A fost odată ca niciodată... Defapt nu. La mine a fost, este și va fi în continuare. Mă numesc Sakura și povestea mea e simplă. Nu am plecat niciodată când a trebuit. Am așteptat întotdeauna ca dezamagirea si disprețul să atingă cote maxime înainte să închid ușa pe dinafară; am așteptat să se distrugă tot. Și asta pentru că am vrut să fiu sigură că orice ar fi, nu o să mă mai întorc. Nu pentru că nu aș vrea, ci pentru că nu aș mai avea unde . Sau la cine. Mereu am primit dragoste cu porția, în unele zile da , în altele nu. Pentru că liniștea era în altă parte. De somn nu mai vorbesc. Fericirea? Rămâne în urmă și ea. Pe lângă alte stări, nopți nedormite, incertitudini și anotimpuri fără noi.
Cu toate că era extrem de frig, ultima dată când ne-am ținut de mână nu am purtat mănuși. De ce? Ca să am și mai multe amprente de șters acum. Nu înțeleg de ce, mai nou, totul se rezumă la iubire. Dar ce poate însemna o iubire? Și cât poate ea dura? Nimic nu durează în lumea asta. Totul trece, totul se preface, totul moare ca să se nască din nou, altfel, în altă parte și cu alți oameni. Dar ce se întâmplă când acea iubire nu mai există? Dispariția iubirii e ca o oglindă întoarsă, nu se mai vede nimic, te uiți zadarnic în ea. Gestul tău nu se mai reflectă, nu-i mai răspunde nimeni. Ești singur. Doar tu și amărâtele tale de sentimente. Am ajuns să cred că dacă ai sentimente, e clar, devii slab.
Zgomotul avioanelor care decolau m-au făcut să ma trezesc din visare, să-mi amintesc că sunt doar la un bilet distanță de o nouă viață. Îmi așteptam rândul la caserie privind în jur fără niciun sentiment. Nimic nu mă mai atașa de micuțul oraș. Doar amintirile care încă nu-mi dau pace, făcându-mi misiunea și mai grea. Nu e ciudat cum toți oamenii pleacă ? Într-o zi le pasă de tine, vorbesc cu tine, sunt acolo pentru tine încercând să facă totul să îți fie bine. Iar în următoarea zi, totul se oprește. E ca și cum nu te-ar cunoaște, ca și cum nu aveți amintiri împreună. E ciudat felul cum te lasă în urmă și pleacă, totul fiind bine pentru ei. Și uite așa, viața lor va fi la fel de perfectă și fără tine, iar a ta .. Nu va mai fi niciodată la fel. Dezamagirea te schimbă. Dar de data asta, eu voi fi cea care pleacă.
Aud fără să vreau discuția unor doamne din fața mea, care bârfeau despre o persoană care suferea de depresie. Mi se pare al naibii de stupid să începi să vorbești fără să știi nimic, prin ce a trecut respectiva persoana, doar să auzi zvonuri și să comentezi. Da, o vezi. Îi vezi părul ciufulit, buzele crăpate și cearcănele. Dar asta nu îți dă dreptul să o judeci. Ea e singura care știe câte nopți nu a dormit pentru că cei din jur au făcut-o să plângă. Cred că știu destul de bine ce înseamnă să fii în depresie. Este ca și cum te-ai îneca, dar îi poti vedea pe toți ceilalți cum respiră. Ce te liniștește? Trebuie să știi că, undeva, în lumea asta mare, sigur este cineva care simte exact ce simți și tu acum.
Văd cum copilașii își așteaptă entuziasmați tăticii veniți din armată alături de mamele lor. Asta nu face decât să îmi adâncească mai mult starea de melancolie. Când văd cum fetițele le sar în brațe, bucuria de pe chipul lor, privirea de “tati, nu te voi mai lasa niciodată să pleci de lângă mine” mă face să îmi amintesc de relația strânsă pe care o aveam și eu cu tatăl meu. Și da, am spus bine. O aveam. Și chiar dacă el nu mai este, mereu am crezut și voi crede în continuare ca tatăl este primul erou al băiețelului și prima iubire a fetiței.
Îmi veni și mie rândul la caserie. Îi cer doamnei politicos un bilet doar dus pentru zborul către Londra, locul unde am copilărit, locul care sper că mă va face fericită, unde o voi lua de la zero.
Îmi găsesc locul și privesc nul către micuțul ecran. Era o emisiune care vorbea despre o fetița de 15 ani care și-a luat viața, iar o mulțime de oameni discutau despre cât de stupidă a fost alegerea acelei fete. Ei cred că sinuciderea este stupidă ? Știi ce cred eu că este stupid ? Să rănești pe cineva atât de tare emoțional încât să creadă că sinuciderea este singura varianta. Asta e stupid.
-Te deranjează dacă îl închid? Nu suport să aud vorbind despre asta.
-Si-sigur . Spun eu încă nerealizând că locul din dreapta mea fu ocupat de un tip înalt, ciufulit și cu o freză destul de ciudată. Ochii lui negri arătau că viața nu pare să îi fi fost întocmai roz. Privirea lui căzu înspre picioarele lui, întredeschizând gura, parcă vrând să spună ceva, dar se razgândește. Doar tacere. Singura voce pe care o mai puteam auzi era cea a stewardesei care ne anunța că avionul va decola în câteva minute.
Îmi las capul pe spate gândindu-mă la fel și fel de lucruri. Nu vreau să fiu tot eu cea care gândește negativ, dar să fim serioși. Uneori viața ne joacă cele mai dure feste.
-Șii , cum ziceai că te cheamă? Spuse aceiași voce rece, dar totuși dulce de mai-nainte.
-Sakura. Fără să schițez niciun zâmbet, nici măcar unul fals cum aveam adesea obiceiul să o fac.
-Încântat, Sakura. Numele meu e Sasuke, supuse acesta întinzând mâna așteptând un semn de la mine, pe care nu îl va primi. Își retrase mâna încet, fără a mai spune altceva.
Nu e vorba că nu vreau să vorbesc cu el, dar nu mai vreau să rănesc pe nimeni . Sau să fiu rănită. Și acum să fiu serioasă. Chiar aș vrea să vorbesc mult cu el, mult . Dar ce să îi spun? Cum să încep? Chiar nu vreau să mă simt ciudat. Ar fi mult mai ușor dacă ar exista o vrajă, ce odată rostită, alături de un focus-pocus și nițel praf magic, badabing, tu și persoana respectivă să fiți prieteni buni, iar subiectele de discuție să nu aibă număr. Zâmbesc cu colțul gurii și scâncesc fără să vreau un „Ichh . Magie”.
-Să înțeleg că poți și zâmbi. Și zici că nu crezi în magie? Îmi spune tipul de lângă mine, încercând din greu să facă o față ca în filmele americane gen “Hei miss, lasă-mă să încerc pe tine să fac o privire sarcastică”, dar nu reușea să țină sprânceana ridicată de fel.
Și cam asta este primul capitool :** . Sper să vă placă și aștept multe critici, sfaturi, păreri. Și dacă aveți vreo sugestie/idee legată de fic, nu ezitați să îmi spuneți. Vă pupacesc duuulce :*
Localizare
acebook
Nr. mesaje
Reputatie
Hobby-uri
Stare de spirit
Subiect: Când îngerii pleacă 
Vin 28 Feb 2014, 21:43
