Trecut în prezent.

Oleeeee ~ Am multă inspiraţie şi m-am decis că vreau să mai fac un fic Ita-Saku, ceva mai interesant, să zicem. Ficu' e plin de romantism, dramă, lacrimi şi zâmbete, chiar şi situaţii funny, aşa că vă aştept părerile cu drag. happy2

Fie ele bune ori ba, nu contează.
Na. Eu vă las acum că o şterg afară, dar vă pup kiss

Bye-bye!

Chapter I

Sakura's point of view:

Muncă, muncă şi iar muncă, este tot ce ştiu. Îmi strâng timidă buzele şi arunc o privire întregii încăperi. Unele crăpături se observă şi acum, mai ales că bugetul e mic şi nu-i permite şefului o renovare ca la carte, însă clienţii fideli nu s-au lăsat deranjaţi de micile detalii. Pe alocuri, există şi vopsea ştearsă, pe la colţuri mai exact, covoraşul din mijloc e jegos şi unele vase nu mai pot fi folosite, căci sunt asemenea oaselor de la muzeu, nişte fosile prăfuite, încercate de timp. Păcat că acestea nu sunt considerate antice şi nu pot fi expuse. Am zâmbit slab şi-am început să-mi frec mâinile una de alta în încercarea de-a mă încălzi. Din nefericire, aici nici căldura nu merge aşa bine, sunt zile în care funcţionează normal, pe când în altele nu porneşte deloc. E trist să asişti la închiderea localului sau locului, mai bine spus, în care ai crescut. Am o vârstă mai înaintată, dar nu sunt dispusă să renunţ fără luptă. Cel puţin, nu astăzi.
M-am ridicat de pe scăunel, făcându-mi de lucru cu mesele din local. Ca să fiu dreaptă, salariul nu e unul mulţumitor, dar nu pentru bani am rămas aici. Zâmbetele studenţilor, a şefului şi a doamnei lui mă stimulează în cel mai plăcut mod, plus amintirile. Cine ar putea uita peripeţiile lui Naruto şi învăţăturile ce le-a căpătat aici de la tatăl lui?; sau cum se ascundea în bucătărie, cu faţa aia a lui de fricos de mama lui, doamna Kushina, pândind de după colţ să vadă cine intră. Uite ăstea sunt amintiri ce merită să rămână veşnic în sufletele tuturor, şi tocmai deaia mă lupt să nu se închidă localul, fiindcă vreau să le dăruiesc şi celorlalţi studenţi şansa de a avea unele chiar mai frumoase decât mine şi restul foştilor colegi. Din păcate, asta este era tehnologiei, însă mie mi se pare o prostie să rămâi închis în casă, pe facebook sau te miri ce reţea de socializare, când poţi la fel de bine să ieşi afară să le vorbeşti direct prietenilor tăi. Dacă mi-ar sta în putere aş închide internetul pentru totdeauna.
Am oftat înfrântă, punând cârpa la locul ei. Trebuie să fac ce pot face.
Personalul a plecat pe rând şi-mi amintesc perfect ziua aceea de decembrie. La ora 12:10 PM, Temari, o blondă cu privirea ciocolatie, cu aspect plăcut şi inima de gheaţă, a intrat ca furtuna pe uşă, mai, mai să o scoată din ţâţâni. Gâfâia de mama focului şi nu putea nicicum să ne spună ce avea de zis, aşa că i-am oferit un pahar cu apă şi un loc să se aşeze. Fiind mai învârstă decât mine cu doi ani, întotdeauna am fost politicoasă cu ea, însă nu am primit ce am dat. Mă trata cu răceală şi c-o indiferenţă de nedescris, în schimb, pe lângă şeful şi soţia lui se miorlăia ca o mâţă în călduri. Totuşi, a fost de apreciat că mi-a spus în faţă că nu mă suportă şi preferă să păstrăm distanţa. Apreciez sinceritatea din tot sufletul şi i-am respectat decizia cu sfinţenie. Revenind, ne-a comunicat cu o expresie tristo-falsă că trebuie să ne părăsească, fiindcă iubitul ei plănuieşte să se căsătorească cu ea şi să se mute undeva în Anglia. Am felicitat-o şi pentru prima oară mi-a zâmbit, apoi n-am mai auzit nimic de blondă, nici eu, nici şeful. Cât a lucrat aici mi-a făcut o groază de nervi, însă, ca să fiu sinceră, îi simt lipsa, aşa puţin. Sper să-i meargă bine.
