Om sau animal?

   I
        Un an a trecut de cand Damnatii au trecut Frontiera. Un an intreg. Restul populatiei din Metropola a trecut peste pierderile suferite in Razboiul de Fier. De atunci , nimeni nu a mai avut voie sa vorbeasca despre Damnati , despre Razboi sau despre problemele interminabile care loveau Metropola. Toti erau deprimati. Insusi Conducatorul ( asa il numeau oamenii pe cel care dadea legi si care controla Metropola ) a hotarat ca cei care aduceau subietul in discutie vor fi exterminati in public. Exact ca in vremurile medievale. Am vazut multe executii dar nu am crezut niciodata ca asta era calea prin care se putea instaura linistea in Metropola. Desigur , soarta Damnatilor era necunoscuta populatiei din oras. Era interzis sa e intrebi macar ce se intampla cu cei condamnati , caci altfel ajungeai printre cei condamnati la moarte pentru Inalta Tradare. Metropola a suferit multe lovituri , chiar si dupa ce Razboiul a incetat. Damnatii au disparut din oras , dar viata noastra era oricum in pericol. Mancarea se dadea numai in ratii familiilor , dar acestea nu ajungeau decat pentru o singura persoana. Moartea parea singura metoda prin care puteai scapa de foame. Mai erau si fenomenele extreme pe care natura ni le arunca , parca pentru a se razbuna pe noi pentru un razboi nuclear atat de distructiv. Ploi acide care iti ardeau carnea , uragane care aduceau distrugeri majore Metropolei , ploi de grindina care afectau si mai mult orasul-ruina. Tousi , civilizatia a supravietuit , in ciuda executiei asa-zisilor tradatori care vorbeau fara sa gandeasca despre soarta Damnatilor. Acestia erau dusi in fata Monumentului , suspendati de o funie deasupra unui bazin cu acid sulfuric , apoi , populatia astepta infrigurata ca sfoara sa se rupa. De obicei , nu lua mai mult de cinci minute. Apoi , tradatorul cadea in bazin , acidul facandu-si efectul mortal. Dupa executie , toti adultii se intorceau la munca in Uzina , unde se prelucrau arme nucleare. Metropola le vindea altor orase , care in schimb ne dadeau provizii alimentare care ne tineau populatia in viata. Munca era pe primul loc in Metropola , si fiecare adult muncea aproape pana la extenuare pentru a-si asigura hrana necesara. Dar , incet-incet , viata se transforma intr-o lupta pentru supravietuire. Minele de uraniu din perimetrul Metropolei nu mai aveau rezerve , deci numarul armelor nucleare scadea vizibil. Hangarele pentru rezerve erau aproape goale , iar unii oameni ajungeau pana la gesturi extreme , cand foamea ii obliga sa manance sobolani , sau insecte gasite pe strazile murdare ale orasului. Metropola si populatia ei erau la un pas de a suferi o lovitura mortala , si anume ciuma bubonica. Sobolanii carau boli grele , care erau luate de populatia flamanda , apoi transmise prin aerul expirat. Nu ne permiteam sa ne imbolnavim. Toti cei care dadeau semne de boala erau exterminati. Atunci a avut loc Marea Curatenie , cand in bazinul cu acid erau aruncate si cate treizeci de corpuri odata. De atunci , populatia a suferit de pe urma foamei , pana cand Conducatorul a luat decizia de a trimite un semnal de ajutor catre celelalte Clanuri ( asa se numeau , de fapt , celelalte orase ramase pe Pamant ). Apoi , mancarea a abundat in Metropola , dar populatia abia se atingea de provizii , cu teama ca , daca se vor termina , vor suferi cu totii de foame. Cel putin , hangarele erau din nou pline. Dar asta nu insemna ca populatia o ducea bine.
    Damnatii erau , defapt , conducatorii Rezistentelor care erau ascunse in adancul sistemului de canalizare a Metropolei. Acestia aveau un singur tel : distrugerea Sistemului si inlocuirea Conducatorului cu o persoana competenta. Dar planurile le-au fost distruse de un tradator care , pentru bani , a dezvaluit locatia Rezistentelor. Damnatii au fost luati pe nepregatite , au fost scosi afara , apoi exilati inafara Metropolei , acolo unde trupele militare le-au "daruit" un glont in cap. Dar , inainte de executie , acestia au spus : "Ne vom intoarce , si cand o vom face , razbunarea noastra va fi mai cruda decat moartea pe care Conducatorul ne-o va da intr-un mod atat de banal si lipsit de curaj...". Apoi , lovitura armei a strapuns aerul iernii. Doar unii oameni stiu toate aceste lucruri , inclusiv eu. De atunci , lucrurile s-au linistit in Metropola. Populatia a fost subjugata sub amenintarea mortii. Daca vreo persoana dadea cele mai mici semne de razvratire , familia sa era ucisa. Crud. Am vazut si copii nevinovati , de cinci ani , atarnand deasupra bazinului cu acid , apoi murind in substanta coroziva. Asta era modalitatea Conducatorului de a ne spune ca a incerca sa rezisti este de fapt , sinucidere.
   Dar , mereu a existat o a doua Rezistenta , ascunsa atat de bine , incat nici cei mai buni spioni ai Metropolei nu o puteau gasi. De multe ori mi-am riscat viata pentru prietenii mei , care fac parte la fel ca si mine , din Rezistenta. Viata in Rezistenta este foarte periculoasa , deoarece exista tot timpul riscul de a fi gasit , torturat si apoi ucis. Partea buna era ca dadeam populatiei puterea de a rezista in fata neajunsurilor si problemelor care macinau incet-incet Metropola. Asta a fost si este viata mea. De cand ma stiu am vrut sa ma alatur Rezistentei , avand decat o singura dorinta : o viata mai buna. De multe ori m-am furisat noaptea pe strazile laturalnice ale orasului pentru a ajunge la baza Rezistentei. De multe ori am fost nevoit sa folosesc dinamita , punandu-mi viata in pericol pentru a distrage trupele Metropolei.
    -Iar scrii in jurnal? ma intreaba fratele meu mai mic , Vince , intrand in camera luminata.

