Nu! Nu din nou! Merg incet pe un hol imens luminat de niste torte, cu multe camere de o parte si de alta a lui, fiecare avand pe usile acestora niste pietre ciudate in interiorul lor. Sunt curioasa sa vad ce se ascunde in spatele fiecaruia, insa un sentiment de teama ma opreste sa aflu. Deodata, simt cum o umbra trece prin spatele meu, odata cu asta, aparandu-mi o multime de fiori pe sira spinarii. Cand ma intorc, observ cu stupoare ca nu era nimeni. Usurata, rasuflu zgomotos, insa acea senzatie de liniste nu dureaza mult cac,i din nou, am acea presimtire ca cineva a trecut prin spatele meu, iar eu, din reflex, imi intorc capul si apuc sa vad cum o umbra intra in perete. Cateva secunde raman nemiscata, cu ochii mari uitandu-ma spre acea bucata de beton rece, statatoare. Incep a ma impacienta, dand robotic negativ din cap, luand-o la goana de frica oarba de a veni cineva si a ma omori. Inima imi bate cu putere , respiratia-mi accelerata si pasii mei fiind singurele lucruri care spargeau linistea aceea.

Simt ca pe masura ce inaintez, sangele meu fierbe, iar frica se instaleaza din ce in ce mai bine in corpul meu. Alerg. Alerg neincetat pana cand aud un zgomot ciudat, parca provenit de la un mort-viu. Ma uit in toate partile si observ o pisica gri cu niste ochi turqoize extrem de frumosi. Parea venita dintr-o dimensiune paralela, una unde perfectiunea era ceva obisnuit. Miorlaia intr-una incercand sa-mi spuna ceva… sau sa ma distraga de la ceva. O adiere de vant usoara, dar brusca ma facut sa uit pret de un minut de pisica, care intr-un final se opreste din miorlait si fuge.

Acea senzatie ciudata cum ca cineva ma urmareste si ma priveste insistent apare din nou. Deodata, tortele care luminau holul se sting, numai una de langa mine rămanans aprinsă, facandu-ma sa tremur un pic. Din nou se porneste un vant brusc, de data asta mai puternic si mai amenintator care aproape ma misca din loc. Dupa ce acesta trece, acea umbra ciudata cu forma unui baiat se pune in fata mea. Tot ceea ce pot vedea sunt ochii acestuia, de un negru la fel de intens ca intunericul ce-l inconjura. Cu vocea tremuranda, il intreb cine e, ce vrea si de ce niciodata nu-mi raspunde la intrebari. Acesta imi intoarce spatele si se risipeste, in fundal auzindu-se vocea mea strigandu-l…

- Nu! strig eu in timp ce ma scol in sezut in pat. Încă odată  am avut acel vis! Nu se poate! De cateva saptamani am numai acel vis ingrozitor ce ma sperie si evolueaza de fiecare data cand vreau sa ma odihnesc. Ce ar trebui sa insemne asta? Numai asta ma intreb inca de prima data. Credeam ca o sa treaca, insa nu e asa. Vad ca persista cu noi amanunte in fiecare seara. Mai bine ma linistesc. Cobor la parter pentru a-mi deschide cadourile de Craciun, apoi urc din nou la etaj unde ma imbrac mai gros pentru a pleca un pic afara sa ma plimb prin oras. Poate asa voi reusi sa-mi pun in ordine toate gandurile. Nu ies bine pe usa ca vocea mamei mele ma opreste.
- Daca tot pleci, de ce nu il iei si pe Tedd cu tine? Pana la urma si el trebuie sa ia o gura de aer, nu? zice ea si-mi intide lesa cainelui.
Oftez si i-au obiectul rosu din mana mamei pe care-l leg de zgarda catelului nostru, apoi ies din casa cu mainile-n buzunarele gecii, tinand strans de lesa si cu capul in jos, lasand cainele sa ma conduca spre parc. Cu greu nu puteai da importanta peisajelor din fata ta. Pur si simplu, te minunai cand vedeai acea plapuma alba si rece din omat, aproape neatinsa de lume in unele parti ale strazi si cum uni copii mici se bateau cu bulgari sau costruiau oameni de zapada. Ti se incalzește inima cand vezi acel tablou minunat si cand auzi rasetele cristaline ale copilasilor. Imi aduce aminte de mine cand eram mica. Ce vremuri! N-aveam nici o grija, nici o durere si nici o teama ca s-ar putea intampla ceva vreodata. Tot ce trebuia eu sa fac e sa ma distrez si sa ascult de putinele rugaminti ale parintilor mei nu foarte stricti. Ziua ma duceam la scoala, iar spre seara eram pe afara cu prietenii mei cei mai buni de pe strada si ne jucam la fel de frumos in orice anotimp am fi fost. Acum insa, acea inocenta a disparut odata cu inaintarea in varsta si cu venirea responsabilitatilor. Tot mergand ganditoare si trecand pe langa acei copii simt cum un bulgare ma loveste in coapsa si dupa aceea aud cum din spate o voce de baietel pana-n zece ani isi cere scuze pentru incident. Ii zambesc gingas in semn ca nu m-a deranjat si imi continui drumul.