La ora 14:47 PM, Sai, un brunet cu ochii mai întunecaţi decât tăciunea, cu tenul alb ca laptele şi înălţimea unui jucător de basket, a intrat lejer pe uşă, legănându-se de pe un picior pe altul, având o expresie de parcă-i murise cineva drag. Am fost colegi de liceu, şi deşi n-am comunicat noi prea mult şi des, am hotărât că-mi merită ajutorul. L-am îndemnat să se aşeze şi să-mi povestească problemele lui, iar tot ce am primit au fost două palme. De atunci, şeful nu l-a mai primit pe aici. Am avut coşmaruri cu el două nopţi la rând după acea păţanie, dar mi-am revenit repede. Nu mai sunt o fetişcană plângăcioasă care rămâne fixată pe o problemă minoră ani de zile. Am învăţat în timp că sunt oameni ce mor de foamete, semeni împuşcaţi pentru culoarea pielii lor şi multe altele. Două palme nu înseamnă nimic, indiferent că au fost pe bună dreptate sau nu, poate că a fost karma. Şi eu am fost fată rea în adolescenţă cu unii. În fine. Ideea e că nu-l mai privesc şi nu-i mai vorbesc.
- E deschis? se aude o voce joasă, masculină, de după uşă.
Alerg ca o apucată în direcţia domnului şi deschid.
- E trecut de ora programului şi mă pregăteam să închid, îi răspund pe-un ton politicos, dar acesta nu renunţă.
- Tsk. Naruto, ai spus că domnişoara o să facă o excepţie pentru tine, se adresează el blondului din spate.
- Aşa e, aşa e, calmează-te, îi spune şi vine în faţă. Sakura-chan, nu credeam că timpul o să te transforme într-o scorţoasă.
Mă emoţionez şi rămân pe loc, şocată că mi s-a îndeplinit una din dorinţe. Nu credeam nici într-o mie de ani că foşti mei colegi o să-mi bată la uşă, maturi, în mare parte, şi dornici să depăneze amintiri cu mine. Îmi simt ochii umezindu-se şi obrajii înroşindu-se, aşa că mă dau din calea lor şi îi poftesc înăuntru. Aşa-mi vine să-l pocnesc pe blond fiindcă nu m-a anunţat. Auzi tu “scorţoasă”.
Naruto se entuziasmează şi începe să sară de colo-colo începând să-şi minuneze privirea cu localul îmbătrânit în care ne-am “mâncat” noi anii tinereţii. După el, un domn şaten, înalt şi solid îşi face loc şi intră mândru. Pletele lungi şi ochii lila îl diferenţiază de restul, şi pot să pun pariu că el e Neji. Încă n-a scăpat de aerul ăla de seriozitate, dar dacă-i servesc lichior şi bere pot să-l culeg de pe jos, bag mâna-n foc. Trei doamne, una cu părul precum focul, alta blondă şi ultima brunetă, intră în local pe rând, lăsând toacele imense să se lovească de parchetul bătrân şi să răsune în întreaga încăpere. Toate poartă haine care mai de care, de firmă, bineînţeles, niciuna lăsându-se mai prejos decât cealaltă. Hinata poartă o rochie mov până-n pământ, iar pe umerii micuţi şi fragili are o blană albă, Ino e moartă şi acum după negru şi Karin după roşu. Observ că bruneta are lentile de contact albastre, şi încă nu înţeleg de ce nu-şi suportă ochii, căci sunt absolut superbi, după părerea mea. Ino a optat pentru o rochie simplă, de un negru mat, cu spatele gol, ca să i se observe tatuajul făcut la încheierea liceului şi Karin are acelaşi model de rochie, doar că pe roşu. Mă mir că nu s-au luat la bătaie până acum. După ele, un şaten la costum, intră împreună cu un câine imens, alb, şi-mi zâmbeşte slab. Sinceră să fiu, dacă în urmă cu câţiva ani venea cineva să-mi spună că lui Kiba o să-i placă astfel de haine elegante îi râdeam în nas. In local îşi face apariţia şi Ten-Ten îmbrăcată într-un trening negru. Uite, de ea îmi place mult. Am rămas aşa, în pragul intrării, aşteptând ceva, dar nici eu nu ştiam ce aşteptam mai exact. Între timp ceilalţi se făcură comozi pe scaune şi începură să povestească tot felul de lucruri, cum ar fi, locul de muncă, familie, relaţii şi aşa mai departe. Mie încă nu-mi venea să cred că am parte de-o asemenea surpriză plăcută. Chiar îmi era dor de ei... de toţi.
Am oftat învinsă şi m-am aşezat la masă, după ce i-am servit pe fiecare în parte cu băuturile dorite.
- Sakura, nu-mi spune că ai tăi au dat faliment, miorlăi Karin în direcţia mea.
- Nu, i-am răspuns pe dată.
- Atunci de ce lucrezi aici? întrebă şi-şi lăsă ochelari să cadă în poală.
- Pentru că vreau.
Nu pot să le spun adevărul, cel puţin nu ei, n-ar înţelege şi ar începe să facă mişto de mine, şi după atâtea ore de muncă n-aş putea să înghit nimic. Plus că nu vreau să fac o scenă, mai ales că ne-am adunat aici după atâta vreme, aproape toţi. Vreau să mă bucur de revederea asta din toată inima. Cine ştie dac-o să ne mai strângem la un loc, aşa, vreodată.