    - Da , iar tu din nou ma deranjezi , spun eu ascunzand de fapt , planurile Rezistentei. De ce ai venit?
    - Mama a facut ceai. M-a rugat sa te chem.
    -Nu , mersi. Nu prea am chef sa iau ceaiul. Dar , daca vrei , poti sa stai aici , cu mine , spun eu zambind vag.
    - Super , spune el fericit. Ma duc sa o anunt pe mama ca nu vin nici eu la ceai.
    Pleaca. Scot planurile Rezistentei , apoi le ascund sub salteaua patului. Familia mea nu stie ca fac parte din Rezistenta , si as prefera ca lucrurile sa ramana asa cum sunt. Daca ar afla , mama ar fi distrusa. Tatal meu a facut parte din Rezistenta. Cand trupele Metropolei au ajuns la fosta baza a Rebelilor din Rezistenta , era deja prea tarziu. Nici noi , restul familiei nu stiam ca el facea parte din organizatie. A fost o lovitura extrem de grea , mai ales pentru mama. Dar am reusit sa ne mentinem sanatatea mintala , pe cand alte familii ( ale celorlalti din Rezistenta ) au innebunit de durere.
    Vince se furiseaza pe usa , apoi o inchide usor. Se aseaza langa mine , apoi spune :
    -De ce este Metropola atat de dura cu noi? Pana la urma , suntem si noi fiinte umane si avem dreptul de a ne exprima liber , nu?
    Ma uit in ochii lui. S-a maturizat prea repede. Mai intai , moartea tatei , apoi Razboiul , toate acestea l-au transformat intr-un adult.
Iar pe timpul Foametei , a fost nevoit adeseori sa se abtina pentru a nu manca toata mancarea. Stia ca era vitala pentru supravietuire , la doar noua ani. Pe vremea aceea , eu aveam 12 ani. Peste doi ani aveam sa ma alatur Rezistentei.
    -Nu stiu , dar cred ca toate astea vor avea un sfarsit , candva , ii raspund. Trebuie doar sa crezi asta. Altfel , vei face o depresie groaznica , precum multi altii din Metropola.
    Involuntar , in minte imi apare imaginea fratelui meu mai mic , spanzurat din cauza stresului si a depresiei. Deodata , simt un sentiment profund de vinovatie. Multi s-au sinucis in Metropola , iar noi , cei din Rezistenta , nu faceam nimic sa ii ajutam. Doar planuri care par atat de periculoase , incat Comandantul ne interzice punerea lor in practica.
    -Asta am facut de cand ma stiu... , spune el trist. Am sperat. La o viata lipsita de griji , la o viata mai buna pentru noi toti.
    Pleaca , apoi inchide usa dupa el. Raman cu privirea in directia usii. Simt nevoia sa il ajut , simt nevoia de a rasturna Sistemul. Simt nevoia de a-l ucide pe Conducator.