Deodata simt cum catelul imi scapa din lesa si il vad cum incepe sa o ia la fuga dupa o pisica gri cu ochii turqoize care seamana necrezut de mult cu cea din visul meu. Alerg dupa el cu greu prin troienele de zapada pana dupa un bloc vechi, care nu mai are mult si se darama. Pisica intra in el, iar cainele dupa ea, eu ezitand la inceput sa intru, insa la gandul ca mama nu m-ar mai lasa la petrecerea de anul nou, decid sa ma aventurez in acel loc periculos. In cele din urma imi gasesc animalul de companie pe un balcon fara gard protector al etajului doi dupa o jumatate de ora in care am intrat in camerele parterului si a primului  etaj, cautand pisicai. Cand mă apropi sa ii leg din nou lesa de zgarda, aud un zgomot venind din spatele meu. Putin speriata, imi intorc din nou capul, insa nimic. Pff! Probabil era acea pisica… Nu stiu de ce ma alarmez. Poate pentru ca pana acum s-au intamplat jumatate din lucrurile intamplate din visul meu. Poate ar trebui sa verific zona. Leg capatul lesei de care e prins Tedd de o bara metalica, dupa care ma indrept spre iesirea din balcon si intru din nou in camera verificand-o, apoi holul, insa nimic. Un pic nesigura, ma intorc putin mai linistita pe acel balcon unde am lasat catelul cu gandul sa-l iau si sa plec cat mai repede de aici.

Exact cand desfac ultimul nod, un zgomot de tabla se aude din apropiere. Scot un sunet stins de suprindere si incep sa ma intreb daca nu cumva visez. Devine din ce in ce mai ciudata situatia. Ce fel de cliseu poate fi situatia asta? Nu cred ca acea persoana exista. Ma dezmeticesc repede si incep sa alerg spre sursa zgomotului de mai devreme, luand catelul in brate cu mine. Cand ajung prin apropiere, observ ca cineva sau ceva a dat peste niste bucati de tabla veche. Plec mai departe la geam si vad cum din bloc iese un baiat inalt cu o freza mai ciudata, eu incercand sa-l strig, insa acesta intra in cele din urma in intunericul de dupa cladire. De ce a fugit? De ce nu vorbeste cu mine? Ce se intampla aici? Off. Mai bine plec acasa. Cu siguranta la caldura si cu o cana de ceai de lamaie imi va merge mintea mult mai bine.

