întâmple. Probabil ar fi murit în câteva ore dacă aceştia continuau să îi administreze acelaşi tratament. Era alergic la el. Părea o ironie adusă unui doctor de prestigiu precum Orochimaru, dar din păcate, i se întâmplase. Datorită acestui fapt, tânărul în suferinţă a trebuit să îşi mai petreacă încă câteva zile în pat, fără să depună cel mai mic efort.
În aceste zile, aflase tragica veste cum că mireasa lui căzuse în adâncul somn numit “comă”. Durerea îi era prea mare când aceasta deschise ochii, medicii neputând să i-o amelioreze în vreun fel, ajungânsu-se la asta. Îl dărmase complet vestea. Credea că poate duce această suferinţă, dar se înşelase. Se aveau doar unul pe celălalt. O viaţă-ntreagă trăiseră într-un orfelinat, fiind părăsiţi încă din faşă de cei care le-au dat viaţă.
Când împliniseră frageda vârstă de şaptesprezece ani, fugiră împreună din acel loc plin de suferinţă. Ştia că numai aveau nicio şansă la o familie, şi chiar dacă ar fi fost aşa, nu ar fi suportat să se despartă. Se iubeau prea mult pentru ca cineva să îi separe, ajungând să ia această decizie, aplicând-o în cele din urmă.

A fost greu la început, dar cu timpul, lucrurile s-au îmbunătăţit. Deci, era o chestiune de timp şi răbdare, şi desigur de perseverenţă. Duseră o viaţă grea, atât la orfelinat deoarece toţi ceilalţi îi respingeau, până şi cei care s-ar presupune că ar trebui să aibă grijă de ei, cât şi după ce părăsiră acel loc, fiind nevoiţi să locuiască pe unde apucau, mâncând ce găseau, muncind pe unde reuşeau. Asta până când au găsit un bătrân drăguţ care i-a luat sub aripa lui deoarece acesta nu avea niciun moştenitor, trăind de unul singur. Era destul de înstărit, cu o inimă mare, iar cei doi ajungând la foarte repede să îi atingă sufletul poate chiar din prima clipă. Uitaseră de sărăcie cu acesta, şi de durerea de a fi respinşi. Îşi făcuseră un nume printre cei cu poziţie socială înaltă, nimeni ştiindule adevărata poveste de viaţă.
Toate au fost bune şi frumoase până acesta se stinse din viaţă cu arpoximativ jumătate de an în umră, lăsându-le în urmă toată averea sa. Nu era una extraordinară, dar ei se mulţumeau chiar şi cu atât, fiind obişnuiţi de mici cu neavuturi.

Nu voia ca Sakura să se dea bătută atât de uşor, vremurile bune de acum încolo trebuiau să vină. Era disperat când îi trecea prin gând că aceasta nu s-ar mai putea trezi, acest fapt fiind luat în calcul de toată lumea. Doamna doctor Tsunade părea şi ea destul de afectată de cele întâmplate. Brunetul credea că doctorii sunt nişte fiinţe nepăsătoare care au lăsat sentimentele în spate văzând suferinţă şi durere la tot pasul, dar această fătpură îi dădea peste nas cu contrariul. Era chiar foarte dulce şi cu răbdare de fier. Nu reuşise să o vadă nervoasă, dar din auzite, nici nu trebuia. Ar fi fost rău, şi probabil şi-ar schimba părerea despre dânsa.
Era de o săptămână aici, şi părând o perioadă destul de scurtă, deja începusă să cunoscă destul de multe personae din personalul spitalului, cât şi pacienţi. Se apropiase de un tip, Neji. El era aici pentru că avea probleme în ceea ce priveşte inima. Avea nevoie de un donator, şi nu îl putea lăsa acasă deoarece starea lui era destul de delicată.

Revenise iar pe picioarele sale, acum cu mult mai bine decât prima dată. Se putea deplasa singur, nefiind nevoie să o sâcâie pe biata Ino. Ceea ce nu ştia el, era că tinerei în făcea o deosebită placere să îl însoţească. Orice, doar să îi fie acestuia în preajmă. S-a reîntors în salonul doisprezece, unde în urmă cu patru zile a făcut cunoştinţă cu podeaua rece, nu prea primitoare.
Părea mult mai palidă decât ultima data, asta speriindu-l. Părea… moartă. Respriaţia îi era greoaie, mâinile destul de reci –de parcă sângele numai era prezent să i le încălzească- iar cireaşa de pe tort era faptul că oricât ai striga-o, ea nu îţi va răspunde (nu că înainte ar fi fost altfel). Îi strângea mâna într-a sa, iar pentru prima data după mult timp, lacrimile apărură pe chipul său disperat. Simţea că nu va mai putea fi la fel. Dacă ar fi fost să aleagă între viaţa lui şi a ei, cel mai probabil şi-ar dao pe a sa doar ca ea să trăiască. Îi era atât de dor de ochii săi precum iarba crudă, de zâmbetul care îi era ca şi un tranchilizant când era agitat –sau încercându-l orice sentiment negativ. O voia trează, să îi răspundă, să poarte o conversaţie, că, Doamne, dare dor îi mai era de vocea ei! Începuse să bolborosească nişte cuvinte care cu greu le-ar putea descrifra. Nu ştia ce să mai facă, ştiind că nici doctorii nu mai avea vreo putere asupra ei. Îi venea să o ia în braţe şi să fugă cu ea. Dacă prima data au fugit de mână, să o poarte în braţe nu ar fi fost chiar o problemă.
-Sakura, sunt pe moarte fără tine, am nevoie să fii aici să mă readuci la viaţă! strigă degajat brunetul, lasând să iasă la iveală toată presiunea care o avea înăuntrul său.
Încăperea devine populată de încă o persoană în mai puţin de-un minut. Se pare că strigătele i-au fost auzite, dar de persoana nepotrivită. Ino. Ea era cea care răspunse strigătului de ajutor al brunetului, dar acesta simţea că nu va putea altcineva să îi vindece rănile sufleteşti.
În urmă cu ceva zile, când o văzu pe blondă, simţi ceva înrodit înadâncul său, dar pălea în comparaţie cu sentimentele care i le purta miresei sale.
Momentul când o duse la starea civilă îi străbătea mintea înţetoşato. Ştia că un act de la primărie nu le-ar înstări mai mult iubirea, dar voia ca ea să îl poarte numele. Să ştie că este numai a sa, şi că nimeni şi nimic nu ar putea să i-o ia. Dar, din păcate, aceste frici ascunse şi-ngropate-năuntrul său, acum ieşeau la iveală. Simţea aceaşi teamă pe care o avuse cu ani în urmă, când această fu răpusă de o boală care, fiind destul de mic, nu reuşise să îi retina numele destul de complicat. Ştia doar că aceasta suferea enorm, iar el odată cu ea.