- Fetelor, fetelor, hai să ne calmăm, strigă Naruto. Ne-am adunat aici ca să o vedem pe Sakura, aţi uitat?
El a rămas neschimbat şi treaba asta mă bucură. I-am zâmbit sincer. Şi el era îmbrăcat la costum, am constatat după o analiză amănunţită, însă sunt sigură că asta se datorează noi lui slujbe la firma părinţilor. Kushina e foarte încăpăţânată când vine vorba de muncă şi unicul ei fiu, ştiu asta din copilărie, căci am observat-o şi mi-am făcut o idee. Bietul Naru’, niciodată nu o să facă ce vrea el, cel puţin nu atâta timp cât trăieşte roşcata pe acelaşi pământ cu el sau în aceeaşi casă. Mi-am înăbuşit un chicot şi atunci l-am observant pe roşcatul misterios de lângă blond. Stătea rezemat de scaun şi-şi sorbea băutura în tăcere. El o fi cel care a întrebat dacă e deschis. Părul de un roşu aprins, lunguţ, refuză să se aşeze într-o parte, părând la fel de rebel ca al unui băiat ce-l ştiam în liceu, iar privirea de un verde deschis pare pierdută, căci e concentrată într-un punct mort. Buzele micuţe şi roz îi sunt pecetluite, fiindcă de când au intrat n-a mai spus nimic. E interesant şi, citindu-mi gândurile cumva, Naruto a început să explice.
- El este Garaa, un asociat important a firmei tatălui meu.
- Încântat să vă cunosc pe toţi, spuse roşcatul degajat după ce blondul îi prezentă pe rând grupului vesel.
Toate femeile din încăpere oftară mulţumite, în afară de mine şi Ten-Ten. Se ştie încă din liceu că eu şi şatena am refuzat să ne lăsăm prostite din prima, cel puţin, de băieţii frumoşi. Vrem fapte, nu cuvinte, şi observ că nici în ziua de astăzi nu a trădat jurământul făcut în ziua aceea. Şatena mi-a zâmbit complice. I-am răspuns şi am râs amândouă, lăsându-i pe toţi în ceaţă. Ei, uneori e mai bine să nu ştie ei atâtea.
Fetele au povestit de firmele lor şi prezentările de modă la care participaseră de curând, şi mai, mai să sară la bătaie. Nu le înţeleg, sincer, concurenţa asta, niciodată n-am făcut-o.
- Eu sunt mai bună, afirmă blonda.
- Deh, deaia am câştigat eu concursul ăla, o dezaprobă Hinata.
- Era în clasa a – 6 – a ! spuse şi Karin enervată.
Am aflat că Neji şi-a deschis o afacere de pariuri cu cai, iar Kiba una cu câini, deci şi în definitiv, şi ei doi erau în concurenţă. Naruto lucra la firma de construcţii a tatălui său, iar Ten-Ten ca profesoară de sport, în ciuda faptului că părinţii ei deţin o firmă imensă de jucării. Eu, deh, aici cu ale mele.
Lipsea, ca întotdeauna, Sasuke. Nimeni nu ştia nimic de el, dar nici nu m-am obosit să insist. Iubirea aia adolescentină-i de domeniul trecutului, însă mi-ar fi plăcut să se afle şi el aici, astăzi, ca să depănăm împreună amintiri. Le-am zâmbit tuturor.
În seara aia am rămas până târziu şi am băut ca porcii. Naruto a fost primul care a căzut în bătălie, urmat de Neji, exact aşa cum credeam, pe urmă Kiba, Karin, Ino, Hinata şi Ten-Ten. Eu am rămas ultima. Râdeam ca ultima nebună şi mă balansam de pe un picior pe altul, spărgeam pahare şi dărâmam mesele în urma traiectoriilor ce le stabilea corpul meu. La un moment dat, mi-am pus mâinile în cap şi-am început să plâng zgomotos, cu sughiţuri şi scâncete lungi. Din fericire, ceilalţi erau aşa de beţi, că au adormit care pe unde a putut. Presimţeam cumva că o să se miorlăie fetele când o să se trezească datorită rochiilor ce arătau acum a cârpe. Plângeam şi râdeam fără să mă pot opri. Plângeam de fericire şi tristeţe. Plângeam, fiindcă prietenii mei dragi au venit să mă vadă. Plângeam că şi lor le-a fost dor de mine aşa cum şi mie mi-a fost. Plângeam pentru că deşi s-au schimbat, nu au uitat de unde a plecat, cel puţin, majoritatea. Plângeam din cauza brunetului că n-a venit. Plângeam şi râdeam pentru asta. Plângeam că voiam să dau timpul înapoi ca să pot avea anii ăia din nou, să mai pot sta cu ei. Plângeam, fiindcă devenisem sentimentală, de una singură.
Amintirile plăcute şi mai puţin neplăcute năvăleau în mintea mea ameţită precum o tornadă. Nu regret nicio secundă că ăştia au fost şi sunt prietenii mei. Plângeam şi râdeam, uitându-mă ca o răutăcioasă la uşă. Sasuke, se pare că nici de data asta n-ai venit, idi*tule.