     II

    Ies din casa , apoi ma uit in jur. Peste tot , oameni se indreapta spre casele lor , grabiti , fara chef de vorba. Merg de-a lungul unei strazi laturalnice intunecate. Mirosul de gunoi imi umple narile. Urc pe un gard de sarma , apoi sar de la o inaltime periculoasa. Nu si pentru mine. M-am antrenat din greu la baza de antrenament pentru a face fata tuturor obstacolelor care s-ar putea ivi intr-o misiune. Ajung la o lada de gunoi. O imping , apoi cobor in gaura de dedesubtul sau , avand grija sa pun lada la locul sau. Cobor cu grija pe scara de fier , apoi ajumg in fata unor usi metalice mari. Introduc codul de siguranta , apoi intru. Baza este dotata cu cel mai bun echipament , desigur , furat de la trupele neatente. Il vad pe Comandantul Rebelilor , care imi este ca si un tata.
    -Comandante , care este urmatoarea miscare? il intreb.
    -A...Dash...ma bucur ca ai putut ajunge , spune el afisand un zambet larg. Ultimul nostru plan este sa atacam fortele speciale din Piata centrala si apoi sa distrugem sistemul de executie montat de Conducator acolo. Astfel , vom mai putea salva cateva zeci de vieti.Dar aceasta miscare vine si cu un risc... Conducatorul va sti ca exista ceva care se opune modului sau de conducere. Isi va da seama ca exista inca o Rezistenta. Atunci vom fi intr-un mare pericol.
    -Merita sa inercam...macar astfel , poporul nu se va mai simti nadajduit si poate va vrea sa lupte , spun eu cu un strop de speranta in voce.
     Vreau ca cel ce ne conduce sa vada ca nu ii suntem inferiori , ci chiar superiori. Vreau sa constientizeze cat de defectuos este Sistemul si cat de mult s-a inselat subestimandu-i pe Damnati. Vreau sa ma razbun pentru pierderea tatei , pentru pierderile suferite de Metropola. Acest gand ma mistuie pe interior ca un foc.
    -Cand atacam? intreb eu.
    -Greu de spus...spune Comandantul. Trebuie sa ne asiguram ca in Piata va fi multa lume in momentul atacului. Astfel , ne vom putea amesteca in multime si vom distruge instrumentul de executie. Dar , totusi , exista o singura problema... spune el ingrijorat. Cantitatea de acid din acel bazin este de exact 2000 de litri. Asta inseamna ca , la momentul exploziei , o baie de acid se va revarsa asupra tuturor , ucigandu-i.
    In minte imi apar inevitabil trupurile oamenilor , zvarolindu-se indurerati in balti de acid sulfuric. Nu vrem sa ii ranim , vrem sa ii ajutam.
    -Atunci , cum facem? intreb eu.
    -Avem noi o idee , se aud doua voci. Le recunosc imediat. Sunt vocile celor mai bune prietene ale mele , Aris si Lindsay.
   -Va ascult , spune Comandantul.
    -La ora sapte , ora la care se inchide Uzina , in Piata va fi multa lume. In timpul asta , Dash si Aris vor planta dinamita langa bazinul cu acid. Eu , voi planta dinamita in capatul Bulevardului Principal. Cand voi veti fi gata , eu le voi detona , obligand trupele sa intervina. oamenii se vor calca in picioare ca sa vada ce s-a intamplat. Voi veti veghea Piata , stand in urma multimii de oameni. Cand aceasta va fi goala , veti detona dinamita. Atunci , Conducatorul va sti pe cine a subestimat , spune Lindsay.
    Toti ramanem uimiti de talentul sau strategic. Apoi , Comandantul spune:
    -Atunci , asa sa fie! Pregatiti toate proviziile , inclusiv comunicatoarele-manseta. Peste doua zile va avea loc atacul. Pana atunci , sunteti liberi , spuse Comandantul. Pleaca.