Voia să iasă din acest abis, dar nu găsea nicio cale. Era obosit să fie mereu melancolic. Avea nevoie de căldura cuiva, de căldura unui trup. Gânduri perverse îi acaparaseră mintea, hormonii agitându-se în trupul său. O fixă cu privirea pe cea care i-a fost alăturoi în tot acest timp, găsind-o ca pe o scăpare. O voia. Nici în asta nu se compara cu rozalie, dar tot ce ştia era că o voia cu disperare. Simţea că ea îi va fi doctoria pentru un anumit timp, poate până când se va trezi mireasa sa. S-ar folosi de ea pentru propriul bine, dar în acel moment, chiar nu-i păsa. Nu şi-a pus însă problema dacă şi aceasta îl voia, iar dacă sentimentul ar fi reciproc, cum i-ar zice? Nu ar fi vrut să fie indiscret, sau să pară un bădăran. În cel mai rău caz, să insinueze altceva cum că a uitat-o pe Sakura şi îl atrage mai mult ea. Ar minţi însă dacă ar spune că nu este aşa. Îl atrage, şi într-o măsură destul de ridicată, dar asta nu ar fi un motiv să o lase pe femeia veiţii lui. Sufleteşte îi era fidel probabil până în momentul când îşi va da şi ultima suflare, poate şi după, dar dacă trupeşte ar comite un mic păcat, nu ar fi chiar aşa rău, sau da?

Subiect: Re: I need a doctor Vin 13 Sept 2013, 12:52

Ediiitt

Am revenit în sfârşit cu next-ul:
Este un fic extraordinar! in love

Deşi ai postat doar trei capitole, mi-ai cucerit inima cu descrierea şi povestea ta exceptională. dap !

Sper că Sasuke nu are de gând să o înşele pe Sakura. waiting

Cel puţin nu dacă vrea să îl bag eu în comă. evil devil mua ha ha

Oricum, abia aştept continuarea, deci pune-te repede pe tastat. puppy eyes

Să nu uiţi să mă anunţi când pui următorul capitol, ok? kiss

Chiar dacă este prima oară când iţi dau comment, vreau să mă consideri o cititoare fidelă a fic.ului tău. ;;)

Kisses and hugs. a hug

Subiect: Re: I need a doctor Vin 13 Sept 2013, 13:34

Bună. Mi-a surâs conceptul de a pune literă mare şi boldată la început, lucru care îmi place. Mhm, nu pot spune că ideea îmi place, căci e doar un început. Ce nu îmi place este că nu pui un font capitolelor, pentru a atrage altfel cititorii. Îmi place că nu faci exces şi nici nu eşti în minus pe capitolul exprimare. Ai avut câteva virgule lipsă, dar nu e mare lucru. Uhm, aşezarea e cam aiurea. Mi-ar fi plăcut mult mai mult dacă făceai un text bloc( fără niciun spaţiu între rânduri ), dar e alegerea ta. Oricum, îmi place şi, dacă poţi anunţă-mă când pui next-ul!

R∆IN: Poate data viitoare nu mai dai o critica. Va rog sa va limitati la ce va este permis sa spuneti.

Subiect: Re: I need a doctor Joi 19 Sept 2013, 17:07

Capitolul 3.

  Stătea în salonul Sakurei, ţinând-o de mână, şi privind-o insistent pe domnişoara Ino. Oare mai era domnişoară? Sau îşi dăduse libertatea pentru un El? Nu aduse asta în discuţie vreodată, deci probabil că nu. Şi chiar şi aşa, puţină distracţie nu cred că i-ar strica şi ei. Este un bărbat destul de straşnic la pat, şi se bazeză pe asta, chiar dacă Sakura a fost prima şi ultima. Ei bine, nu până acum. Ultima probabil va fi fata aceasta drăgălaşă care a reuşit să îi intre pe sub piele în doar câteva zile, asta până când îşi va reveni iubirea vieţii sale.
  Îi cuprinde bărbia cu cealaltă mână care îi era încă liberă, cu intenţia de nu-i da drumul mâinii reci care o ţinea precum un lucru sfânt. Un tremurat o cuprinde pe focoasa domnişoară, şi fără a se mai putea abţine –sau asta dând de înţeles- îl sărută sălbatic. Când cei doi îşi contopiră buzele, Sasuke îi strânge uşor mâna doamnei sale, iar apoi i-o lasă căzând în aer, cuprinzând-o cu ambele braţe pe Ino. Acel tablou era unul dintre cele mai pasionale care le-ai fi putut vedea, mai ceva decât desprins dintr-o tenelovelă.
  Dacă s-ar fi pus vreodată problema, probabil cineva ar putea scrie vreun manuscris despre această întâmplace: soţia fiindu-i în comă, iar el se sărută de zor cu o asistentă care o cunoaşte de foarte puţin timp, iar el putând să îşi dea chiar propria viaţă pentru iubita lui soţie. Ironic, nu?

