Sabia cu două tăişuri

Subiect: Sabia cu două tăişuri Joi 17 Oct 2013, 21:49

Prolog

Din timpuri străvechi răzbunarea a constitui un scop pe care mulţi şi-au dorit să îl indeplinească din diferite motive. Unii spun că răzbunarea este arma prostului, iar alţii că doar o persoană cu adevărat curajoasă se poate răzbuna pe cineva ţinând cont de toate obstacolele ce îi pot apărea în faţă, dar adevărul este că aceasta este doar o sabie cu două tăişuri. Cineva spunea că răzbunarea se asemănă cu blestemul prin simplul fapt că ambele părţi implicate vor suferi la un moment dat, pe lângă persoanele care vor cădea victime colaterale desigur. Nu poţi numi o mică luptă un război dacă nu este prezentă şi vărsarea de sânge, iar pentru a face cuiva rău trebuie doar să îl loveşti în punctele sensibile sau mai bine zis, persoanele la care ţine cel mai mult.
Dacă în drum se interpune un sentiment total necunoscut şi nou pentru tine ce faci? Îţi continui drumul ignorând cu nonşalanţă noile trăiri unice sau abandonezi totul şi te laşi purtat de sentimente fără să mai ţi cont de barierele deja existente? Este destul de greu să iei o simplă decizie într-o situaţie banală ca cea în care trebuie să alegi dacă mergi la mare sau la munte de exemplu, dar când în joc sunt şi sentimente negat cu vehemenţă decizia devine imposibil de luat. Se spune ca negarea sentimentelor este primul pas spre o dragoste imposibilă, dar oare aşa să fie?
Viaţa nu a fost niciodată uşoară, iar cel ce le spunea cândva adolescenţilor să se bucure de anii de liceu pe care îi vor regreta peste ani nu vorbea doar ca să se afle în treabă ci ştia mult prea bine ce zice. Odată cu trecerea acestor frumoşi, dar parcă mult prea dificili ani încep să apară cu adevărat problemele vieţii. Nu e uşor deloc să ai şaptesprezece ani şi să fi îndrăgostită de cine nu trebuie. Nimic nu e uşor şi frumos pentru prea mult timp în această lume, iar odată cu maturizarea vin şi responsabilităţi destul de mari.
Simpatia faţă de un profesor tânăr şi destul de arătos, frenezia vârstei şi tentaţiile ce sunt la tot pasul pot constitui uneori un cocktail mortal pentru sentimentele unei simple fete ce nu a cunoscut încă dragostea adevărată ci doar plăcerea de o noapte. Este oare acel profesor interesat de fată cu adevărat sau vrea doar să o aibă în patul său pentru simpla satisfacere a orgoliului său masculin? Dar dacă acest bărbat are un scop cu totul diferit de ce îţi poţi imagina vreodată, te-ai mai putea apropia de acesta? Şi să nu uităm de minciunile frumoase plasate în cel mai delicat şi discret mod, cu o viclenie rar întâlnită.
Vremurile se schimbă odată cu trecerea anilor şi cu toate că nu ai putea crede tinerii sunt din ce în ce mai dornici de ceva nou şi palpitant, dar oare părinţii lor ce spun? Nu vor uita niciodată că aşa au fost şi ei cândva, dar nici că totul în lumea asta i-a o turnură negativă. Se spune că un părinte nu îşi va lăsa niciodată copilul de izbelişte şi că îl va ajuta mereu să iasă din probleme, dar dacă aceste probleme sunt învăluite în iubire mai pot aceştia să facă ceva. Probabil că nu, dar merită să încerci pentru ceva în care crezi cu adevărat.

Subiect: Re: Sabia cu două tăişuri Joi 17 Oct 2013, 21:57

Wow, wow, wow! Ti-am spus vreodata ca te ador? in love

Daca nu, ti-o spun acum. TE ADORR! kiss

Acum sunt si mai entuziasmata decat atunci cand mi-ai spus ca vei incepe sezonul 2 la Dragoste in stil F.B.I.! Acest prolog m-a dus cu gandul departe cu culmile imaginatie si am o gramada de idei in cap legate de urmatorul capitol. kiss

Iti multumesc din tot sufletul pentru anunt, mi-ai imbunatatit intreaga zii, care din pacate nu a fost una reusita.. Insa acum, dupa ce ti-am citit randurile un zambet destul de mare mi s-a intiparit pe chip fara motiv. Abia astept urmatorul capitol. Chiar vreau sa aflu cat mai mult despre aceasta poveste. dap !

Multa inspiratie si spor la tastat, scumpa mea profesoara genialaaa! a hug

Te-am pupacit. kiss

Subiect: Re: Sabia cu două tăişuri Sam 19 Oct 2013, 20:51

Deci nu cred!
Sezonul doi, chiar nu ma asteptam. Esti uimitoare. Acest prolog mi-a
pus imaginatie in miscare, deci abea primul capitol.
Sa vi cu el repede-repejor.

Subiect: Re: Sabia cu două tăişuri Dum 20 Oct 2013, 15:19

Capitolul 1

Noul profesor

Vântul bate cu putere împrăştiind fără nici o remuşcare fulgii de un alb imaculat peste fereastra îngheţată. Micile flori din gheaţă fură acoperite cu un strat subţire de nea, accentuând forma şi delicateţea acestora. Câteva păsări îşi luară brusc zborul de pe creanga uscată şi fără viaţă zburând zgribulite către văzduh în timp ce un ceas începu să răsune zgomotos. Ridic leneş mâna de sub plamulă şi printr-o mişcare simplă, dar precisă apuc ceasul ce nu se mai oprea din sunat şi îl trântesc cu putere de perete reuşind să îl fac să nu mai funcţioneze probabil. Ăsta este probabil al şaselea ceas stricat prin această metodă şi cu toate că tata mi-a spus de mii de ori până acum că pe următorul îl voi cumpăra din banii mei tot nu mă pot lăsa de acest sport. Nu e vina mea că ceasul acela afurisit e invidios pe relaţia mea cu patul. Zâmbesc la acest gând şi cobor cu o prea mare lene din pat îndreptându-mă mai mult ţopăind spre baie.
Terminând cu obişnuita siestă de dimineaţă mă îmbrac rapid cu nişte haine groase, mă dau în grabă cu un luciu de buze şi îl trântesc împreună cu telefonul în buzunarul gecii ieşind în cea mai mare grabă din cameră. M-am întors însă după doar câteva minute amintindu-mi că nu mi-am luat geanta şi banii. Le înşfac grăbită şi după ce mă încalţ cobor în cea mai mare grabă posibilă. Îmi salut în grabă părinţii şi ajungând în faţa dormitorului lui Chris încep să bat ca nebuna în bucata de lemn.
-Ce arde? se auzi o voce atât de cunoscută de pe partea cealaltă.
-Creierul tău de maimuţă, răspund dând încă odată cu pumnul în uşă.
Clanţa se învârti uşor, iar în faţa mea apăru un Chris pe de-o parte amuzat şi pe de-o parte nervos. Închise uşa în urma sa şi fără a spune ceva îmi ciufuleşte părul frumos aranjat începând să fugă în mare grabă spre scări. Îmi potrivesc mai bine geanta pe umăr şi pornesc în urma sa încercând să ignor micul amănunt cum că eu mă aflu acum pe nişte tocuri imposibile.
Ajunsă în living mă opresc brusc chiar înainte de a da peste aiuritul ăsta brunet, privind dezorientată prin jur. Dacă s-a oprit atât de brusc din alergat când eu eram la doar doi metri în spatele său şi fix în mijlocul camerei nu mă pot gândi decât la un singur lucru. Ori a fost pe aproape să spargă ceva ori mama e prin preajmă şi a văzut mica noastră întrecere, iar dacă nu este în toane prea bune ar trebui să ne rezervam de pe acum un coşciug.
-Copii, de ce alergaţi aşa de dimineaţă prin casă? se auzi vocea mamei apropiindu-se din ce în ce mai tare.
Am înghiţit în sec şi i-am aruncat o privire fugară lui Chris care părea foarte afundat în gânduri. Mă întreb la ce se gândeşte, dar nu cred ca e foarte greu de ghicit. Partea bună e că mama pare destul de bine-dispusă şi este posibil să scăpăm ieftin din situaţia asta. Când este nervoasă poate fi chiar mai înfricoşătoare şi decât tata şi Gregor la un loc şi ţinând cont că unul a lucrat ani buni în mafie, iar celălalt lucrează împotriva acesteia e ceva.
-Întârziem la şcoală şi cum nu vrem să pierdem nici o oră am hotărât ca această este singura soluţie eficientă, răspund eu rapid încercând să nu o privesc în ochii.
-Da şi vouă vă place atât de mult şcoala încât v-aţi gândit tocmai la asta. Daiana, am fost şi eu de vârsta voastră şi ştiu mult prea bine că aş fi făcut orice numai să scap de ore şi să nu îi mai văd mutra de şobolan al lui Itachi. Ştiţi că nu îmi place să face ture de stadion prin casă pentru că nu vreau să îmi mai spargeţi multe obiecte ca atunci când eraţi mici.
-Chiar dacă sună destul de tentant ideea de a sta aici şi a mai vorbi din păcate voi fi nevoită să plec pentru că mă aflu deja în întârziere şi nu aş vrea să îl mai aud încă odată pe proful de biologie ţipând la noi pentru că am întârziat, răspund rapid îndreptându-mă spre ieşire.
Aud chicotul înfundat al mamei şi fără a mă mai uita în spate pentru a fi sigură că pămpălăul de Chris mă urmează. Încep să fug către maşină aproape dând peste Gregor ce sunt sigură că acum mă înjură în barbă, iar din fericire talentul meu de a mă împiedica în situaţii limită nu şi-a făcut simţită prezenţa. Mă trântesc extenuată pe bancheta din spate şi în scurt timp observ cum colegul meu scump şi drag care îmi este şi rudă apare într-un final.

Oftez sonor şi bat la uşă intrând cu o mică teamă în clasă. Ca de fiecare dată am fost lăsată să bat la uşă şi să intru prima pe motiv că domnişoarele au prioritate şi asta poate fi uneori foarte enervant. Privesc nepăsătoare către domnul Peterson aşteptând obişnuitul concert ce nu se lăsă deloc aşteptat.
-Asta este ultima dată când vă mai primesc la orele mele după ce aţi întârziat zece minute. De data asta nu vă voi pune patru sau absenţă, dar primiţi din partea mea ca un fel de cadou o oră de detenţie. Acum treceţi la locurile voastre.
L-am călcat foarte tare cu tocul pe picior pe Chris şi înjurându-l în cel mai urât mod pe domnul Peterson, evident în mintea mea, am pornit nervoasă către banca în care stau alături de buna mea prietenă Ella. Mă aşez elegant în bancă scoţând cu o prea mare lene caietul şi pixul pregătită fiind să scriu multe pagini ca în fiecare dintre orele astea afurisite.
Aşez tot ce îmi trebuie pe bancă şi punând geanta mai spre margine îmi îndrept toată atenţia asupra profesorului ce tocmai punea absenţe. Simt cum cineva îmi dă un ghiont în braţ aşa că întorc curioasă capul observând un mic bileţel împăturit pe bancă. Îl i-au cu grijă de pe suprafaţă lăcuită şi îl desfac recunoscând scrisul inconfundabil al lui Chris.
"Aproape mi-ai găurit piciorul cu tocul ăla de 15, dar stai liniştită că mă voi răzbuna eu când vom ajunge la detenţie"
Chicotesc şi rup o mică bucată din ultima pagină a caietului pregătită fiind să îi dau un răspuns. Deja presimt că aceea oră va trece destul de repede acum că aiuritul ăsta vrea să se răzbune. Aşa cum e şi normal nu va reuşi, dar măcar mă mai distrez şi eu puţin.
"Defapt sunt de 14 boule şi abia aştept să văd ce mai pregăteşti şi de data asta. Sper că eşti conştient că nu vei reuşi ca de fiecare dată când ai încercat să te răzbuni"
Strâng foarte bine bucata de hârtie şi cu o precizie foarte mare o arunc direct pe banca ochită. Observ cum Sam în faţa căruia a ajuns din nefericire biletul se repede să îl ia, dar înainte ca acesta să fi atins măcar cu un deget hârtia, Chris îl împinse destul de tare şi luă imediat hârtiuţa. Am continuat să privesc cum o mototoleşte şi o pune în buzunar începând imediat o discuţie nu tocmai calmă cu Sam. Zâmbesc maliţios şi mă întorc cu faţa spre tabla neagră asemenea cerului noaptea, privind cum profesorul scrie titlul lecţiei.

Clopoţelul sună voios anunţând venirea pauzei atât de aşteptată de noi toţi. Mă ridic imediat din bancă şi după ce arunc fiecare caiet şi pix în geantă mi-o pun grăbită pe umăr, pregătită să plec acasă. Cum ultima oră pe ziua de azi este desenul am degând să chiulesc pentru a mă scuti de o oră plină de plictiseală şi după să vin direct la detenţie. În mod normal aş pleca şi nici nu m-aş mai întoarce la aceea detenţie, dar sunt tare curioasă în legătură cu aceea răzbunare.
-Nu îmi spune că vrei să pleci, îmi ieşi în faţă Ella.
-O, ba chiar asta am să şi fac. M-am săturat ca moşul ăla senil să îmi găsească un defect la fiecare desen doar pentru a nu-mi da un afurisit de zece care ştim mult prea bine că îl merit. Cum nu îmi pot permite să îi spun ceva foarte frumos şi sincer mi-am propus să nu mai intru aşa de des la orele lui, îi răspund ocolind-o.
-Dar dacă ţi-aş spune că nu mai facem orele de desen cu el?
Mă opresc din mers şi întorcându-mă cu faţa spre ea las să cadă lin geanta neagră pe banca din lemn. Mă proptesc cu mâna de marginea acesteia şi îi arunc o privire întrebătoare aşteptând un răspuns mai satisfăcător şi detaliat decât atât.
-Am auzit bârfindu-se pe hol cum că domnul Willson ar fi ieşit la pensie, iar în locul lui ar fi venit un alt profesor ceva mai tânăr şi cică frumos. Încă nu l-am văzut, dar Sara deja spune că îl va cuceri imediat ce o va vedea.
-Câţi ani are? întreb direct lucrul care mă interesa cel mai tare.
-Din câte am auzit ar avea 36 de ani. Nu ştiu de ce ar vrea "prinţesa" să îl cucerească când evident e mult prea în vârstă, dar poate că vrea tipi cu ceva mai multă experienţă.
-Cu asta m-ai convins să rămân şi la această oră. E adevărat că este destul de mare, dar dacă "prinţesa" este interesată de el e clar că e ceva de capul lui. Ştii bine că nu umblă cu orice sperietoare de ciori şi plus de asta sunt extrem de curioasă să aflu cum îl cheamă, cum arată şi mai ales dacă îmi va da zecele meritat.
-Tu şi obsesia ta pentru a lua un zece la desen, răspunde aceasta râzând şi ciufulindu-şi părul lăsat liber.
Ridic sprânceana stângă punându-mi mâinile în şold, iar fix în acel moment sună clopoţelul semn că scumpa noastră pauză s-a terminat. Îmi întorc privirea curioasă spre ceasul verde atârnat lângă tablă şi observ că este fix. Deci pauza chiar s-a terminat.
-Dacă nu te-aş cunoaşte de atâţia ani te-aş întreba dacă eşti cumva vrăjitoare.
Chicotesc la remarca Ellei şi mă aşez imediat în bancă aşteptând cuminte ca un elev conştiincios ce sunt venirea profesorului. Ca în fiecare pauză gălăgia este prezentă în fiecare colţişor al acestei clase şi cred că se poate auzi chiar de la intrarea în şcoală. Încep parcă să regret că nu am plecat când am avut ocazia, dar doar gândindu-mă că va urma obişnuitul ritual de primire al noilor profesori reuşesc imediat să mă conving singură că a meritat. Cum acest profesor este de desen îmi imaginez că Luc şi Ryan vor face nişte desene foarte indecente după cum le este şi obiceiul.
Uşa se trânti cu putere, în clasă intrând un bărbat cam de 36-37 de ani ce arată destul de bine şi care după catalogul pe care îl poartă aş putea pune pariu că este noul nostru profesor. Aproape că îmi este milă de el acum când îl văd mai bine. Trebuie să recunosc că acum înţeleg de ce Sara ţine atât de tare să îl cucerească şi cu toate că probabil nu aş recunoaşte asta cu voce tare chiar arată mult prea bine pentru vârsta lui. Până şi eu aş fi tentată să încerc să îl cuceresc.
Doamne ce am păţit de am ajuns să gândesc aşa? Eu cu un profesor chiar şi ca un simplu gând? Asta clar nu se va întâmpla niciodată şi sub nici o formă. E clar că m-am molipsit de la Chris de prostie amestecată cu nebunie.
-Bună ziua copii! Numele meu este Orochimaru şi anul ăsta veţi face desenul cu mine. Pentru că aceasta este prima noastră oră împreună am să vă rog să vă spune-ţi numele fiecare în partea pentru a reuşi să ne cunoaştem mai bine.
Fiecare a început să îşi spună numele fără nici un fel de minciună sau miştouri, ora decurgând pentru moment destul de normal şi bine. Dacă aş fi fost o simplă nou-venită în această clasă aş fi zis că minunaţii mei colegi vor să fie drăguţi cu noul profesor ca un fel de bun venit în şcoala noastră, dar eu ştiu mai bine ca oricine că altfel de urează pe aici bun venit. Sunt sigură că adevărata provocare pentru Orochimaru va începe în doar câteva minute.
-Acum că am aflat cum vă cheamă pe fiecare în parte aş vrea să scoateţi o foaie şi ustensilele necesare pentru a desena sau picta ceva. Pentru moment nu vă voi da nici o notă, dar aş vrea să văd care este nivelul fiecăruia ca să ştiu la ce mă pot aştepta.
Aprob din cap zâmbind şi în timp ce îmi scot din geantă blocul de desen şi creioanele continui să îl privesc cum se aşează la catedră şi ne priveşte pe fiecare în parte. Dându-şi probabil seama că este privit îşi întoarce privirea spre mine, iar eu dintr-un gest impulsiv mă prefac gânditoare. Aşez mai bine blocul pe bancă şi privesc foaia albă sperând să arăt destul de bine ca o persoană care se gândeşte intens la ce ar putea desena. Îmi dau o şuviţă brunetă după ureche şi luând creionul de pe bancă încep să schiţez un peisaj ce mi-a rămas întipărit în minte după ce mi-a apărut acum o săptămână în vis.