    Ma indrept spre sala de antrenament a bazei. Nu vreau ca misiunea sa fie ingreunata din cauza lipsei de antrenament. Mereu ma antrenez inaintea unei misiuni , de orice tip. Simt ca astfel sunt pregatit tot timpul sa imi razbun tatal. Gandurile imi curg prin minte , iar amintiri cu tatal meu ma izbesc dureros , pana la lacrimi. Lovesc o marioneta , cu toata furia adunata de-a lungul anilor. Aceasta zboara cat colo , chiar langa picioarele lui Lindsay. Aceasta ridica marioneta , apoi vine si spune :
   -Stiu ca este greu. Si mie imi este. Si eu am crescut fara tata , la fel ca si tine.
    -Nu , tu nu stii cum este sa vezi executia propriului tata...spun eu. Al tau a fost ucis de explozia dinamitei aruncata de trupele Metropolei. Dar al meu a fost ucis de Conducator. M-a obligat sa imi vad propriul tata ucis de un glont. Si pentru asta , va plati. Mi-a luat cel mai bun prieten , m-a fortat sa am grija de mama si de Vince , cand mama se afla in depresie. Eu nu mi-am permis sa plang niciodata , doar pentru a putea avea grija de ei. Acum nu e randul meu sa plang? Mereu am avut cosmaruri cu el , impuscat in cap. Daca as fi fost la locul executiei , as fi luat glontul in locul lui , spun eu , cu o lacrima siroindu-mi pe obraz , apoi picurand pe podeaua metalica. Si in plus , spun eu , nici nu am fost un fiu prea bun.
    -Nu gandi asa , spuse ea. Totusi , te-ai alaturat Rezistentei , in ciuda Metropolei. Ai fost gata sa faci sacrificiul suprem , doar pentru a le da oamenilor din oras o viata mai buna. Pentru ca asta ti-ai dorit intotdeauna , libertate pentru toti , spuse ea , luandu-mi mana intr-a ei.
    O privesc. Si ea are lacrimi in ochi. Si ea a fost nevoita sa se alature Rezistentei , tot din dorinta de razbunare. Conducatorul ne-a distrus familiile , si pentru asta , merita ucis.
    -EU il voi ucide , spun eu accentuand pe primul cuvant.
    -Amandoi o vom face. Dar , deocamdata , avem un atac de pregatit , spune ea , sarutandu-ma pe obraz.
    -Stiu.
    -Eu voi detona dinamita , iar tu si Aris veti distruge instrumentul de executie.
    -NU! Nu poti face asta! Nu te las , strig eu , luand-o in brate si strangand-o incet.
    -Pot sa o fac!
    -Nu te las sa pleci , la fel cum a facut tata , spun eu incet.
    Lindsay se intoarce la mine , apoi ma saruta. Lung.
    -Pot sa fac asta. Trebuie doar sa ai incredere in mine.
    -Sper ca stii ce faci , spun eu.