  Trecură secunde bune de când cei doi se “gustară”, în cele din urmă rupând acea conexiune intimă dintre ei. Ai fi putut paria că totul s-a rezumat doar până aici, dar când le observi privirile şi trupurile înfierbântate, îţi retragi pariul negreşit.
  Blonda îl prinde de mână, şi îl trage afară din salon, purtându-l până în camera alăturată, salonul treisprezece, salonul lui Sasuke. Ai spune că acest număr este cu ghinion, dar având o asemena domnişoară alături, ghinionul era doar una din superstiţiile banale şi total fără sens.
  Ce a urmat între cei doi, doar ei şi camera ştiu. Cert era că se simţeau bine, fiecare îndeplinindu-şi într-un oarecare fel idealul: Sasuke reuşise pentru câteva momente să uite de atâta suferinţă, iar Ino să îl aibă pe brunetul după care tânjea după atâta timp în tăcere, totuşi, încă nu i se părea de cuviinţă să îşi aplice planul. Sau acum probabil era unul dintre cele mai potrivite momente? Cui îi mai păsa însă de raţiune? Şi-o pierduseră amândoi în doar câteva secunde, savurând momentele incendiare dintre trupurile lor.

  În salonul treizeci şi cinci era Sasuke împreună cu amicul său, Neji. Cavalerul cu inima mai plăpândă decât un proaspăt născut. Trebuia să ai mare grijă ce vorbeai cu el, fiind în primejdie să îi provoci un atac de cord, şi să se ducă dracu. Era păcat de el. Părea un băiat tare de treabă, dar sigur păcătuise mult de ajunse în această situaţie. Nu ştia prea multe despre el, cum de asemnea nici el nu ştia multe de Sasuke, dar cu toate astea, se înţelegeau de minune. Poate acesta este secretul fericirii şi al prieteniei. Cine ştie?...
  Aveau discuţii uzuale cum ar fi vechiul “ce faci?” care într-un spital este mai mult sau mai puţin potrivit. Însă când vine vorba de un tip care iar putea ceda inima în orice moment, “ce faci?” este mereu o noutate, stările acestuia fiind de fiecare data diferite, dar având mereu acelaşi lucru în comun: durerea. Ca şi de altfel, ce au în comun toţi din acest spital.
  Paobabil şi medicii au aceaşi problemă, fiind mai mereu la servici, neavând prea mult timp pentru viaţa personală. Chiar şi aşa, şi-au asumat singuri acest risc când au decis ca aceasta să le fie meseria, dedicându-se întru totul celor care chiar au nevoie de ei, şi cunoştinţele lor.
  Se presupunea că dragului de Neji i se puse pata de o domnişoară angajată aici, iar când împărtăşi cine este acea persoană, Sasuke rămăsese pierdut printre litere. Ino îl bagase în boală pe sărăcuţul Neji –la figurat, desigur. Era fericit că simte probabil aceleaşi sentimente care le are el pentru Sakura. Bine, acum nu s-ar fi comparat nici cât negrul de sub unghie cu ale sale, sau poate da?
  Trebuia neaparat să o vadă pe rozalie. Dorul parcă devenise imens. El era aproape vindecat, deci în câteva zile ar putea fi externat, dar nu ar fi putut-o lăsa singură aici pe mireasa sa. Poate ar fi ajuns la un compromis cu conducerea spitalului. O vorbă bună pusă de cineva din personal ar fi fost bine-venită. Lăsă însă aceaste socoteli, şi se îndreptă agale spre salonul cu pricina. Îi era atât de dor de buzele ei. Nu le mai gustase de lungă vreme. Înainte de accident, avuseră o dispută destul de urâtă, nevorbindu-şi cam o zi întreagă (nu că ar dura mai mult de atât una de-a lor). Nici nu îşi mai amintea în acel moment de ce se supăraseră unul pe altul, şi nici numai conta. Trebuia neaparat să fie lângă ea. După fiecare secundă ce trecea, şi fiecare pas, devenea din ce în ce mai accelerat, dorinţa fiind din ce în ce mai mare. Ajuns în sfârşit, parcă după o jumătate de eternitate, în faţa uşii numărului doisprezece. Când palma-i făcu contact cu clanţa rece, fu înterupt numaidecât de vocea uşor piţigăiată a blondei care se pare că dădea şi ea târcoale locului.
  Se întoarse imediat ce-i trecu vocea prin timpane, apărându-i un zâmbet satisfăcător pe chip. Îi intrase mai mult decât ar fi vrut pe sub piele, dar nu găsea asta vreun fel de obstacol între el şi rozalie. Ştia că fericirea celor doi nu va fi comrpomisă datorită unei aventuri, şi avuse grijă să o informeze şi pe dânsa, care îl privea radiând pe brunet, cum că nu ar lăsa-o pe femeia vieţii sale pentru nimic în lume, aceasta părând destul de împăcată cu ideea.
  Acesta îi spune că doreşte să rămână singur cu Sakura, blonda părând destul de încordată auzind asta. Nu dă importanţă ci o salută politicos şi intră în încăpere fără să mai piardă timpul.
  Se apropie de patul acesteia, iubirea citindui-se în ochi. Dorea să îi vorbească, dar nu ştia ce subiect să deschidă, chiar dacă părea absurb, el ştia că ea este prezentă, cu toată că nu dă semne. Tot ce îi venea în minte erau momentele fierbinţi petrecute cu o zi în urmă alături de focoasa blondă. Nu i se părea adecvat să deschidă un asemenea subiect. Evident nu acum. Cu toate astea, nu-i era uşor să treacă peste. Vina începuse să-l ajungă din urmă, conştiinţa revenind pe punctul de poziţie. O tristeţe mai mare decât cea din zilele precedente îl acaparase. Acum se simţea mai vinovat decât oricând. După ce că o bagasse în spital, o mai şi înşelase în timp ce ea, culmea, era în comă. Nu îşi găsea nicio justificare pentru ceea ce făcuse. Se ajunse în acea situaţie din cauza sa, şi tot el se aruncase în braţele altei femei.

