Buna!

Mi-a placut foarte mult capitolul! A fost interesant!

Multumesc pentru msaj si sper sa-l primesc si data viitoare!

Spor la scris si la idei!

Kiss!

Capitolul 2 - Salvatorul.



*** Din perspectiva Akirei ***



 La un moment dat , cainele m-a prins cu garda jos si m-a daramat incepand sa ma muste.Ripostam cat de mult puteam pana cand vad ca se opreste din a mai lovi. Ma uit la el si pare extenuat. Asta e sansa mea ! Ma ridic repede de jos si fug spre el sa il lovesc.El se fereste usor de contraatac facand cativa pasi in spate. Atac din nou cu gandul de al rani macar putin. Eram plina de rani pe tot corpul. Blanita mea crem era imbibata in sange. De cate ori il loveam el se ferea si asta ma enerva enorm de mult. Ma opresc o clipa sa imi trag sufletul dar asta a fost o idee proasta deoarece vad cum se apropie repede de mine dorindu-si sa ma loveasca.

 Cad jos pe asfaltul rece plina de sange nemaiputând suporta durerea ranilor de pe trup. Vad cum haita de caini se retrage in intuneric lasand o tacere de durata. Simt cum ochii mi se inchid incet , iar eu nu mai pot sa ii opresc. O adiere de vara putin racoroasa imi mangaia blanita facand-o sa danseze. Ma las purtata de acea senzatie melancolica ce imi placea la nebunie si inchid ochii sperand ca voi ajunge intr-un loc mai bun.

 Ochii mei se deschid incet , incercand sa se obisnuiasca cu lumina ce domina camera.Clipesc de cateva ori , apoi incep sa analizez lucrurile din jurul meu. Nu a fost prea greu . Dar greul abia acum a inceput. Ma ridic incet si firav incercand sa nu ma lovesc sau sa ma impiedic , fiind inca ametita. Fac un pas  si un fior imi ajunge prin tot corpul ,,daruindu-mi'' o senzatie usuratoare , neplacuta. Aud cum usa camerei se deschide incet. Scartaitul usii se auzea peste tot in camera facandu-ma sa tremur de la durerea de cap ce mi-a oferit-o scartaitul. Pe ea intrara acelas baiat pe care l-am vazut in ziua aceea . Imi zambeste cald ceea ce ma face sa tresar de bucurie.

 Se apropie de mine foarte incet . Intinde mana cu gandul de a ma mangaia .Ii fac pe plac si stau sa ma mangaie fiinca stiu ca nu sunt ca ceilalti oameni.  El e diferit. Diferit, in sensul bun al cuvantului. Si rar gasesti oameni ca el. Ochii lui albastri ma priveau bland, in timp ce isi datea parul blond de pe fata. Ma pune intr-un pat incet si firav , parca stiind ca sunt ranita si imi spune sa ma odihnesc. Latru in asa fel incat sa isi dea seama ce vreau sa ii spun. Ma uit la fiecare miscare pe care o face. Se intoarce spre usa cu gandul de a iesi din camera. Latru la el sa ramana , insa el nu m-a ascultat si a inchis usa , lasandu-ma singura.

Ma asez mai bine pe patul moale si incapator cu gandul de a adormi. Inchid ochii usor si intru in lumea viselor nestiind ce se v-a intampla cu mine.


***Dupa cateva ore***


Ma trezesc din somn foarte lenesa din cauza unei voci cunoscute mie. Imi intorc capul spre usa si raman uimita de cea ce vad. Era stapana mea, Anabell. Zambesc lasandu-mi dintii albi sa se vada si latru de fericire. Aceasta cand ma vede tresare , incepand sa planga de fericire . Nu o condamn , nu m-a vazut de mult timp. Cred ca s-a ingrijorat ca am disparut asa , dintr-o data. Vine spre mine incet si imi rosteste numele . Incepe sa ma mangaie si sa imi spuna ca nu trebuia sa fug si ca s-a ingrijorat foarte mult . Ii puteam vedea fericirea din ochii ei negri care acum s-au oprit din plans. Se uita mai atent la ranile de pe labutele mele si se intoarce spre baiat spunandu-i :


- Ce s-a intamplat cu ea ? De ce e ranita ?