    Se intoarce si pleaca. Nu stiu daca o poate face. In trecut , dinamita se gasea extrem de rar , iar cand o foloseam , de obicei pierdeam un soldat. Chiar eu era sa imi pierd auzul intr-o explozie. Pur si simplu , forta exploziei m-a aruncat ca pe o papusa de carpa , pe asfaltul tare. Apoi , m-am trezit cu sangele scurgandu-se din urechea stanga , deja afectata. M-am tarat cat am putut de repede de la locul exploziei. stiam ca trupele vor ajunge repede. Durerea era insuportabila , iar auzul imi pierise. Apoi , la baza , mi s-au acordat ingrijiri medicale si auzul mi-a revenit , in cele din urma. Dar stiu ca acum , incarcatura de dinamita nu va fi obisnuita. In loc de un baton de exploziv , vom folosi trei , iar explozia rezultata va fi probabil mortala pentru ea. Insa nu pot face nimic ca sa o opresc.
    Parasesc sala de antrenament , apoi urc cu grija la suprafata Metropolei. Ma furisez printre lazile de gunoi , apoi ies pe strada pustie. Oamenii nu se vad. Probabil s-au refugiat de trupe. Intru in casa in fuga , apoi inchid usa apasat in urma mea. Umblatul pe strazi pe timpul noptii se pedepseste cu executia publica. Nu vreau sa mor. Nu inca. Vreau sa traiesc indeajuns de mult incat sa pot sa imi implinesc scopul. Trebuie sa il ucid pe Conducator. Si asta , cat mai repede. Urc la etaj , apoi intru in baie. Ma uit in oglinda patata. Fac un dus rapid , apoi intru in camera mea , acolo unde , Vince ma asteapta. Tine in mana planurile Rezistentei. Am fost descoperit.

..............................................................................................................................................

   Cam atat , din pacate.... Scuze pentru capitolul asta atat de scurt , dar trebuie sa invat pentru maine , ca dau teza la romana si nu am invatat NIMIIIIC!!! crying

Subiect: Re: Om sau animal? Dum 01 Dec 2013, 11:56

   III

-Ce sunt astea? ma intreaba el , cu vocea distrusa.
    Cuvintele sale ma lovesc in capul pieptului.

    -Niste desene pe care le-am facut eu , spun eu nesigur. Imediat , regret ca am deschis gura. Nu m-am priceput niciodata la mintit. Asta poate fi chiar un defect , care te poate costa viata uneori. Nu vad ce gasesti asa de interesant la ele , spun eu , luandu-i-le din maini , apoi punandu-le sub un caiet de pe birou.
    -Atunci , spune Vince , de ce scrie "PLANUL DE ASALT AL PIETEI" pe ele ?
    Nu stiu ce sa ii raspund. Daca ii spun adevarul , probabil ii va spune mamei. Daca mint , probabil voi scoate o tampenie pe gura. Mai bine sunt direct cu el. Inspir adanc , apoi ii spun :
    -Asa e. Fac parte din Rezistenta. A doua , de fapt. Planul nostru este ca poimaine sa distrugem instrumentul de executie din piata. Incercam sa salvam Metropola.