  Devenise dezamăgit de el însuşi, începând să îşi dorească chiar moartea. Ştia că în cele din urmă trebuia să îi împărtăşească acea aventură Sakurei … sau nu trebuia? Nu! Era convins că asemenea lucru nu trebuia ţinut ascuns. Dar la gândul cât de rănită ar putea fi, îl năucea.
  Îşi ţinea coatele sprijinite de pat, cu palmele în cap (desigur stand pe scaun). Îi venea să îşi smulgă fiecare firicel de păr, încet ca durerea să fie mult mai mare, dar ştia că nu va fi îndeajunsă pentru a spăla păcatul care îl făcuse. Nu era corect faţă de ea să îi facă aşa ceva. Nu merita sub niciun chip asemenea lucru. Ştia că nu îl merita pe el. Chiar dacă era destul de plăcut la vedere, în interior se simţea precum cel mai josnic afemeiat. Şi pe bună dreptate! Iar dacă nu se putea ierta pe el însuşi, cum s-ar putea aştepta să primească asta de la altcineva?

O sărută uşor pe buze, iar apoi îi mângăie chipul palid. Lacrimi îi curg pentru a doua oară în acel loc, prelingndu-se pe obrajii fini, mai apoi scurgându-se pe chipul fetei, el stând deasupra ei.
-I-iartă-mă … rosti cu buzele-i crăpate. Astea fiind spuse, îşi şterge şiroaiele care se pierdeau pe chipul său fin, plecând cu pumnul strâns, mărgelele transparente fiind captive-n el.
Nu ştia ce urma să facă, era pierdut şi nu-şi mai putea găsea calea. Ştia cine era calea lui, dar ea se rătăcise pe drum, nefiind informată cum să se întoarcă. Probabil acolo unde era ea acum, era un loc superb, fără de suferinţă, durere sau întuneric. Ea ura întunericul. Sau era înspăimântată de el, cine ar mai putea şti? Tot ce se ştia, era că dacă se trezea-n întuneric, începea să ţipe probabil involuntar. De multe ori Sasuke încerca să o liniştească, el fiind singurul care chiar reuşea.
  Zilele treceau, el fu externat. Se cazase la un hotel în apropiere de spital, locuinţa fiindu-i destul de departe, şi nefiind la-ndemână. Încă avea speranţa că aceasta îşi va reveni curând, dar cu fiecare zi ce trecea, acea speranţă se risipea puţin câte puţin.

  Două luni. Atât trecu de când Sakura numai voia să revină printre oameni. Sasuke era destul de pierdut fără ea. Începea încet încet chiar să îşi piardă minţile. Era plecată de atât de mult timp, iar chiar dacă cu trupul îi putea fi mereu alături, avea nevoie să reacţioneze în vreun fel. Acest lucru nu se întâmplase de atâta timp... Nimeni nu o mai numea chiar “minune”. Minunea ar fi dacă s-ar mai trezi, dar şansedele deveneau din ce în ce mai minime cu fiecare zi ce trecea. Doctorii nu-l încuraja în vreun fel, spunându-i că ar putea rămâne aşa mult timp de acum în colo, asta aducându-l la disperare şi mai tare.
  Zi de zi trecea pe acolo. Aflase că amicul său, Neji, încă nu primise o inimă de schimb, asta curmându-i viaţa. Era trist că nu a putut să îi fie alături în ultimele clipe, sau chiar pe ultimul drum, dar asta era una din preocupările minime. Trebuia să se întoarcă la locul de muncă lăsat de bătrânul Say, care în decurs de aproape doi ani, le-a fost precum o rudă, cu toate că niciodată nu au ştiut cum este să aibe vreuna, el îi învăţase.

Job-ul său presupunea să plece din oraş, întorcându-se în Los Angeles, lăsând New York-ul, şi pe draga sa soţie. Nu era uşor de acceptat, dar dacă renuţa şi la asta, numai avea după ce trăi, amânând momentul pe cât cu putinţă, însă, nu se putu face mai mult. Plecase.

  Lunile treceau, suna constant la spital interesându-se de starea rozaliei. Mereu aceaşi. Nimic schimbat. Iubirea pentru ea însă, nu se stingea. Momentul petrecut cu Ino fiind unicul, convins că şi ultimul cu altă femeie. Mereu îi era în gând păcatul său, conştiinţa distrugându-l puţin câte puţin. Asta îi era probabil pedeaspa.
  Băutura devenise unul din aliaţii săi, dar nu într-o mare măsură. Când se simţea singur, se îmbăta vorbind cu el însuşi. Părea destul de amuzant văzându-l, dar pe cât de amuzant, cu mult mai mult mai trist. Îşi pierduse “calea” în viaţă, fiind rătăcit acum. Numai găsea niciun sens la nimic. Tot ce făcea, era inutil, dar apoi îi revenea imaginea cu frumoasa sa zâmbind, ajutându-l să meargă mai departe.
  Câteodată, începea să vorbească singur chiar dacă nu era sub influenţa alcoolului. Credea că are pe cineva alături, un prieten pe care doar el îl vedea şi îl ajuta să treacă peste.

  Un an de zile. Trecuse atâta amar de timp, iar în legătură cu Sakura, situaţia era total neschimbată.