La care el ii raspunde pe un ton la fel de bland ca intotdeauna :

- Nu stiu de ce este ranita , eu doar am gasit-o pe strada zacand , plina de sange. Am adus-o  aici ca sa o ingrijesc.

Ma uit la Anabell si se pare ca s-a mai linistit . Ii multumeste baiatului , apoi o vad cum ii zambeste foarte dulce. Ma uit la baiat si pare ca s-a cam inrosit. Intre noi trei se asterne o tacere de nedescris. Reusesc sa sparg acea lipsa de zgomot cu un latrat. Anabell se trezeste din visare si imi spune sa mergem acasa. Cand aud acesta propozitie , mai ca am ramas masca. Nu pot pleca asa de repede. Nu acum , cand mi-am facut un nou prieten, diferit de ceilalti. Ma uit la stapana mea cu o fata de catel plouat. Ea isi da seama ce vreau sa fac si zambeste cald.

- Akira , trebuie sa plecam ! Toti ne asteapta acasa. se roaga Anabell de mine . Dar eu nu vroiam sa plec . Acest baiat imi era prea drag ca sa il pot parasi.

- Se pare ca nu prea este de acord cu tine. spune baiatul putin sarcastic.

- Asa se pare. Se comporta putin ciudat. Cam prea ciudat.

- Vrea sa stea aici. spuse baiatul facandu-ma sa raman socata , dar in acelas timp linistita ca nu trebuie sa ma mai rog de Anabell sa raman.

- Dar nu poate sa ramana aici. O sa imi fie dor de ea. spuse stapana mea cu o intristare in voce. Ce pot sa spun, am incercat si am dat gres. Ar fi bine sa nu ma mai opun atata si sa plec impreuna cu Anabell acasa. Asta ar fi bine pentru amandoua. Aud vocea baiatului care spune :

- Nu am spus sa ramana de tot. Poate sa ma viziteze de cate ori doreste.

Nu mai rezist si latru in speranta ca sunt de acord cu asta.

- Bine , poate sa faca asta. spuse stapana mea cu un zambet bland dadandu-si seama , intotdeauna ce vreau sa fac. Ii sar in brate aproape daramand-o  multumindu-i. Ea rade in hohote cea ce ma face sa fiu si mai fericita.

Anabell :


baiatul :


Si Akira :



Sper ca va placut ! Astep eu cat si Lenalee-chan (cea cu care scriu ficul) pareri si critici.

Ps: Acest capitol este scris de Lenalee-chan!

Multumesc ca v-ati facut timp sa cititi acest capitol !

Capitolul 3- Lupta pentru altcineva. Secretul tuturor.

***Din perspectiva lui Blue***

Ma uit la rănile provocate de acea puștoaică, sunt atât de evidente, se pare ca fetita știe sa lupte. Am o rana la picior care s-a întâmplat din cauza altui Husky. Urăsc aceasta rasa mai mult ca orice pe lume! Ce a putut sa-mi facă o adolescenta, ma simt dezonorat, umilit, jegos! Acum sunt „acasă”. Într-o căsuță a unui bărbat destul de înalt. Ma ridic amețit văzând ca pământul se învârte! Ma enervez făcând ca totul sa stea locului. Analizam atent tot din jur pana când aud o bubuitura și niște râsete. Ma uit speriat în spate, un perete! Dar de acolo s-a auzit zgomotul, știu sigur! O iau la goana pe niște alei pana când ma lovesc de niște picioare și fac persoana respectiva sa cada peste mine. E-este foarte greu! Cred ca mi-am rupt ceva. Ma uit în sus amenințător și vad o femeie cam scunda cu parul maroniu spre negru uitându-se cu părere de rău la mine.
 