    Sta un moment pe ganduri , impietrit de sinceritatea mea , apoi spune , mai bine zis , striga :
   -Esti un egoist! Cum ai putut sa li te alaturi alora? Ce a fost in mintea ta? Nu realizezi ca in orice moment poti muri? De ce vrei sa mori , exact ca....
    Stiu la ce se refera. Se refera la tata. Este ingrozit la gandul ca intr-o zi , m-ar putea vedea pe ecranul televizorului , omorat de un glont. Il apuc de umeri , apoi ii spun :
    -Nu ma vor ucide. Iti promit asta. Nu ii voi lasa. Nu le voi permite sa va ranesca pe tine si pe mama. Sti asta , da? intreb eu.
    -Mie nu imi mai pasa , spune el resemnat. Nu ii voi spune mamei , pentru ca stiu ca ar distruge-o complet. Dar , din momentul asta , nu imi mai pasa de viata ta. Apoi , fuge pe coridor si tranteste usa camerei sale.
    Furios pe mine insumi , ies din camera , ies in hol , apoi merg in biroul tatei , inchizand usa in urma mea. A ramas exact asa cum mi-l amintesc. Luminos , frumos , misterios. Ma asez pe scaunul din spatele biroului , apoi imi ingrop fata in maini. Stiu ca nu a vrut sa sune asa , dar cuvintele lui Vince m-au strapuns ca o sulita , drept in inima. Deci , asta chiar insemna ca nu ii mai pasa de mine deloc? Nori de praf se degaja din covorul gros ce acopera podeaua. Cuvintele lui Vince au cazut ca o ghilotina intre noi , despartindu-ne. Toate astea , din cauza Conducatorului. Cum poate un singur om sa faca atat de mult rau? Mai intai , tata este ucis , apoi eu ma altur celei de-a doua Rezistente iar acum , asta. Oare cate persoane voi mai rani in setea mea de razbunare? Ma uit in oglinda de birou a tatei. Parca ma priveste din alt timp , din alta lume.
    -Mi-as dori sa fi alaturi de mine acum , spun eu incet , adresandu-ma camerei goale. Am nevoie de ajutorul tau mai mult decat oricand.
    Parca pot simti inca prezenta tatei in acest birou. Aceasta e o lume de care nu apartin. Aceasta lume , biroul , imi aduce in minte numai amintiri cu tata si Vince , de cand eram inca liberi , de cand el era inca in viata. De cand eram fericiti.
    Ies din camera , apoi inchid usa incet. Intru in camera mea , apoi mototolesc planurile Rezistentei. Scot bricheta tatei , singurul meu lucru de la el , apoi le ard. Privesc focul care le mistuie incet. Stiu ca , intr-un fel , si eu sunt tot un ghemotoc in flacarile care ma ard , care ma distrug incet , innegrindu-ma. Arunc ghemotocul ars in cosul metalic de gunoi , deja plin. Ma arunc in pat , apoi imi afund fata intr-o perna. Adorm , in cele din urma , chinuit , intr-o pozitie ciudata , nefireasca.
    Alerg pe o campie , la apus. Soarele coboara usor in linia orizontului. totul se intuneca. Rasare luna , rosie ca sangele. Apoi , o vad. O silueta subtire , inalta se indreapta usor catre mine. Simt , cumva , ca acea silueta este tata. Incep sa alerg mai repede , dar cu cat fug mai repede , cu atat mai mult tata se departeaza de mine. Cad , extenuat. Vad silueta , apoi aud vocea tatei , care imi spune :

    -Vino la mine , Dash.

    -Incerc , dar nu pot! NU POT! urlu eu , infuriat. Apoi , ma cutremur la auzul propriei voci. Nu mai este asa cu o stiu. Este animalica , groasa si nemelodioasa.
   Ma ridic incet din pat , apoi realizez ca am avut un cosmar , unul groaznic. Ma asez la birou , apoi imi afund fata in maini. Vocea aceea , parea a unui animal furios si chinuit in acelasi timp. "Daca stai sa te gandesti , fuga din vis se potriveste cu viata ta , cu incercarea ta de a-ti pastra familia cat mai unita , nu?" spuse o voce in capul meu. Apoi , o alta voce spuse : "Dar in vis , nu ajungeai la tata , nu? Asta inseamna ca familia ta se destrama , odata cu incercarea ta de a te razbuna si a ramane in viata."
    Ma ridic , apoi ies pe balcon , ignorand gandurile care ma bantuie. De departe se vede Guvernul , cladirea in care sta Conducatorul si da legi menite pentru a ne ucide sau mai rau , pentru a ne tortura incet. Imi vine sa fug pana acolo , sa intru cu forta si sa il ucid , pentru tortura la care mi-a supus familia. Maine , Piata va fi urmatoarea tinta a Rezistentei , apoi Conducatorul va sti pe cine a subestimat. Va sti ce greseala a facut , torturandu-ne. Vad zorii venind si luminand cerul. Apoi stiu ca trebuie sa ma indrept spre baza. Ma imbrac in graba si fara chef , apoi ies pe usa camerei ,a runcand o ultima privire inspre ea. Stiu ca sunt sanse sa nu ma mai intorc aici ,acasa. Ies pe usa din fata , apoi fug pe strada pustie acum. Dau lada la o parte , apoi intru. Ajung in baza , apoi merg in sala de antrenament , unde le vad pe Lindsay si pe Aris. Ma indrept spre ele , apoi spun , cu o voce somnoroasa :
    -'Neata... Sunteti gata?
    -'Neata , da. Comandantul ne-a ordonat sa supraveghem Piata de pe cladirile care o inconjoara. Astfel , vom fi pregatiti de asalt , spune Aris.
    Apoi , simt cum doua brate musculoase ma retin , in timp ce in gat mi se injecteaza o substanta rece si fierbinte in acelasi timp. Le vad pe Aris si pe Lindsay cum sar asupra agresorului meu , aud vocea Comandantului strigand cuvinte neintelese. Incerc sa ripostez , dar este prea tarziu. Lumea deja se invarte sub picioarele mele , si in curand cad , simtind un singur lucru : Tradare.