Sasuke ajunse în cele din urmă într-un ospiciu. El era convins că este în toate facultăţile mintale când îl "închise" unul din amici săi –Jiraya, un tip destul de simpatic, înalt, de parcă ar avea doi metri, cu ochii negrii şi părul lung, alb, un prieten fidel, dar care numai suporta să îşi vadă amicul în acea stare; ştia că este în neregulă, şi trebuia îndreptat. - dar asta spun toţi nebunii, nu?

Subiect: Re: I need a doctor Joi 19 Sept 2013, 17:29

Haaa.....?A da...Buna! Paaaai (D)

era si normal s-o-nsele pe Sakura!Dar Sakura sa stea 1 an intreg in coma, se poate considera moarta.
Asa ca (D)

...scoal-o naibii din patul ala inainte sa se obisnuiasca sau...e prea tarziu:P : huh?

! Mersi pt. next si tine-o tot asa ,dar scoal-o naiba pe SAkura din pat!

Subiect: Re: I need a doctor Joi 19 Sept 2013, 22:01

Revin in sfarsit cu edit-ul:

As vrea sa incep prin a-mi cere scuze ca am dat edit atat de tarziu, insa pe atunci a intervenit ceva si nu am mai intrat pe forum, iar odata cu trecerea timpului am uitat... Legat de capitol acum. A fost unul foarte interesant, plin de tensiune. Astept cu nerabdare next-ul in care sper ca aparea un miracol, iar Sakura se va treziiiii. puppy eyes

Trebuie! Sakura nu poate ramane in coma, iar Sasuke trebuie sa iasa din acel ospiciu.
Iti urez multa inspiratie si cat mai mult timp liber! kiss

Te-am pupat.

Subiect: Re: I need a doctor Vin 20 Sept 2013, 22:11

Sall ! Trec si eu pe aici, si ce sa vad? un nou fic? Se pare ca toata lumea iubeste sa scrie ficuri! Ideea este draguta, dar sincer ma cam plictiseste. Adica de 3 capitole Sakura e tot in coma ,iar Sasuke tot trist singuratic . Imi plac capitolele, dar sincer momentan nu vad ceva ce sa ma lase-n suspans. Titlul mi s-a parut interesant ,iar eu vroiam orcum de mult timp sa citesc ceva scris de tine. Nu vreau sa te super cu ceva, dar sincer sunt plictisitoare . Idea am mai spus e draguta , e originala , dar si neoriginala . Vreau sa zic, am mai citit despre Sasuke in depresie, inseland-o pe Sakura, fiind sotul Sakurei de la inceput . Faza cu doctorul si coma Sakurei e ceva mai nout, dar plictisitor in mare parte. Nu te supara pe mine. Sper sa nu fi suparata, dar sincer asta e parerea mea . Totusi mai am ceva speranta ca ficul va avea mai multa actiune capitolele viitoare , asa ca anuntama te rog !

Subiect: Re: I need a doctor Sam 28 Sept 2013, 15:45

S. Felicia a scris:: Capitolul 3.

  Stătea în salonul Sakurei, ţinând-o de mână, (Niciodată nu se pune virgulă înaintea lui "şi".) şi privind-o insistent pe domnişoara Ino. Oare mai era domnişoară? Sau îşi dăduse libertatea pentru un El (Nu scrii niciodată un pronume cu literă mare, doar dacă este vorba de Dumnezeu şi te referi doar la El. Dacă voiai să subliniezi importanţa acelei persoane, o puteai face folosind efectul Italic. Era şi corect şi elegant.) ? Nu aduse asta în discuţie vreodată, deci probabil că nu. Şi chiar şi aşa, puţină distracţie nu cred că i-ar strica şi ei. Este un bărbat destul de straşnic la pat, (Repet: nu se pune virgulă înaintea lui "şi".) şi se bazeză pe asta, chiar dacă Sakura a fost prima şi ultima. Ei bine, nu până acum. Ultima probabil va fi fata aceasta drăgălaşă care a reuşit să îi intre pe sub piele în doar câteva zile, asta până când îşi va reveni iubirea vieţii sale.
  Îi cuprinde bărbia cu cealaltă mână care îi era încă liberă, cu intenţia de nu-i da drumul mâinii reci care o ţinea precum un lucru sfânt. Un tremurat o cuprinde pe focoasa domnişoară, şi fără a se mai putea abţine –sau asta dând de înţeles- îl sărută sălbatic. Când cei doi îşi contopiră buzele, Sasuke îi strânge uşor mâna doamnei sale, iar apoi i-o lasă căzând în aer, cuprinzând-o cu ambele braţe pe Ino. Acel tablou era unul dintre cele mai pasionale care le-ai fi putut vedea, mai ceva decât desprins dintr-o tenelovelă.
  Dacă s-ar fi pus vreodată problema, probabil cineva ar putea scrie vreun manuscris despre această întâmplace: soţia fiindu-i în comă, iar el se sărută de zor cu o asistentă (pe) care o cunoaşte de foarte puţin timp, iar el putând să îşi dea chiar propria viaţă pentru iubita lui soţie. Ironic, nu?

  Trecură secunde bune de când cei doi se “gustară”, în cele din urmă rupând acea conexiune intimă dintre ei. Ai fi putut paria că totul s-a rezumat doar până aici, dar când le observi privirile şi trupurile înfierbântate, îţi retragi pariul negreşit.
  Blonda îl prinde de mână, (Vechea poveste cu virgula. Dacă mai găsesc greşeala asta undeva, să ştii că nu o mai corectez. Nu are rost. Să ţii minte pe viitor.) şi îl trage afară din salon, purtându-l până în camera alăturată, salonul treisprezece, salonul lui Sasuke. Ai spune că acest număr este cu ghinion, dar având o asemena domnişoară alături, ghinionul era doar una din superstiţiile banale şi total fără sens.
  Ce a urmat între cei doi, doar ei şi camera ştiu. Cert era că se simţeau bine, fiecare îndeplinindu-şi într-un oarecare fel idealul: Sasuke reuşise pentru câteva momente să uite de atâta suferinţă, iar Ino să îl aibă pe brunetul după care tânjea după atâta timp în tăcere, totuşi, încă nu i se părea de cuviinţă să îşi aplice planul. Sau acum probabil era unul dintre cele mai potrivite momente? Cui îi mai păsa însă de raţiune? Şi-o pierduseră amândoi în doar câteva secunde, savurând momentele incendiare dintre trupurile lor.