Las creionul să cadă cu un sunet distinct pe suprafaţa tare privind încă odată frumosul desen. M-am bazat pe imaginea pe care am păstrat-o încă vie în mintea mea şi pot spune că mi-a ieşit mai bine decât m-aş fi aşteptat. Scot telefonul din buzunarul gecii şi privind ecranul îmi dau seama că mai sunt douăzeci de minute din oră. Cum am terminat destul de repede cred că aş putea să mă relaxez puţin până se gândeşte proful să treacă pe la fiecare pentru a ne vedea capodoperele.
Întorc plictisită privirea spre Ella ce se pare că a terminat şi ea, iar acum scrie de zor un mesaj. Mă întreb cui îi scrie acel mesaj pentru că din câte ştiu eu nu este cu nici un băiat, iar felul grăbit în care scrie cam dă de bănuit. Ridic uşor indiferentă din umeri şi îmi întorc capul spre telefonul vrând să îl pun la locul său, dar în acel moment ecranul se aprinse brusc atenţionându-mă că am un nou mesaj. Curioasă din fire deschis imediat mesajul începând să îl citesc, descoperind că este chiar de la scumpa mea colegă de bancă.
"Pun pariu pe o doză de Cola că nu vei putea să îl faci pe noul prof să se uite după tine în timp ce ieşi din clasă"
Îmi întorc privirea spre profesor care se ridică de le catedră anunţând că va veni să se uite peste desenele noastre şi ridic politicos mână, întrebând dacă îmi dă voie să mă duc la baie. Primind acordul mă ridic graţios de pe scaun şi băgând telefonul în buzunar şi încep să merg provocator şi senzual reuşind să atrag câteva fluierături de la băieţii din spatele meu. Zâmbesc trumfător şi trec foarte aproape de profesor lăsând în urma o mică dâră de parfum ce sigur i-a invadat aerul pe care îl respiră. Un fluierat admirativ se auzi de undeva de foarte aproape de lângă mine, ceea ce mă făcu să ridic sprânceana stângă mirată. Am o vagă bănuială în legătură cu identitatea celui ce tocmai a făcut asta, dar prefer să aflu când mă voi întoarce. Nu aş vrea să mă înşel.
Ies rapid din clasă păşind încrezătoare pe holul atât de pustiu. Tocurile mele fac un cântec ritmat la contactul cu podeaua tare din ciment, iar liniştea ca de mormânt prezentă pe tot parcursul unei ore nu face decât să amplifice acest sunet. Cotind la dreapta mai merg câţiva metri şi intru pe baia uşii ducându-mă direct în faţa oglinzii. Îmi aranjez cât de mult pot cu mâna părul deja ciufulit destul de tare de Chris şi scoţând un luciu de buze din buzunarul blugilor îl aplic cu rapiditate privind cu atenţie în oglindă. Nu am prea mult timp la dispoziţie şi plus de asta sunt tare curioasă să aflu cine a câştigat acel pariu.
Pun luciul de buze înapoi în buzunar şi pornesc de data asta ceva ami grăbită spre clasă sperând că nu a trecut de banca mea pentru că sunt tare curioasă să aflu ce părere are despre desenul meu. Intru la fel de grăbită în clasă aşezându-mă cuminte în banca mea, aruncându-i o privire întrebătoare Ellei. Aceasta nu apucă să spună sau să facă ceva că profesorul apare lângă banca noastră lunând desenul meu în mâinile sale mari şi puternice.
-Daiana trebuie să recunosc că sunt plăcut surprins de opera ta. De ani buni nu am mai văzut un astfel de desen atât de realist şi lucrat cu minutiozitate şi tocmai pentru asta am să îţi dau un zece chiar dacă am spus că nu voi da note. E bine totuşi de ştiu că în toată clasa asta este măcar un elev talentat care îşi dă silinţa.
Lăsă foaia pe bancă şi se duse la colegii din spatele nostru care aşa cum mă şi aşteptam au pregătit ceva drăcesc. Mă întorc cu faţa spre ei şi ridicându-mă pentru a vedea mai bine ce au desenat şi descopăr că aceşti nu au desenat nici mai mult, nici mai puţin decât nişte scene ceva mai deloc, dar absolut deloc decente.
-Băieţi ştiţi cum se spune: omul se gândeşte intens la ceea ce îi lipseşte şi după desenele foarte atât de asemănătoare sunt sigură că duceţi clar lipsă de aşa ceva. E frumos că vă daţi silinţa să desenaţi ceva la care visaţi tot timpul, dar dacă vă uitaţi cu atenţie poziţia acestui corp nu este tocmai corectă.
Toată clasa începu să râdă, iar profesorul trecu mai departe la ultimii elevi pe care probabil nu i-a verificat. Îmi întorc privirea spre ceasul din perete încercând să mă opresc din râs şi văzând că mai sunt doar două minute până să se termine ora încep să îmi strâng în mare grabă toate lucrurile de pe bancă. Clopoţelul sună de terminarea orelor, iar fiecare elev în parte şi-a strâns în cea mai mare viteză posibilă lucrurile ieşind în grabă din clasă. După ora asta în care am luat într-un final un zece cred că îmi vor plăcea de acum încolo orele de desen.
Amintindu-mi de pariul pus o trag pe Ella de mânecă chiar înainte de a ieşi amândouă din clasă şi chiar înainte de a pune întrebarea ce mă tot macină aceasta făcu un semn din mână ca şi cum ar fi zis lasă şi şi-a potrivit mai bine geanta pe umăr.
-Ca de fiecare dată ai câştigat şi acest pariu. Nu doar că s-a uitat imediat la posteriorul tău ci a mai şi fluierat admirativ. Trebuie să recunosc că ai reuşit să îl faci să se uite destul de mult timp după tine.
Zâmbesc satisfăcută şi continui să merg pe holul acum mult prea aglomerat şi plin de zarvă. Cred că anul ăsta chiar dacă este ultimul va fi preferatul meu, iar de acum desenul este în mod oficial ora la care mă voi prezenta cu sfinţenie fără să chiulesc măcar odată. Chiar dacă este ultima oră de vineri, iar înaintea sa mai sunt alte ore nasoale, voi face un efort şi nu voi lipsi. Cred că Sara va avea o nouă competitoare în cursa pentru a-l atrage pe noul prof.

Daiana:

Ella:

Chris:

Subiect: Re: Sabia cu două tăişuri Dum 20 Oct 2013, 16:09

Bună. Mersi mult de anunt. M-am bucurat mult cand l-am vazut. kiss

A fost un capitol excelent! Deci Orochimaru a aparut la scoala Daianei. think

Ceva nu e bine aici, sigur pune el ceva la cale. Dar atat ii trebuie. Sa nu indrazneasca sa se atinga de scumpul meu Sasuke in varianta feminina ca il mananc. lough

La faza cu fluieratul m-ai dat gata. Numai cand imi imaginez ma bufneste rasul. rolling on the floor

"Orochimaru, you're pervert!" well? awesome right?

I like it, baby! $rainbow :\$ Astept urmatorul capitol cu nerabdare si curiozitate in ceea ce priveste prezenta mafiotului ala in liceul brunetei. Stiu ca ar fi frumos sa se fi saturat de afaceri ilegale si sa inceapa o viata noua, dar asa ceva nu ar avea cum sa se intample. Spor la tastat si multa inspiratie, Alexandra! a hug

Te-am pupat. kiss

Subiect: Re: Sabia cu două tăişuri Dum 20 Oct 2013, 19:56

~~Revin cu edit.~~
Primul capitol. Mi-a placut mult de tot. Daiana, Daiana esti frumosa, dar daca te incurci cumva
cu Orochimaru, te strang de gat.
M-ai dat gata cu faza cu fluieratu'. Nu pot sa imi imaginez un profesor care chiar ar face asa ceva.
Sincer, daca as fi fost in locul ei, l-as fi pocnit.
Oricum, astept urmatorul capitol, asa ca spor la scris.

Subiect: Re: Sabia cu două tăişuri Mar 29 Oct 2013, 20:22

În primul rând vreau să precizez că dedic acest capitol bunei mele prietene Rebee. care întotdeauna m-a ajutat când am avut o dilemă, cu care am râs de nenumărate ori din diferite motive, care nu ştiu cum face dar mai mereu e prima la ficurile mele şi cu care am devenit prietenă mai repede decât aş fi crezut. Sper să îţi placă acest capitol viitoare coleguţă de cameră, mai ales pe la final pe acolo. lough

Capitolul 2

-Detenţia-

Daiana's point of view.

Oftez mai mult plictisită decât supărată şi îmi rotesc a nu ştiu câta oară privirea prin sala anostă în care ne aflăm doar un grup mic de elevi. De minute bune aşteptăm în linişte ca profesorul ce urmează să ne supravegheze să vină şi cu toate astea tot nu îşi face apariţia. Este ciudat până şi pentru noi să păstrăm această linişte având în vedere că nu este nimeni cu noi în clasă, dar o putem probabil încadra la minuni ce vor fi de mult legende. Mă întorc cu faţa spre Chris deja enervată de aşteptarea ce se desfăşoară într-o linişte anormala şi descopăr că acesta asculta fără nici o grijă muzică la căşti. Tocmai azi m-am găsit să mă grăbesc şi să uit să îmi i-au căştile cu mine când în mod evident aveam nevoie de ele.
Uşa clasei se trânti brusc şi cu brutalitate de peretele alb ca de spital reuşind să atragă privirile tuturor. Întorc la fel de curioasă ca şi restul privirea şi descopăr cu uimire că persoana care tocmai intra în clasă şi care se presupune că ar trebui să ne supravegheze în tot acest timp este chiar profesorul nostru de desen. Ochii mi se măresc de uimire la vederea acestuia şi ascultând puţin prin jur pot auzi destul de clar o melodie atât de cunoscută de mine. Privesc în dreapta şi obsrv că exact cum mă şi aşteptam Chris îşi dăduse ambele căşti jos din urechi şi privea la fel de uimit ca şi mine spre profesorul ce ne privea surâzând.
-Fusesem anunţat că voi da de un grup extrem de gălăgios şi pus pe farse de tot felul menite să mă scoată din minţi şi să le dau drumul, dar când colo dau de o turmă de mieluşei ce la prima vedere te fac să te întrebi cum de a fost posibil ca ei să fie trimişi la detenţie. Liniştea asta nu o prevăd a bine şi aş putea pune pariu că voi plănuiţi un nou şir de farse ca de bun venit în şcoala noastră.
Se aşeză comod pe scaun şi punându-şi picioarele unul peste altul peste catedra aproape goală aruncă o scurtă privire prin clasă. Oricât urăsc să spun asta proful are mare dreptate. Este o linişte mult prea mare pentru reputaţia noastră şi dacă tot vom fi închişi aici pentru o oră sau două măcar să facem ceva pentru a nu ne plictisi. Chiar nu aş vrea să stau cu ochii numai pe pereţi încercând să găsesc ceva interesant la care să mă gândesc.
-Dar de ce sunteţi atât de sigur că noi punem ceva la cale? întrebă cu o sclipire ciudată în ochii Chris.
-Dragul meu uiţi că şi eu am fost cândva elev de liceu ca şi tine. Pe atunci făceam parte dintr-un grup restrâns format din fete şi băieţi al cărui obiectiv era să le facem zile fripte profesorilor. Cei nou veniţi primeau în mod evident un tratament ceva mai special pentru ca ceilalţi să nu îi poată anunţa de ce îi aşteaptă.
Am rămas cu gura căscată în timp ce îl priveam cu uimire pe noul nostru profesor. La prima vedere ar părea că a fost un eleve cu note bune căreia i-a plăcut să înveţe şi tocmai de asta a ales această meserie. Asta depăşeşte orice aşteptare a mea şi mă uimeşte total. Încerc să îmi alung uimirea de pe chip şi scotocind după ceva în geantă simţind cum toate privire sunt aţintite asupra mea.
Scot de prin geantă un pachet de cărţi de joc pe care îl ţin mereu cu mine în cazul în care aş avea nevoie ca acum. Fără a cere voie mă ridic din banca în care stăteam şi mă pun fix într-una din ultimele rânduri. Îi chem şi pe restul şi încep să aşez pe rând cărţile pe masă.
-Şi ce propui să ne jucăm? întrebă verişorul meu aiurit aşezându-se în stânga mea.
-Eu am venit cu acest cărţi, iar acum este rândul vostru să vă puneţi minţişoarele alea minuscule pe care le aveţi şi să veniţi pentru prima dată cu o idee bună, răspund cu venin ridicându-mă de pe scaun şi îndreptându-mă cu paşi mari spre banca în care am stat.
Tocurile mele începură să formeze un mic cântec ritmat la contactul dintre acestea şi podeaua tare din lemn învăluind toată clasa. Nu ştiu sincer unde mi-a fost mintea când am plecat în spatele clasei fără geantă şi mai ales atunci când am hotărât să mă aşez chiar în prima bancă aproape de catedră. Îmi dau o şuviţă rebelă după ureche şi luându-mi geanta de pe banca din lemn am pornit în mare grabă spre ceilalţi ce şuşoteau suspicios. Asta nu miroase a bine şi cred că va trebui să mă pregătesc pentru ce-i mai rău.
-Deci zâna aducătoare de idei a venit şi pe la voi sau vom fi nevoiţi să stăm şi să ne uităm unul la altul? întreb absolut normal aşezându-mă la locul meu.
-Defapt chiar a fost acum câteva minute şi a fost foarte generoasă. Ne-am sfătuit între noi şi am hotărât să ne jucăm popa prostu pe provocări. Sper că mai şti cum se joacă, răspunde cu un zâmbet maliţios pe chip verişorul meu.
-Am jucat chiar zilele trecute cu Ella şi Gregor şi nu cred că mai trebuie să menţionez cine a câştigat de fiecare dată.
Castaniul a încuvinţat încă păstrându-şi zâmbetul acela pe buze, iar jocul a început imediat. Îmi pot da seama dintr-o singură privire că acel zăpăcit nu are nimic curat în minte. Faptul că am acceptat să jucăm pe provocări poate fi o mare prostie din partea mea pentru că cine ştie ce mă va pune să fac dacă voi pierde şi el va trebuie să îmi dea pedeapsa. Nici nu vreau să mă gândesc la asta.