Bună !
Om sau animal? Animal sau om? Om sau animal? Animal sau om? Ala-bala-porto-cala ! :))
Cred că o să dau mai des pe la ficurile tale , care apropo sunt într-un număr destul de consistent având în vedere cantitatea de imaginație și inspirație care trebuie consumată pentru a ajunge la standardele unui scriitor cu„lipici” la public .:))
Acum hai să vorbim strict despre ficul tău. Îmi place ! Este o idee originală și toată această descriere împletită cu un dialog consistent mă surprinde pozitiv. Cea mai mare atenție i-am acordat-o ultimului capitol care a fost așa frumos până m-ai lăsat în ceață ! :-w Mda...mulțumesc frumos ! Oricum revenim, sper să aduci next-ul și să mă anunți și pe mine atunci printr-un mesaj. (P.S.: mereu voi răspunde, dar dacă durează este de vină olimpiada la matematică, română și chimie ! :)) Oricum fac un efort să aterizez pe aici în weekend, sper...)
Bye ! :)

IV

    Ma ridic incet. Camera inca se invarte cu mine. Ii vad pe Aris si pe Lindsay privindu-ma ingrijorate. Apoi , intreb :
    -Ce s-a intamplat?
    -Un soldat ti-a injectat o substanta in gat , apoi eu si Aris am sarit pe el , gata sa ii rupem beregata , cand a aparut comandantul , si a spus ca el a ordonat asta , spune Lindsay. Esti bine?
    -Voi fi. Ce mi-a injectat in corp nenorocitul ala? Imi ating partea injectata. Inca doare ca naiba.
    -Da-mi voie sa-ti raspund la intrebare , spune Comandantul. Eu am ordonat ca el sa iti injecteze o substanta compusa mai putin....

        -Mai putin...ce?intreb eu , deja speriat de posibilul raspuns.
        -Ti-am injectat sange de lup in sistemul circulator.
      Toata lumea impietreste , apoi eu intreb :
    -Asta inseamna ca....sunt jumatate om , jumatate lup?
    -Da , raspunde Comandantul. Esti primul experiment care a supravietuit injectarii.
    O furie oarba , animalica imi curge acum prin vene. Imi simt muschii marindu-se dureros , in timp ce eu ma indrept spre Comandant. Unghiile mi se alungesc , in timp ce eu il iau si il arunc cu toata furia in peretele opus. Acesta urla de durere , dar eu inca nu am terminat.
    -Dupa toate riscurile la care m-am expus , tu ma transformi in asa ceva? intreb eu cu o voce animalica , de nerecunoscut. Vei plati , la fel cum va plati si Conducatorul , cand voi ajunge la el. Il apuc pe Comandant de incheietura mainii drepte , rotind-o in sens invers , incet , in timp ce dintii mi se alungesc , gata pentru a ucide cu sange rece. Comandantul urla in agonie , in timp ce Lindsay sare asupra mea si imi injecteaza o a doua substanta in gat : tranchilizant.

.......................................................................................................................................................................