***

Au trecut sase zile de atunci si inca nu mi-am putut raspunde intrebarilor, iar in curand trebuie sa plec la petrecerea in aer liber data de primaria orasului. Nu-mi pot lua gandul nici un minut de la acel individ. Ce cauta acolo? De ce ma urmarea si mai ales, ce voia de la mine? Incep sa ma imbrac, dupa aceea plec  spre centrul orasului unde se da petrecerea de indata ce-mi pun fularul rosu la gat si manusile-n maini. Acolo afla si cel mai inalt brad din tara, impodobit cu multe globuri, beteala si invelit intr-o plasa imensa de beculete de toate culorile. Seara se lasa incet-incet, din ce in ce mai multe sticle golindu-se si mancarea fiind pe terminate. Colindele cantate de un cor de oameni printre care si eu, se auzeau pana in partea cealalta a parcului. Eram prinsa in ganduri, nu eram atenta la nimic. Ma tot gandeam la acel baiat cu ochii negri si la ce vrea sa insemne toate astea. Cu greu imi dau seama ca s-a terminat ultimul cantec si ca toti pleacă spre cunostintele sale si pentru a bea o cana cu ceai. Tot stand si gandindu-ma ca numai intr-un singur fel pot sa-mi raspund la intrebari, trag concluzia ca trebuie sa ma intorc din nou in acel loc. Nu stiu la ce sa ma astept. Se pot intampla atatea lucruri neplacute. Poate sunt paranoica din cauza visului, dar nu ma simt in stare sa merg singura. Exista si posibilitatea ca personajul sumbru sa nu apara in cazul in care sunt insotita. Nu am pe cine lua cu mine, dar chiar de as avea, cine ar crede povestea mea puerila? Tot ce pot face, e sa sper ca totul va fi bine si ca imaginatia mea a trecut dincolo de granite.

Ajunsa in spatele acelui bloc, imi deschid lanterna si intru in el cu pasi marunti uitandu-ma cu o oarecare spaima prin imprejurimi. Vantul batea puternic prin camerele si holurile cladiri cu deschidere la exterior, trezindu-mi toate simturile la realitate, facundu-ma sa ma umplu de fiori pe sirea spinari. Totul parea asa de pustiu, insa asa va si ramane daca nu actionez.
- Alo! E cineva? Alo!?! strig eu de mai multe ori in speranta ca acel baiat imi va raspunde. Dupa cateva secunde un zgomot ciudat din camera alaturata se auzi, iar eu putin speriata, fara sa-mi dau seama, orbita de frica, ma indrept cu spatele spre balcon unde alunec si cad de la etaj. Printre tipete, ma apuc de un fular si de un lant ciudat a unei persoane al carui chip nu il puteam zari din cauza intunericului, lanterna cazandu-mi din mana si strivindu-se de cimentul rece de langa bloc. Speriata, dar totuși conștienta de situatie, realizez ca trebuie sa ma prind de altceva pentru a nu cadea, iar daca ma mai tin de fularul individului, il voi sufoca. Intr-un timp scurt, ma calmez si pipai peretele. Atunci realizez ca e o gaura in peretele balconului. Reusesc sa imi asez piciorul si sa ma ridic, astfel incat sa ma poata ajuta si persoana din fata mea a carei silueta nu e bine conturata. Cand îi multumesc salvatorului meu pentru gestul sau, fuge in directia opusa, neconstientizand ca inca aveam in mana lantul lui, iar cand a incercat sa plece, o bucata de metal din el s-a desprins din franghia pe care era tinuta aceasta. Pare a fi un fel de clopotel in forma de sfera cu un model neobișnuit. De ce a plecat? A facut o fapta mai mult decat onorabilă, dar a ales sa isi pastreze anonimatul. Sunt confuza.

***

Nu mai e mult și se apropie numaratoarea inversa pana la inceperea noului an. De aceasta dată, sunt impreuna cu fratele meu in piata orasului, pentru a asista la focul de artificii. Mii de oameni sunt aici foarte nerebdatori ca noul an sa inceapa, fiecare dintre ei bine dotati si inarmati cu cafea, sampanie si haine groase deoarece afara sunt valori negative. Nici eu, nici fratele meu nu spunem nimic, pur si simplu stam si ne holbam la agitatia din jurul nostru si ne gandim fiecare la ale lui… cel mai probabil. Eu una asta fac. In cele din urma, el imi spune ca se duce sa se intalneasca cu niste prieteni, ma pupa pe obraz, si eu la fel, apoi pleaca. Cu sau fara el, eu tot ma gandesc la persoana aia, cel mai probabil, baiat. Altfel nu-mi pot explica forta si agilitatea sa. N-am zis nimanui de incident pentru a cere o parere deoarece nu vreau scandal in familie de sarbatori si nici nu am de gand sa le zic. Cu siguranta, daca le-as spune parintilor, nu le-ar pasa de visul meu si m-ar intreba pentru ca am fost atat de copila incat aproape am cazut de la balconul etajului doi al unui bloc vechi.