-Cum tu ai pierdut, iar eu sunt cel ce va trebui să îţi dau o provocare, te provoc să îi pupi piciorul lui David.
Marcel se supuse şi în momentul în care David s-a descălţat extrem de amuzat de adidas s-a apropiat ţinându-se de nas de piciorul său. Depuse un sărut aproape inexistent pe talpa piciorului deja transpirat şi fugi imediat din clasă pe motiv că se duce la baie ca să îşi spele buzele. Râsul se instală imediat în clasă, iar jocul continuă. Asta a fost prima provocare şi mai urmează destul de multe.
Din păcate acum fusese rândul meu să pierd şi deja presimt că voi primi o pedeapsă nu tocmai frumoasă de la Chris. Se apropie de urechea mea şi îmi şopteşte ceva ce cu greu am înţeles. Aproape l-am rugat să îmi repete ca să îmi dau seama ce a zis la cât de încet vorbea. Trag adândc aer în plămâni şi ridicându-mă graţios de pe scaun mă îndrept cu paşi mici şi senzuali spre Nate, un băiat ce ştiu sigur că mă cam place.
Fără nici un fel de cuvânt mă pun în poala lui Nate picior peste picior şi aşezându-mi mâinile pe pieptul său îl sărut întens pe buze. Prin jur încep să se audă fluierături şi aplauze, dar le-am ignorat total şi rupând sărutul mă ridic din poala sa şi pornesc provocator spre banca mea. Aşezându-mă pe scaun mai arunc o privire asupra săracului băiat care acum s-a înroşit tot din cauza gestului meu atât de ciudat. Îmi scot o oglindă din buzunar şi rujul începând să îmi refac stratul de culoare ce s-a şters de pe buzele mele pline în momentul în care l-am sărutat pe Nate.
Jocul continuă şi de data asta eu am fost cea care a câştigat. Uneori am impresia că cineva acolo sus mă iubeşte şi ţine cu mine de îmi dă şanse unice ca acum. Stau câteva secunde pe gânduri pentru găsi o pedeapsă perfectă pentru Chris ce tocmai a pierdut şi după câteva secunde ridic imediat privirea spre acesta. Mă apropii şi la fel cum a făcut şi el îi şoptesc provocarea fără ca nimeni altcineva să audă.
Îi aruncă o privire insistentă lui Matt şi ridicându-se în picioare se apropie de acesta. Săracul blond când văzu aceea privire se ridică înainte sa de la bancă şi începu să alerge de nebun prin clasă. Privind mai atent ai putea crede că scena este ruptă din filmele cu proşti în care doi băieţi se fugăresc din cauză că unul dintre ei i-a făcut ceva celuilalt, dar situaţia noastră e total diferită.
-Stai mă Matt că trebuie doar să te pup nu să îţi fac altceva. Ce naiba! se auzi vocea răsunătoare a lui Chris urmată de ropote de râsete.
-Cu atât mai mult am degând să fug şi să nu mă apropii nici un centimetru de tine, răspunde acesta alergând parcă mai tare.
Râsetele au început să se înteţească, iar atenţia noastră era aţintită numai asupra acelei curse parcă fără sfârşit. Încerc să îmi stăpânesc râsul de necontrolat, dar încercările mele sunt în zadar. Nu mă pot abţine când am comedie pură în faţa ochilor, iar simplul gând că Matt crede că va trebui să fie sărutat pe buze de Chris mă face să râd şi mai tare. Simt o mână rece pe umăr şi tresar vizibil speriată întorcându-mi capul spre persoana de lângă mine. Descopăr cu stupoare că este chiar profesorul care chiar nu am observat când a plecat de la catedră şi potolindu-mi imediat râsul îi zâmbesc timid.
-Ce vă jucaţi voi aici de se aleargă ăştia doi prin clasă? întrebă acesta calm şi cu o mică urmă de amuzament pe chip.
M-aş fi aşteptat să ţipe la noi şi să îi oprească pe cei doi din primele secunde, dar el nu a făcut altceva decât să privească amuzat tot spectacolul.
-Popa prostu pe provocări, răspund imediat fără a mai sta pe gânduri.
-Când eram de vârsta voastră nu jucam pe provocări ci pe dezbrăcat. Ce vremuri! spuse acesta parcă melancolic.
-Bănuiesc că eraţi foarte bun la acest joc, răspund zâmbind sincer.
-Da e foarte adevărat asta. Te-aş ruga ca pe toţi de altfel să nu îmi mai vorbeşti cu dumneavoastră în afara orelor. Mă face să mă simt muuult mai bătrân decât sunt şi probabil par. Îmi poţi spune simplu, Orochimaru.
Am încuviinţat zâmbind cald şi întorcându-mi capul spre cei doi maratonişti care acum nu se mai alergau ci se aflau pe jos. Se pare că aiuritul de Chris a reuşit să îl pună la pământ, iar acum ţinându-l strâns de piciorul se apropia târându-se de faţa sa în timp ce blondul se zbătea. După încercări eşuate de ai atinge faţa reuşi să îl pupe pe frunte, acolo unde îi şi spusesem să o facă. Am ştiu de ce i-am spus că nu are voie să spună şi locul pentru că acum să fim sinceri, ce bărbat normal la cap ar lăsa un alt bărbat să îl sărute pe buze?
-Mă primiţi şi pe mine în jocul vostru? întrebă Orochimaru imediat ce Chris şi Matt au venit lângă noi.
Pe rând am început să răspundem fiecare afirmativ şi cum fusese votat în unanimitate am început jocul cu încă un jucător în plus. Am continuat să jucăm, iar pedepsele nu au mai fost chiar aşa de solicitante şi cu toate că acum juca şi proful nostru de educaţie plastică au fost nişte pedepse de mai mare râsul. Imitatul de trei ori a diferitelor animale, pupatul la subraţ sau posterior, rujatul unuia dintre baieti, făcutul unghiilor unui băiat bineînţeles şi pupatul mâinii cuiva au fost câteva dintre provocările puse de noi.
Încă un joc se terminase, iar cel care a pierdut este chiar verişorul meu scump şi drag căruia trebuie să îi dau o provocare. Stau câteva minute pe gânduri şi trecându-mi prin minte o idee genială încep să zâmbesc incontrolabil.
-Te provoc să stai nemişcat pe acel scaun şi să închizi ochii. Orice s-ar întâmpla să nu te mişti de acolo sau să dezchizi ochii până nu îţi spun eu.
-Asta e floare la ureche, răspunde acesta încrezător.
Chicotesc înfundat şi luându-mi geanta aproape îi gonesc de prin jur pe băieţi rugându-l încet pe Orochimaru să mă ajute. Acesta se ridică imediat de pe scaun şi vine pregătit lângă mine să facă tot ce îi spun. Scot nişte funii pe care le-am băgat în geantă la insistenţa mamei care mereu îmi spune că nu şti când vei avea nevoie să legi pe cineva cu ele şi îl pun pe Orochimaru să aibă grijă de Chris legându-l. Nu aş vrea să am surprize neplăcute şi să plece imediat ce încep aşa că îmi i-au măsuri de precauţie.
Observ cum toţi se uită umiţi şi cu o oarecare panică la mine, dar îi ignor şi încep să scot tot felul de produse de machiaj. Mă apropii de castaniu ce aproape a deschis ochii şi încep să îi fac buzele cu un roşu aprins ce iese în evidenţă şi dacă te afli la câţiva metri distanţă. Pun cu grijă rujul înapoi în geantă şi scoţând o cutie de farduri încep să îi fac ochii cu o nuanţă foarte stridentă de roz. Îi fac şi obrajii cu un fard la fel roz şi punândui nişte gene false îmi pun toate ustensilele la locul lor. Scot o perucă blondă platinat şi fixând-o pe capul său mă îndepărtez puţin pentru a-mi vedea capodopera. Dacă nu l-aş cunoaşte aş zice că e un travestit. Îmi scot telefonul din buzunar şi pornesc camera foto.
-Gata! Acum poţi deschide ochii, spun abţinându-mă să nu râd.
Îndată ce deschide ochii curios fiind să vadă ce i-am făcut îi fac o poză şi încep să râd zgomotos. Observ cum încearcă să se dezlege, dar din nefericire pentru el frânghiile sunt prea bine strânse. Îmi pun telefonul înapoi în buzunar şi mă apropii de scaun încercând să îl eliberez. Cu toate ca am ceva experienţă în a lega şi dezlega foarte bine pe cineva nu pot în nici un chip să desfac aceste noduri. Nu am mai văzut niciodată în viaţa mea aşa ceva şi chiar nu îmi pot da seama cum poate omul ăsta să ştie să facă aşa ceva.
-Amm ... Orochimaru ai putea să îl eliberezi tu pe Chris? Eu oricât am încercat nu am reuşit.
Răspunde afirmativ şi apropiindu-se de scaunul din lemn îl dezleagă în mai puţin de cinci minute când mie mi-ar fi luat mai mult de jumătate de oră poate. Continui să râd la vederea chipului verişorului meu şi în timp ce acesta trânteşte peruca pe podea ne aşezăm toţi înapoi la masă. Se şterse cu un şerveţel pe cât posibil, dar tot ce reuşi să facă fu să arate mai degrabă a sperietoare de ciori.

Pentru ultima dată pe ziua de azi am pierdut la popa prostu, iar de data asta Chris trebuie să îmi dea o provocare. Mă îngrijorează faptul că stă de minute bune pe gânduri, iar după faza de mai devreme sunt sigură că îmi va pregăti ceva de excepţie. Coace el ceva acolo şi oricât aş vrea să ştiu ce îmi este imposibil. Unde este o abilitate de a citit gânduri când ai nevoire? Poate prin Alaska cu pinguinii sau ce or trăi pe acolo.
-Te provoc să ... îl săruţi pasional pe Orochimaru.
Când am auzit mai să îmi cadă cerul în cap. Mă putea pune pe oricine numai pe el nu. Adică tocmai pe un prof chiar şi de desen? Ştie mult prea bine că nu am să refuz această provocare din simplu motiv că mi-am epuizat toate cele trei refuzuri alocate pentru fiecare în parte. Oricât de stânjenitor ar fi trebuie să o fac. De data asta chiar nu mai am scăpare.
-Mă voi răzbuna eu iubiţel, răspund acid şi plină de venin.
Îmi apropii chipul de cel al lui Orochimaru şi fără a mai aştepta nimic îmi presez buzele de ale sale într-un sărut. Închid instinctiv ochii, iar buzele noastre au început să se frământe reciproc. Cu toate că nu este prima dată când fac asta simt că totul este mult mai special. Buzele sale moi şi parfumate care parcă le devorează pe ale mele mă fac să vreau din ce în ce mai mult. Corpul meu tânjeşte după buzele şi atingerile sale şi parcă vrea mult mai mult decât atât.
Rup într-un final sărutul ce părea parcă nesfârşit şi cu toate că undeva în interior îmi doream cu ardoare ca acest moment să nu se mai termine m-am depărtat imediat de Orochimaru. Îi arunc o privirea tăioasă şi plină de venin lui Chris gata să scot ceva plin de venin pe gură, dar chiar în acel moment clopoţelul sună de terminarea ultimelor ore şi implicit a detenţiei noastre.

Îmi strâng toate lucrurile şi plec în cea mai mare grabă din clasă fiind printre primi care ies pe uşă. Şi uite că încă odată am fost salvată de clopoţel de la o fază destul de penibilă. Nu am crezut că o să spun asta, dar te iubesc din tot sufletul dragul. Nu ştiu ce m-aş face fără tine în momente critice şi stânjenitoare ca acesta. Că tot veni vorba de asta sper ca până vinerea viitoare toţi să uite de acest moment, dar mai ales proful pe care de acum nu îl voi mai putea privi la fel.

Subiect: Re: Sabia cu două tăişuri Mier 30 Oct 2013, 15:39

Prima!

Deci nu pot sa cred! Ce pedepse, am murit de ras.
Nu imi vine sa cred ca Daina l-a sarutat pe profu' ei de desen- ca nu suport sa ii zic pe nume.
Of, of, of! Multumesc de anunt si astept urmatorul capitol.

Subiect: Re: Sabia cu două tăişuri Mier 30 Oct 2013, 19:27

Heiii, bună. kiss

Mă bucur nespus că ai adus next-ul, pentru că îl aşteptam de ceva timp. Nu îmi vine să cred ce provocări s-au putut da. lough

Copiii aştia nu sunt sănătoşi! rolling on the floor

Însă cea care mi-a plăcut cel mai mult a fost ultima, anume sărutul Dayanei cu Orochimaru. Îmi pare rău că a durat cam puţin totuşi.. Dar sunt convinsă că vom mai întâlni acest fel de întâmplări şi mai încolo. Îţi doresc multă înspiraţie şi sper că următorul capitol va veni cât de repede se poate. Te-am pupat. a hug

Subiect: Re: Sabia cu două tăişuri Joi 05 Dec 2013, 23:07

Capitolul 3

Orochimaru's point of view.

Uşa rezistentă din lemn fu trântită cu brutalitate de ultimul elev ieşint în mare grabă din sala acum goală. Chiar dacă am rămas absolut singur în clasa deja pustie nu am reuşit decât după două minute să mă ridic de pe scaunul rupt aproape în întregime şi să mă apropii încet de geamul deschis. Mă aşteptam ca aceşti copii să dea cele mai trăsnite pedepse pentru că şi eu am fost de vârsta lor şi gândeam aproape la fel, dar trebuie să recunosc că în unele privinţe chiar am fost surprins. Oftez şi deschizând mai mult geamul încep să privesc cu mult prea puţin interes curtea liceului care este aproape goală şi aceasta. Oricât aş încerca îmi este imposibil să îmi scot din minte acel sărut ce s-a imprimat aproape instantaneu pe buzele mele. Nu a fost nici prima şi ultima dată când am fost sărutat de o fată, dar niciodată nu s-a întâmplat să mă afecteze aşa de tare ca şi acum.
Închid cu grijă geamul şi întorcându-mă cu faţa spre uşa privesc ceasul ce indică ora 15:00. Prima parte a planului meu este completă, iar următorul pas trebuie făcut cu o mare grijă şi precizie. Timpul este mult prea preţios şi nu îmi permit să îl irosesc oricum, mai ales că pericolul ca ceva să nu meargă bine, iar totul să fie dat peste cap este foarte mare. Trebuie să obţin încrederea tuturor cât mai repede şi să încerc pe cât posibil să fac oposumul să stea foarte mult în ascunzătoare. Nu îşi poate permite să iasă din orice fleac pentru că poate fi prins de grădinar şi omorât, iar asta nu este deloc în avantajul meu.
După calculele mele şi dacă nu mă înşel tocmai am terminat şi cu orele pe ziua de azi. Cum este însă mult prea devreme am timp să îi fac o mică vizită de curtoazie amicului meu Marcel. Aşa mă voi asigura şi că perioada în care voi sta pe aici se va prelungi. Ies vijelios din clasă trântind puternic uşa în urma mea şi încep să merg cu paşi mari spre biroul bunului meu prieten. Au trecut ani buni de când nu ne-am mai văzut şi sunt sigur că se va bucura să mă vadă la fel cum voi face şi eu. Îmi duc mâna la betelia din spate a pantalonilor verificând pistolul bine camuflat care se află acolo şi cotesc la stânga ajungând pe un coridor mai întunecat. Număr fiecare uşa pe lângă care trec în drumul meu până ce ajung la cea deasupra căreia se poate vedea o mică plăcuţă albă pe care este scris cu litere mari "director".
-Marcel, bunul meu amic de care mi-a fost atât de dor în aceşti ani de singurătate.
Bucata de lemn numită uşă fu trântită cu brutalitate în timp ce paşii mei se îndreptau spre biroul lăcuit din mijlocul încăperii. Zâmbesc maliţios la vederea chipului său acum plin de uimire şi spaimă pe care în zadar încearcă să le ascundă sub o mască a indiferenţei şi apropiindu-mă de acesta caut cu precauţie telefonul în buzunarul lateral al gecii de piele. Fără a mă putea abţine măcar şi pentru câteva secunde am izbucnit într-un râs isteris la vederea încordării de pe chipul său.
-Chiar crezi că te-aş omorî aşa de uşor după câte probleme mi-ai făcut? Credeam că mă cunoşti mai bine de atât, dar se pare că m-am înşelat iar în privinţa ta.
-Cred că am dreptul să mă tem că în orice moment vei dori să mă lichidezi după ce în tot acest timp nu ai mai dat nici un semn de viaţă, iar brusc vi să te angajezi în şcoala mea ca profesor.
-Nu crede că eşti atât important încât să îmi las toate planurile deoparte doar pentru tine. Am avut destul timp să îţi pregătesc o surpriză de proporţii, dar înainte de asta o să mă ocup de nişte prieteni mai vechi cărora le-am promis de mult timp o vizită de curtoazie.
-Acesta este adevăratul motiv pentru care ai vrut brusc să laşi mafia şi tot ce implică pentru a duce viaţa mizeră a unui simplu profesor? Te anunţ încă de pe acum că nu voi îngădui să faci rău unui sau mai multor elevi din cauza a ceea ce ţi-au făcut părinţii lor.
-Şi ce o să faci în legătură cu asta? O să mă dai afară? Nu cred că vei îndrăzni să faci această faptă nesăbuită ştiind că în orice moment unul dintre oamenii mei se poate duce cu toate acele dovezi pe care eu le-am strâns cu măiestrie în acei ani de apropiere dintre noi şi care ar face lumea întreagă să îşi schimbe radical părerea despre tine şi reputaţia ta încă nepătată de nimic. Ştiu mai multe decât crezi despre trecutul tău, iar un pas greşit ţi-ar putea fi fatal, la propriu vorbind.
Mă aşez cu familiaritate şi degajare pe scaunul din piele din faţa biroului şi proptindu-mi palmele pe genunchi continui să îi privesc chipul aparent de piatră. Ca de fiecare dată când întâmpină o problemă ceva mai delicată ca aceasta, Marcel încearcă să nu arate nici măcar un sentiment oricât de mic ar fi acela, dar adevărul este că în interiorul său se află o furtună de sentimente în plină acţiune gata să distrugă totul în calea sa fără nici o milă. Asta a fost problema lui dintotdeauna. Niciodată nu a reuşit şi nici vrut să renunţe la sentimentele sale care nu face altceva decât să îl încurce mult prea tare, iar de fiecare dată când jocul devine ceva mai periculos teama îşi face loc în sufletul său.
Îmi i-au privirea de pe chipul său impenetrabil zâmbind amuzat de frica ce îl macină pe interior şi mă aşez mai bine în scaunul destul de comod de o culoare frumoasă de vişiniu. Atingând suprafaţa lucioasă a acestuia îmi rotesc rapid privirea prin camera destul de simplă pentru un birou de director. Culorile de verde pal fac să pară locul parcă desprins dintr-un câmp înverzit, iar mobila simplă, dar de un marou pământiu te duce cu gândul la pomii din care a fost făcută. Se vede clar că Marcel nu are prea multe pretenţii de la biroul său. Sunetul discret al unei cărţi ce tocmai a fost trântită pe suprafaţa aspră a biroului îmi atrase imediat atenţia asupra brunetului din faţa mea ce pare din ce în ce mai nerăbdător. Pare că vrea să îmi spună ceva cât mai repede posibil, iar eu sunt dispus să îl ascult orice ar avea de spus.
-Şi totuşi de ce ai venit la mine în birou? Nu cred că ai fi bătut atât drum doar pentru a mă vedea.
Râd uşor şi îl privesc fix în ochi făcând o mică pauză menită să îl facă şi mai curios decât este deja. Curiozitatea îi trece inevitabil prin sânge, iar asta poate fi văzută cu ochiul liber. Corpul său din ce în ce mai încordat trădează o nelinişte interioară ce are ca motiv principal răspunsul meu care întârzie să apară. Ador să chinui în acest mod oamenii, iar faptul că reuşesc să îi provoc această mică nelinişte chiar lui Marcel constituie pentru mine plăcere pură.
-La fel de perspicace ca întotdeauna. Exact cum ai şi presupus eu nu sunt aici doar pentru aţi vedea chipul atât de cunoscut ci să îţi transmit un frumos mesaj care sunt sigur că te va încânta.
-Venind din partea ta sunt sigur că voi trebui să mă pregătesc de o înmormântare, răspunde acesta acrit.
Chicotesc amuzat de răspunsul primit din partea sa şi păstrându-mi zâmbetul mârşav pe buze îmi muşc uşor din reflex buza inferioară. Mă cunoaşte destul de bine, dar nu suficient cât să îşi dea seama că mie îmi place să mă joc cu prada mea înainte de a o omorî.
-Încă nu am ajuns la acest punct, dar nu e exclus ca într-un viitor destul de apropiat să fi nevoit să faci asta. Însă mesajul meu este următorul: dacă până acum nu am dat nici un semn că aş vrea să mă răzbun pentru tot ce mi-ai pricinuit în urmă cu 18 ani nu înseamnă că nu am deja un plan bine definit gata să fie oricând pus în aplicare. Momentan sunt ocupat cu un plan ceva mai dificil de realizat, dar nu imposibil, iar după ce voi reuşi să mă răzbun pe cei ce mi-au fost timp de aproape un an un ghimpe în coastă fi sigur că tu eşti următorul.
Mă ridic rapid din fotoliu şi întorcându-mă cu spatele spre acesta pornesc în pas grăbit spre ieşire hotărât fiind să părăsesc cât mai repede acest loc. Trebuie să recunosc că a fost plăcut să petrec ceva timp cu elevii care au reuşit destul de uşor să îmi amintească de mine însumi în perioada de dinainte de mafie şi crime. Este destul de frumos să îţi aduci aminte de anii de liceu pe care nu voi reuşi niciodată să îi uit. Şi că tot veni vorba de asta! Mă opresc chiar în pragul uşii, întorcându-mă rapid cu faţa spre Marcel.
-Înainte să plec aş vrea să îţi mai zic că ar trebui să faci ceva cu scaunele pe care sunt nevoiţi să stea elevii. Sunt extrem de incomode, iar eu în locul lor le-aş arunca pe toate pe geam şi aş sta pe bancă care da este foarte bună şi pentru asta, spun foarte degajat lăsând în urmă un ultim zâmbet.
Trântesc cu putere uşa în urma mea şi pornesc cu paşi mari şi grăbiţi pe holul parţial întunecat. Timpul meu este destul de preţios şi cum sunt de aproape o săptămână în acest oraş departe de organizaţie nu mai pot zăbovi prea mult până să mă interesez despre ultimele noutăţi şi transporturi. Am fost acum ceva timp aproape să îmi pierd averea şi tot ce am reuşit să clădesc în aceşti ani de muncă asiduă şi nu vreau ca asta să se repete.