Se ridica dintr-o suflare lăsându-ma si pe mine sa respir. Ma ridic si eu fara probleme, da, nu mi-a rupt nimic. Aceasta se uita cu lacrimi in ochi la mine si isi intinde mainile spre mine. Ma incrunt si cand sa o musc, ma simt zgariat peste bot. Ma uit atent si o vad pe adolescenta aparandu-si stapana din cate vad. Ma uit urat la ea, dar parca furia din ochii ei nu am acumulat-o eu in toata viata mea. Aceasta incepe sa maraie in cel mai amenintator mod, s-a schimbat in doar o jumatate de zii. Pe strada era mai relaxata cand era in joc propia ei viata, dar acum cand este a unui om este agresiva, rea, mai rea ca mine!

Incerc sa trec de ea si sa ma napustesc peste fata. Se baga iar in fata mea, de aceasta data am ocolit-o repede si sar pe femeie, cand sa-mi bag coltii in ea catelusa a sarit pe mine facandu-ma sa ma rostogolesc de pe femeie. 

Mi-a lasat cea mai adanca rana dintre toate pe care mi le-a facut. Ma uit la ea nervos si incep sa ma bat cu ea. Aceasta riposteaza si cand sa ma muste foarte tare auzim un strigat. Catelusa lui stapanu’ s-a uitat repede la femeie care se uita speriata la noi. Intr-un minut a aparut barbatul de care va povesteam mai sus. Cel care m-a luat cand m-a gasit ranit langa domnisoara. Este cu mult mai inalt ca femeia si inspira teama. Se uita urat la noi dupa care pune mana pe umarul femeii spunandu-i ca asa fac cainii si ca nu trebuie sa-si faca griji.

Fata se da jos dupa mine dupa care zice cu cea mai mare scarba posibila si cu o furie de nesfarsit:

-De mine poti sa te iei, da niciodata si subliniez niciodata,  nu o sa te las sa te atingi de stapanii mei!
-Nu inteleg ce vezi tu la aceste fiinte, sunt doar niste oameni! Toti sunt la fel, n-au nimic in special!
-Ba da au! Au ceva ce tu nu o sa intelegi vreodata! Ma iubesc!!!

Aceasta se uita cu lacrimi in ochi la mine dupa care se apropie si imi linge rana pe care mi-a facut-o mai inainte, facand ca blana mea albastruie sa se curete cat-de-cat de sange. Se indeparteaza de mine dupa care se uita la stapana ei parca analizand-o daca are ceva. Ce poate vedea la aceste specii, nu stiu!

Ma ridic de pe jos si dau sa plec dar aud un strigat incet. Ma intorc si vad barbatul stand in cenunchi, cu mana intinsa spre mine incercand sa ma cheme. 

Ochii mei albastrii se uita la el mirati dupa care ii intorc spatele. Aud un raset cristalin in spatele meu. Ma intorc si vad catelusa razand de mine si uitandu-se de parca acum ar trebuii sa-mi fie profesor:

-Stii, in acest moment ar trebuii sa vii la el fara vreo intentie rea.

Imi spune aceasta calma uitanduse la persoana care deja se misca, parca avea nevoie la toaleta. Ma apropii incet dar vad ca de fapt ma inselam, ii tremurau picioarele de la atat de mult stat intr-un picior. Chicotesc incet la gandul meu si ma apropii mai mult de el.

Ajungand langa el ma asez incet si il vad pe acesta cu ceva in mana. Era o bucata de carne, o lasa incet dupa care incearca sa se ridice dar se impiedica si cade in fund. Femeia incepe sa rada dupa care si barbatul. Eu ma uitam la catelusa care se uita la el ingrijorata si nu stiam ce sa fac: sa rad sau nu? Ma decid sa rad pentru ca rar am sansa dar aceasta se uita la mine uratel. Ce??? Nu e vina mea ca el se impiedica si cade! 