O lună mai târziu, localul s-a închis.

Edit :X
Ce îmi place cum scrii, habar nu ai. Asta e doar începutul și sincer nu sunt dispusa sa aștept mai mult de o zi pentru o continuare. Bine, maxim două.
Deci ea îl așteaptă încă? Știi ce ma încântă cel mai mult? Ca e fic ItaSaku. Îmi place cuplul asta poate mai mult ca originalul.
As fi scris mai mult dar mi-o ia tastatura razna. Revin la next

Aș putea să spun că destinul m-a adus aici pentru că ador cuplul ItaSaku, iar la început nici nu credeam că o să fie măcar cu Sakura.
Nu am mai intrat pe forum de nu mai țin minte cât, dar mă bucură să văd că încă există scriitori buni, ale căror opere îmi face plăcere să le citesc. Îmi place foarte tare felul tău de a scrie, dar eu aș schimba ceva. Nu vreau să pară că mă dau mare ori ceva de genu, dar nu îmi place că îmi dai detaliile despre personaj așa grămadă. Lasă-mă să descopăr eu pe parcurs cum arată în urma unor descrieri. Pe la început mi s-a părut puțin anostă atmosfera, dar în rest îmi place.
Ai putea dacă nu e deranjul prea mare să mă anunți când pui următorul capitol? Nu de alta, dar eu intru exclusiv de pe telefon pe internet în general și chiar nu aș vrea să pierd următoarele capitole.