Uşa casei se închise cu un sunet distinct în timp ce paşii mei presau delicata mochetă ce se întinde pe o mare suprafaţă a livingului. Cum locuiesc singur nu am de ce să îmi fac griji în nici un fel de privinţă. Traversez rapid camera destul de mare şi ajungând în faţa unei măsuţe din cristal i-au telefonul care este aşezat pe aceasta. Mă trântesc obosit pe canapeaua de lângă mine şi formez rapid un număr de telefon. Caut cu privirea telecomanda probabil aruncată pe undeva pe aici în timp ce duc la ureche telefonul ce sună fără încetare.
-S-a întâmplat ceva şefu? mă întâmpină o vocea dură, dar în acelaşi timp umilă, după doar câteva minute.
-Nu, Max! Te-am sunat ca să aflu cum mai stă treaba pe acolo. Nu am mai aflat nimic de la tine de mai bine de o săptămână şi eram destul de îngrijorat.
-Credeam că aveţi mai multă încredere în mine şi puterea mea de a ţine la distanţă orice problemă. Oricum, totul este bine aici, iar toate transporturile au fost duse la bun sfârşit fără nici un incident. Am vrut să vă sun pentru a vă ţine la curect cu fiecare eveniment, dar ştiţi mult prea bine că toţi copoii ăştia sunt cu urechile ciulite asupra tuturor telefoanelor noastre şi cum numai tu ai telefon din acela experimental am zis să nu risc prea mult.
-Mă bucur să aud că totul este în regulă. Ai dreptate Max şi chiar nici nu te-aş ruga să mă suni pentru că şi-ar putea seama de planul meu de aici şi asta nu e deloc în interesul meu. Eu o să mai stau ceva timp pe aici aşa că vreau să ai tot aşa de bine grijă de afacerile mele până mă întorc. Te voi mai suna eu pentru a-mi raporta fiecare mic eveniment, iar până la noi ordine vei trebui să încerci să discuţi cu ruşii şi să le propui un acord prin care să devenim parteneri în afaceri.
-Dar şefu şti că ruşii sunt destul de periculoşi, iar dacă nu acceptă va ieşi un adevărat război. Cu ei nu e de glumă!
-Ştiu mult prea bine ce fac, iar dacă tu îţi foloseşti talentele pentru a le da o ofertă de nerefuzat.
-O să încerc, dar nu promit nimic de pe acum, răspunde acesta reticent.
Zâmbesc auzind răspunsul său şi după ce ne luăm la revedere unul de la altul pun cu grijă telefonul înapoi pe măsuţă. Mă ridic leneş de pe suprafaţa moale şi confortabilă şi încep să caut prin toate colţurile posibile blestemata de telecomandă care iar s-a pierdut ca prin minune. Jur că nu am mai pierdut nici un obiect în toată viaţa mea de atât de multe ori şi de fiecare dată am reuşit să o găsesc, dar după minute bune de căutare.
Caut pe lângă canapea fără nici un rezultat pozitiv şi vrând să mă îndepărtez de aceasta pentru a căuta în alt loc calc chiar pe obiectul atât de căutat. O ridic de jos cu un zâmbet triumfător şi aprinzând televizorul mă trântesc pe canapea obosit şi plictisit. Mut rapid canalele în speranţa că voi găsi ceva cu un minim de interes chiar dacă sunt deja sigur că şansele sunt foarte slabe. Exact cum mă şi aşteptam din primul moment nu am reuşit să găsesc ceva care să îmi producă un cât de mic interes aşa că am lăsat pe un post oarecare pe care din cate se vede rulează ştirile de la ora patru.
Privesc cu un vag interes ecranul mare al televizorului pe care apare o ştire tipică oraşului New York, o altă crimă deloc importantă şi fără am da seama de ce mâna mea stângă se duce într-un gest incontrolabil spre buze atingându-le uşor. În minte mi-a apărut inevitabil imaginea sărutului atât de pasional şi neaşteptat primit de la frumoasa Daiana. Într-un mod ciudat fata asta a reuşit să mă impresioneze nu doar prin frumuseţea sa ieşită din comun ci şi prin curajul şi personalitatea sa. Am văzut în viaţa mea multe frumuseţi, iar acum nu orice mă mai poate impresiona, dar ea a reuşit imposibilul. Simt că este o persoană foarte specială şi tocmai de aceea voi trebui să am mare grijă cu ea ca nu cumva să îmi strice planul trezind sentimentele de mult adormite din interiorul meu.
Prima parte a planului este completă, iar venirea mea la acest liceu nu a alarmat pe nimeni. Sunt sigur că mult nu va mai dura până ce scandalul va începe, dar nimeni nu a găsit încă nici o dovadă că eu chiar sunt responsabil de toate crimele şi ilegalităţile comise şi sunt deci la adăpost de orice acuzaţie. Poliţia nu îmi poate face nimic pentru că nu au nici o probă, iar pe Marcel îl am la mână şi chiar dacă ar vrea nu mă va putea da afară din funcţia de profesor. Totul este de partea mea de data aceasta, iar dacă totul merge bine într-un timp relativ scurt voi reuşi să mă răzbun pe Sakura şi Itachi lovindu-i acolo unde îi dor mai tare. Singura problemă e că fata asta este aproape să trezească în mine sentimente de mult ascunde într-un colţ întunecat al fiinţei mele, dar voi trece şi peste acest mic obstacol. Acum nimic nu mă mai ţine în loc din a mă răzbuna pe vechii mei duşmani şi pe lângă ei voi avea grijă şi de Gregor care ştiu sigur că mi-a tăiat frânele în aceea noapte. Este singurul destul de experimentat şi agil cât să fi putut face asta fără să fie văzut de unul dintre oamenii mei. Îmi va fi ceva mai greu cu el pentru că e de mai mulţi ani decât mine în lumea asta şi cum nu mai are pe nimeni la care să ţină în viaţă nu voi avea cum să îl fac să sufere, iar de omorât nici nu se pune problema. Nici cu o armată nu aş putea să îl dobor, nu când el m-a învăţat tot ce ştiu.
Oftez zgomotos şi sting televizorul pe ecranul căruia rula acum un film în locul ştirilor care probabil s-au şi terminat. Arunc telecomanda pe suprafaţa moale a canapelei şi ridicându-mă în picioare mă pregătesc să pornesc către camera mea. Toată munca de pe ziua de azi m-a obosit fizic şi psihic mai mult decât aş fi crezut că este posibil şi tot ce vreau acum este linişte şi pace. Nu apuc să fac mai mult de trei paşi că şi începu să se audă tare şi răsunător soneria. Mă întorc din drum morocănos şi din câţiva paşi ajung în faţa uşii. O deschid nervos şi chiar în momentul în care mă pregăteam să îi arunc în faţă câteva înjurături de toată frumuseţea persoanei ce a îndrăznit să mă deranjeze am rămas mai mult decât şocat la aflarea identităţii persoanei care a decis să mă viziteze. Am rămas cu privirea ţintă, toate cuvintele zburând pe undeva departe de mine şi mintea mea. Chiar nu am crezut că o să ne mai întâlnim şi mai ales după atât de mult timp.

Subiect: Re: Sabia cu două tăişuri Vin 06 Dec 2013, 21:51

Yeah, baby! I'm the first! :)
Alexandra, mă bucur nespus de mult că ai adus next-ul. Să ştii că îţi voi plăti vârf şi-ndesat pentru fiecare clipă de nerăbdare la care m-ai supus intenţionat! Oricum, capitolul a fost genial! Mi-a plăcut la nebunie faptul că ai povestit din perspectiva lui Orochimaru, căci ador gândirea şi modul de a face lucrurile ale acestui om pe care ar trebui să îl detest, dar nu o fac. lough

La sfârşitul acestui capitol mi-ai dovedit din nou cât de sadică poţi să fi! Din nou m-ai lăsat baltă în ploaie, singurul obiect ce îmi e alaturi fiind enrvanta întrebare: "Cine este persoana care a batut la uşa?". Ei bine, te voi omorî!
Îţi urez multă inspiraţie şi timp liber! kiss

Te-am pupat! ^^

Subiect: Re: Sabia cu două tăişuri Dum 08 Dec 2013, 09:08

Ma bucur ca ai adus urmatoarul capitol, chiar imi prinde bine o distragre de la atata invatat pentru teze.

A fost un capitol reusit. Am vazut cateva greseli facute, probabil, din neatentie.

Dar vroiam sa iti spun ca inainte de "ci" se pune virgula. Nu mai stiu unde l-ai folosit, dar l-ai folosit.

In rest nu am nimic de comentat, decat ca astept cu nerabdare sa vad cine este acea persoana misteriosa care il viziteaza pe

Orochimaru.

Cam atat, ne vedem la next. kiss

Subiect: Re: Sabia cu două tăişuri Sam 14 Dec 2013, 21:34

Capitolul 4

-O iubire interzisă?-

Daiana's point of view.

Trag adânc aer în piept şi păşesc pe podeaua camerei în care se află poate cel mai aprig judecător din câte am întâlnit. Nu am crezut că va veni atât de repede în urma apelului meu şi chiar aş putea paria că şi-a bătut recordul personal în acest sens. Privesc cu o mică teamă prin jur cu speranţa că suntem singure şi că putem vorbi fără ca cineva să ne asculte. Mă aşez pe pat lângă Ella şi privind peretele din faţa noastră încerc să îi transmit motivul pentru care a fost posibilă această întâlnire.
-Te-am chemat până aici pentru că am să îţi povestesc ceva foarte important ce are legătură cu detenţia la care am fost nevoită să particip împreună cu Chris.
-Am crezut iniţial că s-a întâmplat ceva foarte grav după apelul atât de scurt pe care l-am primit de la tine în care mi-ai spus că trebuie să vine de urgenţă la tine acasă, dar tot sunt curioasă în legătură cu ce s-a întâmplat azi. Deci, ce s-a mai întâmplat şi de data asta?
-Ca să înţelegi bine cum s-a întâmplat şi să nu îmi pui 1000 de întrebări am să încerc să îţi povestesc în mare cam tot ce s-a întâmplat de când ne-am despărţit.
Oftez închizând pentru câteva secunde ochii şi privind fereastra deschisă îmi fac curaj pentru a începe relatarea celor întâmplare în acea oră petrecută în detenţie.
-La început a părut a fi doar o altă zi nasoală în care am ajuns să fiu pedepsită, dar totul s-a schimbat în momentul în care pe uşă a intrat Orochimaru ca profesor care ne va supraveghea. Au trecut minute bune în care nu am făcut nimic altceva decât să ne plictisim de moarte, dar amintindu-mi că am păstrat un pachet de cărţi de joc în geantă i-am pus pe băieţi să vină cu o idee de joc. Chris a spus că vom juca popa prostu' cu pedepse, iar eu ca fraiera nu am luat în considerare acel zâmbet ce ascundea clar ceva. Timp de câteva jocuri am câştigat, iar în una din dăţile în care am trebuit să îi dau o pedeapsă lui Chris am ales să îl pun să stea nemişcat orice s-a întâmpla pe scaunul de lângă el. L-am pus pe Orochimaru să îl lege pentru că eu sincer sunt un dezastru la capitolul ăsta chiar dacă mama a tot încercat să mă înveţe, după l-am machiat, i-am pus o perucă şi am făcut o poză pe care am şi pus-o imediat pe internet. Evident nebunul ăla de Chris s-a răzbunat în următoarea dată când eu am pierdut şi el a trebuit să îmi dea o pedeapsă şi să vezi şi ce a trebuit să fac. Nemernicul m-a pus să îl sărut şi nu orişicum ci pasional pe Orochimaru.
-Şi l-ai sărutat?
-Chiar dacă nu aş fi vrut, cel puţin nu de faţă cu toţi acei tipi, dar da am făcut-o. Nu mai puteam refuza o a treia pedeapsă, iar asta părea totuşi cât-de-cât acceptabilă.
-Draga mea te ştiam nebună şi cu mult tupeu, dar nici chiar aşa de mult cât să te săruţi cu un prof destul de arătos ce-i drept chiar dacă a fost din cauza unei pedepse. La câte răzbunări dintre voi am luat parte am crezut că nimic nu mă va mai uimi, dar asta clar a pus capac.
Până şi eu aş fi la fel de uimită ca Ella dacă aş fi auzit asta de la altcineva chiar dacă sunt deja obişnuită cu lucruri de genu. Încă de mici copii eu şi Chris ne-am cetat şi bătut tot timpul, dar asta nu a făcut decât să ne apropie şi mai mult. Am crescut încă de la trei ani împreună şi faptul că am trăit în aceeaşi casă până în acest moment ne-a făcut unul pentru celălalt fratele, respectiv sora pe care nu le-am avut niciodată. Cu toate astea nu o să-l iert pentru pedeapsa dată, iar răzbunarea mea va fi una foarte aprigă.
-Şi dacă nu sunt prea indiscretă, cum sărută profu?
Îmi întorc privirea confuză spre roşcată care îmi zâmbea complice având în privire o sclipire ciudată. M-a luat total prin surprindere întrebarea sa care a reuşit aproape instantaneu să mă scoată din gândurile mele întortochiate. Un zâmbet îmi apăru incontrolabil pe buze lăsând la iveală dantura perfect albă.
-Nu că ar conta cel mai mult asta, dar sărută divin. Acum că am lămurit acest mic aspect aş vrea să te rog să mă ajuţi cu planul meu de răzbunare pe care îl voi pune în aplicare chiar de azi.
-Ce mai încerci tu să schimbi subiectul! O să avem noi destul timp mâine să vorbim despre acest subiect la ora de biologie, dar să fi sigură că nu vei scăpa. Şi ce plănuieşti să mai faci şi de data asta?
Am stat pentru câteva clipe pe gânduri înainte de a deschide gura pentru a-i da răspunsul. Am în minte o varietate de idei destul de bune pentru planul meu malefic, dar nici una dintre ele nu m-a atras încă în mod special. Cred că de data asta voi avea nevoie de ajutorul altei persoane dispusă să îşi pună puţin mintea la contribuţie pentru a găsi împreună un plan perfect de atac.
-Încă nu am o idee clară a ceea ce vreau mai exact, iar pentru asta o să am nevoie de ajutorul tău. Sper că nu ai nimic împotrivă cu asta.
Arunc privirea de căţel plouat asupra surioarei mele sperând că voi reuşi să obţin ceea ce doresc de la ea aşa cum fac de fiecare dată cu aproape toţi, exceptând-o pe mama care într-un mod ciudat este de piatră când vine vorba de binecunoscuta mea metodă de convingere. Sunt sigură că şi de data asta voi primi răspunsul dorit, iar dacă acesta întârzie să apară voi recurge la alte resurse.
-Ştiu că probabil voi regreta asta, dar sunt de accord să te ajut, răspunse înfrântă Ella.
M-am ridicat brusc de pe suprafaţa moale a patului şi am început să ţopăi de fericire prin camera plină de haine aruncate peste tot. În acest moment sunt atât de bucuroasă încât nici nu îmi mai pasă că mă pot împiedica de ceva şi să cad. În fond, asta mi se întâmplă mai tot timpul şi nu ar fi acum o noutate.
-Din întâmplare nu ai şi tu o mică idee care ne-ar putea ajuta cu răzbunarea asta? întreb brusc liniştindu-mă şi aşezându-mă lângă roşcată.
-Norocul nu prea este de partea noastră pentru că inspiraţia m-a cam părăsit în ultima perioadă, dar aş sugera să ne uităm în living la un film şi în timpul ăsta să facem şi nişte popcorn.
-Şi totuşi ai avut această idee briliantă. Să mergem şi să ne relaxăm în timp ce aşteptăm ca domna inspiraţie să îşi mai aducă aminte şi de noi.