  În salonul treizeci şi cinci era Sasuke împreună cu amicul său, Neji. Cavalerul cu inima mai plăpândă decât un proaspăt născut. Trebuia să ai mare grijă ce vorbeai cu el, fiind în primejdie să îi provoci un atac de cord, şi să se ducă dracu. Era păcat de el. Părea un băiat tare de treabă, dar sigur păcătuise mult de ajunse în această situaţie. Nu ştia prea multe despre el, cum de asemnea nici el nu ştia multe de Sasuke, dar cu toate astea, se înţelegeau de minune. Poate acesta este secretul fericirii şi al prieteniei. Cine ştie?...
  Aveau discuţii uzuale cum ar fi vechiul “ce faci?” care într-un spital este mai mult sau mai puţin potrivit. Însă când vine vorba de un tip care iar putea ceda inima în orice moment, “ce faci?” este mereu o noutate, stările acestuia fiind de fiecare data (dată) diferite, dar având mereu acelaşi lucru în comun: durerea. Ca şi de altfel (Construcţia "ca şi" nu are ce căuta aici) , ce au în comun toţi din acest spital.
  Paobabil şi medicii au aceaşi problemă, fiind mai mereu la servici, neavând prea mult timp pentru viaţa personală. Chiar şi aşa, şi-au asumat singuri acest risc (virgulă) când au decis ca aceasta să le fie meseria, dedicându-se întru totul celor care chiar au nevoie de ei, şi cunoştinţele lor.
  Se presupunea că dragului de Neji i se puse pata de o domnişoară angajată aici, iar când împărtăşi cine este acea persoană, Sasuke rămăsese pierdut printre litere. Ino îl bagase în boală pe sărăcuţul Neji –la figurat, desigur. Era fericit că simte probabil aceleaşi sentimente care le are el pentru Sakura. Bine, acum nu s-ar fi comparat nici cât negrul de sub unghie cu ale sale, sau poate da?
  Trebuia neaparat să o vadă pe rozalie. Dorul parcă devenise imens. El era aproape vindecat, deci în câteva zile ar putea fi externat, dar nu ar fi putut-o lăsa singură aici pe mireasa sa. Poate ar fi ajuns la un compromis cu conducerea spitalului. O vorbă bună pusă de cineva din personal ar fi fost bine-venită. Lăsă însă aceaste socoteli, şi se îndreptă agale spre salonul cu pricina. Îi era atât de dor de buzele ei. Nu le mai gustase de lungă vreme. Înainte de accident, avuseră o dispută destul de urâtă, nevorbindu-şi cam o zi întreagă (nu că ar dura mai mult de atât una de-a lor) (Nu mai adăuga paranteze. O singură virgulă era de ajuns. Parantezele sunt inestetice şi apar ca nişte indicaţii scenice, specifice pieselor de teatru.) . Nici nu îşi mai amintea în acel moment de ce se supăraseră unul pe altul, şi nici numai (nu mai) conta. Trebuia neaparat să fie lângă ea. După fiecare secundă ce trecea, şi fiecare pas, devenea din ce în ce mai accelerat, dorinţa fiind din ce în ce mai mare. Ajuns în sfârşit, parcă după o jumătate de eternitate, în faţa uşii numărului doisprezece (În "propoziţia" nu ai un predicat verbal. Poţi transforma acel verb la participiu "Ajuns" în "Ajunse" şi problema e rezolvată.) . Când palma-i făcu contact cu clanţa rece, fu înterupt numaidecât de vocea uşor piţigăiată a blondei care se pare că dădea şi ea târcoale locului.
  Se întoarse imediat ce-i trecu vocea prin timpane, apărându-i un zâmbet satisfăcător pe chip. Îi intrase mai mult decât ar fi vrut pe sub piele, dar nu găsea asta vreun fel de obstacol între el şi rozalie. Ştia că fericirea celor doi nu va fi comrpomisă datorită unei aventuri, şi avuse grijă să o informeze şi pe dânsa, care îl privea radiând pe brunet, cum că nu ar lăsa-o pe femeia vieţii sale pentru nimic în lume, aceasta părând destul de împăcată cu ideea.
  Acesta îi spune că doreşte să rămână singur cu Sakura, blonda părând destul de încordată auzind asta. Nu dă importanţă (virgulă) ci o salută politicos şi intră în încăpere fără să mai piardă timpul.
  Se apropie de patul acesteia, iubirea citindui-se (citinu-i-se) în ochi. Dorea să îi vorbească, dar nu ştia ce subiect să deschidă, chiar dacă părea absurb (absurd) , el ştia că ea este prezentă, cu toată că nu dă semne. Tot ce îi venea în minte erau momentele fierbinţi petrecute cu o zi în urmă alături de focoasa blondă. Nu i se părea adecvat să deschidă un asemenea subiect. Evident nu acum. Cu toate astea, nu-i era uşor să treacă peste. Vina începuse să-l ajungă din urmă, conştiinţa revenind pe punctul de poziţie. O tristeţe mai mare decât cea din zilele precedente îl acaparase. Acum se simţea mai vinovat decât oricând. După ce că o bagasse în spital, o mai şi înşelase în timp ce ea, culmea, era în comă. Nu îşi găsea nicio justificare pentru ceea ce făcuse. Se ajunse în acea situaţie din cauza sa, şi tot el se aruncase în braţele altei femei.