Sincer, autoarea, adică tu, m-a făcut sa intru si sa citesc, caci titlul pare sugestiv, insa nu m-a atras prea mult. Totuși, am continuat sa citesc cand am văzut ca este un alt fic ItaSaku de al tau. Ok, este primul capitol, deci nu pot comenta prea multe. La început am avut impresia ca ai deschis un fic Shippuden, dar m-am prins repede ca nu este după ce am văzut scris cuvântul 'facebook'. Nu l-am văzut inca pe Itachi prin peisaj, dar sper sa il introduci intr-un mod surprinzător, așa cum ai făcut si la alt fic. :)) De asemenea, sper sa aibă si Sasuke un rol neobișnuit pe acolo.
Așa, ce voiam sa îți spun -fara nicio intenție de repros- este faptul ca Sakura din ficurile tale (si am citit in jur de 5-6 creații) este aceeasi. Nu prea schimbi nimic la ea de la un fic la altul. Bine, poate contextul in care o gasim, dar atat. Mentalitatea Sakurei de aici nu este diferita cu alta Sakura dintr-un alt fic de-al tau.
Cam atât am avut de spus. Sper ca nu ți-am stricat seara sau buna dispoziție prin comentariul meu, dar am simțit nevoia sa spun acel lucru cu privire la rozalie. Te pup si sper sa ma anunți!

Astept urmatoarele capitole ca sa imi pot face o parere concreta. Nu prea stiu ce sa spun despre acest capitol pt ca nu m-a dat pe spate, dar cred ca e promitator totusi, mai ales ca e un fic ItaSaku in love

Astept next si te rog sa ma anunti a hug

Hellow ^^

. Mă bucur că vă place şi că adoraţi cuplul Ita-Saku la fel de mult ca mine. Am pregătit câteva surprize pentru ei şi încă lucrez la întâlnirea lor happy2

hahahha. @Rhye: mentalitatea Sakurei este aceeaşi, fiindcă fiecare Sakura din fiecare fic este o parte din mine. Deaia nu se schimbă mentalitatea ei ^_^

Well, acum că am lămurit şi treaba asta. Lectură plăcută fetelor ! kiss

Chapter II

(part I)

Sakura's point of view:

Nu-mi spune că ai tăi au dat faliment.