Bipăitul enervant al cuptorului cu microunde se făcu auzit prin toată bucătăria anunţând terminarea minutelor parcă desprinse din Infern în care a trebuit să aştept ca acest popcorn de care sincer m-aş fi lipsit cu uşurinţă, să se facă odată. Deschid rapid uşa cuptorului şi luând cu un prosop castronul fierbinte o închid la loc şi pornesc în mare grabă spre living unde mă aşteaptă Ella nerăbdătoare pironită fiind în faţa televizorului. Intru vijelios în spaţioasa încăpere auzind foarte clar melodia ce indică începerea filmului. Grăbesc pasul şi în doar câteva minute ajung în spatele canapelei privind cu atenţie ecranul mare din faţa mea fără să ţin cont că m-aş putea împiedica de ceva ţinând cont că eu sunt o persoană destul de împiedicată din fire. Pun încă cu ochii la televizor castronul pe măsuţa din faţa canapelei aplecându-mă peste aceasta şi îmi continui la fel drumul spre locul meu ce parcă mă strigă de minute bune. Nu îmi desprind nici o secundă privirea de la filmul ce a ajuns rapid la momentul cel mai culminant al orcărei poveşti şi din pură neatenţie mă împiedic de un pantof probabil aruncat pe aici de prostul de Chris reuşind să fac în doar câteva secunde pe covorul pufos. În căderea mea abruptă am reuşit să clatin puţin masa din sticlă pe care se află castronul cu popcorn şi în faţă căreia am şi ajuns.
-O eşti bine? Ai păţit ceva? se auzi vocea Ellei.
-Să zicem că mă voi alege doar cu o vânătaie destul de urâtă.
-Nu îmi vine să cred că împiedicata asta era să te spargă, castronule cu popcorn, mai spuse roşcata luând în braţe acel obiect blestemat.
-Da, chiar îţi mulţumesc că îţi faci atâtea griji pentru mine încât mă sufoci cu întrebări inutile. Sunt foarte bine şi chiar îţi mulţumesc pentru mâna de ajutor pe care mi-ai oferit-o pentru a reuşi să mă ridic de aici, spun ironic sprijinindu-mi mâinile de podea şi ridicându-mă în picioare.
I-au un pumn zdravăn din floricelele din bol şi mă trântesc pe canapea fără a mă uita mai întâi dacă nu cumva este ceva acolo. Mă aşez cât mai confortabil, dar la scurt timp simt cum sunt înghioltită în spate de ceva. Mă ridic în şezut şi observ că eu defapt stătusem pe telecomanda lăsată neglijent de roşcată tocmai aici. O pun pe măsuţa de sticlă şi îmi îndrept privirea spre televizor, dar surpriză! Fix în momentul în care am decis şi eu să fiu atentă la filmul pe care în mare parte l-am pierdut, au început reclamele. Clar asta nu e cea mai norocoasă zi a mea.
-Şi pentru că tot e pauză aş vrea să te întreb ceva. Toată ziua m-am ţinut să fac asta, dar am uitat de fiecare dată cu desăvârşire. De ce astăzi ai întârziat atât de mult la ora de chimie?
Mai i-au un pumn de floricele din bol şi o privesc suspect pe roşcata care parcă evită să dea un răspuns. Privesc preţ de câteva secunde prin jur pentru a mă asigura că nimeni nu mă vede şi îmi aşez cu grijă ambele picioare pe măsuţa din faţa mea punându-le apoi unul peste altul. Dacă m-ar vedea mama cred că aş primi o pedeapsă de toate zilele.
-Cred că îl mai şti pe Steven din a 12-a B cu care nu mă înţeleg de nici o culoare. Ei bine, azi şi-a demonstrat încă odată prostia nemărginită de care dispune. Eram pe hol grăbită să ajung la oră când trec pe lângă el şi cum are atât de mult tupeu din ăla de om ce se crede şmecher mi-a pus mâna pe posterior. Evident m-am întors şi i-am dat o palmă pentru nesimţirea lui, iar după să vezi ce a făcut. Începe să ţipe la mine că poate îmi dă una că de ce i-am dat eu palma aia.
-Adică după ce ţi-a pus cu multă nesimţire mâna pe posterior mai are şi tupeul să întrebe cu ce motiv i-ai dat aceea palmă atât de meritată. Băiatul ăsta îmi demonstrează pe zi ce trece că e mult mai idi*ot decât prevede legea.
Îmi las capul pe spate sprijinindu-l de spătarul canapelei privind uimită tavanul de un alb imaculat. Lumea asta se duce de râpă sau ce? Uneori chiar am impresia că eu şi Ella suntem singurele persoane încă cu capul pe umeri într-o mare de pro*ti. Oftez şi aruncându-mi privirea spre uşa ce dă spre un hol ce duce şi el spre alte camere, reuşesc să zăresc o umbră. Îmi ridic speriată capul şi privesc încruntată uşa pe care intra acum Gregor.
-Nu vreau să credeţi că ascultam pe la uşi, dar eram în trecere şi am auzit discuţia voastră. În una din zilele astea chiar te-aş ruga Ella să îmi faci cunoştinţă cu aceste Steve. Mi-ar face o deosebită plăcere să îl învăţ cum trebuie să te porţi cu o domnişoară, spuse acesta trosnindu-şi degetele de la ambele mâini.
-Chiar nu e nevoie să faci asta Gregor. Este doar una din dăţile în care eu şi acel brunet ne certăm şi aproape ne batem, dar nu e nimic grav. Nu-i aşa Daiana?
-Defapt ăsta chiar a fost apogeul nesimţirii şi prostiei sale pe care nu încetează să le arate tuturor. Este timpul să afle că tu nu eşti singură şi că ai în spate persoane care ţin la tine şi care sunt dispuse să îl înveţe o lecţie foarte preţioasă, nu doar pe mine, ci şi pe Gregor.
-Nu mă ajuţi deloc, îmi şopti aceasta la ureche.
Zâmbet malefic privindu-i pe cei doi şi trosnindu-mi fiecare deget în partea de la mâna stângă. Am de foarte mică acest tic şi nu cred că voi scăpa de el prea curând. Am multe planuri pentru ei şi dacă au impresia că nu am observat atracţia dintre ei se înşală amarnic. Sunt destule motive întemeiate pentru care să cred asta, iar mie odată ce îmi intră ceva în cap cu greu mai iese de acolo.
-Daiana are perfectă dreptate! Chiar mâine mi-l vei arăta pe acest Steve şi voi avea eu grijă să îl fac să înţeleagă cu nu aşa trebuie să se comporte cu o fată aşa frumoasă şi delicată ca şi tine.
Ridicând sprânceana stângă din cauza uimirii mult prea mari am întors capul spre Ella ai cărei obraji erau parcă mai rosii decât părul său. Niciodată nu l-am auzit pe Gregor să spună un astfel de compliment oricărei fete şi am petrecut destul de mult timp cu el încât îi ştiu şi cea mai mică chichiţă. În acelaşi timp nici prietena mea nu e genul de persoană timidă şi asta nu e prima dată când a primit astfel de complimente, dar diferenţa este că acum a roşit mai ceva ca o fată îndrăgostită pentru prima dată. Asta îmi demonstrează clar şi irevocabil că încă odată am avut dreptate.
-Se întrevede cumva o nouă idilă pe aici? întreb cu subînţeles.
-Ştiu la ce te gândeşti drăcuşor mic ce eşti, dar totul este în imaginaţia ta. Între mine şi Ella nu se întâmplă absolut nimic şi vreau să îţi bagi asta în căpşorul ăsta frumos al tău, spuse bătând cu degetul arătător în partea stângă a capului meu.
Am vrut să mai spun ceva, dar scumpa mea prietenă mi-o luă înainte pentru a ne anunţa că va trebui să plece pentru că mama ei a anunţat-o înainte să vină că nu ştiu ce treabă importantă cu ea. Trebuie să recunosc că a reuşit să născocească ceva mult mai repede decât ultima dată când a fost nevoită. O conduc până la uşă luându-mi la revedere de la aceasta, iar în momentul în care uşa se închise şi Ella plecase în mare grabă spre ieşirea din curtea ce înconjoară casa, m-am întors rapid spre Gregor care nu se mişcase nici un centimetru.
-Îţi place de Ella, îţi place de Ella, îţi place de Ella, îţi place de Ella, începusem eu să rând în timp de ţopăiam în jurul său.
-Termină cu circul ăsta sau o să îi spun Sakurei că ai stat cu picioarele pe frumoasa şi preţioasa ei măsuţă din cristal.
Lovitură sub centură! Ştie mult prea bine că mă feresc să stau cu picioarele pe aceea masă atât de preţioasă de faţă cu cineva de frică să nu afle mama care sunt sigură că m-ar pedepsi. Nu am nici o îndoială în legătură cu asta şi tocmai de aceea o să şi încetez cu micul meu cântecel, menit să îl enerveze pe Gregor.
-De data asta ai câştigat, dar pregăteştete pentru că răzbunarea mea abia acum începe şi poate vei fi şi tu implicat.
Mă întorc pe călcâie şi pornesc cu paşi mari spre camera mea. Acum cu plecarea colegii mele de răzbunare voi fi nevoită să fac totul singură, dar acel film şi îmtâmplări de mai devreme mi-au dat multe idei. Am nevoie doar de câteva obiecte de care voi face rost imediat şi foarte uşor, iar răzbunarea mea poate începe. Nici nu vor şti ce i-a lovit!

Subiect: Re: Sabia cu două tăişuri Sam 14 Dec 2013, 21:39

Hey, Ale'! kiss

Dau în sfârşit edit-ul:
A fost un capitol extrem de frumos, dar şi scurt. Mai vroiam. Se pare că Gregor simte ceva pentru Ella şi viceversa. Interesant. Aştept next-ul, căci sunt chiar foarte curioasă să aflu ce se va întâmpla în continuare. Multă inspiraţie şi timp liber, ţăcănito! kiss

Subiect: Re: Sabia cu două tăişuri Dum 15 Dec 2013, 18:02

Capitolul 5

-Trecutul se întoarce-

Gregor's point of view.

Privesc cu neputinţă ecranul televizorului cu speranţa că voi putea privi în linişte documentarul ce tocmai a început şi care în alte circumstanţe m-ar fi fascinat. Nu ştiu de ce am continuat să las acest mic obiect atât de îndrăgit de lume aprins fiind conştient că mintea mea oricum va zbura inevitabil la îmtâmplarea de azi. Nu pot crede că aşa ceva este posibil după atâţia ani şi nopţi în care am suferit punându-mi mie însuşi ştreangul de gât din cauza vinovăţiei pe care am purtat-o ani la rândul. Nici măcar acum după atâta timp nu am aflat cum s-a întâmplat totul şi mai ales cine este vinovatul. Poate că acum este deja mort la câţiva metri sub pământ sau poate se bucură încă în libertate şi nepedepsit de suferinţa pe care mi-a provocat-o acum optsprezece ani când a luat de lângă mine şi ultima fărâmă de fericire care mai rămăsese. Mereu m-am considerat vinovat de aceea moarte pentru că nu am reuşit să ajung la timp şi poate să schimb finalul poveştii, iar acum cu toate că aproape toţi duşmanii mei sunt morţi nu m-aş putea avânta într-o nouă poveste de dragoste.
În toţi aceşti ani am văzut-o crescând aici sub ochii mei pe această fată numită Ella şi mereu am considerat-o ca pe fiica mea aşa cum am făcut şi cu Daiana, dar acum parcă ceva s-a schimbat. Încep să o văd cu alţi ochi şi parcă nu o mai consider aceea fetiţă mică, lipsită de apărare care mereu venea la mine entuziasmată şi dornică să înveţe noi mişcări de luptă pe care cu greu a reuşit Sakura în complot cu cele două fetiţe atât de drăgălaşe pe vremea aceea, să mă convingă să le învăţ. Nici nu îmi dau seama cum de au trecut anii şi aceea fetiţă fragilă s-a transformat într-o adevărată domnişoară care întoarce toate capetele pe stradă, dar care în acelaşi timp este destul de puternică să se apere de oricine. Cu toate astea nu mă implica în ceva ce nu sunt sigur că voi putea susţine. Dacă amintirea Aliciei mă va urmări şi acum după atâta timp şi nu mă va lăsa să mă îndragostesc de altcineva? Sau dacă să zicem Orochimaru care sunt sigur că acum mă urăşte de moarte va găsi în ea un prilej pentru a se răzbuna pe mine? Nu aş putea rezista unei astfel de pierderi pentru a doua oară.
În urmă cu un an aş fi putut jura că am închis şi încuiat cu cheia toate amintirile ce ţin de trecut, dar se pare că ele nu dispar niciodată, ci doar aşteaptă momentul oportun pentru a ieşi la suprafaţă şi a face ravagii peste tot unde se duc. Am crezut ca un prost că suferinţa provocată de acei neno*ociţi ce acum probabil ard în focurile Iadului va dispărea complet din viaţa mea, dar îndată ce a mai fost adăugată o nouă cantitate de ură şi suferinţă am ştiut că acesta îmi este destinul. Sunt predestinat suferinţei şi oricât aş încerca să neg asta sau să îmi întipăresc în minte ideea că totul va fi bine şi soarele va răsări şi pe strada mea ştiu că ceva va interveni şi îmi va reaminti că eu nu sunt făcut pentru fericirea şi nici ea pentru mine. Am ajuns chiar să cred că am fost blestemat la naştere sau după, dar asta e ceva mult prea absurd.
Pun mâna pe telecomandă şi sting televizorul lăsând doar ultimele raze provenite de la Soare să lumineze camera. Nu de puţine ori am vrut şi chiar încercat în această cameră să îmi pun capăt zilelor pentru a ajunge în Iad care sunt sigur că este un nimic pe lângă tot ce am trăit până acum. Tortura şi suferinţa constituie acum pentru mine o joacă de copii, iar în momentul în care voi ajunge în acel loc plin de mici demoni dornici să chinuie pe cineva voi fi poate mai fericit şi împăcat decât aici. Totuşi unicul lucru care m-a ţinut în viaţă şi care nu m-a lăsat să plec în acel mod atât de josnic până şi pentru mine a fost mica fericire pe care mi-o oferă această familie pe care nu o merit. Nu aş vrea să îi pierd şi pe ei aşa cum am pierdut pe mulţi alţii şi tocmai de aceea de multe ori mi-am pus problema suicidului, dar pur şi simplu nu o pot face.
Uneori îmi este atât de dor de scumpa mea Alicia, de părul său şaten cu tente de blond, de buzele sale plin şi mai ales de ochii săi căprui de care m-am îndrăgostit încă din prima clipă în care i-am văzut. Ştiu că orice aş face ea nu va mai reveni aici lângă mine pentru a mă alina de suferinţa ce încă persistă vie în amintirea mea şi mai ştiu şi că nici prin moarte nu o voi putea întâlni. Ea era un înger de om care nu ar fi făcut rău nimănui nici dacă ar fi fost în joc viaţa ei, pe când eu pot concura cu uşurinţa împotriva lui Lucifer la tronul Iadului. Am făcut mult prea multe fapte rele chiar fără să îmi pese sau să am remuşcări, iar pentru asta nu voi fi probabil iertat niciodată.
Un ciocănit în uşă mă trezi din gândurile mele, iar din pur instinct am rostit un "intră" slab continuând să privesc cu o privire goală ecranul televizorului stins. Uşa se deschide încet provocând un sunet enervant şi se închise la fel de încet, pe podea făcându-se auziţi câţiva paşi uşori. Îmi întorc privirea spre persoana care a venit să mă deranjeze din scurta mea reverie asupra trecutul şi descopăr cu o foarte mică uimire că este chiar Sakura. Ca de obicei îşi face mult prea multe griji pentru mine şi vine până aici să vadă dacă nu cumva am păţit ceva conştientă fiind că eu oricum nu pot să mă sinucid din cauza orgoliului de criminal mult prea mare.
-Eşti bine? Nu ai venit la cină şi am presupus că ai păţit ceva sau că nu te simţi bine, spuse aceasta blajin aşezându-se pe marginea patului lângă mine.
-Să zicem că sunt destul de bine. Este doar una din acele zile foarte proaste ale mele în care trecutul îmi invadează prezentul şi poate şi viitorul lăsându-mi un gust amar în gură.
-Este cumva vorba de Ella?
Cum de a ştiut? Nu am spus absolut nimănui despre asta deci nu ar fi avut de unde să ştie, doar dacă nu cumva Daiana a spus. Sunt sigur că i-a a început să ciripească, iar acum toată casa ştie acest lucru care ar fi trebuit să rămână secret.
-De unde şti? Cumva a început Daiana să vorbească, iar acum ştie toată casa? întreb brusc speriat de răspunsul pe care l-aş putea primi.
-Ciudat, dar de data asta nu a scos nici o vorbă despre acest subiect. Trebuie să recunosc că fica mea are o gură mult prea mare şi când vrea ca cineva să afle un lucru, nu află doar persoana respectivă, ci toată lumea.
Am oftat uşurat la gândul că nimeni altcineva nu mai ştie acest amănunt atât de confuz din viaţa mea, dar o altă întrebare îmi răsări în minte. Oare de unde ştie Sakura de asta dacă nu de la Daiana? Asta era singura sursă din care ar fi putut afla, doar dacă nu cumva vorbesc în somn şi altcineva a aflat asta. Of! Deja încep să îmi fac tot felul de scenarii inutile în minte când ar trebui mai bine să o întreb direct.
-Dacă nu de la Daiana atunci de la cine şti?
-Gregor, am şi eu ochi şi văd ce se întâmplă în jurul meu. Mi-am dat seama de ceva timp că tu începi să simţi ceva pentru această fată şi din câte am putut eu observa este reciproc.
-Şi ai nişte ochi superbi! Acum ştiu cum de s-a îndrăgostit Itachi atât de repede şi iremediabil de tine.
-Nu încerca să schimbi subiectul! Se vede clar că voi doi chiar vă iubiţi chiar dacă nici unul nu vrea să recunoască, iar eu te-aş sfătui să îţi mai acorzi o şansă. Ai suferit destul de mult când a murit Alicia şi ar cam fi timpul să treci peste şi să îţi asculţi şi inima nu doar mintea. Nu uita că dacă nu rişti nu câştigi!
Mă bătu prieteneşte pe umăr şi ieşi cu paşi mici şi apăsaţi din cameră închizând cu putere uşa în urma sa. Cu toate că nu îmi place să fac asta, trebuie să recunosc că Sakura chiar a avut dreptate. Au trecut atât de mulţi ani de atunci şi ar fi timpul să încerc să îmi mai acord o şansă şi să încerc să iubesc din nou. Trebuie să mă resemnez cu ideea că poate nu îl voi găsi niciodată pe acel nemernic care a comis fapta ce mi-a adus atâta suferinţă şi să alung toată ura din sufletul meu. Am strâns prea mult venin în tot acest timp, iar dacă viaţa este atât de scurtă pe cât spun unii măcar să mă bucur de fericire cât o mai am.