Deodata, o colega sare pe mine, imbratisandu-ma strans si urandu-mi un an nou fericit. Si eu fac la fel si o intreb ce a facut in ultima vreme, iar ea incepe a-mi povesti tot ce a facut in acesta vacanta, eu ascultand absenta sufleteste ce-mi spune, din cand in cand aproband-o din cap.

- Sakura? Esti acasa? Ma asculti macar? spune aceasta in timp ce ma balangane usor.
- Da… da spune! Sunt atenta, zic eu sperand sa fiu cat mai convingatoare, insa era evident ca eram confuza si pe dinafara subiectului.
- Ce s-a intamplat? Esti cam aeriana de cand te-am vazut si pana acum. Unde-ti sta mintea? Iar stai si te gandesti la baiatul perfect? Zice ea in bataie de joc, eu incruntandu-ma putin.
- Nu, doar ca am avut o vacanta total ciudata, atata tot, spun eu incercand sa par modesta.
- O, haide! Pe cine crezi ca pacalesti? Uite, ne uitam acum dupa un baiat dragut prin multimea asta si poate te vei simti mai bine. Ce zici? Spune bruneta foarte entuziasmata.
- Cum vrei Hin, insa eu sunt prea obosita ca sa ma uit. Daca ti asa mult sa ma ajuti, uita-te tu pentru mine si anunta-ma cand vezi un baiat mai “dragut”, spun eu cu un total desinteres in propunerea colegei mele.

Ea ma aproba si incepe sa se uite prin imprejurimi in speranta ca va zari macar un baiat interesant dupa parerea ei pentru mine, in timp ce eu stateam cu capul pe maini pe un scaun al primariei. Aceasta imi arata cativa baieti simpatici, insa nici unul nu imi trezeste interesul, pana cand, deodata, bruneta ma zgaltaie de umar si imi spune.
- Uite Sakura, el sigur e cel potrivit, ai incredere in mine! Zice entuziasmata ca de obicei.
- Asa ai spus de fiecare data dupa primul, zic eu cu o urma de amuzament in glasu-mi ragusit. Nu mai zice nimic si-mi arata cu maneca gecii in directia in care se afla aceasta un baiat brunet cu ochii negri imbracat intr-un palton gri barbatesc, cu un lant minunat la gat care e putin deranajat. Nu se poate! Acesta este rupt intr-o parte, lipsindu-i o bucata de metal in partea stanga. In acel moment ochii mi s-au marit, iar intr-o fractiune de secunda scot din buzunarul gecii acel mic clopotel dintr-o bucata sferica de metal si incep sa-l compar pret de mai multe clipe cu cel al tipului de la distanta. E identic. Oare acesta este salvatorul meu? Chiar e posibil sa fie el? N-are cine altcineva. Ii spun Hinatei ca ma duc sa vorbesc cu el, iar acesta ingana satisfacuta ca mai avea putin si se dade abatuta, apoi pleaca si ea mai departe. Cand sa ajung in locul unde era acel baiat, acesta disparuse. Off! Unde a plecat din nou? Se pricepe sa dispara exact cand lumea vrea sa-i vorbeasca. Ma uit in toate partile in speranta ca il voi avea din nou in vizor si ca-l voi ajunge din urma ca sa-i vorbes. Din fericire, am reușit să-l zăresc prin multimea ce-mi parea obosita si palida din cauza numeroaselor lumini. Se duce spre iesirea din piata. Nu-l voi pierde si de data asta, nu-l voi lasa! Incep a alega printre multimea de oameni, dandu-i pe cei care-mi ieseau in cale la o parte cu mana, cerandu-mi scuze de fiecare data si inaintand repede dupa el. Intr-un final il ajung din urma in afara acelei agitatii din piata si-l vad cum dispare dupa coltul unei strazi. Alerg din ce in ce mai tare pentru a ma asigura ca nu va intra intr-o cladire si sa nu-l mai gasesc, insa in capul strazi nu stiu cum se intampla si ma impiedic. Drept urmare cad cu ochii inchisi asteptand contactul corpului meu cu asfaltul.
Raman nemiscata pret de cateva clipe pana cand sesizez ca impactul nu a avut loc deoarece cineva m-a prins de talie la fix.
- Tu trebuie mereu sa cazi, nu? spune misterioasa persoana care s-a dovedit a fi baiat, si nu oricare, cel pe care-l urmaream.
- Iarta-ma! Nu s-a intamplat pentru ca am vrut. Adica nu mi-am dat seama. Nu stiu clar care a fost situatia, ma balbai eu.
- Hei! Nu face nimic. De ce ma urmareai? Spune acesta in timp ce ma ridica de jos radicand parca odata cu mine, semnul de intrebare.
- As putea sa spun acelasi lucru si despre tine. De ce m-ai urmarit acum o saptamana in acel bloc vechi si azi de dimineata?
- Nu stiu... e complicat, spune el imbujorat. Ce-ar fi sa mergem la o plimbare si-ti voi explica totul.
-Sigur, zic eu si plecam spre parc care era aproape de piata orasului.