Nu, ai mei n-au dat faliment, doar că m-au dat afară din casă. Am vrut să fiu sinceră cu prietenii mei, însă n-am reuşit, nu şi cu toate privirile ălea insistente şi curioase ce mă cercetau din cap până-n picioare. Adevărul a rămas blocat în nodul din gât. Am oftat prelung, uitându-mă atentă la şoseaua rău luminată. Unele felinare nu funcţionează deloc, altele sunt pe alocuri sparte, şi mai sunt ălea lipsă. Strada seamănă izbitor de mult cu cea de la ţară, magazinele non-stop sunt la mile distanţă de bloc şi mai sunt multe alte lucruri nesatisfăcătoare pe lista “ce aş vrea să schimb la locul ăsta”, însă în viaţă nu toate-ţi merg bine. Uneori mai trebuie să şi strângi din dinţi ca să nu strigi, poate, la persoana greşită. Şi oricum, fie că strigi sau nu, nimeni n-o să se apuce să-ţi facă ţie pe plac sau să înfrumuseţeze locul ăsta uitat de lume, de oamenii “OK”, fiindcă aşa îmi doresc eu. Celor din înalta societate nu le pasă, cu adevărat, de cei săraci şi amărâţi. Îi doare în 14’ că ai sau nu ce să pui pe masă, atâta timp cât lor le iese banul. De exemplu, am observat că mişună o grămadă de brazilieni pe aici, cu siguranţă ajunşi ilegal în ţară, vai de capul lor, iar dacă ar pune mâna pe ei, ar fi, mai mult decât sigur, deportaţi fără milă. Guvernul dă vina pe sistem tot timpul, uitând că tot guvernul l-a creeat. Adevărul este că dacă vrei să schimbi ceva, o faci, dar de ce să se chinuie cu o problemă ce le-ar scade venitul? Cu problema poporului. Nu are sens. Tocmai deaia ne amăgesc şi ne oferă vise măreţe, fără să facă nimic. Nenorociţii! Din cauza lor şi a altora, lumea a devenit un loc jegos în care nici nu merită să trăieşti uneori.
Am aprins becul vechi şi vai de el. La început a pâlpâit slab, apoi a făcut lumină, atrăgând câteva molii ce au intrat pe geamul spart din dreapta. Nu sunt fana insectelor, dar moliile mi s-au părut interesante întotdeauna, şi fluturii.
Momentan locuiesc într-o garsonieră drăguţă, nu foarte spaţioasă, din periferie. Iniţial proprietarul m-a avertizat că pe aici se petrec o grămadă de lucruri ilegale, cum ar fi traficul de persoane, transportul subsanţelor toxice, prostituţie şi că se ascund infractori periculoşi la colţuri de stradă. Mi-a aruncat o privire îngrijorată, de parcă era prima şi ultima dată când mă mai vedea, însă am preferat să-i zâmbesc şi să-l asigur că n-am să păţesc nimic. Oricum cred cu tărie că exagerează. Până acum n-am văzut decât câţiva tatuaţi neprietenoşi, o bătrână simpatică, dar puţin dusă, săraca şi oameni ajunşi ilegal în ţară, pe brazilieni. Şi totuşi, nu m-au convins să plec. Întotdeuna mi-a plăcut pericolul, să mi se facă pielea de găină de frică, să îmi bubuie inima atât de rău încât să simt că mai am puţin şi leşin, să îmi muşc buzele atât de rău încât să-mi de-a sângele, să fiu martoră la o chestie tare şi unică, şi deja am impresia că visez prea departe şi că mă simt din nou tânără. Ei, ce pot să spun, sufletul meu a rămas de copil, păcat că nu şi corpul.
După ce am rotit cheia în broasă, de două ori, am pătruns în mini-încăpere. Am un pat, un aragaz vechi, un frigider de mi-e teamă să nu se strice în zilele ăstea, un wc’u şi un duş, un covoraş verde în mijlocul casei şi perdele de aceeaşi culoare. Am şi un dulap de mărime medie; în rest nimic special, doar lucruri esenţiale. E OK. Şi-aşa nu am atâtea haine încât să mă plâng că nu am loc să le pun în casă, ori accesorii care mai de care, ca prietenele mele din copilărie. Ele au rămas cu aurul, iar eu cu viaţa şi mintea întreagă. Mi se pare că preţul e corect.
Am lăsat sacoşele în bucătărie şi încălţările la uşă. Par atât de rupte, încât o să am nevoie de altele în maxim trei zile, asta dacă nu vreau să vin acasă desculţă. Oftând şi dezbrăcându-mă din mers, o amintire îndepărtată mi-a rămas în minte. Oare, câţi ani au trecut de atunci?
- Spune-mi, te rog, am murmurat emoţioantă, dacă lumea s-ar sfârşi chiar în momentul ăsta, vreau să spun că... nu ştiu, c-c-c-ce ai face?! m-am bâlbâit la final, făcându-l să zâmbească slab.
Misteriosul grupului nostru.
Uneori am impresia că o să ajung să îi leşin în braţe, dar de fiecare dată când simt că-mi pierd cumpătul, încerc să mă gândesc la ceva incredibil de scârbos, ca de exemplu, imaginea lui Naruto cu beţişoarele de sushi în nas. Fac asta, fiindcă n-aş vrea să pierd ceva ce ar putea să se întâmple sau să spună. E tăcut şi frumos, definiţia cuvântului “cool” şi primul băiat ce mi-a făcut inima să îmi bată mai tare-n piept. El e mai matur şi deştept decât maimuţele liceului, căci nu se pretează la lucruri mărunte şi slabe. Pe lângă asta, ştie exact când să vorbească şi când nu. Plus că are o aură impresionantă, aparte, ca şi cum nu ar aparţine de această lume mânjită, pătată cu atâta ură şi sânge.
- Te-aş săruta.
O grămadă de fiori mi-au coborât pe şirea spinării, cutremurându-mă din cap până-n picioare. “E vina apei”, mi-am spus îmbufnată. Astăzi e una din zilele ălea în care apa caldă lipseşte din cadru, dar nu asta mă deranjează pe mine. În adâncul meu, sunt conştientă de numele subiectului ce mă irită de ani de zile, dar nu vreau să-l aduc din nou în discuţie. Am oprit duşul şi-am ieşit după ce mi-am învelit trupul obosit cu un prosop alb, pufos. N-am rămas să-mi usuc părul cu feonul, căci to cheful de făcut diverse chestii s-a dus pe apa sâmbetei după ce mi-am amintit de aia şi ăla. Puteam trăi la fel de sănătoasă şi fericită ca până acum şi dacă amintirea aceea rămânea îngropată în cufărul interzis din inima mea. El e un subiect bine păzit de demonii mei şi cam nimeni nu mai are acces la dânsul, nimeni în afară de mine şi alcool, dar eu nu îndrăznesc să-l deschid niciodată. În fond, ce rost ar avea? Nu-mi fac eu sânge rău din cauza unui făt frumos răutăcios şi atât de dispărut.
Am oftat prelung, în timp ce-mi legam părul într-o coadă de cal. Pot să pun pariu că la TV nu o să găsesc nimic interesant, dar ca să-mi iau mintea de la ăla, merită să încerc. Pot doar să sper că n-o să fie numai emisiuni naşpa în care să se discute despre cine i-a şutit soţul cui sau seriale siropoase, care, după atâta suspans ce nu poate fi numit suspans, şi dramă, se termină fix în momentul ăla când protagonişti sunt despărţiţi de mama lui, ori când urmează mult aşteptatul sărut. Cel puţin aşa a fost ultima dată când am aprins TV-ul şi m-am silit să urmăresc şi eu ceva, ca tot omul, de altfel. Mi-a luat câteva minute bune să fac vechitura să funcţioneze, apoi mi-am târât picioarele până la bucătărie, după ce stomacul a început să-mi sune ca în reclamele ălea cu oameni flămânzi. Fiind o leneşă notorie, am optat pentru un bol cu floricele sărate. Le prefer pe cele cu brânză, însă vânzătoarea mi-a spus că n-are decât cu sare, aşa că le-am luat pe ultimele. În cartierul ăsta, din păcate, nici ăia care aduc marfă nu se riscă să vină prea des. O fi din cauza zvonurilor şi a brazilienilor. Mi-am scuturat capul şi m-am trântit în pat cu bolul în braţe.
“Nu mai citi shojo manga. E nesănătos pentru creier.” Adevăratul răspuns a fătului frumos mi-a apărut în minte, şi cred că tensiunea mea a crescut la o mie. Bineînţeles, răspunsul anterior nu este decât naivitatea mea, alterarea adevărului şi speranţele mele din timpul ăla. Mă rugam în fiecare zi şi noapte să mă bage în seamă pe bune, să îmi spună o replică la fel ca în filme şi să avem o relaţie perfectă, şi cu happy end. Eram atât de visătoare şi pr*astă, încât mi-e silă de momentele în care eram îndrăgostită de ăla, că pe nume n-am cum să-i spun. Îl adoram şi făceam orice îmi cerea, oricând, şi noaptea târziu dacă era nevoie, numai ca să mă bage şi pe mine în seamă puţin. Îl consideram perfect şi speram din tot sufletul să fie el prinţul meu pe cal alb, şi-n plus, aveam perioade când îi ignoram pe restul. Refuzam să-l ascult pe Naruto când mi-l prezenta aşa cum era, de fapt, şi-l jigneam în orice fel posibil. Mă comportam ca o răsfăţată nenorocită şi mieunam când îl vedeam la şcoală, iar dacă aveam o coadă invizibilă, sunt sigură că dădeam şi din aia. Mă urăsc pentru momentele ălea şi idioţeniile făcute, şi-l urăsc şi pe el, chiar dacă mi-e dor cumva.
Şi brusc, tensiunea nu numai că mi-a urcat la două mii, dacă aşa ceva este posibil, dar obrajii au început să mi se scalde în lacrimi sărate.
- Sasuke Uchiha şi Uzumaki Naruto au fost reţinuţi pentru accidentul de aseară. Poliţia încă cercetează împrejurările şi, bineînţeles, dacă aceştia vor face sau nu puşcărie.
- Câte infracţiuni au făcut aceştia?
- Bună, Kana, păi vinovaţii au condus băuţi la volan şi au lovit acest bărbat care se zbate pe patul de spital.
Am închis TV-ul şi am urlat cât m-au ţinut plămânii.
Şi se mai întreabă lumea de ce urăsc atât de mult canalul de ştiri. S-a dus dracu’ şi seara asta.

Stai, ce? Asa l-ai introdus tu pe Sasuke in fic? Oh, God! Chiar nu ma asteptam la asta, dar, sa fim seriosi, cand am ghicit eu nexturile tale?! Asa, cu privire la Sakura si la mentalitatea ei, ma asteptam sa imi dai un astfel de raspuns (am prevazut si eu ceva, in sfarsit). De asemenea, anticipasem putin descrierea ei din capitolul doi. Ma asteptasem sa fie vorba de ceva iubire pe acolo, unde ea sfarseste ranita, la fel ca in "Eu sau fratele meu?", dar nu eram sigura cine ar fi faptasul =))) Mda, am recitit de atat de multe ori ficul ala, ca orice alt fic scris de tine ma face sa ma gandesc la el. Ma bucur, intr-un fel ca e vorba de Sasuke, caci ma face sa-mi reamintesc de anime si ceea ce a trait rozalia cand brunetul a plecat din sat. Mi-a placut replica lui Sasuke "te-as saruta" si m-ai bagat putin in ceata deoarece nu-mi dau seama de ce e suparata Sakura. Ce i-a facut baiatul?! Aici sunt chiar curioasa, sper sa fie ceva la fel de surprinzator ca replica aceea. Aww, mi-l si imaginez cum a spus-o, cu privirea aia a lui foarte sexy si zambetul ala in coltul gurii mult prea fermecator.
Multumesc de anunt, dar am intrat aici, chiar inainte sa vad mesajul =)) Te pup de o mie de ori si succes in continuare.

Se pare ca nu m-am inselat in privinta ta. Incepe sa devina interesant in love

Mi-a placut felul cum l-ai introdus pe Sasuke in poveste.
Abia astept sa vad ce se mai intampla.
Multumesc pentru anunt :*

Ce fac eu la cinci dimineața, când n-am somn? Îți citesc ficul.
De ce, te întrebi? Nici măcar eu nu știu =))
Am zis să las și eu un comentariu, să nu mă simt pe din afară. Mereu când postezi ceva, poezie, fan fic, eu mereu sunt prezentă pentru că ador stilul tău de a scrie și cum te exprimi. Ai acea originalitatea care-mi face inima să tresară la fiecare rând citit. Fie babal și scurt, ori lung și plin de emoție, eu tot aceași emoție o am :3
Vreau un next cât se poate de repede!
Spor la scris, citit și la ce mai vrei tu!
Ja nee!
P.S. Mă anunți, oke?

Subiect: Re: Trecut în prezent. Vin 11 Sept 2015, 01:22

Blocat din cauza inactivității.