Prolog:

Totul se transforma intr-o dependenta notorie, mult prea greu de manevrat, de inteles. Ajungi sa iti pui intrebari exsistentiale, sa crezi ca intreaga ta lume se invarte in jurul unui lucru, si ca defapt este singurul mod prin a-ti alunga starile, prin care poti uita de problemele cotidiene. Si daca aia este cu adevarat singura cale spre fericire, o alegi?

Capitolul 1:

O tanara statea pe canapea razand. Era intr-o stare de extaz total. Euforia o acaparase din toate punctele de vedere, viata capatand pentru ea cu adevarat nuante pastelate. Problemele nu pot rezista in fata unei asemenea fericiri debordante, ascunzandu-se intr-un loc indepartat al mintii. Zambetul cordial era mult prea molipsitor, mult prea real, intr-un univers ce putea fi numit cu usurinta ireal. Desi fericirea e relativa, nici nu conta. Trebuia doar sa o traiesti, sa o gusti, sa o simti, sa te bucuri de ea in adevaratul sens al cuvantului.
O alta casa ce primea tineri intr-o stare de beatitudine continua. Adolescenti ce stiau sa fie fericiti, cum nu o facea nimeni altcineva. Nu le pasa de nimeni si de nimic, si poate chiar era mai bine uneori.
Rasete cristaline invadau intreaga incapere. Nu conta despre ce se vorbea, insa conta doar fericirea. Nu era unul din acele grupulete ce tineau predici despre cum sa iti traiesti viata, insa nu o faceau nidiodata, cum sa iubeasca dar nu fusesera indragostiti de nimeni. Traiau clipa ca si cum ar fi ultima, iar asta dadea o alta culoare vietii.
-A fi sau a nu fi, aceasta este intrebarea mea?, rasuna glasul unei tinere fericite.
Toti adolescentii incepura sa rada. Desi tanara se simtea in stare de orice, brusc cazu jos langa canapea.Nimeni nu se intinse sa ii dea o mana de ajutor, sa vada daca traieste sau eventual sa sune la salvare. Nu erau prietenii. Erau doar un grup ce se vedeau zilnic dar nu isi cunosteau poate nici macar numele complet. Pentru ei nu asta era important.
Tanara tusea continuu, fortandu-si organsimul sa respire. Se dadea o adevarata lupta in ea, poate una chiar pe viata si pe moarte. Desi era ambitioasa si nu abandona razboiul, organismul sau refuza sa o asculte. Dupa lupte si incercari esuate de a ajunge aerul in plamanii sai, cazu la pamant, insa luptandu-se in continuare pentru viata ei. Nimeni nu o baga in seama, nimeni nu vroia sa se ridice.
Dintr-o data soneria se auzi in intreaga incapere. Unul dintre baieti se ridica agale, mergand sa deschida eventualului interlocutor. In fata sa statea o fata bruneta, neimportanta din punctul de vedere al grupului. Se vedea ca venise acolo cu un scop, iar baiatul o primi in casa. Se indrepta catre canapea pentru a lua un loc, insa vazu o tanara cazuta la pamant. Ii ridica fata privind-o atent. Inca incerca sa respire. Tanara isi scoase rapid telefonul din buzunar sunand la spital pentru a cere o ambulanta.
O ridica pe adolescenta de jos, luand-o in brate si coborand cu ea rapid scarile. Isi uitase complet scopul. Desi isi propusese altceva in acea zi, nu putea o tanara sa moara in acel fel. Era inuman sa stai langa ea, sa o vezi cum se chinuie, ce spasmuri ingrozitoare are si sa nu faci absolute nimic.
Puteai sa fi inconstient, sa fi intr-o stare de beatitudine totala, insa la un asemenea lucru era de neconceput. Unoeri iti puneai intrebarea cum pot exista asemenea oameni sau daca exista, insa cand ajungi in fata unei asemenea intamplari, gasesti involuntar si raspunsul.
Salvarea ajunse mai repede decat se asteptase. Frana brusc langa trotuar, din ea coborand un medic si 2 asistente. Medicul o lua rapid pe fata din bratele brunetei, urcand-o in masina. O conecta rapid la aparate, incercand sa ii oxigeneze creierul in primul rand. Era intr-o stare destul de critica. Tanara se urca alaturi de ea, intdreptandu-se spre spital.
Dupa cateva minute de chin, ajunsera in fata spitalului central. O dusera rapid pe fata intr-o sala pentru a interveni cat mai rapid pentru viata ei. Bruneta intra in spital asezandu-se pe un scaun si asteptand vesti.
Dupa ore bune in care lucrurile parca stateau in loc, aparu doctorul la care apelase:
-Dumneavoastra sunteti ruda ei, intreba doctorul incercand sa schiteze un zambet.
-Nu..Sunt doar o prietena, de ce? A patit ceva, intreba bruneta speriata?

--- To be continued in the next chapter---
_________________________________________________________
V-am adus un nou fic. Nu m-am putut abtine. Ideea a fost de moment. Acest capitol i-l dedic lui Choco ce a fost martora la crearea ideei. Sper sa va placa si astept cat mai multe pareri. Va pup!

Capitolul 2:

-Nu..Sunt doar o prietena, de ce? A patit ceva, intreba bruneta speriata?

-Tanara se afla intr-o stare critica. Inca nu stim daca va trai, dar facem tot posibilu. Pare ca nu isi doreste sa traiasca, actualmente fiind intr-o coma profunda.
Fata isi lasa capul in jos, nestiind ce sa spuna. Nu putea sa conceape ca o persoana va muri. In acel moment viata ei se schimbase radical, stiind ca nu va mai lua niciodata pastile ale fericirii. Inconstienta si dorinta de a se simti bine a fost impinsa, insa viata i-a demonstrat si a calauzit-o pe calea cea buna.Isi daduse seama ca ea ar fi putut fi in locul tinerei. In cateva minute pe usa, intra un blond, ce respira greu. Parea un vartej, pe fata sa citindu-se amalgamul de sentimente, traite la intensitate maxima. Se vedea cu ochiul liber, ca persoana pe care o cauta nu era in starea cea mai buna. Bruneta se apropie incet de el, ascultand conversatia curioasa:
-Sakura Haruno a fost adusa aici aseara. Imi puteti spune ceva despre starea ei?, intreba tanarul cu o voce sfasiata de durere.
- Nu am nici o Sakura Haruno in memorie, insa aseara a fost adusa o tanara ce a luat o supradoza, iar acum este intr-o coma profunda. Poate aceasta este persoana pe care dumneavoastra o cautati, spuse roscata bland.
Blondul isi puse capul in palme respirand profund. Incerca sa se controloze si deasmenea sa se calmeze. Bruneta s-a apropiat de el privindu-l trista:
-Aseara am sunat la salvare, vazand o tanara rozalie pe moarte. Aceasta este fata despre care vorbea doamna de mai devreme..
- Ea este Sakura. Este in coma? Intreba acesta ingrozit.
Cuvintele erau de prisos in asemenea momente cand viata unei persoane atarna oficial de un fir de ata. Nu stia cum sa o mai ajute pe tanara. A rugat-o pana acum de atatea ori sa renunte la droguri, sa fie din nou acea persoana calda, calculate si iertatoare, insa ea nu mai vede decat droguri. Organismul ei are nevoie de ele devenind dependent, starea ei psihica deasemenea, insa era clar ca avea nevoie de cineva care sa o scoata din aceasta viata vicioasa, si sa devina vechea lui prietena. O fata normal, care tanjea dupa afectiune, care traia viata, nu un robotel.
Picioarele ii tremurau, iar palmele ii transpirau dandu-l de gol. Inima ii statea in gat, iar mintea ii umbla peste tot. Scutura usor capul, revenind la realitate:
-As putea sa o vad? intreba tanarul zambind fortat.
-Desigur poate prezenta dumnevoastra ii va face bine. Va pot spune ca aude tot, asa ca vorbiti cat mai mult cu ea, in speranta ca o veti face sa reajunga printre noi, spuse asistenta clatinand usor din cap.
Blondul impreuna cu bruneta o urmara pe asistenta. Cei doi mergeau , privind in jos. Nimeni nu se simtea in largul sau intr-un spital. Suferinta parea sa pluteasca in aer. In doar cateva minute, cei doi ajunsera in camera tinerei. Aceasta avea parul ravasit, fata alba si ochi incercanati. O privira amandoi cu mila, dandu-si seama prin cate trecusera, si parea sa fie doar inceputul. Stiau ca au de dus o lupta grea, iar din momentul in care bruneta a gasit-o acolo, era implicate fara discutie in aceasta problema.
Adolescentul se puse pe un scaun langa patul ei, prinzandu-i mana firava in a sa, strangand-o. Stia ca nu simte nimic dar cu toate acestea, spera ca simplul sau gest o poate readuce la retaliate.
In aceasi camera obscura de spital, tanara rozalia isi privea trupul. Isi vedea prietenul cel mai bun tinand-o de mana, implorand sa se trezeasca, dar parea sa fie imposibil. Isi adusese moartea cu mana ei, iar poate doar printr-un miracol, ea ar fi revenit la viata, dar nu se stie daca si la normal. Era constienta ca drogurile nu ii fac bine, dar parea singura solutie, sa scape de toate problemele. Cateodata ii era dor de fata care era candva, de acea fata frumoasa, ce atragea atentia prin simpla ei prezenta, insa parea ca murise acum ceva timp.
Dintr-o data in jurul ei se facuse liniste. Nu mai auzea nimic, nici o voce, nici macar aparatul ce se chinuia s-o tina in viata. Se trezise la umbra unui copac inflorit, stand per iarba. Atinse timid iarba cu degetele simtindu-i textura fina.
O mana o atinse pe spate, facand-o sa se sperie. Statea nemiscata fiindu-i frica sa se intoarca, desi stia ca este moarta.
Respira adanc, dupa care isi lua inima in dinti, privind persoana ce inca isi tinea mana pe umarul sau. Ramsese impietrita, privind adanc in ochii sai. Isi simtea genunchii tremurand si palmele transpirate de emotie. Pielea sa fina si alba ca laptele, Corpul bine lucrat, pe care stateau perfect o pereche de blugi si o camasa alba. Parea nepamantean,,dar defapt daca ea nu era actualmente pe pamant, insemna ca nici el nu era.
-Buna ziua Sakura, spuse el, glasul precum clinchetul unor clopotel rasunand in intreaga padure.
Rozalia era mult prea fermecata, ingandurata si excesiv de emotionata pentru a raspunde salutului sau politicos. Trase adanc aer in piept incercand sa-si goloeasca mintea, reusind intr-un final sa puna o intrebare, in nici un caz sa raspuna politicos:
-De unde imi stii numele? Intreba ea inrosindu-se, la auzul vocii sale tremurande.

__________________________
Ma scuzati de intarziere, insa nu am avut timp si nici starea necesara. Va pup:*