Rup fără nici un pic de milă creanga care stă să îmi intre în ochi şi continui drumul printre copacii bătrâni peste care au trecut multe anotimpuri. Frunzele şi crengile uscate căzute pe pământ încep să trosnească sub greutatea paşilor mei. Foşnetul unei bufniţe ce tocmai se pregătea să îşi prindă cina mă făcu să întorc alertat privirea spre locul din care se auzise acel zgomot. Să mergi seara printr-o pădure plină de animale sălbatice şi înarmat doar cu un pistol nu este probabil cel mai bun lucru pe care îl poate face un simplu om, dar eu nu sunt un om obişnuit. Nu îmi este frică de nimic pentru că printr-un singur glonţ pot omorî până şi cel mai periculos lucru din această pădure. Viaţa şi misiunile nenumărate m-au învăţat să mă apăr şi cu un minim de obiecte care ar părea inutile, iar în toţi aceşti ani în care am parcurs tot felul de antrenamente ţinta mea a ajuns de neînvins.
Îmi aşez cu grijă pistolul la betelia pantalonilor şi continui să merg cu ochii în patru încercând tot odată să mă şi relaxez şi să scap de aceste gânduri atât de încâlcite. Probabil pentru unii asta ar fi cea mai proastă idee, cea de a mă plimba printr-o pădure în care trebuie să fiu mereu în alertă pentru a nu fi atacat de cine-ştie-ce, dar pentru mine asta înseamnă relaxare. Chiar dacă am ieşit cu cea mai mare plăcere din organizaţia în care am lucrat timp de atât de mulţi ani încât nici nu le-am mai ţinut socoteala, tot am simţit lipsa misiunilor pe care le primeam şi executam cu o morbidă plăcere. Sunt o persoană complexă şi ciudată şi tocmai de aceea consider că nu am reuşit până acum să îmi fac prea mulţi prieteni. Până nici eu nu cred că aş fi prieten cu o persoana aşa de misterioasă.
Continui să merg prin pădure aparent relaxat, privind fiecare colţişor al împrejurimilor încercând tot odată să păstrez liniştea ca de mormânt ce s-a aşternut brusc. Sunetul unui şoarece ce strigă după ajutor în timp ce este prins de o nemiloasă bufniţă străbatu pădurea în acelaşi moment în care ceasul meu indică miezul nopţii. Liniştea se aşternu pentru câteva secunde asupra întregului loc, dar fu străpunsă încă odată de un ţipăt, dar de data aceasta de cel al unei fete. Ce mai sincronizare morbidă!
Mă opresc din mers privind prin jur după un indiciu care m-ar putea duce către cea ce tocmai a ţipat, dar nu am putut găsi nimic. Haide fetiţo, mai ţipă o dată pentru a-mi putea da seama pe unde să o i-au. Ca şi cum mi-ar fi auzit ruga, se mai auzi un ţipăt parcă şi mai puternic decât primul, iar în secunda următoare deja mă aflam pe drumul ce sunt sigur că duce spre victima torturată fără milă. Mă zgârii destul de tare pe braţe din cauza crengilor arcuţite ce parcă voi să mă împiedice să ajung cât mai repede acolo, dar după un drum de câteva minute poate am reuşit să zăresc corpul inert al cuiva şi o altă persoană ce se pregătea să o înjunghie. Am scos rapid pistolul încă alergând în aceea direcţie şi am tras în spatele persoanei a cărei faţă nu am reuşit să o văd. Nu ştiu dacă am reuşit să îi nimeresc inima pentru că distanţa este destul de mare, dar măcar am reuşit să îi provoc o durere destul de mare.
Apropiindu-mă mai mult observ cum acesta o ia la fugă lăsând în urma sa o dâră de sânge aşa că mai trag un foc de armă menit de data asta să îi străpungă piciorul. Exact cum am şi vrut glonţul ajunse în piciorul său stâng, iar după o căzătură destul de abruptă se ridică ceva mai greu de data asta şi o luă iar la fugă. În mod normal ar trebui să alerg după el în speranţa că aşa voi reuşi să îl prind mai repede, dar acum mai importantă este această tânără care probabil este pe moarte şi plus de asta sigur tipul are pe aici pe undeva o maşină şi un complice care să îl ajute să plece cât mai repede.
Mă apropii de corpul inert ce este frumos întins pe suprafaţa tare şi rece verificându-i pulsul. Se pare că acest nenor*cit nu a reuşit să o omoare datorită intervenţiei mele, dar cu toate astea pulsul ei este mult prea slab. Scot rapid telefonul din buzunar şi sun imediat la numărul de urgenţă cerând o ambulanţă şi spunând adresa mai exactă la care o va găsi. Prefer să nu o mişc nici măcar un centimetru din locul în care am găsit-o pentru că ştiu mult prea bine că asta i-ar putea provoca chiar şi moartea.
Formez numărul atât de cunoscut al lui Itachi în timp ce mă plimb în jurul fetei. E destul de norocoasă că am reuşit să ajung la timp şi totuşi sunt curios în legătură cu motivul pentru care a păţit asta. Vocea brunetului mă trezi din gândurile mele şi mă făcut să mă întorc cu picioarele pe pământ.
-Brunetule tocmai ce ţi-am găsit un nou caz. Trebuie să vi cât mai repede în pădurea de la marginea oraşului şi fix în mijlocul ei vei găsi locul crimei. Ambulanţa trebuie să sosească aşa că grăbeştete să ajungi cât mai repede.
Am închis stângaci şi am trântit telefonul în buzunarul din spate al pantalonilor lăsându-mă pe vine lângă tânăra aproape moartă. Îi dau cu grijă firele de un şaten frumos de pe faţa plină de sânge şi am şocul de a vedea un chip mult prea cunoscut de mine. Această fată seamănă leit cu Alicia şi are chiar şi vârsta la care ea a murit. Am rămas aşa cu mâna pe chipul ei şi cu ochii ţintă până ce au început să se audă sirenele ambulanţei sau probabil maşinilor lui Itachi. Nu se poate ca ea să trăiască! Nu după atâţia ani!

Alicia

Marcel

Gregor

Subiect: Re: Sabia cu două tăişuri Dum 15 Dec 2013, 18:03

Mamma mia! <3
Eşti exceptionalll, Gregor dragă! Ochii aia, ahhh! Dacă înainte îmi plăcea caracterul şi gândirea ta, acum te ador cu totul!
Alexandra, deşi înainte credeam că vrei să mă îngropi, acum sunt mai mult decât sigură! Cum să îmi ascunzi că Gregor este o asemenea bunăciune?! waiting

Te ţin eu minte...
Aşa, să reveim la ale noastre -căci Gregor e numai al meu, oficial! Daa, sunt nebună! :))- Capitolul a fost foarte frumos, dar scurt totodată. Vroiam mai mult. :o3
Până dată viitoare îţi urez multă inspiraţie şi cât mai mult timp liber! Sper să aduci cât de repede posibil capitolul şi fă tot posibilul să fie din perspectiva bunaciunii ăsteia cu ochi albaştri! *hug*

Subiect: Re: Sabia cu două tăişuri Lun 16 Dec 2013, 19:02

Capitolul 6

-Un nou aliat îşi face apariţia-

Orochimaru's point of view.

Privesc cu o uimire greu de ascuns persoana din faţa mea al cărei zâmbet nu l-am putut uita nici până acum. Nu am crezut că o să o mai văd vreodată după modul atât de caracteristic ei prin care a plecat departe în aceea noaptea geroasă de ianuarie. Mi-am spus de multe ori că probabil este deja moartă sau într-o altă ţară trăindu-şi viaţa aşa cum îi place şi este obişnuită. O cunosc mult mai bine decât ar fi vrut ea şi tocmai de aceea am şi renunţat înainte de a începe căutarea ştiind mult prea bine că nu voi reuşi în nici un chip să o găsesc. E mult prea bună la asta şi reuşeşte imediat să facă rost de o nouă identitate pe care şi-o însuşeşte aproape instantaneu.
-Jessica, nu m-aş fi aşteptat nici o clipă să te întâlnesc în faţa uşii umilei mele case.
-După plecarea mea atât de bruscă de acum trei ani am zis că ar cam fi timpul să îţi fac o vizită şi să văd dacă mai eşti în viaţă. Am fost la casa ta din Tokio şi mi s-a spus de omul tău de încredere că te voi găsi tocmai aici în New York. Totuşi de ce ai părăsit chiar şi temporar organizaţia pentru a veni până aici şi a deveni un simplu profesor?
-Mai bine ai intra pentru a putea vorbi în linişte, propun privind cu atenţie prin jur pentru a fi sigur că nici un vecin băgăcios şi mult prea curios priveşte cumva spre noi.
Mă dau din cadrul uşii pentru a-i face loc să intre şi imediat ce aceasta păşeşte graţios pe podeaua dură închid bucata din lemn numită uşă cu o forţă destul de mare reuşind să provoc un zgomot enervant. Sper doar ca nici un geam să nu se spargă pentru că sincer nu am nici un fel de chef să am reparatori prin casă.
-Acum că te-ai asigurat că nimeni nu ne poate asculta chiar şi în acest oraş în care nimeni nu te cunoaşte. Nu te-ai schimbat deloc din privinţa asta dragul meu Orochimaru, dar trebuie să recunosc că parcă eşti mult mai arătos decât acum trei ani.
-Complimentele tale mă copleşesc! Acelaşi lucru aş putea spune şi despre tine vicleana şi frumoasa mea Jessica, răspuns având un zâmbet senzual pe buze.
Micşorez cu câţiva metri distanţa mult prea mare dintre noi apropiindu-mă provocator de femeia a cărei vârstă nu ai putea să i-o estimezi cu precizie nici dacă ai avea toate indiciile din lume. Întotdeauna am fost fascinat de frumuseţea şi abilitatea sa naturală de a rămâne mereu tânără chiar dacă a ajuns deja la vârsta de treizeci de ani. Pe cât de frumoasă este însă această fiinţă pe atât de periculoasă poate fi dacă o calci pe nervi.
-Ştii, chiar mi-a fost dor de tine şi de nopţile acelea petrecute în diferite locaţii ale lumii. Nu pot spune că nu am avut parte de bărbaţi în viaţa mea după desparţirea noastră, dar nici unul nu a reuşit să te înlocuiască.
Jessica se apropie cu paşi ca de felină de mină privindu-mă intens în ochii. În urmă cu ceva timp acest lucru m-ar fi afectat destul de tare, iar pasiunea şi dorinţa şi-ar fi făcut imediat simţită prezenţa în corpul meu. De data aceasta însă nu simt nimic şi prin nimic mă refer că nici măcar atracţie fizică pentru corpul său cu adevărat demenţial. Nu ştiu ce se întâmplă cu mine şi parcă îmi este frică să mă gândesc la o cauză pentru toată această problemă.
Castania se apropie ameninţător de mult de buzele mele pregătindu-se probabil să îmi ofere un sărut pasional de care nu am mai avut parte de mult timp. I-am pus mâna pe talie trăgând-o mai aproape de mine, iar chiar înainte de a mai apuca să fac o mişcare aceasta şi-a presat buzele pline şi date cu un strat frumos de ruj, peste ale mele formând un sărut pasional. M-am aşteptat să simt fiori trecându-mi prin corp, adrenalina care îmi curge prin vene şi dorinţa nestăpânită de a o duce cât mai repede în dormitul meu, dar nici una dintre acestea nu îşi făcu apariţia. Pasiunea mea pentru ea s-a stins încet, iar din cauza acestui lucru nu a rezultat decât un sărut rece din partea mea. S-a desprins rapid din strânsoarea mea şi îndepărtându-se cu câţiva paşi începu să îşi şteargă cu mâna rujul deja întins pe faţa sa.
-Ce se întâmplă cu tine? În şapte ani în care am fost împreună niciodată nu m-ai respins şi cu atât mai puţin după trei ani de absenţă. E cumva o altă tipă care a reuşit să îţi capteze în modul ăsta atenţia? Dacă da chiar aş vrea să ştiu cum arată şi dacă e măcar mai frumoasă decât mine.
-Ce relaţie Jess? Noi nici măcar nu am fost împreună în mod oficial ci doar am fost un fel de prieteni cu beneficii şi nu e nici o altă femeie în viaţa mea. Pur şi simplu nu ştiu ce se petrece cu mine de nu mai am aceea atracţie faţă de tine, poate din cauza acestor ani în care nu te-am mai văzut.
-O femeie ştie mai bine ca oricine când în viaţa şi mintea unui bărbat intră o altă tipă. Se poate vedea din gesturi şi mai ales atracţia mult mai mică pentru ea.
-Nu vreau să ne certăm pe tema asta atât de absurdă aşa că declar acest subiect închis. Acum dacă mă scuzi aş vrea să mă duc să mă odihnesc pentru că am avut o zi mult prea grea, răspund vizibil obosit îndreptându-mă spre scări.
-Defapt chiar de asta am şi venit aici. Nu am unde să locuiesc aşa că apelez la tine sperând că vei avea milă de o veche prietenă ce îţi ştie până şi cele mai ascunse secrete.
-Perfidă şi manipulatoare ca întotdeauna! Te poţi simţi ca acasă, dar să nu te apropii de camera mea pentru că nu răspund pentru faptele mele şi asta nu are nici o fel de tentă perversă.

Sorb cu nesăţ din paharul fierbinte din plastic în care se află dulcea şi savuroasa licoare maronie de care am nevoie mai ceva ca de un elixir magic. Capul mă doare îngrozitor şi pe lângă asta o mai am şi pe cicălitoarea de Jess care tot încearcă să scoată de la mine un simplu nume. Merg de minute bune cu această gaiţă pe capul meu şi oricât am sperat că se va opri chiar şi pentru câteva câteva minute pentru a se odihni, dar se pare că şi pe tocurile alea criminale de 17cm tot poate să reziste unui drum atât de lung. Jur că nu voi înţelege niciodată femeile şi dorinţa lor atât de mare de a purta acele obiecte de tortură.
-Te ţi după mine încă din momentul în care am ieşit din cameră. Chiar nu ai obosit să tot te ţi după mine? întreb deadreptul exasperat de prezenţa sa acum de sâcâitoare.
-Aşa cum ţi-am spus şi de dimineaţă, nu o să mă dezlipesc de tine până ce nu îmi spui cine este această femeie care ţi-a furat inima.
-De câte ori trebuie să îţi repet că nu există nici o femeie care să îmi fi furat inima aşa cum insinuezi tu?
-Poţi face asta şi de o mie de ori pentru că eu nu te voi crede în veci. Ştiu mult prea bine că îmi ascunzi ceva şi voi afla cât de curând ce.
Am ales să nu mai răspund în nici un fel pentru a încerca să scap de această durere infernală de cap pe care tot Jess mi-a provocat-o prin vorbăria sa fără sfârşit. Sorb o gură mare din cafeaua acum călduţă privind cu o mică urmă de interes curtea liceului pe geamul de lângă catedră.
-Uite o fată ce pare de treabă şi care sunt sigură că ştie ceva oricât de mic. De obicei prin liceele de genu se aud destul de multe bârfe despre profesorii cei noi.
Luând ultima gură de cafea îmi întorc privirea spre persoana indicată de Jessica, dar reuşesc să mă înnec incredibil de repede cu lichidul maroniu pe care abia am reuşit să îl înghit. Cea de care spunea castania este chiar Daiana care intrase în mare grabă în clasă lăsându-şi geanta pe prima bancă din rândul de la geam, exact lângă noi.
-Jess chiar nu ar trebui să faci asta. O ştiu bine pe fata aceea şi cu siguranţă nu ştie absolut nimic. Dacă ştia ceva eu aş fi fost primul care ar fi aflat, încerc eu să o opresc pe aceasta.
-Asta înseamnă că între voi chiar e ceva şi poate ştie mai multe ca mine. Acum cu atât mai mult trebuie neapărat să ajung la ea.
Sunt aşa un tâm*it uneori! Încerc să o imobilizez pe castanie, dar aceasta îmi dă o lovitură bine plasată de genunchi fix în punctul sensibil plecând imediat spre Daiana ce se aşezate pe o bancă discutând cu verişorul său. Din cauza durerii mult prea mari ajung să strâng ambii pumni reuşind totodată să rup paharul din plastic, acum gol. Mă sprijin cu mâna dreaptă de pervazul geamului încerând să îmi menţin poziţia în aşa fel încât să nu arăt ca un măscărici pe aici.
-Mereu ţi-am spus să nu te pui cu mine, dar niciodată nu m-ai ascultat, îmi aruncă în faţă Jess pornind cu paşi mari spre Daiana.
Sunt conştient că nu oricât aş încerca nu o pot opri şi tocmai de aceea voi încerca măcar să aud ceea ce discută. Trag adânc aer în piept şi desprinzându-mă de pervazul rece încep să merg cu paşi mici încercând să nu par în nici un fel ciudat şi să ignor durerea ce încă persistă. Privesc în jur descoperind că în clasă nu sunt mai mult de patru elevi, până şi aceia fiind ocupaţi cu câte ceva. Mă sprijin de o bancă ce este destul de aproape de cea pe care stă acum Daiana şi îmi ciulesc urechile pentru a auzi discuţia lor.
-Uite, ştiu că e ciudat, dar sunt destul de grăbită şi aş vrea să fiu directă cu tine. Ai auzit cumva prin şcoală zvonuri cum că Orochimaru ar fi îndrăgostit de cineva? Şi dacă da de cine?
Îi privesc cu atenţie pe cei trei şi observ cum Chris deschide gura pentru a spune ceva. Pare destul de nesigur în legătură cu ceea ce urmează să facă, dar în acelaşi timp un zâmbet mârşav îi apare pe chip. Oare ce pune la cale acest băiat?
-Nu că s-ar spune prin toată şcoală, dar câţiva elevi vorbesc faptul că Orochimaru ar fi ...
Brunetul nu mai apucă însă să îşi continue fraza pentru că fu întrerupt brutal de cotul Daianei ce îl lovi drept în stomac. Acesta s-a aplecat imediat asupra zonei lovite începând să tuşească şi nereuşind să mai spună şi altceva. Îmi întorc privirea către bruneta ce îi aruncă o privire plină de venin verişorului său. Deja ştiu ce voia să spună, dar din fericire situaţia a fost salvată în ultimul moment.
-Ceea ce a vrut să spună scumpul meu verişor este că există un grup de elevi care vorbesc cum că Orochimaru ar fi cel mai atractiv profesor.
Jess ar mai fi vrut să spună ceva, dar fu întreruptă de clopoţelul care sună de intrare. Niciodată nu am crezut că o să mă bucur mai tare ca acum de începerea orelor, dar se pare că până şi imposibilul se produce. Răsuflu uşurat că şi de data asta am scăpat şi auzind cum sunt strigat mă întorc imediat în direcţia din care se auzi vocea.
-Domn profesor aş putea să vorbesc puţin în privat cu dumneavoastră? Este vorba de o nouă pictură pe care aş vrea să o intitulez "Supravieţuire printre picături de ploaie".
Fără a mai spune ceva dau afirmativ din cap şi mă las ghidat de această afară din clasă. Nu am crezut nici o secundă ceva din scuza pe care a băgat-o doar de ochii celorlaţi pentru că o cunosc destul de bine cât să îmi dau seama că e genul de persoană care reuşeşte foarte uşor să găsească o minciună destul de credibilă cât să se scape dintr-o situaţie de genu.
-Frumoasă scuză pentru a mă scoate afară din clasă. Şi totuşi mi-ar plăcea să văd un tablou pictat de tine cu acel nume fictiv.
-Mama spune că sunt o foarte bună mincinoasă şi că de aceea reuşesc mereu să scap de pedeapsă dându-mă pe lângă tata, dar nu despre asta am vrut să vorbim. Cine e tipa aia şi de ce întreba dacă nu cumva se aude cine ar fi reuşit să îţi fure inima?
-Este o veche prietenă pe care nu mai văzut-o de foarte mult timp. Înainte noi aveam un fel de relaţie de prietenie cu beneficii, iar acum i-a intrat în cap că eu m-am îndrăgostit şi vrea să afle de cine. Totuşi de ce ai venit aşa de revoltată? Eşti cumva geloasă?
-Eu geloasă? Sper că glumeşti! În nici un caz nu sunt geloasă! Eu vreau doar să ştiu de ce aceea tipă a venit fix la mine şi mi-a pus această întrebare având în vedere ce s-a întâmplat la ultima noastră întâlnire şi îîîî. Chiar nu mă interesa acest mic şi scârbos detaliu. Cred că voi vomita.
Se cutremură uşor şi după se îşi puse mâna la gură ca şi cum i-ar fi venit cu adevărat să vomită. Se întoarce pe călcâie şi intră vijelios în clasă trântind uşa în urma sa. Oftez sonor şi intru şi eu descoperind cu uimire că Jess deja s-a făcut comodă stâng pe catedra mea ca pe un scaun şi privind cu un vag interes fiecare elev în parte. Toţi baieţii din clasă sunt cu ochii pe picioarele ei lungi şi dezgolite de fusta mult prea scurtă, iar fetele îşi fac de lucru încercând probabil să ignore acest spectacol. Nici nu vreau să îmi imaginez cum voi fi orele de azi cu ea prin preajmă.