Imi ridic privirea de la barbat si ma uit la catelusa. Ii spun ca ma cheama Blue dupa care ma uit la ea intrebator. Aceasta se uita la mine cu o privire plina de mister dupa care imi spune ca n-are incredere ca poate sa-si spuna numele unui golan.
Aceste cuvinte m-au atins la inimioara. Ma uit la ea urat dupa care incep sa marai. Devine un obicei sa ma cert cu ea.
Ma duc pe hol cautand cu privirea iesirea din casa asta, dar cand o gasisem barbatul a venit la mine si se uita cu tristete. Se aplecase pentru a ajunge la aceeasi inaltime cu mine dupa care imi sopteste ca pot sa raman, sa fiu cainele lui. Ma uit la el neincrezator dupa care ma intorc, nu vreau sa raman cu ei. Nu vreau sa fiu un caine de companie ca pufosenia aia, vreau sa raman singur, liber.

Plec fara nicio problema, lasand familia sa rada acolo. Merg incet pe strada uitandu-ma la fiecare om cum vorbeste cu cainele din curtea lui: se joaca, il cearta sau unii plangeau si tineau cainele in brate incepand sa cante cu un glas tremurand. Nu pot sa inteleg cum de acesti oameni au atata incredere in noi, niste amanarti de caini. Ei ne spun toate secretele lor, iar noi nu putem sa le spunem pe ale noastre. Stati, am gresit, nu m-am pronuntat bine: putem sa la spunem secretele doar ca n-o facem. 

Trec prin fata casei mele, dar fara sa-mi dau seama nu ma opresc aici. Pot sa spun ca locuiesc destul de bine fata de alti caini. S-a intamplat ca acum un an o familie sa fii murit intr-un accident, iar nimeni n-a aflat si casa a ramas parasita, nimeni nu stie ca aceasta casa este goala . Toata lumea crede ca este vizitata mai rar, ma vad pe mine si cred ca sunt al „stapanilor”. Este o casa cu doua etaje, o bucatarie spatioasa, sufragerie si camere. Baia este pe undeva pe la etajul unu dar eu n-am nevoie.Nici macar de bucatarie n-am nevoie. Doar jumatate de an eu am nevoie de toate astea. 

Vorbeam despre acel secret al cainilor. Noi ne transformam in oameni odata ce este luna plina. Dupa ce ne transformam in oameni, o sa fim unii o luna, dupa care le urmatoarea luna plina ne transformam in caini si asa mai departe. Infatisarea noastra este total diferita: adica daca noi avem ochi albastrii cand suntem caini, atunci cand suntem oameni avem alta culoare. Este genetic acest lucru la caini, numai ca nu orice fel de caine se poate transforma, doar cei al caror tata a fost, intr-un fel sau altul, un lup. Se poate ca tatal sa fii fost o corcitura. Dar acest lucru se intampla mai rar, cred, nu stiu sigur. 

In fine, am simtit ca acea fata este una din noi, nu stiu cum, dar am simtit. Are toate “calitatile” numai ca are una in plus: iubeste oamenii. Nu stiu daca o sa se descurce foarte bine printer noi. Mi-am dat seama ca nu s-a transformat niciodata in om. Dupa ce trece de adolescenta se transforma, dra din cate vad nu mia are foarte mult. Are doi ani si ceva, sigur este trecuta de doi ani jumatate deci nu mia are mult si se poate transforma: pentru oameni cred ca mia are o saptamana sau doua, nu stiu sigur.

In fine, m-am luat cu vorba si am ajuns intr-un loc in care n-ati vrea sa ajungeti niciodata. Este un fel de cartier al bogatilor. Acum nu vorbesc despre oameni, ci despre caini. Daca stapanul are bani, asa si cainele.  Este o simpla deductive logica.

Nu ca mi-ar fii frica de ei, dar ecele fite ma enerveaza, nu stiu sa lupte, daca stapanii lor ar fii amenintati ei ar fugi cu coada intre picioare. Sunt cei mai lasi, dar mereu cand sunt in grup se dau “mari” si se iau la bataie sau isi bat joc de noi, cei normali. Stiu, este foarte ciudat.

Dau sa ma intorc spre casa dar…

Merci ca ati citit si acest capitol, atat eu cat si Lenalee-chan asteptam pareri si critici. 


Blue: