Anime. Naruto. Sasuke & Sakura That's our forum way! |
--- Ne-am gândit să ne facem o nouă (re)introducere în categoria de Ești nou? Prezintă-te. Dacă te-ai mai prezentat în trecut, caută vechiul topic și fă-o din nou tot acolo. ---
|
|
| |
Autor | Mesaj |
---|
Sasuke. Genin
Sex : Varsta : 28 Localizare : Cluj-Napoca acebook : -.-'' Nr. mesaje : 231 Puncte : 319 Reputatie : 42 Hobby-uri : In the club \m/ Stare de spirit : indiferent
| Subiect: Incomplet Sam 30 Noi 2013, 16:43 | |
| Capitolul 1.
Indiferentă. Rece. Indestructibilă. Insensibilă. Singură. Pășeam lent pe coridorul împânzit de elevii ”cool” și cei mai puțini cool, ocolindu-i pe fiecare în parte, alegându-mi propriul grup în care numai eu domnesc. Eu și singurătatea mea. Toată lumea mă privea, o știu eu, o știu și ei, dat fiind faptul că ignor orice propunere, orice invitație la întâlnire, preferând să stau singură cuc tot timpul. Nu mă interesează iubirea. Nu îmi trezește niciun interes să aflu ce a făcut x sau y ieri sau ce și-au cumpărat. Nu sunt ca ei și nimeni nu e ca mine. Totuși, mă distrează modul în care încearcă să se apropie de mine, vorbele mieroase ce-mi sunt adresate sau timiditatea lor. Ca să fiu sinceră, uneori, mă simt asemenea unui animal pe cale de dispariție, însă am învățat să ignor orice, oricând, tot timpul. Mi-am ars orice slăbiciune, curățându-mă de tot și toate. Sunt incompletă. O știu. Sunt sigură de asta. Nu-mi pasă, oricum. Am răsucit clanța ușor, intrând în călduroasa sală de curs. Aici frigul n-avea posibilitatea să mă urmărească, dându-mi ocazia să îmi dau jos mânușile și bineînțeles, să mă încălzesc. Mi-am plimbat privirea prin întreaga clasă, găsindu-mi banca la fel de goală ca în fiecare zi, parcă așteptându-mă să-i fur golul, să o umplu cu ființa mea. Ceea ce am și făcut. Întotdeauna mi-a plăcut ultimul loc de la geam. Pot să mă uit o zi întreagă la cerul schimbător și frumos, putând să mă pierd printre gânduri. N-am ales locul ca să mă feresc de privirile profesorilor, căci nu mă afectează niciodată, doar pentru cer. Și n-am făcut-o nici ca să stau lângă Uchiha, idolul tuturor, moartea fetelor. Nu reprezintă niciun interes. E pur și simplu un om idolatrizat de către elevii acestei școlii, și care, din întâmplare se așează cu mine în bancă tot timpul. E o pură coincidență sau mai există posibilitatea de a se fi săturat să fie adorat și stresat de către toți, astfel așezându-se lângă mine. Mă rog. Neinteresant. - Faceți liniște, vă rog! tună Asuma enervat. Asuma aka dirigintele nostru. Are o concepție interesantă despre viață și ne îndeasă pe gât fel și fel de proiecte ”folositoare”. Nu e așa bătrân pe cât vrea să pară, însă enervant, este. Persoana lui nu reprezintă niciun interes pentru mine, nu și invers. Mă privește atent de fiecare dată când avem ore și mă însărcinează cu tot felul de treburi, numai ca să mă poată observa în liniște. Nu sunt subiectul nimănui de știință. Sunt un om. Unul rece și insensibil, și nici măcar eu nu știu de ce sunt așa. E un mister total. De nevoie mi-am scos leneșă carnetul de notițe împreună cu un pix de culoarea mării, așezându-le pe bancă. Întotdeauna am fost rece. Încă din primele clipe în care mi-am judecat mișcările, așa am fost și voi fi. Nu sunt capabilă să dau sentimente calde, cum ar fi iubirea sau mai știu eu ce, însă pot să dau sfaturi. Nimeni nu mi le cere, totuși. Și mi-e bine așa. Prefer să nu am prea multe contacte cu alte ființe umane în afară de familia mea și de cele necesare. E pierdere de timp și timpul e prețios. Ușa fu trântită brutal de perete, atrăgând atenția tuturor. Nici n-aveam nevoie să mă întorc, căci știam deja cine o să intre pe dânsa. Nu-l judec, însă. Nu mă interesează, nu-l cunosc. - Unde mergi așa, tinere? - În bancă, răspunse simplu, fără a lăsa loc de continuare, dar Asuma nu renunță. - Repetă după mine și te las în pace. ”Îmi pare rău că am întârziat, domnule profesor Asuma”. El râse, făcându-mă să îl privesc. Arăta la fel de bine ca în fiecare zi. Părul negru ca tăciunea îi stătea ciufulit, două șuvițe rebele căzându-i pe chipul alb ca laptele. Îmbrăcămintea de ultima modă nu era singura care le făceau pe fete să ajungă în pragul leșinului, ci și aspectul frumos pe care-l prezenta. Nici corpul nu se lăsa mai prejos, totuși, tot nu reprezenta vreun interes pentru mine. Nu mă simt atrasă de el. Îndrăgostită. N-am nevoie nici măcar să mă salute, ceea ce mă face indistructibilă în ochii fetelor din întreaga școală. - Ai impresia că sunt papagal sau ce, profesore? Asuma încercă cu greutate să se abțină să înjure, făcându-se tot roșu la față. Nu pot să înțeleg. De ce să te apuci să înjuri ca la birt din moment ce nu-i așa mare lucru? Adică, eu l-aș fii ignorat și mi-aș fii continuat lecția sau ce trebuie să facă un profesor. Oamenii sunt niște ființe ușor enervabile, asta-i o notiță mentală. - Sakura, cum poți să stai în bancă cu nerușinatul ăsta? mă întrebă, încercând să-l enerveze pe brunet, cel mai probabil. - Ok, domnule profesor. Ca să fie clar un lucru, vă respect din cauză că îmi sunteți diriginte și că, de asemenea, aveți mai mulți ani decât mine, dar gândirea dumneavoastră este greșită. Nu-i iau apărarea, însă consider că l-ați provocat și meritați toate replicile acide. A, în legătură cu întrebarea pusă, prezența lui nu mă deranjează. Mă lasă să fiu atentă la ore ceea ce este cel mai important. Nu mă simt atrasă de el, și mă simt perfect în regulă. Deci, nu, prezența ”nerușinatului” nu mă deranjează. Imediat după ce am terminat de vorbit, am observat că toți colegi de clasă se mirau, iar profesorul încerca să-și caute fălcile pe jos, pe vreme ce brunetul îmi zâmbea. Un zâmbet pe care-l oferă tuturor, presupun. O să mă lipsesc de el. Am răsuflat, apoi m-am așezat în bancă, deschizându-mi carnetul de notițe și așa am ținut-o toată ora. Profesorul Asuma m-a lăsat în pace, însă încă puteam să simt cum privirile celorlalți îmi găureau spatele cu ciudă. Și el, la fel ca toți, o făcea. Nu mă scăpa din ochii în timp ce eu, ca o pământeană obișnuită, mă pierdeam printre gânduri și rândurile ce le așterneam pe foaia albă.
***
2 ore mai târziu.
Cantina e plină ochii, o singură masă savurându-și singurătatea din plin, fiind abandonată. Cea de lângă gunoi. Bineînțeles, nu sunt foarte încântată că trebuie să-mi alin stomacul flămând lângă mirosul insuportabil și neplăcut ce-l emană rămășițele celorlalți, dar nu-mi permit să fac figuri. Mă așez și-mi pun tava împodobită cu mâncăruri delicioase pe suprafața lucioasă a mesei, începând să mănânc cu poftă. Pizza de aici e mai delicioasă decât cea de la localul în care am fost cu familia ultima dată. Plus că pot să o savurez în liniște. Ăsta e un bonus pentru mine. Un bonus ce nu mi se oferă în fiecare zi, ceea ce mă face să-l apreciez din plin când îmi apare în cale. Mi-am plimbat privirea prin încăpere, neavând altceva de făcut și am observat ceva curios. Fiecare liceu are o masă ”cool” la care se strâng băieții și fetele râvniți și râvnite din școală, total neinteresant. După ce am terminat de mâncat trei felii de pizza, mi-am scos telefonul din geantă, vrând să aflu cât este ceasul. ”Mai am de stat”, mi-am spus, apoi l-am așezat la loc. Nu îmi place să mă aflu în locuri cu multă lume. Uneori devine deranjat să te privească încontinuu, dar am învățat să ignor. Ceea ce domnul Asuma nu a putut. Mi-a oferit un bilețel galben pe care scrie cu litere mari, negre, ”detenție”, din cauză că, spunea el, am îndrăznit să-i comentez unui profesor. Bănuiesc și nu e doar o bănuială, că i-a oferit și lui unul, la fel ca mie, dar mă îndoiesc că o să se prezinte la detenție. O să am timp să scriu tot ce-mi trece prin cap timp de două ore, iar asta e mai mult decât perfect. O să fiu singură. Din nou. - Hei. O voce subțire, ușor plăcută la auz îmi întrerupsese monologul. Chiar dacă băieții mă consideră frumoasă și misterioasă, nu se întâmplă în fiecare zi ca vreunul să se bage în seamă cu mine. Acum e altceva, însă. Vocea mă ducea cu gândul la o fată, una sensibilă și fragilă. Mi-am ridicat privirea și-am văzut-o. Părul blond și lung, dădea spre albul laptelui, și nu din cauză că e bătrână, iar ochii mari și albaștri mă urmăreau curioși și temători, fiind mai mult decât inocenți. Lângă corpul micuț se aflau alte două fete care păstraseră tăcerea și care, acum mă analizau asemenea unor prădători flămânzi. - Karin, nu cred că e o idee bună... serios. - Tu să taci, Temari, dragă! Eu spun ce-i bine și voi executați! zice ea victorioasă, pe un ton de viperă nebună. Karin. E cea mai rea persoană din toată școală, din spusele tuturor. Eu nu o cunosc și nici nu am de ce să-mi dau cu părerea. Caracterul ei e neinteresant, cu toate că arată ok. Părul de un roșu aprins se potrivește de minune cu buzele micuțe și plin, plus că tenul alb completează imaginea, dar comportamentul o strică, din câte văd. De când mă știu nu m-am lăsat comandată de nimeni și nimic, ceea ce nu o să se schimbe nici de acum încolo. Privindu-le pe blonde, îmi imaginez că pe cea numită Temari o are cu ceva la mână și că, pe cealaltă, o intimidează vorbele și comportamentul ei de mahala. Nu e treaba mea, totuși. - Stai departe de Sasuke, cu*vo. Toții știu că i-ai luat apărarea ca să te bage în seamă și nu o să permit unei tipe ca tine să-mi fure prietenul. Am sorbit o gură din sucul de portocale, calmă, ignorând ”discursul” ei total neinteresant. - Ai terminat? am întrebat la un moment dat, plictisită. - Ce-i greșit cu tine? Te-am făcut în toate felurile posibile și tu ești în stare să zici numai atât? zice, făcând ochii mari, fiind uimită. - Uite ce-i, Karin. Karin te cheamă, nu? am întrebat, iar ea confirmă. Ok. N-am nici cel mai mic interes în persoana colegului meu de bancă. Nu mă interesează ce mănâncă, cu cine stă, ce face el în timpul liber sau aspectul lui de prinț. Toate ăstea sunt egale cu zero. Chiar nu-mi pasă și nu i-am luat apărarea. Am spus ce am crezut eu de cuviință, și dacă nu poți pricepe, ești cam îngustă la minte. Sub privirile șocate a colegilor și-a ei, am aruncat resturile la gunoi împreună cu tot ce înseamnă Sasuke. Nu vin la școală în fiecare zi ca să am parte de tipica viață de adolescent. N-am nevoie de dragoste și întâlniri. De sentimente. Am nevoie de un viitor bun. Un viitor cu o carieră strălucită și, nici nu-s sigură că vreau să-mi întemeiez o familie. Îmi place singurătatea și ador să trec neobservată, însă ca să ai o carieră bună trebuie să te faci cunoscut, dar asta mai poate aștepta, nu? O să mă bucur de liniște și singurătate cât o să pot. Atât. Mințile lor înguste n-au cum să proceseze informația simplă, dată mură-n gură. Nu am prietenii și nici nu-i vreau. Nici iubit și nici orice altceva care să mă catalogheze cum că fac parte dintr-un grup. Am oftat prelung, fiind deja ajunsă în fața sălii de curs, pregătită să intru. - Așteaptă! strigă micuța din cantină. Știi că acum o să vină după tine, nu? - Cine? am întrebat după un moment de tăcere. - El. Sasuke Uchiha, răspunse cu glasul tremurând. De ce am impresia că zilele mele de liniște or să se sfârșească? M-am întrebat în timp ce răsuceam mânerul ușii.
ps: e necorectat :D
Ultima editare efectuata de catre Lexxu in Joi 06 Mar 2014, 17:53, editata de 7 ori |
| | | Lauren Wandowski Sennin
Sex : Varsta : 27 Localizare : Târgovişte, Dâmbovița acebook : Alexandra Paun Nr. mesaje : 1459 Puncte : 1644 Reputatie : 145 Hobby-uri : Reading, dancing, writing.
| Subiect: Re: Incomplet Sam 30 Noi 2013, 17:30 | |
| Heeei! Îmi place mult ficul tau cel nou. Am remarcat ca in ultima vreme încerci mereu stiluri diferite si vreau sa-ți spun ca îmi plac toate ficurile tale la nebunieee! Sper sa ma anunți când apare nextul. Kiss. |
| | | Sentōki U. Genin
Sex : Varsta : 24 Localizare : Unde nu sunt dorită Nr. mesaje : 365 Puncte : 421 Reputatie : 40 Hobby-uri : Do you really want to know?! Stare de spirit : I'm always in the mood.
| Subiect: Re: Incomplet Sam 30 Noi 2013, 18:46 | |
| Hei! Am trecut si eu pe aici si ma bucura ce am gasit. Ca de obicei, compui numai lucruri excetionale! Si eu am observat ca ti-ai deschis mai multe fic-uri, incercand diferite stiluri de a scrie de fiecare data iesindu-ti groaznic de minunat! Imi place tematica acestei povesti, desi am citit doar primul capitol. Sunt chiar foarte curioasa sa vad ce se va intampla in continuare, asa ca iti urez multa inspiratie si timp liber. Sa nu uiti sa ma anunti cand vei posta urmatorul capitol. *Hugs!* :) |
| | | crisalex Chūnin
Sex : Varsta : 26 Localizare : Constanta Nr. mesaje : 951 Puncte : 1016 Reputatie : 77 Stare de spirit : Dezastru
| Subiect: Re: Incomplet Sam 30 Noi 2013, 21:04 | |
| Hey! Ma bucur ca ai inceput un nou fic! Cred ca ai colectie de ficuri superbe, cu stiluri diferite! Imi place foarte mult si acesta, este special! Deasemenea, ma intriga atitudinea Sakurei fata de colectivul liceului. Ma asteptam ca Sasuke sa fie un bad boy, si mi-a placut faza cu :,,-Ai impresia ca sunt papagal, sau ce , profesore?". Nu stiu de ce trebuia sa primeasca si Sakura detentie, ea doar si-a exprimat punctul de vedere, ceea ce trebuie sa facem toti in viata! Sper sa ma anunti cand pui nextul! ^.^ Spor la scris si la inspiratie! Kiss! :* |
| | | Lottie Genin
Sex : Varsta : 28 Localizare : Pe scaun Nr. mesaje : 185 Puncte : 219 Reputatie : 18 Hobby-uri : Scrisul, cititul, dansul în ploaie... Stare de spirit : Bună.
| Subiect: Re: Incomplet Dum 01 Dec 2013, 01:22 | |
| Imi place tare mult ficul tau si, desi e doar primul capitol, m-am indragostit de el. Am fost dezamagita ca a fost doar atat, deoarece nu ma mai saturam sa citesc. Am savurat fiecare cuvant. Imi place felul in care te exprimi si ador atitudinea Sakurei. Bafta in continuare si astept nerabdatoare continuarea. |
| | | Sasuke. Genin
Sex : Varsta : 28 Localizare : Cluj-Napoca acebook : -.-'' Nr. mesaje : 231 Puncte : 319 Reputatie : 42 Hobby-uri : In the club \m/ Stare de spirit : indiferent
| Subiect: Re: Incomplet Lun 09 Dec 2013, 14:27 | |
| Capitolul 2. Orele au trecut în zbor. Ultima oră am avut cu doamna T. O profesoară frumoasă și încăpățânată, obsedată de disciplină și de materia care ne-o predă. Chimia. Oră destul de neinteresantă din puctul meu de vedere. Am căscat, somnoroasă fiind, pregătindu-mă să îmi strâng lucrurile la auzul clopoțelului ce ne anunță neîntârziat în fiecare zi că suntem liberi la sfârșitul programului. Sunt urmărită. Atât de profă cât și de brunet și pot să pun pariu că domnul Asuma i-a povestit cu lux de amănunte cum l-am sfidat luându-i apărarea ”nerușinatului” în fața întregii clase. Adică, dacă aș fii asemenea fetelor din școală aș fii leșinat pe scaun încă din secunda în care Sasuke a ocupat locul din dreapta mea cu o indiferență de nedescris, plus aerul lui veșnic de cuceritor misterios, dar nu, eu nu sunt așa. Mi-am văzut de treabă un semestru întreg fără să-i acord fie și o mică atenție sau un salut banal în fiecare dimineață. El făcu la fel. Și-am fost mulțumită că nimeni n-a încercat să-mi distragă atenția de la școală, până astăzi. Ziua blestemată în care domnul Asuma mi-a cerut părerea, ajungând să mi-o dezvălui în fața colegilor. Poate că unii au înțeles greșit ce am spus, unii ca și Karin, dar eu, cel puțin, consider că nu i-am luat apărarea și că doar mi-am spus punctul de vedere. Am uitat că există și oameni care dețin o minte simplă, îngustă... Sentimentul cum că liniștea și singurătatea mea or să sfârșească tragic persistă. Rămâne în poziția de drepți, de neclintit, risipind ceața și mulțumirea pe care m-am chinuit să le așez în jurul meu, obligându-mă să oftez la fiecare gând asemnător ăstuia. Timpul de analiză și gânduri nefolositoare luă sfârșit, căci clopoțelul se auzi prin boxe, făcându-i pe elevi să țipe de fericire că s-a terminat așa-zisul chin pe ziua de astăzi. Toții au sărit în picioare, ignorând țipetele profei și tema pe care-o scrisese pe tablă în grabă. Toții în afară de mine și Sasuke. Doar noi rămăsesem în bancă, stând ca niște stane de piatră, parcă așteptând să se petreacă ceva ieșit din comun. Cu mișcări lente și precise, apucase de telefonul micuț pe care-l adăpostise până acum în buzunarele pantalonilor, presupun eu, și-i atașase niște căști, apoi și le așeză pe urechi. Părul negru lucea sub lumina neonului, ochii de aceeași culoare fiindu-i pierduți într-un punct mort. Mi-am întors capul în direcția geamului, observând norii închiși ce-mi îmbrăcau prea măritul cer într-o haină sumbră, plăcută, însă. Ador vremea asta, căci aruncă cu inspirație înspre mine cu toată puterea ei, îndemnându-mă să apuc orice creion disponibil și să desenez. Să conturez peisajul minunat, singuratic, frumos. Am clipit des, ferindu-mi șuvițele rozalii de pe frunte, apoi, am apucat penarul de culoarea mării în palme, servindu-mă în cele din urmă cu un creion subțire, gri. Am început să îmi mișc mâna pe foaia albă de dinaintea mea, dând frâu liber imaginației mele. Nu știu cum mă privește colectivul, însă nici că ar avea de ce să-mi pese, dar am o vagă idee despre asta. Pentru ei nu sunt decât o fată misterioasă, un premiu. Premiu pe care vor să-l câștige cu orice preț ca să se facă cunoscuți. Nu-mi displac elevii acestei școlii, dar nici nu-i plac în așa măsură ca să mă avânt în vreo relație cu vreunul. Știu. Relațiile și grupulețele nu numai că m-ar distrage de la școală, ci, tot ele mi-ar alunga prea iubita singurătate ce și așa stă să cadă din cauza brunetului și a cuvintelor mele ce l-au avantajat la ora domnului Asuma. Cu toate că nu îmi doresc să iau parte la bârfele, activitățile și anturajul pe care-l promit, tot comunic cu ei. Nu sunt anti-sociabilă. Sunt o singuratică, iar ei nu vor să-mi respecte dorința. În fiecare zi găsesc scrisori de dragoste și tot felul în dulăpiorul meu, dovadă care-mi întărește spusele. Am răsuflat, afundându-mă mai mult în scaunul moale și comod. Deja desenul începea să cuprindă ideea care îmi intră în minte. O femeie fără față cu doi copii mici în brațe. Copii ale căror lacrimi îi udară veșmintele timp de ore întregi, hăinuțele lor fiind și ele mâzgălite și murdare. M-am servit cu încă o foaie imaculată, reluându-mi activitatea. Am de gând să dau acestui desen și o a doua variantă. Mi-am potrivit imaginea în minte, apoi cu mișcări precise și rapide am redat totul pe foaie. În al doilea desen femeia căpătă o față. Ochii ei verzi asemenea celor mai prețioase smaralde din lume își urmăreau odraslele, un zâmbet cuceritor, plin de afecțiune maternă, conturându-i chipul în formă de inimă. Nasul micuț se potrivește ca o mânușă cu buzele cărnoase pe care i le-am dăruit, făcând orice bărbat din lumea desenelor să o dorească și știu, asta sună mai mult decât ciudat. Părul deschis la culoare, lung și bogat, de culoare roz, îi cădea pe umerii micuți și înguști, atingând hainele ce sunt acum curate, luminoase. Copii nu mai plângeau, mizeria pe care-o făcuseră în desenul anterior dispăru, căci acum se jucau cu părul mamei lor fericiți, râzând la ea. Am apucat ambele desene, în mâna dreaptă ținându-l pe primul, iar în cea stângă pe al doilea. Dacă ar fii să mă gândesc la realitate aș opta pentru primul, căci realitatea e crudă și rea, din moment ce distruge visele și-și lasă copii fără o mamă iubitoare care să le fie alături, însă dacă ar fii să optez pentru vise, aș alege al doilea desen. Un om care nu visează nu se mai poate numii om. Asta a fost și continuă să fie părerea mea. - Primul e realist, dar al doilea e mult mai drăguț, zise o voce joasă, cunoscută, din spatele meu. - Așa-i? De când mă știu fratele meu îmi critică desenele, însă am uitat că nu mă aflu acasă, ci, la școală în detenție. Am pus desenele pe suprafața lucioasă a băncii, mutându-mi privirea la posesorul vocii ăleia care-mi vorbise adineauri. Încă îi mai simțeam răsuflarea caldă pe pielea gâtului. - Dacă te mai uiți așa la mine, jur că te sărut. Mă amenință. Poate că pentru celelalte fete asta în mod normal n-ar fii o amenințare, ci, mai degrabă, un vis împlinit, dar eu una am luat-o ca fiind o amenințare. Vocea lui gravă încă-mi răsuna în minte, spunându-mi de nenumărate ori că o să mă sărute dacă o să continui să îi susțin privirea. Și nici măcar nu știu de ce o fac, totuși. Nu-mi doresc să mă sărute. Un sărut simbolizează iubirea sau dorința a două persoane care-și doresc să fie împreună sau, mai nou, plictisul, la adolescenții de pretutindeni. La noi nu e decât o amenințare banală, un joc. Unul pe care nu-mi permit să-l pierd oricât de mult îmi doresc să-și țină mâinile și buzele departe de mine. Niciodată n-am știu să pierd și nici n-am reacționat bine la vreo înfrângere. - Profa? am întrebat. - Of, doamna T. a plecat de mult, mă anunță, apoi râse. Mda. Se pare că trebuie să mă descursc singură, nu că ar fii vreo problemă în asta. Întotdeauna am crezut că în viață trebuie să te bazezi numai pe tine, căci până și rudele te-ar vinde pentru o bucată de avere. Am pufnit la gândul ăsta, continuând să-i susțin privirea, calculând în același timp șansele de izbândă. În fiecare zi circulă o grămadă de zvonuri despre Sasuke, și întâmplător acestea ajung mereu și pe la urechile mele, dar niciodată nu le-am dat crezare. Adică, de ce ai încerca să înțelegi sau să judeci un om care nici măcar nu-ți trezește nici cel mai mic interes? E o pierdere de timp, iar timpul meu nu e pe gratis. E frumos și misterios, un bad boy pe care și l-ar dorii fiecare fată din această școală drept cadou de Crăciun, dar fiecare fată nu înseamnă ”Sakura Haruno”. Eu sunt doar eu. O singuratică care ocolește orice tip de relație cu oricine. Și îmi permit totuși să fac conversație cu toată lumea, însă să-i permit să-mi fure un sărut... asta e deja altă mâncare de pește. Nu mă cunoaște, așa că de ce tot încearcă să se pună cu mine? Ce vrea să demonstreze prin acțiunile lui? Nu sunt decât două întrebări fără răspuns. - OK. Dacă vrei- - Nu, nu vreau să-ți mulțumesc. În caz că asta voiai să spui, mă întrerupse dintr-o dată. - Atunci? am întrebat, calmă, ignorând faptul că tocmai m-a întrerupt cineva când am vorbit. Urăsc să mă întrerupă cineva când vorbesc și toată lumea o știe. - Pur și simplu, vreau să mă joc cu tine, cu mintea ta. Vreau să te induc în eroare, apoi să risipesc toată ceața din senin. Vreau să te sărut pe bune, parcă îmi vorbi în rime. Mi-am scuturat capul, începând să-mi mișc mâinile încet ca să nu mă observe. Lucrurile de pe masa mea dispăreau încet în geanta-mi, în timp ce a lui rămânea la fel ca la început. Adică, goală. Nu știu la ce anume se gândește băiatul ăsta, dar ceva îmi spune că nu vreau să mă implic în vreun fel sau să aflu. E mai bine pentru mine și singurătatea mea, căci n-am de gând să o pierd din cauza lui sau a domnului profesor Asuma. - De ce? - Nu vreau să-ți mulțumesc pentru că nu mi-ai luat MIE apărarea. Ți-ai susținut punctul de vedere în fața tuturor, și chiar dacă ei au înțeles greșit eu unul am înțeles unde bați. Deci, e OK. Ah, tu vorbeai de sărut... spuse când mă văzu confuză. - Da. - În primul rând ești frumoasă, lucru pe care orice băiat sau fată din școală l-ar putea susține. În al doilea rând, vreau să mă joc cu tine din mai multe motive. În al treilea rând, vreau să te sărut pentru că-mi pari interesantă. Unică de-a dreptul, mă anunță, apoi își apropie trupul frumos conturat de al meu. Vorbele lui mieroase încă îmi cântau în minte. Am auzit o grămadă de astfel de replici și țin să amintesc că toate m-au lăsat și-o să mă lase rece, însă, de această dată e diferit. Din mai multe puncte de vedere. Suntem captivi în sala de pedeapsă, singuri fiind, ceea ce-i acordă lui un punct în plus. Sunt fată, iar puterea mea nici măcar nu poate concura cu a lui, încă un punct pentru Sasuke. De asemenea, suntem amândoi adolescenți și ca orice băiat și fată cu hormoni trupurile noastre nu vor să ne asculte rugămintele, ci, din contră, își doresc să ne contopim și să formăm o singură ființă, punct care merge tot la brunet. Am pufnit, așezându-mi o mână pe pieptul lui tare, simțindu-i fără să vreau mișcările accelerate ale inimii. Încă îi susțineam privirea, căci nu-mi permiteam eu mie să pierd. Ochii lui negricioși, fermecători, se uitau fix în ai mei încercând să facă ceea ce face cu toate fetele. Să mă înnebunească. Ei, dragă Sasuke, uiți că rațiunea mea nu mă lasă baltă așa cum o fac a celorlalte. Am încercat să-l împing, nu numai că nu s-a clintit, dar îmi și dădea impresia că se apropie tot mai mult de mine. ”Pierd teren”, mi-am spus, reușind totuși să-mi păstrez calmul. L-am împins încă o dată, și încă o dată, fără rost. Acum eram lipiți unul de altul, căldura noastră amestecându-se una cu alta, ușor, ușor. - Dacă sunt așa frumoasă și te atrag așa de mult, de ce fix astăzi ți-ai găsit să te dai la mine? La auzul cuvintelor mele chicoti, apoi își dezveli dantura perfectă. Atât de albă.. - N-am avut oportunitatea să te încolțesc. Asuma mi-a dat-o astăzi, mă anunță, prinzându-mi pe urmă două șuvițe de păr între degete. Fir-ai tu să fii Asuma! Dacă nu mă puneai să-mi expun punctul de vedere în fața tuturor mă puteai lipsi de Uchiha. Am răsuflat. Brusc prin minte au început să se plimbe câteva cuvinte, formând un mini-dialog. Țin minte că micuța de la cantină a fugit după mine și mi-a trântit în față faptul că brunetul o să vină după mine, iar eu i-am răspuns nepăsătoare că nu mă interesează prin mișcările mele. Nu m-am gândit că situația o să se răstoarne în beneficiul lui și că, blondina are mai multă dreptate decât îmi puteam eu imagina atunci. În momentul de față, răsuflarea lui caldă îmi mângâie chipul fin de culoarea laptelui, privirile fiindu-ne ațintite una într-alta. - O să te sărut. - Ba nu o să o faci, l-am contrazis eu, căutând o portiță de scăpare. Ceasul ticăie. Timpul trece, iar fața lui se apropie tot mai tare, mai repede, de a mea. Ce-o să faci, Sakura?
Ultima editare efectuata de catre Lexxu in Dum 02 Mar 2014, 01:40, editata de 9 ori |
| | | Sentōki U. Genin
Sex : Varsta : 24 Localizare : Unde nu sunt dorită Nr. mesaje : 365 Puncte : 421 Reputatie : 40 Hobby-uri : Do you really want to know?! Stare de spirit : I'm always in the mood.
| | | | Avada Kedavra Jōnin
Sex : Varsta : 25 Localizare : In coltul intunecat al propriei minti... Nr. mesaje : 1080 Puncte : 1250 Reputatie : 84 Stare de spirit : Neutra
| Subiect: Re: Incomplet Lun 09 Dec 2013, 17:57 | |
| Edit Am revenit cu un comentariu. Nici nu îţi trece prin cap cât de mult îmi place această operă a ta. Este o idee total diferită faţa de cea din Elevul şi Vagaboanda, deşi persoanjele mai au pe alocuri puncte comune. Am citit cele două capitole, iar sentimentul ce predomină la sfârşit era dorinţa de a citi şi mai mult... Îmi place siguranţa Sakurei şi implicit forţa ce o face indestructibilă în ochii elevilor. Sasuke este sexy şi rău, ca de obicei, dar în ficul tău mi se pare că este mult mai raţional, observând calităţile rozaliei şi având curaj să o "încolţească". Abia aştept să văd ce se va întâmpla în continuare, cum va decurge sărutul sau dacă Sakura va reuşi să scape de brunet. Din punct de vedere artistic, acest fic mi se pare mult mai bine analizat decât celălalt, nararea ta înebunindu-mă total. Descrierea, deşi nu abundă în figuri de stil şi imagini artistice, mă ajută să vizualizez totul mai uşor, să mă transpun în cadrul poveşti. Cam atât am avut de spus. Spor la scris şi aştept cu nerăbdare nextul.
Ultima editare efectuata de catre Avada Kedavra in Lun 09 Dec 2013, 21:25, editata de 2 ori |
| | | crisalex Chūnin
Sex : Varsta : 26 Localizare : Constanta Nr. mesaje : 951 Puncte : 1016 Reputatie : 77 Stare de spirit : Dezastru
| Subiect: Re: Incomplet Lun 09 Dec 2013, 19:40 | |
| Heei! Ma bucur ca ti-ai facut timp sa postezi nextul! Capitolul a fost genial, si m-ai lasat din nou in suspans! Imi place atitudinea lui Sasuke fata de Sakura, mi s-a parut foarte sincer, si nu ma asteptam sa-i spuna ca a asteptat sa o incolteasca. Abia astept sarutul dintre cei doi, chiar daca va fi putin fortat din partea Sakurei! Multumesc pentru mesaj si sper sa-l primesc si data viitoare! Spor la inspiratie! Te pup! :* |
| | | ♥Demy♥ Chūnin
Sex : Varsta : 26 Localizare : Bacau acebook : Denisa Popa Nr. mesaje : 685 Puncte : 777 Reputatie : 38 Hobby-uri : Scris, Citit, Desenat, URMARIT NARUTO , mai multe :) Stare de spirit : visatoare.....si aeriana <3
| Subiect: Re: Incomplet Dum 22 Dec 2013, 11:32 | |
| Tic tac, timpul trece pentru Sakura :))) Abia astept sa citesc next-ul. Imi place mult fic-ul tau, dar care dintre ale tale nu imi place ? Totusi, imi pare rau ca putine le termini. Astept next-ul, sper sa ma anunti si pe mine cand il pui. Ja ne ! |
| | | andreutza_cata13 Chūnin
Sex : Varsta : 25 Localizare : bucuresti Nr. mesaje : 529 Puncte : 589 Reputatie : 50 Hobby-uri : să cânt şi să mă distrez cu pretenii mei :love:
| Subiect: Re: Incomplet Vin 27 Dec 2013, 18:53 | |
| "Tic-tac, tic-tac, dragostea s-a spulberat" Buna draga mea Lex. Ini place foarte tare ficul tau. E asa mai pshihologic, inducandu-ne intr-un fel de contrast al tipologiilor umeane: De la fata singuratica si fara sentimente, la tipul cuceritor, sociabil,etc. Cei 2 au un lucru in comun: amandoi sunt foarte misteriosi. Capitolele, 2 la numar, au fost foarte intresante, si iti astept, cu mare drag, continuarea povestii ! Bafta la tastat in continuare si Sarbatori fericite! |
| | | Sasuke. Genin
Sex : Varsta : 28 Localizare : Cluj-Napoca acebook : -.-'' Nr. mesaje : 231 Puncte : 319 Reputatie : 42 Hobby-uri : In the club \m/ Stare de spirit : indiferent
| Subiect: Re: Incomplet Mar 04 Feb 2014, 11:47 | |
| Capitolul 3 Chipul lui de-un alb fantomatic se apropie cu pași repezi de al meu, buzele lui vrând cu ardoare să-și revendice premiul. Și nu e ca și cum n-aș fi experimentat arta de-a fii sărutată, doar că nu-mi doresc să par vulnerabilă în fața acestui băiat misterios și rău famat. Unirea dintre buzele noastre e absolut interzisă, în primul rând de către mine, iar în al doilea de școală. Directorul ne-a avertizat la începutul liceului că manifestările amoroase trebuiesc păstrate pentru când părăsim incinta școlii. Aș vrea ca ale noastre să nu existe nici în afara ei. Plus că singurătatea mea ar avea de suferit, ba chiar s-ar putea face dispărută în urma unui astfel de incident nefericit. Dacă imposibilul ar deveni posibil și-aș începe să simt ceva pentru acest brunet? Nu. Nu pot permite ca asta să se întâmple nici în ruptul capului. Am crescut îmbrățișând prea frumoasa și liniștitoarea singurătate, căci ea, mai bine decât oricine, și-a jucat rolul de mamă la perfect. N-o pot lăsa să piară acum din cauza unui mascul oarecare. - Încetează! Chiar nu vreau să mă săruți, i-am comunicat furioasă, începând să mă zbat cu intenția de a scăpa din strânsoarea eficientă, dar superficială. - Hmm, și dacă refuz? Ce poți să-mi faci? începu să mă chestioneze mândru că-s o ființă neputincioasă ce depinde, cel puțin în momentul de față, de el. Ochii ca de smoală mă analizau atenți, dorindu-și parcă să pătrundă înăuntrul minții mele ca să exploreze imaginile demult uitate. Păru-i mai negru decât însăși noaptea cu reflexii albastre pe alocuri reușea să-mi atragă atenția cel mai mult la el. N-am mai văzut un așa păr ciudat și rar, exceptându-l pe al meu. Pot să pun pariu că lumea îl întreabă dacă se vopsește ori ce vopsea folosește, căci așa pățesc și eu oriunde ajung, oriunde merg, iar curiozitatea omului mă stresează și obosește peste măsură. Dacă n-aș ține atât la adevăr aș minții cu siguranță. Nu-mi stă în fire să fac așa ceva însă. Am răsuflat greoi, de parcă tocmai îmi petrecusem ultimele ore pe pista de alergat a școlii. Totuși, când atingerea respirației lui încetă să-mi mai atingă fața am revenit cu picioarele pe pământ dintr-o dată, mutându-mi privirea în direcția sa, din nou, fixându-l și analizându-i atentă ținta. Urăsc să n-am puterea de-a mă apăra singură. - E goală, iar dacă te interesează cochilia te anunț că nu fac așa ceva. Îmi revenisem din starea de eroare în care mă obligase el să intru, alungând amețeala veșnic supărătoare ce amenința să mă urmărească zile bune de acum înainte. O răceală incredibilă îmi inconjură pe dată inima și așa înghețată în speranța că o să-i îmbunătățească scutul, presupun. Așa e. N-am nevoie de aceste emoții și trăiri prostești ca să-mi fac cunoscută existența. Acele momente o să vină mai încolo, cu trecerea anilor, pe vremea când eu și cu acest Sasuke nici măcar n-o să ne mai cunoaștem... Momentan nici nu-mi mai venea să tremur și nici nu mă mai atrăgea așa de tare culoarea interesantă a podoabei sale capilare, și privirea de smoală pierzându-și din farmec în fața mea. Totul se dusese de râpă, căci magia copilărească sau tot ceea ce se putea naște a murit înainte de-a o face, lucru pe care-l apreciez enorm. Singurătatea se mobiliză și-mi sări în ajutor ca de fiecare dată, nedând șansa nimănui să mă răpească din brațele ei liniștitoare. Îi aparțin pentru vecie. Atât în viață cât și după moarte, eu sunt copila ei iubită. Încă se uită insistent în direcția inimii mele demult moartă parcă dorindu-și să ajungă, cumva, la ea, fără să-mi bage în seamă cuvintele rostite mai devreme. - Nu mai simt nimic, îți pierzi timpul, Sasuke, i-am zis pe-un ton glacial fixând geamul din spatele meu. Tresări ușor, fiind trezit la realitate și din analiza lui prostească. Unii ar spune că el încerca doar să-mi vadă capitalele, dar eu știu că ceea ce-și dorea el cu ardoare era să pătrundă în sufletul meu, suflet întors cu susul în jos. Își așeză capul în poală la mine, lăsând pletele atât de rare să-i acopere chipul fantomatic, perfect, căci tot ce mai puteam observa erau buzele micuțe și pline, întredeschise. Sunt o persoană specială și nu neapărat într-un mod bun pentru ceilalți. Știu foarte bine că cei care mă cunosc, din familie mai exact, mă consideră o ciudată și vor să mă interneze la un spital de nebuni. Cauzele sunt banale. Nu-i neapărat să-ți iubești mama sau să vrei prieteni de joacă, jucări. Mie-mi plăcea să învăț în pod pe întuneric. Greierii îmi cântau în fiecare seară, iar singurătatea îmi ținea de urât, așa că n-am avut nevoile unui copil banal și simplu. Vorbeam foarte rar și când o făceam, singurul căruia voiam să răspund era fratele meu, Gaara. Restul nu-mi provocau niciun sentiment și uram să petrec timpul prețios cu oameni ca ei. Mă bucur că am crescut și nu mai sunt nevoită să-l sacrific. - Dar ai simțit cândva, nu? mă trezi din visare vocea masculină, ușor tremurândă. - Foarte puțin și dacă am simțit ceva n-a fost pentru ființele umane. - Vrei să spui că n-ai iubit niciodată? se repezi să-și reia locul din fața mea, stând în șezut pe scaun. - Iubesc singurătatea, dar nu, n-am iubit niciodată vreun băiat sau un membru al familiei. Oricum, de ce te-ar interesa detaliile plictisitoare cu privire la viața mea? Își umezi emoționat buzele, luându-și în sfârșit mâinile de pe mine. Părea că-și caută disperat cuvintele ce nu voiau să iasă la iveală, să-mi explice ceea ce vreau să știu, să-mi răspundă mai pe scurt la întrebarea deloc complicată. - Știi, eu n-am vrut doar să mă joc cu tine. Te plac în adevăratul sens al cuvântului și asta nu pentru aspectul tău, nicidecum. Poate că misterul m-a atras și m-a făcut să simt asta sau nu știu, însă sunt sigur că înainte să-mi bată inima pentru tine n-a mai bătut pentru nimeni. Ușa clasei se trânti brutal de perete, ecoul sunetului deranjant atrăgându-ne atenția amândurora. Își reluă poziția în bancă ca să nu dăm de probleme la fel cu am făcut și eu, înainte să ne observe doamna profesoară Tsunade. Pieptul imens îi sărea la fiecare pas făcut, și-am observat că acum nu mai avea părul prins în coadă, îl lăsase liber, și-i stă mult mai bine așa. Expresia nervoasă a feței însă, lasă de dorit. - Puteți să mergeți acasă, ne anunță după care se făcu dispărută după ușa maronie. Cuvintele brunetului încă îmi inundau mintea și urechile, auzindu-se în ecou de mai multe ori. Până astăzi n-am vorbit niciodată. Am încercat să atrag atenția cât mai puțin posibil, să trec neobservată pe holurile lungi și populate a liceului, dar nu mi-a ieșit deloc. Primesc scrisori de dragoste în fiecare nenorocită de zi, invitații în oraș sau petreceri și-am obosit să le mai refuz. Și nu, prin asta nu mă refer c-o să mă apuc să hoinăresc de jur împrejur cu o ”turmă” formată din fete și băieți. Nu pot suporta grupușoarele ce se adună să bârfească atât ziua cât și noaptea, iar ”prieten” nu e decât un alt cuvânt din dex. Ca să fiu sinceră, dacă aș avea puterea să-l scot de acolo aș face-o, deoarece nu e decât o haină pentru ”ai încredere în mine ca să te pot înjunghia mai repede pe la spate”. El nici nu există în ochii mei, cuvântul ăsta, ”prieten”. L-am alungat demult din vocabularul meu. M-am apucat să-mi îndes grăbită lucrurile în geantă ca să scap mai repede de încăperea asta enervantă și, bineînțeles, de prezența copleșitoare a băiatului. Dacă tot mă place și m-a urmărit atâta amar de vreme, trebuia să fie conștient că o mărturisire n-o să mă facă să mă schimb și că, evident, n-o să mă îndemne să-l accept. Frumusețea e efemeră. Ea te atrage în direcția celei mai frumoase persoane și-i ascunde caracterul scârbos pe care încearcă să-l țină în întuneric. Și aici nu mă refer la toate persoanele cu aspect frumos, căci mai există și unele excepții pe lumea asta. Puține, dar există. Atingerea lui mă făcu să tresar ușor, surprinsă. Am și uitat că sunt cu el în aceeași încăpere din cauza ideilor mele ce-au prins ocazia să se miște libere prin capul meu. - Răspunsul tău? - Nu. - Mă așteptam la asta, râse el, dar nu-ți fă griji. Nu sunt tipul care renunță așa ușor. Și eu mă așteptam la asta. - Stai departe de mine, Sasuke! Râse din nou, apropiindu-se mai mult de mine. - Și dacă nu vreau? întrebă pe-un ton seducător, mișcându-și sprâncenele în sus și-n jos. Știi, Sakura, nu-s băiatul care să execute când tu doar pocnești din degete. M-ai respins, OK, dar nu-mi poți interzice să simt ce simt sau să nu mai lupt pentru tine. O să încetez dac-o să realizez că nu meriți... înțelegi? Se întoarse pe călcâie, fiind pregătit să părăsească sala de curs și să mă lase singură acolo, dar câteva cuvinte se rostogoliră prin buzele-mi întredeschise. - Și sărutul? Cum de ai renunțat la el? Făcu distanța dintre noi inexistentă a nuștiu câta oară pe ziua de azi, dominându-mi statura cu mândrie. Îmi zâmbea amuzat, conștient că, deși l-am respins reușise să-mi atragă cât de cât atenția. Am lăsat o amărâtă de curiozitate să-și croiască drum spre lumină ca să-l oprească din drumul lui. Naiba s-o ia și pe ea! Aș spune că nu mă interesează sau că nu-s curioasă de ce-o să-mi spună, dar detest minciuna și eu nu mă mint pe mine. Adevărul e întotdeauna bine venit. Îl apreciez cu adevărat. Mi-am înălțat privirea de-un verde crud, oprind-o la chipul c-o piele inumană, analizându-l atentă. Buzele micuțe și pline și le ținea întredeschise, fiind ușor umede, iar ochii lui negricioși, adânci, mă urmăreau de sus, parcă aruncându-mi în față că el mi-e superior doar prin simplul fapt că e mascul și mai înalt decât mine. - Nu obișnuiesc să sărut fetele forțat, începu să spună, fiindcă am fost obișnuit să primesc orice vreau fără să mișc un deget. Râse din nou, dezvelindu-și dinții albi, perfecți și ei. Se pare că pentru tine trebuie să depun ceva efort. - Să nu îndrăznești să mă tratezi ca pe un trofeu! m-am răstit eu fără să vreau. - Nu m-am referit la asta. Ele sunt trofee, tu ești regina mea. - N- - O să fii. Te asigur, tonalitatea lui mă cutremură. Părea că tot ceea ce-mi spunea era un ordin dat de o ființă superioară. Defapt, un zeu fără de egal. Tremur din toate încheieturile și pot să spun că nu-i din cauza frigului. Își lăsă chipul la nivelul meu, provocându-mi obrajii să se înroșească. Credeam c-o să mă sărute în ciuda a ce mi-a spus adineauri, dar mă surprinse când își lipi grațios și lent buzele de unul din obraji, depunându-i un sărut lui. - Ne vedem mâine, Sakura, spuse înainte să se facă dispărut după ușă, la fel ca doamna T.
Ultima editare efectuata de catre Lexxu in Dum 02 Mar 2014, 01:40, editata de 1 ori |
| | | Rhye ANBU
Sex : Varsta : 15 Localizare : intr-un ocean cu bani acebook : . Nr. mesaje : 1164 Puncte : 1496 Reputatie : 212
| Subiect: Re: Incomplet Mar 04 Feb 2014, 18:19 | |
| Tocmai acum ti-am citit capitolul 3 si pot spune ca este genial.Stiam demult ficul si credeam ca nu o sa mai scrii la el,dar evident m-am inselat.Esti super si ai foarte mult talent la scris. Spor la idei in continuare! |
| | | Otti Genin
Sex : Varsta : 26 Localizare : This is a Wasteland... (Tulcea) Nr. mesaje : 272 Puncte : 312 Reputatie : 26 Hobby-uri : I'm Alive Stare de spirit : Drowning myself in boredom...
| Subiect: Re: Incomplet Mar 04 Feb 2014, 21:23 | |
| Buna Ce pot sa zic, sunt total dezamagita de mine caci nu am descoperit acest fic inca de la inceput. Este foarte captivant, interesant si doresc atat de mult sa il citesc pana la sfarsit. Ele sunt trofee, tu ești regina mea.