Orochimaru:

Jessica:

Subiect: Re: Sabia cu două tăişuri Lun 16 Dec 2013, 23:05

Dau edit mâine! :*

Alexandra, vreau in primul rand sa imi cer scuze ca am revenit atat de tarziu cu edit-ul, dar am fost mult prea aglomerata cu sceneta si serbarea de Craciun pentru a-mi mai rezerva timp si pentru acest comentariu. Si decat sa dau un comentariu bun de nimic, mai bine am asteptat pana astazi.
A fost un capitol extrem de frumos si reusit. Mi-a placut la nebunie, mai ales ca a fost din perspectiva acelui brunet siret si extrem de sexy cu o minte dibace. kiss

Se pare ca -iarasi- a aparut un personaj nou in aceasta poveste. Hmm, Jessica. Interesant nume. sunt sigura ca cine s-a gandit la acest apelativ pentru castanie a fost genial, caci i se potriveste ca o manusa. Dragul meu Orochimaru, ai auzit de zicala "salvat de clopotel" ? Ei bine, daca nu, tocmai ai experimentat-o. lough

Iti urez multa inspiratie si timp liber pana la aterizarea urmatorului capitol. Sper sa ti cont de ce te-am rugatt. puppy eyes

Te-am pupat, ingenioasa mea mica! a hug

Subiect: Re: Sabia cu două tăişuri Mar 17 Dec 2013, 21:40

~~Revin cu edit.~~

Da, scuze de întârziere, dar am fost foare ocupată săptămâna asta.
Ei, bine, a fost un capitol reuşit şi destul de hazliu dacă mă întrebi pe mine. Jessica e clar foarte frmosă, iar faza
cu venitul ei la şcolă îmi aminteşte de prietena fostului meu profesor de româna.
Aştept următorul capitol, aşa că îţi urez mult spor la scris şi o căruţă de idei.
Te pup.

Capitolul 7

-Trecutul se întoarce?-

Gregor's point of view.

Privesc parcă înmărmurit peretele alb din faţa mea. Trag adânc aer în piept şi mai privesc odată corpul inert întins pe acel pat incomod. Mă sprijin cu mâna de pervazul geamului lângă care stau şi îmi închid strâns ochii pentru câteva secunde cu speranţa că toate aceste sentimente contrarii din interiorul meu. Nu am crezut în momentul în care am decis să vin aici pentru a o vedea pe această fată stranie, că prin simpla sa prezenţă va reuşi să mă aducă în această stare deplorabilă. Am făcut un jurământ şi timp de mulţi ani am trăit cu falsa impresie că am trecut peste şi că umbrele trecutului nu mă mai pot răni, dar se pare că m-am înşelat amarnic. Sufăr ca un câine din cauza unei persoane pe care nu o cunosc şi care nu are nici o legătură cu mine sau prietenii mei şi asta doar din cauza faptului că are aceeaşi înfăţişare cu marea iubire a vieţii mele. Blestemate să fie aceste sentimente şi această durere ce se pare că a prins mult drag de mine şi nu mai vrea să plece.
O melodie atât de cunoscută mie începu să se audă uşor, moment în care mi-am dat seama că telefonul meu era cel ce suna. Am ieşit rapid din salon ca pentru a nu trezi pe cineva din somn şi fără a mă mai uita la apelant am răspuns cu un "alo" monoton şi plictisit.
-Bătrâne am nişte veşti care s-ar putea să te intereseze. Tocmai am descoperit o urmă proaspătă în noroiul de lângă locul în care a fost găsită victima. Se pare că atacatorul a fost ceva mai imprudent şi a lăsat în urma sa o frumoasă şi clară urmă de bocanc plus o amuletă stranie.
-Şi presupun că acum veţi avea mai multe şanse pentru a-l găsi. Bine, exceptând amuleta care ar putea fi şi a fetei.
-Imposibil! A fost găsită lângă urma din noroi, iar şansele ca această să aparţină acelui fugar sunt destul de mari. Oricum ancheta pare să avanseze şi e posibil ca în scurt timp să descoperim noi indicii.
-Sună destul de încurajator pentru situaţia asta care nu este tocmai roz. Ai aflat cum o cheamă pe această fată? Aş vrea să îi ştiu şi numele nu doar chipul.
-Sursele mele mi-au spus că o cheamă Lissa Evans, dar mai mult de atât nu am putut afla pentru moment.
-Mersi pentru informaţie brunetule. Îţi rămân dator pentru asta.
Închei destul de repede conversaţia şi intru ca o vijelie în salon având totuşi grijă să închid cu grijă uşa metalică. Pun telefonul înapoi în buzunarul jachetei de piele pe care o port şi mă apropii cu paşi mari de noua mea prietenă şi companioană, fereastra. Mă bucură într-o mult prea mică măsură aflarea veştii că este posibil ca acel neno*ocit care aproape a curmat viaţa unei simple flori să fie prins cât mai curând şi asta mă îngrijorează. Ar fi trebuit să fiu fericit şi să arăt asta într-un mod incontrolabil, în schimb eu sunt la fel ca acum patru ore, în momentul în care am ajuns în acest spital blestemat. Ştiu mult prea bine că nu mă voi putea de ceva până ce Lissa nu îşi va reveni, iar asta este ceea ce mă râmă cel mai tare. Sunt conştient că nu este bine ceea ce fac şi că ar trebui să plec de aici, dar pur şi simplu nu pot să fac asta. Ceva nu mă lasă, iar acel deja vu atât de enervant contribuie foarte mult la starea mea de nervozitate şi nelinişte.
Mă apropii de patul tare din metal şi privesc acel chip livid, lipsit de viaţă. Îi seamănă atât de bine încât mă doare inima să o văd aşa întinsă pe acest pat de spital, bandajată şi conectată la tot felul de aparate menită să o ţină în viaţă. Da, nu o cunosc, dar simt ceva puternic pentru ea, ceva ce nu poate fi descris în cuvinte. Simt o nevoie acută de a o proteja de orice rău oricât de mic ar fi şi nu ştiu cum şi de ce. Îi mângâi cu buricele degetelor obrazul palid admirându-i frumuseţea atât de cunoscută privirii mele. Un sunet ciudat începu să se audă cu un ecou prelung în întreaga cameră, iar din instinct mi-am întors privirea spre aparatele care acum licăreau înnebunitor. Privesc nedumerit prin jur, iar trei asistente urmate de un doctor au intrat în salon, fiind imediat dat afară fără a primi o explicaţie concretă. Uşa metalică se închise în urma mea, iar tot ce am putut auzi fusese acel bipăit prelung atât de enervant şi strigătele disperate ale doctorului.
Îmi sprijin corpul de peretele dur şi oftez încercând să mă calmez. Chiar dacă nimeni nu a vrut să îmi spună nimic, nu sunt deloc prost şi mi-am dat seama că acea aparatură nu făcea altceva decât să arate faptul că inima Lissei încetase din a mai bătea. Şocul pe care l-am avut la momentul respectiv dispăru destul de repede lăsând în urmă doar o stare amplificată de nervozitate şi o teamă de nedescris combinată cu irascibilitate. Luptă pentru viaţa ta Lissa şi nu te lăsa învinsă de moarte. Trebuie să faci asta pentru familia şi prietenii tăi, poate chiar şi pentru mine chiar dacă nu mă cunoşti.

Aştept de mai mult de jumătate de oră plimbându-mă de la un capăt la altul al acestui mic hol îngust asemenea unui leu ce se află în cuşca sa, fără să primesc o singură veste. Fierb în suc propriu, iar faptul că aceşti medici nu vin să îmi spună dacă Lissa este bine sau nu face doar să amplifice aceste sentimente atât de străine de mine până acum. Măcar de ar veni să îmi spună ceva chiar dacă ar fi vorba de o veste foarte proastă.
-Sunteţi rudă cu pacienta din salonul cincisprezece? se auzi brusc o voce din spatele meu.
M-am întors curios fiind să văd cine este persoana care mi-a adresat întrebarea respectivă şi dau cu privirea de un bărbat între două vârste îmbrăcat cu o cămaşă de un albastru pal şi blugi, peste care poartă un halat pe care este prins un mic ecuson. Presupun că acesta este medicul care a intrat în mare grabă în salon chiar înainte ca eu să fie dat. În aceea învălmăşală chiar nu i-am putut vedea chipul.
-Nu, dar sunt unul dintre persoanele care se ocupă de acest caz. Care este starea tinerei şi mai ales îşi va reveni?
-Nu o să vă mint şi o să vă spun că starea ei este critică. Fata a primit două gloanţe care au reuşit să îi distrugă complet unul dintre plămâni şi i-a perfomat intestinul subţire. Din cauza acestor răni a pierdut mult sânge, iar asta îi pune serios viaţa în pericol. Următoarele 48 de ore sunt foarte importante şi în acelaşi timp critice, dar eu sunt de părere că nu va mai rezista mai mult de câteva ore.
I-am mulţumit pentru informaţiile oferite şi după ce mi-am luat la revedere de la acesta am pornit în mare grabă spre ieşirea din spital. Simt cum fiecare celulă din corpul meu stă să explodeze, iar aceste sentimente contrarii nu îmi dau pace. Trebuie să mă calmez şi asta cât mai repede posibil. De ce oare trebuia să semene cu ea? Acum şansele să îşi revină sunt minime, iar inima mea este pentru a doua oară bucăţele.

Lovesc cu putere sacul din faţa mea făcându-l să se legăne puternic şi să se întoarcă spre mine. Am mai dat încă un pumn în suprafaţa ta în speranţa că în scurt timp voi reuşi să mă calmez, dar totul este în zadar. De mai bine de jumătate de oră încerc fără nici un rezultat să îmi golesc mintea şi sufletul, dar se pare că nimic nu mă poate ajuta. Nu ştiu de ce mă tot gândesc la aceea fată cu chip de înger şi de ce sufăr aşa de tare, dar asta trebuie să se schimbe. Continui să lovesc nervos sacul de box până ce uşa se auzi deschizându-se cu un scârţâit prelung. Am oprit obiectul voluminos din balansul său şi ţinându-l cu ambele mâini am întors capul spre uşă.
-Am nişte veşti care sunt sigur că nu te vor face prea fericit. Deja îmi este frică să mă gândesc la modul în care vei reacţiona, mai ales că niici nu eşti într-o stare prea bună.
-Itachi, treci odată la subiect până nu mă enervez deabinelea. Ce poate fi atât de rău?
-Tocmai ce am vorbit cu medicii de la spital şi mi-au spus că Lissa tocmai ce a intrat în comă de gradul patru.
Furia începu să îmi străbată frenetic corpul, iar o dorinţă mult prea mare de a da în ceva îşi făcu apariţia rapid în corpul meu. Respir adânc pentru a mă calma, iar maieul lărguţ pe care îl port parcă deveni pentru câteva secunde neîncăpător. Las sacul de box liber şi apuc cu mâinile încrucişate marginea subţire a maieului alb. Îl dau rapid jos de pe mine şi strâng în mână bucata catifelată de material, acum udă de transpiraţia mea. Cuvintele lui Itachi continuă să îmi răsune în minte făcând nervozitatea ce parcă dispăruse să reapară. Arunc bucata de material mototolit pe podea şi încă nervos părăsesc sala lăsând uşa metalică să se închidă singură în urma mea.

Dau şi ultimul articol vestimentar jos şi deschid uşa din sticlă a cabinei de duş. Mă asigur că am tot ce îmi trebuie şi intru în interiorul acesteia dând drumul lichidului incolor numit apă. Încă nu am reuşit să scap de această furie inexplicabilă ce a apărut din senin, dar sper ca acest duş să mă mai calmeze. Îmi spăl rapid părul castaniu, actual cu şuvinţe naturale blonde şi trec rapid la întreg corpul. Îmi acopăr fiecare părticică de piele cu gelul al cărui miros nu am ştiu niciodată al cărei flori aparţine şi las picurii de apă să îmi spele corpul atât de obosit şi însemnat. Când spun însemnat nu spun asta la figurat, ci la propriu. Nu puţine sunt cicatricile mai mari sau mai mici căpătate din antrenamente, lupte, torturi. Fiecare are o poveste anume şi un trecut întunecat. Mereu am ştiu că oricât aş încerca să fug de această lume a mafiei nu voi putea pentru că aceste semne îmi vor aminti mereu de cel care am fost şi de tot ceea ce am făcut. Oftez prelung şi mă sprijin cu fruntea de peretele pe care sunt aplicate câteva bucăţi de faianţă. Am ridicat pumnul drept în aer şi fără nici un fel de remuşcare am început să lovesc în gresia dură, mici picături de apa prelingându-se pe suprafaţa lucioasă. Trebuie să mă eliberez de tot ceea ce simt şi nici o modalitate nu este cea corectă în cazul meu.
Opresc apa simţind cum aceasta începe să se răcească şi i-au în mare grabă un prosop pufos pe care mi-l pun în jurul taliei. Ies din cabina de duş şi în timp ce pun totul la locul său mai i-au un prosop. Îl pun deasupra capului şi încep să ciufulesc părul cu acesta sperând că se va usca destul de repede. Pun prosopul undeva unde să se usuce şi ies ceva mai voios din baie.
Oftez îngândurat încercând să cobor scările fără să mă împiedic sau să alunec. Încă nu m-am îmbrăcat preferând ca mai întâi să îmi fac ceva de mâncare şi abia după să mă duc în camera mea. Nu este vina mea că stomacul protestează de zor şi îmi ghidează paşii către locul hărăzit fiecărei mese. Ajung destul de repede în faţa uşii ce duce spre tărâmul făgăduinţei, dar fix în momentul în care am pus mâna pe clanţă cu gândul de a deschide această poartă ce mă ţine departe de Paradis se auzi tare şi clar soneria. Am înjurat în barbă dându-mi seama că voi trebui să deschid uşa stând doar cu un prosop pe mine, dar continui să merg cu paşi mari spre umilirea mea. Pun mâna pe clanţa rece din metal şi respir adânc aer în plămâni ca pentru a-mi face curaj. Apăs cu putere pe obiectul din metal şi cu mişcare rapidă a mâinii deschid larg uşa lăsând la iveală chipul uimit al persoanei din faţa mea. De ce trebuia să fie tocmai ea şi chiar acum? Nu putea să fie oricine altcineva?

Prima!

Lissa, ha. Personaj nou sau doar o figurantă? Abea aştept să aflu.

Acum, am văzut câteceva. Pentru început:

Mă sprijin cu mâna de pervazul geamului lângă care stau şi îmi închid strâns ochii pentru câteva secunde cu speranţa că toate aceste sentimente contrarii din interiorul meu a scris:

Probabil că ai vrut să zici " să dispară".

Şi:

Presupun că acesta este medicul care a intrat în mare grabă în salon chiar înainte ca eu să fie dat. a scris:

"ca eu să fiu dat afară".

În rest nu am ce să iţi reproşez, mi-a plăcut capitolul.

Subiect: Re: Sabia cu două tăişuri Joi 17 Apr 2014, 21:05

Fic inchis datorită inactivităţii.

FanFic redeschis la cererea autoarei.

Subiect: Re: Sabia cu două tăişuri Dum 15 Feb 2015, 13:34

Capitolul 8

-De ce tocmai ea?-

La dracu cu norocul meu care se pare că și-a cam luat vacanță. De ce trebuia să fie chiar Ella acum, aici și nu altcineva? Acum sunt nevoit să trec prin rușinea de a sta în fața acestei fete care îmi este ca o fiică, doar cu un prosop pe mine care la o simplă adiere mai puternică ar putea cădea asemenea unei frunze toamna. Totuși să trecem peste acest aspect atât de neimportant.