    Ma trezesc incet , pe un pat de spital. Il vad pe Comandant in carje . Zambesc apoi o caut din priviri pe Lindsay. Simt ca , intr-un fel , ei i-am facut cel mai mult rau. O gasesc , avand lacrimi in ochi. I le sterg cu dosul mainii , apoi ea fuge plangand din camera. Comandantul tuseste , apoi spune :
    -Imi pare rau ca ti-am injectat substanta , dar trebuia sa o fac. Tu ai fost , esti si vei fi mereu cel mai bun soldat pe care l-am avut. Am facut-o ca sa iti maresc puterea de lupta.
    -NU! AI FACUT-O DOAR CA SA IMI DISTRUGI VIATA! CUM AI PUTUT? MAI INTAI , VINCE SE SUPARA , ACUM LINDSAY! MI-AI DISTRUS VIATA! urlu eu cu o voce animalica. I le arunc pe toate in fata. Le merita. Ma ridic din pat si merg dupa Lindsay. O gasesc , intr-un final , plangand incet. O iau in brate. Se uita la mine , apoi spune :
    -Imi pare rau , doar ca vazandu-te intr-o stare ca asta nu imi face bine. Deloc , spune ea stergandu-si o lacrima. Vroiam de mult sa iti spun ceva , dar nu am avut curaj , asa ca azi ma decisesem sa iti spun , dar a intervenit faza cu lupul si...vroiam doar sa spun ca eu...

     -Ca tu...ce? intreb eu zambind.
     -Te.....te iubesc.
    Daca injectarea a cazut asupra mea ca o bamba , atunci , cuvintele spuse de ea sunt replicile exploziei.

    Simt ca lumea se prabuseste in jurul meu. Ma uit la ea. Si eu simt acelasi lucru pentru ea , dar acum , totul este pierdut. Nu putem fi impreuna , din cauza Comandantului , care m-a transformat intr-o bestie. Eu sunt doar un lup. Iar el va muri ca un caine.
    Ma intorc catre ea , apoi spun :
    -Si eu simt acelasi lucru pentru tine. Dar e prea periculos sa stai pe langa mine. Te pot rani. Stii ca nu vreau asta.
    Apoi , o durere surda ma loveste in stomac. Mi-e foame. Dar nu este o foame obisnuita , ci una animalica. Simt ca am nevoie de carne...de sange. Lindsay ma ajuta sa ma ridic , apoi ma aduce in camera de spital. Il aud pe Comandant , spunand :
     -Ii este foame. Hraniti-l , altfel ne va ucide pe toti.Instinctul de lup e mai puternic decat cel uman. Daca nu se va hrani , ne va rupe in bucati.

    Lacrimez de durere. Deodata , simt miros de sange. De carne. Prind din zbor bucata de carne pe care mi-o arunca Comandantul. Ma simt ca un caine , antrenat pentru a sta pe langa oameni.

    -Trebuie sa ne miscam , altfel toate planurile au fost facute degeaba , spun eu cu o voce animalica , groasa.
    Toata lumea este de acord. Urcam la suprafata , acolo unde mirosul si zgomotul orasului ma ametesc , din cauza simturilor mele dezvoltate. O iau in brate pe Lindsay , apoi ii spun :
    -Ai grija.
    -Si tu , spune ea. Ceva din vocea ei imi spune ca va incepe sa planga. Imi da drumul , apoi se furiseaza pe strazile laturalnice.

Deci Uau !
Mă dăduşi total peste cap. Nu-mi venea o continuare atât de inspirată nici dacă mă punea în faţa faptului împlinit ! Este genial...ce să mai zic...vreau doar să ştii că dacă la celelalte ficuri am câte o presupusă continuare sau mai multe, la acesta n-am nici cea mai vagă idee şi asta pt că refuz să mă gândesc. Sunt 100% sigură că va fi o bătaie,sau mai târziu,dar în niciun caz nu cred că se va desfăşura aşa cum cred. Oricum trebuie să aştept acum. Paa.:D

Subiect: Re: Om sau animal? Joi 13 Mar 2014, 22:33

FanFic original blocat din cauza inactivitatii.