  Devenise dezamăgit de el însuşi, începând să îşi dorească chiar moartea. Ştia că în cele din urmă trebuia să îi împărtăşească acea aventură Sakurei … sau nu trebuia? Nu! Era convins că asemenea lucru nu trebuia ţinut ascuns. Dar la gândul cât de rănită ar putea fi, îl năucea.
  Îşi ţinea coatele sprijinite de pat, cu palmele în cap (desigur stand pe scaun) (Sper să nu mai văd aceste paranteze în capitolul următor.) . Îi venea să îşi smulgă fiecare firicel de păr, (Virgula nu are ce căuta aici. Era bună după "încet", nu înainte.) încet ca durerea să fie mult mai mare, dar ştia că nu va fi îndeajunsă (îndeajuns) pentru a spăla păcatul (pe) care îl făcuse. Nu era corect faţă de ea să îi facă aşa ceva. Nu merita sub niciun chip asemenea lucru. Ştia că nu îl merita pe el. Chiar dacă era destul de plăcut la vedere, în interior se simţea precum cel mai josnic afemeiat. Şi pe bună dreptate! Iar dacă nu se putea ierta pe el însuşi, cum s-ar putea aştepta să primească asta de la altcineva?

O sărută uşor pe buze, iar apoi îi mângăie chipul palid. Lacrimi îi curg pentru a doua oară în acel loc, prelingndu-se (prelingându-se) pe obrajii fini, mai apoi scurgându-se pe chipul fetei, el stând deasupra ei.
-I-iartă-mă … rosti cu buzele-i crăpate. Astea fiind spuse, îşi şterge şiroaiele (virgulă) care se pierdeau pe chipul său fin, plecând cu pumnul strâns, mărgelele transparente fiind captive-n el.
Nu ştia ce urma să facă, era pierdut şi nu-şi mai putea găsea calea. Ştia cine era calea lui, dar ea se rătăcise pe drum, nefiind informată cum să se întoarcă. Probabil acolo unde era ea acum, era un loc superb, fără de suferinţă, durere sau întuneric. Ea ura întunericul. Sau era înspăimântată de el, cine ar mai putea şti? Tot ce se ştia, era că dacă se trezea-n întuneric, începea să ţipe probabil involuntar. De multe ori Sasuke încerca să o liniştească, el fiind singurul care chiar reuşea.
  Zilele treceau, el fu externat. Se cazase la un hotel în apropiere de spital, locuinţa fiindu-i destul de departe, şi nefiind la-ndemână. Încă avea speranţa că aceasta îşi va reveni curând, dar cu fiecare zi ce trecea, acea speranţă se risipea puţin câte puţin.

  Două luni. Atât trecu de când Sakura numai voia să revină printre oameni. Sasuke era destul de pierdut fără ea. Începea încet (virgulă) încet chiar să îşi piardă minţile. Era plecată de atât de mult timp, iar chiar dacă cu trupul îi putea fi mereu alături, avea nevoie să reacţioneze în vreun fel. Acest lucru nu se întâmplase de atâta timp... Nimeni nu o mai numea chiar “minune”. Minunea ar fi dacă s-ar mai trezi, dar şansedele (şansele) deveneau din ce în ce mai minime cu fiecare zi ce trecea. Doctorii nu-l încuraja (încurajau) în vreun fel, spunându-i că ar putea rămâne aşa mult timp de acum în colo, asta aducându-l la disperare şi mai tare.
  Zi de zi trecea pe acolo. Aflase că amicul său, Neji, încă nu primise o inimă de schimb, asta curmându-i viaţa. Era trist că nu a putut să îi fie alături în ultimele clipe, sau chiar pe ultimul drum, dar asta era una din preocupările minime. Trebuia să se întoarcă la locul de muncă lăsat de bătrânul Say, care în decurs de aproape doi ani, le-a fost precum o rudă, cu toate că niciodată nu au ştiut cum este să aibe (să aibă) vreuna, el îi învăţase.

Job-ul său presupunea să plece din oraş, întorcându-se în Los Angeles, lăsând New York-ul, şi pe draga sa soţie. Nu era uşor de acceptat, dar dacă renuţa şi la asta, numai (nu mai) avea după ce trăi, amânând momentul pe cât cu putinţă, însă, nu se putu face mai mult. Plecase.

  Lunile treceau, suna constant la spital interesându-se de starea rozaliei. Mereu aceaşi (aceeaşi) . Nimic schimbat. Iubirea pentru ea însă, nu se stingea. Momentul petrecut cu Ino fiind unicul, convins că şi ultimul cu altă femeie. Mereu îi era în gând păcatul său, conştiinţa distrugându-l puţin câte puţin. Asta îi era probabil pedeaspa.
  Băutura devenise unul din aliaţii săi, dar nu într-o mare măsură. Când se simţea singur, se îmbăta vorbind cu el însuşi. Părea destul de amuzant văzându-l, dar pe cât de amuzant, cu mult mai mult mai trist. Îşi pierduse “calea” în viaţă, fiind rătăcit acum. Numai (Nu mai) găsea niciun sens la nimic. Tot ce făcea, era inutil, dar apoi îi revenea imaginea cu frumoasa sa zâmbind, ajutându-l să meargă mai departe.
  Câteodată, (fără virgulă) începea să vorbească singur chiar dacă nu era sub influenţa alcoolului. Credea că are pe cineva alături, un prieten pe care doar el îl vedea şi îl ajuta să treacă peste.

  Un an de zile. Trecuse atâta amar de timp, iar în legătură cu Sakura, situaţia era total neschimbată.