Replica asta mi-a facut viata frumoasa. Sper ca urmatorul capitol sa apara repede si sper sa ma anunti :) |
| | | NaTy nAtY EvIl Genin
Sex : Localizare : PESTE TOT SI NICAIERI acebook : https://www.facebook.com/sabou.natalia?ref=tn_tnmn Nr. mesaje : 160 Puncte : 188 Reputatie : 8 Hobby-uri : imi place sa citesc , sa scriu si sa traiesc Stare de spirit : In love
| Subiect: Re: Incomplet Mier 05 Feb 2014, 14:48 | |
| Am ramas fara cuvinte , povestea ta e atat de captivanta incat nici nu stiu ce sa spun . Aceasta singuratate si raceala atat de dragi Sakurei ma fascineaza si ma face sa cred ca are absoluta dreptate in tot ceea ce simte , e incredibil , esti absolut incredibila , ador tot ceea ce ai scris pana acum si abea astept sa vad ce se intampla pe mai departe , vreau sa stiu cum are de gand Sasuke sa o faca pe rozalie sa-si schimbe sentimentele macar fata de el , daca nu fata de ceilalti . Cu am spus imi place mult ce ai scris pana acum si as vrea daca poti sa ma anunti si pe mine cand aduci nextul |
| | | crisalex Chūnin
Sex : Varsta : 26 Localizare : Constanta Nr. mesaje : 951 Puncte : 1016 Reputatie : 77 Stare de spirit : Dezastru
| Subiect: Re: Incomplet Joi 06 Feb 2014, 21:43 | |
| Scuze de intarziere, am fost ocupata. Capitolul a fost foarte frumos, chiar grozav as putea spune. M-a surprins in mod placut declaratia lui Sasuke. Nu stiam ca este asa dragut! Sakura mi se pare foarte ciudata:adora singuratatea, sigur o sa se indragosteasca de Sasuke si va incepe sa iubeasca. Multumesc pentru mesaj si sper sa-l primesc si data viitoare. Spor la scris si la inspiratie! Te pup! ;* |
| | | ♥Demy♥ Chūnin
Sex : Varsta : 26 Localizare : Bacau acebook : Denisa Popa Nr. mesaje : 685 Puncte : 777 Reputatie : 38 Hobby-uri : Scris, Citit, Desenat, URMARIT NARUTO , mai multe :) Stare de spirit : visatoare.....si aeriana <3
| Subiect: Re: Incomplet Dum 09 Feb 2014, 10:44 | |
| Hello ! Multumesc mult pentru anunt. Un capitol superb, ca de obicei. E ciudata marturisirea lui Sasuke si am impresia ca e si falsa, din moment ce nu prea o observase pana acum. Astept un next care sa-l depaseasca pe asta. Sper sa ma anunti si pe mine. Pupici ! Ja ne ! |
| | | ♥•Taylor◢◤ Academy Student
Sex : Varsta : 25 Localizare : Camera mea bleu :> acebook : adauga profilul tau ... Nr. mesaje : 12 Puncte : 14 Reputatie : 0 Hobby-uri : Citiul , desenatul , muzica . Stare de spirit : Câteodată veselă , altădată tristă ..
| Subiect: Re: Incomplet Sam 15 Feb 2014, 10:19 | |
| Am trecut și eu pe aici . E o poveste interesantă . Sasuke e surprinzător . Anunță-mă când pui next , te rog . Sunt curioasă să văd ce se întâmplă mai departe . |
| | | onysya19 Genin
Sex : Varsta : 25 Localizare : vaslui acebook : adauga profilul tau ... Nr. mesaje : 96 Puncte : 99 Reputatie : -3
| Subiect: Re: Incomplet Vin 21 Feb 2014, 21:37 | |
| Tu draga mea esti un geniu.Ficul este absolut superb.Il ador.Te rog sa aduci cat mai repede nextul. |
| | | Rhye ANBU
Sex : Varsta : 15 Localizare : intr-un ocean cu bani acebook : . Nr. mesaje : 1164 Puncte : 1496 Reputatie : 212
| Subiect: Re: Incomplet Vin 21 Feb 2014, 23:00 | |
| Te rooooog,vreau next repede repejor.Stiu ca ti-am mai scris inca un comentariu,dar crede-ma ca ti-as scrie sute.Dintre toate ficurile tale,exceptandu-l pe "Eu sa fratele meu?",acesta imi place cel mai mult.Este o idee foarte frumoasa si bine conturata.As vrea next in fiecare zi,dar stiu ca nu se poate.Totusi adu un next scurt-mediu,dar macar sa nu-ti ia o mie de ani.Poate iti trebuie ceva timp sa faci un capitol interesant,frumos,lungut,s.a.m.d.Insa tu daca mi-ai zice cate ceva despre o cutie de chibrituri,eu as considera,ce mi-ai spus acolo,cel interesant si extraordinar lucru de pe Terra.Bine... poate exagerez,dar eu asa consider.Esti una dintre persoanele care nu au nevoie de foarte multa munca(40%munca restul este talent).Consider ca ai deja talent cat cuprinde si ai nevoie doar de o mica "rama" ca sa il scoti in evidenta.Cu alte cuvinte,la toate capitolele ficurilor tale nu ai nevoie de o mie de ani pt a aduce next-ul.Dialogul,actiunea,idea si estetica capitolelor tale vin de la sine.Nu iti trebuie prea mult timp pentru a le pune pe hartie. Eu te consider o persoana,chiar daca nu te cunosc personal,nemaipomenita."Rama" aceea de care ti-am spus mai sus este harnicia.Chiar si cand ai timp liber(vacanta de scoala) si atunci iti ia mult pana pui next-ul.Uneori cred ca iti este lene.Totusi,fara s-o mai lungim,vreau next. NEXT NEXT NEXT!!!!!!! |
| | | zoey.angel Genin
Sex : Varsta : 26 Localizare : Dambovita Nr. mesaje : 217 Puncte : 243 Reputatie : 10 Hobby-uri : Muzica, Cititul si Distractia:)) Stare de spirit : Excelent:D
| Subiect: Re: Incomplet Sam 22 Feb 2014, 01:33 | |
| Este incredibil!!!!! Vreau nextul rapid!. Oricum ai o descriere foarte tare si niste idei care m-au dat pe spate. Este perfect ficul tau si il ador. Pot spune ca regasesc o parte din mine in randurile acestui fic. Te felicit si sper sa o aduci repede nextul pentru ca murim cu totii aici de nerabdare sa vedem ce se mai intampla. Daca se poate te rog sa ma anunti cand postezi.
O seara frumoasa:) |
| | | Emyly Genin
Sex : Varsta : 26 Localizare : In lume Nr. mesaje : 270 Puncte : 293 Reputatie : 11 Hobby-uri : Tennis si volley Stare de spirit : Indiferenta
| Subiect: Re: Incomplet Sam 22 Feb 2014, 12:31 | |
| Am citit si eu ficul tau e foarte original sa sun asa,pune repede nextul si anuntama si pe mine cind îl pui. |
| | | ~Linna~ Chūnin
Sex : Varsta : 26 Localizare : In mister.... Nr. mesaje : 656 Puncte : 752 Reputatie : 35 Hobby-uri : Cititul Stare de spirit : Is a secret...