-Ella, ce surpriză! Nu mă așteptam să te văd pe aici, spun eu stânjenit.

-Da... ei bine... am venit... , începu să se bâlbâie vizibil rușinată la vederea mea atât de neîmbrăcat.

-Ai venit la Daiana, nu? o ajut eu reușind să îi atrag atenția de la corpul meu.

-Da, exact la ea am venit. Este acasă?

-Eu doar ce am terminat antrenamentul și am făcut un duș, după cum se și observă, deci nu știu, dar te poți duce până în camera ei. Oricum asta este ca și casa ta de mulți ani.

Îi zâmbesc prietenos și observ cum roșeața din obrajii săi, care începu să se risipească, a revenit. Oare ce se întâmplă cu fata asta? Ne cunoaștem de atâția ani încât nu mai are de ce să se simtă rușinată în fața mea. O, stai! Era să uit că stau doar într-un prosop în tocul ușii, în văzul tuturor curioșilor de pe stradă, și că Ella nu m-a văzut niciodată altfel decât îmbrăcat. Cred că din cauza asta acea biciclistă a luat în brațe pomul acela.

Mă dau din calea ei și închid ușa privind atent încăperea. Ar trebui să urc mai repede în camera mea pentru a lua niște haine înainte să vină cineva și să înceapă să tragă concluzii pripite. Aștept câteva minute, până ce aud sunetul inconfundabil produs de ușa ce duce spre camera Daianei. Nu mai zăbovesc deloc și urc în mare grabă scările două câte două, având grijă să țin bine de prosop. Nu vreau să îl pierd pe drum, și culmea fix atunci să apară Ella, de data asta și cu Daiana. Îmi e de ajuns un moment din acesta pe zi, nu mai am nevoie și de altele.

Cobor leneș scările din lemn, privind curios prin jur, de data asta fiind cât se poate de îmbrăcat. Pășesc pe covorul sângeriu așezat strategic la baza scărilor, inhalând mirosul inconfundabil al parfumului Ellei. L-aș putea recunoaște dintr-o mie! Nu sunt eu genul care să se priceapă prea bine la lucruri femeiești, dar fata asta chiar are gusturi bune în materie de parfumuri.

Îmi întind corpul ușor amorțit și las un căscat să îmi scape printre buze, în timp ce mă îndrept cu pași mici spre canapea. Doar ce am terminat un antrenament obositor și cred că merit și eu un moment de relaxare. Îmi arunc privirea către măsuța atât de îndrăgită de Sakura, pe care se odihnește telefonul meu și observ acolo o bucată albă de hârtie pe care e scris cel mai probabil un mesaj. Mă aplec și apuc cu grijă bilețelul de pe masă. Judecând după scris este cu siguranță de la Daiana.

"Am plecat la Ella să terminăm un proiect foarte important. Este posibil să întârzii așa că nu vă faceți griji și nu trimiteți trupele speciale după mine. A voastră fiică, adorată, Daiana."

Ceva aici nu se potrivește absolut deloc în toată povestea asta. În biletul lăsat, Daiana susține că este la prietena sa să termine un anume proiect, dar dacă asta e adevărat, de ce se află Ella aici, și nu la ea acasă? Împielițata asta mică sigur s-a dus undeva și a folosit scuza asta, uitând să își anunțe și amica. Credeam că am învățat-o mai bine de atât. Mă dezamăgește!

Las biletul să cadă pe suprafața imaculată a măsuței și îmi îndrept privirea către telefonul care se pare că sună de ceva timp. Îl i-au repede și răspund fără a mă uita măcar, știind deja cine este.

-Gregor, prietene, am o veste proastă să îți dau. Ar fi mai bine să stai jos când auzi asta, îmi răsună în timpan vocea lui Itachi.

-Stau destul de bine și în picioare. Ști mult prea bine că pe mine nu mă mai poate uimi sau afecta nimic în mod special.

-Bine, dar să nu zici că nu te-am avertizat. Tocmai ce m-au sunat medicii de la spital și mi-au zis că... în urmă cu doar câteva minute inima Lissei s-a oprit. Îmi pare rău Gregor, dar nu au mai putut face nimic să o salveze.

Mâinile și picioarele au început să îmi tremure incontrolabil în timp ce ultimele cuvinte ale lui Itachi se învârteau în mintea mea. Nu pot să cred că ea este moartă, nu din nou. Pentru a doua oară am stat nepăsător și am lăsat-o să moară fără măcar să îmi pese. Nu, nu, nu se poate ca mâinile mele să fie iar pătate cu sângele ei nevinovat.

Lovesc cu putere măsuța de cristal reușind să o dărâm și privesc furios prin cameră. Simt cum mânia pune stăpânire pe întregul meu corp și rând pe rând încep să arunc fiecare obiect care îmi pică în mână. O vază se lovește zgomotos de perete spărgându-se în mai multe bucăți, ce se împrăștie rapid prin jur. Pernele ce până acum stăteau frumos aranjate pe canapea sunt acum peste tot pe podea alături de cioburi și obiecte căzute. Apuc cu putere statuia oribilă pe care încă din primul moment am urât-o și o izbesc cu putere de peretele din fața mea bucurându-mă de distrugerea acesteia. De mult timp așteptam momentul ăsta.

Respir greoi din cauza efortului depus, în același timp fiind obosit psihic de multitudinea de gânduri ce au năvălit peste mine, privind dezastrul creat de furia mea. Camera este complet distrusă și în mod clar nu vreau să fiu de față când va vedea Sakura toate astea. Sunt sigur că mă va spânzura doar pentru acea hidoșenie de statuie de care mă bucur sincer că am scăpat. În mod clar nimeni din familia asta nu știe ce înseamnă adevărata artă

-O, Doamne! Ce s-a întâmplat aici Gregor?

Îmi întorc capul către persoana care a rostit asta și dau de privirea pătrunzătoare a Ellei. Mă privește uimită și în același timp întrebătoare cu ochii aceia verzi care mereu m-au fascinat prin profunzimea lor.

-Ella, te rog să nu te bagi în asta. E ceva ce mă privește numai și numai pe mine.

-Gregor, te cunosc de foarte mulți ani și după toate momentele în care mi-ai fost alături când alții nu au făcut-o, pur și simplu nu poți să îmi interzici să nu mă bag. Îmi pasă de tine și vreau să știu ce te-a adus în starea asta.

Îmi trec mâna prin părul ciufulit și ocolesc canapeaua ajungând în fața roșcatei. Îmi reprim un oftat și observ cum aceasta își coboară privirea către mâinile ce se pare că încă îmi tremură. Vestea asta m-a afectat mult mai tare decât aș fi crezut că este posibil.

-Cred că ai auzir de fata pe care am găsit-o în pădure, rostesc aproape șoptit.

-Da! Nu cred că este persoană în familia asta să nu fi auzit. Daiana spunea că ai fost anormal de afectat după ce ai venit de la spital, ca și cum ar fi fost vorba de cineva foarte important pentru tine.

Înghit în sec întorcându-mi capul spre ușa de la intrare, evitând un contact vizual direct, chiar dacă Ella nu și-a ridicat încă privirea din pământ. Nu am de ce să mă simt rușinat, dar pur și simplu știu că nu o pot privi în ochi și să văd acea dezamăgire și tristețe de care tot încerc să fug.

Îmi întorc totuși capul către roșcată și fără să spun ceva îi pun delicat două degete sub bărbie ridicându-i chipul frumos către privirea mea. Acesta își ferește privirea de mine așa că mă văd nevoit să îmi pun mâinile pe obrajii ei îmbujorați, obligând-o să se uite fix în ochii mei.

-Am fost atât de afectat pentru că această fată, Lissa, seamănă izbitor de mult cu prima mea iubire. Aceea fată a fost omorâtă de către dușmanii șefului meu cu intenția de a mă face să sufăr atât de tare încât să renunț la afacerile necurate.

-Dar de ce ar recurge cineva la măsuri atât de inumane?

-Pentru că ei nu au suflet! Tu ești mult prea inocentă și nu ști cum este cu adevărat partea întunecată a lumii în care trăiești, dar crede-mă că nu e deloc drăguță. Eu pe atunci eram cel mai important om al organizației, care omorâse deja destul de mulți agenți de-ai lor și cum știau că să mă omoare era o treabă foarte dificilă au zis să mă distrugă omorând singura ființă pură, asemenea unui înger care mă iubea și pe care o iubeam.

Îmi las mâinile să se desprindă de pe chipul său și să cadă inerte pe lângă corpul meu. Nu îmi face plăcere să îmi aduc aminte de acest moment oribil din viața mea și cel mai rău e că deja îmi dau lacrimile. Clipesc de câteva ori în încercarea de a alunga micile perle incolore, evitand în același timp privirea Ellei.

Prefer să nu spun oamenilor povestes mea pentru că sunt sătul să tot aud atât de cunoscutul și folositul "îmi pare rău". Eu unul nu văd însemnătatea acestei afirmații, pe care eu unul nu o consider în cele mai multe cazuri sinceră. După părerea mea nu poți înțelege suferința unui om până ce nu treci și tu prin asta.

-Gregor, nu am știut niciodată asta, rostește plină de compasiune roșcata.

-Și dacă știai, cu ce ar fi schimbat asta situația? mă răstesc fără să vreau la aceasta.

Îmi trec nervos mâinile prin părul încă ușor umed încercând să mă calmez. Fac câțiva pași printre obiectele de pe podea, în încercarea de a nu lăsa furia să mă acapareze. Nu sunt multe momentele în care mă las purtat de mânie, dar întotdeauna acestea se termină urât. Deja am țipat la Ella fără să am măcar un motiv și chiar nu vreau să îi provoc o suparare mai mare.

Oftez, trecând peste mormanul ce acum câteva minute fusese o frumoasă vază, îndreptându-mi privirea spre frumoasa mea roșcată. Exact cum am anticipat, privirea ei rătăcește pe suprafața simplă a peretelui anormal de gol. În mod evident încearcă să îmi evite privirea. Sper doar să nu îi fi provocat și lacrimi ieșirea mea de mai devreme.

-Ella, uite chiar îmi pare sincer rău. Știu că tu nu ai nici o vină pentru tot ce se întâmplă și că nu ar fi trebuit să țip la tine, dar pur și simplu m-am lăsat cuprins de furie. Ella tu mă asculți?

Trec pe lângă canapeaua acum golașã șu mă duc în față roșcatei încercând să îi captez privirea. Cum nu reușesc în nici un chip să fac asta, îi cuprind cu blandețe chipul acum udat de lacrimi amare și o forțez să se uite în ochii mei. Îmi vine să îmi dau pumni pentru simplul fapt că am făcut această făptură să plângă.

-De ce ai plâns, prințesă? întreb mușcându-mi nervos buza inferioară.

-Nu vreau să crezi că sunt vreo plângăcioasă, dar felul acela glacial în care mi-ai vorbit pur și simplu m-a afectat în mod inexplicabil. Tu nu mi-ai vorbit niciodată așa.

Îmi reprim un oftat și o strâng cu putere la pieptul meu, inspirându-i cu nesăț parfumul floral. Îmi afund nasul în părul său în timp ce prin intermediul cuvintelor încerc să alung tremuratul corpului său micuț. Nu îmi place să o văd în starea asta și mai ales, nu din cauza mea.

-Îmi pare rău pentru asta prințesă. Promit că nu o să se mai întâmple niciodată, dar te rog să te liniștești. Nu îmi place să te văd în starea asta.

-Nu ai de ce să îți ceri scuze Gregor. Înțeleg că nu ai avut o stare prea bună și că am și eu o parte din vină pentru că nu te-am lăsat în pace. Chiar nu ai de ce să îți faci griji.

Slăbesc strânsoarea ca de fier și o las pe Ella să se îndepărteze câțiva centimetri de corpul meu. Îmi țin în continuare mâinile pe talia sa încercând să îmi focusez privirea oriunde altundeva, numai asupra buzelor sale nu. În mod inexplicabil mă simt mult mai atras acum de aceste buze apetisante decât oricând. Clipesc de câteva ori și îmi ațintesc privirea pe ochii săi încă strălucitori din cauza lacrimilor, ce mă privesc plini de admirație. Până acum nu am observat, dar privind cu atenție pot observa cum la contactul cu lumina, culoarea ochilor săi se preschimbă din verde în albastru. Aș putea să o privesc așa ore întregi și să nu mă satur.

În mod involuntar cu fiecare secundă care trece simt cum corpul meu se apropie din ce în ce mai mult de al ei. Timpul este irelevant în acest moment, iar totul parcă a încremenit în jurul meu. Știu că ceea ce fac acum nu este bine deloc, dar pur și simplu nu pot să nu îmi doresc să ating acele buze apetisante. Mă apropii din ce în ce mai mult, dar un tușit fals ne face să ne îndepărtăm unul de altul. Observ cum Ella își întoarce rușinată privirea îndepărtându-se cu pași mari de mine. Încerc să nu îmi arăt dezamăgirea și întorc capul în direcția din care a venit tușitul. Dau cu privirea de însăși Sakura pe al cărui chip se pot observa un amalgam de sentimente. Aș putea spera să nu vadă dezastrul, dar e mult prea evident ca să nu vadă. Sper doar să fie în toane bune.

-Gregor, aș putea să știu ce se întâmplă aici? întreabă cu o privire ce transmite multe.

-Doamnă Uchiha chiar îmi pare rău, dar eu trebuie să plec. Am o temă de făcut până mâine și timpul mă cam presează. La revedere!

S-a mai simțit doar o briză rece venită de afară și sunetul ușii închizându-se, înainte ca Sakura să mă târască la propriu până în bucătărie. Recunosc că mă așteptam să țipe la mine, să încerce să mă bată sau chiar să mă omoare, dar să ma târască în bucătărie? Poate vrea totuși să mă măcelărească pentru că i-am distrus casa și oare ce alt loc ar fi mai potrivit?

-Acum vreau să îmi spui ce se întâmplă între tine și Ella.

-Despre ce vorbești? Nu se întâmplă absolut nimic între noi.

Mă trântesc obosit pe scaunul din fața mea, privind întrebător prin jur. Știu mult prea bine că ne-a văzut în momentul în care eram aproape să ne sărutăm, iar asta nu poate fi de bine. O cunosc suficient de bine pe Sakura cât să știu că rotițele i s-au pus deja în mișcare și cel mai sigur în momentul ăsta crede ce e mai rău. Urăsc să dau explicații în fața cuiva, mai ales când nu știu ce explicație să dau. Oare chiar nu se întâmplă nimic între mine și Ella?

-Gregor, eu nu sunt deloc proastă și tu știi foarte bine asta. Sunt de foarte mult timp cu ochii pe voi și să nu crezi că nu am observat apropierea dun ce în ce mai evidentă dintre voi. Iar eu acum te întreb, ce ai de gând să faci?

-Te rog să mă crezi că această situație mă depășește. Nu vreau să mă îndrăgostesc și în nici un caz de ea. Toate persoanele care ajung să mă iubească, suferă, ori în cel mai rău caz mor și eu nu vreau să se întâmple asta. Cel puțin nu ei. Știm amândoi că Ella este un suflet mult prea pur și nevinovat pentru a fi contaminat de întunericul ce mă înconjoară.

-În legătură cu asta îți dau dreptate, dar nu uita că în multe cazuri opusele se atrag. Totuși, aceste diferențe aduc sarea și piperul într-o relație.

Am deschis gura dorind să îi dau un răspuns, dar sunt întrerupt de apariția neașteptată a lui Sasuke, ce pare destul de agitat. Este ceva obișnuit să îl văd în starea asta, dar nu pot să nu mă întreb de ce se află aici.

-Sakura ști cumva pe unde umblă vagabontul ăla de fiu al meu?

-Dragul meu Sasuke, pentru că fratele tău este șeful unei organizații foarte importante, iar eu sunt soția lui, ei bine, asta nu înseamnă că eu trebuie să știu ce face și pe unde umblă copilul tău. Asta deja este responsabilitatea ta ca părinte, pe care observ că o cam neglijezi. Sincer, chiar nu știu ce a putut să îi placă Kirei la tine.

-Chiar vrei să vezi?

Îmi ațintesc privirea asupra celor doi, așteptându-mă din orice clipă la ceva. Îl privesc cu atenție pe Sasuke care își completează vorbele, punându-și ambele mâini pe marginea curelei, trăgând ușor de ea. Mă întorc uimit spre rozalie, așteptând o reacție din partea ei și observ cum aceasta se sprijină cu spatele de blatul de lângă chiuvetă. Se abține cu greu să nu apuce cuțitul ce se află mult prea aproape de mâna sa și își arborează pe chip un zâmbet cât se poate de artificial.

-Sasuke, ne aflăm într-o bucătărie, iar eu ador să tai tot felul de lucruri. Așa că, dacă nu vrei să rămâi fără ce ai mai de preț, te sfătuiesc să pleci acum.

-Poți să ce vrei scumpo, dar amândoi știm că dacă nu era Gregor aici ai fi acceptat. De mult ți-ai dorit asta, dar nu e nici o problema. Ști unde mă găsești dacă te răzgândești.

Brunetul se întoarce cu spatele și dă să plece, dar nu apucă să prea mulți pași, căci Sakura apucă imediat coada unei tigăi ce fusese recent spălată și lăsată să se usuce și cu o precizie foarte mare îl lovește pe Sasuke direct în cap. S-a auzit doar un sunet foarte puternic la impactul iminent, dupa care victima a căzut fără suflare pe podea. Privesc cu o mică teamă tigaia vizibil îndoită de capul tare al lui Sasuke, foindu-ma ușor pe scaun. Rozalia lasă arma jos și se apropie de corpul inert. Lovește cu piciorul în acesta, dar nici un fel de reacție nu își face simțită prezența.

-Gregor, ști să ascunzi un cadavru?

-Asta este ocupația mea preferată, răspund cu un zâmbet malițios pe chip.

FanFic blocat din cauza inactivității. Dacă dorești să îți redeschizi fic-ul, poți anunța oricând un moderator sau critic.