Sasuke ajunse în cele din urmă într-un ospiciu. El era convins că este în toate facultăţile mintale când îl "închise" unul din amici săi –Jiraya, un tip destul de simpatic, înalt, de parcă ar avea doi metri, cu ochii negrii şi părul lung, alb, un prieten fidel, dar care numai suporta să îşi vadă amicul în acea stare; ştia că este în neregulă, şi trebuia îndreptat. - dar asta spun toţi nebunii, nu?

Bun, acum că am terminat în cele din urmă, voi trece la adevărata critică:

Titlu: Pot spune că se potriveşte foarte bine cu textul tău, ceea ce este bine, însă nu are acel mister pe care mi l-aş fi dorit. Eu, în general, când vreau să citesc ceva, vreau să găsesc un titlu care să mă facă să mă întreb care e ideea principală a textului ce urmează a fi citit. Trebuie să fie misterios, să nu lase la iveală prea multe detalii. (0,3 puncte)
Idee: Am mai întâlnit ideea aceasta de câteva ori, însă încă o mai consider originală. Mereu mi-au plăcut ficurile ce au la bază doctorii, spitalele şi aşa mai departe. Mă bucur că i-ai făcut soţ şi soţie, ai încercat să ne prezinţi din alt punct de vedere acţiunea şi chiar apreciez asta. E un lucru care mă nemulţumeşte, însă îl voi preciza la "Acţiune". Ah, să nu uit, am fost surprinsă să îi văd căsătoriţi pe Tsunade şi Orochimaru. Asta e chiar o chestie nouă pentru mine. (2 puncte)
Descriere: Hmm, văd că ai prezentat totul la persoana a III-a, însă nu te prinde. Nu am citit vreo altă lucrare de a ta, însă nararea la această persoană este destul de grea. Eu te sfătuiesc să încerci la persoana întâi, poate va fi mai bine. De ce spun asta? Pentru că eu nu am simţit vreun sentiment din cele pe care ai încercat să ni le transmiţi. Nu am simţit durerea lui Sasuke pentru Sakura, vinovăţia lui. Aş fi vrut să înţeleg asta şi nu am făcut-o. Încearcă să te pui şi mai bine în pielea personajului, chiar dacă nu povestirea este obiectivă. (0,6 puncte)
Dialog: Ai avut câteva replici, dar nu mi-au transmis nimic, au fost chiar seci. Dialogul este un mijloc prin care eu pot să îmi dau seama de trăsăturile personajului, de reacţiile sale în faţa unor evenimente mai importante. Este destul de dificil de construit un dialog bun, nu multora le iese. Trebuie să fii atentă la replici, să le construieşti în aşa fel încât ele să îmi transmită ceva, să nu fie doar de umplutură. Adesea oamenii "scapă porumbelul pe gură", deci cele mai interesante lucruri le afli pe cale orală, înţelegi? (0 puncte)
Acţiune: Tu o lungeşi prea mult, cel puţin din punctul meu de vedere. În trei capitole, potrivite ca mărime, ai avut doar un eveniment memorabil, iar acel scurt, respectiv actul dintre Sasuke şi Ino. Dacă tot nu vrei să o aduci pe Sakura atât de repede în plan, adu nişte situaţii picante, care să dinamizeze acţiunea. Cititorul vrea intrigă, suspans, nu o dramă care ţine o veşnicie. (0,6 puncte)
Greşeli gramaticale/ de tastare (Exprimarea): Ţi-am corectat mai sus capitolul. Nu ai foarte multe greşeli, nici nu sunt grave, majoritatea sunt de tastarea sau sunt consitutite de lipsa sedilelor, însă fii mai atentă la acel "numai". Îl scrii legat când ar trebui să fie două cuvinte diferite. Se scrie legat când pote fi înlocuit cu: "doar". Exemplu: Numai (doar) tu puteai face asta.". De asemenea, am remarcat că limbajul tău este destul de simplu. Decât să te încurci în metafore şi să nu înţeleagă nimeni nimic, mai bine aşa. (1,4 puncte)
Estetică: Mie să ştii că îmi place, chiar dacă scrii cu Comic Sans. Foloseşti diacritice şi alineat şi asta mă bucură foarte mult. Eu îţi spun să nu renunţi la spaţiile dintre paragrafe şi îţi zic şi de ce: adevărat, nu găseşti asta în cărţi, însă este un fic şi noi îl citim de pe pc-uri, tablete, laptop-uri şi aşa mai departe şi nu există "o limită", cum este în cazul cărţilor: pagina. Rămâne la alegerea ta dacă vrei să renunţi la spaţii, însă nu te sfătuiesc să faci asta. Eu, ca şi cititor, aş putea pierde rândul şi până îl găsesc, închid naibii tot şi asta e. Nu îmi mai bat capul. (1 punct)
Punctuaţie: Repet: nu se pune virgulă înainte lui "şi". Am observat că ai făcut această greşeală de câteva ori. Sper să nu se mai repete. De asemenea, au mai fost locuri unde ai mâncat câte o virgulă, însă nu erau greşeli prea grave. (0,35 puncte)

Punctaj total: 6,2 puncte.

Este bine să ştii, nu trebuie să te descurajezi. Ai potenţial şi sunt sigură că vei evolua. Îmi cer din nou scuze că ajung aşa târziu cu critica.
Baremul după care am jurizat: Titlu: 0,5 puncte, Idee: 2 puncte, Descriere: 2 puncte, Dialog: 1 punct, Actiune: 1 punct, Exprimare: 2 puncte, Estetica: 1 punct, Punctuatie: 0,5 puncte.

Subiect: Re: I need a doctor Mier 11 Dec 2013, 15:16

Fanfic blocat din cauza inactivităţii.