***

Dupa o lunga plimbare impreuna cu acest baiat, mi-am dat seama cat de mult semanam si cat de dragut poate fi. Nu-mi vine sa cred cat de bine ne intelegem in doar cateva minute petrecute impreuna. Aflu de la el ca dorea foarte mult sa ma cunoasca. Chiar nu inteleg de ce nu a mi-a spus inca de pe holurile scoli ca reprezentam ceva special pentru el, insa ii era rusine sa-mi vorbeasca, mai ales ca prietenii lui il tachinau mereu ca sunt cu un an mai mica decat el. Pentru asta eu am avut o saptamana nedormita si plina de suspans. Chiar si asa, nu regret ca l-am intalnit. Simt cum inima imi bate din ce in ce mai tare, cum mii de fluturi incearca sa-mi iasa din stomac, cum frigul de afara nu-si mai are rostul pentru ca eu fierb in preajma acestui baiat. Nu ma pot pronunta inca, insa cred ca e dragoste la prima vedere.
Nici nu-mi dau seama cum ajungem din nou in mijlocul acelei multimi, iar eu imi aduc aminte sa-i dau inapoi acel clopotel.
- Era sa uit! Uite-ti clopotelul. Scuze, nu am vrut sa-ti rup lantul, spun eu putin deranjata de situatie.
- Hei, nu-i nimic, pana la urma un lant nu e mai important ca o viata, si zicand asta multimea incepe sa strige in gura mare numaratoarea inversa de la zece la zero, noi luandu-ne dupa ea. Cand aceasta se incheie, o multime de artificii isi fac aparitia pe cer, iar Sasuke ma ia de maini si le pune pe pieptul lui, putand astfel sa-i simt inima cum bate intr-un ritm alert si la unison cu a mea.
- Stii, desi abia azi ne-am vorbit pentru prima data, parca te stiu de o viata, spune acesta cu emotie in glas, un nor de abur iesind din gura acestuia.
- Si eu la fel, spun emotionata ca si acesta, poate chiar mai mult. Deodata un nod in gat isi face aparitia cand vad ca acesta se apropie usor de fata mea. Inghit odata in sec, si ca sa-i fac mai usoara treaba, incet-incet ma apropi si eu de a lui, intr-un final buzele noastre unindu-se formand un sarut tandru si pasional, putin timid la inceput. Pe masura ce secundele treceau, ne sarutam din ce in ce mai intens, artificiile facand momentul atat de special si de romantic. Cred, de fapt, stiu ca asta e inceputul a ceva frumos.

Uh mer gud ur awesome guuuurl.
Deci nu stii cat mi-a placut, ai un stil aparte de a scris, stiu eu bine >.>
Chiar sper sa mai faci povesti asa scurte ca aceasta. :)
Lots of love :) xx

Ooau ce fain primada o scene de groază cu tip misterios apoi se termină cu sărut tot ferict si frumos e super fain cu ai binat groza cu romantismul sper ca mai face cereati asa de frumoase ^_^

Buna, buna ! 
Ce mai faci ? 
Desi nu trec prea des pe la one-shots se pare ca ma opresc a ale tale, si aceste e grozav, il ador si te rog sa ma anunti si pe mine cand mai postezi unul.
Ja ne !