| Subiect: Re: Incomplet Sam 22 Feb 2014, 22:02 | |
| NEXT...il vreau, il vreau, il vreau Nu mai am rabdare sa aflu ce se intampla mai departe... Sa ma anunti si pe mine cand il pui... Pupiceiiiiiiiiii |
| | | Sasuke. Genin
Sex : Varsta : 28 Localizare : Cluj-Napoca acebook : -.-'' Nr. mesaje : 231 Puncte : 319 Reputatie : 42 Hobby-uri : In the club \m/ Stare de spirit : indiferent
| Subiect: Re: Incomplet Dum 02 Mar 2014, 01:23 | |
| Capitolul 4. Nimeni nu mă cunoaște cu adevărat pentru că ei nu vor asta. Oamenii aspiră după faimă, bani, frumusețe și putere, căci așa a fost întotdeauna. În viață întâlnești persoane care se mulțumesc cu sărăcia, dar care în timp învață să se bucure împreună cu dânsa și să țină până și cu dinții de ea ca să rămână intacți, iar pe alții n-o să-i vezi cu zâmbetul pe față decât dacă dețin un miliard în cont și o mașină de ultimă generație în garaj. Ei sunt falși, elevii din școala mea sunt la fel precum și părinții mei. Aleargă după bani și faimă încontinuu, fără să obosească, fără să se oprească ca să observe pe cine și pentru ce motiv banal lasă în urmă. Situația asta pur și simplu mă dezgustă, însă din fericire am învățat s-o ignor cu ușurință. Am vărsat lacrimă după lacrimă crezând cu tărie că o să mă observe și c-o să se întoarcă într-o zi, am țipat de supărare și m-am transformat într-un băiat needucat din pricina lor, degeaba. Zilele au trecut și unchiul Madara s-a întors acasă. Bineînțeles, după o lungă discuție legată de comportamentul meu inacceptabil, a decis să mă sponsorizeze în fiecare lună cu o sumă de bani ca să mă descurc. Părinții mei m-au lăsat singur fără nimic. Abandonat, singur fiind pe lumea asta mare, i-am acceptat oferta fără să am vreo plângere. Totul s-a întâmplat repede. Am reușit să mă vindec, să mă reabilitez, doar ca să mă aflu acum față-n față cu o trădătoare.O femeie destul de tânără îmi călca pragul în picioare, stând în poziție de drepți înaintea ochilor mei confuzi. Părul negru îi cădea în valuri ca două cascade, acoperindu-i umeri micuți și fragili, oprindu-se pe lângă cureaua pantalonilor crem. Trăsăturile fine rămaseră neschimbate, doar machiajul strindent făcând diferența, plus cearcănele negre de sub ochii încărcați cu lacrimi amare.- Ce vrei? Tonalitatea mea rece aproape că mă obliga și pe mine să mă cutremur. Mi-am iubit părinții, însă din iubirea ce le-am purtat-o nu a rămas nici măcar o amărâtă de umbră. Totul s-a scurs afară din corpul meu ca și cum se scurge nisipul dintr-o parte în alta atunci când miști clepsidra. Nici măcar nu-mi pun întrebări în privința ei. E ca o pagină arsă din jurnalul meu, căci pentru mine a încetat să existe de multă, multă vreme. Totuși, am ales să-i arăt că am bune maniere și pot să nu o ignor așa cum aș fii făcut în mod evident dacă venea anul trecut. Buza inferioară îi tremura puternic, evident, iar mâinile ce și le ținea pe lângă corp îi urmară exemplul.- Îmi pare rău, spuse, plecându-și capul, o parte din păr acoperindu-i atât fruntea cât și privirea la fel de neagră ca a mea. Îmi pare rău că te-am părăsit, Sasuke! Îmi pare atât de rău, vorbea printre sughițuri și lacrimi, tremurând din toate încheieturile.Și-am așteptat cuvintele ălea atâta timp încât nici nu mai credeam c-o să mi le spună vreodată. Așteptam și așteptam în fiecare seară în fața ușii, somnoros, cu pielea feței umedă, stând în șezut pe podeaua rece crezând că o să apară și o să-mi spună așa, doar că ei n-au venit. Nu s-au arătat în nici o amărâtă de zi, iar cuvintele acelea au întârziat să apară. Am fost încărcat cu ură, dezamăgire și regret până peste cap, fiind o ființă ca toate celelalte. Acum e altfel. Mă simt nostalgic și doresc să o primesc înăuntru. Și-așa am crezut întotdeauna că iertarea n-are cum să-ți facă vreun rău, că probabil o să se schimbe și-o să se căiască pentru păcatele ei. Se poate spune că am cedat. Mi-am întredeschis buzele ca să vorbesc, însă mi-o luă înainte, tăindu-mi elanul din prima.- Tatăl tău și-a găsit pe altcineva și nu mai am unde să mă duc, enervată își ridică ochii la mine. Sasuke, e de datoria ta să ai grijă de mine! Brusc toată iertarea se dusese pe apa sâmbetei. Femeia asta nu merită iertare și nici un loc în casa mea, cu siguranță. Și nu pot să-mi cred ochilor ce văd și ce aud. Datorie? De când e datoria copilului să-și întrețină părintele? Dar nu. Stai. Ea a încetat de mult să-mi fie mamă. Egoismul și goana după banii ăia nenorociți au alungat-o de lângă mine, apropiind-o tot mai mult de oamenii de teapa ei. Mă doare pieptul. Nu pot să cred că aproape am lăsat-o să-mi calce în casă, că am fost așa naiv. Am pufnit enervat, dând să închid ușa.- Datorie? Dacă nu dispari de aici în cinci minute chem poliția. Nu sunt obligat în niciun fel să am grijă de tine. Oricum, tu nu mai ești mama mea! m-am răstit, trântind ușa cu putere.În următoarele minute i-am auzit țipetele și bătăile insistente în ușă. Spun următoarele minute fiindcă sunt mai mult decât sigur că vecinul meu blondin și energic a trimis-o la plimbare, cel mai probabil, căci acum auzul mi-e răsfățat c-o liniște ruptă din Rai. M-am deplasat până pe canapeaua din living unde m-am și trântit. Pulsul mi se accelerase considerabil, iar inima îmi pompează mai mult sânge decât de obicei, zbătându-se ca nebuna în pieptu-mi îndurerat și confuz. În timp ce mi-am ocupat privirea cu becul din tavan, mintea mea e vraiște și nu dorește să-și revină. N-am crezut că femeia aia o să se întoarcă vreodată în locul ăsta așa cum nu cred nici în căirea tatei. Cine știe ce tâ*fă profitoare și-o fii găsit de a părăsit-o pe ea. Se spune că fiecare primește ce merită, dar chiar dacă mă bucur pentru soarta nemernicei ăleia, încă tot mă doare pieptul și nu-mi pot reveni din șoc. Și încă tot nu mă simt pregătit să resimt acei picuri calzi pe obraji mei. Refuz să plâng! M-am ridicat energic în picioare, repezindu-mă la geaca neagră din piele ce stătea aruncată neglijent pe jos. Până la urmă aici locuiesc doar eu, un băiat defel ordonat. Mi-am acoperit picioarele cu prima pereche de teneși din rând, apoi am zbughit-o pe ușă, rotind cheia în broască de două ori, plecând mai apoi spre o destinație necunoscută mie. Așa făceam și când eram ceva mai tânăr, căci după o vreme n-am mai vrut să mă comport ca un copil neajutorat și m-am ținut tare. Mergeam să mă plimb prin parcuri noaptea, să beau, ca mai apoi să mă trezesc în paturile unor necunoscute. E greu să fii un copil nedorit. Te doare inima în fiecare minut din viață, chiar dacă după un timp te obișnuiești să fii singur. „I-am supărat cu ceva?”, ”De ce nu mă vor?„ , sunt numai câteva din întrebările pe care mi le-am pus în trecut. Băutura și tipele ce-mi ieșeau în cale reușeau să mă facă să uit pe moment, ca mai apoi să mă trezesc a doua zi la realitate și să-mi iau palme de la ea. SakuraSakuraSakuraNumele fetei ăleia mi-a apărut dintr-o dată în minte. Lumea spune că sunt frumos, fetele vin după mine în fiecare zi, însă ea a fost singura care nu s-a băgat aiurea în seamă. Cu toate că suntem colegi de bancă de mai bine de un an, doi, niciodată nu mi-a adresat un cuvânt măcar ori un salut de dimineață. Ca și mine, e la fel de populară și frumoasă. Elevii continuă să-i scrie și s-o bâzâie în oră, zi, minut, doar că nu bagă de seamă. Cu privirea de un verde crud și misterios îi îndepărtează pe dată, obligându-i pe trecători să o admire de la distanță, iar cu buzele micuțe le confirmă băiețiilor ce-o abordează că nu e dispusă să-și împartă timpul cu ei. Aici sunt la fel. Fiindcă de la incidentul cu Asuma am găsit o portiță să intru în vorbă cu ea, am întrebat-o, încercându-mi norocul, dacă dorește să iasă cu mine, mărturisindu-i astfel că mă fascinează și c-o plac. Până atunci nu mai vorbisem, dar o observasem cu siguranță. Oare de câte ori am vrut să vorbesc cu ea? Nici măcar eu nu știu. Tot ceea ce știu e că fata aia e în stare să mă scoată din melancolia asta, că îmi seamănă într-un fel straniu și că n-o să-i dau drumul decât dacă decid că nu merită efortul. Am tresărit când am observat că cufundat în gânduri și purtat de propriile-mi picioare am ajuns la casa fetei. Mi-a mărturisit că n-a iubit niciodată o ființă umană, decât pe singurătate. Singurătatea ce adoră s-o înconjoare mereu. E o ființă caldă numai când vorbește despre dânsa invizibilă, căci de fel e foarte rece și neprimitoare. Nu-și dorește prieteni, grup de care să aparțină și nici familia nu o interesează. Tot ce ține de Sakura mă fascinează cu adevărat;- Uchiha? |
| | | Otti Genin
Sex : Varsta : 26 Localizare : This is a Wasteland... (Tulcea) Nr. mesaje : 272 Puncte : 312 Reputatie : 26 Hobby-uri : I'm Alive Stare de spirit : Drowning myself in boredom...
| Subiect: Re: Incomplet Dum 02 Mar 2014, 02:02 | |
| |
| | | Continut sponsorizat
| Subiect: Re: Incomplet | |
| |
| | | |
| Permisiunile acestui forum: | Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
| |
| |
| |
|